9 octambrie: Emil Manu, n. 9 oct. 1922 - d. 19 sept. 2005 Mehedinţean din comuna Tâmpa, sat Manu - de unde a împrumutat pseudonimul (nume de familie Cârciumărescu), fiul unor ţărani, a făcut şcoala primară în satul natal, 1929-1934, apoi liceul Traian, la Turnu Severin, cu bacalaureatul în 1942, mergând la Bucureşti unde s-a înscris la Filologie dar şi la Drept, cu licenţa în 1946. Pe vremea războiului, urmează Şcoala de Ofiţeri de rezervă Arad, 1944-1945. Ca elev militar a luat parte la luptele cu unităţile germane, din împrejurimile Aradului, imediat după întoarcerea armelor. (După "Evenimente", ca veteran de război, avea gradul de maior.). Va fi profesor la Baia de Aramă, 1947-1954, chemat din 1955 la Societatea de Ştiinţe Filologice din Bucureşti. În toamna lui 1958 este arestat şi învinuit de "subminarea ordinei de stat". În fapt, nu făcuse decât gestul prietenesc de a-l găzdui pe fostul coleg de studenţie Ion Caraion, la ieşirea acestuia din închisoare; după cum ştim, şi Ion Caraion a fost închis din nou, condamnat la moarte etc., eliberat abia în 1964... Întemniţat la Jilava, apoi la Peninsula. Eliberat în 1962, Emil Manu lucrează 2 ani pe un şantier de construcţii, în 1964 devine redactor la Editura Muzicală, iar din 1967 va fi cercetător la Institutul G. Călinescu, unde lucrează până la pensionarea din 1982. Îşi trecuse doctoratul în 1973, cu Ion Minulescu şi conştiinţa simbolistă românească. Poet, eseist, prozator, critic şi istoric literar şi muzical, îngrijitor de ediţii, traducător, memorialist, autor de jurnale de călătorie, debutase cu poezii şi eseuri în Lumea, revista lui Călinescu, dusă în spate de infatigabilul Ion Caraion. Debutul său editorial a fost amânat până în 1968 şi a fost în domeniul criticii literare, cu Prolegomene argheziene, căci revenirea la poezie era inoportună în acele vremuri. Unul dintre cazurile grăitoare de supravieţuire a intelectualului român sub dictatura comunistă: a debutat editorial abia la 47 de ani. A scris despre generaţia războiului, despre Ion Caraion, Dimitrie Stelaru, Ben Corlaciu; a evocat cafeneaua literară şi actanţii ei de până la instaurarea comunismului. În anii 90, când lucram la Editura Vinea, i-am scos câteva cărţi de memorialistică, o antologie din poezia proprie. Din păcate, bolnav fiind, nu l-am cunoscut personal. Când îl căuta la telefon pe N. Ţone, îi auzeam vocea obosită-pierită, de octogenar cumsecade, stilat, de-o urbanitate benefică. Drept care, n-am insistat să merg şi eu la întâlnirile celor doi. Dar l-am citit. Dar i-am pus o placă memorială. Şi atrag atenţia în mod special asupra volumului apărut în anul 2000 la Curtea Veche: Generaţia războiului, în care analizează operele unor poeţi precum Caraion, Geo Dumitrescu, Ben Corlaciu, Tudor George. Iordan Chimet, ale unor prozatori precum Preda, Barbu, Ţoiu, Chihaia, Fulga, Tărchilă, Dinu Pillat, M. Sârbulescu, ale scriitorilor din Cercul literar, ale unei falange de mari critici literari: Al. Piru, Adrian Marino, Ov. Crohmălniceanu, Paul Georgescu etc. Opera literară: Poezie: Incunabule, 1969; Ceremonia faianţelor, 1971; Ora magnoliilor, 1975; Ultima corabie cu pânză, 1976; Vesperalia, 1980; Ora reveriilor, 1989; Utopia nopţii, 1998; Vesperalia, 1999; 133 de poezii, 1999. Proză: Mica eroica, 1970; Poezie și istorie la 1848 -1974; Roza vânturilor, jurnal de călătorie, 1979; Poveştile de la ora şapte, 1983; Spaţiu etern, - jurnal de călătorie,1985; Infernurile noastre (jurnal de detenţie), 1995; Galaxia Eros, roman, 1997. Critică şi istorie literară: Traian Demetrescu, monografie, 1955; Prolegomene argheziene, 1968; Reviste româneşti de poezie, 1972; Sinteze şi antisinteze literare, 1975; Arghezi, contemporanul nostru, 1977; Eseu despre generaţia războiului, 1978; Ion Minulescu şi conştiinţa simbolismului românesc, 1981; Sensuri moderne şi contemporane, 1982; Dimitrie Stelaru, monografie, 1984; Viaţa lui Marin Preda; Cafeneaua literară, 1997. Citeşte mai mult: http://ro.wikipedia.org/wiki/Emil_Manu http://www.curteaveche.ro/Generatia_literara_a_razboiului-3-56 http://angelabaciu.blogspot.ro/2011/10/angela-baciu-in-dialog-cu-emil-manu-in.html http://www.agero-stuttgart.de/REVISTA-AGERO/JURNALISTICA/Interviu%20cu%20Emil%20Manu%202%20de%20Angela%20Baciu%20Moise.htm http://www.zf.ro/ziarul-de-duminica/emil-manu-un-model-de-dan-tarchila-10102587 Poezia zilei, Emil Manu Elegie Voi uita, într-o zi, şi mâinile cu care am scris, Cu care ţi-am mângâiat pielea bronzată şi fustele, Voi uita cărţile în care-am plâns, Voi uita mările lumii şi pustele. În ochii mei s-au adunat atâtea imagini Ale unor plecări fără sensuri, Visând mereu o lume nouă-n care Gândurile mele orfane Să devină stele polare. Cântecul meu se îneacă în sugative şi coji, Tu mă aştepţi cu cei mai frumoşi sâni, Iar eu nu mai pot să-mi adun inima mea cea adevărată, Tocmită servitoare la atâţia stăpâni! Am atâtea proiecte de catedrale Dacă s-ar desfiinţa mansardele, Am rămâne fără casă, boema mea; Nouă nu ne stă bine în apartamente cuminţi, Cu fotolii care au biografie şi stil, Cu ceasornice vechi, Care bat orele consecvent şi solemn. Romantismul meu mobilează camera cu idei Sau poate numai cu iluzii. Ce bine doarme inima mea într-o metaforă esenţială, Confortabilă ca o canapea veneţiană! Taci! Calcă numai în vârful picioarelor, Să nu se spargă nimic! Suntem numai noi, Pentru că singurătatea a plecat în oraş! Şi am atâtea proiecte de catedrale! Ion Lazu: Odiseea plăcilor memoriale 9 oct. 07. Pentru dezvelirea plăcii memoriale Emil Manu. Plec mai devreme, ies la Victoriei şi fac drumul prin Parcul Jianu. Întind la maxim pasul, ajung la fără 10, în colţul Pieţei era Dan Tărchilă cu soţia şi Teodor Vârgolici, Gh. Istrate. Trecem strada, în curând mai apar şi alţi confraţi, coboară dna Manu şi nepoatele, fiul medic, dezvelim placa, spun câteva cuvinte despre ampla acţiune a Uniunii noastre, numesc pe alţi scriitori din acest cartier: Naum, Biberi, Papadima, Gafton, Nisipeanu, Albala, dau cuvântul unui domn Valeriu Stoleru, a pregătit un text. Noi adunaţi în cerc pe trotuar, vreo zece-cincisprezece persoane, sub placa memorială. Cam vânt. Eu pozez, fiul filmează, apare şi Pan Izverna, la urmă facem încă două poze de grup şi urcăm sus la etajul VI, ei cu liftul, eu şi încă un domn pe scări, tinereşte. Un apartament foarte dichisit, cu balconul chiar spre piaţă, privelişte animată; modificări la bucătărie şi la camera de zi. Camera de lucru a lui Emil Manu fiind cea cu balconul spre piaţă. Tablouri, bibliotecă serioasă, teancuri cu ultimele cărţi ale scriitorului, să ne luăm dacă nu le avem deja. Cuvântare Dan Tărchilă, apoi Pan Izverna, Th. Vârgolici şi un prieten din copilărie, coleg de liceu, mehedinţean, pesemne venit de la Severin cu această ocazie... Apoi trecem în sufragerie pentru festin, se lungeşte aproape o oră. Vorbim de complotul anti-Eminescu, contestat de Izverna, cu argumente medicale. D.T. menţionează că Eminescu a fost curtat de masoni. Sunt mai multe ordine masonice, ne spune, cu programe diferite, toate însă pe profil evreiesc, anticreştin. Eu însumi ştiu că Eminescu a fost spionat de agenţii austroungari, temători de mişcarea românească pentru Transilvania. D.T. spune că de curând lui i-au propus directoratul la Odeon, însă să facă ei repertoriul. A refuzat. Mă plânsesem celor veniţi la dezvelirea păcii Emil Manu de dificultăţile întâmpinate cu pusul plăcilor, de şicanele ce mi se fac de colocatarii obstrucţionişti, resentimentari. Le spun, încă sub reaua impresie a discuţiei cu Zaharescu: aceşti oameni ai muncii, băgaţi de regimul comunist în locul unor mari intelectuali aruncaţi în stradă sau direct în închisori, precum Pandrea, profitori ai regimului roşu, dacă nu şi zeloşi activişti ai comunismului, au profitat încă o dată, la revoluţie, li s-a dat dreptul să cumpere pe sume derizorii apartamentele respective, vilele, acum sunt stăpâni de drept, cu titluri de proprietate şi se opun cu îndârjire când e vorba de fixarea unor plăci memoriale, dar totodată nu se sfiesc să se plângă şi să cârtească împotriva regimului democrat actual, care le-a dat o asemenea pleaşcă... Pan Izverna se arată interesat de acţiunea mea. Fusese şi la dezvelirea plăcii memoriale a lui Horia Gane. A rostit şi acolo o scurtă cuvântare. Aflând ce-am întâmpinat chiar înainte de a veni la Manu, îmi spune că după închisoare Petre Pandrea a stat în Sandu Aldea, îmi poate arăta casa, unde l-a vizitat pe scriitor. Coleg de medicină cu fiul acestuia, Andrei P., prieten cu fiica Sonia. Păi da, acest vechi al meu prieten, poetul Pan Izverna, el este mereu solidar cu scriitorimea, nu numai ca medic (neplătit!) al breslei, ci şi ca implicare umană. El ştie bine că printre semeni, noi scriitorii suntem nişte intruşi. Un intrus D. Alexandru, alt intrus Radu Albala, alt intrus Petre Pandrea, musai să fie aruncaţi în stradă. Lor fericiţii colocatari nu vor să le mai ştie nici de nume... Azi reiau legătura cu Zaharescu şi mi se pare mai îmblânzit, dar tot mă întreabă: sunteţi vreo rudă de-a lui Petre Pandrea? Nicio rudă, dle, nici cu el şi nici cu vreun altul dintre cei 150 scriitori de pe listă. Se fofilează: Nu l-a prins la telefon pe colocatar. Azi-noapte citesc Infernurile noastre de Emil Manu, scoasă la Crater în 1993, o carte foarte bine scrisă, care ar fi meritat să fie tradusă în franceză, în engleză. E.M. e de partea lui Caraion, a lui Goma, a lui Nedelcovici, despre care aflu că e chemat la ordine de USR pentru a-l fi demascat pe R.F.A. 12 oct. 07. Din Emil Manu: un fost coleg de facultate, incapabil, i-a devenit director la liceu şi a început să-l persecute, îi dădea calificative rele, îl reclama la minister că bea, că face orgii, că ia bani, violează. Apoi, la Institut, un Victor K. îl trage de limbă, apoi îl toarnă, umflând vinile lui E. M. Torturat, făcut să vomeze ca să se constate dacă a înghiţit hârtii; i se bagă în celulă trei falşi deţinuţi, care să-l tragă de limbă – tot arsenalul stalinist bine asimilat de satrapii români, adus la perfecţiune. Ce mă impresionează: la 27-28 de ani E. M. era deja un intelectual de rasă, ştia 3-4 limbi străine, avea cultură literară, muzicală, artistică. Nu a mai publicat nimic până în 69-70, iar debutul l-a avut la 46-47 de ani. Tot de la E. M. am obţinut Jurnalul, 2 Caraion, care totuşi reuşea să-şi scrie poeziile la Canal, pe hârtie de sac şi să le scoată din puşcărie. Nebun, disperat. Ca apoi să-şi încondeieze colegii-adversarii de breaslă. Au reuşit să-l facă diavol. Termin Infernurile lui E M., compozite. Frig, vânt, ploaie. Imaginea casei în care a trăit autorul în ultimii săi ani se află și în albumul Literaturile Bucureștiului, MNLR, 2009 Alţi scriitori: Al. Papiu Ilarian, n. 1827 (m. 1877) Al. Sahia n. 1906 (m. 1937) Basil Munteanu, n. 1897 - d. 1 iulie 1972 Valentin Deşliu, n. 1927 Daniel Vighi n. 1956 Florian Silișteanu, n. 1962 G. Izbășescu, m. 2017 (n. 1935) 10 octambrie: Constantin Nisipeanu, n. 10 oct. 1907 - d. 1999 Viitorul poet suprarealist-oniric, C.N., oltean de la Craiova, şi semnând uneori cu pseudonimul C. Olteanu, numele de familie arată provenienţa dinspre Drăgăşani, satul Nisipi; dintr-o familie de intelectuali, a început prin a fi casier, a continuat cu o şcoală secundară comercială, apoi a făcut o şcoală comercială superioară, încheind cu facultatea de înalte studii comerciale, 1938. A debutat în 1928, în Bilete de papagal, a fondat la Craiova revista efemeră avangardistă Radical, în care se consemnează debutul slătineanului Eugen Ionescu, apoi a trecut redactor la revista unu, 1931-1940, unde şi-a publicat cel puţin trei volume de poezii, în tiraje minime, cu desene de-ale autorului sau de-ale confraţilor graficieni avangardişti. După război, nepublicând nici el vreun volum până în 1953, a fost director la Muzeul Peleş, 1953-1957, îndrumător la Muzeul Literaturii Române, 1957-1958. A scris o poezie în cadrele suprarealismului, cu accent special pe cristal, lumină, oglindă, vis. După război, aceste preferinţe fiind oficial dezavuate, poezia lui C.N. a pierdut din pregnanţă, devenind formală, neconvingătoare. Având talent şi la desen, a desenat acuarele pentru ilustarea cărţilor, şi-a ilustrat adecvat unele dintre volumele proprii. A atins senectutea, în ultimul deceniu fiind repus în circulaţie de Editura Vinea, care i-a publicat pe puţin 4 volume, antologându-i întreaga creaţie lirică. A excelat împreună cu Gellu Naum şi Saşa Pană în lirică suprarealistă, cultivând umorul negru, parodia, absurdul, asociaţiile insolite de imagini şi idei. Opera literară: Cartea cu grimase, Editura Radical, Craiova, 1933; Metamorfoze, editura unu, Bucureşti, 1934 (tiraj de 226 exemplare); Spre ţara închisă în diamant, editura unu, 1937 (tiraj de 199 