luni, 25 ianuarie 2021

 25 ianuarie: Ion Hobana, n. 25 ian. 1931 - d. 22 febr. 2011   



Bănăţean prin naştere, urmează filologia la Bucureşti şi îşi dă licenţa cu o temă despre literatura science-fiction, prima la noi în ţară. A scris şi poezie, câteva romane, dar s-a afirmat în literatura de anticipaţie, începând din 1955. Volumele: Oameni şi stele, 1963, Un fel de spaţiu, 1988,  Timp pentru dragoste, 2009 l-au impus ca scriitorul cel mai important în domeniu. Nu s-a rezumat însă doar la scrierea de literatură SF, ci l-a preocupat tot ce se leagă de tema respectivă: a dramatizat Omul invizibil de H. G. Wells, a scris volume de exegeză:  Viitorul a început ieri, 1966;  Vârsta de aur a anticipaţiei româneşti, 1969, Maeştrii anticipaţiei clasice, 1975; Science fiction. Autori, cărţi, idei, 2 volume, 1983, 1986. Autoritate incontestabilă în domeniu, a fost editor de cărţi SF, a alcătuit antologii, a scris prefeţe; a întocmit o monografie Jules Verne; s-a ocupat de ozenistică.

A colaborat la publicaţii internaţionale de profil, a obţinut premii internaţionale, pe lângă numeroase premii ale USR.

Încă din anii şaizeci era de întâlnit la sediul USR, fiind unul dintre secretarii acesteia, până în ultima vreme: util, eficient, neobstrucţionist. Nu am avut decât relaţii strict formale: un salut, o strângere de mână, o informaţie. Şi totuşi! Un adevărat domn, mereu impecabil vestimantar, prototipul intelectualului demn, amabil, sugerând relaţii de urbanitate desăvârşită. Un occidental printre balcanici. Nu ştiu să fi avut conflict cu vreunul dintre confraţi, era respectat de toţi, într-o lume de cârcotaşi şi orgolii nemăsurate.

În ce mă priveşte, după prima tinereţe, când fusesem fascinat de Verne, London, Wells, Poe..., m -am îndepărtat de genul SF, poate din teamă de lumile absorbante şi de pliurile Timpului - sau mai curând din inaptitudine pentru ficţiune; mai bine să-mi recunosc limitările decât să caut vini în altă parte.

 

Poezia zilei, Radu Ulmeanu, n. 25 01 1946




Mi-e dor

De părul tău iubito îmi este dor,
Mi-e dor de ochii ce scânteie suav,
De fruntea ‘naltă,
De trupul tău în lume pierdut,
Devastator.

Şi nici un gând prin minte nu-mi trece,
Cum să pot
Să te găsesc, să te aduc la mine,
Căci nu exişti şi nu te pot reţine,
Cu un surâs, cu luna,
Cu universul tot.

Doar gerul surd ce arde-n stele-l văd mocnit,
Un puls solar al zilei,
Abate noaptea castă,
Şi face să răsară din noi
Un timp pierdut
Cu irizări şi umbre,
Ca o ninsoare-albastră…
Se lasă amintirtea celor ce s-au trecut,
Dar unde-i nebunia, şi fericirea noastră?

 

Alţi scriitori:

Mihai Stoian, n. 25 01 1927 – m. 2005

Val Gheorghiu, n. 25 01 1934

Gabriel Dimisianu, n. 25 01 1936

***


Prezentare Ion Lazu : Nu putem pleca toți din România !

file:///C:/Users/user/Desktop/Prezentare%20Nu%20putem%20Pleca.%2016%2011%202020.mp4

***


Ion Lazu: Balta Văcărești, înghețată și fără vreo pasăre...

(veste bună: nivelul apei în lacuri a revenit la normal...)

 

 



 

 

























 

duminică, 24 ianuarie 2021

 

23 ianuarie: Ileana Mălăncioiu, n. 23 ianuarie 1940   

 

 

     


   


A doua fată dintr-o serie de patru a unei familii muscelene (Godeni), viitoarea poetă a făcut liceul la Câmpulung, absolvit în 1957, a urmat Filozofia la Universitatea din Bucureşti, luându-şi licenţa (1968) cu Locul filosofiei culturii în sistemul lui Lucian Blaga, apoi doctoratul cu Vina tragică, 1977. A fost redactor la Televiziune, la revista Argeş, la Animafilm apoi la Viaţa Românească, din 1980 până în 1988, când şi-a dat demisia în semn de protest faţă de presiunile cenzurii. Apucase să publice din Noica, Liiceanu, Pleşu. După 1989 a lucrat la Revista 22, la editura Litera şi la România literară.

