duminică, 25 septembrie 2016


Scriitorul zilei: Grigore Hagiu, n. 27 sept. 1933 - d. 1 februarie, 1985

 

Dintr-o familie de ţărani, s-a născut la Tg. Bujor, lângă Galaţi, a făcut şcoala primară în satul natal, liceul la Bucureşti, s-a înscris la Institutul de Cinematografie; eliminat după un an, devine student la Filologia bucureşreană, secţia germană. Va fi redactor la Drum nou-Galaţi, apoi la Gazeta literară şi la Luceafărul. Debutase ca licean, în 1950, redebutat în 1952 la Tânărul scriitor; debutul în volum, 1962, cu Autoportret în august, versuri plătind tribut poeziei aliniate a acelor vremi. Se va detaşa în Sfera gânditoare, 1967, optând pentru o lirică de introspecţie, a somnului şi "visului din vis", dar şi cu referiri insolite la realitatea imediată.
În prima tinereţe a format un cuplu de zile mari cu poeta Vera Lungu, apoi s-a căsătorit cu poeta ardeleancă Ana Mureşan, cu ascendenţe memorandiste (care, şocată, a părăsit ţara la câteva săptămâni după dispariţia poetului). Considerat ca făcând parte din generaţia şaizecistă, a resurecţiei poetice, colegii săi de drum i-au apreciat nu doar talentul (mi-l aminesc pe Ilie Constantin enumerându-l printre marile speranţe ale poeziei tinere din acel moment), ci şi delicateţea, spiritul lipsit de agresivitate, generozitatea, înţelepciunea, tactul şi umorul. A frecventat intens boema literară a vremii, în nesfârşite reprize dionisiace, cu Velea, Pucă, Petre Stoica, Fănuş Neagu, Mircea Micu, Virgil Mazilescu; încă de la debut a format un grup elitist împreună cu Nichita Stănescu, Cezar Baltag, Nicolae Breban şi Matei Călinescu, acesta prefaţîndu-i şi primul volum. Antologii din poezia acestui "boier al literelor romîneşti", cum îl numeşte Petre Stoica, tot aşa cum s-a ocupat de editarea poemelor sale, în ultimii săi ani de viaţă, celălalt poet suprevieţuitor al grupului, Cezar Baltag, cu care la început a împărţit un demisol pe str. pictor Stahi. A iubit artele frumoase (sora lui, pictoriţa Gina Popa i-a ilustrat câteva volume) şi a scris despre spectacole de teatru, despre vernisaje, ateliere de artă, muzee din Bucureşti, deţinător al unei rubrici de specialitate, texte reunite apoi în volumul Bucureştiul artistic, 1984.
Poetul a murit într-o noapte din cumplita iarnă 1985, încercând să se încălzească la aragaz...Gazele s-au oprit, au pornit din nou, după ce poetul adormise, asfixiindu-l , altfel o cruce de bărbat...
O şcoală gimnazială din Tg. Bujor îi poartă numele, un festival de poezie la Galaţi şi în târgul natal îi omagiază poezia.


Opera literară: Autoportret în august, prefaţă de Matei Călinescu, 1962; Continentele ascunse, 1965; De dragoste de ţară, 1967; Sfera gânditoare, 1967; Poezii, 1968; Spaţiile somnului, 1969; Nobleţe de stirpe,1969; Nostalgica triadă, 1970; Cântece de stemă, 1971; Poezii, 1973; Miazănoaptea miresmelor, 1973; Zenit de anotimpuri,  1974; Sărbătorile anului, 1975; Descântece de gravitaţie, 1977; Sonete, 1978; Fantastica pădure, 1980; Alte sonete, 1983; Desemne pe sticlă, cu ilustraţii de Gina Hagiu, 1983; Bucureştiul artistic, 1984; Zilele, vârstele, anii. Mărturii despre mine însumi, prefaţă de Cezar Baltag, 1985; Poeme, prefaţă de Fănuş Neagu, 1986; Cristal de primăvară, prefaţă de Gina Hagiu, Galaţi, 1991; Liniştea versului, prefaţă de Cezar Baltag, 1997.


Citeşte mai mult: http://ro.wikipedia.org/wiki/Grigore_Hagiu
http://petrestoicaremembernecesar.blogspot.ro/2011/05/grigore-hagiu.html
http://www.memoria.ro/index.php?location=view_article&id=1123
http://www.bvau.ro/manifestari/2010/0200/grigore_hagiu.pdf
http://www.crispedia.ro/Grigore_Hagiu




Poezia zilei, Grigore Hagiu

Sămânţă de stele

Din nou să punem ordine în gânduri,
să mai gândim odată ce-am gândit
cu un cuvânt mai lin şi-ncetinit,
dând loc priveliştii de printre rânduri.

Din tot ce inima mi-a dovedit
un ram, un spic să scot la vârf de cânturi,
mormane de păduri şi de pământuri
înalte-n urma mea am cheltuit.

Să fie limpede acum foşnirea,
să fi înduplecat încremenirea
cu-o patimă, cu-o linişte, c-un dor ?

Pe sus cocoarele urmându-şi firea
şi-n ceruri largi vâslind nemărginirea
îmi par şi azi sămânţa stelelor !


Portret uitat 

în nemişcare
vag îngîndurată
numai poteca pe care stai
alunecă departe

şi te trezeşti în bătaia de raze
cum te-ai izbi deodată
de marmora afroditei
frumoasa cea fără de braţe

sînt împăcate
subţirimile toate
cuvântul şi gândul

oasele tale încap
în două trestii de lac
pe care le scutură vîntul. 





Alţi scriitori:
Crina Bocşan Decusară, n. 1941
Ion Biberi, m. 1990
Gellu Naum, m. 2001
Iustin Panţa, m. 2001



La revedere, Bușteni!









sâmbătă, 24 septembrie 2016


FERPAR
Cu nespusă durere anunțăm că ne-a părăsit Nicolae Iordan Constantinescu, bunul nostru prieten, diplomat de carieră, distins profesor universitar, care ne-a reprezentat țara în Statele Unite, în Franța, Luxemburg și Atena, personalitate de înaltă intelectualitate, om de o cumsecădenie neverosimilă în aceste vremuri amarnice, companion de mare delicatețe sufletească și indicibilă bonomie, cu un umor care îl singulariza printre convivi. Fie-i amintirea de neuitat și primească-l Domnul între cei drepți. Amin!
Slujba de înmormântare, astăzi 24 septembrie, la orele 11:00, la biserica ce se află la intersecția Bul. Basarabia cu Str. Morarilor (stația de metrou Costin Georgian, mașina 102, tramvaiul 40). Înmormântarea la Cimitirul Mărcuța.


Scriitorul zilei: Corneliu Omescu, n. 24 sept. 1936 - d. 12 mai 2001

           

       
Dintr-o familie de fucţionari, s-a născut la Ineu-jud. Arad, a făcut o şcoală medie tehnică de drumuri şi poduri, apoi una de ofiţeri chimişti. Până să ajungă la Bucureşti, făcuse diferite meserii, de topograf, de controlor tehnic, de metodist.
A debutat într-o revistă de profil militar, iar editorial în 1965, în colecţia devenită faimoasă Luceafărul, cu povestiri: Între două trenuri. A urmat romanul Puştoaica şi alte vreo 15 volume: romane, culegeri de proze scurte, povestiri poliţiste, de anticipaţie, din vremea războiului. Bun povestitor, şcolit la proza scurtă americană, a îmbinat descrierea unor medii foarte diferite, de nu chiar pitoreşti, valorificând o experienţă de viaţă nu comună, însă axându-se pe scrutarea unor caractere, cu folosirea "americănească" a dialogului, dar şi cu monologul interior, pentru descifrarea psihologiilor de tineri furioşi, foşti "timizi", în fapt naturi vitaliste, incomodate de convenienţe, de oferta derizorie a vieţii în vremuri comuniste. Prozele păstrează o unitate asigurată de eroul-narator, care trece firesc dintr-un text în următorul.

