luni, 30 iunie 2014

Scriitorul zilei: Dorin Tudoran, n. 30 iunie 1945 


    

    
  
  

      
Timişorean prin naştere, face liceul Mihai Viteazul din Bucureşti, absolvit în 1963, apoi Filologia bucureşteană, cu licenţă în 1968. Redactor la Publicaţii pentru străinătate, apoi la Flacăra (1973-74), de unde se transferă la Luceafărul, unde lucrează până în 1980. Burse de studii în Franţa şi RFG.  Între 1977-1981 face parte din Consiliul de conducere al Uniunii Scriitorilor. În aprilie 1984 face cerere de emigrare împreună cu familia; în august acelaşi an, depune un Memoriu către Ceauşescu, evidenţiind "prăpastia de netrecut" dintre convingerile sale şi realităţile din ţară. În aprilie 1985 intră în greva foamei. Anchetat, împreună cu fiica de 8 ani. Pe data de 24 iulie 1985 părăseşte România, stabilindu-se în Statele Unite. Între 1987 şi 1992 editează revista Agora, pe care o expediază prin poştă unor scriitori din ţară şi din diaspora. După 1990 este reprezentant USA la Bucureşti, apoi la Chişinău. Scriitor disident intens mediatizat după Decembrie 89. Şi-a publicat dosarul de securitate, dând în vileag un număr de informatori şi colaboratori sub acoperire ai Securităţii.
A făcut bună impresie la debutul ca poet, a perseverat cu volume parcimonioase, răsplătite cu premii, dar a scris şi cronică literară de întâmpinare, publicistică, interviuri cu poeţi, inclusiv cu unii uitaţi (Eugeniu Ştefănescu-Est: "Am vrut să fiu poet şi om cumsecade"), care se distanţau de "linie", de bună amintire, editînd câteva volume. După revenirea în ţară, a avut numeroase intervenţii în presă, a susţinut emisiuni la Radio şi TV, a acordat interviuri, în schimb a declarat că şi-a şters din computer ultimul volum de poezii, considerat redundant. Are un incitant blog de scriitor, prob, tăios, fără concesii.
În Dicţionarul său dar şi în Istoria sa Marian Popa îl consideră un om crispat, scrâşnit, însă un poet inteligent, lucrând cu intelectul, scriind în vers alb, desfăşurat; un poet "făcut" şi care, pe motive ideologice, a intrat în conflict direct cu lăudătorii ceauşismului naţionalist.  Lectura textelor îl contrazice, totuşi. Fiind vorba despre nişte cântece cu gura închisă, bine strunite stilistic. Dl Manolescu, care a militat în aceeaşi tabără cu poetul disident şi a menţinut legăturile prieteneşti, când atâtea relaţii s-au pulverizat post-decembrist, îi acordă 2 coloane în Istoria sa critică, totuşi reţinut în aprecierile cu privire la opera poetică. (Şi expediindu-l pe romancierul Radu Tudoran la "Autori de dicţionar...")

Opera literară: Mic tratat de glorie, 1973; Cântec de trecut Akheronul, 1975; Martori oculari (publicistică; în colab. cu Eugen Seceleanu), 1976; O zi în natură,1977;Uneori, plutirea,  1977; Respiraţie artificială,  1978; Pasaj de pietoni, 1978; Biografia debuturilor (interviuri), 1978; Semne particulare (antologie), 1979; Nostalgii intacte (interviuri), 1982; Adaptarea la realitate (publicistica), 1982; De bună voie. Autobiografia mea, Ed. Nord, Aarhus, 1986; Optional Future. Poems (trad. în limba engleză de Marcel Corniş-Pop), Europa Media, Inc., Daphne, Alabama, 1988; Frost or Fear? On the Condition of the Romanian Intellectual (trad. în limba eng. de Vladimir Tismăneanu); Europa Media, Inc., Daphne, Alabama, 1988; Ultimul turnir (antologie întocmită de Mircea Mihăieş),  1992; Onoarea de a înţelege. Interviuri, 1998; Kakistocraţia,  1998 (eseuri; cu o prefaţă de Nicolae Manolescu; postfaţa de Dorin Tudoran); ( titlul volumului s-ar traduce din limba greacă prin Puterea proştilor); Viitorul facultativ. Poezii alese. / Optional Future. Selected Poems (ed. bilingva; traducere în limba engleză de Marcel Corniş-Pop: cu o prefaţă de Ion Bogdan Lefter), 1999; Tânărul Ulise. Antologie (cu o prefaţă de Mircea Mihăieş),  2000; Absurdistan: O tragedie cu ieşire la mare, 2006; Eu, fiul lor. Dosar de securitate, 2010; Pisicuţ (Somnografii), 2011.

Citeşte mai mult: http://ro.wikipedia.org/wiki/Dorin_Tudoran 



Alţi scriitori:
B. Iordan, m. 1962


Poezia zilei , Dorin Tudoran 

Cântec

Şi tu care dreaptă stai
Împotriva legii din urmă
Ascultă-mă şi ascultă-mă
Cântecul meu se curmă.

