luni, 17 iunie 2019

 
17  iunie: Victor Papilian, n. 17 iunie 1888 - d. 15 august 1956

 Descriere: ANd9GcROcSJMHm7tOQrh6tv9w_u4lqCulUHmCBw9O3s0jJojF7g5e60oFg     
Fiul unui medic militar din Galaţi, va face şcoala primară în urbea natală, pe cea secundară la Craiova, liceul la Sf. Sava şi în paralel Conservatorul din Bucureşti, devenind violonist în orchestră. Determinat de tatăl său să urmeze cariera medicală, în tradiţia familiei, face medicina între 1907 şi 1916, devenind liderul studenţilor medicinişti din Bucureşti. Între 1916 şi 1918 este medic militar pe front. Din 1918 merge la Cluj şi va deveni decanul facultăţii de medicină, apoi şi directorul filarmonicii şi al teatrului naţional din Cluj. Universitar şi scriitor cu deosebire activ în viaţa societăţii. Una dintre personalităţile marcante, catalizatoare ale intelectualităţii din Transilvania interbelică. Autor de manuale de anatomia omului, unanim apreciate. După venirea la putere a comuniştilor, este pensionat forţat în 1947. Confesional, trece la unitarieni. În 1950 este arestat şi condamnat la 10 ani detenţie. Decedează în închisoare. După mai bine de 2 decenii, în 1968 este reeditat cu Amintiri din teatru şi treptat şi cu alte titluri, la edituri din Cluj (sub îngrijirea lui C. Cubleşan) şi din Craiova. Practic opera sa literară este incomplet editată şi nicidecum intrată corect în circuitul cultural.
Debutase editorial în anul 1925 apoi publică nuvele, romane, piese de teatru apreciate de G. Călinescu în Istoria sa. Marian Popa îi consacră un articol în volumul I al istoriei sale. Dl. N.M. nu face decât să-l citeze printre prozatorii regionali, alături de Ion Pop Reteganul, Pavel Dan şi Ion Agârbiceanu.

Citeşte mai mult: http://ro.wikipedia.org/wiki/Victor_Papilian
http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Victor_Papilian
http://www.bvau.ro/manifestari/2008/0600/victor_papilian.pdf


Alţi scriitori:
I. E. Toronţiu, n. 1888
Ion Th. Ilea, n. 1908 




Ion Lazu - Prima zi in Vrilissia - Atena



  
Un zbor dupa ora asfintitului... deasupra unui plafon de nori neintrerupt...





 

  


 


 


 


 