exemplare); Femeia de aer. Un poem şi două desene, 1943 (cu două desene de autor; tiraj de 150 exemplare); Moş Ioniţă Făt-Frumos, 1956 (ilustraţii de Gheorghe Adoc); Cartea cu oglinzi, 1962; Să ne iubim visele, 1967; Stăpâna viselor, 1968 (cu prefaţă de Miron Radu Paraschivescu şi portret de Jules Perahim); Păstorul de umbre, 1971 (copertă de Langada Zoe); O lăută de frunze, 1977; Păsări de fum, 1982; Arbori cu aripi de harfe,1986 (copertă de Florica Tapu); Fata pescăruşului, 1988 (copertă de Val Munteanu); Pădurea de oglinzi, Editura Vinea, 1998; Bună dimineaţa, noapte frumoasă!, Editura Vinea, 1998 (cu un desen al autorului pe copertă); Tristeţea firului de iarbă, 1999 (copertă de Aurel Bulacu); Gloria tăietorului de lemne, prefaţă Ion Cocora, 2000. Citeşte mai mult.http://ro.wikipedia.org/wiki/Constantin_Nisipeanu http://www.crispedia.ro/Constantin_Nisipeanu Poezia zilei, Constantin Nisipeanu Autobiografie Sunt frate cu câinele, cu măgarul şi cu şarpele. Sunt frate cu toate lighioanele de sub pământ şi din aer. Sunt fratele plantelor şi ale stâncilor. Sunt fratele planetelor. Trupul meu este un vehicol, al vieţii Care stă cu chirie în el un număr limitat de ani. Visele mele sunt ca fructele coapte Pentru cei flămânziţi de Linişte şi de Adevăr. Spre ţara închisă în diamant Din cremene a izbucnit o pasăre Cu perdele de bambus la gât Când zboară se desprind umbre din ea Ca dintr-o sacsie cu flori de-ntuneric O voce cu sandale de pâslă Calcă pe lumini Mi-am smuls pulsul de la tâmplă Să mă orientez cât e ora Imediat s-a aprins un fluviu în mine Timpul a derapat Nouă cai şi-au înfipt aripile În sângele meu Eu sunt absent Am fugit să mă regăsesc Într-o altă sevă Femeia de aer 1 Am dus mâna uşor pe deasupra capului Şi aerul a luat înfăţişarea unei femei Cu mâini de aur şi părul de smoală. Atunci am mai dus o dată mâna prin aer Şi am rupt o bucată de suflet Pe care am legat-o fundă În părul femeii cu trupul de aer. Deodată din braţul meu au început să cadă Cascade luminoase Pe care femeia de aer le culegea în palmă Şi le lăsa să zboare păsări către suflet. "O, Ranna, niciodată nu te-am presimţit Atât de frumoasă Şi niciodată n-am bănuit că te vei naşte Din visul meu ca dintr-o scoică." O ameţeală de frunze uscate mi-a trecut prin vertebre Şi toţi au înţeles că numai sânul frumoasei Ranna m-a turburat Aş fi vrut ca sânul să fie un pian, Dar sânul era o algă, Aş fi vrut ca sânul să fie un munte sau un ocean, Pe care să-l închid în suflet ca într-un sertar, Dar sânul era de oglinzi. Atunci am ridicat din inimă o sabie Şi am despicat tăcerea care urzea pânzele de in Din vocile noastre. Deodată am cuprins-o în braţe şi am sărutat-o lung Până când toate pădurile s-au scurs prin sângele nostru. 2 Apele sunt mai verzi când cerbii se înfăşoară în oglinzi. Din oglinzi apele fug cu pădurea în braţe Şi înşiră şerpi pe la fiecare casă. Ranna cunoaşte şerpii după felul frunzelor în care inima se lasă adormită. Eu sunt totdeauna pe aproape. Mâinile mele simt când iubirea se apropie. Un felinar a căzut pe o frunză. Un domn trece şi îl salută respectuos. * Am pus o placă memorială pentru poetul C. Nisipeanu, pe Bdul Ion Mihalache, nr. 331, S.I.. Alţi scriitori: Radu Ionescu n. 1834 (m. 1872) Ioana Petrescu n. 1906 (m. 1996) Manole Auneanu, n. 1935 N. D. Fruntelată, n. 1946 Ana Selejan, n. 1946 Dana Dumitriu, m. 1987 11 octambrie: Al. Sahia, n. 9 oct. 1908 – d. 12 aug. 1937 Fiu la unei familii de ţărani înstăriţi din jud. Călăraşi, începe liceul militar din Craiova, renunţă şi termină liceul, se înscrie la Universitate, dar va renunţa spre a se retrage ca monah la Cernica, cum o făcuse cândva şi Arghezi; după un an părăseşte şi viaţa monahală, activând ca ziarist, reporter şi iniţiator de reviste: Bluze albastre etc.. A avut orientare de stânga, pro-comunistă, s-a afiliat PCR în ilegalitate şi a efectuat o vizită în URSS, scriind o carte în care elogiază realizările sovietice, în totală contradicţie cu Panait Istrati, care cu 6 ani mai devreme scrisese o demascare virulentă a realităţilor teribile din Rusia comunistă: Spovedania unui învins. Tovarăşul de drum, Al. Sahia, îl admonestase foarte sever în presa de stânga. Apoi, vizitând URSS, naivitatea l-a împiedicat să vadă faţa reală a sovietelor. A murit prematur, la doar 29 de ani, urmare a unei tuberculoze netratate. Regimul comunist instalat de sovietici l-a transformat în erou al clasei muncitoare, eludând aspectele neconforme din viaţa lui Al. Stănescu (Sahia). Manualele şcolare în scoteau în faţă, cu Uzina vie, cu alte texte demascând exploatarea în orânduirea capitalistă; concomitant, marii scriitori dispăruseră din pragrama de învăţământ – unii autori erau în puşcării, ca duşmani de clasă etc. Alţi scriitori: Şt. O Iosif, n. 23 octombrie 1875 - d. 22 iunie 1913 Toma Roman, n. 1949 8 octambrie: George Mihail Zamfirescu, n. 13 oct. 1898 - d. 8 oct. 1939 Fiul unui căruţaş de la margine de Bucureşti, a primit la naştere numele Gheorghe Petre Mihai. A făcut şcoala în Bucureşti, între 1905 şi 1916, după care, începând conflagraţia, a mers la Şcoala de Ofiţeri de rezervă de la Botoşani, prins în luptele de la finele Războiului. Aspecte din vremea războiului vor fi prezente în oparele sale romaneşti. Revenit în Bucureşti, frecventează cenaclul Sburătorul, debutând cu poezii în 1918, cu pseudonimul Gemi Zam. Prietenii literari vor perpetua acest apelativ: Gemi. Foarte activ în presa literară a vremii, nu doar în cea de stânga, pentru care vădea predilecţii. În 1920 înfiinţează Societatea Tinerilor Scriitori, în scopul de a impulsiona mişcarea teatrală. Între 1922 şi 1924 va fi la Satu Mare, ca funcţionar de Asigurări sociale, activ şi aici în publicistică, colaborând la reviste transilvănene. Înfiinţează la Satu Mare reviste ce s-au dovedit efemere: Săgeata (cu profil satiric) şi Icoane maramureşene, dar în 1925 revine în capitală, ca bibliotecar, ca actor şi regizor, activitate care îl va purta la Cernăuţi, la Iaşi, înapoi la Bucureşti. În cenaclul Sburătorul citeşte fragmente din Domnişoara Nastasia; se face remarcat în critica de teatru şi ţine rubrica de critică literară la reviste ale vremii. Redactor la Facla, împreună cu Al. Sahia. Înfiinţează două companii teatrale, cu viaţă scurtă şi acestea. Devine membru fondator al Societăţii Autorilor Dramatici, apoi şi membru al S.S.R, Ca scriitor, debutase cu volumul de proze scurte Flacăra albă, 1924; în 1926 urmează alt volum de povestiri Gazda cu ochii umezi, ambele inspirate din viaţa pestriţă a mahalalei bucureştene, unde sordidul, sărăcia se împletesc indestructibil cu ticăloşia, dar şi cu aspiraţii spre puritate, spre fericire. În paralel îşi va publica romanele: Maidanul cu dragoste, 1933, Sfânta mare neruşinare, în două volume şi Cântecul destinelor, 1929, un ciclu romanesc despre lumea periferiei bucureştene, ce ar fi trebuit să se încheie cu romanul Bariera, care dădea şi numele ciclului, apărut postum. Poet, jurnalist, cronicar dramatic, nuvelist, romancier ce s-a făcut remarcat prin Maidanul cu dragoste, freneticul scriitor, debordant de elanuri, pe cât de bolnăvicios altfel, s-a impus mai ales ca autor dramatic, prin Domnişoara Nastasia, o comedie tragică, consacrându-l ca unul dintre principalii autori dramatici din Interbelic, alături de seria V.I. Popa, Al. Kirițescu, George Ciprian, Mihail Sebastian, Mihail Sorbul, Tudor Muşatescu. Ca abordare, folosind procedee ale satirei, şarjei, absurdului şi parabolei, G. M. Zamfirescu se plasează mai departe de Caragiale, mai aproape de Mihail Sorbul, dar şi cu influenţe din Azilul de noapte al lui Gorki, cu accent pe personaje aprige, dominate de patimi mistuitoare, aducătoare de năpastă, de moarte. Alte piase nu s-au ridicat la nivelul Nastasiei: Idolul şi Ion Anapoda, etc. Cu un simţ special pentru fenomenul teatral, încă în cronicile sale a pledat pentru un teatru nou, esenţializat, unde cuvântul îşi avea atribuţii speciale. Spre stupoarea mea. Gemi Zamfirescu absentează din Istoria critică…Sentința cade ca o ghilotină… culturală: Cităm: ” Valjan, Al. Kirițescu, Ion Luca, G.M. Zamfirescu, care a scris și romane, sunt neglijabili.”(p. 194). Atunci ce am ascultat noi vreme de decenii, la formodabila emisiune ”Teatru la microfon”?! Ah, Gaițele; ah, Domnișoara Nastasia… Opera literară: Flamura albă... Suflete şi chipuri prinse în vârtejul morţii, prefaţă de Eugen Relgis, 1924; Cuminecătura, 1925; Gazda cu ochii umezi, 1926; Domnişoara Nastasia, 1928; Madona cu trandafiri, 1931; Maidanul cu dragoste, I-II, 1933; ediţie îngrijită de Florence G.M. Zamfirescu, prefaţă de Valeriu Râpeanu, 1957; ediţie îngrijită şi prefaţă de Valeriu Râpeanu,1993; Idolul şi Ion Anapoda, 1935; Sfânta mare neruşinare, I-II, 1936; ediţie îngrijită şi prefaţă de Valeriu Râpeanu, 1998; Mărturii în contemporaneitate,1938; Cântecul destinelor, 1939; Sam, 1939; Sufletul soldaţilor de plumb, 1940; Miss, 1942; Bariera, prefaţă de Florence G.M. Zamfirescu, 1946; Teatru, ediţie îngrijită şi prefaţă de Valeriu Râpeanu, 1957; Isprava duhului roşcovan, ediţie îngrijită şi prefaţă de Fănuş Băileşteanu, 1974; Scrieri, vol. I: Teatru, vol. II: Mărturii în contemporaneitate, ediţie îngrijită şi introducere de Valeriu Râpeanu, Bucureşti, 1974; Corespondenţă, ediţie îngrijită şi prefaţă de Claudia Dimiu, 1988; Domnişoara Nastasia şi alte piese, 1989; Teatru, ediţie îngrijită şi prefaţă de Valeriu Râpeanu, 2000. Citeşte mai mult: http://ro.wikipedia.org/wiki/George_Mihail_Zamfirescu http://www.crispedia.ro/George_Mihail_Zamfirescu Ion Lazu: Odiseea plăcilor memoriale 3 iunie 2007.(...) Pentru G. M. Zamfirescu, o caut pe avocata Irina Liliana N. În acelaşi bloc cu Murgeanu, la altă scară, după colţ, etajul V. Ajung spre seară. Totuşi, are un client. Aştept în hol. Nu o mai reprezintă. Înţelegătoare, îmi dă e-mail-ul dnei Christina Russu din Germania, s-o capacitez. Îmediat ce ajung acasă îi compun un text, i-l trimit cu mari speranţe. Însă nu primesc răspuns nici atunci, nici peste câteva zile, niciodată, deşi repet mesajul. Probabil îl şterge, necunoscându-mi numele. 25iulie 08. ... Pe Popa Tatu până în str. Mircea Vulcănescu, fostă Ştefan Furtună, fostă..., să văd ce pot face pentru memoria lui G. M. Zamfirescu, autorul Maidanului cu dragoste, sfârşit pretimpuriu, la nici 41 de ani!, fără adăpost, la o secţie de poliţie, caz înspăimântător dacă ne gândim la destinul scriitorului român din totdeauna; am destul timp pentru reflexii amare, căci fac ditamai drumul până la nr. 10; în curte o tânără femeie, îi fac semn că vreau discuţie; aflu că ieri sau alaltăieri a fost la ei proprietăreasa, acum stabilită în Germania, azi pleacă cu avionul. Cristina Russu. Avea o notăriţă care le lua chiriile, acum le depun la bancă, în cont. Marele ghinion îl urmăreşte în postumitate pe autorul Domnişoarei Nastasia. * Imaginea casei în care a trăit autorul se află și în albumul Literaturile Bucureștiului, MNLR, 2009. Poezia zilei, Constantin Abăluţă, n. 8 oct. 1938, Bucureşti. Bazuka girl 1 După-amiezele în care vream să mor ca un soldat irakian cu explozibilul în braţe explozibil făcut din ochii tuturor femeilor pe care le-am iubit o şină de cale ferată să-mi sară în faţă desfigurându-mă peisajul plin de schije din ochii explodaţi ai iubitelor mele şi oamenii întâmplător pe-acolo plini de schije din ochii iubitelor mele o înfrăţire generală post-mortem şi asta îmi dădea chef să mai trăiesc o vreme lângă salcâmul frânt de furtună în copilăria cu miros de gaz şi duşumele putrede când am băgat mâna între picioarele anicăi fetiţa vecinului care a lăcrimat mi-a dat un şut şi m-a mâzgălit cu creta pe haină acum nu am decât refugiul trotuarelor întunecate din acest oraş şi saliva îmi colcăie în beregată ca o delicatesă pregătită pentru faţa indolentă a trecătorilor ăştia care-au făcut revoluţia furată şi golul dintr-un zid omoară iar şi iar creiere cât de apropiate ochi cât de îndepărtaţi... 2 Pe malul gârlii prin ierburi negre am găsit o păpuşă de plastic tăiată cu lama pe tăieturi s-au înşirat furnici şi bâjbâie parcă pe-o hartă incompletă a cerului prezenţa inimii mele în pământul mocirlos e ca în teatrul de umbre când mânuitorul ţipă disperat şi corbul îşi scoate ghearele şi sfâşie ecranul m-am gândit întotdeauna că voi muri albit de sângele unei păpuşi tăiate cu lama sângele alb al mulajului îmi cere să perforez cartela aici unde eu muncesc cu schimbul în ture de viaţă abjectă cangrena copilăriei momindu-mă până azi apoi baraca de tras la ţintă în ochii iubitelor şi-ntr-o seară îţi ungi circumvoluţiile cu pământ şi strigi după acceleratul care-a fost înghiţit de groapa cu documente sri 5 Vântul rupe frunzare dărâmă şandramale închis în odaie respiraţia mea face broboane pe pereţi degetele îmi sunt reci ca nişte raci nu mor chiar azi dar las hârtii pe gangurile imobilului un fel de scrisori alandala din care nimeni nu pricepe nimic sufăr în tăcere ca un reparator de ochelari căruia i se sparge zilnic câte o lentilă şi nu ştie de ce le ţine-mpachetate în cârpe moi dar degeaba vântul rupe frunzare degetele îmi sunt reci ca nişte raci nu văd prea bine cu ochiul drept dar las hârtii pe gangurile imobilului hârtii pe care le citeşte doar bazooka-girl şi le stivuieşte într-o cutie de marmeladă marca preferată. (Poezii preluate din Luceafărul de dimineaţă, 2012.) Alţi scriitori: D.D. Pătrăşcanu, n. 1872 (m. 1937) Ștefan Nenițescu n. 1897 (m. 1979) Al. Andriţoiu, n. 1929 (m. !996) Monica Pillat, n. 1947 Costin Tuchilă, n. 1954 Paul Daniel m. 1983 (n. 1910)