Ziua mai pâlpâie doar
Cât un foc sub pietre ascuns

Trezeşte-te şi trezeşte-te
Fiară cu gâtul străpunc.

Trece un cal cu potcoave de frunze
Peste poteca uscată
Ridică-te şi ridică-te
Călăreţ cu inima spartă.

Citeşte cadranul vânăt
Ce ţi se roteşte sub sân
Încalecă şi încalecă
Animalul cu nervii de fân.

Cineva umblă să te atingă
Cu o rază subţire
Îndepărtează-te şi îndepărtează-te
În sfântă nemărginire...

Tâmpla

Ca şi cum tâmpla ţi-ar fi timpan
pe ea tot ce cade sună,
chiar ochiul acesta de pasăre
ceva pare să spună.

Ca şi cum tâmpla ţi-ar fi
ca meningele unui înger, subţire,
de câte ori o sărut
sângele sare din ea în neştire.

Ca şi cum tâmpla ce ţi s-a dat
nu e decât o perdea de apă,
de câte ori m-apropii
ea bate ca o pleoapă.

De parcă tâmpla ta ar fi
o aripă de privighetoare,
de câte ori îţi cânt,
tâmpla te doare.

(Din volumul O zi în natură, ed. Cartea românească, 1977)




Ion Lazu - O pagină de Jurnal, 2001
18 mai. Azi dimineaţă ascult la Iarba verde de acasă un briant interviu cu D. S. Vorbeşte repede, are ideile la îndemînă, pregătite, nu le caută pe undeva, în adîncul conştiinţei sale. Pare un corifeu ce revine cu obstinaţie în lumea mirifică a satului, şi asta pentru că îi iubeşte pe ţărani, aceşti oameni destoinici, acum împuţinaţi drastic, dispărînd unul cîte unul, sunt principala lui preocupare, le vrea tot binele de pe lume, căci sunt minunaţi, îl merită din plin! Iscusit slalom printre minciuni, adevăruri parţiale, deturnări etc. N-au dus-o pe roze nici sub burghezo-moşierime, nici sub comunişti, acum şi mai rău. D.S. are o fundaţie, vezi-bine, acordă 20 burse pentru copiii dotaţi, căci acum e mai rău ca înainte de ‘40, ţăranii nu-şi mai pot trimite copiii la şcoală. A apelat la potentaţii ce provin de la ţară Erbaşu (bogat de te sperie!) şi nimeni nu a dat bani pentru acele burse adresate copiilor de ţărani. A dat în schimb Philip Morris, ca să vezi! De ce a scris romanul acela? Ca să se ia la întrecere cu Petru Dumitriu care în Cronică de falilie are pagini magistrale despre ţărani.

S-a revăzut cu el după Revoluţie, s-au plimbat prin Bucureşti, acum P.D. era realmente o epavă. Şi-mi cade fisa cine l-a chemat pe P.D. să-l susţină în campania electorală pe Iliescu al nostru! Plătit foarte bine pentru asta. Omul care a fugit cu banii Uniunii. În exil nu a mai dat nici o carte importantă, am citit vreo două din ele. Iar D. S., care moare de dragul ţăranului român, azi “muribund” – a scris o nuvelă despre cum moare un ţăran, urît şi huiduit de consăteni (se va fi inspirat din cazul  ţărăncii de la Nucşoara?); face colocvii de vară despre sănătatea ţăranilor, dotează spitalul din Slătioara cu aparatură de vîrf; nişte ticăloşi au spart, au fost prinşi, au fost făcuţi scăpaţi… dar D.S. nu spune de unde îi vin banii – nu cumva de la falimentarea Băncii Internaţionale a Religiilor – să nu uit ce sediu impunător avea această bancă în Vîlcea! Aceeaşi bancă i-a scos pe sume imense cărţile lui de pominăVrea să facă în România o reuniune (pe banii cui?) a tuturor scriitorilor din lume care au ascendenţă ţărănească. Îi bagă în ciorba asta pe Rasputin, cu Matiora lui, pe G. G. Marquez, pe Eug. Barbu, neuitînd să-l facă scriitor de talie europeană. Or, E.B. s-a născut la oraş, vezi bine! Să ne uităm la SUA, Germania, mai ales la Franţa, care anul trecut şi-a sărbătorit ziua naţională sub sloganul “Franţa rurală eternă”! Feţe de mese în cele două culori naţionale de la un capăt la altul al Franţei. Acolo statul îi subvenţionează pe ţărani. De ce nu-i spune toate astea direct lui Iliescu, stăpînul lui? De ce populismul ăsta greţos, la Radio 1? Demagogie, spălare de bani, trai de belferi pe spinarea electoratului, a bieţilor “nişte ţărani”, care nu l-au primit la masa festivă din Vaideeni, 1980. Deci o dată în plus Pan Izverna se iluzionează cu privire la o posibilă, oricît de îndepărtată, răsturnare a situaţiei, noi ăştia mergem cu UDMR spre un nou partid unic, iar liberalii, ţărăniştii, UFD-ul vor rămîne în continuare figuranţi în jocul aşa-zisei democraţii din România. Structurile securiste s-au regrupat, s-au reorganizat la scară naţională şi nu numai, lucrează iscusit şi tenace, profesionist şi vor fi mîine o mafie la lumina zilei, de neînlăturat.
Va urma



