mă împiedică să te contemplu, Munte.
Chipul tău alcătuit din liniile
cele mai îndepărtate
se-ntunecă de scama vântului
de pâcla de la marginea pământului
de clăi, de pomi, de toate.
Însă oriunde m-aş afla, te intuiesc mereu
după locul către care se întoarce gândul meu
după atracţia privirilor, trează
care printre lucruri fără greş răzbate
şi steaua Muntelui o scrutează.
Pocola-Beiuş, vara 68
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu