duminică, 29 ianuarie 2023

 29 ianuarie: Gheorghe Brăescu, n. 29 ian. 1871 - d. 15 martie 1949

    

  
        


S-a născut la Iaşi, ca fiu al unui arendaş. Şcolarizare problematică, adolescenţă aventuroasă, ajungând să facă doi ani în legiunea franceză africană. Revine şi urmează o şcoală de ofiţeri, dar alege să fie profesor la o şcoală de subofiţeri şi inspector cultural al armatei. În Primul război mondial, ca maior în timpul campaniei din Transilvania este rănit, îşi pierde braţul drept, dar drama personală nu se încheie aici, căci ajunge prizonier la nemţi, într-un lagăr din vestul Germaniei. În 1918, cu grad de general, este trecut în rezervă, la 47 de ani. Începe să frecventeze cenaclul Sburătorul, foarte bine primit de Lovinescu. Se lansează pe piaţa literară, colaborând la numeroase reviste ale vremii.

Dar de unde îi venise lui Brăescu ideea lansării în literatură? O împrejurare în sine plină de tâlc: În lagărul german, ca să-şi amuze camarazii de suferinţă, începe să spună istorioare cazone, descoperindu-şi înzestrarea nativă. Schiţe umoristice, 1922;  Schiţe vesele, 1924;  Un scos din pepeni, 1926;  Alte schiţe vesele, 1928;  La clubul decavaţilor, 1929. Publică şi câteva romane, inspirate din cele trei medii pe care le cunoştea îndeaproape: cel cazon, cel sătesc şi cel al mahalalei bucureştene: Moş Belea, 1927; Conaşii, 1935; Margot, 1942, însă rezultatele îi dezamăgesc pe cititorii vremii, încântaţi de schiţele sale scrise impecabil stilistic, concetrat, cu vervă, cu umor irezistibil. Scrie şi teatru, însă numai Ministrul este pusă în scenă. Memorialistica sa din Amintiri se citeşte cu oarecare interes pentru atmosfera dezinhibată a anilor de copilărie ai autorului.

*

I-am pus o placă memorială în str. Mecet nr. 24, colț cu Popa Nan, sectorul III. Imaginea casei cu placă memorială apare şi în albumul  Literaturile Bucureştiului, ed. MNLR, 2010.

 

 

 

Poezia zilei, Mihai Moșandrei, n. 1896

     
       

 

Ora virgiliană

 

De poţi, mai cântă, liniştit şi clar,

Tihna veche şi potolită a casei,

Petunia ca sângele de iepure amar

Danţând sub cerul vânăt al terasei,

 

Postavele pădurii, şi noaptea din tălăngi,

Şi panoplia veche, şi geanta-nsângerată,

Cu pene de ieruncă, sub scuturări de crăngi,

Pendula ce susură şi pâinea miresmată.

 

În aerul de vârfuri, prin auritul rai,

Când inima scânteie, cu bradul către cer,

Ascultă-ţi viaţa dusă, când vântul cimpoier

Sfâşie lin făgetul şi-al frunzelor alai.

 

 

Alţi scriitori:

Paul Constant, n. 1895

Mircea Popa, n. 1939

Matei Vișniec, n. 1956 





ION LAZU - CEA MAI VRĂJMAȘĂ ZI DIN ACEST IANUARIE, 2


 
Pe Insula Pensionarilor, numai ciori, pescăruși, rațe...

 
Nicio cioară în zbor, toate ciugulind pe jos...


 
Vaporașul tuturor renunțărilor...


 
Un loc de joacă, fără un singur copil...


 

sâmbătă, 28 ianuarie 2023

 28 ianuarie: Martha Bibescu, n. 28 ianuarie 1889 - d. 28 noiembrie 1973.

