marți, 30 aprilie 2013

Scriitorul zilei: Matei Alexandrescu   http://ilazu.blogspot.ro/2012/04/scriitorul-zilei-matei-alexandrescu.html

Ion Lazu - Pagini de jurnal, 1992 
22 martie. Mierea miroase a păducel. Constat asta acum, când am trecut la ceaiul de păducel. Visez casa veche a lui Mărunţelu, e a doua oară că visez vechiul loc de casă din Pîrliţi-Slatina.

Nu mă supără atât aspectele penibile ale caracterului tău, cât cele privind boala ta mintală, cele care fac imposibil să ai caracter. Ciupu vine şi povesteşte că a trecut pe la poarta lui Gică M. şi l-a auzit strigând: Te porţi de parcă ar fi casa ta. Nu e a ta, e a maică-ti! Angela îl ia cam tare pe Liviu: că nu are răbdare să stea pe scaun, că nu are răbdare să citească o pagină, fie ea şi o poezie.
A.B. tot vine şi vine. Ne spune de adversităţi cu colegii. Angela zice: Nu e-n regulă, dacă s-a certat ea şi cu X, ăla e prea manierat ca să se poarte urât cu o femeie. E a doua, a treia oară că Angela revine cu întrebări despre refugiu, despre copilăria mea. Nu e o noutate că punem întrebarea, dar acum înţeleg de ce: pentru că nu suntem destul de atenţi la răspuns. Sau ceva nu este conform cu aşteptarea? Mai simplu ar fi să spun că există interes, dar şi uitare.
Şi cu asta am depăşit iar echinocţiul! Ieri cu A. şi Ştef în parcul IOR, jucăm mingea, ne plimbăm la soare. Multe sălcii devastate de ţigani, de la rădăcină, sau jumătate de coroană - pentru lemne de foc. B. vine să ne spună de succesele lui în asigurări.
Poezia: Sârmele se adună de pe jos
Se face că la acest sfârşit de mileniu omenirea trăieşte nu doar marea cumpănă a înarmării, ci şi pe cea a naţionalismului; dar şi a SIDA, dar şi pe cea a notorietăţii, a starului. Ajung staruri anume acei inşi nu tocmai echilibraţi, ei produc muzică, sport etc. Succesul vine prea repede, e bulversant, îi răpune. Structuri fragile, precare intelectual, labile psihic, îndeobşte exhibiţionişti, fără pregătire temeinică, fără criterii valorice, precari moraliceşte. Şi brusc: bani, publicitate, adulaţie. Iute îşi ies din matcă, beau, se droghează, se autodistrug. Anonimatul e apăsător, pentru omul orgolios, care îşi simte valoarea, dar e totuşi mai lesne de suportat (sperând în taină...), decât gloria venită peste noapte. Fotbalist, baschetbalist, cântăreţ folk. Repede o iau razna... Altfel va reacţiona un premiat Nobel în chimie, în...
Cei care lovesc în Uniunea Scriitorilor ştiu prea bine că orice uniune, de oriunde şi de oricând, a fost şi este un viespar de orgolii etc., ceea ce nu anulează valorile individuale. Ştiu ei prea bine chestia asta, dar strecoară în urechile neştiutorilor calomnia...
