31 octambrie: Duiliu Zamfirescu, n. 31 oct. 1858 - d. 3 iunie 1922

 

    

   

 

-Dintr-o familie cu ascendenţă bizantină, primul fiu dintre cei opt copii ai  unui arendaş din zona Vrancea, viitorul scriitor, diplomat şi academician, s-a născut la Dumbrăveni (înrudit cu intelectuali ai vremii, printre care arhitectul Ion Mincu şi pictorul Ştefan Mincu, cu alţi unchi care i-au asigurat o educaţie aleasă), a făcut şcoala primară şi gimnaziul la Focşani, liceul la Matei Basarab, cu bacalaureatul în 1876 şi Facultatea de Drept la Bucureşti, cu licenţa în 1880, după care va fi magistrat la Hârşova, transferat în 1881 la Târgovişte, de unde renunţă la cariera juridică după câteva luni. Câţiva ani de profesorat la Liceul Sf. Gheorghe şi la pensionul de fete al Elenei Miller-Verghi. Prin concurs intră la Ministerul de Externe în 1885, din 1888 va fi secretar de legaţie la Roma şi va rămâne ca ambasador timp de 18 ani, deci până în 1906, cu două detaşări la Bruxelles şi Haga, 1892-1894. La Roma se căsătoreşte cu fiica unui potentat şi va avea trei copii, dintre care Alexandru va face carieră diplomatică şi scriitoricească. Din 1906, revenit în ţară va fi secretar general al Ministerului de externe, disponobilizat în 1913 de Titu Maiorescu, cu care fusese în foarte bune relaţii şi din prietenia cărora ne-a rămas cea mai importantă corespondenţă între scriitori. Se retrăgea la vila sa din Faraoanele-Odobeşti. A devenit ministru de externe în guvernarea Averescu, 1920.

După un prim eşec la Convorbiri literare, a debutat în 1877 cu poezii în Războiul lui Gr. M. Grandea, a publicat apoi schiţe şi a continuat o colaborare intensă la revistele vremii, titular al rubricii de cronică literară, de teatru şi arte: România liberă, dar şi la Literatorul, Viaţa românească, semnând cu pseudonime dintre cele mai ciudate.  Debutul editorial în 1883 cu Fără titlu, o culegere de versuri, schiţe, portrete literare. A început să frecventeze cenaclul Junimea, împrietenindu-se cu Titu Maiorescu.

În 1884 îi apare în foileton romanul În faţa vieţii. Dar partea substanţială a scrierilor sale literare, inclusiv cele cinci volume ale ciclului Comăneştenilor, cea mai redutabilă scriere  romanescă de acest fel din literatura noastră, se  raporteză perioadei de diplomaţie în Italia, a cărei limbă o cunoştea la perfecţie. A tradus din Leopardi, dar şi din Victor Hugo, fragmente din Hernani. În 1898 devine membru corespondent al Academiei, iar membru titular în 1908. Însă discursul său de recepţie din 1909, despre poporanismul în literatură, a stârnit violente reacţii, căci atacase de-avalma literatura română cu tematică rurală, îl desfiinţase pe Ion Slavici şi făcuse multe alte afirmaţii scandaloase, ce au încheiat relaţia amicală cu Maiorescu. Un alt dicurs, din 1911 amplifică ripostele violente împotriva lui D.Z. A continuat pe aceeaşi poziţie de contestare a poporanismului sub toate aspectele sale, dar şi să publice la revistele ce-l contestaseră, Convorbiri..., Viaţa românească.

În 1916 a fost ales Preşedinte al Socoetăţii Scriitorilor Români; în aceeaşi toamnă este ales vicepreşedinte al Academiei Române. În mod simptomatic, a ajuns în conflict cu cei alături de care mersese ani mulţi. Devenise depresiv, după moartea soţiei sale italience, în 1906, iar moartea fiului său Lascăr, într-un duel, în 1921, a agravat lucrurile. S-a sfârşit din viaţă în timpul unei excursii la Agapia şi a fost înmormântat la Focşani. A lăsat o moştenire literară inestimabilă, mai cu seamă prin ciclul romanesc al Comăneştenilor.