Opera literară: Între două trenuri, prefaţă de Gabriel Dimisianu,  1965; Puştoaica,  1966; Adam evadează, 1967; Aventurile unui timid, 1968; Enigma, 1970; Aventurile unui cascador,1971; Două poveşti de dragoste,1973; Întâmplări de necrezut, 1975; Noaptea, printre maşini,  1977; Planeta fără memorie, 1978; Impas,  1979; Toţi pentru unul,1982; Clopote sub apă,  1984; Povestea unui debut, 1986; Moştenirea, 1987; Munţii nu cad, 1989.
Citeşte mai mult:  http://www.crispedia.ro/Corneliu_Omescu
 http://urbo.ro/companii/casa-memoriala-corneliu-omescu-83102


Ion Lazu: Odiseea plăcilor memoriale 
6 noiembrie 2007: (...) Domnul Trandafiridis, administrator la blocul lui Theodor Pâcă, om adevărat şi de nădejde, iar nu vreo fantoşă, îmi arătase unde e strada Tg. Neamţ: dincolo de bulevard. Manevrăm conform cu indicatoarele, trecem pe cealaltă parte, ajungem la blocul A-13, scara 3, pentru placa lui Corneliu Omescu.  Dau telefon, apare un Păcurariu, ardelean şi după accent, protocolar. Pentru perforaţii apelăm la o doamnă de la etajul I, dar în timpul lucrului ne întrerupe, pretinde că a sărit siguranţa. Atunci Păcurariu, om păţit, pricepând cum stau lucrurile, ne conectează la altcineva. Doamna de pe partea opusă a intrării ne întreabă de ce n-am pus placa pe cealaltă parte, pe care a locuit Omescu, ci la fereastra altcuiva. Îi explic, să priceapă, iar Purcariu, cunoscând persoana, îi taie vorba. Când să isprăvim, apare un ins cu alură de fachir, cu ochelari groşi, foarte înalt, cărunt-alb. De ce punem placa asta? De la primărie? De la USR. Primăria nu e proprietară, a fost pe vremea comuniştilor. De ce pe peretele lui? Pentru că l-am prins cu ocaua mică, îi arăt că nu e pe peretele lui, ci în dreptul holului comun. Iar Purcariu, informat, la obiect, îi notifică: pereţii exteriori ai imobilelor sunt proprietate comună. De ce nu i s-a luat semnătura? Purcariu: S-a stabilit acordul nostru în şedinţa cu proprietarii, iar dvs n-aţi venit la niciuna. Că lui nu i s-a dat voie să urce pe acoperiş ca să-şi monteze o antenă parabolică. Păi e acelaşi lucru?, zic. Dar cu Purcariu nu e de glumit, ardeleanul meu nu se teme de întreruperi şi i-o taie din scurt, pe bază de paragrafe...


Alţi scriitori:
Victor Nistea, n. 1930
Mihail Sevastos, m. 1967
Sergiu Filerot, m. 1989

Paul Georgescu, n. 7 noiembrie 1923 - m. 1989.



vineri, 23 septembrie 2016

Lidia Lazu : Trei cântece pe Acropole:


acropole 1:

acropole 2:

acropole 3:
http://youtu.be/nuYJmrnJu_k

Scriitorul zilei: Scriitorul zilei: Alice Botez, n. 22 septembrie 1914 - d. 27 oct. 1985

        