Fotografii de la revenirea din Grecia... 







duminică, 29 iunie 2014

Scriitorul zilei: Nicolae Bălcescu, n. 29 iunie 1819 - d. 29 nov. 1852

       

Dintr-o familie de mici boieri din zona vîlceană Topolog, având 2 fraţi şi 2 surori, a adoptat numele mamei Zinca Bălcescu, deoarece tatăl a murit pretimpuriu; a făcut şcoala primară în particular, desigur cu dascăl grec, apoi Liceul Sf. Sava din Bucureşti, unde îi are ca profesori pe Ion Heliade Rădulescu şi pe Aaron Florian; coleg de clasă cu Ion Ghica, de care îl va lega o mare prietenie. Începe o carieră militară, dar fiind implicat în complotul din 1840 al lui D. Filipescu, face doi ani de detanţie la mânăstirea Mărgineni, pînă în 1843,  şubrezindu-şi iremediabil sănătatea. Este, împreună cu Cristian Tell şi Ion Ghica, unul dintre iniţiatorii asociaţiei secrete şi elitiste Frăţia, după model carvonar. În 1844 publică în revista Propăşirea de la Iaşi a lui M. Kogălniceanu şi V. Alecsandri, studiul istoric Puterea armată şi arta militară la români. Călătorii de studii în absolut toate provinciile româneşti, dar şi în Franţa şi Italia. Înfiinţează împreună cu August Treboniu Laurian revista Magazin istoric pentru Dacia, 1845-1848, unde publică Despre starea socială a muncitorului plugar din Principatele române şi un prim volum din cronicari.
Între 1846 şi 1848 se află la Paris, audiind cursurile lui J. Michelet, studiind în biblioteci şi arhive, participând activ la Societatea studenţilor români. Ia parte, în februarie 1848 la Revoluţia din Paris. La întoarcerea în ţară contribuie la redactarea textului Proclamaţiei de la Izlaz. În Guvernul Provizoriu va fi mai întâi ministru de externe, apoi secretar al Guvernului. La căderea revoluţiei, după doar 2-3 zile, este arestat de autorităţie otomane, dar evadează; trece în Transilvania şi încearcă o conciliere cu revoluţionarii maghiari, ajungând la o înţelegere cu Koshutt, care însă a fost încălcată de revoluţionarii maghiari. Sunt abia acum cunoscute dezastrele pe care aceştia le-au provocat în regiune bombardarea cu tunurile a sute de biserici ortodoxe etc). Extrădat de austrieci, exilat la Paris, se dedică cercetărilor istorice şi redactării capodoperei sale: Românii subt Mihai Voievod Viteazul, începută încă în 1846 - oarecum în tandem cu studiile celuilalt mare istoric al vremii, Mihail Kogălniceanu - text rămas nedefinitivat, publicat între 1861-1863 în Revista română, de Al. Odobescu, iar în volum, de acelaşi, în 1877.  La Paris publică studiul Despre împroprietărirea ţăranilor; colaborează la revista lui Adam Mickiewicz, la revista Poporul suveran a lui Dimitrie Bolintineanu, dar şi studiul Mersul revoluţiei în istoria românilor.
Nicolae Bălcescu, personalitate eclatantă, patriot ardent, atras de ideea unităţii naţionale (fapt care l-a îndreptat spre personalitatea lui Mihai Viteazul), cercetător fără egal în epocă, a deschis istoriografiei româneşti căi noi de abordare. Influenţat de metodologia lui J. Michelet şi a italienilir, este un reformator al istoriografiei noastre, mutând definitiv accentul de pe abordarea cronicărească, ce avea atenţia concentrată pe succesiunea domitorilor, către ansamblul fenomenelor istorice, pe cercetarea evoliţiei instituţiilor statale - armata, administraţia etc, pe descrierea stării sociale, de exemplu starea ţăranului român sub Mihai Viteazul, legarea lui de moşie, ceea ce a frânat dezvoltarea istorică. Din prezentarea faptelor trecutului, din examenul critic al stărilor sociale, Bălcescu căuta să deducă ideile ce mişcă istoria, legităţile, deci o abordare la nivel ştiinţific dar şi filosofic.
Bolnav de plămâni, se strămută în zona mediteraneană, la Neapole, apoi în Sicilia, la Palermo, unde va deceda la numai 33 de ani, sărac, înmormântat într-o groapă comună, deci imposibil de identificat - neajutat de nimeni, ţinut până în ultima clipă la distanţă de noul domnitor. În altă variantă, cadavrul a fost preluat de călugării capucini, specialişti în mumificări, şi ar fi de văzut într-o mânăstire de-a lor
Posteritatea lui Nicolae Bălcescu este neegalată în istoria noastră. Numai cea a lui Mihai Eminescu o poate întrece. Formele concrete ale acetei glorii postume sunt la limita cu inimaginabilul: statui, nume de străzi, pieţe, cartiere, stadioane, aeroporturi, centre internaţionale, licee, şcoli, săli de conferinţe, tablouri, stampe, efigii, bancnote, timbre, monede, efigii, premii, filme; însă: mai puţine monografii, câteva reeditări şi mi-e greu să spun dacă se mai află în manuale sau a fost considerat "expirat"... Pe vremuri, nu neapărat atenţi la subtilităţile ştiinţei istorice, ne era lesne să învăţăm pe dinafară: "dincolo de culmea cea mai înaltă a Munţilor carpaţi se întinde mândra şi binecuvântata transilvanie..."
Un nume glorios. Inevitabil, să sperăm, în următorul mileniu.



Poezia zilei, Vasile Alecsandri

Bălcescu Murind


De pe plaiu-nstrăinării, 
Unde zac si simt ăa mor
De amarul disperărei
Si de-al ţării mele dor, 
Văd o pasare voioasă
Apucând spre răsărit
Si o raăa luminoasă, 
Si un nour aurit.

“Pasarică zburătoare
Unde mergi cu dorul meu?”
“Am solie-ncântătoare
De la sfântul Dumnezeu
Să duc glas de armonie
Ţărmurilor românesti
Si să scald în veselie
Inimile ce jălşsti !”

“Raza vie, călătoare, 
Unde mergi cu dorul meu?”
“Am solie-nvietoare
De la sfântul Dumnezeu
Să depun o sărutare
Pe al ţării tale sân
Si să duc o alinare
Jalnicului tău suspin.”

“Nouraş pătruns de soare, 
Unde mergi cu dorul meu?”
“Am solie roditoare
De la sfântul Dumnezeu
Să mă las în Românie, 
Ca să crească mii de flori
Pe frumoasa ei câmpie
Ce o plângi adeseori !”

“Du-te rază stralucită, 
Du-te mică păsărea, 
Si pe ţara mea iubită
Mângaiaţi-o-n lipsa mea !
Iar tu, nour de rodire, 
Fă să crească-n sânul său, 
Cu verzi lauri de mărire.
Floarea sufletului meu !”



Poezia zilei, Aurelian Bentoiu: 
Curcubeul

Când am văzut cum mână norii vântul,
Mi-am zis: Va fi o zi întunecată!
Şi bolta fu de fulgere brăzdată
Şi-a curs potop cumplit - ferească sfântul!

Dar ploaia şi-a spus repede cuvîntul.
Cupolă de cristal e bolta toată.
Iar curcubeul toartă-n cer lucrată
Să ţină Dumnezeu de ea Pământul.

Când norii soartei fac perdea pe zare,
Restriştea înecând-o-n nepăsare,
S-alungi din suflet umbrele tristeţii.

Căci soarta cu capricii de femeie
Aduce rând pe rând pe cerul vieţii
Senin şi nori, furtuni şi curcubeie.
1955
(Din volumul Zări şi Zodii. Poezii din închisoare, 2001)


Alţi scriitori:
P. P. Carp, n. 1837
Aurelian Bentoiu, n. 29 iunie 1892 - d. 27 iunie 1962



Ion Lazu - O pagină de Jurnal, 2001
10 mai. (...) Vine Gelu pe la noi, îi arăt diverse documente de familie, inclusiv declaraţia unchiului precum că doreşte să fie incinerat. Foaia matricolă de la armată, din care reiese clar că Ciobanu T. Mihail nu a fost efectiv pe front decît 11 luni. Tanti ştia asta, dar nu mi-a arătat actul, în schimb m-a pus să merg la arhiva Piteşti, probabil cu speranţa stupidă că aceia nu au documenteţia completă. I-am adus documentaţia, nu a fost mulţumită, s-a dus ea însăşi la Piteşti şi a primit acelaşi răspuns – avînd grijă să spună că a obţinut mai mult etc. De unde?! Şi aşa, în orice împrejurare. O persoană foarte dificilă, mai ales foarte greu, dacă nu imposibil de mulţumit. Îi arăt toate astea lui Gelu, inclusiv rezultatul descinderilor mele la Scorniceşti, de unde voia pămînt pe care îl vînduseră pînă la ultima palmă de loc. Zice: De, frate-meu, aşa era ea, dar avea şi părţi simpatice. Desigur.
Mai ieri citesc despre schizofrenia lui Cioran. Mult discutata scenă cînd îi reproşează mamei că l-a născut, iar dînsa îi spune că dacă ştia l-ar fi avortat. În schimb nu este comentat fotbalul cu hîrci, în cimitirul satului. Coasta Boacei, un fals eden? Tot mai stăruitoare impresia că toţi aceşti mari oameni au fost schizofreni. Or, nu am intenţionat niciodată să intru în competiţie cu niciuna dintre formele geniului, inclusiv cu vecina noastră schizofrenia. Îmi repet: Dacă aş reuşi să realizez ceva cît de cît decent şi valabil, însă ca om normal. Cu toată tăria: nu aş da normalitatea pentru nimic, nici măcar pentru beneficiile gloriei. Consum rezultatele artistice ale nebuniei, simţind cam din ce parte vine fiorul - deşi aş prefera să nu ştiu că autorul a fost paranoic, schizoid, epileptic, homosexual etc.