7 octambrie: Livius Ciocârlie, n. 7 oct. 1935 Dintr-o veche familie bănăţeană, fiu al unui profesor, s-a născut la Timişoara, a terminat Filologia la Bucureşti, în 1958, specialitatea Franceză, în 1973 a trecut un doctorat; a fost profesor de liceu, apoi a făcut carieră universitară la Timişoara. A debutat destul de târziu, publicându-şi lucrarea de doctorat, apoi alte studii despre literatura franceză contemporană, cu privire specială asupra grupării Tel-Quel. Cu cea de a treia carte, Mari corespondenţe, schimbă registrul, ocupându-se de literatura din corespondenţa marilor scriitori francezi, descoperind în acest fel că... totul este literatură, că până şi amintirile sunt tot ficţiune... De aici pleacă textele următoare ale fostului critic literar, romane-jurnale, memorialistică, de fiecare dată jocul fiind între realitatea vieţii şi realitatea ficţiunii care o înlocuieşte, fără de care scriitorul nu-şi află rostul. Notaţii de lectură, trimiteri culturale, eseu, jurnal de idei. După 30 de ani de universitar la Timişoara, scriitorul părăseşte Banatul, vine la Bucureşti. Nu pare mulţumit de propriile texte. Crede că Bătrâneţe şi moarte în mileniul trei este ultima sa carte, nu vede cum şi de ce ar reveni la masa de scris. Cărţile sale au primit, în timp, nenumărate premii ale Uniunii, și spun acest lucru ce pare de necrezut, ce trebuie verificat: poate L.C. este cel mai premiat scriitor în viaţă. În Istoriile lor, Marian Popa şi N. Manolescu îi acordă mare atenţie, cel de al doilea prezentându-l entuziast, encomiastic aproape, iar primul analizând în detaliu fiecare carte a sa. Opera literară: Studii critice: Realism şi devenire poetică în literatura franceză, 1974 (Premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor); Negru şi alb. De la simbolul romantic la textul modern, 1979 (Premiul Uniunii Scriitorilor); Mari corespondenţe, 1981; Eseuri critice, 1983 (Premiul Uniunii Scriitorilor); Caietele lui Cioran, 2000; Caietele lui Cioran, 2007. Jurnale, eseuri, romane: Un Burgtheater provincial, 1985; Clopotul scufundat, 1988; Fragmente despre vid, 1992; Paradisul derizoriu. Jurnal despre indiferenţă, 1993; Viaţa în paranteză, 1995 (Premiul Fundaţiei pentru o Societate Deschisă şi premiul Salonului de carte de la Cluj); Cap şi pajură, 1997; Trei într-o galeră, 1998 (Premiul ASPRO); De la Sancho Panza la Cavalerul Tristei Figuri, 2001 (Premiul Uniunii Scriitorilor); & comp., 2003; ...pe mine să nu contaţi, convorbiri cu Mircea Benţea, 2003; Batrâneţe şi moarte în mileniul trei, 2005; Pornind de la Valéry, 2006; Cu dinţii de lâna. Jurnal 1978-1983, 2008 (Premiul Naţional pentru Literatura decernat de Uniunea Scriitorilor). Citeşte mai mult: http://ro.wikipedia.org/wiki/Livius_Cioc%C3%A2rlie http://www.suplimentuldecultura.ro/index/continutArticolNrIdent/Cronica%20de%20carte/7378 http://www.observatorcultural.ro/Daca-m-as-lua-in-serios-ca-scriitor-m-as-imbolnavi-de-ficat.-Interviu-cu-Livius-CIOCARLIE*articleID_13463-articles_details.html Poezia zilei, Bazil Gruia (5 ian. 1909 - d. 7 oct. 1995) Joc de şah Stranie frunză mi-a fost cândva inima, Ah, albele negrele, negrele albele şi nevăzutul jucător, Locuieşte-n turnul umbrelor ce le conduce, E-n marea-i tactică unicul vrăjitor? Statuile negre ies dintr-o cetate, Câte impasuri de când adversarul indiferent de mai înainte Îmi întunecă spaţiul cucerit, poziţiile de remiză, Cad figurile de lumină în necunoscute morminte. Repliat într-un colţ, mă-nvârt în axa speranţei. Aş refuza să-mi fie anulat vreun pas greşit, Nici în fluctuaţii albul nu-şi risipeşte onoarea, nimbul. Indulgenţa adversarului ar fi absurd sfârşit. Dar pe cine-am învins şi cine mă-nvăluie-acum cu negrele piese? Alţi scriitori: Eusebiu Camilar, n. 1910 (m. 1965) Al. Jebeleanu, n. 1923 (m. 1996) Ștefan Lupașcu, m. 1988 (n. 1900) Paul Cornea, m. 2018 (n. 1914) Emanoil Bucuţa, n. 27 iunie 1887 - d. 7 0ctombrie 1946 Al. Protopopescu, n. 30 august 1942 - d. 20 octombrie 1994 "D:\Imagini\telefon\IMG_20241006_125923 - Copie.jpg" "D:\Imagini\telefon\IMG_20241006_125923.jpg" "D:\Imagini\telefon\IMG_20241006_130047.jpg" "D:\Imagini\telefon\IMG_20241006_130151.jpg" "D:\Imagini\telefon\IMG_20241006_130218.jpg" "D:\Imagini\telefon\IMG_20241006_130240.jpg" "D:\Imagini\telefon\IMG_20241006_130332.jpg" "D:\Imagini\telefon\IMG_20241006_130353.jpg" "D:\Imagini\telefon\IMG_20241006_130426.jpg" "D:\Imagini\telefon\IMG_20241006_130451.jpg"

În Parcul IOR, la restaurantul IL GIARDINO, a avut loc ieri la prânz aniversarea a 84 de anipe care i-a adunat celebrul cantautor care domină scena țării și a Europei încă de prin anii 60 ai trecutului secol -, nimeni altul decât SERGIU CIOIU, prietenul și fratele de cruce, de mine admirat încă din vremea debutului. Mi-l amintesc concertând la Sala Oglinzilor de la Casa Monteoru - și de atunci mereu, cu săli arhipline.... Il Giardino se dovedește a fi un local privilegiat pentru întâlniri între prieteni de o viață. Prin ferestrele înstelate cu luminițe multicolore, vibratile, priveam peste drum și oarecum deasupra noastră silueta mirabilă a biserici de lemn, în stil maramureșan, care domină parcul și împrejurimile. Maramureș, țară veche / Cu oameni fără pereche... La despărțire, ne-am îmbrățișat cu mare fior și ne-am urat să fim tot împreună la sărbătorirea de la 94 de ani - și așa mai departe. Și tot așa.. D:\Imagini\telefon\IMG_20241005_173648.jpg "D:\Imagini\telefon\IMG_20241005_173700.jpg" 5 octambrie: Petre Ţuţea, n. 6 oct. 1902 - d. 3 dec. 1993 Muscelean de la Boteni, din familia unui preot, a început liceul la Neagoe Basarab - Câmpulung Muscel şi l-a terminat la G. Bariţiu din Cluj, unde a făcut studii de Drept, cu un doctorat în drept administrativ în 1929. Preocupat de filosofie dar şi de ideologii, fascinat de abstracţiuni, a ales în tinereţe stânga şi imagina un comunism marxist, însă religios. Vedem cum tentaţia abstracţiunilor poate naşte opţiuni stranii. În 1932 a înfiinţat revista Stânga, la care avea colaboratori din seria Petre Pandrea, Traian Hernesi, Petru Comarnescu, Mihail Ralea (a se observa că la instaurarea regimului comunist, dintre toţi aceşti intelectuali de stânga doar Ralea a scăpat de închisoare, şi mai mult de-atât, a făcut fulminantă carieră.) Comilitonii săi Pandrea şi Sorin Pavel au lansat Manifestul Crinului Alb, 1933. Petre Ţuţea lansează şi el, în 1935, Manifestul revoluţiei naţionale, coautor acelaşi Sorin Pavel. În 1933 ajunsese funcţionar în Ministerul Comerţului şi Industriei, în 1934 funcţionează la Berlin, în Legaţia economică, unde colaborează cu Nae Ionescu. Revenit în ţară, va fi şef de secţie şi apoi director în Ministerul Economiei Naţionale, la Comerţ Exterior. Colaborează cu articole economice la Cuvântul lui Nae Ionescu, împreună cu colegii de generaţie: Noica, Eliade, Gyr, Vulcănescu; în 6 septembrie 1940 intră în guvernul legionar şi este director până în 1944. Arestat între 1948-1953, supus unor drastice anchete, necondamnat juridic; este rearestat în toamna 1956, reanchetat, judecat în câteva rânduri, cu condamnări de mulţi ani şi rămânând la Aiud până la graţierea generală a deţinuţilor politici, din vara 1964. Rămas sub stricta urmărire a securităţii, cu percheziţii şi confiscări de multe manuscrise. Aşa se face că la expierea regimului ceauşist, nu avea operă, fiind considerat de aceea un Socrate român. L-au relansat interviurile televizate realizate de G. Liiceanu, în paralel cu alte filmări cu prietenul din tinereţe, Emil Cioran, acela rămas la Paris, nemaidezlipit de Oraşul lumină - care îi garantase libertatea. (Nu e defel greu să ne imaginăm ce-ar fi suportat colegii de generaţie şi de opţiuni: Cioran, Eliade, dacă printr-un ghinion ar fi rămas între graniţele ţării. Măcar Mircea Vulcănescu şi alţii au sucombat în detenţie; mai rezistent, cu dorinţa de a da un exemplu elocvent colegilor de suferinţă, Petre Ţuţea a supravieţuit.) Imediat au început să apară cărţi cu şi despre Ţuţea, care totuşi nu era decât un filosof, un economist şi un eseist. Vedea în naţiunea română o plămadă demnă de cel mai luminos destin istoric. Vedea propăşirea şi fericirea generală a conaţionalilor, sub blânda lumină a ortodoxiei. Ca spre sfârşit, uitându-se mai atent la amănuntele vieţii de fiecare zi, să lanseze, tot în stil apodictic, teribilele cuvinte: "Numai eu am putut să fac 13 ani de puşcărie pentru un popor de idioţi." A anulat astfel, într-un moment de trezire din abstracţiuni, toate ideile pentru care cu atâta patos militase o viaţă, nu scurtă, ci de 9 decenii... Opera publicată: Eseuri filosofice: Bătrâneţea şi alte texte filosofice, 1992; Reflecţii religioase asupra cunoaşterii, ediţie îngrijită de Ion Aurel Brumaru, 1992; Philosophia perennis, 1992; reeditare în 1993, volum reeditat sub titlul Scrieri filosofice vol. I, 2006; Nelinisti metafizice, ediţie îngrijită de Petre Anghel, 1994; Filosofia nuanţelor (Eseuri. Profiluri. Corespondenţă), antologie, prefaţă şi aparat critic de Mircea Coloşenco, texte stabilite de Sergiu Coloşenco, postfaţă de Sorin Pavel, 1995; Scrieri filosofice, vol. I, prefaţă de Gavril Matei Albastru, Bucureşti, 2005; Scrieri filosofice, vol. II, cu un medalion de Ion Papuc şi postfaţă de Gavril Matei Albastru, Bucureşti, 2006; Fragmente, 2007. Dialoguri: Între Dumnezeu şi neamul meu, ediţie îngrijită de Gabriel Klimowicz, prefaţă şi postfaţă de Marian Munteanu, 1992; 322 de vorbe memorabile ale lui Petre Ţuţea, editate cu o prefaâă de Gabriel Liiceanu, 1993; reeditare în 1999, 2000, 2003, 2005; Ultimele dialoguri cu Petre Ţuţea de Gabriel Stănescu, 2000. Scrieri monografice: Mircea Eliade. Apare în fascicole în revista „Familia” din Oradea, între 2 februarie 1990 - 9 septembrie 1990; ediţii ulterioare: Oradea, Biblioteca revistei „Familia”, 1992; ediţie îngrijită de Tudor B. Munteanu, Cluj, Editura Eikon, 2007; Aurel-Dragoş Munteanu, volum îngrijit de Tudor B. Munteanu, Bucureşti, editura România Press, 2006. Scrieri cu caracter economic, politic: Manifestul revoluţiei naţionale (în colaborare), ediţie îngrijită de Marin Diaconu, 1998; Ieftinirea vieţii. Medalioane de antropologie economică. Prefaţă şi text stabilit de Mircea Coloşenco, 2000; Reforma naţională şi cooperare, prefaţă şi stabilire de text de Mircea Coloşenco, postfaţă de Mihai Şora, 2001; Anarhie şi disciplina forţei, prefaţă şi ediţie de Mircea Coloşenco, 2002. Poezia zilei, Simona Grazia Dima, (n. 6 octombrie 1958, Timişoara) Focul matematic Mică fiinţă, floare a adâncurilor ivită în poiană, ţine în mâna focul matematic. Demult, pe altarul vieţii, şi-a depus, fără zgomot, inima. Se reazimă îngândurată de copacul cu fructe vorbitoare, purpurii, gândind blândeţea: oglindă ce toarce prea delicat teribilele flăcări. În palma străbătută de un susur organic, îi stă, miniaturală, spada justiţiară. Doar la vreun semn anume, imperceptibil, mărunta făptură consimte să se deschidă spre cer. Cuptor solar, lasă lumina să irumpă, în bulzi incandescenţi, rostogoliţi pe lama fină a sabiei care se leagănă calm. La fiecare oscilaţie cade, retezat din temelie, răul obscur, ales cândva Memorie ermetică Preoteasa închise templul şi palatele într-un măr. În zori îl aruncă pe ape. (Căzuse oraşul, pentru vecie). O mâna cu har, cândva, din spume-l va culege. Şi va mușca din el. Ce bogăţii, ce muzici, pe holurile saturate! Incintele care-i adăposteau pe oaspeţi şi harfa îmblânzitoare vor răsună mereu. Dar valul din jurul fructului stingher îi vede numai coaja, numai ea se ridează, numai ea poartă falii, mărturisire de sfâşiere în faţa oceanului rapace, în vreme ce vibrează armonia în miez, netulburată. Fără timp şi tainic exultând, pluteşte-n val arid, pe neînţelese, mărul mut. Dragoş Morărescu, n. 6 octombrie 1923 – m. 2005 Alţi scriitori: Al. Cazaban, n. 1872 (m. 1966) V. Bogrea, n. 1881 Ion Pas, n. 1895 (m. 1974) Teodor Scarlat, n. 1907 (m. 1977) Constantin Coroiu, n. 1943 Mioara Bahna, n. 1962 5 octambrie: Petre Ţuţea, n. 6 oct. 1902 - d. 3 dec. 1993 Muscelean de la