vineri, 26 august 2016


Scriitorul zilei: Ion Simuț și Mariana Ionescu
26 augustIon Simuţ, n. 26 august 1953 

         


   
Fiu de ţărani români din satul Hotar, a făcut clasele primare  în satul natal, liceul pedagogic din Oradea (1968-1973) şi Filologia la Cluj, secţia română-franceză (1974-1978), revenind pentru un timp ca profesor de franceză în comuna natală (1978-1986). Devine redactor la revista Familia, începe o carieră universitară la Oradea, parcurgând treptele până la cea de profesor titular; din anul 2000 prodecan al Filologiei orădene, iar din 2008 decanul respectivei facultăţi. În 1997 a trecut un doctorat cu o temă despre Liviu Rebreanu dincolo de realism. 
Debutase în revista Familia. În perioada studenţiei clujene a fost ataşat grupării de la Echinox. A publicat peste 700 articole de critică, istorie literară, eseuri, studii, sinteze; a colaborat la redactarea unor volume colective; a editat şi prefaţat numeroase volume importante. Colaborator şi în prezent la cele mai importante reviste literare ale noastre, România literară, Viaţa românească, Vatra, Familia etc.

Opera critică:   Diferenţa specifică, Cluj Napoca, 1982; Incursiuni în literatura actuală, Oradea, 1994; Revizuiri, I, Bucureşti, 1995; Critica de tranziţie, Cluj Napoca, 1996; Confesiunile unui opinioman, Oradea, 1996; Rebreanu dincolo de realism, Oradea, 1997; Arena actualităţii. Confidenţe, Iaşi, 2000; Augustin Buzura, Braşov, 2001; „La ţigănci" de Mircea Eliade în cinci interpretări, Cluj Napoca, 2001; Liviu Rebreanu, Braşov, 2003; Clepsidra răsturnată. Convorbiri cu D. Ţepeneag, Piteşti, 2003.
A îngrijit şi prefaţat ediţii din Teodor Scorţescu, Octavian Goga, Mihail Sadoveanu, Tudor Arghezi, Mircea Streinul, Paul Georgescu, Dinu Nicodin, Eugen Lovinescu...

Citeşte mai mult:  http://www.crispedia.ro/Ion_Simut    http://www.uoradea.ro/attachment/791672704232e82e41d0a31a6bc16159/9e8bc96c819b45b245aaf79a57274e46/Simut_Ioan_CV.pdf
     http://www.romlit.ro/ion_simu_i_coala_sa_de_critic 




Poezia zilei, Mariana Ionescu  (Vicenţia Vara)
(n. 26 august 1947 – d. 5 iulie 2015)

***
 „Chipul meu răstignit
în toate lucrurile lumii acesteia
te învăluie în lumină de lacrimă,
gândul meu cu parfum
de scorţişoară şi mosc
coboară spre inima ta,
pasăre de argint care
s-a lepădat de cântec.
Vremea zgomotoasă înghesuie
în imensul ei pântec
soldăţei cu pumnii muşcaţi de secunde
 înfipte în carnea străvezie a timpului.

 O lacrimă a căzut în aripa vegherii,
strălucitoare,
viaţa se schimbă în amurg
şi în aşteptarea cea mare
a învierii”

***
 „Uneori, mă întorc în duminica aceea când
tot ce atingeam cu privirea
se transforma în aşteptare
şi împodobeam dantela gândurilor
cu îngheţaţi clopoţei de argint.
Prizonieră într-o mirare ca într-o
 încăpere străină,
schimbam cu răsuflarea mea
obiectele din jur în spectre de lumină
şi o mulţime de ochi carnivori
mă-nconjurau pe nesimţite strigând
cu glasul tăcerii:
 Regină, Regină, Regină…

Timpul îşi rărise secundele cu aripi de înger,
pe un perete strălucitor
se legăna şovăielnică umbra
singurătăţii mirosind puternic a mosc.
Îmi uitasem numele şi începusem să cred că
M-am întors în văile copilăriei şi sunt
 Pedepsită să aştept să mor.