În fapt, nu există un prag net, o delimitare strictă a normalului de anormal, fiecare dintre aceste stări are trimiteri, fine rădăcini şi mici crengi care transgresează celălalt tărîm; anormalul e pe porţiuni oricît de mici normal şi invers, numai dozajul este decisiv; nu ne sunt străine micile rătăciri, devieri de-o clipă, însă ţinem cu dinţii de normalitate. Ei au acceptat altceva, s-au sumeţit să fie altfel şi paradoxul este că ei mai bine decît oricine pot vorbi despre dilemele omului.
Va urma


Fotografii din Grecia Întoarcerea de la Biserica din Nea Penteli








sâmbătă, 28 iunie 2014

Scriitorul zilei: I. D. Sârbu, n. 28 iunie 1919 - d. 17 septembrie 1989           



          

Fiul unui miner din Petrila, urmează Literele şi Filosofia la Universitatea din Cluj, fiind discipolul lui Lucian Blaga, care îi va conduce doctoratul în filosofie. În refugiul universitar de la Sibiu, este unul dintre principalii actanţi ai Cercului Literar, împreună cu Ion Negoiţescu, Radu Stanca, Şt. Aug. Doinaş, Cornel Regman, Ovidiu Cotruş, Eugen Todoran. Participă ca soldat pe frontul antisovietic, este luat prizonier, dar izbuteşte să evadeze şi să revină în clandestinitate, cale de 2000 km, până în ţară.
La absolvirea Universităţii, acest "atlet al mizeriei" după cum îl numise marele Blaga, devine asistentul lui Liviu Rusu şi în curând cel mai tânăr conferenţiar; este epurat din universitate, probabil refuzând să semneze delaţiuni împotriva lui Blaga. Este pentru o vreme profesor de liceu, apoi lucrează în redacţia revistei Teatru şi ulterior la Revista de pedagogie.
 În toamna lui 1956, legat de evenimentele din Ungaria, este arestat şi condamnat la un an de detenţie, pentru "omisiune de denunţ", deoarece poetul Doinaş, arestat el însuşi mărturisise că printre cei prezenţi la discuţia "duşmănoasă" despre revoluţia ungară fusese de faţă şi I. D. Sârbu; în preajma eliberării, la ordinul direct al lui Nokolschi, care nu uitase că fostul miner scrisese o comedie Sovrom Cărbune, în care satiriza exploatarea de către sovietici a bogăţiilor subsolului nostru, I. D. Sârbu este rejudecat şi pedeapsa mărită la 7 ani. La ieşirea din închisoare, va lucra o scurtă vreme în mină; va primi Domiciliu obligatoriu la Craiova, unde va locui până la sfârşitul vieţii; a lucrat ca maşinist la teatrul din urbe, reuşind să devină secretar literar la Teatrul Naţional craiovean. Publică diverse cărţi de teatru, povestiri pentru copii, două romane, fără a avea ecoul covenit în presă. Se consideră că romanul Cel mai iubit dintre pământeni  ar fi fost inspirat din experienţa carcerală a lui I. D. Sârbu. Legătura semantică este la îndemână: Petrini-Petrila. Alţi comentatori vorbesc de Ion Caraion ca prototip, iar alţii de Traian Chelariu, angajat la ecarisaj, după eliberare. Acest simplu fapt ar trebui să dea de gândit. Trei scriitori mari, inspiratori ai unui personaj devenit celebru. Nu e deajuns? Dar de ce nu mai mulţi, căci au pătimit în închisori peste 300 de scriitori?!
I. D. Sârbu reprezintă la noi cazul scriitorul tipic pentru literatura de sertar. Cărţile lui importante au început să apară imediat după 1989: Traversarea cortinei (corespondenţa sa cu Ion Negoiţescu, Virgil Nemoianu şi Mariana Şora); Iarna bolnavă de cancer, 2 volume (corespondenţa cu familiile Petroiu, Maxim şi Cotruş); Adio, Europa, roman; Europa mea; Jurnalul unui jurnalist fără jurnal... Urmate de exegeze, de monografii despre năpăstuitul dârz scriitor, precum cele ale lui Nicolae Oprea şi Daniel Cristea Enache... Culegerea Zidul de sticlă, a cercetătoarei Clara Mareş, despre cei 32 de ani de urmărire de către securitate a obiectivului I. D. Sârbu.
O casă memorială în Petrila, un teatru de dramă în Petroşani, purtându-i numele, o placă memorială în Craiova...Opera puternică a unui mare scriitor, disident adevărat, dârz, incoruptibil, cu care am putea să ne mândrim realmente. Securiştilor şi politrucilor nu le venea să creadă că un fost comunist ilegalist refuză cu obstinaţie să devină colaboratorul regimului, fie şi din umbră, un performer al turnătoriilor, de ce nu?, un abil profitor, sau de-adreptul  un carierist eclatant...

