joi, 24 mai 2018



Scriitorul zilei: Victor Felea,  n. 24 mai 1923 - d. 28 martie 1993         Imagini pentru victor felea imagini  Imagini pentru victor felea imagini
Fiu al unui preot unitarian (greco-catolic) dintr-un sat transilvănean, şi-a făcut studiile universitare la Filologia din Cluj, după care a fost scurt timp secretar literar la Teatrul Naţional Cluj, iar apoi redactor la Almanahul literar, la Steaua 1949-1970 şi în fine redactor şef-adjunct la revista Tribuna, 1970-1985. A debutat editorial cu versuri, continuând să publice volume de poezie, dar în paralel a desfăşurat o susţinută activitate de critic literar, cu rubrică permanentă, scriind totodată eseuri de artă şi făcând câteva traduceri din engleză: Robert Frost şi din franceză Marcel Brion. O prestaţie literară la vârf, s-ar spune. Totuşi, autorul, considerându-se o natură poetică, nu a părut niciodată pe deplin mulţumit de receptarea critică a liricii sale, deşi  scriind el însuşi în mod constant despre poeţii din prim-planul vieţii literare a momentului, s-ar fi putut întreba dacă împarte de fiecare dată pe merit laurii şi reproşurile.
Oricât ar fi de netipic, dar tocmai prin aceasta semnificativ, măsura întreagă a talentului său s-a materializet în Jurnalul unui poet leneş, carte surprinzătoare, apărută la doar un an de la moartea poetului, care în ultima vreme se preocupase de textul său memorialistic. Început încă din primii ani ai deceniului cinci, jurnalul fusese ţinut cu o anumită consecvenţă, semn că poetul şi criticul literar nu se simţea pe de-a-ntregul exprimat ca personalitate creatoare. 
O spun fără ezitare, „Jurnalul unui poet leneş” a reprezentat nu doar o reală surpriză, prin raportare la poezia sa severă, echilibrată, niciodată ieşită din matca sobrietăţii. Este o cronică a vremurilor parcurse de societatea românească pe toată perioada comunistă, sub succesivele ei etichete, şi totodată o cronică a vieţii literare clujene-transilvănene; dar nu numai, căci V. F., cooptat în Consiliul Uniunii, a avut ocazia să ia pulsul mişcărilor de idei dar şi a înfruntărilor dintre grupările literare. Este în acelaşi timp o foarte avizată punere în pagină a mişcărilor literare din Occident, V. F. fiind cunoscător de limbi străine şi deci cu acces mai înlesnit la revistele literare străine. Este şi o cronică de familie, sensibilă, marcată de delicateţe şi solidaritate umană: Şi mai este impresionantă relatarea relaţiilor dintre mai tânărul poet şi o pereche de unguri la care în prima parte a vieţii stătuse în gazdă.  Îi "adoptă" ca pe nişte părinţi şi îi însoţeşte cu grijă şi tandreţe până la mormânt.
Nu cunosc în memorialistica noastră de după război decât două sau trei cărţi care se apropie valoric de acest impresionant Jurnal; mă gândesc desigur la Jurnalul în 4 volume al lui Mircea Zaciu, la Zidul martor al Florenţei Albu - şi n-aş mai putea adăuga decât încă 2-3 titluri la acest nivel. Nu mi-ar fi greu să produc măcar 2-3 citate edificatoare, însă fapt este că această carte trebuie citită pe îndelete, într-un ritm "leneş", propice asimlarii, rememorărilor, meditaţiei cu privire la vremurile ciudate/stresante/constrângătoare pe care le-am parcurs, sub spectrul secerii şi ciocanului - pe care acum le percepem ca un simbol al agresiunii ideologice.

Opera literară: 
Versuri: Soarele şi liniştea (1958); Voci puternice (1962); Revers citadin  (1966); Omul modern  (1967); Ritual solitar (1969); Sentiment de vârstă (1972); Cântecul materiei, versuri alese (1973); Cumpăna bucuriei (1975); Gulliver (1979); Reminiscenţe naive (1979);  Istorie personală (1983); De toamnă (1986); Decorul speranţei (1988); Jucător de rezervă (1990); Ritual solitar, antologie postumă (2001)
Critică literară: Dialoguri despre poezie (1965); Reflexii critice (1968); Poezie şi critică (1971); Secţiuni (1974); Aspecte ale poeziei de azi, vol. I-III (1977-1984); Prezenţa criticii (1982)
Memorialistică:Jurnalul unui poet leneş (2000)


Poezia zilei, Ion Caraion, n. 24 mai 1923:

Epitaf


Din tot ce-am spus, din tot ce vrem, 
ramîne-o lacrimă năucă
pe fundul vreunui vechi poem
care și el o să se ducă

așa cum altele s-au dus
și-n urma noastră, -n urma lui, 
răstoarnă paltini alt apus
prin ochii cine știe cui

ca-ntr-un pahar de apă-n care
fîntîna-ntreagă s-a tîrît
să-și moara ultima răcoare
sau nici atît ... sau nici atît ...


Vladimir Udrescu (n. 8.12. 1940)
ceva

auzi
foşneşte ceva în mestecenii
din iezerele cosmice

ţi-e frică
eşti transparenţa pe lama stiletului

jos pe peluze de litere
trece mesajul ca o fiinţă ireală
în faeton de licurici

teamă ţi-e de funinginea
din incunabule
un scâncet de copil iernatic
pulverizează
roua pe streşini de haos

vei încerca o minune
pe când degetele caută izbăvire
polul de gheaţă se-aprinde cu jerbe
diluviul năvăleşte-n oaze de închinări

ceva tot foşneşte prin stoluri
de frunze în înserare
în stepa de şoapte
te-ai prăvălit din copilărie

cu tine începe o fără de leac
nemărginire
şi-n ieslea de aur
scânceşte văzduhul
moartea îşi vine în fire

(din Îmblânzitorul de lumini, Ed. Tipo Moldova, Colecţia Opera omnia, 2014)


Alţi scriitori:
Antoaneta Ralian. N. 1924
Adrian Popescu, n. 1947
Florin Iaru, n. 1954
Al. Cazaban, m.1966 


Ion Lazu: Floarea de cactus




miercuri, 23 mai 2018


Scriitorul zilei: Iordan Chimet,  n. 18 nov. 1924 - d. 23 mai 2006.
Imagini pentru iordan chimet imagini   Imagini pentru iordan chimet imagini
Dintr-o familie simplă de români din Galaţi (tatăl grefier, mama Paraschiţa...), a urmat cursurile liceale în oraşul natal (1944), apoi  Literele la Bucureşti (1948), iar mai târziu a absolvit Dreptul (1957). Dar deja debutase cu meşteşugite versuri avangardiste în Revista Fundaţiilor Regale. Acest om exemplar, fără ambiţii personale, devotat înaltelor idealuri umaniste, democratice, slujindu-le cu puritate şi ardoare,  considerat de cei ce l-au cunoscut "o minune de om", "un scutier al iluziei", s-a alăturat unui grup de intelectuali din Asociaţia Eminescu: Constant Tonegaru, Vladimir Streinu, Pavel Chihaia, străduindu-se să-i ajute pe confraţii ajunşi la ananghie, distribuind pachete de la Crucea Roşie, imediat după război, pe vremea foametei, când noul Regim se instala, cu ajutorul armat al sovieticilor. Din această acţiune donchijotească, unii militanţi au nimerit la puşcărie, i-am amintit  la această rubrică  pe Tonegaru şi pe Mihadaş. Ceilalţi au fost amnistiaţi, însă ţinuţi sub supravegherea strictă a Securităţii. (Nici acum nu-mi intră în cap cât de departe au împins zelul lor oamenii poliţiei politice, nenorocind/lichidând fizic  indivizi şi familii, o întreagă pătură de intelectuali, numai ca să le fie lor bine, să le meargă salariul, să avanseze în grad şi funcţie. La adăpostul Statului pe care îl slugăreau, la modul criminal...)
Destul de târziu, într-o perioadă de relativă destindere, Iordan Chimet reuşeşte să-şi vadă publicate unele dintre manuscrisele definitivate cu două decenii înainte: Filmele vestului sălbatic, 1966; Comedia burlescă, 1967; Lamento pentru peştişorul Baltazar, 1968; Eroi, fantome, şoricei,  Închide ochii şi vei vedea Oraşul, 1970; aceste cărţi l-au făcut preţuit îndeosebi de cititorii tineri şi de neconfundat printre scriitorii momentului. În 1972 apare O antologie a inocenţei, carte devenită best-seller, vândută pe sub mînă. Cititorul percepuse mesajul antitotalitarist al textelor antologate (din literatura întregii lumi, desigur). După care autorul se instalează într-un soi de protest mut, nemaipublicând ani la rând. Solidar cu alţi disidenţi, nu a făcut niciodată caz de aceasta, însă a continuat să corespondeze cu mari oameni de litere de peste graniţă, iar unele cărţi i-au fost comentate cu entuziasm în străinătate. preluate şi de semnatarii  Cartei 77  din Cehoslovacia. Cenzura, avizată, îi blochează accesul la tipar.