A debutat cu poezii în Luceafărul, 1965, iar în volum cu Pasărea tăiată, 1967. Au urmat volumele de poezii: Către Ieronim, Inima reginei, Poezii, Crini pentru domnişoara mireasă, Ardere de tot, Peste zona interzisă,1984, Sora mea de dincolo, Linia vieţii, 1982, Urcarea muntelui, 1985; în 1996 îi apare o antologie de Poezii la Vitruviu, în colecţia înfiinţată de Mircea Ciobanu. Între timp îi apăruseră câteva volume antologice, inclusiv în colecţia Biblioteca pentru toţi. Câteva ediţii bilingve, în franceză, în engleză, în suedeză, în germană.

Eseuri şi publicistică: Vina tragică, 1978; Călătorie spre mine însămi, 1987; Crimă şi moralitate, 1993; Cronica melancoliei, 1998; A vorbi într-un pustiu, 2002; Recurs la memorie, 2003. Exerciţii de supravieţuire, 2010. Unele volume au fost reeditate la edituri prestigioase. Premii ale USR, ale Academiei.

O poezie meditativă, abstrasă din context, de o anumită monotonie semnificativă, plasată ca sub hipnoza unui vis-coşmar, pe care poeta încearcă să-l descifreze, să-l îmblânzească, să-l decodeze - să-l stilizeze până la urmă. Un descântec împotriva răului ce se insinuează în sufletul omului, totdeauna singur în faţa existenţei, a morţii prin urmare. Trebuie să existe o motivaţie a marii forţe de persuasiune a acestor poeme, toate înnegurate, evoluând cu o lentoare terifiantă, rău-prevestitoare, atrăgându-te în vortexul unor spuneri oraculare, doar aparent asemenea cu vorbirea curentă.

Dintre poetele sfârşitului de secol şi mileniu, Ileana Mălăncioiu este una dintre cele mai importante, dimpreună cu Ana Blandiana, Constanţa Buzea, Angela Marnescu, Nora Iuga, toate ajunse la pragul celor şapte decenii. Ileana Mălăncioiu, o certitudine a liricii româneşti postbelice, mereu în atenţia criticii literare, receptată cu înalte aprecieri, dar şi cu succes constant la cititori.

Toate poetele numite mai sus şi-au câştigat un prestigiu bine meritat, unanim considerate ca nobeliabile, dacă ruleta suedeză ar indica vreodată şi numele României.

Am remarcat-o pe tânăra studentă încă la cenaclul Labiş, unde a citit de câteva ori, cu mult succes şi unde avea mereu un cuvânt greu de spus cu privire la poetul care citise în seara respectivă. Frecventa şi alte cenacluri: Neculuţă, Junimea, unde se desfăşura inevitabilul Adrian Păunescu. Am obţinut un autograf pe primul volum Pasărea tăiată. În Himera literaturii, Curtea Veche, 2007, evocând serile magnetice de la Cenaclul Labiş, îi fac poetei partea cuvenită. În Scene din viaţa literară, Ideea europeană, 2007 este adesea semnalată, în contextul de dinainte de Decembrie, la restaurantul Uniunii scriitorilor. Am luat parte împreună la numeroase lansări de carte la Târgurile Gaudeamus. 

La începuturi, din nu ştiu care motiv sau fără vreun motiv, îmi făcusem impresia că ar proveni dintr-o familie de basarabeni refugiaţi ca şi ai mei. De aici un plus de atenţie, chiar o duioşie confraternă. Când lucrurile mi s-au clarificat, sentimentul meu, în niciun fel exprimat vreodată, nu s-a şters. Rămânem în frăţia cultului pentru Poezie.

 

 

Poezia zilei, Ileana Mălăncioiu

 

*

Să mi se ia pentru o vreme trupul,

să rămân suflet şi atât,

să plâng cum plâng sufletele singure

când li se face urât.

Să mi se lase amintirea că am fost

trup şi suflet odată,

să mi se lase chinul vinei mele

şi dreptul de-a fi judecată.

Să-not în marea Lui cea mare

şi să mă-nfricoşeze înotul,

din când în când să fii şi tu alături

Şi-apoi să cred că ai pierit cu totul.

Să nu îmi fie clar cuvântul Lui

Să-ncerc să-l aflu şi să mă-nspăimânt

Să mi se lase toată îndoiala

Pe care am avut-o pe pământ.