Opera: Teatru: La o piatră de hotar (1967); Frunze care ard (1968);  Arca bunei speranţe (1970); Întoarcerea tatălui risipitor (1972); Sâmbăta amăgirilor (197; A doua faţă a medaliei (1973); Teatru (1976). Povestiri: Şoarecele B. şi alte povestiri; Povestiri Petrilene;  
Opere publicate postum: Jurnalul unui jurnalist fără jurnal ; Adio, Europa!;  D e ce plânge mama? (1973);  roman pentru copii Dansul ursului, roman pentru copii şi bătrâni; Lupul şi catedrala, roman distopic.
Citeşte mai mult: http://atelier.liternet.ro/articol.php?art=2212
 http://ro.wikipedia.org/wiki/Ion_Desideriu_S%C3%AErbu
http://grupareaaproape.wordpress.com/2007/01/04/id-sirbu-jurnalist-fara-jurnal-2005/
 http://www.romanialibera.ro/cultura/carte/dosarul-de-urmarire-al-lui-i-d-sirbu-devenit-literatura-252519.html
Casa memorială I. D. Sârbu din Petrila, jud. Hunedoara



Alţi scriitori:
Andriana Fianu, m. 2000

Poezia zilei

Ion Lazu - O pagină de Jurnal, 2001
22 iunie. Ieri, cu o mică strîngere de inimă, mi-am zis: iar începe să se scurteze ziua, iar ni se ia puţin cîte puţin din lumina şi căldura de zi cu zi, limitele se strîng milimetru cu milimetru. Înţeleg cultul soarelui, poate chiar mai bine ca egiptenii, la ei niciodată soarele nu apune la ora 17…
De dimineaţă, la metrou Izvor mă văd cu Găbiţu lui Petrică Lungu: mai să nu-l recunosc; fusese un adolescent filiform, aproape neverosimil, acum s-a mai “format” – dar ce tînăr reuşit! Costum, cravată, bărbuţă şatenă, obraz luminos, ochi curaţi, vorbă blajină, acel mod de a te privi direct în ochi şi de a spune cuvintele, ca fostul meu coleg. Mariana a sosit de 10 zile, cu Ilinca se văd rar, ar pleca tranzitoriu în Canada, însă nu suportă frigul… O mare plăcere să am în faţa ochilor acest tînăr foarte special, delicat, stilat, fără morgă, cu nimic prefăcut, agresiv, ne-tupeist. M-am gîndit la Petrică, dus deja de 4-5 ani. Oare cui ar fi dăunat dacă el ar mai fi trăit 10-15 ani, măcar cît să se bucure de fiul lui?! Un minunat tînăr aici, pe trotuar – şi colegul meu sub pămînt, de parcă nu ar exista nici o legătură, decît în mintea mea, între cei doi: tată şi fiu…
29 iulie.  Eu gîndesc în ritmul în care scriu – şi scriu încet, trudit, iar nicidecum năvalnic, inspirat, - după ce ideea s-a prezentat, cu o întîrziere oricît de mare şi asupra căreia nu am nici o putere…

6 aug. Mă văd la metrou cu Mariana L. şi o invit pe la noi, sâmbătă.  M. vine cu albumul foto de la New York, vorbim de-ale noastre, la plecare îi dau fragmentele de jurnal cu Mircea C. şi Petrică L., promite să le citească acasă, în tihnă. Spre seară dă telefon, emoţionată: Poetule, am învăţat textul pe dinafară etc. Tot ea, oarecum mirată: Nu ne-am văzut de ani şi vorbim de parcă am fi fost mereu împreună. Cam aşa e, zic. Gabi a renunţat la “plecarea în USA pe Pufi” (Pufi e pisoiul lor), vrea să înveţe. Ilinca traduce la o firmă de construcţii, engleză, toată ziua cu ochii în ecran. M. a schimbat tactica cu Gabi, nu-l mai contrazice, doar spune: părerea mea este că…, după care părăseşte camera. E mai eficient. O întreabă pe Lidia dacă mai scrie poezii la bucătărie. Nu, e prea obosită. Dar eu? Nu mă las, la Venetici e mereu ceva de migălit. Şi într-adevăr!
(din Gîndirea înceată, jurnal 2000-2005)
Va urma


Fotografii din Grecia... Biserica Profet Ilias, din Nea Penteli, Atena.








vineri, 27 iunie 2014

Lidia Lazu - Cântece în aer liber: Florile galbene din Tolo
http://youtu.be/CY_lIBAYcU8


Scriitorul zilei:  Emanoil Bucuţa, n. 27 iunie 1887 - d. 7 oct. 1946
Emanoil_Bucuţa        