Slătineancă prin naştere, familia s-a mutat la Bucureşti, iar tatăl a murit pe când copila avea doar un an. A locuit cu mama, mătuşa şi bunica în casa bunicilor, pe Uranus 24, imobil demolat în 1984, când a primit spaţiu locativ în str. Paris. A făcut şcoala nr. 3 de fete, apoi liceul Regina Maria, terminat în 1933, în acelaşi an s-a înscris la Litere şi Filosofie (secţia Logică şi psihologie) pe care a absolvit-o în 1938, după care a avut activitate didactică la Filologie apoi la Fizico-matematicile din Universitatea Bucureşti. Doi ani profesoară la Comana-Ilfov. Carieră stăvilită în 1945, când devine bibliografă la Bibliotaca Centrală de Stat. O poliomielită din copilărie, un TBC osos, au fost cauzele unei vieţi retrase, încercată de mari privaţiuni. A cunoscut mari personalităţi ale vremii: Nae Ionescu; Octav Onicescu, Paul Constantinescu, Marieta Sadova, Clodi Bertola, Mariana Şora, Ion Murnu, Mihail Sebastian, Al. Paleologu, în afară de generaţia criterionistă ca atare.
Debutase în 1942 publicând fragmente din lucrarea de licenţă, Structura. A ţinut câteva luni, la sfârşitul lui 1940, cronica literară la revista Vremea, în lipsa lui Paul Constantinescu. În 1944 a publicat în reviste o povestire fantastică - şi a lucrat la viitorul roman Iarna fimbul, apărut peste aproape un sfert de veac,  în 1968.
Din referinţe şi fotografii deducem că s-a mişcat în cercul scriitorilor criterionişti: Eliade, Cioran, Ionescu, Ţuţea, Vulcănescu, Pandrea, fraţii Acterian, care referă despre personalitatea Alisei Botez şi cu care apare în fotografii de grup. A fost prietenă cu Jeni Acterian şi au fost publicate scrisorile de la şi către Jeni Acterian.. A fost studenta preferată a lui Nae Ionescu, acesta a propus-o pentru o bursă în Germania, izbucnirea războiului a zădărnicit iniţiativa. A redactat împreună cu alţi trei discipoli, cele 4 volume Metafizica şi Logica de Nae Ionescu. S-a căsătorit în 1953 cu artistul plastic Constantin Bulat, care a decedat în 1975 şi căruia i-a editat un album de artă. În Istoria lui G.Călinescu nu este menţionată, pentru simplul fapt că la 1941 încă nu-i apăruse nicio carte. N. Manolescu o citează la Autori de dicţionar, p. 1396 şi încă o dată, în legătură cu memorialistica lui Jeni Acterian, cu care ocazie despre A.B, citând-o chiar pe autoare, o prezintă ca "lipsită de tentaţia vieţii şi că "nu ştie să fie intimă spiritual", p. 1425. (În presa vremii au mai scris: Dana Dumitriu, Mircea Iorgulescu, S. Damian, Mihai Ungheanu...).
Mai generos, Marian Popa, reluând şi completând textul din Dicţionarul 1977, o prezintă la secvenţa privind reconsiderarea, de prin 1955, a unor scriitori afirmaţi încă înainte de 44, în cazul A.B, apariţia abia în 1868 a volumului Iarna fimbul, publicat cândva în reviste (1944). Ar fi vorba despre concentrarea autorului asupra unui moment din istorie, asupra unor personaje mai mult sau mai puţin conturate şi care sunt folosite ca pretext pentru o scriere parabolică, din care se deduc similitudinile şi aluziile la timpul prezent. Ar fi vorba despre "romanul de epocă", însă folosit ca pretext pentru "meditaţia interioară, pentru problematizarea condiţiei omului în istorie ca factor,element, instrument în mecanismul puterii". "Se scrie istorie apocrifă, se construiesc parabole, în vederea unor simulitudini inteligibile"..p. 125.
În următoarele cărţi, după acelaşi MP, autoarea nu se îndepărtează prea mult de acest fel de abordare cu pretext istoric, de fapt cu trimitere la situaţii de la sfârşitul războiului, care ne-a adus dominaţia sovietică. Personajele, în cazul Iarna fimbul sunt generaţii succesive ale unei familii bizantine cu trei ramuri, în care e de dedus şi o filiaţie italiană, victime ale fascinaţiei destinului, căci Prezentul este programat în trecut; el ţine şi de profilul genetic al descendenţilor unei familii, unde ciclicitatea destinelor va fi determinată de similitudini caracteriale. Pădurea şi trei zile, situată în ultimele trei zile ale războiului, prezintă moartea a trei fraţi într-un oraş asediat, poate Sibiul, poate o cetate ipotetică, asediată de istoria implacabilă. Dioptrele este un poem dramatic despre Dimitrie Cantemir însoţindu-l pe ţarul Petru I în campania caucaziană. Eclipsa, o parabolă, apare în acelaşi an 1979 cu Emisfera de dor, fabulaţie plasată la sfârşitul războaielor daco-romane, personajul principal fiind Hadrian, nepot al lui Traian, participant la ostilităţi şi care intenţionează să scrie, aşa cum înaintaşii consemnaseră campaniile lor, despre daci, despre virtuţile unor învinşi dar şi despre necesitatea unei perioade nonbeligerante, nedestructive, în vederea construcţiei vieţii.. În 1985 apare Insula albă, iar în 2001 jurnalul autoarei: Cartea realităţilor fantastice, de fapt o scriere  din anul 1937, primele poeme eseistice-filosofice, apoi jurnalul de idei din anii1945-1946. În acest titlu avem cheia scrierii Alicei Botez. Un scris cu înalte virtuţi stilistice, foarte sofisticat, elaborat îndelung, de un autor avizat în problemele de istorie, de filosofie şi până la urmă şi în cele de scriere modernă. După Marian Popa, chiar nivelul superior al viziunii şi construcţiei a constituit un obstacol în justa receptare critică a scriitoarei.
Opera literară: Iarna fimbul, 1968; Pădurea și trei zile, 1970, roman poetic; Dioptrele sau Dialog la zidul caucazian, 1975, poem dramatic; Emisfera de dor, 1979, roman istoric; Eclipsa, 1979, parabola; Insula albă, 1984, povestiri; Cartea realităților fantastice, 2001, jurnal
Citeşte mai mult:http://ro.wikipedia.org/wiki/Alice_Botez
http://www.curteaveche.ro/Cartea_realitatilor_fantastice_Jurnal_-3-6
http://www.observatorcultural.ro/JENI-ACTERIAN-SCRISORI-INEDITE-CATRE-ALICE-BOTEZ*articleID_856-articles_details.html
 http://www.observatorcultural.ro/Biografie-Alice-BOTEZ-%281914-1985%29*articleID_12884-articles_details.html
http://www.observatorcultural.ro/Biografie-Alice-BOTEZ-%281914-1985%29*articleID_12884-articles_details.html