Descriere: ANd9GcROcSJMHm7tOQrh6tv9w_u4lqCulUHmCBw9O3s0jJojF7g5e60oFg

duminică, 16 iunie 2019





Scriitorul zilei: Ştefan Agopian, n. 16 iunie 1949
     
Bucureştean de origine, şi-a făcut liceul la Iulia Hasdeu, după care a urmat studii de chimie, pe care a şi profesat-o iniţial. A debutat în 1970 la Luceafărul şi a urmat o carieră de publicist, redactor la Caţavencu, devenit din 2011 Caţavencii, la Ziua literară, ca şef al suplimentului respectiv, cu benefic impact în viaţa literară a momentului; la Fun-24. În perioada de formare s-a mişcat în preajma unor scriitori contemporani de primă linie, cărora le-a învăţat lecţia perfecţiunii stilisticii şi a migalei pe pagină. Proza sa, perfectă stilistic, îşi caută subiectele într-un trecut tot mai îndepărtat, fie că autorul a făcut-o din instinct, cum şi mărturiseşte, fie că a căutat să se sustragă sâcâielilor şi imixtiunilor cenzurii, fie că, în fond, acest "realism magic", atît de gustat în epocă,  se potriveşte construcţiilor sale mentale, desprinse din context, preocupat de povestirea ca artă pentru artă, neconjuncturală. Excelent primit de critică, în creştere rapidă de nivel al receptării de la o carte la alta, acest stil de marcat rafinament, dus către uscăciune formală, cu fraze suficiente sieşi, a avut un real impact la cititorul din ceauşismul anilor 70-80, asigurând un evazionism mental din realitatea precară, meschină a vremurilor. Dar "paradigma" s-a schimbat nemilos,  o dată cu racordarea literaturii noastre la trendul apusean: pământul fuge ireversibil de sub picioarele ficţionarilor, chiar de sub ale actanţilor regrupaţi în presa literară / în presa scrisă în general.  Tiraje mici, modice, nedifuzate, necitite, necomentate - a devenit deja un şlagăr. Or, scriind din ce în ce mai performant din punct de vedere formal, sterilitatea se întrezăreşte în chiar faptul că în ultimul deceniu autorul nu a mai dat titluri noi, ci a reeditat tot ce scrisese, ca romane separate, apoi reunite în 2 volume de Opere. Câteva dintre aceste aspecte în evoluţia autorului, neocolite în Istoria critică, l-au ridicat pe Agopian împotriva criticului care îl susţinuse exegetic în tot acest răstimp, citindu-l la literă, cu multe observaţii punctuale. Iar în fapt, ceea ce nu agrează la confraţi, însă practicând cu aplicaţie el însuşi (să alternezi ficţiunea din proze cu exactitatea din memorialistică, din exegeză etc), Agopian ne-a furnizat, în ultimele 2 decenii, evocări amănunţite, pe cât de "nemiloase" despre prietenii din perioada de formaţie, în primul rând un foarte aprociat serial despre Nichita Stănescu. O va face, se poate deduce/spera, cu aceeaşi acurateţe şi despre alţi mari scriitori, spre câştigul istoriei literare.

Opera literară: Ziua mîniei, 1979; Tache de catifea, roman, 1981, reeditare 2004; Tobit, roman, 1983, reeditare 2005, Premiul pentru proză al Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti; Manualul întâmplărilor, povestiri, 1984, Premiul pentru proză al Uniunii Scriitorilor; Sara, roman,1987, reeditare 2006, Premiul revistei „Amfiteatru” pentru cea mai bună scriere beletristică a anului; Însemnări din Sodoma, povestiri,1993; Republica pe eşafod, teatru, 2000, Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti; Fric, roman,2003, carte distinsă cu premiul ASPRO pentru experiment în cadrul Târgului Internaţional de Carte Bookarest 2004 şi premiată de revista Cuvântul la categoria Superlativele anului 2003.




Alţi scriitori:
A. E. Baconski, n. 1925
Eugen Lovinescu, m. 1943


Prietenul scriitor slătinean Viorel Dianu la Aniversara -75 ! ( n.  16 iunie 1944)
Fotografie:
Ștefan Dimitriu, Viorel Dianu, Ion Lazu, Al. Ecovoiu, Lidia Lazu la Gaudeamus, 2012

Viorel Dianu   


Ion Lazu - De-ale Naturii...


  

 

 













sâmbătă, 15 iunie 2019




Scriitorul zilei: Mihai Eminescu - 127 (n. 15 ianuarie 1850 -  d. 15 iunie 1889)
         

Şi Dacă..

Si daca ramuri bat în geam 
Si se cutremur plopii, 
E ca în minte sa te am 
Si-ncet sa te apropii. 

Si daca stele bat în lac 
Adâncu-i luminându-l, 
E ca durerea mea s-o-mpac 
Înseninându-mi gândul. 

Si daca norii desi se duc 
De iese-n luciu luna, 
E ca aminte sa-mi aduc 
De tine-ntotdeauna.

Când Amintirile...

Când amintirile-n trecut 
Încearca sa ma cheme, 
Pe drumul lung si cunoscut 
Mai trec din vreme-n vreme. 

Deasupra casei tale ies 
Si azi aceleasi stele, 
Ce-au luminat atât de des 
Înduiosarii mele. 

Si peste arbori rasfirati 
Rasare blânda luna, 
Ce ne gasea îmbratisati 
Soptindu-ne-mpreuna. 