Născut la Bolintinul din Deal, ca fiu al unui mic funcţionar Ioniţă Popescu, odraslă de preot şi al unei ardelence (numele de familie Bucuţa, adoptat de viitorul scriitor) , a făcut liceul Sf. Sava şi a luat licenţa în filologie în 1912, după care a mers la Berlin pentru un doctorat pe care nu l-a mai trecut. Etnograf, folclorist, istric literar, poet şi romancier, devenit membru corespondent al Academiei, a deţinut mereu funcţii administrative prin ministere. Nu-mi este clar de ce unii se referă la biolog, la medic... Colaborator la reviste literare, a iniţiat el însuşi câteva, de exemplu Boabe de grâu, 1930-1935.
Maria Popa îl citează de 7 ori în primul volum al Istoriei sale, George Călinescu, foarte atent cu scriitorul, îi acordă un articol de 4 coloane întregi şi îl mai citează de 7 ori; îl consideră "primul poet intimist în înţelesul propriu al cuvântului", punându-şi în pagină "micul sentiment", "universul casnic", oferind "mici vitrine de cristaluri grele". Îl consideră ca exersându-se în tehnica Heredia şi un foarte bun sonetist, citându-i în întregime un sonet erotic. Călinescu citează fără reţineri din Cântece de leagăn, poezii scrise despre primele luni de viaţă ale progeniturii sale. Ca prozator, Bucuţa este descriptiv, în maniera documentaristului sau muzeografului; când acţinuea se petrece la Balcic, avem actanţi dobrogeni, turci, bulgari, fiecare descris în aspectele etnografice - de la costum, la vorbire şi obiceiuri - cumva în maniera costumbrismului spaniol?; idem când acţiunea se desfăşoară în Transilvania, avem scene cu saşi, maghiari, secui etc. În revistele sale şi în studiile etnografice, ex: La Huţuli, între Suceava şi Ceremuş, 1932, pune în valoare fotografia etnografică, devenită de atunci instrument de lucru.
A fost primul editor al corespondenţei de 3 decenii dintre Titu Maiorescu şi Duiliu Zamfirescu, 1937, cu o prefaţă foarte pătrunzătoare în ce-l priveşte mai ales pe Duiliu, prezentat ca om distant, megaloman, jucând rolul unui pontif şi scriind, fără să clipească: "...e uşor să mă consider cel mai mare romancier român, din moment ce sunt singurul"... (îi desconsidera pe Caragiale,pe Slavici etc).

Opera: Florile inimei: Miniaturi: Oglinzi: Cântece de leagăn, Cartea Românească, Bucureşti, 1920;  Românii dintre Vidin şi Timoc: Cu un adaus de documente, folklor, glosar, fotografii, hărţi, Cartea Românească, Bucureşti, 1923;  Fuga lui Şefki. Roman, Cartea Românească, Bucureşti, 1927;  Maica Domnului dela mare, Colecţia Gândirea, Cartea Românească, Bucureşti, 1930;  Balcic, Ramuri, Craiova, 1931 (republicat în 2003 la editura Cronicar, Bucureşti);  Institutul Social Român, Institutul de Arte Grafice "E. Marvan", Bucureşti, 1931;  Biblioteca satului, Colecţia Cartea satului, Fundaţia Culturală Regală "Principele Carol", Bucureşti, 1936 (Cu o vedere în culori după G. Petraşcu şi cu alte chipuri);  Pietre de vad (3 vol.), Editura Casei Şcoalelor, Bucureşti, 1937 (vol. 1), 1941 (vol. 2), ? (vol. 3);  Legătura roşie, Colecţia Cartea satului, Fundaţia Culturală Regală "Principele Carol", Bucureşti, 1938 (cu desene de J. Giurgea-Negrileşti şi cu o vedere în culori după o pânză de Ştefan Popescu);  Capra neagră. Roman, Casa Şcoalelor, Bucureşti, 1938 (Cu desene de Mac Constantinescu; republicat în 1977 la editura clujeană Dacia, colecţia Restituiri, ediţie îngrijită, prefaţă şi note de Ion Vartic; coperta de Vasile Pop Silaghi);  Scrieri (2 vol.), Editura Minerva, Bucureşti, 1971/1977 (cu un studiu introductiv de acad. Perpessicius; Text stabilit şi note de Lucia Borş-Bucuţa şi Violeta Mihăilă: vol. 1 cuprinde romanele Legătura roşie, Fuga lui Şefki şi Capra neagră;   Mozaic: Memorii, Editura Cronicar, Bucureşti, 2004;  Crescătorul de şoimi, Colecţia Cartea vremii, Fundaţia Culturală Regele Mihai I, Bucureşti;   Românii din Bulgaria, Cartea Românească, Bucureşti; Poveştile crivăţului etc.

Citeşte mai mult: http://ro.wikipedia.org/wiki/Emanoil_Bucu%C8%9Ba
http://agonia.ro/index.php/author/0036522/type/all/Toate


Poezia zilei, Emanoil Bucuţa:  

Psalm


Cînd erai în lumea ta
Nu ştiai ce e cuvîntul,
Ci o harfă doar cînta
Cînd intra prin coarde vîntul.

Un arhanghel potrivea
Glasul orelor, din cuie;
Fiecare cui o stea,
Coarda, foc de sori ce suie.

Psalm pornea prin ceruri plin,
Într-un vînt de aripi albe,
Şi pe urmă-i cristalin,
Şi voi, îngeri, salbe, salbe.


Alţi scriitori:
Samson Bodnărescu, n. 1840



Ion Lazu - O pagină de Jurnal, 2001
              
3 mai. Să reiau tehnica din V-1 şi să-i dau fiecărui personaj textul lui: Vera, Grigore, Dona, Mihail, chiar sub aceste titluri. La Andrei pot folosi două variante:Vania Ivanovici a murit la 62 de ani, de ciroză, la puţin timp după declanşarea bolii. Nu s-a îngrijit mai deloc. Mort pe 17 ianuarie, de sf. Anton, ziua numelui pentru Ţuca. Vania a rugat-o pe soră-sa să-i dea telefon şi să o felicite. După care a murit. Se va fi gîndit că Ţuca a fost persoana cea mai importantă din viaţa lui, indiferent de faptul că nu i-a fost credincios, indiferent de faptul că în ultimii ani se răzleţise de ea…
Se va fi dus Ţuca la moartea fostului soţ? Zice: el era bun, săritor să ajute pe alţii la nevoie. În ce-o priveşte însă, el premedita totul. A rămas cu tot ce adunaseră ei în atîţia ani, inclusiv apartamentul, ea s-a întors la părinţi doar cu mobila albă, care lui nu-i plăcea. Pînă să o convingă să plece, venea mereu la părinţi, aceia îl iubiseră. Îi promitea ei că vor rămîne împreună, doar că are nevoie de o destindere, să nu mai fie stresat. Are o ultimă şansă să facă un copil. (Deja trăia cu alta) Ea pleacă, el o aduce pe cealaltă a doua zi. După ce a văzut-o plecată, nu a mai dat pe la ei, nici măcar n-a mai telefonat. Mare afemeiat. La început era îndrăgostit de ea, îi făcea poze prin parc, a fost şi la Falcău, acolo alte poze. Cîndva, la mare, după ce îl salvase pe unchiul Vanea de la înec, a vrut să o înece pe Ţuca; apoi a pretins că s-a jucat cu ea. Spre sfîrşit era mereu beat, se scula noaptea şi se pişa la uşă, probabil tot ca să o determine să se despartă, să-l lase. O ameninţa că se va arunca în Dunăre. Sau încerca să o ducă cu preşul, precum că o să scrie un roman grozav despre dragostea lor, cînd ea n-o să mai fie…Îi inducea ideea sinuciderii. La ani după despărţirea în fapt, la nunta lui Victoraş o dansează toată seara, tandru. O conduce spre casă, ea apucă să-i spună că nu poate trăi fără el. El: Dacă te întorci la mine, mă arunc în Dunăre. Iar la obiecţiile ei, sublinia: De aia nu putem fi împreună. Mi-e frică de tine…
Chinurile cu Vania. Cu securitatea. Ţuca bănuieşte că aceia aveau cheia de la apartamentul lor şi primeau informatori în timp ce ea era la liceu.  Mă gândesc că o propulsaseră în funcţia de directoare adj., anume ca să fie mereu ocupată, să nu stea pe-acasă... N-am nicio îndoială în această privinţă. Dar ceea ce a dat-o peste cap a fost povestea cu nepoata lui văru-său, cu care şi el a trăit, studentă şi amantă de lux, implicaţi fiind mai mulţi universitari. Fată superbă, dar care făcea prostituţie şi lux mare. Proces public, condamnări, destituiri; Vania nu a fost direct implicat la proces, dar s-a pomenit şi numele lui. Imediat şi-a aranjat o plecare în Alger, ca profesor de matematică, să-şi şteargă urma. Ajutat, desigur, de cei care îi erau obligaţi.
Ţuca îl vizitează în Alger, e acroşată de un vameş algerian, bărbat bine, 26 ani, susţinător de familie. Acela îi scrie, sora lui Vanea, sau cei de la secu îl pun la curent pe acesta, aşa că la a doua vizită, aflînd că cei doi s-au revăzut,  Vanea aranjază ca ea să nu poată ieşi cu bagajele. Tot în Alger bleaga de verişoară primeşte scrisoare de la fostul elev, acum militar – mare greşală, pe plic trecuse numărul unităţii militare! Prostii atît de mari nu poate face decît minunata mea verişoară!  Şi ce tărăboi i-a făcut el, după...
Încep să cred că acei ce se exhibă au, în afară de această perversiune, măcar încă una: homo, lesbi etc, iar dacă nu, un orgoliu neînfrînat. O fire de artist.
 (din Gândirea înceată, jurnal 2000-2005)                           
Va urma



Fotografii din Grecia... 





Adăugaţi o legendă