Graham Green, se spune, era un cinic, umblând cu inşi dubioşi, din medii joase. Asta interesează mai puţin. Orice scriitor trebuie să fie dur, în felul lui, nu neapărat în viaţă, dar oricum în scris. Cei care, într-un fel sau altul, l-au cunoscut pe G. G. şi au ceva de bîrfit, încercând să-l întineze, sau ca să iasă ei cumva din anonimat, vor înceta în curând, prin somaţie biologică. Ci figura lui G.G. le va supravieţui. Spun figura şi mă gândesc numai şi numai la opera scrisă a acestuia, la figura spiritului creator.
29 martie. Duminică, schimbarea orarului. Avem o dimineaţă însorită. Ieri, la Glasul Basarabiei, serbare în cinstea celor care au împlinit Drumul crucii. Le dau 9 cărţi de-ale mele şi iau autografele tinerilor pe prima pagină a Istoriei Basarabiei de Ion Nistor.
Emoţionantă ziua de 27 martie, cînd la ora 12 i-am întîmpinat pe studenţii basarabeni la Arcul de Triumf. Lume cu flori, fanfara militară, slujbă religioasă sobră şi trecerea pe sub Arcul de triumf, în strigăte de “Basarabia, pămînt românesc!” şi “Regele şi Patria!”. Convoiul pleacă pe şosea spre Pţa Victoriei, trece prin faţa Ambasadei Ruse, strigăm în forţă: “Jos cizma de pe Bararabia!”, lumea se tot adaugă coloanei, pe Calea Victoriei zbîrnîie geamurile cînd scandăm lozinci unioniste, o văd pe Sînziana la Casa Vernescu şi pe Blandiana cu Gabriela Adameşteanu la balconul revistei 22, îmi zîmbesc, fac semne. Din Piaţa Palatului îl acroşez pe Ion Coja şi îi spun că nu e nevoie de referendum pentru Unirea cu Basarabia, căci nu printr-un referendum ne-au fost luate acele provincii. Şi: M. Ciobanu are în Convorbiri cu regele Mihai cea mai bună carte a anului. Nu ştie. Se miră. Am ajuns la Dîmboviţa, cotim spre Piaţa Unirii iar cînd să urcăm spre Patriarhie prind să bată toate clopotele. Moment înălţător. Pe la jumătatea pantei, încep să cadă picuri de ploaie, iar cînd ajungem în curte, deja se dezlănţuie ploaia cea mare. Ţine aşa cît ţine şi slujba, aproape trei sferturi de oră. Vie emoţie, pînă şi fotoreporterii aveau lacrimi în ochi. Drumul crucii, drumul pătimirii noastre, un gest fără precedent în istorie. O spune chiar Teoctist, ins care vorbeşte însă foarte mult, excesiv chiar.
Revenim în Piaţa Univerităţii şi îi aşteptăm pe cei cu crucea, care făcuseră un ocol pentru a depune flori la statuia lui Eminescu. Vin şi fixează crucea în piedestalul pus acolo chiar de mine, cu o zi înainte; cei care ştiu despre acţiunea mea, mă felicită. Apare Lidia. Piaţa arhiplină. La urmă, buluc de oameni ce se îngrămădeau să sărute crucea, deja copleşită de flori. Ne retragem, împăcaţi în sufletele noastre, după atîta zbucium care părea să nu ducă nicăieri.
Iar ieri, la 20:00, intră în vigoare starea excepţională în toată Basarabia: Azi a devenit stare de urgenţă.
Poezia? O dilatare a timpului.
Va urma