Opera literară:  Fără titlu, Bucureşti, 1883;  În fața vieţii, Bucureşti, 1884;  Prea târziu (în colaborare cu Ştefan Vellescu), Bucureşti, 1884;  Novele, Bucureşti, 1888;  Alte orizonturi, Bucureşti, 1894;  Lume nouă şi lume veche, Bucureşti, 1895;  Novele romane. Frica, Bucureşti, 1895;  Imnuri păgâne, Bucureşti, 1897;  Viaţa la ţară, prefaţa autorului, Bucureşti, 1898;  Poezii nouă, Bucureşti, 1899;  Temps de guerre, traducere de Dem. J. Ghica, Paris, 1900;  În război, prefaţă de autorului, Bucureşti, 1902;  Tănase Scatiu, prefaţă de autorului, Bucureşti, 1907;  Îndreptări, Bucureşti, 1908; Poporanismul în literatură, Bucureşti, 1909; Miriţă, Bucureşti, 1910;  Anna (Ceea ce nu se poate), prefaţa autorului, Bucureşti, 1911;  Furfanţo, Bucureşti, 1911;  Lydda. Scrisori romane, Bucureşti, 1911;  Metafizica cuvintelor şi estetica literară, Bucureşti, 1911;  Câteva cuvinte critice, Bucureşti, 1916;  Pe Marea Neagră, Bucureşti, 1919;  O muză, Bucureşti, 1922;  Poezii alese, prefaţă de Mihail Dragomirescu, Bucureşti, 1922;  Poezii, ediţie îngrijită şi prefaţă de Mariana Rarincescu, Craiova, 1934;  Romanul Comăneştenilor, I-V, ediţie îngrijită şi prefaţă de Mariana Rarincescu, Craiova, 1935-1938; Duiliu Zamfirescu şi Titu Maiorescu în scrisori (1884-1913), ediţie îngrijită şi prefaţă de Emanoil Bucuţa, Bucureşti, 1937;  Nuvele, ediţie îngrijită de Mariana Rarincescu-Zamfirescu, Craiova, 1939;  Poezii alese, ediţie îngrijită de Ion Pillat, Bucureşti, 1942;  Viaţa la ţară. Tănase Scatiu, ediţie îngrijită şi prefaţă de G. C. Nicolescu, Bucureşti, 1956;  Poezii şi nuvele, ediţie îngrijită şi prefaţă de Al. Săndulescu, Bucureşti, 1961;  Scrieri alese, I-II, prefaţă de Mircea Zaciu, Bucureşti, 1962; Scrisori inedite, ediţie îngrijită şi introducere de Al. Săndulescu, Bucureşti, 1967;  Cele mai frumoase scrisori, ediţie îngrijită şi prefaţă de Al. Săndulescu, Bucureşti, 1974;  Opere, vol. I-IV, ediţie îngrijită şi prefaţă de Mihai Gafiţa, Bucureşti, 1970-1974, vol. V-VI, ediţie îngrijită de Mihai Gafiţa şi Ioan Adam, Bucureşti, 1982-1987, vol. VII-VIII, ediţie îngrijită de Al. Săndulescu, Bucureşti, 1984-1985;  Romanul Comăneştenilor, prefaţă de Aureliu Goci, Bucureşti, 1993.

 

Corneliu Antoniu, 31 oct. 1940- 20 mai 2021

 

 

Poezii de Corneliu Antoniu

 

Linia vieţii

Noaptea cu hainele ei
Umede: materiale aspre la pipăit
Se urca pe mine păianjenul-profet
Din proximitatea vega a istoriei:
Geamul deschis
Orizont uşor de dibuit
Patru straturi de anotimp
Argintat/ argăsit
Mirosind a scoarţă de copac plouat
(de curând)
Şi curg ochii, muşchii, de unele
Ce au văzut când tocmai
Se urcă pe mine păianjenul-profet
Şi „s-au aşezat fiara în cuibul ei”
Carlingă a plăgii luceafăr - se văd
Vergile ploilor înfipte
În acest cer liber la orizont.