Uneori mă întorc în duminica aceea când…”


Psalm târziu

Doamne, răstignit stă
 sufletul meu în rugăciune,
Abia respirând văzduhul sfânt;
În cuvintele luminate de Tine,
Floarea vieții mele se scrie
Ca o minune călătoare
Şi-mi pare că-i  târziu în lume.
Dumnezeule mare, coboară semnele
Ascunse ale cerului
În grădina pământului cu ierburi crude
Şi voi putea zări cărarea de sare
Pornită spre marea  drumeție
De la soare-apune către soare-răsare.
Doamne, sufletul meu în rugăciune
Se face pasare albă fără nume,
Se face mireasmă, se face cântare
Pe care păşeşti Tu, Dumnezeul meu,
Ca pe o punte de zare albastră…

Osândit de zile şi nopți la mâhnire,
Sufletul meu stă răstignit
În înserare, în ţărână, în rugăciune,
 abia respirând văzduhul sfânt,
 abia zărind oceanul veșniciei.
Rugăciunea mea de pământ
Urcă spre înalt şi aprinde cu lacrimi
Strălucitoare cuvintele;
Întru smerenie, iubi-te-voi, Doamne,
Taina speranței şi a desăvârşirii.



Am preluat poemele din articolul dlui Tudor Cristea: http://agonia.ro/index.php/essay/13925587/index.html 

               
Alţi scriitori:
Panait Cerna, n. 1881
Val Condurache, m. 2007







Ion Lazu: 1. Apus de soare în Groapa Văcărești










2. Oameni veniți să fotografieze Apusul de soare la Groapa Văcărești



   

                                                            

joi, 25 august 2016



Scriitorul zilei 25 augustRomulus Dianu, n. 22 martie 1905 - d. 25 aug. 1975

             
Singurul băiat din familia cu încă şase fete a unui ceferist, nevoit mereu să-şi schimbe ...gara, viitorul scriitor şi-a făcut şcoala în diferite localităţi (cu staţie CFR) precum: Murfatlar, Buhuşi, Dărmăneşti, Bîrlad (unde, în casa unchiului său, poetul G. Tutoveanu, i-a cunoscut pe Al. Vlahuţă, V. Voiculescu, I. M. Raşcu şi alţii); ajutat de-al său unchi poet, a făcut liceul la Sf. Sava şi a urmat Literele la Bucureşti. Debutase cu poezii încă elev fiind, apoi înteţeşte colaborarea cu articole la Rampa şi alte reviste ale vremii, remarcându-se prin interviurile luate unor personalităţi ale culturii româneşti. Cu Sergiu Dan scrie în colaborare o Viaţă a lui Anton Pann.
Va scrie articole de critică literară, muzicală şi teatrală; absorbit de publicistică nu dă toată importanţa înzestrării sale literare propriu-zise. Romanele Adorata, 1930, Nopţi la Ada-Kaleh, 1932, Târg de fete, 1933 sunt urmate de alte încercări romaneşti neduse la capăt. Între timp îşi câştigase un loc fruntaş în publicistică, redactor la Curentul, fapt ce-i aduce un post în structura administraţiei antonesciene.
La sfârşitul războiului, cu cel de "al doilea lot al criminalilor de război", este arestat, judecat, condamnat la 20 de ani temniţă grea. Îi va face într-o mină de plumb, apoi la Poarta Albă, la Gherla. (Va fi contat şi faptul că timp de 10 ani fusese secretarul lui Nicolae Titulescu; că fusese prieten cu Ion Vinea, cu Panfil Şeicaru...). Eliberat în 1956, va fi nevoit să-şi câştige din greu existenţa: salahor, tăietor de lemne, vânzător ambulant de cărţi, meditator. Colaborează prin constrângere la revista pentru străinătate Glasul patriei, din 1962. Dar abia din 1968 poate colabora din nou la revistele literare precum România literară, Viaţa românească, Ramuri, unde publică unele fragmente din romanele aflate în lucru.  L-a întâlnit Ion Caraion vânzând cărţi pe stradă şi l-a dus la Zaharia Stancu, a devenit astfel pensionar al Uniunii. În 1970 i se reeditează Nopţi la Ada-Kaleh, text revăzut. În 1971 scoate o culegere de proze scurte: Trandafiri de octombrie şi alte surâsuri, iar între 1972-1975 apar cele două volume din Fauna bufonă. Pseudozoologicon. Despre ciudăţenii din viaţa unor animale, cu trimitere la comportamentul uman. 
 În 1940, la 35 de ani, la jumătatea vieţii, era un nume în viaţa literară; după încă 35 de ani, a murit ca şi necunoscut. Încă un destin tras pe roată...pe roata istoriei comuniste.  Postum îi apar ediţii revăzute din Adorata, 1984, Esthera (Fata de la Suza), 1982. Şi iată: Marian P. îl confundă pe Romulus Dianu cu Viorel Dianu; Nicolae M. îl indică la Scriitori de dicţionar...