Boteni, din familia unui preot, a început liceul la Neagoe Basarab - Câmpulung Muscel şi l-a terminat la G. Bariţiu din Cluj, unde a făcut studii de Drept, cu un doctorat în drept administrativ în 1929. Preocupat de filosofie dar şi de ideologii, fascinat de abstracţiuni, a ales în tinereţe stânga şi imagina un comunism marxist, însă religios. Vedem cum tentaţia abstracţiunilor poate naşte opţiuni stranii. În 1932 a înfiinţat revista Stânga, la care avea colaboratori din seria Petre Pandrea, Traian Hernesi, Petru Comarnescu, Mihail Ralea (a se observa că la instaurarea regimului comunist, dintre toţi aceşti intelectuali de stânga doar Ralea a scăpat de închisoare, şi mai mult de-atât, a făcut fulminantă carieră.) Comilitonii săi Pandrea şi Sorin Pavel au lansat Manifestul Crinului Alb, 1933. Petre Ţuţea lansează şi el, în 1935, Manifestul revoluţiei naţionale, coautor acelaşi Sorin Pavel. În 1933 ajunsese funcţionar în Ministerul Comerţului şi Industriei, în 1934 funcţionează la Berlin, în Legaţia economică, unde colaborează cu Nae Ionescu. Revenit în ţară, va fi şef de secţie şi apoi director în Ministerul Economiei Naţionale, la Comerţ Exterior. Colaborează cu articole economice la Cuvântul lui Nae Ionescu, împreună cu colegii de generaţie: Noica, Eliade, Gyr, Vulcănescu; în 6 septembrie 1940 intră în guvernul legionar şi este director până în 1944. Arestat între 1948-1953, supus unor drastice anchete, necondamnat juridic; este rearestat în toamna 1956, reanchetat, judecat în câteva rânduri, cu condamnări de mulţi ani şi rămânând la Aiud până la graţierea generală a deţinuţilor politici, din vara 1964. Rămas sub stricta urmărire a securităţii, cu percheziţii şi confiscări de multe manuscrise. Aşa se face că la expierea regimului ceauşist, nu avea operă, fiind considerat de aceea un Socrate român. L-au relansat interviurile televizate realizate de G. Liiceanu, în paralel cu alte filmări cu prietenul din tinereţe, Emil Cioran, acela rămas la Paris, nemaidezlipit de Oraşul lumină - care îi garantase libertatea. (Nu e defel greu să ne imaginăm ce-ar fi suportat colegii de generaţie şi de opţiuni: Cioran, Eliade, dacă printr-un ghinion ar fi rămas între graniţele ţării. Măcar Mircea Vulcănescu şi alţii au sucombat în detenţie; mai rezistent, cu dorinţa de a da un exemplu elocvent colegilor de suferinţă, Petre Ţuţea a supravieţuit.) Imediat au început să apară cărţi cu şi despre Ţuţea, care totuşi nu era decât un filosof, un economist şi un eseist. Vedea în naţiunea română o plămadă demnă de cel mai luminos destin istoric. Vedea propăşirea şi fericirea generală a conaţionalilor, sub blânda lumină a ortodoxiei. Ca spre sfârşit, uitându-se mai atent la amănuntele vieţii de fiecare zi, să lanseze, tot în stil apodictic, teribilele cuvinte: "Numai eu am putut să fac 13 ani de puşcărie pentru un popor de idioţi." A anulat astfel, într-un moment de trezire din abstracţiuni, toate ideile pentru care cu atâta patos militase o viaţă, nu scurtă, ci de 9 decenii... Opera publicată: Eseuri filosofice: Bătrâneţea şi alte texte filosofice, 1992; Reflecţii religioase asupra cunoaşterii, ediţie îngrijită de Ion Aurel Brumaru, 1992; Philosophia perennis, 1992; reeditare în 1993, volum reeditat sub titlul Scrieri filosofice vol. I, 2006; Nelinisti metafizice, ediţie îngrijită de Petre Anghel, 1994; Filosofia nuanţelor (Eseuri. Profiluri. Corespondenţă), antologie, prefaţă şi aparat critic de Mircea Coloşenco, texte stabilite de Sergiu Coloşenco, postfaţă de Sorin Pavel, 1995; Scrieri filosofice, vol. I, prefaţă de Gavril Matei Albastru, Bucureşti, 2005; Scrieri filosofice, vol. II, cu un medalion de Ion Papuc şi postfaţă de Gavril Matei Albastru, Bucureşti, 2006; Fragmente, 2007. Dialoguri: Între Dumnezeu şi neamul meu, ediţie îngrijită de Gabriel Klimowicz, prefaţă şi postfaţă de Marian Munteanu, 1992; 322 de vorbe memorabile ale lui Petre Ţuţea, editate cu o prefaâă de Gabriel Liiceanu, 1993; reeditare în 1999, 2000, 2003, 2005; Ultimele dialoguri cu Petre Ţuţea de Gabriel Stănescu, 2000. Scrieri monografice: Mircea Eliade. Apare în fascicole în revista „Familia” din Oradea, între 2 februarie 1990 - 9 septembrie 1990; ediţii ulterioare: Oradea, Biblioteca revistei „Familia”, 1992; ediţie îngrijită de Tudor B. Munteanu, Cluj, Editura Eikon, 2007; Aurel-Dragoş Munteanu, volum îngrijit de Tudor B. Munteanu, Bucureşti, editura România Press, 2006. Scrieri cu caracter economic, politic: Manifestul revoluţiei naţionale (în colaborare), ediţie îngrijită de Marin Diaconu, 1998; Ieftinirea vieţii. Medalioane de antropologie economică. Prefaţă şi text stabilit de Mircea Coloşenco, 2000; Reforma naţională şi cooperare, prefaţă şi stabilire de text de Mircea Coloşenco, postfaţă de Mihai Şora, 2001; Anarhie şi disciplina forţei, prefaţă şi ediţie de Mircea Coloşenco, 2002. Poezia zilei, Simona Grazia Dima, (n. 6 octombrie 1958, Timişoara) Focul matematic Mică fiinţă, floare a adâncurilor ivită în poiană, ţine în mâna focul matematic. Demult, pe altarul vieţii, şi-a depus, fără zgomot, inima. Se reazimă îngândurată de copacul cu fructe vorbitoare, purpurii, gândind blândeţea: oglindă ce toarce prea delicat teribilele flăcări. În palma străbătută de un susur organic, îi stă, miniaturală, spada justiţiară. Doar la vreun semn anume, imperceptibil, mărunta făptură consimte să se deschidă spre cer. Cuptor solar, lasă lumina să irumpă, în bulzi incandescenţi, rostogoliţi pe lama fină a sabiei care se leagănă calm. La fiecare oscilaţie cade, retezat din temelie, răul obscur, ales cândva Memorie ermetică Preoteasa închise templul şi palatele într-un măr. În zori îl aruncă pe ape. (Căzuse oraşul, pentru vecie). O mâna cu har, cândva, din spume-l va culege. Şi va mușca din el. Ce bogăţii, ce muzici, pe holurile saturate! Incintele care-i adăposteau pe oaspeţi şi harfa îmblânzitoare vor răsună mereu. Dar valul din jurul fructului stingher îi vede numai coaja, numai ea se ridează, numai ea poartă falii, mărturisire de sfâşiere în faţa oceanului rapace, în vreme ce vibrează armonia în miez, netulburată. Fără timp şi tainic exultând, pluteşte-n val arid, pe neînţelese, mărul mut. Dragoş Morărescu, n. 6 octombrie 1923 – m. 2005 Alţi scriitori: Al. Cazaban, n. 1872 (m. 1966) V. Bogrea, n. 1881 Ion Pas, n. 1895 (m. 1974) Teodor Scarlat, n. 1907 (m. 1977) Constantin Coroiu, n. 1943 Mioara Bahna, n. 1962

5 octambrie: Ioanid Romanescu, n. 5 oct. 1937 - d. 20 mai 1996 Dintr-o familie de moldoveni din comuna Voineşti (numele la naştere Valentin Tudose), a făcut şcoala primară în satul natal, a urmat Şcoala normală Vasile Lupu din Iaşi, apoi, după întreruperi şi reluări, Filologia ieşeană, 1962-1968. Între timp şi după aceea, a fost profesor de ţară, inspector la Casa de creaţie Iaşi, metodist, corector la revista Ateneu, iar din 1972 până la pensionarea medicală, în 1981, redactor la Convorbiri literare. Debutase cu poezii în Iaşul literar, 1961, iar în volum cu Singurătatea în doi, colecţia Luceafărul, 1966. A publicat cu destulă consecvenţă aproape 20 volume de poezii, printre care câteva antologii de autor. A tradus în colaborare din poezia greacă contemporană: Odele mării Egee, 1990. A obţinut Premiul Academiei în 1986 şi Premiul Uniunii Scriitorilor din R. Moldova. Un poet în linia lui Nicolae Labiş (dar de fapt un poet eminescian, terorizat de ideea că nu scrii decât când simţi "că pe cap îţi cade cerul", că trebuie găsit "cuvântul ce exprimă adevărul", lucru ce se pare că a scăpat exegeţilor), aspect ce s-a estompat în timp, ca de altfel şi influenţele din Esenin şi din Blaga. Dintru început pătruns de convingerea că este un reprezentant nesofisticat, de obârşie rurală, al naţiunii şi anume unul predestinat Cuvântului, a scris o poezie frustă, lipsită de flori stilistice, într-o strădanie obstinată de a pătrunde în misterele lumii lăuntrice, în ceea ce poezia are esenţial, de sorginte divină. A căutat "cântecul ce sacralizează" totul. A exclus din preocupările sale fleacurile, artificiile, mistificările de orice fel. Din aproape în aproape, prin decantări şi esenţializare, poezia sa s-a eliberat de anecdotic, de aspectele frustrante, brutale ale vieţii de fiecare zi, concentrându-se cu o anume modestie încrâncenată pe menirea celui care trebuie să mărturisească despre experienţa umană în general. Până la un punct, poeziile sale sunt "confesiuni crude şi insolite". Sensibil la forţa cuvântului inspirat (de unde şi titluri precum Presiunea luminii, Energia visului, Dilatarea timpului...), mai degrabă decât la frumuseţea cuvântului, a ajuns astfel la ideea ofrică, a "poetului orb", eliberat de context, fascinat de misterele firii umane, ale cosmosului, de sensul prim al tuturor devenirilor. *** L-am cunoscut pe Ioanid Romanescu în anii cât a fost corector la Ateneu, din Bacău. Eu lucrând în zona premontană a Carpaţilor, veneam la Bacău cu autobuzul, din celălalt capăt al judeţului, pentru cumpărăturile necesare supravieţuirii şi, în unele cazuri, treceam pe la Ateneu, pentru a lăsa poezii. O echipă redacţională cu deosebire tânără, condusă de Radu Cârneci, căruia îi apăruseră câteva volume de versuri. Abia după debutul meu în revistă (1964) au venit debuturile în volum ale lui Bălăiţă, Genaru, Sergiu Adam, apoi şi cel al lui Ioanid Romanescu, în 1966. O dată, în redacţie fiind, l-am auzit că vrea să meargă la tipografie, am profitat de ocazie să plecăm împreună. De ce îl însoţeam la tipografie nu mai ştiu. Poate pentru că în numărul ce stătea să apară voi fi avut şi eu un grupaj de poezii? Nu am idee, o explicaţie trebuie să fi fost, nicidecum prieteşugul meu cu poetul, căci nu a fost vorba de aşa ceva. Pe atunci era căsătorit cu Liana Cupşa, graficiană ce se lansa cu oarecare succes, ea îi făcuse ilustraţia la placheta apărută în faimoasa /râvnita de toţi colecţie Luceafărul. Pentru mine, conformist nevoie mare pe-atunci şi încă multă vreme după aceea, titlul: Singurătatea în doi nu mi s-a părut neapărat reverenţios faţă de soţia sa. Pe drumul spre tipografie, către marginea urbei, acest tânăr cam mărunt, foarte slab, aţos, ochelarist, cu ridurile adânci ale suferindului de ulcer, foarte modest îmbrăcat, care fuma ţigară de la ţigară, trăgând fumul cu nesaţ, neîntrebându-mă nimic despre mine, mi-a povestit numai despre relaţia lui pătimaşă cu poezia. Se trezea noaptea, cu gândul la nişte versuri, pe întuneric şi le nota direct pe peretele de lângă pat. Mi se arăta fascinat de aventura pe care o trăia, singura importantă în viaţă. Aşa se pare că a rămas, pe parcursul celor 59 de ani. Iar cu privire la poezia mea, avea să-mi spună mai târziu, că nu-mi cade cerul în cap, ceva de acest gen. Ar fi sugerat să dramatizez totul, ceea ce nu-mi stă în fire... Poezia sau nimic, asta era viaţa lui Ioanid Romanescu. Opera literară: Singurătatea în doi, prefaţă de Otilia Cazimir, 1966; Presiunea luminii, 1968; Aberaţii cromatice, 1969; Poeme, 1971; Favoare, 1972; Baia de nori, 1973; Poet al uriaşilor, 1973; Lavă, 1974; Paradisul, 1975; Energia visului, 1977; Trandafirul sălbatic, 1978; Nordul obiectelor, prefaţă de Marian Popa, 1979; Accente, 1981; Magie, 1982; Demonul, postfaţă de Marian Popa, 1982; Flamingo, 1984; A doua zi, prefaţă de Laurenţiu Ulici, 1985; Orpheus, 1986; Zamolxis, 1988; Şcoala de poezie, 1989; Morena, 1991; Dilatarea timpului, 1991; Urania, 1992; Dilatarea timpului, prefaţă de Costin Tuchilă, 1993; Mississippi, 1993; Noul Adam, 1994; Paradisul, postfaţă de Ioan Holban,1996; Lovitura de maestru, 1997. Traduceri: Odele Mării Egee. Poeţi greci contemporani, 1990 (în colaborare cu Andreas Rados). Citiţi mai mult: http://ro.wikipedia.org/wiki/Ioanid_Romanescu www.crispedia.ro/Ioanid_Romanescu http://agonia.ro/index.php/author/0020269/index.html http://scoalaromanesti.wordpress.com/2010/11/15/ioanid-romanescu/ Poezia zilei, Ioanid Romanescu Singurătatea în doi Trăiesc pe spinarea mea sar din mine am casă la aeroport beau aer mănânc aer sunt singur ocolit ca stâlpii cu emblema cap de mort nevastă-mea viaţa îşi scutură de mine covoarele a devenit obişnuinţă, cu ochi pe jumătate închişi călătoresc prin mine clătinat compartiment cu păsări mari electrizate doarme pământul cu genunchii la gură sub trista subţire cămaşă de brumă beau aer mănânc aer sunt singur ocolit paznicul lumii la recolta postumă Trăiască poezia şi marii visători! Al dracului am fost, cu patimă în toate viaţa mea a curs întâmplătoare - atâtea drumuri am avut în faţă dar am ales mereu câte-o cărare n-am ascultat de nimeni niciodată n-am calculat nimic - şi nu e bine - ce pacoste de om voi fi fiind? şi încă nu-mi vine în pământ să intru de ruşine am buimăcit cuvintele, de-a hoarţa le văd cum singure îşi taie o cale - parcă sunt beţivi întârziaţi ce-şi