Abia după Decembrie 1989 apare antologia  Dreptul la memorie, în 4 volume. Le-am interceptat la Bistriţa-Năsăud, unde mă aflam în campanie geologică - şi m-am considerat un norocos. Impecabilul stilist a mai publicat: Cele două Europe, cele două Românii, 2004 carte ce se adresează conştiinţei civice a românilor; dar a scris şi  memorialistică: Cartea prietenilor mei, 2005.
Pe autor l-am preţuit la superlativ, dar ca om nu am reuşit să-l identific, chiar de ne vom fi intersectat paşii, privirile. Prietenul poet Ion Murgeanu îl evocă în perioada când fucţiona ca suplinitor în judeţul Galaţi, venit anume pentru a participa la o lectură publică. De o modestie şi delicateţe extremă. Inconturnabilă.
Nu mă mai mir că, la doar 2-3 ani de la dispariţia sa, când mă interesam de aprobarea pentru o placă memorială a acestui scriitor singular printre co-breslaşi, nimeni din blocul unde a locuit două decenii nu şi-l aducea aminte:

Ion Lazu, Odiseea plăcilor memoriale, ed. BMB, 2013
..."Schimb tramvaie şi ajung în zona Nicolae Grigorescu, căutând imobilul lui  Iordan Chimet.  În zona Nicolae Grigorescu dau de adresa lui Pituţ, un bloc spre răscruce, deci în formă de Y, cu trei corpuri unite la centru, ocolesc pe toate laturile, în fine, dau de placa lui  Gh.  Pituţ, cu basorelief, îi fac o fotografie, deşi sunt convins că Valentina are aşa ceva. Trec intersecţia, spre capătul bulevardului, fiind vorba de nr. 18 -  dar îmi dau seama că trebuie să caut în cealaltă parte. Dar câte scări la aceste blocuri de-a lungul bulevardului, câte intrări!; aştept să vină/să iasă cineva, întreb de scriitorul Iordan Chimet, nimeni nu ştie; merg la casiera care printr-un noroc era la post, dna Mari, amabilă, îmi dă telefoanele administratorului, preşedintelui, să aflu scara, perioada când a locuit în imobil, etc. Şi să obţin aprobarea pentru instalarea plăcii memoriale.

Poezia din lift, când am fost în blocul lui Iordan Chimet:

Al. Macedonski
*
Era oraşul de-altădată
Sub plopi de-argint muiaţi în soare
O verde oază fermecată
Cu repezi ape cântătoare
Pe-oricare străzi cântau izvoare
Şi sărutat de flori ce-mbată
Trăia oraşul de-altădată
Sub plopi de-argint, muiaţi în soare.

*

Cine să fi lipit acest afiş, nemaiîntâlnit de mine prin alte holuri de bloc, prin lifturi? Nu e cumva mîna abstractă  a scriitorului nostru?
(Şi iată cum, printr-o întâmplare, - căci nu am studii filologice - identific sursa inspiraţiei lui Daniel B., din descrierea Bucureştiului de altădată...)
Adresele pe care cu atâta trudă le obţin de la Uniune, de la cunoscuţi, din cartea de telefon etc. se rezumă la stradă şi număr, dar sunt uneori 7-8 scări, îţi poţi pierde o zi ca să le bântui, adesea fără rezultat. Este și cazul imobilului unde a locuit Iordan Chimet...
Revin acasă obosit, după drumuri nesfârşite prin cele cartiere muncitoreşti, cu străzi, grupuri de blocuri şi numerotări complet aiuristice, care m-au buimăcit, nu alta. Rezultatul concret, pe cât de dezamăgitor? Azi, doar două adrese!

Adriana Bittel: O minune de om (în Rom.lit): http://www.romlit.ro/o_minune_de_om_iordan_chimet


Alţi scriitori:
Garabet Ibrăileanu, n. 1871
G. M. Cantacuzino, n. 1809
Vladimir Streinu, n. 1902
Valeriu Armeanu, n. 1946




Aseară, la MNLR, Aniversare și două lansări două!
Elana Armenescu la 70 de anișori...
Fotoreportaj...

