miercuri, 13 decembrie 2017

13 decembrieMitropolitul Dosoftei, n. 26 oct. 1624 - d. 13 dec. 1693

   
  
Acest mare întemeietor de limbă românească literară, de felul lui din părţile Sucevei, a lăsat culturii noastre lucrări de temelie, a tradus cărţi de cult, introducând limba română în slujba religioasă, a înfiinţat tipografii etc - n-a avut însă ideea postmodernă să-şi întocmească un Curriculum Vitae atotcuprinzător, aşa încât până în ziua de astăzi, când interesul general a slăbit nepermis, dar şi al cercetătorilor de istorie literară, ei nu au putut recompune decât aproximativ şi lacunar datele principale ale vieţii lui Dosoftei, pe numele său mirean Dimitrie Barilă.
Dintr-o familie de vechi răzeşi, dacă nu cumva prin mama sa Misira şi cu ascendenţe aromâne, a dovedit înclinaţii cărturăreşti şi se pare că a urmat Şcoala Domnească de la Trei Ierarhi, pe acea vreme de şcoală fiind şi ieromonah la Mitropolie, deci în legătură cu mitropolitul Varlaam. Învaţă la Iaşi: latina, elena, dar şi limbi slavoneşti: polona, ucraineana, rusa, chiar şi neogreaca, de unde se presupune că şi-ar fi continuat învăţătura la Lvov. În 1649 este ieromonah la mânăstirea Probota. De aici începe o carieră ecleziastică mereu ascendentă: în 1650 episcop de Huşi, în 1659 episcop de Roman, urbe unde se pare că s-a împrietenit cu Miron Costin...Prieten şi cu Dositei Notară, viitor patriarh la Ierusalim şi care avea să-l susţină în momente de cumpănă, nu puţine, la schimbarea domnilor, a alianţelor....
Din 1665 începe versificarea Psaltirii, ce va fi tipărită apoi la Uniev, 1673. Devine mitropolit al Moldovei în 1671, susţine politica antiotomană a lui Ştefan Petriceicu, iar după lupta de la Hotin, 1673 se retrage în Polonia, revenind în Moldova în 1675, iar după o scurtă detenţie, recapătă scaunul de mitropolit, prin înţelegerea dintre Dumitraşcu Cantacuzino şi Dositei. Începe traducerea şi tipărirea cărţilor de cult în limba română, convins că numai astfel se va edifica o conştiinţă naţională: creştinul trebuie să înţeleagă slujba.... Probabil în ideea că versificarea făcea mai lesne de reţinut slujbele. Reînfiinţează tipografia de la Trei Ierarhi, în 1679. Obţine sprijinul lui Milescu Spătarul, de la Moscova pentru o nouă tipografie; instalează şi o tipografie grecească şi traduce intens, după izvoare greceşti, slavoneşti şi bizantine: Psaltirea, Preasfîntul Acatist, Dumnezeiasca liturghie, Viaţa şi petrecerea sfinţilor, în patru tomuri, 1682-1686...
Pornit spre Moscova, pentru pertractări şi sprijin, este reţinut la Kiev, nimereşte în acţiunile militare ale momentului, în fine reuşeşte să se retragă în Polonia, unde, semicaptiv, câştigă bunăvoinţa mai marilor traducînd din greacă în ruseşte diferite lucrări de cult. În timp, cercetătorii au recurs la multe atribuiri de lucrări, după maniera traducerilor. Hronograful împăraţilor..., Istoriile lui Herodot, etc.
S-a stins fără vreme, în acel semiexil polon... Unul dintre principalii umanişti de tip renascentist, din stirpea lui Miron Costin. Eminescu s-a nevoit pentru achiziţionarea Psaltirii în versuri pentru Biblioteca Centrală din Iaşi.
Nu-mi închipui o mai adevărată glorie cărturărească pentru Dosoftei decât ca slovele ticluite de dânsul să fie citite la slujbele din fiece zi, în orice loc unde există românime.