vor lua femeia la bătaie iubirea am pierdut-o, azi câte o străină îmi pare mai frumoasă decât un câmp de flori - şi nu sunt fericit, însă îmi spun în gând: trăiască poezia şi marii visători! lacom eram cândva de a avea în preajmă prieteni de oriunde - aveam ce să le spun- adesea la petreceri trompeta mea de aur ca o femeie goală se clătina prin fum oglinzile prin holuri mâ-ntâmpinau mai strâmbe, copii mă porecleau în gura mare - astfel treceam: nepăsător, aiurea spre steaua mea bizar strălucitoare azi mă feresc din calea celor dragi - nervoase, în răspăr mi-s replicile toate, mersul mi-a devenit ca al felinelor ce se retrag să moară singure departe am încercat suprema renunţare, dar moartea e perfidă şi nu din vis ne fură - mai bine, deci, să ard până la capăt decât să port cenuşa cuvintelor pe gură al dracului am fost, cu patimă în toate, greşind fundamental de-atâtea ori -şi totuşi printre fericiţi mă număr - trăiască poezia şi marii visători! Bătrânii După-amiază - au adormit bătrânii în parcuri pe bănci, vântul le mai fumează ţigările vântul le mai citeşte ziarele ce să facă ei după-amiaza în casele fiilor? au plecat să nu-şi târască papucii prin holuri să nu incomodeze până la apusul soarelui sunt locuri în parcuri - băncile nu seamănă cu paturile pliante din bucătării însă bătrânii dorm nu zgomotul ci liniştea-i trezeşte spre seară cu gesturi elegante îşi scutură pălăriile - oricare anotimp ar fi peste pălăriile lor cu boruri mari cad frunze - şi pornesc mulţumiţi că din viaţa lor inutilă au mai dăruit lumii câteva ore de linişte pentru cine ştie ce vor anunţa mâine ziarele (din antologia Demonul, colecția Hyperion, 1982) Alţi scriitori: Dinicu Golescu, m. 1830 (n. 1777) Zaharia Stancu, n. 1902 (m. 1974) Ernest Verzea, n. 5 octombrie 1917 - d. 29 septembrie 2003. Ion Dodu Bălan, n. 1929 (m. 2018) Al. Călinescu, n. 1945 Doina Uricariu, n. 1950 D. Stăniloae, n. 16 nov. 1903 - m. 1993 "D:\Imagini\telefon\IMG_20241004_154131.jpg"

4 octambrie: George Astaloş, n. 4 oct. 1933- m. 28 aprilie 2014 Dintr-o familie de germani stabiliţi în zona Vatra Dornei, s-a născut în Bucureşti, cartierul Hala Traian, a absolvit Şcoala militară de Topografie-Geodezie, 1953. Demisionează din armată, în 1964, cu gradul de căpitan, spre a se dedica exclusiv literaturii. Un fervent al boemei bucureştene din anii 50-60, a început prin a-şi face o faimă orală. Debutase într-o revistă şcolară, 1948, dar debutează la modul semnificativ cu piesa Vin soldaţii, stagiunea 1968-1969, la teatrul studenţesc Casandra, punere în scenă favorizată de invazia sovieticilor în Cehoslovacia. Premiul USR pentru volumul Vin soldaţii şi alte piese, 1970. La un congres PEN-club din Slovacia, 1972, Pierre Emanuele de la Academia Franceză îi oferă o bursă la Paris, unde se stabileşte definitiv. În 1976, obţine cetăţenia franceză, fără a renunţa la cea română. Poezia sa a fost publicată în aproape 20 de ţări din toată lumea. Multe versiuni bilingve. Piesele de teatru i-au fost reprezentate în Europa, USA, Canada. Redactor-şef al revistei Nouvelle Europe, din 1972; din 1989 cetăţean de onoare, Rocamadour, Franţa, apoi Cavaler al Ordinului Artei şi Literelor din Franţa. Propus în 2011 pentru Premiul Nobel. Autor a cca 200 articole şi studii despre artă, iniţiator al "teatrului floral-spaţial" şi al Teatrului-revolver. Textele sale dramatice au fost jucate integral la Televiziunea română, evident, după 1990. Memorialist, antologator, traducător de poezie în şi din franceză. Opera literară: Şodron, 1970; Vin soldaţii şi alte piese, 1970; Trei piese într-un act, 1970; La lingua del canarino, 1974, ediţia a 2-a, 1984; Bordel a merde, 1975; Pluridimensionalitatea teatrului, 1976; Theatre as a referential art, 1976; Aqua mater, 1984; Symetries, 1986; Poeme retorice, 1991; Simetrii, 1991; Contestatory visions, 1991, Robespierre, 1991; Magma, 1992; Musique de paroles, 1993, Une priere de trop, 1995; Mirosul banilor, 1995; Fie pâinea cât de rea, tot mai bine-i la Paris, 1996; Ecuaţia tăcerii, 1996; Ethique et Estethique, antologie, de poezie românească, 1996; Poeme/Poemes, 1997; Politikon, 1997; Chants de Revolte, traducerea poemelor de Leo Ferre, 1997; Utopii, eseuri, 1997; Parcurs, antologie de autor, 1997 Citeşte mai mult: http://ro.wikipedia.org/wiki/George_Astalo%C8%99 http://www.fabricadebani.ro/news.aspx?iid=26426 http://www.zf.ro/ziarul-de-duminica/boemi-in-singapore-i-2965221/ http://www.youtube.com/watch?v=lYmeXT7LcXM http://www.independent-al.ro/eveniment/george-astalos-cavaler-al-ordinului--artelor--si-literelor-in-franta.html http://convorbiri-literare.dntis.ro/LIVESCUoct11.htm Poezia zilei, George Astaloş peşti nupţiali miriadele de peşti nupţiali care inundau apele de cântec şi de adoraţii liturgice erai tu atrăgându-mă necontenit în torentul ameţitor al perpetuării privirea ta complice ingenuu îmi îmblânzea înotul într-un sublim efort de transparenţă neştiutor de iubire şi încă departe mă îndreptam cu sfială spre un spaţiu de joc voluptuos de vârtejuri hipocampi fabuloşi înhămaţi la mici care de luptă visau bătălii uriaşe se vorbea despre iniţiere şi drespre o grandioasă sărbătoare a trupului fulgere subţiri îmi săgetau carnea cuprinsă de o dulce nesiguranţă şi mă apropiam nerăbdător de triunghiul tău cu peşti incandescenţi însemn armorial şi fântână a unui pântec răscolit demonic de copleşitoarea violenţă . peluze de solzi tu apariţie surprinzătoare de solstiţiu nici răsărit sângeriu nici apus tremurând doar un lanţ de vectori de mărimi cardinale izbucnind într-un câmp de revoltă nici melci nisipoşi nici cochilii deschise doar pântec promis răscolit de dorinţe ezitând între flux şi reflux aici în mai mult ca eternul acvatic te aştept răstignit pe imense peluze de solzi. (din Aqua mater,1984) Ion Lazu: Poezia însă Lui George Astaloş Aşa cum nu poţi muta pe cer norul Uşorul Decât intrând în casă, trăgând storul Aşa cum nu poţi schimba direcţia vântului Decât rotindu-te cu ochii închişi Aşa cum nu poţi face din noapte zi Decât turnând catran La rădăcina Timpului Aşa cum nu poţi face din viaţa ta Măcar un rând coerent – Poţi însă muta muntele Poţi întoarce râul din cale Poţi smulge copacul şi să Pleci cu el la spinare. 10 iulie 1984 Ion Lazu: Odiseea plăcilor memoriale 15 aprilie 2007. (...). Vizită la Gigi Astaloş. (Ca să aflu de la un om plecat din ţară de 4 decenii despre scriitori ai anilor 50-60, uitaţi de noi, cei de-aici...). Urcăm la etajul V al Blocului Spicu, de lângă Cişmigiu. Posesor al arhivei Apostu, în apartament numeroase desene de-ale lui Apostu. Ne arată vreo 9 cărţi copertate, există o editură creată special ca să-i publice operele. Dă drumul fluxului verbal de neoprit. Povesteşte despre viaţa lui ca ofiţer de geodezie. Domni, fotolii, nu mergea la demonstraţii, nici la învăţământ politic. Scria poveşti despre marii ofiţeri de dinainte. Prieten cu Teodor Pâcă. Scrie fabula tigrului bătrân. Era un evreu ungur ilegalist, ieşit la pensie, avea 4200 lei, pe vremea când un salariu obişnuit era 350 lei. Primea pe poeţi. Deschidea sertarul, îţi lua foaia, îţi dădea suta. Cu o sută trăiai regeşte o săptâmînă. Dar de unde! Se întâlneau la Singapore. Îi tocau într-o singură noapte. Odată iese Pâcă pe la 2 noaptea de la Singapore, în spatele lui unul beat care îl tot înjura. Mama voastră, cu poeziile voastre împuţite! S-a oprit Pâcă, i-a dat ăluia o singură palmă, fusese campion de box, ăla din cădere se trezeşte că e ofiţer de securitate. Articolul 234: huliganism, judecat în 24 de ore, condamnat la 4 ani detenţie, a făcut doar 2 ani şi jumătate. Fapt este că Th. Pâcă condusese demonstraţia a zece mii de studenţi pe stadionul din Sibiu, când cu Abdicarea regelui Mihai. Organele îl tot căutau pe lider, abia după 2-3 ani l-au detectat, după fotografii, îşi lăsase barbă. Pâcă, cu patru ani mai mare, părea matur, putea trece drept tatăl lui Gigi. Gigi, mereu campion la rugbi, la clubul PTT, apoi a plecat de-acolo. Pâcă avea un frate mai mare, acela era om ca toată lumea. Născut la Ploieşti, familie de ceferist, cu regim ca de armată, deci l-au mutat la Sibiu. Andrei Blaier nu este evreu ci neamţ, fuseseră colegi de liceu, însă Andrei era extrem de deştept faţă de toţi ceilalţi. Părinţii lui au fost deportaţi în Dombas, împreună cu ai lui Gigi, ca fiind etnici germani. Despre ura pe care a constatat-o împotriva bucureştenilor în orice colectivitate, aceeaşi animozitate a văzut-o la Paris, la Londra. Tot Gigi povesteşte că s-a întâlnit cu Octavian Sava, care pe atunci lucra la noua televiziune, au convenit o colaborare, dar să-i aducă un material. Gigi scrie de mână 18 pagini, se prezintă chiar a doua zi şi fapt e că a urmat o colaborare întinsă pe patru ani. Spune despre Octavian P., pe care l-a cunoscut pe când răspundea de televiziune: O fiară! Au vrut să facă un spectacol di granda, a venit P. şi nimic nu-i plăcea, baletistelor li se vedeau picioarele... Un politruc sinistru, considerat ca atare de toţi, pe-atunci. Iar acum îl auzi: Nu mai cred în democraţie, în libertate, în capitalism. Deci tot comunist, tot pentru dictatura celor duri... La urmă îi spun: Am o listă cu 120 scriitori care ar merita plăci memoriale, din care or să rămână vreo 20. Şi îmi confirmă câteva adrese. Lucrează de pe la 5 dimineaţa, are destul timp şi de scris şi de vorbit cu mine. Stă trei luni aici, apoi alte trei luni la Paris, din nou aici şi tot aşa. L-a editat pe Ahoe şi pe Pâcă cu sonete, cu balade. A editat o antologie a poeziei româneşti contemporane, traduse de el în franceză, 62 de poeţi, (printre care şi vizitatorii lui de astăzi); a îngrijit şi editat o antologie a poeziei basarabene (eu figurez şi acolo), alta a poeziei bucovinene. Da, Ahoe a stat şi pe Polonă. La el erau atâtea ploşniţe! Fraţi de cruce cu Ahoe şi Pâcă. Dar apelau la telefonul lui, la rangul de căpitan când aveau probleme cu miliţia. Gigi avea mulţi veri, tatăl lui avusese mulţi fraţi şi fiecare cu destui copii. El s-a născut în Hala Traian, ca şi mama şi bunica lui. Fratele Helenei, soţia sa, prezentă la întrevederea noastră, absolvent al Școlii Superioare pentru Administraţie de la Paris, a fost guvernator în Volta de Sus. Apoi, rechemat, îi era la îndemână să administreze câteva arondismente. Într-un colectiv de studii privind relaţiile economice cu Rusia... Alţi scriitori: Ion Vartic, n. 1944 Florea Firan, n. 1933 Mircea Albulescu, n. 19934 (m. 2016) Ioanid Romanescu, n. 1937 (m. 1996) Ion Vartic, n. 1944 Valeriu Mircea Popa, n. 1947"D:\Imagini\telefon\IMG_20240924_201612.jpg" "D:\Imagini\telefon\IMG_20240924_201615.jpg" Robert Șerban, n. 1970 Mihail Steriade, m. 1993 (n. 1904) Paul Anghel, m. 1995 ( n. 1933) Aurel Leon, m. 1996 (n. 1911) Constantin Țoiu, m. 2012 (n. 1923)

3 octambrie: Matei Gavril, n. 3 oct. 1943 - d. 22 mai 2008 Ardelean din apropiere de Cluj, satul Cioanca-Săliştea Nouă, dintr-o familie cu încă 4 copii, toate fete (tatăl închis pentru vina de a se fi opus colectivizării), viitorul poet şi romancier a făcut liceul la Cluj, bacalaureat 1962, apoi Filologia la Bucureşti, devenind redactor la Luceafărul, după 1989, redactor la Viitorul românesc şi apoi la Editura Academiei. A debutat cu versuri în Tribuna, 1962, încă elev fiind, deci a iscălit cu numele de la catalog - asemenea lui D. M. Ion, a lui Tudor Octavian şi mai sunt alte cazuri...), iar în volum, cu Un copil loveşte cerul, 1968, după care a făcut oarecare vâlvă cu îndrăznelile erotice din Glorie, cuminţindu-se în volumul Pur şi următoarele. A dat şi un roman autobiografic, Împărăţia şi un altul, la limita cu patologicul, Noaptea definitivă, 1978, prelucrarea manuscrisului unei exhibiţioniste fără har. Sedus în adolescenţă de marii poeţi germani Goethe, Novalis, Holderlin, nu a reuşit să-i urmeze decât în prea mică măsură; convieţuirea cu poeta Angela Marinescu, dificilă, cum e de înţeles, îl va fi deturnat şi ea de la o evoluţie lipsită de ezitări. Recăsătorit, viaţa nu i-a devenit mai simplă. "Am ridicat case pentru copiii altora!" va exclama poetul, excedat de contrarietăţile vieţii. Prietenia cu poeţii ardeleni Gh. Pituţ, Ioan Alexandru, Vasile Speranţia şi cu alţii nu s-a dovedit nici ea stimulativă. S-a stins în grabă, însă în chinuri groaznice, victima unei forme ciudate de cancer al sângelui. Opera literară: Un copil loveşte cerul, 1968; Glorie (1969), Pur (1971); Împărăţia (1972), Între floare şi fruct (1974), Noaptea definitivă (1978), Patria libertăţii (1979), Steaua nebunului (1982), Poveşti auzite de la bunicul meu (1983), Un spaţiu mai curat (1991), Pur şi alte poezii & alte referinţe critice (2001), Omnia 60 – Inedit 1 (2003). Citeşte mai mult: INTERESANT, despre Matei Gavril scriu poeta Angela Marinescu, prima soţie şi Alexandru Matei, fiul celor doi, critic literar: http://www.romlit.ro/matei_gavril_3_octombrie_1943_-_22_mai_2008 http://www.observatorcultural.ro/Sectiune-transversala-printr-un-scriitor-si-tata*articleID_20164-articles_details.html http://www.uniuneascriitorilor-filialacluj.ro/detalii_membrii_526_GAVRIL-Matei.html Poezia zilei, Matei Gavril, (inedit) Bătrîneţea A venit bătrîneţea la mine cu daruri Mi-a adus un cuţit Şi două aparate de măsurat Tensiunea şi glicemia. Bine, i-am mulţumit. Funcţiunile organismului meu Lasă mult de dorit. Mă aşteaptă zile din ce în ce mai grele Iar marile cîştiguri s-au risipit Cu come şi infarcturi La ce bun instrumentele tale? Mai bine lăsai moartea să mă fi întîlnit Aparatele sînt doar îngeri Mesageri ai morţii. Ea se prefigurează în cuţit. Prinţesa mea cu haine negre Prinţesa mea cu haine negre Doar aparent mă mai doreşti Căci gesturile ţi-s integre Şi-n loc de degete ai cleşti Simţirile-ţi nevertebrate Nu te mai poartă-nspre alcov Să te cuprind pe după spate Şi să-ţi desfac fularul mov Vulcanii inimilor noastre S-au potolit şi s-au zbîrcit Pielea întinsă de pe coaste Iar sînii tăi s-au veştejit. Nici instrumentul meu etern Ce sufletul ţi-l transgresa Văzîndu-ţi oful de sub stern Nu pare-a te interesa Prinţesa mea cu haine negre Şi cu gîndirile integre Pe care o am mult avut Şi-acum mă are ea drept scut La bătrîneţe, haine grele Nu mai poţi scăpa de ele. 02.01.08 Ion Lazu: Scene din viaţa literară, ed. Ideea europeană, 2007 24 ianuarie 1980: Unirea. Zi de iarnă, cu zăpadă prin locurile neumblate, cu gheaţă şi bălţi pe trotuare şi pe carosabil. Cînd am plecat de la slujbă, în aer era ceva aducînd a desprimăvărare. La restaurantul scriitorilor, destule mese neocupate, m-am plasat deci în colţul cel mai ferit, din stînga intrării. Tocmai spre galantar, în penumbră şi în proximitatea clondirelor, Florin Pucă, iscusitul grafician; ne salutăm protocolar. C. Leu la masa de alături, cu o jună, el mîncîndu-şi friptura, ea cu un pahar de bere în faţă; la un moment dat o aud explicîndu-i lui Aurel Martin, de la masa alăturată: Azi împlinesc 28 de ani! M-am gîndit că e totuşi trist să vii aici de ziua ta. În colţul opus, Constantin Georgescu ot Snagov, cu nişte necunoscuţi mai tinerei. (...) La masa mea vine Matei G., a mîncat acasă, îşi ia o sticlă de apă minerală, mi se plînge de o ciudată durere în spate, cu febră. Baţi la maşină? îl întreb. Bate 7-8 ore pe zi, după ce mai întîi a scris de mînă. Păi de aici vine durerea, îi spun, am simţit-o pe propria piele. Ca să nu rămînă dator în legătură cu ce-i spusesem data trecută, mi se plînge că are o carte pentru copii la Ghede, care i-a scos două povestiri. Să nu cred cumva că redactorii nu sunt luxaţi, chiar de colegii lor, cînd le e lumea mai dragă…(...) Intră Valentin F.M. şi se duce la masa lui Florin Gabrea, îmi dau seama că primeşte un autograf pe cartea abia apărută. Matei G. spune că a citit azi-noapte cartea lui Gabrea şi e foarte bună, modernă, vreo patru cinci povestiri impecabile. Valeriu Pantazi crede că Hanimore a fost excelentă, eu confirm; la un moment dat I.S.M. mă întreabă, grijuliu: Dar matale ce ai? Parcă nu eşti aici, parcă eşti dus undeva cu gîndul... (de parcă am fi vreunul aici şi prezent..., dar vezi, moldoveanul sincer…)(...) Venind vorba de Germania, Matei G, povesteşte ce greu a dus-o la Freiburg, mic oraş medieval. (Nici Arghezi n-a dus-o mai bine!, îl consolez eu). Colegii de studii îi dădeau un pahar de bere şi atît. Odată, enervat, a plătit Matei toată consumaţia şi nemţii s-au mirat foarte. O duc mult mai bine, dar sunt strînşi la pungă, calculaţi, meschini. Eu: Păi din ce să vină bunăstarea? Din risipă? Nu, ci din cumpătare, probabil şi din multă muncă, temeinic făcută… 2 februarie 1980: (...) Fl. Gabrea dă cuiva de la o masă vecină revista cu cronica. Despre jurnalul meu de călătorie în Luxemburg, o pagină întreagă, nimeni nu suflă un cuvînt. Nici Fănuş, care se învecinează cu articolul meu; brăileanul colindă printre mese, bălmăjind-înjurînd, căci are şi de data asta limba înţepenită: unele silabe izbucnesc, altele, multe, sunt înghiţite fără păs; părul rărit, dar lung, îi vine în ochi. Pare să fi slăbit un pic, de unde fusese chiar un colos; face gesturi dezordonate cu mîna pe deasupra capului. Îi toarnă vin lui R.V. de la masa vecină, dar nu s-ar zice că supărarea dintre ei s-a stins de tot. Se luase şi de Alboiu, acesta însă se ambiţionează, nu retractează nimic, nu se lasă intimidat. F.N. pleacă şi vine şi iar pleacă şi trebuie să înţelegi că articolul lui G. Alboiu l-a deranjat foarte tare. Acum Fănuş se ia în gură cu Shapira, care nici el nu se lasă… Şi, pe neaşteptate, cele două doamne cu care fusese la masă, reuşesc să-l ia acasă. Ultimul sosit pare a fi Matei G., se opreşte direct la galantar, dar nu-l mai pot servi decît cu băutură. Se aşază cu sticla lui de vin, singur la o masă, pegătit de cursă lungă. Cine ştie, poate e după cele şapte-opt ore de bătut la maşină… De aceea tot spun: Pe scriitor nimeni nu-l vede cînd îşi dă duhul pe coala de hîrtie, lumea îl judecă pe scriitor doar după prestaţia din momentele de relaxare… 15 februarie 1984, ziua Lidiei: (...) De aseară îi lăsasem pe masă Călătorii în Italia de Hypolite Taine şi un breloc de calcedonie. Azi – vreme însorită, deşi cam geroasă. I-am adus florile ei: frezii şi o garoafă albă lui Prinţişorul, unele tîrguieli şi cîteva veşti bune: A.D.M. a selectat 6 poezii de-ale chilianului Morales, M. Ungheanu a reţinut cronica lui Matei Gavril la Rămăşagul, iar la ieşirea din Casa Scînteii îl văd pe Liviu Călin care îmi spune că a luat de la Herivan cronica şi a trimis-o la Convorbiri literare din Iaşi, unde va apărea în curînd. ADM m-a sfătuit să public un volum bilingv Morales, poetul i-a plăcut foarte mult. Alţi scriitori: Teodor Burada, n. 1839 (m. 1923) Ioan Groşan. n. 1954 Gabriela Hurezean, n. 1952 Dumitru Stăniloae, m. 1993 (n. 1903) Profira Sadoveanu, m. 2003 (n. 1906)

2 octambrie: Paul Goma ( n. 2 oct. 1935) Biografia scriitorului şi militantului anticomunist Paul Goma, mult mai agitată decât a majorităţii scriitorilor generaţiei sale, este, oricât ar părea de curios, mai cunoscută azi în România (de unde lipseşte din 1977!) decât a altor confraţi care s-au desfăşurat numai între hotarele ţării şi n-au trecut graniţa decât ca turişti. Această "performanţă" îşi are explicaţia în biografia foarte frământată, cum spuneam, a scriitorului, din care el şi-a tras "la vedere" substanţa cărţilor sale de ficţiune, ca să nu mai vorbim de Jurnale, scrisori, memoriale, cărţi documentare etc. Sunt cel puţin trei direcţii în care se exprimă tranşant, fără pic de reţinere, PG: Problema Basarabiei răpită şi mutilată de bolşevism, cea a comunismului autohton dar de sorginte sovietică şi, în fine, dacă mai era nevoie, problema prietenilor care l-au trădat de-a lungul vremii. Or, Paul Goma nu iartă, nu uită şi nu "tace" nimic din ce i s-a întâmplat, din ce ştie, din ce-a aflat, din ce gândeşte şi simte. Atitudinea sa ar fi aceasta: dacă nu scrii despre toate astea, fără rest, ce menire ar mai avea scrisul, într-o lume a manipulărilor şi dezinformării generalizate?! "Să fie şi-n literatură precum în viaţă!", pare să spună scriitorul. Singur împotriva celorlalţi, căci toţi, la un moment dat "au fost şi ei oameni", au cedat mai mult sau mai puţin. P.G. pare venit pe lume şi în mod special în literatura noastră anume ca să dea pe faţă toate derobările, trădările şi ascunzişurile celor ce au intrat, de voie-de nevoie, în legătură cu disidentul. În această demascare exasperată, inflexibilă, justiţiară, nu are pic de importanţă dacă şi celălalt deţine sau nu mica lui parte de dreptate, vreun amendament, vreo obiecţie cât de cât... Devenit încă din vremea liceului un caz, situaţie repetată în studenţie, apoi în anul Cartei 77, Paul Goma dă literaturii noastre contemporane un relief pe care altfel cu greu şi l-ar obţine, pe cât e de necesar. *** Născut în judeţul Orhei, sat Mana, comuna Vatici, ca al doilea fiu al unei familii de învăţători, încă de la Cedarea Basarabiei au început marile hărţuieli, tatăl fiind deportat, trimis pe front de sovietici, căzut prizonier la germani, retrimis în România, arestat...; hărţuieli reluate odată cu revenirea sovieticilor dincoace de Nistru; în 1944, refugiul în Transilvania, peregrinări din judeţul Sibiu în Târnave, cu acte false, de teama "repatrierii", desigur în Siberia. Tatăl la închisoare, fiul începe o şcoală normală, continuă cu liceul Gh. Lazăr din Sibiu, exmatriculat pentru a-i fi vorbit de bine pe rezistenţii din munţi; reuşeşte să-şi termine liceul la Făgăraş. Se înscrie la Şcoala de poezie, intrând iar în conflict cu culturnicii. În toamna lui 1956, student, citind fragmente dintr-un viitor roman Durerile facerii, este judecat la Rectorat, propus pentru închisoare, pentru exmatriculare. Arestat în noiembrie 1956, face Jilava, Gherla şi la eliberare, noiembrie 1958, continuă cu 4 ani de deportare în Bărăgan. Ieşit din sistemul carceral, îşi va câştiga existenţa din munci de necalificat. În 1968, sub impresia ocupării Cehoslovaciei, se înscrie în partid. Va fi vreme de 4 ani redactor la România literară. Îi apare volumul de proze scurte Camera de alături, dar concomitent se luptă pentru romanul Ostinato, respins pe la edituri, unde i se impun eliminări, schimbări...; nevoit să-l trimită ocult în Vest -, a apărut în 1971 la Galimard şi în RFG. Alt scandal politico-ideologic. Trădat de prietenul din închisoare Al. Ivasiuc, pentru subtextul romanului Uşa..., acesta apare în RFG, la Tîrgul internaţional. România, în semn de protest, îşi închide standul... Căsătorit cu o evreică, fiică de nomenclaturist, este trimis în Vest cu familia, dar revine. Însă la Europa liberă se citeau textele incendiare ale lui Paul Goma. Aderând făţiş la Mişcarea Carta 77, este expulzat din ţară. În Franţa şi-a cîştigat existenţa muncind fără calificare. A publicat nenumărate cărţi, de mare succes, considerat un Soljeniţân al României. Cu mari întârziei, după 1990, cărţile sale au fost traduse şi în România. Jurnalele sale, cu referiri nemiloase la foşti prieteni intelectuali, au stârnit duşmănii de nestins. Căci la noi una e să te superi cu prietenii, să-i abandonezi pe drum, asta e în firea lucrurilor, şi cu totul altceva, scandalos şi de neînţeles, să faci totul public... P.G. a refuzat cetăţenia franceză. USR nu i-a redat calitatea de membru, retrasă în 1977. Nu i-a fost redată nici cetăţenia română. Paul Goma, la 77 de ani, singur printre străini, devine un semnal de atenţionare pentru cei care încă se mai întreabă: Ce se întâmplă cu noi? Opera literară: Camera de alături (1968); Ostinato (1971); Uşa noastră cea de toate zilele (1972); Gherla (1976); În cerc (1977); Garda inversă (1979); Culorile curcubeului '77 (1979); Patimile după Piteşti (1981); Chassé-croisé (1983); Soldatul câinelui (1991); Bonifacia (1986); Din Calidor (1987); Roman intim (1989); Arta refugii (1990); Astra (1992); Sabina (1991); Adameva (1995); Amnezia la români (1995); Scrisori întredeschise – singur împotriva lor (1995); Justa (1995); Jurnale (1997-2004); Jurnal de apocrif (1999); Garda inversă (1997); Alțîna – grădina scufundată (1998); Alte jurnale (1998); Jurnalul unui jurnal (1998); Scrisuri (1972-1998); Infarct (2001); Basarabia (2002); Săptămâna roşie: 28 iunie – 3 iulie sau Basarabia şi Evreii (2003)... Citiţi mai mult: http://ro.wikipedia.org/wiki/Paul_Goma http://www.literaturasidetentie.ro/detentia/carte_1_5_2.php http://www.romanialibera.ro/cultura/oameni/paul-goma-nu-sunt-roman-daca-plesita-e-roman-202240.html http://www.9am.ro/stiri-revista-presei/Social/46719/Paul-Goma-si-a-scuipat-si-in-direct-fostii-prieteni.html http://www.alternativaonline.ca/PaulGoma.html Omul din calidor - Petru Ursache despre Paul Goma: Mă grăbesc să spun că este o carte fără pereche în istoriografia românească, o carte deschizătoare de drumuri. S-a adunat multă gheaţă istorică între Prut şi Nistru, de fapt în spaţiul de insecuritate dintre Rusia şi restul Europei... Mi-l închipuiam pe Paul Goma ca un crucişător ce sparge această gheaţă seculară. Iar de curând îl simt pe Patru Ursache precum un al doilea spărgător de gheaţă, trăgînd o altă pârtie, cu intenţia de a se alipi celui precedent, în lucrarea lor temerară... Am citit cartea "în dârdoră", subliniind, notând, făcându-mi însemnări - e un eseu teribil, ce desfundă izvoarele istoriei recente şi le lasă să curgă în voia lor, dezgrădite, după legile naturale. Este vorba despre izvoarele a ceea ce iubim şi gândim noi ca întruchipând românitatea, o parte dintre intelectualii acestor vremuri de restrişte. Dar cum se vor fi întâlnit cei doi: Goma şi Ursache, în această iniţiativă? Afirmă P.U.: "Dacă toate se pun