Sala Perpessicius de la Muzeul Național al Literaturii Române, orele 18:00. Sosit cu o minimă întârziere, căci străbătusem drumul de la stația Izvor la Biserica Albă a pied, cu o secantă prin minunatul Cișmigul al după-amiezii din finele Florarului (”Risipei se dedă Florarul !...”), mi-am ocupat locul în sală tocmai când sărbătorita, numindu-i pe dragii oaspeți, ajunsese la numele meu... Mai erau în sală scriitorii prieteni: Lucian Gruia, Passionaria Stoicescu, Silvia Chițimia, Geo Călugăru, Ion C. Ștefan, Vasilica Ilie, Ioana Stuparu, Vasilica Ilie, Emilia Dănescu, un domn Burcea, din Siliștea-Gumești, o regizoare, fiul sărbătoritei (ocupat cu filmările, de la înălțime), un pictor bărbos-pletos, soțul unei doamne din Tătărăștii de Sus, comuna de baștină a sărbătoritei, o pereche de tineri care au mărturiisit că participau pentru prima dată la o astfel de întâlnire sciitoricească,,,
Au vorbit, după sărbătorita-amfitrioană, care i-a evocat pe mentorii săi: C.D. Zeletin. I.C. Chițimia și Vasile Andru, printr-o potriveală născut el însuși pe 22 mai...: Aureliu Goci (despre scriitorii filologi, despre scriitorii-medici - eu mă gândeam la Cehov, la Cronin, la Axel Munthe, iar de la nioi, la Buzura, Brumaru, Pan Izverna, Nicolae nasta...), Passionaria Stoicescu, Ion C. Ștefan, autorul unei prefețe, Silvia Chițimia (dând lectură unei exegeze de mare sagacitate despre scrierile autoarei, despre Vecernie ca moment de relaxare și rugăciune, cel de la sfârșitul trudei, dar cu care de fapt începe ziua sufletului și a creației: ”Și a fost o seară și a fost o dimineață”, cum spune Scriptura...), Geo Călugăru, citind și el 3 pagini omagiale. Au citit cu pătrundere din poezia Elenei Armenescu actrițele: Veronica Gheorghe, 6 poezii și Doina Ghițescu, 4 poezii. La tonul pe care l-a dat domnul Aristide, s-a cântat, pe vreo 20 de voci: Mulți ani, trăiască! Flori, aplauze, îmbrățișări, autografe, Și o coborâre la subsolul știut, de data asta în ”Infernul” tratațiilor oferite de poeta septuagenară. Vinuri alese, șampanie, tort pentru un întreg regiment. Or, cât am fi noi de optimiști într-altfel, totuși rândurile scriitorimii combatante s-au subțiat, s-au subțiat grozav...
Ion Lazu
















marți, 22 mai 2018

Scriitorul zilei, Vasile Andru, n. 1942          
        

Sucevean din comuna Muşeniţa, din părinţi agricultori, îşi face şcoala în comuna natală, liceul la Siret şi Rădăuţi, după care urmează Filologia din Iaşi, secţia franceză-română. Profesor de liceu, apoi asistent la Institutul Pedagogic din Suceava, 1967-1975, se strămută la Bucureşti, ca redactor. Debutase cu publicistică încă în 1969, apoi se consacră prozei scurte şi romanului, editând nu mai puţin de 25 titluri. Între timp s-a orientat spre practicile sapienţiale, spre isihasm şi textele iniţiatice, beneficiind de stagii la Roma, Paris, în India, la Athos, în Australia.
Urmărindu-i iniţiativele isihaste, psihoterapeutice, textele, pelerinajele, interviurile, este mai greu de stabilit cărei religii tradiţionale ar putea fi ataşat Andru. Declarat creştin ortodox el este într-o asiduă căutare a unor modalităţi personale de a intra în dialog cu divinitatea, cu sine însuşi, ca esenţă umană. Este însă în afară de orice dubiu vocaţia interogativă şi rîvna isihastă a  personajului care reuşeşte să facă prozeliţi, lucru foarte rar la noi.
Scrieri literare: Yutlanda posibilă (1970) - debut în volum; Mireasa vine cu seara (1973);Mirele (1975);Arheologia dorinţelor (1977);  Noaptea împăratului  (1979  ;O zi spre sfârşitul secolului (1983);Turnul (1985) ;Progresia Diana (1987);Muntele Calvarului  1991;Memoria textului (1992);Proză, eseuri, interviuri (1995);Un univers cu o singură ieşire (1997);Păsările cerului (2000) - premiul internaţional Balkanika 2000;Cel mai îndepărtat paradis (2001)

Citeşte mai mult: http://ro.wikipedia.org/wiki/Vasile_Andru
 http://www.edituraherald.ro/authordetail.asp?cod_autor=146
http://www.rostonline.org/rost/nov-dec2004/andru.shtml 




Nervi de primăvară                                                               

Primăvară...
O pictură parfumată cu vibrări de violet.
În vitrine, versuri de un nou poet,
În oraş, suspină un vals de fanfară.

O lungă primăvară de visuri şi păreri ...

O lungă desertare zvoneşte împrejur,
E clar şi numai soare.
La geamul unei fabrici o pală lucrătoare
Aruncă o privire în zarea de azur.

O nouă primăvară pe vechile dureri ...

Apar din nou ţăranii pe hăul de câmpie,
În infinit pământul se simte tresăltând :
Vor fi acum de toate cum este orişicând,
Dar iar rămâne totul o lungă teorie.

O, când va fi un cântec de alte primăveri ? !

 Urmăriţi câteva fragemente dintr-un recital Lidia Lazu: George Bacovia - Amurg violet, susţinut la Tinerimea Română, împreună cu pianista Ilinca Dumitrescu şi fagotistul Vasile Macovei.

BACOVIA
Pansele negre...:

CARBONIZATE FLORI, NOIAN DE NEGRU:

muzica sonoriza orice ecou:

acorduri, arpegii, armonii:

Alte fragmente se află pe YouTube.com

.
Alţi scriitori:
Andrei Mureşanu, n. 1816
I. C. Chiţimia, n. 1908
Maia Belciu, n. 1926
Ștefan Dimitriu, n. 1938
Ion Călugăru, m. 1956
Matei Gavril, m. 2008
Elena Armenescu, n. 1948


Ion Lazu: Clipe de relaxare...









luni, 21 mai 2018


Scriitorul zilei: Tudor Vianu, n. 27 dec. 1897 - d. 21 mai 1964

 
Dintr-o familie de evrei autohtonizaţi şi creştinaţi (bunicul luptase pe front, fusese decorat, tatăl era medic primar la Giurgiu), Tudor Vianu  învaţă la Giurgiu şi apoi la facultatea de Drept şi Filosofie din Bucureşti, perfecţionându-se la Tubingen, unde face un doctorat cu tema Schiller, 1923. În mare prietenie şi corespondenţă cu colegul din liceul gurgiuvean, matematicianul Dan Barbilian, cel ce va deveni poetul Ion Barbu, deocamdată aflat, tot pentru desăvârşirea studiilor în Germania, însă la Gottingen. Tudor Vianu revine la Bucureşti unde va face carieră în estetică şi literatură universală şi comparată. Fără să-şi aroge dreptul de a unge poeţi şi artişti, deci nefăcând critică de întîmpinare, şi-a concentrat atenţia pe valorile deja afirmate, contribuind la corecta lor plasare pe scara permanenţelor, în subsidiar acreditând ideea că literatura română poate părea provincială doar în absenţa comparaţiei cu reuşitele din alte literaturi. În 1925, Dualismul artei şi Fragmente moderne, în 1930 Poezia lui Eminescu, insistând pe  formaţia germană şi pe influenţa lui Schopenhauer; în 1931 Arta şi Frumosul, în 1932, Arta actorului, în 1933 Influenţa lui Hegel, în 1934 Tratatul de Estetică, în două volume. Istoria esteticii de la Kant până astăzit în literatura română , în 1936, alte câteva studii, până la cartea de căpătâi, din 1941: Arta prozatorilor români şi în 1942 Introducere în teoria valorilor.
Dar deja pentru Tudor Vianu începuseră anii de nesiguranţă; indicat de legionari ca evreu ce nu poate educa tineretul român, este eliminat din Universitate. După război, este trimis ambasador în Jugoslavia, 1945-1947, dar la revenire deja era identificat ca promotor al idealismului burghez, neconform cu marxismul; eliminat de la Universitate, de la Academie, rămâne simplu cercetător la Institut. Reprimit la Academie abia în 1955, când preia şi catedra de literatură universală. Urmează un deceniu al împlinirii profesionale, scriind despre Cervantes, Shakespeare, Camoes, Voltaire, Goethe, Dostoievski, Stendhal, Odobescu. Dar survine un atac cardiac şi Vianu dispare la numai 56 de ani, lăsând un mare gol în estetica românească, dar şi lucrări fundamentale; dar şi câţiva continuatori destoinici. Studiile de literatură română, plecate la tipar în ziua atacului fatal, apărute în 1965, suferiseră drastice croşetări ale cenzurii. În mare parte acest neajuns a fost surmontat la ediţia din 2003, îngrijită de Vlad Alexandrescu, nepotul de fiică.
La Editura Vinea a existat un proiect de mare frumuseţe: un Album Tudor Vianu, cuprinzând cca 1500 fotografii de familie. Ar fi fost o premieră naţională în gen. Ne-am pierdut nopţile paginând, colaţionând texte şi imagini etc. Numai că, un accident la tipografie a distrus şpalturile şi lucrarea, atât de dorită de emulii maestrului, nu a mai apărut. I-am scos un volum de versuri, poemul Arcadia, inedit, căci  atacânt relele rânduieli ale orânduirii. Un lung poem, de frumoase resurse umaniste, turnate în impecabilă formă clasică. Ilustraţii de Tudor Jebeleanu.
În câteva rânduri, cu treburi redacţionale, am intrat în casa unde a locuit Vianu. Am reţinut: un hol mare, care funcţiona şi ca sală de primire, cu fotolii, măsuţă, banchetă; şi, în dreapta, camera de lucru a profesorului, izolată de restul camerelor şi zidită cu cărţi. Le-am privit fascinat, cu indicibil jind, cu admiraţie pentru cel ce le-a avut la îndemână. O fereastră mare, spre sud, spre lumină, spre pulsul tihnit al străzii Andrei Mureşan. Asta mi-a dat ideea de a propune, pentru ultima secţiune a Albumului Vianu, intitulată "Fereastra luminată", o pagină complet neagră, în care luminoasă era numai "fereastra susă", la care se zărea un om scriind. Practic un desen de Durer, însă în negativ, aşa încât fereastra luminată să strălucească în faptul nopţii: savantul se cufundase în lucru şi uitase numărul orelor...Un fel demn de a învinge Timpul.
Aflaţi mai mult:

Notă: Pe faţada imobilului din str. Andrei Mureşan nr. 33, colţ cu Piaţa Dorobaniţi, există o placă memorială cu basorelief în bronz înfăţişându-l pe Tudor Vianu. Pe placa de marmură stă scris: "In această casă a locuit filosoful şi omul de litere TUDOR VIANU, 1898-1964."  Iar la numai câteva străzi mai încolo, în acelaşi cartier, se află casa lui Mihail Ralea, prietenul de o viaţă al lui Vianu.  Care avea şi o casă de vacanţă la Zamora- Sinaia.

 

Ileana Vulpescu,  n. 21 mai 1932
   
De felul ei din judeţul Dolj, comuna Bratovoieşti, a terminat Filologie bucureşteană, 1953-1958 şi a devenit lexicograf la Institutul de Lingvistică al Academiei Române, contribuind ca  redactor al  alcătuirea Dicţionarelor limbii române, 1959-1975.
S-a remarcat şi ca prozatoare, dar abia cu Arta conversaţiei, 1980 a făcut vogă, un roman mereu reeditat şi care şi-a cucerit un public cititor fidel. De altfel romanul a fost dramatizat şi jucat cu succes pe scene bucureştene.
Marian Popa analizează acest roman şi îi găseşte abia abilităţi de intrigă, în manieră feministă, iar nicidecum un stil al conversaţiei strălucitor, eroina principală, considerată alter-ego al autoarei, a divorţat de un scriitor inconsistent ca personalitate, însă cu aere de vedetă şi, crescându-şi fiica, angajează o legătură amoroasă cu un om căsătorit, cu care va avea un al doilea copil,  fără a se crampona de amant, oferindu-i libertatea socială.  N. Manolescu nu o înregistrează nici măcar la Autori de dicţionar. Se pare că pune la îndoială temeinicia unui succes la acest nivel. Celelalte cărţi ale Ilenei Vulpescu nu mai stârnesc interesul fanilor, trecând aproape neobservate.