        



Scriitoarea franceză de origine română era fiica lui Ion Lahovary şi a Smarandei Mavrocordat. Prin căsătoria ei în 1905 cu George Valentin Bibescu, continuator al familiei domnitoare din Ţara Românească, devine principesă, înrudită prin soţ cu altă scriitoare româno-franceză, contesa Anna de Noailles, dar şi cu Elena Văcărescu, iar prin rudele din Franţa înrudită până şi cu familia lui Napoleon. Şi-a făcut educaţia în Belgia. În 1908, în urma unei călătorii prin diverse ţări, inclusiv Persia, împreună cu soţul diplomat, îi apare prima carte de însemnări de călătorie Les huit Paradis, în curând premiată de Academia franceză. Cu numele său sau sub preudonimul Lucile Decaux a scris numeroase romane, unele cu conţinut evocator-istoric, altele de ficţiune, dar şi poezii: Isvoru - Ţara sălciilor, 1923; Papagalul verde, 1923;  Destinul lordului Thomas; 1927; La bal cu Marcel Proust, 1928; Confesiuni şi portrete, 1970; Corespondenţa cu Paul Claudel, 1972, Portrete regale, Raiul naiadei... A scris eseuri, a ţinut conferinţe. Dintre care destule editate şi la noi, (un Jurnal politic), mai ales după Decembrie 1989. A avut un număr record de prestaţii la o emisiune culturală la Radio France. O prezenţă magnetică: frumoasă, inteligentă, instruită, talentată, generoasă, încântând pe toată lumea, căutată şi admirată de mulţi intelectuali de frunte ai Franţei, ai Angliei, ai Europei.

 

***

Se întîmplă că această rubrică a mea, pe care am iniţiat-o din spirit ludic, nepretenţios, şi ca semn al ataşamentului meu declarat pentru ideea de scriitor român, nu a avut de la început şi cu atât mai puţin în desfăşurarea sa, vreo legătură cu ideea de istorie literară, ignorând prin urmare ierarhiile pe bază de criterii valorice, fiind doar o înşiruire simpatetică de nume care au ajuns într-un fel sau altul până la mine. Căci altfel, văd a se practica în tratate şi istorii literare o discriminare fără excepţie a românilor care nu au scris sau nu scriu în româneşte. O face, spre mirarea mea şi Marian Popa, în foarte temeinica şi echilibrata sa Istorie. (Şi totuşi, din câte înţeleg eu ca ne-filolog, istoria unei literaturi musai să includă şi traducerile, ca fenomen de interacţiune cu literaturile lumii, cu cele vecine sau înrudite în ultimă instanţă... (Iar mai simplu spus, câţi dintre colegii mei de generaţie nu-şi vor fi încropit pospaiul de cultură literară citind traducerile de la Cartea Rusă, apoi şi din alte literaturi, în secetoşii ani 50, când marii noştri scriitori interbelici erau la index?!). Măcar G. Călinescu, în paragraful ce li-l rezervă străinilor, spune fără echivoc, de exemplu despre Panait Istrate: nu a fost şi nu va fi scriitor român. Traducerile pe care el însuşi le-a făcut din propria operă sunt considerate fără valoare, lipsindu-le, chipurile, chiar ceea ce le-a asigurat succesul francez: exprimările de metec. Şi adaugă, cu un fel de satisfacţie: iar istoriile literare franceze nu îl menţionează nici măcar la indice. Căci, o scrisese în acelaşi paragraf, dacă un muzician precum Enescu poate cânta pe toate meridianele, scriitorul (cât este) e al limbii pe care o alege. În articolul cu pricina nu-i face loc decât Annei de Noailles şi lui Ch. A. Cantacuzino (acestuia i-am pus o placă memorială!).