cap la cap, însăşi viaţa lui Paul Goma este o capodoperă". Ce ştiam noi despre Paul Goma, de-i vom fi citit cărţile, romanele, jurnalele, pamfletele? Că este un om incomod, certat cu toată lumea, intratabil. Ai spus asta şi ai încheiat capitolul. Cine are timp de despicat firul în patru? (probabil chinezii, în stare să sculpteze într-un fir de păr o caravană de cămile...) Noi, nu! L-am clasat pe Goma, nu ne mai pierdem timpul cu un "caz" ca acesta... Ci vine Petru Ursache şi, pornind de la trista constatare că "Nu cunosc alt scriitor român căruia să i se fi impus o grilă de receptare mai nedreaptă şi mai de nepătruns în propria cultură, spre cititorul de acasă...", cu o răbdare şi o atenţie şi o putere de cuprindere şi de înţelegere unice la noi, "ia la mână" tot ce a scris Paul Goma într-o viaţă de om, descâlceşte, analizează, compară, pune în discuţie toate aspectele literare, toate implicaţiile sociale, politice, ideologice, mereu chestionând textul: de unde vine aserţiunea, cu ce îndreptăţire, în ce scop, cu ce mesaj? şi întrebând viaţa de zi cu zi a scriitorului: în ce împrejurări, cu ce constrângeri, din ce cauză s-au întâmplat toate nenorocirile, cumulate într-o singură existenţă? Ce a însemnat pentru Goma copilăria în satul Mana din preajma Orheiului, ce a însemnat deportarea tatălui, refugiul în Transilvania, liceul stalinist, studenţia curmată, arestarea, dizidenţa, iar arestarea, lupta cu cenzura, cărţile interzise, Mişcarea Carta 77, exilul, lansarea la nivel european, colaborarea la Europa liberă, cu tot ce i-au adus acestea, în bine, dar mai ales în rău şi în mai rău. Un temperament de luptător inflexibil, care nu are decât o lumină călăuzitoare: Adevărul şi numai adevărul. Adevărul lui, desigur, dar care musai să fie spus până la capăt, peste toate reticenţele şi prudenţele şi... Despre tot ce s-a trăit în România sub comunişti, dar şi ce s-a întâmplat mai înainte, în perioada basarabeană. Pe cine mai interesează cu adevărat la noi, azi, problema Basarabiei şi a Bucovinei, teritorii răpite şi iar răpite, prin Diktat, apoi prin Tratate la nivel mondial, parafate de toate puterile lumii democratice, pe cât de nedrepte în fapt, nemiloase, mutilante? O cauză pierdută, o problemă închisă, nu? Câţi ani vor mai trece, un deceniu, două, cinci? şi nu se va mai şti ce-a fost cu românii din Basarabia şi Bucovina, ce teribile pătimiri i-au strivit, sub tăvălugul asiatic... Rusia merge mai departe, Ucaina merge mai departe, se vor şterge şi ultimele dovezi etnice despre preexistenţa românilor în Maramureşul istoric, în nordul Bucovinei, chiar în Basarabia. Vor fi moldoveni cu patalamale europene, pe când noi nu vom fi decât nişte români perdanţi la roata istoriei. Gurr-rra! Au trecut 22 de ani de la Revoluţie şi Paul Goma este în continuare privat de cetăţenie şi de drepturile ce decurg din aceasta. La 75 de ani nu a fost chemat în ţară, sărbătorit nici atât. Cei de dincolo de Prut, mai parşivi, s-au făcut a-l invita, însă fără... Şi, în această situaţie ce părea să se înfunde definitiv, apare Petru Ursache, să arunce în aer toată urzeala care-l însingurează-îmbălsămează-ocultează pe Scriitor; eseistul şi savantul ieşean repune lucrurile în adevărata lor lumină, le redă înţelesul furat, ocultat, răstălmăcit de 5 decenii. Dar cine este Petru Ursache. Profesorul, nu? Doctor în etnografie, folclor, estetică, istorie literară. A făcut dovada că îi sunt cunoscute îndeaproape datele esenţiale cu privire la români, la istoria naţională, viaţa socială, culturală, la folclorul, dar şi la credinţele populare, la creştinism şi ortodoxie. I-a asimilat pe marii folclorişti, etnografi, antropologi. A fost acesta un bun temei pentru a se apropia de fenomenul cultural din contemporaneitate, dincolo de amatorism. A studiat îndeaproape literatura carcerală, imensă, preţioasă, încă neevaluată ca fenomen paraliterar, de conştiinţă, a stăruit pe aspectele de martiriu ale insului încarcerat, cele prin care ne sunt îndreptăţite aspiraţiliile de naţiune ce-şi merită locul în istorie. Martirii din sistemul concentraţional românesc, dar şi conaţionalii noştri de dincolo de Prut, neantizaţi în Gulagul sovietic. Cine atunci să-l înţeleagă mai bine pe Paul Goma cu ale sale cărţi despre "Basarabia răpită": Din Calidor, Arta refugii, Basarabia, Săptămâna roşie, câte altele. Îl poţi departaja pe scriitor de copilăria sa, de trecutul şi de amintirile sale, de suferinţa învăţată deodată cu azbuchea? Asta niciodată. Paul Goma nu este un ficţional în sensul curent al cuvântului; el scrie în devălmăşie, după un dicteu al firii sale rebele, neadmiţând constrângeri formale, însă mereu depunând mărturie despre ce-a trăit şi gândit şi suferit - şi despre care îşi pune şi ne pune neîncetat întrebările cele mai ardente, esenţiale. De ce ne-a fost smulsă Basarabia în 1812? De ce am recâştigat-o abia în 1918, în ce împrejurări? De ce ne-a fost răpită încă o dată în iunie 1940? Pe mîna cui am pierdut-o? Cum s-au întâmplat realmente lucrurile, la nivel continental dar şi la nivelul satului Mana, unde o familie de învăţători români a suportat toate ponoasele inimaginabile. Cum s-au comportat minoritarii ruşi şi evrei la momentul Ocupaţiei? În decursul acelui an, din iunie 40 până în iunie 41? (Atenţie!, era o ocupaţie, teritoriul a fost cedat fără împotrivire, fără rezistenţă armată, fără un singur glonţ tras...) Concret; cum ar fi de justificat violenţa la nivel de etnie a evreilor, care s-au dedat la crimă organizată? Paul Goma prezintă faptele, de alţii contestate, ori ocultate, şi caută mobilurile acestor atrocităţi. Şi care ar fi explicaţia că, peste un an, la înaintarea armatelor germano-române spre Nistru, s-a trecut, cu sau fără ordin explicit, la curăţarea teritoriului de elementul evreiesc? Principal act de acuzaţie împotriva românilor, "invadatori şi fascişti". Termeni cu care au fost îndoctrinaţi timp de 50 de ani locuitorii dintre Prut şi Nistru, rusificatorii aduşi pentru a-i dislocui pe localnici - şi propaganda nu a încetat nici azi. Or, Paul Goma consideră că lucrurile trebuie repuse în adevăraţii lor termeni. Scrie Săptămâna roşie. Îşi pune în cap toată stânga vest europeană, majoritar evreiască. Cum?!? Evreii au comis atrocităţi în iunie 1940? Minciuni sfruntate! Se înţelege, ei ar vrea să nu se vorbească decât despre Holocaust, despre evrei ca victime. Dar vine Paul Goma, singurul scriitor care simte că nu are nimic de pierdut, dacă este vorba să repunem adevărul în drepturile sale. Vine apoi Petru Ursache şi ne prezintă cazul Wiesel, laureat Nobel, descins la Sighet, ca să vadă locurile natale, strada de unde i-au fost ridicaţi cei din familie, pentru Aushwitz.. Dar refuzând să facă nişte paşi, pentru a vizita cimitirul săracilor şi Memorialul de la Sighet, unde a avut loc o hecatombă a intelectualităţii româneşti, sub indicaţiile comuniştilor cominternişti evrei de la noi. Aceste lucruri cu obstinaţie dosite, bruiate, ca să nu se vorbească niciodată despre greşelile evreilor, de dinainte de război, din vremea flagelului, de după aceea şi în continuare. Omul din calidor, o carte salutară, o monografie-eseu care sparge încă o dată gheaţa ideologico-politică, spre a se drena Marele Rău al Istoriei contemporane. Prin darea în vileag a tuturor mârşeviilor, indiferent cine le-ar fi comis şi sub ce imbold, sub al cui ordin etc.(...) Alţi scriitori: M. R. Paraschivescu, n. 1911(m. 19171) Viorel Ştirbu, n. 1940 (m. 2015) Romulus Diaconescu, n. 1942 (m. 2003) B. Fundoianu, m. 1944 (n. 1898) Mircea A. Diaconu, n. 1963 Al. Colorian, m. 1971 (n. 1896) "D:\Imagini\telefon\IMG_20240927_152509.jpg"

ASEARĂ, la sala mare a palatului, a avut loc concertul extraordinar al orchestrei filaRMONICE DIN ISRAEL, AVÂNDU-L CA DIRIJOR PE ZUBIN MEHTA PE LISA BATIASVILI CA PRIM-VIOLONIST ȘI PE MARTHA ARGERICH LA PIAN. dOUĂ LUCRĂRI DE PIOTR ILICI CEAIKOVSCHI: CONCERTUL PENTRU VIOARĂ ȘI ORGHESTRĂ OP.35 ȘI SIMFONIA A IV-A ÎN FA MINOR OP.36. [InternetShortcut] [InternetShortcut] URL=https://photos.google.com/photo/AF1QipNM3hZ4DR2uja1i4l2DC5ZZviwGQGZyrT5EFiKJ [InternetShortcut] URL=https://photos.google.com/photo/AF1QipOUDY9T4ok84HquM1ZchrWAaO2R0PWwvkfyPQwY [InternetShortcut] URL=https://photos.google.com/photo/AF1QipOMn86fW1pZ-h9gQNPDXE2OlsQx3q97FjusWAS7 [InternetShortcut] URL=https://photos.google.com/photo/AF1QipMdGbKodsL0fSMwRWQ61KYm_KTOkDSI8zrWaG4V [InternetShortcut] URL=https://photos.google.com/photo/AF1QipM2u-W_Wsf61r7WS1oGEEfD67DGt8mP-_yYUyh- [InternetShortcut] URL=https://photos.google.com/photo/AF1QipMjcRdEaTzjCyrwhy-ZrS21MxVwbjFIMkuEiQI8 [InternetShortcut] URL=https://photos.google.com/photo/AF1QipNWJ-Z9-539KQWoBsKOZRfiaVlrEsMLl0DFYGl9 [InternetShortcut] URL=https://photos.google.com/photo/AF1QipMmCtmYDYKJ_7NJ9CVvSFADyMRO06vRp7yuWCVO [InternetShortcut] URL=https://photos.google.com/photo/AF1QipNZfJNZ0eIH1-Zol_MDkZdsjekMmCBC_BOET8z6 [InternetShortcut] URL=https://photos.google.com/photo/AF1QipNv9zjaK5Yz1bgEh_j-7CE8LF1mjVqN6SjJ6V0W [InternetShortcut] URL=https://photos.google.com/photo/AF1QipMlAX-2nIEmfavRc_I2q197FZKqlYOGy32TYKyN

1 octambrie: Alexandru Miran, n. 1 oct. 1926 Fiu al unui medic român, s-a născut la Deda, la ieşirea Mureşului dintre munţi; a început liceul la Al. Papiu Ilarian din Tg. Mureş şi l-a terminat la Bucureşti, în 1945, după care a urmat Medicina, cu licenţa în 1951. A fost medic pediatru vreme de 5 ani la Tecuci, apoi a venit asistent la Institutul de medicină şi farmacie. Lucrări ştiinţifice în domeniu, un doctorat în medicină. Debutează în 1958, sub numele Alexandru Pop (numele complet: Mircea Alexandru Pop), colaborând la traducerea Tragicii greci, iar peste 10 ani, sub pseudonimul Al. Miran, cu poezii originale în Ramuri, iar debutul în volum în anul următor, 1969. În timp, a tradus intens din anticii greci, un număr de 5 piese de Eschil, integrala Euripide (cele 19 piese). Poezia proprie, pe fond clasicist, poate fi considerată o contaminare reciprocă între autorul modern şi clasicitatea greacă. Respectând îndeobşte forma fixă, fondul poemelor este elegiac dar poate fi şi ludic, decorul este stilizat, se trece la forma baladescă, sunt detectabile combinaţii între motive, teme şi stiluri, o îmbinare între clasic şi modernitate, de fiecare dată poemul este autonom, se salvează prin intensa combustie internă şi prin aspiraţia spre Frumosul artistic. Primit cu empatie de N. Manolescu, îl seduce deplin pe Alex. Ştefănscu, acesta făcându-i o receptare entuziastă. Dezideratul rămâne ca această poezie de mare elevaţie să ajungă la cititor, să contamineze cât de cât poezia noului mileniu... Opera literară: "Adevărata întoarcere", 1969 ; Locul soarelui", 1970; "Moartea Penelopei", 1971; "Cronică", 1977; "Cronică II", 1979; "Casa de lemn", 1983; "Sub semnul capricornului", fabule; "Năvodul", Glose la Orestia, 1986; "Poezii", antologie, 1998; "Focul şi apa", 2000; "Versuri", 2 vol., 2008, Traduceri:"Medeea" şi "Ciclopul" de Euripide (în cadrul antologiei Tragicii greci. 1958.), semnate cu pseudonimul Alexandru Pop; "Alcesta", "Medeea", "Bachantele", "Ciclopul" de Euripide, 1965, BPT, Bucureşti; "Adunarea femeilor" de Aristofan, 1974; "Ifigenia la Aulis" de Euripide, 1975 ; "Hecuba", "Electra", "Ifigenia în Taurida", "Hipolit" de Euripide, 1976; "Orestia" de Eschil, 1979; "Rugătoarele", "Perşii", "Şapte contra Thebei", "Prometeu înlănţuit" de Eschil, 1982; "Perşii" de Eschil, 1987; "Herakles", "Fenicienele", "Rugătoarele", "Ion" de Euripide, 1992 ; "Rhesos", "Troienele", "Andromache", "Helena", "Orestes", "Heraklizii" de Euripide, 1996; "Eschil - Tragedii", 2000 ; "Euripide - Teatru complet", 2005. Citeşte mai mult: http://ro.wikipedia.org/wiki/Mircea_Alexandru_Pop http://agonia.ro/index.php/author/0015358/index.html http://revistacultura.ro/nou/2010/10/alexandru-miran-pagini-de-dictionar/ http://www.romlit.ro/alexandru_miran Poezia zilei, Alexandru Miran Am căzut în lume iară Am căzut în lume iară ca din zbor un călifar, ca rubinul din tiară pe un maldăr de mortar. Deslușeam priveliști nouă de livezi în mine, mari, și de vii scăldate-n rouă, cu pândari nonagenari, tolăniti în zare scundă, să-i alinte umbre reci. Erau zile de-o secundă si huceaguri și poteci, dar cu margini șterse toate, ca-n beția unui slav; le topea rugina, poate, fapta soarelui bolnav. Auzeam parcă și marea cea cu sunet verde-cald, ritmuind mereu chemarea din vecie să mă scald, să mă poarte molcom valul fără vârstă și hotar. Am căzut din zbor pe malul lumii ca un călifar. Al. Andriţoiu, n. 8 oct. 1929 - m. 1 oct. 1996 Cea mai frumoasă lună e în lac, cel mai frumos luceafăr e pe mare, si cîntă cel mai sincer pitpalac nu-n pomi, ci-n amintiri si în uitare. Cea mai frumoasă lună e în lac. Cea mai frumoasă floare e pe sîni, sau în surpate plete de femeie - si nu lucesc, pe cer, ca în fîntîni, fantomele de lux din curcubeie. Cea mai frumoasa floare e pe sîni. E aurul mai cald în inelar si șoldul mai cu linii sub mătasă, în nuntă-i vinul cel mai plin de har si-n rouă raza cea mai languroasă. E aurul mai scump în inelar. Culori si mirodenii cercuri fac în jurul meu. Argila mea tresare si cu cămașa cerului mă-mbrac. Si iată-mă-s, deodată, cer si zare. ............................... Cea mai frumoasă luna e în lac. Alţi scriitori: G. Sion, m. 1892 (n. 1822) Anton Bacalbaşa, m. 1899 (n. 1865) Ion Stratan, n. 1955 (m. 2005) Cris tian Tudor Popescu, n. 1956 Ioana Em. Petrescu, m. 1990(n. 1941)