A noastre inimi îsi jurau 
Credinta pe toti vecii, 
Când pe carari se scuturau 
De floare liliecii. 

Putut-au oare-atâta dor 
În noapte sa se stânga, 
Când valurile de izvor 
N-au încetat sa plânga,

Când luna trece prin stejari 
Urmând mereu în cale-si,
Când ochii tai, tot înca mari,
Se uita dulci si galesi?

Din valurile vremii...

Din valurile vremii, iubita mea, răsai
Cu braţele de marmur, cu părul lung, bălai -
Şi faţa străvezie ca faţa albei ceri
Slăbită e de umbra duioaselor dureri!
Cu zâmbetul tău dulce tu mângâi ochii mei,
Femeie între stele şi stea între femei
Şi întorcându-ţi faţa spre umărul tău stâng,
În ochii fericirii mă uit pierdut şi plâng.
Cum oare din noianul de neguri să te rump,
Să te ridic la pieptu-mi, iubite înger scump,
Şi faţa mea în lacrimi pe faţa ta s-o plec,
Cu sărutări aprinse suflarea să ţi-o-nec
Şi mâna friguroasă s-o încălzesc la sân,
Aproape, mai aproape pe inima-mi s-o ţin.
Dar vai, un chip aievea nu eşti, astfel de treci
Şi umbra ta se pierde în negurile reci,
De mă găsesc iar singur cu braţele în jos
În trista amintire a visului frumos...
Zadarnic după umbra ta dulce le întind:
Din valurile vremii nu pot să te cuprind.

 Odă (în Metru Antic)

Nu credeam să-nvăț a muri vrodată;
Pururi tânar, înfășurat în manta-mi,
Ochii mei nălțam visători la steaua 

Singuratății.

Când deodată tu răsăăriși în cale-mi,
Suferință tu, dureros de dulce... 
Pân-în fund băui voluptatea morții 
Ne'ndurătoare.

Jalnic ard de viu chinuit ca Nessus. 
Ori ca Hercul înveninat de haina-i; 
Focul meu a-l stinge nu pot cu toate 
Apele mării.

De-al meu propriu vis, mistuit mă vaiet,
Pe-al meu propriu rug, mă topesc în flăcări... 
Pot să mai re'nviu luminos din el ca 
Pasărea Phoenix?

Piară-mi ochii turburători din cale,
Vino iar în sân, nepăsare tristă; 
Ca să pot muri liniștit, pe mine 
Mie redă-mă! 



Află mai mult: G. Călinescu vorbind despre Mihai Eminescu:
Călinescu despre Eminescu - Copy.wmv
10303K   Descărcaţi  



 Poezia zilei: Dan Culcer  (n. 15 iunie 1941)

În braţele apei

                Se dedică Prepeliţei

Valurile sărate ale lacrimei
Clipocesc la picioarele noastre,
nivelul Oceanului creşte,
gheţurile de la Nord şi de la Sud
se topesc. Încălzire globală.

Şi totuşi ne este tot mai frig.
apa ne cuprinde genunchii, inima.
Mai avem doar timpul să bolborosim
privindu-ne prin sticla verde
a apei sărate, a lacrimei.







Lidia Lazu - Recital Eminescu - YouTube

https://www.youtube.com/watch?v=cdxoTgcR37o
13 ian. 2011 - Încărcat de Ion Lazu
Lidia Lazu - Recital din lirica lui Eminescu, cu improvizatii muzicale originale. Iasi-Copou 15 iunie ...