Ce bine că nu sunt şi nu mă tentează să fiu critic şi istoric literar! Am citit cu delicii poezioarele Marthei Bibescu: Ţara sălciilor, Flautul de soc. Dar cu şi mai mult profit La bal cu Marcel Proust, care mi s-a părut un preţios pandant la opera marelui francez. Apoi, nu pot uita că Marhta Bibescu a fost soră de caritate pe frontul primului război mondial, un fel de mamă a răniţilor, dar şi o persoană cu minte ascuţită, care a ştiut să le transmită combatanţilor noştri manevre ale inamicului neamţ. Că apoi a avut un rol cum nu se poate mai important în tratativele de la Paris, în urma cărora s-a ivit ca din cenuşă,- întrecând cele mai nesăbuite aşteptări!- România Mare! A rămas până în ultima clipă a viaţii sale, deşi despărţită de ţară, o militantă inimoasă şi cu deosebire influentă întru binele naţiunii. (Acelaşi impact teribil l-a avut asupră-mi opera lui Panait Istrati, indiferent de acuzatele carenţe ale traducerilor; inclusiv confesiunile teribile din Cum am devenit scriitor).

E chiar minunat că atâtea lucruri care nu încap într-o riguroasă istorie literară îşi găsesc un loc privilegiat în inima cititorului - inocent, cum altfel? - (de oriunde ar proveni ele!), răsfăţându-se el, de pildă, într-o plină de ciripituri dimineaţă de vară, întins în iarba grasă a Parcului Palatului Mogoşoaia - ultima proprietară: Martha Bibescu! - la umbra cărţile în floare...

 Pe când cele două principese ale poesiei, Ana de Noailles şi Martha Bibescu s-au însingurat într-o criptă din cimitirul parisian Montparnasse...

 

 

Alţi scriitori:

Ion Herdan, n. 1920

Vera Hudici, m. 1999 



ion Lazu - Singur în tot parcul, în cea mai viforoasă zi a lui ianuarie...


 
 
 

  

  


























vineri, 27 ianuarie 2023

 27 ianuarie: Ion Buzdugan,  n. 9 martie 1887 - d. 27 ianuarie 1967

       

 

Una dintre marile personalităţi ale culturii şi istoriei noastre, Ion Buzdugan s-a născut într-o comună din apropierea oraşului Bălţi, dintr-o familie de răzeşi. Şi-a făcut studiile la Gorki, Moscova şi Cameniţa; în timpul primei conflagraţii, ca ofiţer în armata ţaristă, a deconspirat un complot al armatei ruse împotriva regelui Ferdinand. Mare patriot, fulminant publicist, a făcut parte din Sfatul Ţării, ca Secretar al acestui prim parlament basarabean, (dimpreună cu alţi faimoşi patrioţi luptători pentru Unire: Pelivan, Inculeţ, Halippa, Baltaga, Elena Alistar), redactând şi semnând proclamaţia de Unire cu ţara. În momentul citirii proclamaţiei, pentru jurământ îşi ţinea mâna pe Biblia lui Şerban Cantacuzino, semn al latinităţii limbii vorbite în Regat dar şi în Basarabia.

După Unire, şi-a completat studiile la Iaşi şi Cernăuţi, luându-şi doctoratul în Drept şi economie politică. A fost timp de 14 ani în Parlamentul României şi în funcţii ministeriale, reprezentând judeţul Bălţi, la a cărui propăşire a contribuit substanţial. Din 1940 s-a stabilit în Bucureşti. Marginalizat ca militant principal al Unirii Basarabiei cu România, a făcut traduceri din poeţii ruşi clasici: Puşkin, Esenin, Bunin, Gorki, dar şi din avangardiști: Briusov, Blok, Balmont.

Poet de mari resurse, unul dintre cei mai importanţi din Basarabia, s-a afirmat şi ca publicist şi folclorist, admirat de Iorga, care l-a numit "un excelent român".

Volume publicate: Miresme din stepă, 1922; Ţara mea, 1928; Păstor de timpuri, 1937; Metanii de luceferi, 1942; Cântece din Basarabia, 2 volume.