Cărţile prietenilor mei
































ion lazu, Fotografii...


































luni, 29 aprilie 2013

Scriitorul zilei, Gh. Tomozei< Pagini de jurnal 1992 Cărţile prietenilor mei Fotografii...


Scriitorul zilei: Gheorghe Tomozei  http://ilazu.blogspot.ro/2012/04/scriitorul-zilei-gh-tomozei-o.html

Pagini de jurnal 1992
Azi vine stagiara cu plicul de foto de la nuntă şi nu am inimă să mă uit măcar la ele, într-atât sunt de supărat de cele făcute mie în ultima vreme. Schema ei de gândire aberantă: eu o favorizez (de exemplu, i-am înlesnit să meargă în voiaj de nuntă), dar pentru aceste înlesniri colegii o invidiază, iar pentru toate astea sunt de vină aceşti falşi binevoitori, colegii de birou - şi în primul rând eu, desigur! O asemenea “logică”. Îi spun să le pună de-o parte, până voi avea răgaz să le privesc în tihnă; se arată vexată, le ia în scurt timp, cu mutră de harţă - la ea totul este o încleştare, o luptă, colegialitatea e o falsă colegialitate, toţi abia aşteaptă să te înhaţe, să te sfâşie, crede ea...; mă pomenesc că ia teancul de poze şi se duce la geofizică, să se laude cu ele acolo. E bolnavă de laude, de triumfuri, precum biata tanti M. Revine cu teancul şi mi-l prezintă cu cuvintele: să vă clătiţi privirile cu nişte poze grozave. I le arătase lui Lici, lăudându-se în fel şi chip: băiatul ăsta are talent, ar fi trebuit să se facă actor etc.; şi cum să nu mă indispună asemenea delir al grandorii, cînd simt cît de precară e relaţia lor? Angela stă ţeapănă, cu subînţelesul: pedeapsa mea pentru obrăzniciile ei este chiar asta: că nu are cui să arate pozele, nu are cui să se laude, să povestească despre măreaţa cununie şi nuntă. I-am zis stagiarei, cândva: Nu se poate fără atâtea laude?
Azi colegii se întrebau dacă nu cumva ne toarnă la şefi. Supoziţie nu atât de gravă, căci de-ar şti ei ce metehne mentale are persoana, cât de strâmb se oglindeşte realitatea într-o astfel de oglindă hâdă... Ea ştie că lucrurile se prezintă într-un anume fel, şi totuşi ceva malefic o înboldeşte să le interpreteze complect aiurea, ca să-i fie ei în avantaj. Ce boală e asta? Să admitem totuşi că ar suferi doar de-o boală mai serioasă: neîncrederea în oameni, indiferent cine sunt ei, fie şi maică-sa! Numai numitul Panfiluş, prin compensaţie, este perfecţiunea întruchipată - iar în fapt, un ţărănuş ambiţios, încântat a fi pus mâna pe o ţărănuşă cu titlu de inginer. Da, da, e tot mitomanie, delir de mărire, de realizare, de triumf asupra vieţii care a umilit-o mereu.
Observaţiile pe care le făcusem eu vara trecută cu privire la Angela le foloseşte ea acum pentru nişte deducţii care s-ar vrea originale; nici nu sesizează unde este graniţa dintre gândurile altuia şi lipsa ei totală de discernământ. Acum, deodată, văd o mare asemănare între stagiara mea şi fosta stagiară Iulia, altă mare doamnă închipuită.

Schiţă: Primăvara, vînt în parcul IOR, jucători de table, remi şi şah. Prof. univ. la pensie, stingher, vine spre jucători, chibiţează, apoi se bagă în joc cu un oarecare şi este bătut de cîteva ori la rînd. Celălalt avea o minte mai limpede, mai tăioasă. El nici la şcoală nu fusese preminat, mereu erau 2-3 mai buni ca el. Ce se alesese din aceia?... mici funcţionari… Poate şi şahistul ăsta imbatabil e vreun nimeni... vreun premiant care s-a ratat; or, el fusese silitor, perseverent, oportunist, îi venerase pe profesorii săi tocmai simţind că aceia au o inteligenţă mai puternică decît a lui. A avansat mereu, compilînd cu iscusinţă, cu fler. Dar acel fler nu-l ajuta acum, în confruntarea directă şi exactă cu inteligenţa unui electrician oarecare; fumător, poate cam afemeiat şi beţiv, ceva ce el nu-şi permisese niciodată. Îi era acum clar că nu gândise şi nu gîndea în adîncime şi în perpectivă, că avea o minte micuţă. De moment… Se întoarce acasă, gînduri de sinucidere; dar nici aici mintea lui nu ajungea prea departe, se replia pe ce era ştiut, apropiat. Vine echipa de zugravi, printre ei şi cel care-l bătuse mereu la şah. Etc.
Cioran, sertarul biroului legat cu o sfoară; ar părea gestul unui ins neajutorat, rupt de realitate, dar la o adică, era doar ceea ce îi trebuia ca să deschidă sertarul, o rezolvare optimă, mai simplu decît cu cheia, din partea unuia fără aplicaţie la probleme practice. C. găsise rezolvarea în treacăt, cu gîndul la lucruri mai importante. Cine se pierde în chestiuni practice, pierde şansa marilor idei…
Gherasie se gîndea: Bubi Socoleanu şi Cioran, doi inşi care nu au vrut să muncească fizic.
Panait Istrati: ”...eu sunt o cîrtiţă incandescentă…”.  Extraordinară metaforă!
(din Lanemtaţiile Uitucului, în manuscris)
Va urma


Cărţile prietenilor mei




















Fotografii... flori de eucalipt; scoici şi pietre de la Marea Egee



 

duminică, 28 aprilie 2013

Scriitorul zilei: Ov.S. Crohmălniceanu  http://ilazu.blogspot.ro/2012/04/scriitorul-zilei-ovscrohmalniceanu-o.html

LA MULŢI ANI !!! tuturor Florinilor, Florinelor, Viorelelor, Violetelor, Margaretelor, Crinelor, Sanzienelor, Brânduşilor, Bujorilor..., Tuturor celor cu nume înflorite şi cu flori în suflet... Sănătate, bucurii, voie bună... împreună...
Alde Lazu

De Florii, un desen de Florin Pucă (primit de la prietenul scriitor Pan Izverna)




































ion lazu, Pagini de jurnal 1992

5 martie. Colega revine mereu la ideea că a avut zece ani de trai lejer, între ‘65 şi ‘75, a făcut excursii, a văzut Leningradul şi Parisul, alte  mari oraşe europene; au avut ce mînca, preţurile erau mici, făceau petreceri etc. Şi erai tînără şi sănătoasă, adaug eu. N-ai avut rude care să fi trecut prin închisoare. Ai avut acces la literatură, e drept, cenzura funcţiona, dar asta nu te deranja; nu te-a scîrbit demagogia, dictatura, umilinţa la care era supus omul demn.
Îi repet: Roman ar trebui să se ocupe de literatură, este cel mai mare fabricant de frumoase fraze goale, scornite, chiar ca în frazele propagandei socialiste. Fraze prea frumoase, dar găunoase, nesincere, care bat la ochi, care sunt suspecte omului cu picioarele pe pămînt. Ea calculează că în ultima rundă vor rămîne Iliescu şi Roman şi că pe Petrică îl va vota toată Convenţia.
10 martie. Sunt destui colegii care se strădiesc să-mi argumenteze că nu este cazul să mă zbucium pentru unirea cu Basarabia, cu subînţelesul că acolo sunt alte probleme grave, de ce să ne legăm la cap cu belelele altora, când avem noi destule? Tratatul de la Helsinki nu ne dă dreptul; SUA nu recunoaşte că răpirea Basarabiei e similară cu a ţărilor baltice etc.
15 martie. Ieri se anunţă la radio că N. Opriţescu a luat premiul pentru regie cu filmul Sezonul…, iar Dan Condurache premiul pentru interpretare masculină. Bucurie în casă, speranţe renăscute.
Telefon mamei lui Niki O., aflu că a venit pe 6. 03, şi-a luat premiul, a stat vreo săptămână, tras în toate părţile de diverşi amici. Se pare că nu a simţit nevoia să mă vadă, sau poate a telefonat cât eram noi la Predeal. Oricum, m-am dezumflat, după marea bucurie care fusese în casă la aflarea veştii că filmul lui a luat premiul pentru regie şi pentru interpretare masculină. Nu cred să-l mai intereseze Rămăşagul, altfel mi-ar fi scris măcar. Să văd ce fac la concurs, cu R. şi cu scenariul după Blana... Dau telefon şi la Creangă, dar nu mi se spune nimic precis despre exemplarele Întâmplărilor…, deşi semnalul îl am de la Crăciun, iar cartea se vinde de două săptămâni la librăria Sadoveanu. C. Popovici nu se întoarce din Franţa, poate a căpătat vreo bursă? Nici de la el vreo veste, altădată îmi scria. Tranziţia ne-a bulversat pe toţi.
Telefon acasă la Slatina, vorbesc cu cea mică, apoi cu Tata, care, ca de obicei, mi se plânge de Anişoara; mă întreabă dacă am primit banii pe carte şi câţi. Îi spun să se pregătească pentru sfârşitul lui aprilie, să mergem la Cioburciu. Tanti M. mă anunţă că a obţinut actul de proprietate pe apartament şi că ar vrea să facem act de vânzare-cumpărare. Numai că la circa financiară e mereu multă lume la coadă.
(din Lamentaţiile Uitucului, în manuscris)
va urma