Alţi scriitori:
I. U. Suricu, n. 1882
Ion Marin Sadoveanu, n. 1893
Virgil Teodorescu, n. 1909
Matei Călinescu, n. 1934
Dan Culcer, n. 1941
Ben Corlaciu, m. 1981



Ion Lazu: Singur în lumina albă / Sărijinitu-m-am de-o nalbă ...(Emil Brumaru)

 


 


 















vineri, 14 iunie 2019




Scriitorul zilei:  Ion Petrovici, n. 14 iunie 1882 - d. 17 februarie 1972 

   
   
  Personalitate de primă linie a lumii universitare, academice şi filosofice a anilor de dinainte de 1944, unul dintre marii români ai veacului trecut, Ion Petrovici s-a născut la Tecuci, a urmat colegiul Sf. Sava din Bucureşti, apoi facultatea de Litere şi Filosofie, unde a devenit discipolul unor Titu Maiorescu şi Nicolae Iorga. Îşi ia licenţa în 1904, apoi obţine doctoratul în filosofie şi face două trimestre de perfecţionare la Leipzig şi Berlin. La revenirea în ţară, devine conferenţiar la catedra de Logică şi filosofie a Universităţii din Iaşi, 1906, titularizat ca profesor în 1912; între 1923-1926 este decanul facultăţii iaşiote; din 1940 se transferă la catedra corespunzătoare a Universităţii din Bucureşti.
În 1900, student fiind, scrisese o piesă în versuri O sărutare, recomandată de I. L. Caragiale şi jucată pe scenă. Autor de manuale universitare, strălucit orator, conferenţiar în străinătate, la universităţile din Viena, Paris, Geneva, Alger, Praga, Bruxelles, colaborator la reviste de mare prestigiu, în corespondenţă cu ilustre figuri ale filosofiei europene, cooptat în organisme de profil filosofic. A adus contribuţii notabile în filosofie, prin Teoria noţiunilor, prin teoria cunoaşterii, prin punerea în valoare, pe urmele lui Kant, a metafizicii - a elaborat o monografie Kant, o alta despre Schopenhauer. Membru corespondent al Academiei din 1927 şi titular din 1934. Ministru în diferite guverne, în 1921, 1926, 1937-39, apoi în guvernul Antonescu, la Ministerul Culturii, din 5 decembrie 1941 până la 23 august 1944.  În 1938 i-a creat la Universitatea din Cluj o catedră de filosofie lui Lucian Blaga. Este iniţiatorul Rotondei Scriitorilor din Parcul Cişmigiu (Bustul lui Octavian Goga a fost spart, înlocuit, vremurile se întorseseră pe dos...)
Imediat după căderea guvernului Antonescu, va suporta prigonirile împreună cu toţi intelectualii care colaboraseră la Administraţia Antonescu. Arestări peste arestări, privarea de orice mijloace de subzistenţă. Condamnat în 1949 pentru crimă de război, va fi eliberat abia în 1958 din penitenciarul de la Rm. Sărat şi, deşi împlinise vârsta de 75 de ani, va suporta încă 3 ani de domiciliu obligatoriu, la Olanu-Călăraşi; se îmbolnăveşte în lagărul de muncă şi obţine aprobarea să revină în Bucureşti, tot în domiciliu obligatoriu. Fără pensie, fără vreun mijloc de subsistenţă. Supravegheat îndeaproape de securitate, care semnalează faptul că reluase legăturile cu indivizi din fosta administraţie antonesciană... Ajutat tacit de preşedintele de pe atunci al U.S., Zaharia Stancu. Va fi contat şi faptul că, deşi naţionalist, Ion Petrovici nu se raliase mişcării legionare, fapt pentru care şi fusese cooptat în guvernul Antonescu (un guvern de tehnocraţi, lucru pe care astăzi nu-l mai percepem corect...). Iar în fapt, pe vremea ministeriatului său  îi sprijinise din răsputeri pe Tudor Vianu, pe Eugen Lovinescu, pe care l-a susţinut cu premii ale Academiei (pentru monografia Titu Maiorescu), cu conferinţe la radio. Omenia caldă, recunoştinţa pentru cei ce-l ajutaseră să se ridice, corectitudinea şi un profesionalism excepţional i-au fost trăsături definitorii ale caracterului. A pledat curajos pentru dreapta percepţie a iniţiativelor lui Nicolae Titulescu, în momente total defavorabile (1941), cînd România era aliatul militar al Germaniei hitleriste.
A murit nonagenar, ca printr-o minune, însă fără să mai poată da cărţile ce i-ar fi  nemurit numele. 
Reconsiderarea lui Ion Petrovici in integrum era absolut necesară. La Iaşi, la Tecuci, unde există o statuie, o stradă, o sală de spectacole, un liceu; există un premiu al Academiei, ce-i poartă numele; studii şi monografii ale filosofului şi omului de cultură, toate sunt în desfăşurare, pe mâinile unor exegeţi de maximă probitate - şi vor da roade, chiar împotriva cursului dezastruos al vieţii culturale.
Evocarea memorialistică din 1966, De-a lungul unei vieţi, scrisă "sub vremi", cu gândul la cenzură, a fost reeditată la Ideea Europeană, 2007, am avut privilegiul de a fi lectorul manuscrisului.