 

Citiţi mai mult:  http://www.google.ro/search?q=ion+buzdugan&ie=utf-8&oe=utf-8&aq=t&rls=org.mozilla:ro:official&client=firefox-a

 

***

După multe căutări infructuoase, am găsit într-o carte de telefon de la Biblioteca Academiei adresa unde a locuit Ion Buzdugan, în ideea de a-i pune o placă memorială marelui patriot şi scriitor, practic iniţiatorul Unirii Basarabiei cu Ţara. Însă lucrurile au rămas la nivelul bunelor intenţii, căci USR şi-a luat mâna de pe Proiect. Ce-i drept, după ce reuşisem să pun plăci memoriale pentru mai mult de 220 scriitori...

 

***


Victoria Dragu Dimitriu, n. 27 ian. 1944

     

  

 


  

Victoria Dragu Dimitriu (soția scriitorului și realizatorului TV Ștefan Dimitriu, marele meu prieten întru suferință literară), a fost realizator la Redacția Culturală a Radiodifuziunii române timp de 40 de ani. Semnatara emisiunilor Atlas Cultural, Eminesciana, Bucureștii – istorii scrise si nescrise, Arhipelagul București – a publicat volume de poezie ca Iliada, din nou, Amnios, romane precum Mater priensis, Profil pierdut, Odihnește-te unde noaptea te-a prins , Reproducere color, si volumele de convorbiri Povesti ale doamnelor din Bucuresti (nu mai puțin de zece volume !) , Povesti ale domnilor din Bucuresti. Volumul “Amintiri din strada Suvenir/Poveștile doamnei Ioana Crupenschi”, publicat la editura Vremea, consemnează o incursiune plină de farmec în istoria orașului și a unor personaje fabuloase din alte timpuri. 

Pe scurt: Ne cunoaștem cu poeta Victoria Dragu încă din anii 60, la neuitatele ședințe ale Cenaclului Labiș, condus de Eugen Barbu și echipa. Vremea debuturilor noastre, nu-i așa? De atunci ne-am tot văzut, dar nu așa des, eu fiind „ascuns” prin munții, dealurile, viroagele și cătunelor de prin toată țara, Victoria D.D. ascunsă și dânsa în redacția Radioteleviziunii, de unde, ce-i drapt, transmitea cu acoperire în toată țara minunatele-i emisiuni culturale. Care mă făceau să-mi închipui că nu sunt de tot izolat de problemele culturale care-mi erau la inimă, dar nici de Poezie ca atare, dovadă că aceasta se înfiripă oriunde te-ai afla și când nici nu te-aștepți, numai inspirație să fie, numai aleanul să nu lipsească (și cum oare, la un basarabean tânjitor?!...)

Și astfel stând lucrurile, atunci - la jumătatea deceniului 7, și după decenii ce nu mai stau să le număr, cu distinsa Doamnă  VDD, pe care nu ezit să o prenumăr printre marile doamne ale Bucureștiului, ne mai vedem, mai vorbim, („te mai văd, te mai aud...”, vorba Poetului) mai adăstăm; dar mai înainte de toate, ne citim, mereu cu interes, cu bucurie (ca între doi bravi marginali de centru, cum spuneam...). Și atunci, vine cum nu se poate mai firesc îndemnul: Mai departe ! (Încă o carte, încă o carte!)

Devotat, Lazu

 Citește mai mult:

https://edituravremea.ro/colectii/manufacturer/victoria-dragu-dimitriu

https://carturesti.ro/autor/victoria_dragu-dimitriu

https://www.librariaonline.ro/autori/dimitriu_victoria_dragu

 

 

Alţi scriitori:

George Mărgărit, n. 1923

George Cuşnarencu, n. 1957

Ioan Masoff, m. 1985

Ionel Pop, n. 25 nov. 1889 - m. 1985

Mircea Constantinescu, m. 2014 



Ion Lazu - Mircea Carp - 100,  la Memorilalul Victimelor comunismului și al rezistenței