Opera:   Stihuri la luminatul herb a Tărâi Moldovei, în Psaltire a svântului proroc David, Uniev, 1673, reeditat în Dumnezăiasca liturghie, Iaşi, 1679, în Psaltirea de-nţăles, Iaşi, 1680, în Molităvnic de-nţăles, Iaşi, 1681, reeditat (Stihuri pre herghia Moldovei) în Viaţa şi petrecerea svinţilor, Iaşi, 1682, în Parimiile preste an, Iaşi, 1683, reeditat în Psaltirea în versuri, ediţie îngrijită de I. Bianu, Bucureşti, 1887, reeditat în Psaltirea în versuri, ediţie îngrijită de N.A. Ursu, Iaşi, 1974;• Epigrama la psalmul 132, în Psaltire a svântului proroc David, Uniev, 1673, reeditat în Psaltirea în versuri, ediţie îngrijită de I. Bianu, Bucureşti, 1887, reeditat în Psaltirea în versuri, ediţie îngrijită de N.A. Ursu, Iaşi, 1974;• Apostrof, în Psaltire a svântului proroc David, Uniev, 1673, reeditat în Psaltirea în versuri, ediţie îngrijită de I. Bianu, Bucureşti, 1887, reeditat în Psaltirea în versuri, ediţie îngrijită de N.A. Ursu, Iaşi, 1974;• Domnii Ţării Moldovei, în Molităvnic de-nţăles, Iaşi, 1681, reeditat în Parimiile preste an, Iaşi, 1683, reeditat în Cronicele României sau Letopiseţele Moldovei şi Valahiei, III, publicat de M. Kogălniceanu, Bucureşti, 1874, reeditat în CPV; ediţia (publicitate Ion-Radu Mircea), în MS, VII, 1976, 1; • Epigramă omagială către Ionaşcu Bilevici, în Molităvnic de-nţăles, Iaşi, 1681;• Epigramă omagială către Ioachim, patriarhul Moscovei, în Parimiile preste an, Iaşi, 1683;• Opere, I, ediţie îngrijită de N.A. Ursu, introducere de Al. Andriescu, Bucureşti, Minerva, 1978;• Poezie veche românească, îngrijită şi postfaţă de Mircea Scarlat, Bucureşti, 1985;• Opere poetice, îngrijită şi postfaţă de Pavel Balmuş, Chişinău, 1989;• Versuri albe, îngrijită şi prefaţă de N.A. Ursu, Iaşi, 1994. Traduceri:  Psaltire a svântului proroc David, prefaţa traducătorului, Uniev, 1673; ediţia II (Psaltirea în versuri), îngrijită şi introducere de I. Bianu, Bucureşti, 1887; ediţia III (Psaltirea în versuri), ediţie îngrijită de N.A. Ursu, prefaţă de I.P.S. Iustin Moisescu, Iaşi, 1974, reeditat în Opere, I, Bucureşti, 1978;• Preacinstitul Acatist şi Paraclis al Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, Uniev, 1673;• Dumnezăiasca liturghie, Iaşi, 1679; ediţia II, Iaşi, 1683; ediţie îngrijită de N.A. Ursu, introducere de I.P.S. Teoctist, Iaşi, 1980;• Psaltirea de-nţăles, Iaşi, 1680;• Molităvnic de-nţăles, Iaşi, 1681;• Viaţa şi petrecerea svinţilor, I-IV,Iaşi, 1682-1686, reeditat fragmente, Bucureşti, 1895 şi 1903;• Parimiile preste an, Iaşi, 1683;• Gheorghios Chortatzis, Erofili (Prolog), publicat de N.A. Ursu, în Opere, I, Bucureşti, 1978.
Citeşte mai mult: http://www.crispedia.ro/Dosoftei
http://ro.wikipedia.org/wiki/Dosoftei_Baril%C4%83


Poezia zilei:  Nichita Stănescum. 13 dec. 1983            

Îngerul cu o carte în mână

Trecea un înger, 
pe un scaun negru aşezat.
Trecea prin aer, liniştit
şi mândru.

Eu îl priveam de la fereastră, cum
prin ziduri trece ca prin fum.

Primeşte-mi un cuvânt, strigai, 
tu, îngere, împins din rai
de-un vânt stârnit, de-o apăsare
a vreunui gând cu mult mai mare.

Dar îngerul tacea, trecea
pe-un scaun negru stând, citind
o carte veche, strălucind
în legatura-i de argint, şi grea.

Trecu prin blocul nou din piaţă.
Trecu prin chioşcul alămiu
al staţiunii de benzină, 
abstras, divin.  