Opera literară  Adorata, Bucureşti, 1930; ediţia Craiova, 1984; ediţia Bucureşti, 1992;  Nopţi la Ada-Kaleh, Bucureşti, 1932; ediţia Bucureşti, 1970; ediţia Bucureşti, 1990;  Târgul de fete, Bucureşti, 1933;  Trandafiri de octombrie şi alte surâsuri, Bucureşti, 1971;  Fauna bufonă. Pseudozoologicon, I-II, Bucureşti, 1972-1975;  Fata de la Suza, Bucureşti, 1982; ediţia (Esthera), ediţie îngrijită de Corneliu Popescu, postfaţă de Paul Dugneanu, Bucureşti, 1995.  
Muzicologie:  Cu dl. George Enescu despre el şi despre alţii, în „Rampa” nr. 3.148, Bucureşti, 23 iulie 1928;  Cu dl. Sabin V. Drăgoi despre el şi despre alţii, în „Rampa”, Bucureşti, 29 iulie 1929; Viaţa minunată a lui Anton Pann (în colaborare cu Sergiu Dan), Bucureşti, 1929; ediţia II (Nastratin şi timpul său), Bucureşti, 1934.
Citeşte mai mult:  http://www.crispedia.ro/Romulus_Dianu


Poezia zilei: Romulus Dianu
(poeme înmânate lui Emil Manu cu o săptămână înainte de moarte)


Grazioso, lerui Doamne...
 Lied -

Ceasul nostru de la Universitate,
Hei, Doamne, Lerui, Lerui,
e candela nimănui,
Sfântu-Aşteaptă-din-Cetate,

Fulgi de nebunie ning din lună,
alergăm, Lerui Doamne,
cu primăveri şi cu toamne,
aşteptăm, la ceas, o zână bună.

Poate nu-ţi mai aminteşti de mine...
Frumuseţile de jos în sus,
au urcat, Lerui, golgothe şi ţi-au dus
florile grădinii de suspine.

Pe trifoiştea iubirii cade bruma
Doamne, cum să te mai las?
Cât te-am aşteptat la ceas,
Mulţi te mai aşteaptă şi acuma...


Patrie imago doloris

De la centurionul caligans roman,
pân' la sutaşul cel miţos şi stogoman,
aicea a trăit Tei-Legănat,
prin munţi, sub toana timpului
vărgat.

în liniştea care mereu s-a adâncit,
din noaptea veacului, tăcerea i-a
vorbit
şi-n bizantin cobalt văzu smălţaţi,
sub coviltire, îngeri şi soldaţi.

Pe bolta ce-au pictat-o meşteri ucenici,
privim arcaşi, printre bordeie mici;
aşa au vrut; prin faptă, prin cuvânt,
să ne-nrudim cu brazda de pământ.

Din ţeava puştii, neagră de omor,
păstorul şi-a făcut caval de dor;
iar la altar, pe scut îngenunchiat,
se roagă, pentru oşti, Tei - Legănat.

 (Din ,,Carmen Miserabile")