 

 

Alţi scriitori:

M. H. Simionescu, n. 1928

Valentin Taşcu, n. 1944



Florile Lidiei: Violeta peruană



 



 











sâmbătă, 23 ianuarie 2021

 24 ianuarie: Victor Eftimiu, n. 24 ian. 1889 - d. 27 noiembrie 1972

     

    

 

Pornit de la Boboştiţa-Macedonia, unde se născuse, dintr-un tată negustor albanez, după terminarea claselor primare (în limba greacă, desigur) vine la Bucureşti, unde se stabileşte definitiv în anul 1905. În curând va intra în viaţa literară, scoţînd revista Speranţa, 1908, colaborând apoi, la Sibiu, cu Goga şi Chendi la revista Ţara noastră. Devine foarte curând unul dintre scriitorii de frunte ai primei jumătăţi de secol, în multe privinţe neegalat de nimeni, căci desfăşoară, cu mijloace artistice prodigioase, ajutat de o imaginaţie fecundă şi de o neobişnuită măiestrie în stăpânirea limbii române, o activitate literară susţinută, în absolut toate secţiunile literaturii: teatru, poezie, proză, literatură pentru copii, aforisme, memorialistică, traduceri (din Sofocle, din Puşkin) - fiecare dintre aceste laturi ale activităţii sale fiind prea suficientă pentru a-i fi asigurat un loc de frunte între literaţii vremii.

Publicistica fără frontiere, cronicile şi ciclurile de conferinţe, sunt dovada unui talent de o fecunditate ieşită din comun. Încă în 1920-1921 a devenit directorul Teatrului naţional din Bucureşti şi director general al teatrelor, post în care a revenit apoi de câteva ori.

S-a ilustrat mai ales în dramaturgie, scriind peste 40 de piese, absolut în toate genurile şi speciile, de la basme, legende (pe un fond de sentiment patriotic) şi feerii, la comedii, farse, drame, tragedii antice, dar şi volume de poezii, cu o neegalată performanţă în sonet (701 sonete, 1966). Cele mai importante lucrări dramatice: Înşir-te mărgărite - căreia G. Călinescu în Istoria sa îi consacră două pagini entuziaste: "stăpân pe mijloace atât de puţin comune"..." Nu se poate închipui o mai juvenilă explozie de poezie fabuloasă, o mai înlesnită maturitate a versificaţiei... cu necesara fluiditate pentru a nu îngreuia declamaţia..."..."cu ceva din Călin Nebunul şi din umorul gros popular al lui Ion Creangă". Rapsozii, 1911; Strămoşii, 1912; Cocoşul negru, 1913; Prometeu, 1920, Tebaida, 1924, Atrizii, 1939; piese din antichitatea grecească, din evul mediu: Poveste spaniolă, 1922; Glafira, 1926; Theochrys, 1932; volume de poezie, începând cu debutul din 1912: Poemele singurătăţii, apoi  Candele stinse, 1915; Lebedele sacre, 1920, Cântecul milei, 1925, şi până la culegerea Odă limbii române, 1957; Poezii, 1964 şi la primele volume din seria de Opere, începută în 1969.

Pe vremea liceului meu dejist, deşi Eftimiu era academician încă din 1950, nu am aflat mare lucru despre scriitor, poate şi pentru că proletcultismul întâmpinase dificultăţi în a şi-l asimila. În anii 60, scriitorul fiind încă în viaţă, am putut constata că Eftimiu devenise o legendă vie, măcar printre scriitori şi actori. Se vorbea despre sonetist, mai ales, dar şi despre dramaturg. Pe Calea Victoriei, la teatrul de revistă Tănase, piesa-feerie Înşir-te mărgărite a ţinut afişul ani la rând. Un şef de-al meu de la Prospecţiuni geologice, probabil bănuindu-mă de aspiraţii literare, îmi recita:"Gură de om, gură de câine / Cere pâine!", dar şi din Cocoşul negru: "Arunci un pumn de aur şi cea mai bună fată / Se leapădă de lume, se-apropie îndată...", ceea ce izbea prin francheţea tiradei, dar şi prin scriitura impecabilă. (Neavând textul piesei la îndemână, găsesc tot în Călinescu un alt fragment, poate în acelaşi context: "Arunci un pumn de aur şi vezi crescând deodată/ În jurul tău palate de marmoră curată/ Cu trepte şi coloane şi statui şi oglinzi  (..) Acolo, scoici de aur cu pietre scumpe-n cute/ Împart, în tremurare, cântări necunoscute/ Iar apele răsună de parcă-ar fi cleştar..." p.. 716. În vitrinele librăriilor vedeam Odă limbii române, un tom cu deosebire voluminos, ce nu îndemna la lectură. Se spunea că ar fi singurul scriitor care şi-a asigurat încă în viaţă fiind, o statuie, plasată în grădină, chiar în dreptul ferestrei sale. Printre noii mei ciceroni în lumea literară, Tudor George îl invidia sincer pentru imensul număr de sonete şi îşi jura în barbă, de data asta la propriu, să scrie nu 701, ci exact o mie şi unu de sonete. Poate va fi reuşit, între timp... Actorul Ludovic Antal m-a dus la masa maestrului, aflat cu amici săi de generaţie la restaurantul scriitorilor. Intimidat peste măsură, nu am reţinut mai nimic din ce s-a discutat. Probabil tot cancanuri din viaţa literară, dar care pentru un novice erau lipsite de cheie.