Alţi scriitori:
Mihai Cruceanu, n. 1887 – d. 7 iunie 1988
Gr. Băjenaru, n. 1907
Zaharia Bârsan, m. 1948
Nichita Stănescu, m. 1983
Marcel Mihalaş, n. 15 aug. 1937 - m. 1987


Ion Lazu - Filă de jurnal, 13 dec. 2017

Mai acum câteva zile, întorcându-ne pe seară de la niște prieteni cu casă pe pământ, undeva între blocurile de 10 etaje din zona Șura Mare, am luat, de nevoie, un alt tramvai decât cele pe care le așteptasem în stație vreun sfert de oră; ni se spusese că și acesta ne duce în Dristor - nu e chiar cea mai bună variantă, căci până în Rm. Sărat mai mergi vreo 10 minute pe jos; plecând din stație, tramvaiul cu pricina face un ocol în semicerc strâns și se lansează pe... Olteniței. Fie ce-o fi! Traseele tramvaielor se schimbă de la o zi la alta, dacă nu și mai des... Ajungem la Big-Berceni și de acolo, cu altă cotitură viguroasă, ”babaiul”, vorba lui Andreiu-Mic, se înscrie pe Văcărești. la vale. Și ce-mi văd ochii, privind mereu spre locul unde știu că se situează iubita mea groapă Văcărești? Văd în lungul trotuarului un gard nesfârșit, cu panouri desenate. Din goana tramvaiului, lansat la vale, zăresc niște caricaturi, chipurile unor actori prea-cunoscuți: Birlic, Toma Caragiu, alte chipuri, alte desene. Incitat, i-am spus Lidiei: Trebuie să vin să văd îndeaproape despre ce e vorba. Cum de n-am aflat de panourile astea nostime?! Nimeni să nu dea veste despre ele?
Și ieri, înainte de prânz. pe vreme bună cu soare, fofilându-mă de la îndatoriri zilnice presante, am luat tramvaiul în sens invers, am coborât la Big-Berceni și de acolo, pe jos, înapoi până spre cheiul Dâmboviței - privind caricaturile, amuzându-mă uneori, făcând fotografii, în ideea de a posta aici măcar câteva dintre ele. Panou lângă panou, un gard ca atare, cu desene pe diferite teme, și care se repetă de la un moment dat. Toate realizate de un singur autor, care se și semnează, la modul autoironic: deSenatorul Baciu. O poantă în plus, nu? Desenele sunt pentru toată lumea, au caracter informativ-educativ-hazliu, cum se și cuvine în astfel de cazuri și pot fi grupate pe câteva teme: istoria orașului București, ilustrată prin personaje și edificii: biserici, palate etc.;  personalitățile unor primari ai urbei și marile lor fapte edilitare, personalități științifice ilustre, scriitori celebri, actori și cântăreți renumiți (m-am mirat că nu figurează și Maria Tănase, despre care mi-am amintit că s-a născut și a copilărit chiar în mahalaua asta, acum demolată, cu Groapa Văcărești în spate și cu acest gard de panouri, ca un meterez ce desparte civilizația douămiistă cea mai agresivă de incredibila - pe cât de adevărata! Rezervație naturală - ”Delta Văcărești”...); în fine, sigla repetată a Primăriei sector 4 și câteva panouri mai neutre acestea, cu panseuri pline de miez sau doar hazlii, aparținând unor celebrități din lume....
De mâine, cu voia Dvs., voi posta câteva desene de pe gardul nordic al Gropii Văcărești...
I.L. 

marți, 12 decembrie 2017

Pictures for advice Ne-a părăsit matele poet și traducător Radu Cârneci

Scriitorul zilei, 12 decembrie: Marin Bucur, n. 12 dec. 1929 - d. 5 febr. 1994

       