Ion Lazu: Odiseea plăcilor memoriale :
17 iulie 2008, joi. Pe jos până în Calea Plevnei, colţ cu Berzei, intru prin spatele unui bloc ce are la parter cabinete medicale. În renovare. Vorbesc cu 4-5 locatari foarte vârstnici, nimeni nu-şi aminteşte de Romulus Dianu, scriitor, fost deţinut politic; nu prea cred ei că a putut locui aici, unde au stat sportivi de performanţă, tenismeni, dinamovişti etc. O vârstnică îşi aminteşte să fi stat un Romulus Vulcănescu, om scund, care purta paltonul soţiei. Un domn amabil mă însoţeşte la blocul de pe celălalt colţ, dau de placa memorială a lui  George Coşbuc, copiez textul; placa are un basorelief şi e pusă în 1968, la centenarul naşterii. Deci născut în 1868? Păi înseamnă că  O scrisoare de la Muselim Selo a scris-o referindu-se la războiul de independenţă, pe când el avea doar 9 ani? Sau cumva face referire la războiul balcanic? Confuzie totală. În gangul de alături dau de familii de ţigani, vreo două ţigănci spălau covoare, preşuri. Se cam sperie de noi, nu a stat pe-aici nici un scriitor.
Revenim în spatele blocului, aici e o curte interioară comună cu un alt bloc, plasat mai în spate. Coboară alţi bătrâni, nu-şi amintesc, le spun că probabil nu a fost locatar cu acte în regulă, chiriaş sau subchiriaş, fiind vorba de un om sărman, închis ani mulţi, apoi fără servici, fără mijloace de trai, lipit pe lângă vreun suflet milostiv. Insist, pentru că mi-a spus cineva că l-a vizitat într-un apartament de la etajul I, cu fereastra spre Plevnei. Poţi să nu dai crezare unei astfel de informaţii, în absenţa unei adrese ferme, de la Uniune? Cel cu cartea de imobil, spune că a desfiinţat-o, a aruncat-o după ce i-a transcris pe cei prezenţi la data respectivă. Să fie acesta un fel eminamente românesc de a te rupe de trecut, rupând actele, documentele, atestările? Să caut la Arhivele statului, mă sfătuieşte tot el.
Plec pe jos spre Ştirbei Vodă, văd un indicator: spre biserica Sf. Ştefan (Cuibul cu barză), intru printre blocuri noi, de 8-9 etaje, de-acum ştiu că aşa trebuia să arate şirul de blocuri de la o stradă principală (iar în spatele blocurilor, vechile case de târg dâmboviţean...); un spaţiu triunghiular în spatele acestor blocuri în unghi şi biserica pe care o mai văzusem cândva; acolo un domn stilat, la 40 de ani, ochi albaştri, perciuni înspicaţi. E ultima biserică translată. Îmi arată fostul loc al altarului, însemnat cu o cruce, chiar la îmbinarea blocurilor care înconjoară din toate părţile biserica. Au mutat-o cu 5-8 m, cum să apară altarul unei biserici tocmai la o intersecţie mare a urbei socialiste?! S-o ascundem vederilor! Au făcut de curând un deviz, biserica se va renova, e din 1760, dar poate fi şi mai veche; s-a constatat că prin curăţirea picturii se va obţine o adevărată bijuterie. Se lucrează la o monografie a parohiei. Îi spun domnului amabil: Alături a fost vila lui C.C. Giurescu, am făcut o vizită aici, prin anii 72-74, un ditamai imobilul cu etaj în mijlocul unei grădini vaste. Au demolat-o...
Merg la USR, urc la Nicolae Florescu, ocupat cu redactarea revistei, nu ştie adrese de scriitori, totuşi îmi confirmă că Romulus Dianu a stat acolo unde am fost azi şi că l-a vizitat în apartamentul de la etajul I. Dar avea un fiu inginer, din altă căsătorie. 
29 aug., 1 sept. 2008. (...) Din Primăverii ajung, schimbând metroul, tocmai la Podul Grant („în mahalaua Grant”, cum sună poezia...), abordez  strada Nicolae Filimon dinspre staţia Crângaşi, sun la 27, cum mi se spusese, iese o babă şchioapă, nu ştie, fam. Strâmbeanu, au acte de casă din 1880. Telefon la Corneliu L., nu ştie precis numărul, dar locaţia era aproape de pod, pe partea fără blocuri. Are informaţiile de la prof. Maiorescu, fost cândva ministru al sănătăţii. Încercări, întrebări, revin la nr. 33: să întreb alături. La 31 iese o doamnă la 70 de ani, e din familia de 8 copii a lui Dianu, tatăl venit dinspre Vaslui, ceferist; Romulus fiind primul copil, din doi băieţi, restul fete. Da, în Plevnei colţ cu Berzei a stat la viitoarea soţie, acum ea e în Canada, cu fiul dintr-o altă căsătorie. Deci tot ce mi se spusese de diverşi scriitori era adevărat, dar colocatarii dinamovişti m-au sabotat. Cei din familie au vrut să deschidă aici o casă memorială pentru scriitor, nu s-a putut, păcat că nu s-a păstrat nicio fotografie a casei acum demolată. O nepoată de soră i-a despăgubit pe ceilalţi moştenitori şi acum ridică pe acel loc o casă; noii proprietari nu stau în Bucureşti.
În drum spre casă mă sună prof. Maiorescu, cu amănunte. Cineva o să scrie o monografie. Îmi amintesc a fi auzit prima oară de Romulus Dianu pe când lucram la Horezu şi la Băbeni-Vâlcea, în anii 70 deci; Romulus Dianu fusese bun prieten cu Dragoş Vrânceanu, veniseră pe la Băbeni etc. Şi persoana care îmi vorbea despre Dianu mi-a strecurat că era mai talentat decât Vrânceanu. Iar eu citisem ceva de D. V., dar nu se editase nimic de R.D. Am rămas cu această curiozitate, mai ales că era vorba despre un romancier, cu aceştia e mai simplu să depistezi talentul.