www.crispedia.ro/Alice_Botez


Ion Lazu: Intruşii. Odiseea plăcilor memoriale:
2 mai 2007: (...) Ajung în Pţa Victoriei şi repede în strada Paris nr. 20, pentru Alice Botez,despre care aflasem de la o emisiune nocturnă radio că era strănepoata lui Petrache Poenaru, născut la Tr. Severin. Sau va fi fost vorba despre altă scriitoare? Acum există o fundaţie culturală A.B. . Vorbisem la telefon cu Sorin Vieru, apoi cu Manuela Vasilescu, încercând să leg nişte fire răzleţe ale vieţii noastre culturale urgisite din anii ciumei roşii. Arestată şi închisă între 1948 şi 1952, cu grupul Lucreţiu Pătrăşcanu. A trecut prin veac împreună cu Cella Delavrancea, Jeni Acterian etc. Aşa cum mi se descrisese, o casă ieşită mult pe trotuar, cu intrarea spre curtea din dreapta. Acum o firmă, mai multe firme, că doar suntem în coasta guvernului, într-un cartier ultra-procopsit; intru, vorbesc, ajung la şef, îmi dă acordul, îmi dictează mobilul. A.B. a trăit aici în ultimii doi ani de viaţă, după ce au demolat-o din Uranus, unde locuia într-o casă cu grădină. Haig şi Arşavir Acterian, H.Y. Stahl. Cum a murit: a tras-o pe scări câinele pe care voia să-l scoată la plimbare, acea cădere cauzându-i moartea. Auzisem ceva de acest gen... Mă uit cu mare atenţie la scara interioară pe care va fi coborât scriitoarea. O scară ca toate scările, ai zice, cu balustrada de rigoare. Scara vieţii şi scara morţii.

Poezia zilei : Ilie Constantin
Scribul subteran

Dintr-un garaj subpământean din Paris
 mă uit la cer
şi-mi vorbesc într-un amestec de limbi
ca un aievea turn al lui Babel.

Iată-mă sub cerul cel mai nebun
cel mai nestatornic din lume,
unde norii au ancore lungi -
aruncate la întâmplare, ele se înfig
adânc în inimă, pe totdeauna.

Visele nu vor să mă urmeze,
zăbovesc în trecut.

Totul mă sfâşi aici, trecutul
e o fiară la pândă, care tot sare
spre săracul, subteranul şi bolnavul de orgoliu -
aiuritul scrib în aşteptare.

(din Poezia românească din exil, Ed. ICR, 2006)



Ion Lazu - din Sonetele verii


Cititoarea        

Văd prunci dormind – paşale pe sofale,
În cărucioare-npinse, fără număr,
Mămici cu capul aplecat pe umăr
Ce pe mobil pierdute-s în taclale,

Dar şi bunici complici cu ţânci prea mici
De la egal vorbind, puşi pe hârjoană
Şi biciclişti şi role-n mare goană -
Căci un vârtej e lumea de pe-aici...

Dar iată-o jună împingând aparte
Căruţul, şi la piept un prunc în ştreanguri
Cum ar veni-n marsupiul de la canguri,
Iar cu cealaltă ţine-n sus o carte...

O, Doamne, fă ca-n mâna ei să fie
Recentul meu volum de poezie!
31 august 2011.


Din depărtări               

Tot ascuţind creioanele-nainte,
Un calcul am făcut – şi nu-i de şagă:
Cu un creion poţi scrie-o carte-ntreagă –
Dar cine să-ţi ascută boanta minte?!

Or, nici privire n-am, de şoim pe boltă
Şi nici auz n-am, de sălbăticiune.
Puţine vezi, şi-auzi din ce se spune
Doar o câtime, - minimă recoltă...

Ni-s simţurile slugi în umilinţă –
Din ce le ceri, fac doar o mică parte
Şi-aceea îngălată. Ne desparte
De ideal lumească neputinţă.

Doar lumea dimprejur ne aparţine –
Din depărtări doar Poezia vine.
31 aug. 2011.


Ion Lazu - Răsfăț în poiana de la telecabină - Bușteni





joi, 22 septembrie 2016


Scriitorul zilei: Costache Olăreanu, n. 1 iulie 1929 - d. 23 sept. 2000

       
      
Huşean prin naştere, în anii războiului de-al doilea, familia se strămută la Târgovişte, din preajma Prutului amenințat. Acolo, în vechea capitlă a Țării Românești se naşte o prietenie literară de o viaţă cu târgovişteanul Mircea Horia Simionescu şi cu Radu Petrescu, acesta bucureştean, ajuns sub Turnul Chindiei din aceleaşi motive. În anii 1947-1948, veniţi toţi trei la Bucureşti, C. O se înscrie la Facultatea de Pedagogie-Psihologie, ceilalţi doi la Litere şi Filosofie. Pun la punct o nouă abordare literară, ce va premerge la noi postmodernismul; desigur în totală nepotrivire cu linia oficială, proletcultistă. De fapt cei trei tineri literaţi, simţind ostilitatea cu care  poate fi primită o astfel de literatură, jură să debuteze după împlinirea vârstei de 40 de ani. Vor debuta, precum promiseseră: în 1968 Radu Petrescu, în 1969 Mircea Horia Simionescu, iar C. O. abia în 1971. Fiu de fruntaş ţărănist huşean, tatăl acestuia este arestat şi face Canalul; eliberat, din nou arestat. Fiul se duce la Cluj ca să-și facă de bine de rău ultimul an de facultate. Va fi instalator, angajat la Biblioteca Centrală de Stat, va trece metodist la Ministerul Învăţămîntului. Îndepărtat şi de acolo, în 1982, când cu mişcarea transcedentală. După 1989 devine Consilier cultural la primăria Capitalei. Cel mai talentat din grup fiind Radu Petrescu, cel mai laborios M.H.S., iar C.O. cel cu mai mult umor. Scrierile sale, culegeri de proze scurte, romane şi confesiuni, s-au bucurat de o bună receptare critică şi de un încă mai bun succes de public.

Opera literară: Vedere din balcon,  1971; Fals manual de petrecere a călătoriei,  1982; Lupul şi Chitanţa, 1995 .  ROMANE. Confesiuni paralele,  1978; Ficţiune şi infanterie, 1980; Avionul de hârtie, 1982  Cvintetul melancoliei, 1984; Cu cărţile pe iarbă, 1986; Dragoste cu vorbe şi copaci,  1987; Sancho Panza al II-lea, 2000 .JURNALE, CONFESIUNI. Ucenic la clasici,  1979 (vol. reeditat în 1998, ); Poezie şi autobiografie. Micul Paris,1994. 
Citeşte mai mult: http://ro.wikipedia.org/wiki/Costache_Ol%C4%83reanu
 http://www.observatorcultural.ro/Ne-a-parasit-Costache-Olareanu*articleID_4993-articles_details.html