30 septembrie: Mihail Săulescu, n. 23 feb. 1888 - d. 30 sep. 1916 Născut la Bucureşti, a fost custodele bibliotecii Socec. A publicat în 1906 un prim volum de Poezii, pe care imediat l-a repudiat şi s-a străduit să recupereze şi să distrugă întregul tiraj. Abia peste un deceniu, în 1914 publică un nou volum, Departe, cu poeme simboliste, melancolice, aspirând spre o evadare în necunoscut. Doi ani mai târziu, în 1916 editează cel de al treilea volum de poezii, Viaţa, cu mai apăsată notă socială, ce stârneşte revolta autorului. La începutul războiului, deşi bolnav, îşi părăseşte logodnica şi se înrolează ca voluntar într-un regiment de infanterie, spre a se "căsători cu Transilvania", după propria declaraţie; va fi printre primele victime în luptele de la Predeal. În 1921, la Teatrul Naţional din Bucureşti se pune în scenă drama într-un act Săptămâna luminată, text publicat şi în volum, tot atunci, dramă ce impresionează prin abordarea expresionistă, redusă la esenţial, a unei poveşti de crimă şi de zbucium primar, protagoniştii fiind prinşi în chingile unor prejudecăţi şi eresuri. Mama unui criminal muribund, îl sugrumă cu perna, înainte de miezul nopţii, în credinţa că în săptămâna luminată sufletul nelegiuitului va ajunge totuşi în rai, cum prezisese şi ghicitoarea în bobi. Iraţionalul, ancestralul, încercarea de a păcăli un destin hidos, cu preţul altei crime - toate acestea scrise cu simţ dramatic şi ştiinţă a dialogului. De altfel, în 1943, pe acest text compozitorul Nicolae Brânzeu crează o operă muzicală, dirijată chiar de el, la Opera română. În 1947, Eugen Jebeleanu îngrijeşte o ediţie de Opere, în colecţia Scriitori români uitaţi. Cu colaborări în diverse reviste ale vremii, se consideră că prozele scurte ale lui M.S. sunt insignifiante, iar poezile sale, totuşi bine strunite stilistic, sunt demne de atenţie. G. Călinescu îi consacră o jumătate de coloană, aceleaşi susţineri trec şi în Istoria critică a lui N. Manolescu. Dicţionarul Zaciu-Sasu-Papahagi reţine numele poetului. Un bulevard din Predeal şi Liceul din aceeaşi urbe poartă numele poetului Mihail Săulescu. Jertfa pe câmpul de luptă, poate mai mult decât performanţele scriitoriceşti, a forţat mâna istoriei. La ieşirea din Predeal spre Braşov, chiar acolo unde s-au dat luptele, a fost înălţat un impresionant monument al eroului, de sculptorul Oskar Han, dezvelit la 5 septembrie 1930, cu inscripţionarea: "POETULUI EROU MIHAIL SAULESCU - CAZUT IN LUPTELE DE LA PREDEAL - 1916 - SOCIETATEA SCRIITORILOR ROMANI". Opera literară: Versuri, 1906; Departe, 1914; Viaţa, 1916; Săptămâna luminată, 1921; Opere, 1947. Citeşte mai mult: http://ro.wikipedia.org/wiki/Mihail_S%C4%83ulescu http://www.cerculpoetilor.net/Mihail-Saulescu.html http://ro.tititudorancea.org/z/mihail_saulescu.htm http://agonia.ro/index.php/author/0035343/index.html Poezia zilei, Mihail Săulescu Celei aşteptate Tu ce mă faci să cânt şi să visez acuma, Eu văd că eşti departe, şi poate n'ai să vii... Şi cine eşti, eu nu ştiu, cum cine sunt, nu ştii; Dar simt că eşti frumoasă, că ochi albaştri ai, Că porţi ceva în tine din rozele de Mai, Tu, care eşti departe — şi poate n'ai să vii... ... Şi cine ştie? Poate e visul meu de vină, Căci el îţi dete viaţă, şi doar în el trăeşti, Tu, care azi nu eşti — Şi poate nici odată aevea n'ai să fii... Dar eu visez — şi visul aripile-şi întinde, Dar eu visez — şi visul din nou mai mult s'aprinde, — Chiar dacă vei rămâne un dor neîmplinit, Tu, care nu eşti astăzi, şi poate n'ai să fii Ori eşti, — dar prea departe, şi pururi n'ai să vii. Et nunc et semper Şi cei ce plâng ca şi acei ce râd O luptă duc amară, - Năuntrul lor e-aceeaş tragedie, Aceeaş iarnă tristă şi pustie, Aceeaş primăvară. Pe orice faţă-o lacrimă de pică, Un zâmbet de răsare, În pieptu-oricui, furtuna dacă bate, Ori raza bucuriei de străbate E 'n toţi ceva ce ochilor n'apare. - Porniţi pribegi, călătorim, purtând, Ca să le pierdem toate, Comori de visuri, de speranţe sfinte; Şi 'ndeplinirea veşnic e 'nainte Şi veşnic nu se poate!... ... Pe-acei ce plâng ca şi pe-acei ce râd, Pe drumuri lungi ce-i mână? Ce stea pe cer în veci luminătoare, Ce rază pribegită dela soare E cruda lor stăpână?... Pe toţi îi cheamă 'n depărtare dorul De ce e nou, de ce-i necunoscut; Pe cel ce vine să pornească mâne, Pe cel ce 'n urma rândului rămâne, Pe cel ce s'a pierdut... (Din volumul „Departe”) Cei singuri Poetului D. Nanu Cei singuri cu adevărat Nu sunt acei ce plâng câte-au pierdut; Dar cei pe care-un gând îndepărtat Îi poartă prin necunoscut, Spre toţi acei ce plâng câte-au pierdut... Cei singuri cu adevărat Sunt toţi acei ce se pricep să tacă — Sunt cei ce merg şi nu se mai opresc, Sunt cei ce duc sub haina lor săracă, Sub lutul omenesc, Secrete bogăţii necunoscute — În alte lumi setoşi să le strămute... Cei singuri cu adevărat Sunt cei ce văd, sunt cei ce plâng ades, Nu pentru ei — dar pentru ce-au aflat, Nu pentru gândul lor neînţeles — Dar pentru ce, mergând o viaţă 'ntreagă, Ei totuş n'au putut să înţeleagă... Nu te gândi la scunda lor chilie! Chilia lor e sufletul lor mare! — Îi vezi trecând, şi îi aştepţi să vie; Îi vezi pierzându-se în depărtare: În orice parte sânt, Şi 'nuntrul lor, duc un întreg pământ!... În mijlocul oraşelor trăiesc! Şi-oraşele, cât sunt de frământate. Ei trec ca nişte răzleţiţi prin ele, - Fantastice corăbii ne 'nfrânate, Ne 'nvinse de talazurile grele... Ei trec, Pe străzile ce furnică de lume, Pe uliţe cu fabrici zgomotoase, Prin pieţele mizeriei din lume... Ei trec — Nu ştie nimeni, unde anume! Ei trec, ei trec — sunt acul grav ce coase Bucată cu bucată risipirea De petice din sufletul cel mare, Ne 'nchipuit, neaşteptat, pe care Doar îl visează numai omenirea... (Din volumul „Viaţa” ) Texte culese din Mihail Săulescu, „Opere”, Fundaţia Regală pentru Literatură şi Artă, Bucureşti, 1947 Dan Stanca, n. 1955 „Dan Stanca e un eretic... promotor aproape singular al radicalismului spiritualist și metafizic într-o literatură aflată sub zodia relativismului, el este în același timp un reprezentant de frunte al celei mai importante tendințe din proza noastră postdecembristă: realismul vizionar și apocaliptic... spiritualismul său ortodox cu derivații gnostice și ezoterice se asociază cu un scepticism (...) Alături de Mateiu Caragiale, Dan Stanca e, cum ar fi spus I. Negoițescu, cel mai reacționar scriitor roman”. (Paul Cernat) Alţi scriitori: Ovidia Babu, n. 1932 Dan Stanca, n. 1955 Suto Andraş, m. 2006

29 septembrie: Ernest Verzea, n. 5 oct. 1917 - d. 29 sept. 2003 Fiu al unui subdirector de minister, s-a născut la Bucureşti, a început liceul în Capitală, l-a continuat la Călăraşi, întrerupându-se pentru a deveni ucenic la Griviţa, apoi mic funcţionar tot acolo. Urmează studii de arte plastice, în atelierul lui Jean Al. Steriadi. Va deveni redactor la revista Vieaţa a lui Liviu Rebreanu, 1941-1944. Frecventează cenaclul Sburătorul, dar şi cursurile de perfecţionare în franceză de la Institutul Francez. La recrutare, a fost selectat pentru a lucra la editarea unui studiu coordonat de N. Iorga. În 1944, publicând un poem defetist, prezentat ca traducere din Li-Tai-Pe, a fost trimis în lagărul de la Tg. Jiu. Între 1945-1948 este şef de cabinet la Ministerul Educaţiei şi Învăţământului, apoi şef de cabinet al lui Ştefan Voitec. Concomitent, urmează Literele şi Filosofia, absolvite în 1948, iar în 1950 devine licenţiat şi în Drept. În 1950, este exclus din PMR, cu alţi 15 scriitori, învinuiţi de a nu fi lăudat corespunzător realizările noului regim. Vizitat de un unchi fost deputat PNŢ, este arestat împreună cu soţia, deţinut între 1950 şi 1955. (Nu excludem ipoteza că în acest mod josnic, Şt. Voitec s-a debarasat de un colaborator inflexibil.). Eliberat, va lucra vreme de 12 ani ca paznic în parcul Herăstrău. Oricum, revine în lumea publicisticii abia în 1968. Între timp îşi desăvârşise cunoştinţele de pictură murală medievală la Patriarhia Română. Din 1968 până la pensionarea în 1977 a fost redactor la revista Forum. A debutat încă în anii de dinainte de război, publicând cronici literare, teatrale, cinematografice şi de artă plastică, reportaje, interviuri, anchete. Cele trei plachete de versuri apărute înainte de război, în tiraje confidenţiale, n-au stârnit ecoul meritat. Ca de altfel şi cărţile editate după cele două decenii de interdicţie. A scris totuşi o poezie elevată, de talent, intimistă, clară, sobră, calmă, neostentativă în vreun fel, "pură, palidă, în vârful picioarelor", după verdictul lui Geo Dumitrescu (care ştia el ce ştia...). S-a întâmplat să-i fiu lector la volumul Itinerarii oxidate, editat la Vinea în 1999, cu o prefaţă de Emil Manu, un portret de N. Hilohi şi un desen de Vasile Dobrian. Am moderat lansarea volumului, în prezenţa autorului octogenar şi a câtorva supravieţuitori ai ceauşismului, la Rotonda Muzeului Literaturii Române, în pragul anului 2000. Un om de o modestie, urbanitate, delicateţe şi cumsecădenie prea rar întâlnite la actanţii vieţii noastre literare. Însă precizez imediat: o delicateţe a demnităţii, a unei înalte păreri despre menirea Artei şi despre rostul artistului în societate, cu respingerea oricăror compromisuri şi malversaţii. S-ar explica astfel de ce nu s-a străduit să-şi facă un loc în faţă, în lumea literară şi artistică a vremii (precum colegul de generaţie Geo Dumitrescu, comentat şi el la Scriitorul zilei...), dar şi de ce a făcut lagărul de la Tg. Jiu şi apoi 5 ani de puşcărie atroce, dejisto-stalinistă. Incompatibilitatea cu structurile dictatoriale. Opera literară: Îngeri de lut, 1933; Fugarnice, 1935; Uzina umbrelor tangente. Cântece mecanice, 1937; Alter ego!, 1942; Grădina cu portocali din norul 43, cu un portret de Eugen Drăguţescu, 1943; Portative pe sol, în văzduh şi pe ape, cu un portret de Silvan, 1944; Experienţe, 1949; Sub suliţele stelelor, 1950; Litoral sintetic, cu cromaje, coperta şi 14 grafointuitive ale autorului, 1968; Pasărea inimii, cu ilustraţii de Vasile Dobrian, 1979; 10 poeme, 1979; Combustii, cu un portret şi desene de Alexandru Ţipoia, 1980; Crepuscularia, prefaţă de Gh. Bulgăr, cu un portret de George Tomaziu, 1992; Itinerarii oxidate, prefaţă de Emil Manu, 1999; Îmblânzitorul muşcătoarelor nelinişti, prefaţă de Valeriu Râpeanu, postfaţă de George Anca, cu un portret de Dragoş Morărescu,2002. Antologii: Creaţia în artă văzută de Tudor Arghezi, E. Lovinescu, Lucian Blaga..., 1994. Citeşte mai mult: http://www.crispedia.ro/Ernest_Verzea http://agonia.ro/index.php/author/0035677/index.html Poezia zilei, Ernest Verzea Mirajul sfertului de pâine Ce-o fi cu sfertul meu de pâine azi? Împrăştie o boare delicată: o trag în piept, şi parcă mă îmbată ca freamătul pădurilor de brazi… Mă uit atent şi nu-mi vine să cred cât e de mic! Dar ce nu-mi aminteşte! piftii, sarmale, saramuri de peşte, şi mă calific: un vulgar biped. Pe dinafară, coaja ruginie mă ispiteşte s-o ciupesc neîntrerupt… ori, să-l înghit având, dedesubt, pufos şi proaspăt miezul mă îmbie. Ce praznice o să trântesc cu el! şi aprioric jubilez în gând că mă vor delecta, în fine, rând pe rând: cârnaţi, salate, sau costiţe de purcel! Acum, mă simt aproape fericit - şi cum îi sorb aroma încă-odată, îmi pare că miroase… a ciocolată! deci, voi avea şi-un “dulce” la sfârşit. Dar, într-o clipă, insolitul vis gingaş s-a risipit: vii, aburii de pe culoar vestesc hârdăul care ne aduce iar, aceeaşi porţie de… H2O cu arpacaş! Copacii din văzduh Pe orizontul noptatic jefuit, Copacii de cristal, aerieni, Neîncetat agită, pianizate frământări: În paradisul oscilant al ramurilor Vibrează lung super-melancolii autumnale… Sub stele însă, Mai departe de marile uzine siderale, Sticlesc înfiorate linişti, elegii. Atunci, Întruchipare rece, Ochiul mi-l desfac din lut Şi vibratil îl urc pe cer, în grădina lui cu portocali Din norul 43 În vreme ce ascult Cum şueră adânc Necunoscutul, în glasuri tremurânde! (din Itinerarii oxidate, Vinea, 1999) Alţi scriitori: Iorgu Iordan, n. 11 octombrie 1888 -d. 20 septembrie 1986 Virgil Ierunca, n. 16 august 1920 - d. 28 septembrie 2006.