Alţi scriitori:
Camil Baltazar, n. 7 septembrie 1902 - 27 aprilie 1987;
B. P. Hasdeu, m. 1907
Mihai Sabin, n. 1935 – d. 10 septembrie 1978.
Mihai Pelin, n. 1940


Ion Lazu - Floarea pătimirii



 
 


miercuri, 24 august 2016



Scriitorul zilei: 24  augustMircea Iorgulescu, n. 25 aug. 1943 - d. 7 iunie 2011

               
Din părinţi ţărani, cu ascendenţă elină, viitorul critic literar şi eseist M. I. s-a născut în satul Schiau, comuna Valea Călugărească, a făcut şcoala primară în satul natal, pe cea secundară la Valea Călugărească, liceul la Urlaţi, terminat în 1961, după care a urmat Filologia la Bucureşti, cu licenţa în 1966.  A fost redactor la Munca, la România literară, între 1971-1981. În 1989 s-a exilat în Franţa, colaborând la secţia română Radio France International, dar şi la Europa liberă, mai întâi la Paris, până în 1992, apoi la Munchen, până în 1996 şi în final la Praga, până la pensionare, în 2008.
A debutat în publicistică, 1964, literar în 1966 la Revista nouă din Ploieşti, iar editorial în 1974, cu Rondul de noapte; în 1976, Al doilea rond, peste 2 ani Scriitori tineri contemporani. Şi au urmat alte cărţi de critică literară, eseuri, exegeze despre Panait Istrati, despre lumea lui Caragiale. A scris articole critice, prefeţe, studii, a editat Dinicu Golescu, C. D. Gherea, Panait Istrati, a editat corespondenţa lui Florin Mugur. A deţinut rubrici de critică literară în numeroase reviste: Astra, Ateneu, Tomis, Cronica, Tribuna,  practic scria nu doar la revista unde era angajat, ci la aproape toate revistele literare din ţară. Mereu sagace, făcând şi desfăcând glorii literare.
În 1976 fusese racolat de  securitate ca să informeze despre deviaţiile ideologice din lumea scriitoricească. În paralel, el însuşi având dosar de urmărire. Participant activ al vieţii literare, cu zbuciumul şi răsturnările şi protestele doar în parte ajunse la cunoştinţa publică, M. I., combativ, plasat în gruparea modernistă, iar nu printre cei aserviţi ceauşismului, din diverse motive,  etc, de fapt M. I. îşi turna pe cei mai apropiaţi prieteni. Este posibil ca şi exilul său parisian să fie tot parte a unui scenariu securist, de infiltrare a exilului românesc, de intoxicare a echipei de la Europa liberă.
Plângerile au venit foarte târziu, din partea unuia dintre prietenii apropiaţi, scriitorul Bujor Nedelcovici, dar şi din partea fiicei lui Jebeleanu, care au găsit în propriile dosare de la CNSAS delaţiunile lui Mirel şi Dorin, cele două nume de cod ale lui Mircea Iorgulescu. O întîlnire, nişte discuţii cu vechiul prieten B.N., pe care încercase să-l convingă să schimbe unele fraze din cărţile respinse de cenzură şi să nu se ralieze Mişcării Goma, discuţii continuate în presă, nu au avut rezultatul scontat, M.I. negând până în ultima clipă că ar fi scris acele note informative mârşave.
Criticul literar a murit la Paris, la 67 de ani, după o suferinţă atroce de cancer care în ultima fază îi afectase vorbirea...
În Istoriile pe care le am spre consultare, Marian Popa îl tratează pe critic cu toată asprimea, acţionând oportun, cu mijloace ideologice simpliste, dar luând printre literaţi atitudinea unui moralist ferm; iar N. Manolescu îl citează de câteva ori, mai ales la Bibliografie şi în rest, îl plasează printre Scriitori de dicţionar.

Opera critică: Rondul de noapte, 1973; Al doilea rond, 1976 Scriitori tineri contemporani, 1978; Firescul ca excepţie, 1979; Critică şi angajare, 1981; Ceara şi sigiliul, 1982 ;Prezent, 1985Spre alt Istrati, 1986; Marea Trăncăneală. Eseu despre lumea lui Caragiale, 1988 (ediţia a II-a, 1994; ediţia a III-a, 2002, tradusă în limba maghiară în 2000); Celalalt Istrati, ediţia a doua, revăzută şi adăugită, 2000; "Postalionul cu boi" [2010],Editura Karta Graphic, Ploiesti "Panait Istrati-nomadul statornic", ediţie definitivă (2011), Editura Karta Graphic, Ploieşti.
publicate în Franţa: Panait Istrati, Oxus Eds, Collection Les Roumains de Paris, 2004.