Cărţile prietenilor mei cu nume de flori: 






























sâmbătă, 27 aprilie 2013

Scriitorul zilei, Ion Heliade Rădulescu   http://ilazu.blogspot.ro/2012/04/scriitorul-zilei-ion-heliade-radulescu.html

Pagini de jurnal 1992
27 ian. Poveşti cu excepţionalul Remus Ştefan, pe care l-a răpus beţia. În zilele de salariu, venea şi aştepta la capătul coridorului, sprijinit de calorifer, pînă cînd Cosma Stanciu strîngea ceva bani de la colegi şi să-i dea ca să-şi ia de băut. Cîndva, cînd încă era profesor la şcoala tehnică de geologie, nu era fată să-i fi scăpat, iar cu frumoasa blondă Sanda chiar s-a însurat. Se suia în tramvai cu colegul Avrămuţ, fixa vreo femeie şi cobora cu ea, oricum nu ajungea singur acasă. Pe X l-a desfiinţat la comunicarea lui despre Carpaţii Orientali. A venit veste la Bucureşti că a murit. O. Niţulescu, director pe atunci, pleacă în Dobrogea cu Volga, zăreşte un IMS în faţa prăvăliei dintr-un sat şi-l află pe Remus înăuntru, la o ţuică. Nu i-a păsat de director, iar acesta abia mai tîrziu i-a spus de ce venise. De fapt cineva îl reperase, de două zile beat în şanţ. Avea priviri fascinante, sfredelitoare, era irezistibil pentru femei. Ajunsese un vagabond, aştepta prin cărciumi, la o masă, să tapeze pe cineva... să bea de prin pahare. Cumplit blestem...
3 martie. De azi Andrei începe înotul la bazinul Floreasca.
Poate fi cineva scriitor mare fără idei mari? Scriitor important fără idei importante? Nu, dar se face că ne întîlnim şi cu reversul: scriitori mici cu idei mari! Au avut norocul să dea peste ele. Le lipsesc însă mijloacele, stilul, viziunea pe măsura acestora. Dar ideile, în cazul scriitorului, nu sunt tot mijloace?
4 martie. De dimineaţă, foarte frig, apoi vînt rece, apoi frumos – încă o babă!
Vine Sile, rîdem, nu prea ştiu ce spune, corectez textul raportului. Vine şi Noni. Vine apoi şi Anca B.  Zice: Mai sunt şi oameni buni pe lume. Vin şi eu aici, să mai răsuflu. A citit Copiii din Arbat, reţine pagina 275, despre Stalin, gruzini, ceceni, ruşi; cum să stăpîneşti un popor înapoiat prin dictatură.
Trec pe la Tarom şi recuperez 14.500 pentru Georgeta. Primim scrisoare de la ea.
În fine, eliberat, după ce am bătut timp de 40 de zile la maşină scenariile Rămăşagul şi Blana…
Lucica bate la maşină: bătăuşa! Într-un aparte, Liviu îi povesteşte Angelei că Lucica face la Berby o figură de nebună, îl exasperează zilnic. Chiar o fi nebună? întreabă Sandu. Ştiu şi eu, face Angela, ea aici ne povesteşte varianta ei…Oricum, e de o perseverenţă şi de o încăpăţînare şi de o ambiţie la limită. Iar Gică, desigur, o încurajază, mîndru de deşteptăciunea soţiei sale. De notat şi inumana ei rezistenţă fizică. Dantura de fier.
Cioran: Contează numai intensitatea trăirii, căci altfel nimic nu e nou. Aici (în Franţa) toţi scriu, de dimineaţă pînă seara, e excesiv!
Ah, e cu totul, cu totul altfel decît mi se păruse! Omul, cu vârsta nu e mai laş şi mai resemnat, ci mai îndrăgostit de viaţă şi  mai recunoscător pentru tot ce primeşte de la ea. Pare conformism, oportunism, resemnare, ci e cu totul altceva, ce un tînăr nu înţelege şi nu acceptă: e recunoştinţa înduioşată pentru ale vieţii daruri…
va urma




Cărţile prietenilor mei




















ion lazu: Două vise...
1. Zâmbete şi lacrimi.
Am intrat pe poarta dinspre bucătăria de vară a gazdelor mele, după o zi grea pe teren şi de departe am auzit glasuri vesele şi un glăscior dulce-cristalin, de copil, mai zglobiu decât celelalte. M-am gândit că a venit nora, cu copilaşul şi gazdele mele s-au însufleţit... Am dat bineţe din prag şi în curând eram cu gazda mea pe cărare, spre casa cea mare, unde-mi este camera.  Ar fi urmat să-mi las rucsacul şi toate celelalte, să mă spăl şi să vin la masă. De ce mă însoţea bătrâna spre casă nu-mi dau seama, când de fapt ar fi trebuit să mă aştepte dincolo, în bucătăria de vară, unde luam masa. Mergeam alături şi în urma noastră am auzit zarvă mare. M-am aplecat din mers spre gada mea şi i-am notificat: Bunicul s-a apucat să-i spună copilului poezii de pe vremea cînd era el şcolar şi, ca de fiecare dată, recită cu mult foc şi iute o dă pe plâns, de emoţie. Aşa e, a răspuns bătrâna. Are meteahna asta... M-am aplecat şi mai mult spre ea, ca să-i văd bine faţa când va afla ce-am să-i spun - şi spre marea mea mirare mi s-a prezentat o faţă de fetişcană: contur oval, ten rumeior, ochi verzi-castanii, culoarea aceea enigmatică, dându-mi frisoane. Luat de val, am prins-o cu două degete de bărbie şi i-am spus: Aşa e din totdeauna, între bunici şi copii. Crezi că s-a schimbat ceva, de la facerea lumii şi până astăzi?!
2. O ceartă şi o împăcare cu Fănuş Neagu
Mă aşezasem la o masă mai retrasă de la acea petrecere câmpenească - erau mese rare, înalte, de scânduri negeluite, bătute pe pari.  Oameni pe la mese, necunoscuţi, oarecari. Ar mai fi fost cineva în preajma mea, dintre ai mei, desigur, căci am împins farfuria deoparte, am scos carnetul şi am început să notez câte ceva despre basarabenii mei. Numai că, făcând mare tapaj, de la o altă masă, situată cumva mai sus pe pajiştea în pantă, cu faţa spre mine şi arătându-mă cu gesturi acuzatoare, mă tot boscorodea Fănuş Neagu, de data asta încă în formă, nu bolnav şi prăbuşit, ca în ultimii ani. În orice caz, toată lumea trebuia să-l asculte cum mă bălăcărea, precum că l-aş fi vorbit de rău şi aş fi scris nedrept despre Dânsul. Am răbdat îndelung, ruşinat, consternat, neînţelegând răbufnirea prozatorului.  Apoi am închis carnetul, am dat ocol mesei celei lungi, am făcut câţiva paşi spre brăilean şi i-am spus că este o greşeală de la un capăt la celălalt, nicidecum eu ci poate altcineva l-a criticat în presa literară. Eu nu scriu în presă, nu am rubrici ici şi colo. Aşa că îl rog să mă lase în plata Domnului, să-mi scriu ce am de scris, în legea mea. Căci eu nu scriu la concurenţă cu alţii. Şi mă tot apropiam de masa lui Fănuş, care şi el, oprindu-se din peroraţii şi atent la ce spun, a dat ocol mesei sale, a făcut doi trei paşi spre mine, mai mult simbolic, să se înţeleagă că a trecut la alte sentimente. Şi tot aşa, simbolic, ne-am întins mîna, cu vorbe înblânzite din partea dunăreanului. Scriu despre refugiul basarabenilor, i-am şoptit, numai între noi.  Ah, da, bieţii oameni, le ştiu necazul... Da, îl ştiţi, poate, însă eu şi ai mei chiar l-am trăit, de la un capăt la altul... Asta ar fi diferenţa... Şi l-am lăsat acolo, pe pajişte, întorcându-mă la carnetul meu unde îmi notam ultima mea întâlnire cu clanul...