 

Încercam să îngheţ un fâlfâit de aripă

Eu ştiu că toate mă vor abandona
Cum abandonezi firimiturile
Dintr-o pâine după festin
Rămân pe masă sau pe covor ascunse
Ca păsările în bobul de grâu
Eu ştiu că toate mă vor abandona
Cum abandonează ziua asfinţitul
Cum luna ascunde mărgele
În noaptea de sub pragul casei părinteşti
Din care au plecat sfinţii împăraţi
În straie de ceaţă.
Eu ştiu că toate mă vor abandona
Mai puţin felul meu
De a rupe pâinea

 

Mecanisme de apărare
(1)

În faţa barului e un paznic
Din care curge un timp făinos
E ora la care încep să ascult
Concertul numărul 4 în si bemol major (de Bellini)
Care trece pe partea dreaptă a trotuarului
Cântând la pian cu o singură mână
Iar cu cealaltă ducând la gură
Una câte una
Cărămizile cu corzi ale catedralei gotice
Ascult muzica lui Bellini şi beau
Cafeaua de dimineaţă, fierbinte
În faţa barului din care curge un timp făinos
Iar din cenuşa neagră plină de cratere împărăteşti
Se ridică steaua Felipa şi alte câteva întâmplări

 

Mecanisme de apărare
(2)

Sunt din ce în ce mai vizitat
De un timp necunoscut
În care se întorc
Gândurile care m-au părăsit.
Înapoi în ţarc, cu iarba în gură
Încep numărătoarea, mulsul
Tunsul şi strângerea lânii
În căpiţe bârsane
Cu furca pe piept.

 

Mecanisme de apărare
(3)- exodul

Ultimele îmi vor muri mâinile
Cu geometriile lor săptămânale
Strune vaiere răsucite
De-a lungul stelei cu ţâţe paterne
Şi oh – maurul care va pleca în curând
Şi interviul acordat înainte de potop
Celui care a fost omorât cu pietre seci
Despre toate se vorbeşte într-un cazinou
Dintre timpuri : La Principate
Oh – şi maurul în care pieile mele
Întinse, sărate, înghiţind vîntul în cutele
lor, hulpave nesătule
Şi pământ nicăieri şi peste tot pacea
universală
Iar eu plutind în urma ei
Oh – urma ei în care ceaţa şi-a depus ouăle
Ca o posibilă rezolvare, invizibilă speranţă
A tot ce-mi lipsea.

 

Legat de ea nu ştiam nimic

A fost una din întâmplări:
Aproape uitasem de ea când
Ne-am întâlnit
Eu la o masă ea la alta
Eu cu ochii la părul ei leneş
Ea cu sprâncenele în jurul striperului
Care aducea pe un platou de jăratic
Drăcuşori
Şi pleacă dansând în jurul unei eşarfe
multicolore
Luând foc călcând şi culcându-se
Pe părul ei leneş de culoarea vinului dorit
Trece prin faţa bisericii şi nu mă vede
Trece prin mine şi nu mă vede
Dispare
În umbra striperului cu drăcuşori pe platou
Eu îmi imaginez ceva probabil ceva.

 

E posibil să mă urmărească

E posibil să mă urmărească şi eu
Evitând să accept ideea
Că sunt urmărit : la ce bună
Faţa lui pe care se văd adăposturile
Tranşeele şi punctele de observaţie…
La o răscruce poate
Sau la o sticlă de vin
Din care sar păstrăvi negri
Câte unul strigă : nu mă înghiţi tată
Şi cade cu capul zdrobit de buza paharului
Sau la barul unde Matilda a fost violată
În primele raze ale dimineţii
Cu capul pe tejghea, părul cleios, gura
Peşteră de lilieci – Să-i spun :
Ştiu că mă urmăreşti dar beteşugul
Sau afacerea sau rostogolirea argintului
O, fratele meu, sora mea, dumnezeule!  

(România literară, Nr. 49/ 2015)

 

 

 

Alţi scriitori:

Eugen Lovinescu, n. 31 oct. 1881 – d. 16 iulie 1943.

Ştefan Borbely, n. 1953

Petre Duflu, m. 1953

Onisifor Ghibu, n. 31 mai 1883 - m. 31 oct. 1972. 

 

 30 octambrie: Barbu Solacolu, n. 5 martie 1897  - d. 30 oct. 1976

 
 

Bucureştean, fiul unui magistrat, a făcut clasele primare la o şcoală din cartietul Antim, liceul început la Gh. Lazăr şi terminat la Sf. Sava, unde s-a împrietenit cu Al. Protopopescu şi Ion Vinea, iar prin aceştia cu Tudor Vianu şi Ion Barbu; a participat la campania din 1917-1918 şi abia după aceea şi-a luat bacalaureatul, înscriindu-se la Drept şi la Litere şi Filosofie. A participat la Cenaclul  Viaţa Nouă, împrietenindu-se cu Ovid Densusianu, de care se va îndepărta ulterior, dintr-o neînţelegere minoră. În 1920 pleacă la perfecţionare în Germania, aprofundând filosofia, economia, geografia; luându-şi doctoratul la Berlin şi revenit în ţară, va ocupa funcţii înalte la Ministerul Finanţelor, la Ministerul de Externe, la Camera de comerţ, fiind prin pregătire unul dintre tehnocraţii vremii.