Citeşte mai mult:  http://ro.wikipedia.org/wiki/Mircea_Iorgulescu
 http://www.adevarul.ro/actualitate/eveniment/Mircea_Iorgulescu-dovedit_turnator_0_424758049.html
http://www.adevarul.ro/cultura/literar_si_artistic/retro/In_memoriam-_Mircea_Iorgulescu-firescul_ca_exceptie_0_499150556.html
http://www.liviuioanstoiciu.ro/2011/02/membru-privilegiat-al-pcr-criticul-literar-mircea-iorgulescu-a-turnat-scriitorii-care-ridicau-probleme-de-ordin-ideologic/


VICTOR IVANOVICI. 
 Un caftan pentru Don Quijote
Născut la 24 august 1947, la Tulcea, România.
Studii generale la Liceul Grec din Bucureşti (1962-66) şi universitare la Facultatea de Limbi Romanice, Clasice şi Orientale a Universităţii din Bucureşti (1966-71). Specializare postuniversitarăla Universitatea din Málaga (Spania): «Curso Superior de Filología Española», sub direcţia profesorului Manuel Alvar, membru al Academiei Regale Spaniole (1987). Doctorat la Universitatea din Cluj (România), cu o teză despre opera lui Gabriel García Márquez (1993).
Între 1971-84 a predat literatura spaniolă şi hispanică la Universitatea din Bucureşti. Din 1985 locuieşte şi lucrează în Grecia. Din 1993 membru al Corpului Didactic Auxiliar al Universităţii din Atena. A predat în cadrul Programului de Masterat în Traducere şi Teoria Traducerii, al Facultăţii de Litere şi Filosofie al Universităţii din Atena. În septembrie 2003 a ocupat prin concurs postul de Literatură Hispanică la Facultatea de Filosofie a Universităţii din Salonic, unde s-a incorporat începând cu anul academic 2004-2005. Actualmente are gradul de profesor asociat.
Membru  al Uniunii Scriitorilor din România şi al Societăţii Scriitorilor Greci, al Societăţii Elene de Literatură Generală şi Comparată, membru fondator (şi Vicepreşedinte) al Societăţii Hispaniştilor Greci, membru al Asociaţiei Internaţionale a Hispaniştilor şi al Societăţii Cervantine.
Decorat de Statul spaniol cu Ordinul Meritului Civil, gradul „Encomienda”..
Cărţi publicate (critică literară): Triptic neoelenic. Cavafis, Seferis, Sikelianós (în greacă), Atena, ed. Hexantas, 1979; Formă şi deschidere (în română), Bucureşti, ed. Eminescu, 1980 (Premiul Uniunii Scriitorilor din România, 1981); Suprarealism şi «suprarealisme». Grecia, România, ţările hispanice (în română şi greacă: Timişoara, ed. Hestia, 1997 şi Atena, ed. Polytypo, 1997); El mundo de la nueva narrativa hispanoamericana (în spaniolă), Quito, Casa de la Cultura Ecuatoriana, 1998; Literatura hispanoamericană (în greacă), Atena, ed. Dione, 1999; Repere în zigzag (în română), Bucureşti, Editura Fundaţiei Culturale Române, 2000; Traductologice. 1. Teorie şi Critică 2. Metodologia Traducerii (în greacă), Atena, ed. Dione, 2004, Gabriel García Márquez y su Reino de Macondo, Madrid, ed. Sial 2008 (Premiul Internaíonal Sial pentru eseu).
Articole şi studii de hispanistică, românistică, neoelenistică, literatură comparată şi teoria traducerii publicate în România, Grecia, Franţa, Spania şi diverse ţări hispanice.
Îşi scrie eseurile în română, greacă. spaniolă şi franceză.
Traduce din: greacă, română, spaniolă, franceză, portugheză, catalană şi italiană; şi spre română, greacă şi spaniolă.
A tradus între alţii din: Odysseas Elytis (în română şi spaniolă); Octavio Paz (în română şi greacă); Paul Celan - poemele româneşti (în greacă şi spaniolă); Gellu Naum (în greacă şi spaniolă) şi Nichita Stănescu (în greacă).

Alţi scriitori:
Ion Budai Deleanu, m. 1820


Costache Negruzzi, m. 1868