Opera literară:Un colţ de viaţă, Bucureşti, (1902),Văzute şi trăite, Ed. "Adeverul", Bucureşti, f.a.; Amintiri universitare, Alcalay, [Bucureşti], (1920);Simţiri rostite. Discursuri şi însemnări, Alcalay Calafeteanu, (1922);Raite prin ţară (1926);Momente solemne, Bucureşti, (1927);Felurite probleme şi oameni. Evenimente. Note de drum, Bucureşti, (1928);Impresii din Italia, vol. I, II, Bucureşti, (1930-1938);Peste hotare, Editura Casei Şcoalelor, București, (1931);Rotocoale de lumină. Bucureţti, (1934);Alexandru Philippide în evoluţie culturii româneşti, Discurs, Bucureşti, (1935);Figuri dispărute, Bucureşti, (1937);Amintirile unui băiat de familie, Bucureşti, (1938);O sărutare. Poem dramatic într-un act, Bucureşti, (1942);Momente solemne, Ediţie întregită, Bucureşti, (1943);Raite prin ţară, Ediţie (a II-a) întregită, Bucureşti, (1944);De-a lungul unei vieţi, Amintiri, Editura pentru literatură, Bucureşti, (1966).
Apariţii postume:Prin meandrele trecutului. Evocări inedite - Pagini memorialistice, Cartea Românească, (1979);Însemnări de drum, Editura Sport-Turism, Bucureşti, (1983);Fulguraţii literare. Alecsandri, Eminescu, Iorga, Goga, Ed. Ramida, Bucureşti, (1997): Curs de logică; Corespondenţă pamfil şeicaru-Ion Petrovici; Recurenţe; Prejudecată şi adevăr;  etc...

Citeşte mai mult: http://ro.wikipedia.org/wiki/Ion_Petrovici
http://www.romlit.ro/ion_petrovici_-_la_reeducare
http://www.romlit.ro/ion_petrovici_-_probe_la_un_dosar_neglijat


Poezia zilei: Vasile Alecsandri, n. 1818

Oaspeţii primăverii

În fund, pe cer albastru, în zarea depărtată,
La răsărit, sub soare, un negru punct s-arată!
E cocostârcul tainic în lume călător,
Al primăverii dulce iubit prevestitor.
El vine, se înalță, în cercuri line zboară
Și, repede ca gândul, la cuibu-i se coboară;
Iar copilașii veseli, cu pieptul dezgolit,
Aleargă, sar în cale și-i zic: Bine-ai sosit!
În aer ciocârlia, pe casă rândunele,
Pe crengile pădurii un roi de păsărele
Cu-o lungă ciripire la soare se-ncălzesc
Și pe deasupra bălții nagâții se-nvârtesc.
Ah! iată primăvara cu sânu-i de verdeață!
În lume-i veselie, amor, sperare, viață,
Și cerul și pământul preschimbă sărutări
Prin raze aurite și vesele cântări!





Alţi scriitori:
Ion Dragoslav, n. 1878
George Ciprian, n. 1883


Ion Lazu: De roze e beată grădina...