Dâmboviţean din comuna Podul Rizii, a făcut liceul Ienăchiţă Văcărescu din Târgovişte, apoi Filologia de la Universitatea din Bucureşti, fiind reţinut încă din ultimul an 1952-1953 ca asistent de G. Călinescu, acesta angajându-l şi la Institutul de istorie Literară şi Folclor, unde a desfăşurat o largă activitate, ajungând şef de sector şi de unde a  pornit în eternitate. Un interimat 1962-1966 de redactor la Luceafărul, în echipa Eugen Barbu. Trece un doctorat cu C. A. Rosetti. Perfecţionări de studii la Moscova, Paris, Berlin. Participări la sesiuni ştiinţifice la nivel european. Va iniţia şi conduce seria de Caiete critice Mihai Eminescu, între 1972-1985, şase volume.
Debutase publicistic în 1950, în Viaţa românească, iar editorial în 1966, însă nu cu studii de istorie literară, ci cu un roman: Zi de vară până-n seară.  A mai publicat şi alte lucrări de imaginaţie, printre care La apa Vavilonului. A colaborat la nenumărate reviste literare din ţară şi din străinătate, a îngrijit şi prefaţat ediţii: din Camil Petrescu, Magda Isanos, Dinicu Golescu, Ion Ghica, Anton Bacalbaşa, Liviu Rebreanu. A scris studii de biblioteconomie românească şi franceză: Documente din arhivele franceze privitoare la români. A publicat monografii: Ovid Densusianu, C. A. Rosetti, aceasta completată cu publicarea Jurnalului, apoi a Corespondenţei cu Maria Rosetti. La fel a procedat în cazul lui I. L. Caragiale (ca de altfel şi în cazul Blaga), reluând cercetarea documentelor, întocmind o biografie, urmărind destinul textelor şi acreditând ideea că viaţa lui I. L. Caragiale este o altă operă a marelui dramaturg. A coordanat câteva lucrări de sinteză ale Institutului, a publicat lucrarea de siteză Istoriografia literară românească de la origini până la G. Călinescu. Nu numai de aici, dar din tot ce a publicat se degajă ideea abordării istoriei literaturii după modelul călinescian; a cultivat de asemenea eseul critic, studiul comparatist. A mai îngrijit ediţii din Tocilescu, Artur Gorovei, Ovid Densisianu. Un cercetător cu mare deschidere, unul dintre istorici literari de primă linie. În 1998 biblioteca din Sălcioara, Podul Rizii a primit numele lui Marin Bucur. (Un coleg de institut, istoricul literar Ioan Scurtu, m-a abordat cândva, doritor să-i punem o placă memorială lui M.B., la o adresă din Piaţa Gării de Nord, unde locuia la bloc - Cu acea ocazie am aflat că era soţul poetei Victoria Ana Tăuşan, supravieţuitoare. -. Dar deja venise criza, am fost nevoiţi să sistăm proiectul plăcilor memoriale. ..)
Opera:   Zi de vară până-n seară, Bucureşti, 1966;• Ovid Densusianu, Bucureşti, 1967;• C.A. Rosetti. Mesianism şi donquijotism revoluţionar, Bucureşti, 1970;• Lucian Blaga. Dor şi eternitate, Bucureşti, 1971;• La apa Vavilonului, Bucureşti, 1971;• Istoriografia literară românească de la origini până la G. Călinescu, Bucureşti, 1973;• Poezie. Destin, dramă, Bucureşti, 1982;• B. Fundoianu (Benjamin Fondane). Priveliştile poeziei, Bucureşti, 1985;• Opera vieţii. O biografie a lui I.L. Caragiale, vol. I-II, Bucureşti, 1989-1994, vol. III: I.L. Caragiale. Lumea operei, ediţie îngrijită de Ştefan Ion Ghilimescu, Piteşti, 2001.

Citeşte mai mult: http://www.crispedia.ro/Marin_Bucur



FERPAR
Cu mare și de neiertat întârziere aflu trista veste că sâmbăta 9 decembrie a.c. ne-a părăsit marele poet și traducător Radu Cârneci, când mai erau 2 luni ca să împlinească vârsta de 90 ani! Ne vedeam mai rar în ultima vreme, căci fusese în toți acești ani un fervent participant și animator al vieții literare, nu numai din București dar și din multe localități ale țării. Dar vorbeam la telefon, mereu atent și plin de solicitudine. Ne revedeam cu mare drag, maestrul Cârneci fiind scriitorul care m-a debutat la revista Ateneu, în decembrie 1964, și a continuat să mă publice în toți anii următori. I-am fost mereu îndatorat, căci din postura de geolog terenist mai greu îmi era să țin legătura cu revistele literare ale vremii. 
L-am admirat ca poet și ca neobosit traducător din marea poezie a lumii, din Shakespeare, din Baudelaire, din Khalil Gibran și Omar Khaiamm, din Leopold Sedar Senghor, dar și în postura de iscusit alcătuitor al unor antologii prea-necesare, din poezia de dragoste, din lumea sonetului, din poezia pădurii, inițiative care l-au singularizat printre literații vremii. Am avut surpriza și bucuria să mă văd antologat în două din volumele de sonet dar și  în Poezia pădurii, precum și în cea cu poezii de dragoste. Păstrez cu drag, pe raftul de onoare al bibliotecii aceste volume de neprețuit. Ne revedeam cu bucurie, la diferite manifestații literare dar și la Biblioteca Academiei, unde se dovedea a fi un neobosit truditor pe paginile marilor scriitori din toată lumea. A avut amabilitatea să vorbească la dezvelirea unor plăci memoriale pe care le pusesem în Capitală. Am primit, în timp, numeroase autografe meșteșugite fără egal pe volumele ce-i apăreau. Admirator al prestațiilor artistice ale Lidiei Lazu, a binevoit să o prezinte cu neasemuită generozitate, în câteva interpretări, la MNLR, la Tinerimea Română, la sala Calderon, în alte locuri din București ori din țară. L-am vizitat la locuința sa din coasta Cișmigiului, unde avea o casă de artist, cu tablouri, sculpturi, cărți și lucruri de artă africană... De neuitat sunt preumblările în doi prin grădina Cișmigiu, încărcată ea însăși de poezia naturii pe care amândoi am cercetat-o ”cu sufletul mărit”, ca silvicultor și respectiv geolog ce fusesem la junețe și încă erau, în fibra noastră intimă. Jurnalele mele sunt înțesate de referiri la întâlnirile noastre, arhiva mea de fotografii  e plină de imagini cu poetul radu Cârneci...
Odihnească-se în pace sufletul său îndrăgostit de frumusețea lumii!
Lidia și Ion Lazu

Poezia zilei: Radu Cârneci, n. 14 februarie 1928- d. 9 decembrie 2017

Limba Domnitoare
... asemeni ierbii, pururea stăpână
mereu înţelepţindu-se, fântână
învăluind în sunete celeste
adâncul de putere şi aceste
lumini care-n lumina-i se adună
asemeni ierbii pururea stăpână...

...izvor de cer şi de pământ izvoare
noi am învins prin Limba Domnitoare
păstrând iubiri, rostindu-le-n iubire;
Cap-Voievod sfinţind în mânăstire
şi un cioban zidindu-se-n odoare:
izvor de cer şi de pământ izvoare...

...cale lactee stirpea mea latină
spirală împlinindu-se-n regină                                                   
mari frumuseţi în vârf cu nestemate
iar între ele imnele carpate
rotindu-se-n culoarea lor divină:
cale lactee stirpea mea latină...
1 decembrie 1987
 (din Biblioteca de sentimente, Ed. Anamarol, 2013)

Aproape elegie


Amiezile ne vor pătrunde răbdătoare,
ca o putere ce vine şi pleacă,
şi va fi o linişte ce doare,
o durere care se-neacă.
 
Apoi soarele va fi tot mai frumos
şi-i va grăbi pe toţi spre seară,
ademenindu-i cu armonia de jos,
unde se roagă o făclie de ceară.
 
Numai eu voi rămâne-n lumină
cu cântecul, pasăre ţipând între dinţi –
şi-mi va curge din tâmple răşină:
două pâraie fierbinţi. 
 
Din volumul Orgă şi iarbă, 1966

Gând înapoi


Va veni primăvara, desigur,
ne vom întoarce în copilărie,
copaci fiind, ne-om inunda cu muguri,
ne vom preface-n iarbă pe câmpie,
 
Sau, dacă vrei, vom fi o ploaie-n ropot,
de soare ploaie, curcubeu răsfrânt,
iar în amurg vom fi de bronz în clopot,
topindu-ne în zări, la ceasul sfânt.
 
Şi vom rodi cu stelele curate,
un gând înalt, făclie de priveghi –
voi fi în toţi, iar tu vei fi în toate,
medalie cu două chipuri vechi
 
Şi, ca o ceaţă din nimic ivită,
uşori vom fi, călătorind în jos,
cer legănat în lacrima-ispită
şi răsturnat în noi cu preafrumos...
 
Din volumul Iarba verde, acasă, 1968



Aproape Sonet
(împotriva corbilor din literatura română)
Se dedică maestrului Radu Cârneci
Motto: “Iubito, ah, corbii poetului Tradem!”                                     
George Bacovia
Câmpia literară priveam cu încântare,
Simţind cu-nduioşare că inima-mi tresaltă
La dalbe poetese care prin iarba-naltă
Îşi împleteau cununa din flori mirositoare:
 Ah! iată o Rodică, ce draghincesc îşi saltă
Rochiţa chiar când trece prin pâlcul de băieţi
Şi-o noră ce se-ndeasă în fragezii poeţi
Şi-angela marinească privind discret în altă
 Parte, pe când Cocoşul dispare-n tăietură…
Câtă pudoare, Doamne, ivit-ai în natură!
(Dar şi mai multă încă prăsi-n Literatură…) 
Dar ce-i acea năvală ce-mi dă frisoane reci,
Când pajiştea-nflorită în volburi s-o agite
Vin umbre-nvălmăşite ce-o rup în ciocuri seci –
Maleficele paseri din Allan Poe stârnite – 
Sunt corbii, da, Ah,  corbii poetului Cârneci!
15 august 2009 , Rm. Sărat             Ion Lazu
Alţi scriitori:
Tudor Octavian, n. 1939
Felix Aderca, n. 26 martie 1891 - d. 12 decembrie 1962.

luni, 11 decembrie 2017

Scriitorul zilei, 11 decembrieLucian Dumbravă, n. 11 dec. 1931 – 21 aug. 2007.

Botoşănean din satul Pârâul Negru, comuna Mihăileşti, fiu de ţărani, a făcut şcoala primară în satul natal, s-a înscris la Şcoala Militară din Cernăuţi, transferat apoi la cea din Dorohoi, unde şi-a trecut şi bacalaureatul, în 1950. Urmează Filologia de la Universitatea din Iaşi, cu licenţă în 1954, după care este redactor la Iaşul literar, devenit între timp Cronica, până în 1970, când se transferă la Convorbiri literare, până la pensionare, în 1991.
Articole, cronici literare, studii de istorie literară, colaborări la numeroase reviste, însă doar un singur volum, în 2001: Ei, care au scris. Din istoria Asociaţiei scriitorilor din Iaşi, lucrare programată în trei volume, din care nu ştim să fi apărut decât primul. Un personaj singuratic, meditativ, care însă nu s-a nevoit să-şi adune în volume cronicile literare... Probabil convins că o cronică trece, chiar în cazurile rare când cartea despre care a referit rămâne... Este poate motivul pentru care Marian Popa nu-l trece în Dicţionarul de literatură română contemporană. Dl N.M. , cu atât mai puţin...

Citeşte mai mult: http://www.crispedia.ro/Lucian_Dumbrava
http://astra.iasi.roedu.net/texte/nr52LucianDumbrava.html



Dan Simonescun. 11 dec. 1903 - d. 11 martie 1993
90 de ani i s-au dat să viețuiască acestui muscelean devenit cândva membru de onoare al Academiei pentru a fi fructificat cercetările sale privind cartea veche românească şi manuscrisele medievale. A urmat liceul la Piteşti, din 1921 a făcut Filologia la Bucureşti, iar din 1925 Ion Bianu, care-i fusese profesor şi îndrumător, îl aduce la Academia Română, pentru a se ocupa de istorie literară, manuscrise medievale şi carte veche. În 1942 devine profesor titular la Litere şi Filosofie, Universitatea din Iaşi. În 1952 este îndepărtat din învăţământ, devenind simplu cercetător la Institutul de istorie Nicolae Iorga, demn continuator al unor Bianu şi Cartojan. Încă în 1926 dăduse Încercări istorico-literare. Carte veche românească şi tipărituri în centre româneşti medievale; în 1943 colaborează la editarea vol. III din Bibliografia românească veche, iar în 1944 reuşeşte să editeze vol IV al redutabilei Bibliografii. În 1981 scoate Pagini din istoria cărţii româneşti. Mai puţin prezent în viaţa literară a vremii, Dan Simonescu este cărturarul devotat şi stăruitor, care nu precupeţeşte efort, inteligenţă, competenţă, pentru a completa un capitol esenţial în construcţia culturală a oricărei naţiuni: cunoaşterea temeinică şi calificată la nivel academic a faptelor din trecutul literar al ţării. O întreprindere strict necesară, niciodată îndeajuns apreciată de beneficiarii acesteia.