*

Statuia este de fapt un bust şi se datorează lui Paciurea (ceea ce va fi sporit invidia confraţilor de condei), aflat în grădiniţa imobilului de la una dintre intrările în Cişmigiu, pe strada numită chiar Victor Eftimiu, ceea ce nu e puţin lucru, după cum nu e nici suficient. S-ar cuveni ca unul dintre teatrele noastre bucureştene să-i poarte numele. Placa memorială de pe imobil, cu un basorelief, a fost pusă de Comunitatea culturală albaneză, la împlinirea a 100 de ani de la naşterea dramaturgului.

Pe faţada aceluiaşi imobil se mai află o placă memorială cu basorelief, este a academicianului Petre Antonescu, din domeniul arhitecturii. Am pus tot acolo, la nr. 9, o placă memorială pentru scriitorii Ioanichie Olteanu şi Horia Matei.

Imaginea casei cu placă memorială apare şi în albumul  Literaturile Bucureştiului, ed. MNLR, 2010.


 

 

 

Poezia zilei, Victor Eftimiu

*

 

Sunt drumuri albe, luminate, 

Şi verzi coline-n calea ta, 

Te cheamă vii înciorchinate, 

Fântâni de-azur ... Nu le-asculta !

 

Pe drumul drept, mergi înainte –

Aruncă-ţi umbra-n asfinţit ;

Sub paşi ai lespezi de morminte, 

Colea un templu mistuit.

 

Nu te opri ! Nu vezi ghirlanda

De trandafiri şerpuitori?

Trecutul şi-a primit ofranda

Şi pe ruine cântă flori ...

 

Spre piscul îndrumării tale

Te du, ferit de amăgiri ;

De ţi s-a pus amurgu-n cale

Sfâşie-i pânzele subţiri.

 

Se lasă noaptea grea, de piatră ...

Un codru creşte. Nou decor.

S-aud hienele cum latră :

Nu le-asculta sinistrul cor!

 

Se-aprinde ochiul de balaur

Şi lupi ţâşnesc – nu te uita ;

Aşteaptă ! Zorile de aur

Încununa-vor fruntea ta ! 

 

 

Alţi scriitori:

Aron Pumnul, m. 1866

Nicolae Nasta, n. 1919

Ion Istrati, m. 1977 



Lebedele Lidiei mănâncă grâu umezit... 

Rățoii păstrează „distanța socială”...


 

 






















 

vineri, 22 ianuarie 2021

 22 ianuarie, Valeria Sadoveanu,  n. 1907 – d. 1985 

Cea de a doua soţie a lui Mihail Sadoveanu, Valeria Mitru, cu care marele scriitor s-a căsătorit în 1940, la un an de la moartea primei soţii, Catrinuţa Balu, cu care avusese cei 11 copii; Valeria a fost preferată Nataliei Negru, insistentă de mulţi ani pe lîngă scriitor şi este cea care l-a întovărăşit până la dispariţia sa, în noiembrie 1961; era de fapt o fostă colegă de şcoală a primei fiice a lui M.S., pe numele ei Profira, botezată astfel în amintirea mamei scriitorului. Există presupunerea că inima marelui povestitor se aprinsese mai demult pentru Valeria, căreia i-a şi dedicat un număr de poeme târzii de dragoste, DAIM (Doamna aleasă a inimii mele), publicate foarte târziu de Valeria. Ea însăşi a supravieţuit celebrului ei soţ, murind în anul 1985, după cum ne asigură Maica Benedicta, alias Zoe Dumitrescu Buşulenga, cele două doamne se cunoscuseră la Văratec şi au împărtăşit o prietenie de suflet.


Poezia zilei; Nicolae Caratană, n. 23 ianuarie 1914

 

 

 

Chipul

 

Ce de întinderi de nisip!

Am să le străbat în lung și-n lat.

Poate vruna din dune ascunde un chip

care încă nu s-a format.


Chipurile se nasc numa'-n deșert.

Deșertul nu e deșert, e devenire.

Este Timpul copt, Timpul fiert,

este fire dar și nefire.


El este-ntregul, dar este și partea.

Niciodată nu moare,

fiindcă el este moartea.


Și nici nu înghiață,

fiindcă el este viață.


Dar chipul pe care-l caut eu

e însuși chipul meu.


Doar devenind un deșert de nisip

aș putea să-mi descopăr propriul chip.

(preluare de pe Internet) 


Ion Lazu: Cărțile prietenilor mei: Daniel 

Dragomirescu

 




 Autografe de la scriitori, 2

Aurelian Titu Dumitrescu, Petru Popescu, Dumitru Dinulescu, 

Dumitru M. Ion, Nicolae Krasovschi, Ovidiu Genaru