Începuse cu poezii şi cronici literare încă din liceu, debutând în Flacăra, 1912, cu versuri simboliste-moderniste, care l-au situat în filiaţia Iosif-Pillat; alţi exegeţi l-au apropiat de Bacovia. A continuat să publice inclusiv traduceri din Maeterlinck şi din marea poezie a lumii, a scris un studiu despre Dostoievski, a tradus piese de Shakespeare,  a scris o comedie Coţofana, ce s-a aflat în repertoriul Naţionalului, însă după 1925 s-a concentrat asupra unor scrieri de economie şi finanţe. Abia în 1968 îi apar poeziile, volumul Umbre pe drumuri, iar în 1974 memorialistica: Evocări. Confesiuni. Portrete, cu un cuvânt înainte de Al. Marghiloman şi o postfaţă de Mihai Gafiţa. Nu se putea ca un "fost" să nu suporte interdicţiile regimului comunist. Faptul că a trăit până spre 80 de ani şi a "prins" destinderea ideologică de la începutul ceauşismului l-a ajutat să-şi vadă publicate scrierile din Interbelic.

 

 Citeşte mai mult: http://www.crispedia.ro/Barbu_Solacolu

 

 

Poezia zilei, Aurel M. Buricea, n. 30 oct. 1943

  

 

Număr impar

 

Retras în vis ca broasca-n carapace

De lumea plinã de patimi exilat

Am trudit pânã la moarte într-un sat

Ascetul din mine nu-mi mai dã pace

 

Şi-ar vrea sã colinde peste mãri şi ţãri

În trupul meu sã creascã câmpuri de maci

Sã fiu tras în verbe de cârduri de raci

Sã nu mai cânt în sonet triste-nserãri

 

Vin zeii sã-mi cearã autografe

Pe-o carte scrisã de-un sihastru bãtrân

Cu pagini prinse cu sacre agrafe

 

N-a fost sã fiu în lume ce-am vrut sã par

N-am reuşit sã fiu propriul meu stãpân

Şi-am sã mor iarna într-un numãr impar

 

 

Exod

 

Gata sunt de marea cãlãtorie

Lumea de aici vorbeşte douã limbi

Ziua şi noaptea, în zadar vrei s-o schimbi

Visul se desfrunzeşte-n poezie

 

Patru anotimpuri bat în trupul meu

Zãpezi eterne se-aştern peste sonet

Mi-a fost aceasta viaţã târziu regret

Gândul soarbe lumina din Dumnezeu

 

O noua naştere cântã luna mai

Natura vede-n mine drum de searã

Respire florile miresme de rai

 

Umbra toamnei îmi cere sã-i dau vamã

Uimirea din vers a-nceput sã piarã

Se-aud în cuvânt clopote de-aramã

 

 

Calea de ulmi

 

Dupã nimic faptul de-a fi în lume

În piatra magicã a esenţei cat

Semnul ce-a pus taina în gând şi pãcat

Hãrãzit de nu ştiu cine anume

 

În şiruri de numere pare se pierd

Cu mâna lui Adam rup mãrul din pom

Drumuri nevãzute se-nchid în atom

Copilul ce-am fost îl caut sã-l dezmierd

 

Plânge-un bãtrân singur în calea de ulmi

Rãpus de vise şi rãnit de vreme

Ninsori de-amurg se cern pe albastre culmi

 

Vine noaptea vine apocalipsa

Litera din vers de moarte se teme

Şi-n acest sonet, mama, iţi simt lipsa

 

Poezii preluate din Revista Nouă, octombrie, 2008

 

 

Alţi scriitori:

Mircea Florian, m. 1960 

 29 octombrie:  Ştefan Baciu, n. 29 oct. 1918 – d. 7 ian. 1993

    

 

Fiul unei familii de profesori de limba germană, a urmat liceul Andrei Şaguna din Braşov, avându-i profesori pe Emil Cioran şi Octav Şuluţiu, după care se înscrie la Drept, cu licenţa în 1941. A fost colaborator asiduu la diverse reviste literare, Gândirea, Universul, Libertatea, după care urmează o carieră diplomatică, ataşat cultural la Berna 1946-1949, după care merge la Rio de Janeiro, la Seatle, ca profesor de hispanică, stabilindu-se în final la Honolulu, Hawaii. A colaborat şi a condus diverse reviste de literatură hispanică, dar s-a remarcat prin revista sa Mele, unind semnăturile unor exilaţi români de pe toate meridianele.