Poezia zilei: Liviu Ioan Stoiciu

Rămâne numai truda

Pe
o ulicioară blocată de ţărani, la clacă, seara. Ţărani în
faţa casei lor, pe uliţă, pe scăunele,
lângă maldărele de păpuşoi, puşi pe depănuşat, toamna,
ajutaţi de o brigadă a morţilor
satului, "bărbaţi scăpaţi din închisoarea invizibilă
a lui Dumnezeu", ce

au cioplit, până să se întoarcă aici, la
vatră, mici cuţite de piatră, vârfuri de lance, topoare,
răzuitoare, repetând întocmai gesturile
învăţate de la părinţii lor, care le aveau învăţate de la
părinţii părinţilor lor, de la
facerea lumii..."Că rămâne numai truda". După

stingere, obosiţi de muncă, în
tabără, morţii, special, având să se numere unii pe alţii: 
pe  unii, copii, îi înghiţea pământul şi
nimeni nu mai putea să afle nimic de ei, iar alţii, tineri,
violau femeile ţăranilor. Doar
bătrânii, la culcare, răstigniţi în pat, îşi mai ciuleau
urechea la liniştea nopţii.

(din volumul Substanţe interzise, Colecţia NEO, ed. Tracus Arte, 2012)





Ion Lazu - Portret (O șarjă amicală...)






duminică, 10 decembrie 2017


Lidia Lazu, recital George Bacovia, "Amurg violet" - YouTube

https://www.youtube.com/watch?v=poBpN8oapvE
25 feb. 2011 - Încărcat de Ion Lazu
RecitalBacovia, Lidia Lazu, Petre Moraru, Ilinca Dumitrescu - pian si Vasile Macovei - fagot, in ...