Opera literară: Rămas-bun (roman),  1975; Arta conversației, 1980 ; 1992,1994 ;  1993; Sărută pământul acesta (roman),  1987; Rămas-bun casei părintești (roman),  1990; Carnetul din port-hart (roman), 1996; Candidații la fericire (proze), 2002; Arta compromisului (roman), 2002 ; 2007; De-amor, de-amar, de inimă albastră, 2005; "Viață, viață, legată cu ață" (roman),  2007; "Pe apa sâmbetei" (roman),  2009; "Nota informativa batuta la masina" (roman),  2011;
    Citeşte mai mult: http://ro.wikipedia.org/wiki/Ileana_Vulpescu
     http://www.jurnalul.ro/romani-care-mai-au-de-spus-ceva/ileana-vulpescu-eu-consider-ca-omenirea-e-condusa-de-o-ipocrizie-fara-margini-si-fara-leac-577326.htm



    Poezia zilei, Tudor Arghezi, n. 1880

    Psalmul de taină

    O, tu aceea de-altădată, ce te-ai pierdut din drumul lumii!
    Care mi-ai pus pe suflet fruntea şi-ai luat într-însul locul mumii,
    Femeie răspândită-n mine ca o mireasmă-ntr-o pădure,
    Scrisă-n visare ca o slovă, înfiptă-n trunchiul meu: săcure,
    Tu ce mi-ai prins de cântec viaţa cu braţe strânse de grumaji
    Și m-ai oprit ca să mi-o caut la tine-n palme şi-n obraji
    Pe care te-am purtat brăţară la mâna casnică-a gândirii.
    Cu care-am năzuit alături să leagăn pruncul omenirii.
    Pur trandafir, bătut în cuie de diamant, pe crucea mea
    Și care-n fiece mişcare pierzi cu-o petală câte-o stea.
    Pământ figăduit de ceruri cu turme, umbră şi bucate.

    Tu care mi-ai schimbat cărarea şi mi-ai făcut-o val de mare,
    De-mi duce bolta-nsingurată dintr-o vâltoare-ntr-o vâltoare,
    Și ţărmii-mi cresc în jur cât noaptea, pe cât talazul mi se-ntinde
    Și ai lăsat să rătăcească undele mele suferinde;
    Unde ţii mâinile să-ntoarcă în aer căile luminii?
    Unde sunt degetele tale să-mi caute-n cunună spinii?
    Și şoldul tău culcat în iarbă, pe care plantele-l cuprind
    Și-ascultă-n sânul tău suspinul iubirii, cucerit murind?

    Tu ce-nfiori pe seşuri plopii când treci din creştet la picioare,
    Și prinzi de tot ce te-ntâlneşte o plasă calda de răcoare.
    Tu ce scrutezi, scotându-ţi sânii pe jumatate din vestminte
    Ca să-i sărute focul gurii, cuprinşi de mâini cu luare-aminte,
    Pustia vremii, străbătută de şoimi de scrum şi de nisip,
    Cărora vântul le-mprumută o-nfăţişare fără chip;

    Tu te-ai pierdut din drumul lumii ca o săgeată fără ţintă,
    Și frumuseaţea ta făcută pare-a fi fost ca să mă mintă.
    Dar fiindcă n-ai putut răpune destinul ce-ţi pândi făptura
    Și n-ai ştiut a-i scoate-n cale şi-a-l prăvăli de moarte, ura;
    Ridică-ţi din pământ urechea, în ora nopţii, când te chem,


    Ca să auzi, o! neuitată, neiertătorul meu blestem.

    duminică, 20 mai 2018


    Scriitorul zilei, Geo Şerban, n. 20 mai 1930
        
    Geo Șerban la Galeria Dialog, 22 XI 2010
      Imagini pentru geo șerban imagini
    Imagini pentru geo șerban imagini 




    S-a născut la Iaşi, ca fiu al unui militar, şi-a făcut gimnaziul la Bucureşti, urmând apoi Liceul militar de la Curtea de Argeş, iar în final Filologia bucureşteană, 1949-1953. A debutat în Revista literară a lui Miron Radu Paraschivescu, în 1951 îngrijeşte un volum de Traian Demetrescu. Devine redactor la Flacăra, la Steaua, la Viaţa Românească  de unde trece la Secolul XX, tot ca redactor. La Realitatea evreiască îngrijeşte o serie de scriitori avangardişti: B. Fundoianu, Paul Celan, Mihail Sebastian, Ovid S. Crohmălniceanu, Zigu Ornea. 
    Volumul Exegeze cuprinde 8 studii despre Bălcescu, Russo, Odobescu, Arghezi, Călinescu, Vianu. Se remarcă prin contribuţii din cercetarea atentă a publicaţiilor din Interbelic. Ispita istoriei, 1980 este scrisă cu stil, expresivitate, interesante portretizări, pune în evidenţă izvoare noi stabilite prin cercetare şi relevă vocaţia europeană a literaturii române. Cronici la ediţii din Macedonski, Vianu, Delavrancea. Idei trăite reliefează paragrafe specifice unor mari scriitori din Interbelic. Altă operă: Întâlniri cu Marcel Iancu, 2011. 
    Marian Popa îl semnalează ca editor, critic şi istoric literar stăpân pe materie şi argumentând convingător. N. Manolescu îl citează doar în două ocazii, legat de interpretarea publicisticii lui Călinescu şi a Jurnalului lui Mihail Sebastian.

    Citeşte mai mult: http://www.crispedia.ro/Geo_Serban
     http://www.observatorcultural.ro/Geo-%C4%B9%C5%BEERBAN*authorID_13-authors_details.html
     http://www.observatorcultural.ro/Semnal-editorial-Geo-%C4%B9%C5%BEerban-Intilniri-cu-Marcel-Iancu-Editura-Hasefer-2011*articleID_26251-articles_details.html
    ***
    Un domn de aleasă urbanitate, - veşnic tânăr, putem spune asta de-acum - cu care mă intersectez la Biblioteca Academiei, la vernisaje de expoziţii, (dovada şi fotografia de mai sus), la simpozioane ale Avangardei, ba şi la filme de Cinematecă - vezi pe acest blog relatarea despre Calul din Torino. S-a întâmplat să-l consult cu privire la adresele unor scriitori din Interbelic: Ion Călugăru, I. Peltz, Anton Holban, etc, dar în mai toate cazurile era vorba despre străzi care între timp au dispărut ...


    Alţi scriitori:
    Dan Mănuca, n. 1938
    Ion Pas, m. 1974


    Poezia zilei: Nicolae Labiș

    Primele iubiri (I)

    Azi, iată, am văzut un curcubeu
    Deasupra lumii sufletului meu.

    Vin cerbii mei în goană să se-adune
    Şi către el privirile-şi ţintesc-
    Un codru nesfârşit de coarne brune,
    În care mii de stele strălucesc.

    Sosind din dunga zării de argint,
    Vin păsările-mi mari de sărbătoare
    Şi-nchipuiesc pe ceruri, fâlfâind,
    Un ocean de aripi mişcătoare.
    Întreaga lume-a sufletului, vie,
    Palpită-ntr-o frenetică beţie.

    Azi sunt îndrăgostit. E-un curcubeu
    Deasupra lumii sufletului meu.
    Izvoarele s-au luminat şi sună
    Oglinzile ritmându-şi-le-n dans,
    Şi brazii mei vuiesc fără furtună
    Într-un ameţitor, sonor balans,

    În vii vibrează struguri străvezii-
    Cristalurile cântecelor grele-
    Şi stropi scăpărători de melodii
    Ca roua nasc în ierburile mele.

    Eu curg întreg în acest cântec sfânt:
    Eu nu mai sunt, e-un cântec tot ce sunt.



    Poezia zilei: Șerban Codrin

    Balada drepturilor de autor

    (13)
    Recolta-închipuită de-un poet
    După călătorii izbăvitoare
    Pe-oceane, mări şi râuri spre izvoare,
    Ermetic e-încuiată-într-un caiet,
    Cu pagini smulse, aruncate-în vânt,
    Tocmai de-aceea, sed lex, controlate
    Cu fermitate, autoritate,
    Sub marţial, energic jurământ,
    De vameşi, pompieri, vraci, vânători
    De recompense, caporali de-armate,
    Subtili degustători de libertate
    Din cele mai faimoase închisori,
             Portari şi paznici de stabilimente
             Universale şi-interdependente.

    (14)
    Mi-am cumpărat din drepturi de-autor
    Douăsprezece zodii incomplete
    Şi-o mătură de-ascuns pe îndelete
    Istoria cu scârbă sub covor;
    Şi nişte roabe-umplute cu pietriş,
    Cât a rămas din toată desperarea
    Şi strigătele după demolarea
    Lui Dumnezeu, pe faţă ori furiş;
    Şi-o cană cu-apă de la robinet
    Să o răstorn la rădăcina vieţii
    În patosul de-a preschimba profeţii
    Pentru nimic la casa de-amanet;
             Şi încă-un pumn mi-am cumpărat, de sare
             Pe rănile de ieri şi viitoare.


    Ion Lazu - Poveștile apei...