vineri, 26 aprilie 2013

Scriitorul zilei, Ştefan Augustin Doinaş   http://ilazu.blogspot.ro/2012/04/scriitorul-zilei-stefan-augustin-doinas.html

Ion Lazu - Pagini de jurnal 1992
25 ian. Aseară, la culcare cu Andrei, somnoros, îl aud: Pentru alţii contează mai mult banii… I-am şoptit: Iar pentru noi, contează să fim împreună… Cu oarecare întîrziere, prin somn, l-am auzit silabisind: Da, să fim îm-pre-ună… Iar eu am repetat: Să fim împreună, noi trei. O noapte fericită, iubitule... O, noapte fericită!
Iar azi de dimineaţă, strîngîndu-se lîngă mine, la căldurică, l-am prevenit: Vezi că nu sunt ras. Iar el: Nu contează! Şi m-a sărutat pe obraz.
De ce scriu jurnale, asta poate fi explicat în multe feluri: s-au făcut şi se fac mereu încercări într-aceasta. Dar de ce se citesc jurnalele, nici asta nu e aşa de uşor de explicat: din curiozitate, spre documentare, din nevoia de cîrteală, din fascinaţie pentru faptul de viaţă frust, din admiraţie pentru opera autorului etc, etc., din dorinţa de a găsi puncte comune cu vieţile oamenilor remarcabili; sau din plăcerea sadică de a afla că şi acei oameni minunaţi au avut insuccese, că uneori i-a mîncat plictisul, locul comun, deriziunea…
26 ian.  Vis cu Caius: îmi scria o reţetă pentru boala de piele a Lidiei, care ameninţa să-i atingă ochii. Căutam prin vrafuri şi nu găseam coli albe, a început să scrie pe o făşie unde mai jos deja era scris ceva.
Alt vis, acela foarte lung şi frumos, dar pierdut – cu plecări pe teren, la nişte gazde unde mai stătusem; cu nişte tarlale şi crînguri care le reveniseră după retrocedare…
Aşa cum Hasdeu, Pîrvan, Eliade, caută continuitatea elementelor primitive din tradiţiile autohtone – prelatine, aşa şi eu aş încerca să găsesc urmări ale bunicilor şi părinţilor în firea şi simţirea şi faptele noastre.
Eliade a suferit comoţie cerebrală stînd într-un fotoliu preferat, cu o carte de Cioran în mînă…Probabil gândindu-se intens la tinereţea pierdută, dusă pe veci...
Cioran împotriva lenei balcanice… (Cine ar fi putut-o descrie/combată mai bine, din interior? În viaţa lui nu cred să fi bătut un cui...). Pe cînd Eliade căuta să valorifice tot ce avea bun în el, să dea tot, cu un efort grozav şi neîntrerupt. Deci ideea mea “să nu-ţi storci talentul” , “să nu te lăcomeşti” e o idee stupidă, balcanică, neproductivă, o hiclenie a comodităţii! Se mai poate schimba ceva în cazul meu? Mă tare îndoiesc… Abia ieri mă gîndeam că de-acum sunt tot mai multe lucruri pe care simt că nu le mai pot face, înţelege, ordona, tranşa… Ele rămîn pentru altul, pentru alţii, pentru cei ce vor fi puşi azi-mâine în faţa aceloraşi probleme insolubile, amânabile…Omul, singurul animal care ştie să amâne...
M. Eliade: “De la un anumit moment cadenţa timpului se precipită şi nu mai apuci să faci ce făceai în prima tinereţe, chiar dacă izbuteşti să lucrezi acelaşi număr de ore.”
(din Lamentaţiile Uitucului, jurnal 1990-1999, în manuscris)
va urma