Scriitorul zilei, 10 decembrieIon Luca, n, 7 dec. 1894 - d. 30 ian. 1972

E curios cum ideea literaturii poate să deturneze sensul unei vieţi ce păruse temeinic rânduită.  Însă este poate şi mai curios cum calităţile unei persoane, supralicitate, pot genera un eşec de durată, nu numai social ci şi literar.  La 40 de ani, Ion Luca îşi părăseşte oraşul, familia, cariera şi se retrage pe cea mai accidentată alee din staţiunea Vatra Dornei spre a-şi împlini destinul de dramaturg. 42 de piese scrise de Ion Luca este o cifră care impune, semn al perseverenţei şi dăruirii depline întru scris; nu acelaşi lucru se poate spune despre receptarea operei sale. Ce-i adevărat, când lucrurile ar fi părut că intră în linie dreaptă, au survenit cei 20 de ani, din 1948 până în 1968, când dramaturgul nu a putut publica nimic!
Dintr-o familie obişnuită: tatăl croitor, mama casnică, s-a născut la Roman, dar după câţiva ani familia se strămută la Bacău, unde viitorul scriitor va face şcoala primară, apoi liceul Ferdinand. Merge la Iaşi, se înscrie la Seminarul Veniamin Costachi. Cu dotare intelectuală ieşită din comun, persoană studioasă, introvertită, cultivându-şi propriile reprezentări, învaţă nu mai puţin de 9 limbi străine: latina, greaca, ebraica, franceza, germana, engleza, italiana, spaniola, rusa. Îl are profesor pe Iorgu Iordan. Abandonează Seminarul şi se înscrie în paralel la Drept şi la Filosofie. Survine conflagraţia mondială, la sfârşitul căreia, demobilizat, îl regăsim la Bacău, unde se căsătoreşte şi funcţionează ca diacon. Va abandona după nici 3 ani. În 1920 trece un doctorat în Filosofie şi Teologie, magna cum laude, în 1921 îl trece şi pe cel în Drept, tot magna cum laude. Din 1922 va fi profesor la Bacău. În 1926, în mod surprinzător, candidează în alegerile parlamentare şi va fi deputat de Brăila. După nici 2 ani, abandonează cariera politică, revine la Bacău, se înscrie în barou. Dar nemulţumit, se apucă de scris. Obţine o bursă de studii şi va călători în Austria, Germania, Franţa, Italia, Ungaria. În 1934 primeşte premiul SSR pentru piesa Iuda din Cariot, pusă în scenă la Naţionalul din Bucureşti, regizată de Ion Şahighian. În 1940 va lua Premiul Naţionalului bucureştean pentru Femeia cezarului, piesă în regia aceluiaşi Ion Şahighian.
 Perioada celui de al doilea război o trece în Bucureşti şi la Craiova, din 1948 revine la Bacău, ca profesor. Două piese de-ale sale fuseseră traduse în germană. În 1953 părăseşte oraşul, familia şi se retrage la Vatra Dornei, consacrându-se Operei şi funcţionând ca profesor de limba rusă, 1953- 1955. Va fi reintrodus în literatură prin ediţia publicată de Valeriu Râpeanu, 1968.
Un romantic întârziat. Valeriu Anania povesteşte că a fugit de la internat ca să-i vadă piesa Femeia cezarului, după care i-a citit celelalte piese şi a dorit să-l cunoască pe autor. O prietenie care a durat decenii. Şi care s-a rupt ca din nimic, la o glumă a discipolului. În chestiune fiind faptul că I.L. ar fi cel mai mare dramaturg român, dacă nu cumva unicul, toţi ceilalţi autori dramatici nefiind decât impostori. 
G. Călinescu nu-l pomeneşte decât la Bibliografie. N. Manolescu îl trece într-un paragraf cu alţi 5-6 dramaturgi lipsiţi de interes. O stradă în Bacău, un liceu tehnic în Vatra Dornei, staţiune unde în ultimii ani a fost ridicat şi un bust al dramaturgului. Aceste lucruri au rămas, multul-puţin dintr-o obstinaţie de-o viaţă. Însă ne mai putem mira că Ion Luca nu este prezent pe scenele româneşti când e vorba despre dramaturgia originală, când constatăm că repertoriul cuprinde mereu aceleaşi 15-20 de piese, ale câtorva dramaturgi? Când vedem că lucrurile nu stau altfel nici cu marile opere, nici cu simfoniile, nici cu baletul etc. Numai în privinţa filmului, lucrurile par să stea mai bine, filmele vechi sau noi, toate pe bandă magnetică, pot fi programate oricând, oriunde; se pot organiza cicluri tematice, pe genuri, pe actori, pe naţiuni etc. Amatori de a privi ecranul, mâncând semniţe, se găsesc întotdeauna, pe toate meridianele...
Omul Ion Luca, un uriaş blajin, când nu devenea colţos şi megaloman, era în definitiv un spirit liber, care a mizat pe vocaţia lui de dramaturg. Dacă această opţiune l-a făcut fericit e greu de spus, e în schimb uşor de spus că a dus o viaţă de mari privaţiuni, desigur reînsufleţit de speranţa că va fi pus în scenă. Iar ce va alege Viitorul cu privire la destinul operei sale, este deja altă poveste...

Citeşte mai mult: http://ltil.3x.ro/ion_luca.html
http://mdd.orionmedia.ro/index.php/din-vatra-dornei-mainmenu-31/3025-dramaturgul-ion-luca-omagiat-la-vatra-dornei 
http://www.autorii.com/scriitori/ion-luca/





Poezia zilei, George Bacovia 

Decembre

Te uita cum ninge decembre...
Spre geamuri, iubito, priveşte --
Mai spune s-aducă jăratec
Şi focul s-aud cum trosneşte.

Şi mâna fotoliul spre sobă,
La horn să ascult vijelia,
Sau zilele mele -- totuna --
 vrea să le-nvăţ simfonia.

Mai spune s-aducă şi ceaiul,
Şi vino şi tu mai aproape; --
Citeşte-mi ceva de la poluri,
Şi ningă... zăpada ne-ngroape.

Ce cald e aicea la tine.
Şi toate din casă mi-s sfinte; --
Te uită cum ninge decembre...
Nu râde... citeşte inainte.

E ziuă şi ce intuneric...
Mai spune s-aducă şi lampa --
Te uită, zăpada-i cât gardul,
Şi-a prins promoroacă şi clampa.

Eu nu mă mai duc azi acasă...
Potop e-napoi şi nainte,
Te uită cum ninge decembre,
Nu râde... citeşte inainte. 

Alţi scriitori:
Ion Chinezu, n. 15 august 1894 - d. 10 decembrie 1966

Romulus Rusan, n. 13 martie 1935 - d. 10 decembrie 2016




Ion Lazu - Un portret de Andana Călinescu