ion lazu: Odiseea plăcilor memoriale 
5 iunie 2007: (...) Pentru Costache Olăreanu, pe urmele indicaţiilor lui Mircea Micu, ajung pe Bdul Braşov, merg printre blocuri, intrările sunt prin spate, numerele pe cealaltă parte... caut îndelung acel E-13 despre care nimeni nu-mi poate da o informaţie, în fine, revin la bulevard, adresa este un bloc colţ cu aleea Bucşeneşti. Sun, urc, o doamnă străvezie, cu mari probleme, îşi pune aparatul auditiv (cele două proteze auditive) ca să ne înţelegem, îmi dă datele scriitorului 1929-2000, aici au locuit începând din 69. Bibliotecă aleasă, cărţi de clasici dar şi Cărtărescu, tablouri pe sprânceană, dintre care îi recunosc îndată pe Florin Niculiu, Rodica Iacob, Spiru Vergulescu. Am în vedere că a fost consilier cultural la Capitală, după evenimente. O caricatură de o colegă de la B.C.S., un portret de Marin Sorescu, O farfurie de Horezu, o icoană pe sticlă, un minitablou Paul Gherasim, cu care a fost coleg. Un tablou şi de la Petru Vintilă. Tablouri primite la ziua lui, strecoară soţia. Spiru Vergulescu a căzut la pat, a fost nevoie de o menajeră. Ea e prietenă cu soţia nevăzătoare a lui Spiru V., de fel din Slatina, binecunoscut şi mie. A făcut o donaţie imensă de carte la Huşi, ce-a mai rămas e în neorânduială, se scuză doamna O. Dar ce fac eu în timp ce-i zâmbesc doamnei? Încerc să mi-l imaginez pe autor, în mediul lui casnic, unde a existat şi a încropit himere şi a scris doar o câtime din ce-ar fi vrut. Unde este omul înalt, grizonat, impozant, cu prestanţă de magistrat? O lupă de citit pe măsuţă. Şoricarul într-un colţ. Coborâm împreună, căutăm locul pentru placa memorială. Vizibil şi pe cât se poate mai sus.
4 septembrie 2007 (...) : Plecăm înapoi spre Pţa fostă Moghioroş, dau telefon dnei Olăreanu, deşi ora e cam nepotrivită, ajungem prin spatele primei linii de blocuri înalte, dânsa coboară, găsim la vecini o scară, în preajma intrării nu este nici un loc propice,  proptim lunga scară de perete şi, potrivindu-i nişte lespezi de beton la bază, cu oarecare dificultate săltăm placa sus de tot şi o fixăm acolo. Două fotografii cu doamna şi cu placa pentru scriitorul Costache Olăreanu, săru-mâna! şi plecăm în grabă. De acolo numai pe linia lui 41 până în Pţa Crângaşi, unde ne despărţim şi eu cobor la metrou.


Alţi scriitori:

V. G. Paleolog, n. 1891

A. M. Sperbern. 23 sept. 1898 - d. 3 ianuarie 1967.

N. Breb Popescu, n. 1942 



Poezia zilei: Ion Lazu
(din Sonetele verii)


Apariţie     

Venea-venea şi nu-mi venea a crede
Că-atâtea frumuseţi veneau de-o dată
Şi-ntruchipând o-npodobită fată
Ce către mine pas cu pas accede

Venea-venea şi nu-mi veneam în fire
Că părul, chipul, gâtul lung şi sânii
Şi talia şi nurii, ah! păgânii
Săltau sub pânza-n freamăt, în neştire...

Păşea mirific, dureros-prezentă
Şi când cotind, mi-a dispărut, ce lentă
Venea-napoi o doamnă, prea-trecută.

Din dreptul meu, doar o privire mută
Mi-a aruncat... dar cât de elocventă!

31 august 2011.


Răvaşe   

Sfârşit de august însorit. Amiază.
Cad frunzele cu faţa-n jos, corecte
Cum cărţile de joc, de circumspecte
Mâini împărţite, care nu trişează.

S-a răzleţit doar una, parcă trează
Cotind prin aer, trasă ca pe sârmă
Lăsând pe sus o zigzagată urmă –
Ca-n fine, peste cartea mea să cază.

O am închis, precum în ani ce fură,
În file strecuram răvaşe tandre
Ce le-adresasem unor copilandre,
Pe când nu comiteam... literatură.

Mesaje-n vânt, de  nimenea citite...
Precum e cel ce Toamna mi-l trimite.

