Ion Lazu to liviu.stoiciu
(despre Costi Stan, între noi...)
Dragă poete LIS, am postat pe noul meu blog nou o consemnare despre despărţirea de Costi Stan. Pe blogul meu am plasat şi cca 10 fotografii cu CS, în principal de la Clubul de proză al ASB. Iar ce n-am mai scris pe blog, căci prea mă lungisem, este că astăzi la orele 11:10 când am ajuns la USR, spre scările de la intrarea în Casa Monteoru se adunaseră vreo 20 de scriitori, iar peste nici 10 minute oamenii de la Servicii funebre scoteau sicriul, căci slujba cu preoţi nu s-a mai ţinut aici, cum ni se spusese ieri, ci participanţii au fost într-un microbuz şi alte maşini, pentru deplasare la cimitir (probabil Andronache?)
I-am notat dintre cei prezenţi pe invitaţi Ştefan Dimitriu, cu care aranjasem de ieri, pe Dan Cristea, Paul Dugneanu, Paul Vinicius, Radu Aldulescu, Ion Tabacu, Ştefan Mitroi, Emil Lungeanu, AM Baros, D.A. Doman şi Mircea Bârsilă, ambii veniţi de la Piteşti, Ştefania Coşovei, pe Lucian Chişu, care tocmai plecase, dar şi pe Carolina Ilica, venea în grabă dinspre Romană, după ce ieşisem din curte... Trei-patru persoane nu-mi sunt cunoscute decât din vedere. Spre casă m-a adus cu masina lui poetul Florin Costinescu, el deja fusese să-i aducă un ultim omagiu lui Costi Stan. Devotat, Lazu
L
iviu Stoiciu to me
iviu Stoiciu to me
(Ar trebui publicat...)
Mi se rupe inima. Multumesc pentru mesaj, ar trebui să mă lăsaţi să public mesajul acesta concis, care spune totul... Nu mai exista nici un fel de solidaritate scriitoricească. Va îmbrăţisez, LIS
Ion Lazu to liviu.stoiciu
(da, accept, deşi e prea trist...)
Poete LIS, poţi să publici mesajul meu, deşi mi se rupe inima, nu atât pentru slaba participare, ăsta e un aspect cu care ne-am obişnuit, ci însăşi dispariţia lui Costi e o lovitură teribilă, pe mine m-a marcat profund, simt că am înţelegerea Dtale. Era mai întâi un om adevărat cum rar mi-a fost dat să întâlnesc, cald-uman şi devotat valorilor, creaţiei, menirii de scriitor. Regret că nu l-am urmărit mai asiduu ca jurnalist, eseist. Am publicat un text pe blogul meu, l-am postat şi pe Reteaua lit, văd că acolo au fost 4-5 ecouri. Tot e ceva. Astea sunt vremurile. La despărţirea de Costi Stan, nici un tânăr - dintre cei pe care i-a sprijijit, lansat etc, pe care îi învaţă la Facultate. S-a pomenit aşa ceva pe vremuri, fie ele odioase?! Nu mai însemnăm nimic, nici ca scriitori, dar nici ca oameni, ceea ce e mult mai grav... Devotat, Ion Lazu
Ion Lazu: Plisc
Văd mersul străzii şi fără mine
Şi totu-i atât de perfect
Că gesturi şi sensuri n-ar fi mai puţine
Şi marşul ierbii nici el mai încet
Am intrat într-o grotă, ca într-un sac
O noapte şi-o zi, decretând: Nu exist!
Dar ieşind, pulsul lumii n-a fost mai slab
Şi gardul casei nici el mai trist
O, fără mine, ştiu, s-ar putea –
Serbare cu-o lipsă neluată în seamă -
Ci muşcă tu, Pliscule, ochiul meu din reţea
Şi-ai să vezi cum toată plasa se destramă...
Pocola-Beiuş, 68
Repet aici comentariul ce nu mi s-a primit la In memoriam Constantin Stan:
RăspundețiȘtergereNici eu nu l-am cunoscut pe Costi Stan, când ar fi trebuit. Fulgurant, l-am perceput din mesajul lui LIS. Şi am încercat să-l pătrund din cele postate pe blogul său oprit - cu ultime postări - la o dată de 13, pe când primăvara ceda locul verii din acest an.
Impresionat de ce am cetit, m-am exprimat şi acolo, repet şi aici: l-am simţit ca pe un frate. Iar soarta sa lui profesională - numitorul comun al "repartizărilor" ministeriale.
Dumnezeu să îl ierte pe Robul Său, Constantin!
Poemul Domnului Ion Lazu îşi vădeşte perenitatea, permanenta actualitate, cu fiecare dus dintre vii, ştiut sau absolut necunoscut: "Într-un om sunt atâtea cuvinte
Câte-ntr-o ţară.
Când omul moare
Cuvintele rămân afară..."
Viaţă Lungă şi Verde, Poete!