Cărţile prietenilor mei: Lucia Negoiţă, Dincolo de Barbaria, Ed. Brumar, 2010





Lansare Lucia Negoiţă, Cartea cu poeţi, Ed. MNLR, 2013




Ieri la orele 17:30, străbătând un Bucureşti excedat de temperaturi de miez de vară, am ajuns la Rotonda MNLR pentru a asista la Lansarea volumului Cartea cu poeţi a Luciei Negoiţă.  În sală, desigur mulţi poeţi, dintre care unii intervievaţi în cartea cu... pricina, scriitori în general, dar şi pictori, regizori, actori...
În preajma-mi, Ioana Ieronim, Simona Cioculescu, Radu Cange, Lidia Lazu, Genoveva Logan, Georgeta şi Ioan Adam, Florin Costinescu... O Rotondă străjuită de data asta de portretele clasicilor literaturii noastre, pornind de la Slavici şi Eminescu şi terminând cu Mircea Eliade... Din faptul că pe panoul central există un montaj de faimoase reviste şi ziare din cele două secole precedente, deduc a fi vorba despre tema Scriitorul român şi publicistica.  Şi-mi dau seama că niciunul dintre marii noştri scriitori nu a absentat de pe arena luptei civice...
De la prezidiu ne-au vorbit: Monica Pillat, Lucia Negoiţă, Maria Ploae (citind fragmente din textele interviurilor - atât de bine alese  şi reprezentative, încât nu ne-a fost greu să-i identificăm pe autori, chiar înainte de a ni se spune numele lor...), Radu Voinescu, Titus Vâjeu, cu o intervenţie a lui Lucian Chişu, care întârziase, din motive obiective, desigur... Toţi vorbitorii întrerupţi de scârţâitul grozav, iar în fapt impardonabil, al uşii de la intrare - o defecţiune care de ani de zile nu este rezolvată. De ce oare? Îmi spun că pare să fie o pacoste a scriitorimii: şi la Fosta Casă a Scriitorilor uşa de la intrare n-a fost reparată în ultimele decenii... (Iată, îmi spun, unde duce fără greş absenţa îndelungată de la exerciţiul simplu al gospodăririi bunurilor din dotare...)
Poeţii intervievaţi, aşa după cum a precizat Monica Pillat în textul pe care ni l-a citit, 21 la număr, aparţin generaţiilor născute după 1940: Ileana Mălăncioiu, Şerban Foarţă, Ana Blandiana, Ion Pop, Constanţa Buzea, Nicolae Prelipceanu, Gabriela Melinescu, Victoria Dragu-Dimitriu, Monica Pillat, Radu Ulmeanu, Adrian Popescu, Ion Mircea, Grete Tartler, Ioana Diaconescu, Ioana Ieronim, Iolanda Malamen, Ion Zubaşcu, Liviu Ioan Stoiciu, Doina Uricariu, Cassian Maria Spiridon şi Mircea Dinescu, poeţi de diferite orientări şi din toate zonele ţării, care s-au afirmat încă din anii 60 sau în deceniile următoare, dar toţi de înaltă valoare şi care, potrivit unuia dintre vorbitori (Titus Vâjeu), pot alcătui ei singuri o literatură. 21 de poeţi pentru că ne aflăm în secolul XXI? s-a mai întrebat vorbitorul. Ar fi fost să număr portretele ce ne străjuiau din Rotondă, dar m-am luat cu ale conversaţiei...
Felicitări, îmbrăţişări, flori şi flori. Autografe...

joi, 25 aprilie 2013

Scriitorul zilei: Liviu Antonesei...http://ilazu.blogspot.ro/2012/04/scriitorul-zilei-liviu-antonesei-poezii.html

Cărţile prietenilor mei: Gheorghe Istrate Ritualuri / Rites, ed. Rafet
Ion Brad, Romanul de familie, Ed. Biblioteca Bucureştilor.



















Poezii regăsite, anii 60...

Ion Lazu:

Cântec, I                      


Măr muşcat din două părţi
Caisă desfăcută-n două -
Totul a venit din cărţi
Sau din zodia cea nouă

Şi suntem de-o dată singuri
Într-o lume ce descreşte -
Măr muşcat până la sâmburi
Caisă desfăcută-n deşte...
1967, Rm. Sărat

 

Fotografii...Se construieşte în cartier...