31 august 2011



Ion Lazu - Cascade la Jepii Mari - Bușteni







miercuri, 21 septembrie 2016

Scriitorul zilei: Ion Băieșu, n. 2 ian. 1933 - d. 21 sept. 1992   

                                            
 Dintr-o familie de ţărani cu mulţi copii, s-a născut în comuna Aldeni, judeţul Buzău, (numele de familie Mihalache nu a putut fi acceptat, amintind de şeful partidului ţărănist, mort la Sighet...); a făcut Şcoala de literatură cu promoţia lui Labiş, a trecut apoi la Filologie, după care a fost redactor la Scânteia tineretului şi la Amfiteatru. Poezii umoristice, colaborări cu temă satirică, foiletoane, cronici sportive, scenete, piese de teatru, volume de povestiri, romane. Un actant din prima trupă a vieţii literare şi de presă din România comunistă. A găsit diverse formule de a se manifesta în domeniul umorului, pe scenă, la radio şi televiziune, în filme, dintre care câteva: Balanţa, Mere roşii au avut bună receptare din partea criticii de specialitate. Lumea de rând s-a amuzat copios şi complementar cu serialul Tanţa şi Costel, cu alte seriale de umor, într-o vreme când prilejuri de destindere erau prea puţine.

Opera literară: Piese de teatru; Preşul; Tanţa şi Costel; Desu şi Kant; Tristeţea vânzătorului de sticle goale; Iertarea; Reclamaţie; Dresoarea de fantome; In cautarea sensului pierdut; Fantomiada; Maestrul. Romane: Balanţa; Acceleratorul. Schiţe, povestiri: Umorul la domiciliu (schiţe umoristice) (1981). Scenarii de film (selectiv): Balanţa (1992) (după romanul "Balanţa"), regia Lucian Pintilie (Le Chêne în Franţa, Stejarul în Romania, The Oak în SUA); Vinovatul (1991), regia Alexa Visarion; Harababura (1990), regia Geo Saizescu; De ce are vulpea coadă? (1988), regia Cornel Diaconu; Miracolul (1988), regia Tudor Mărăscu, Omul din Buzău (1988) (scenariu TV); Duminica în familie (1987), regia Francisc Munteanu; Sper să ne mai vedem (1985), regia Puşi Dinulescu; Aventura sub pământ (1982) (teleplay TV), regia Sergiu Ionescu; Grăbeşte-te încet (1981), regia Geo Saizescu, Mere roşii; Astă-seară dansăm în familie;Maiorul şi moartea  ;Balanţa; Iubirea e un lucru foarte mare,

Citeşte mai mult: http://ro.wikipedia.org/wiki/Ion_B%C4%83ie%C8%99u
 http://www.romlit.ro/ion_bieu_i_grupul_de_la_amfiteatru


Alţi scriitori:
Elena Văcărescu, n. 1864
Claudia Millian, m. 1961
Aurel Gurghianu, m. 1987


Poezia zilei
Ion Lazu - Sonetele verii


Apariţie     

Venea-venea şi nu-mi venea a crede
Că-atâtea frumuseţi veneau de-o dată
Şi-ntruchipând o-npodobită fată
Ce către mine pas cu pas accede

Venea-venea şi nu-mi veneam în fire
Că părul, chipul, gâtul lung şi sânii
Şi talia şi nurii, ah! păgânii
Săltau sub pânza-n freamăt, în neştire...

Păşea mirific, dureros-prezentă
Şi când cotind, mi-a dispărut, ce lentă
Venea-napoi o doamnă, prea-trecută.

Din dreptul meu, doar o privire mută
Mi-a aruncat... dar cât de elocventă!

31 august 2011.


Răvaşe   

Sfârşit de august însorit. Amiază.
Cad frunzele cu faţa-n jos, corecte
Cum cărţile de joc, de circumspecte
Mâini împărţite, care nu trişează.

S-a răzleţit doar una, parcă trează
Cotind prin aer, trasă ca pe sârmă
Lăsând pe sus o zigzagată urmă –
Ca-n fine, peste cartea mea să cază.

O am închis, precum în ani ce fură,
În file strecuram răvaşe tandre
Ce le-adresasem unor copilandre,
Pe când nu comiteam... literatură.

Mesaje-n vânt, de  nimenea citite...
Cum cel pe care Toamna mi-l trimite.

31 august 2011



Ion Lazu - O zi la Bușteni, II