Debutase cu poezii, iar editorial a debutat la doar 16 ani cu Poemele poetului tânăr, premiat de Revista Fundațiilor Regale şi de SSR; au urmat Poeme de dragoste, 1936, remarcate de G. Călinescu şi de Pompiliu Constantinescu. Îşi perfecţionează stilul poetic în Drumeţ prin anotimpuri, 1939 apărută în acelaşi an cu Căutătorul de comori.

A fost căsătorit cu scriitoarea Mira Simian, din Rm. Vâlcea; muzeul judeţean vâlcean funcţionează în vila familiei Simian, peste drum s-a ridicat noua bibliotecă județeană Antim Ivireanu.

După Decembrie 1989 poemele lui Ş.B. au fost intens reeditate, precum și memorialistica sa, autorul căpătând renumele pe care l-ar fi meritat din interbelic și în jumătatea de secol comunist.

Alte cărți de poezie: Analiza cuvântului dor; Poemele poetului pribeag, Poemele poetului singur…

                                                                    

Citeşte mai mult: http://www.crispedia.ro/Stefan_Baciu

 

Poezia zilei, Ştefan Baciu

Poemul poetului tânăr

E-atât de bine să stai uşor în zi. Să cânţi încet, să nu auzi

Cum ierburi cresc, să muşti din traiul ca un măr

Să mergi pe drumul neted lângă pomii uzi

Şi să visezi cu palma rătăcită-n basme şi în păr.

 

Prin lanuri să păşeşti cu munţii – şal pe umeri

La gât, fâşii de zări să-ţi legi cravate,

Germanice balade să scandezi, să numeri

Fântânile de secetă şi sete deşertate.

 

Prin cucuruzi să-ţi legi deschise răni adânci

Cu frunze ude de scuipatul cald de îngeri

Să treci prin şanţuri mici cu inima pe brânci

Să râzi când sufletul îţi spune: sângeri.

 

În seară să te-afunzi cu părul netezit

De palma calmă a curentelor de munte

Să dormi cu capul pe nadir, cu tălpile-n zenit

Şi-apoi să-ţi scrii poemele ţâşnind din frunte.

 

Alţi scriitori:

Radu Cosaşu, n. 1930

Titus Popovici, n. 16 mai 1930 - d. 29 noiembrie 1994.

Constantin Crişan, n. 21 nov. 1939 - d. 30 oct. 1996 

Ion Lazu - Florile de peste gard

 

 28 octambrie: Andrei Ciurunga,  n. 28 oct. 1920 - d. 2004    

            

Fiu al unui învăţător provenit dintr-o familie de colonişti germani și al unei mame românce, s-a născut la Cahul, unde a făcut şcoala primară, apoi a urmat liceul din localitate, terminat la Bolgrad, cu bacalaureat în  1939, după care a fost pedagog la diferite şcoli din Basarabia şi redactor la reviste din aceeaşi regiune. Debutase în revista liceului din Cahul, iar primul volum i-a apărut în 1936, Melancolie. După război s-a stabilit la Brăila, ca redactor la reviste locale, până se mută la revista Flacăra din Bucureşti. A fost arestat pentru motive politice în două rânduri, mai întâi între 1950-1954, (pentru volumele de poeme apărute în 1944 şi 1947), când a suferit la Canal, apoi din nou între 1958 şi 1964, de data asta pătimind la Balta Brăilei şi Jilava. În perioada detenţiei a compus numeroase poezii în formă folclorică, pentru că erau mai lesne de memorat şi de transmis în lumea deţinuţilor. Începuse cu poezii de mare simplitate a expresiei, nesofisticate, impresionând prin sinceritate şi dramatism; după detenţie poezia sa a câştigat în profunzimea mesajului. A scris şi poezii pentru cei mici, dar şi memorialistică de lagăr.

 

Opera literară: Melancolie, 1936;  În zodia cumpenei, Bolgrad, 1939;  Poemele dezrobirii, Chişinău, 1943;  Cântece de dor şi de război, Chişinău, 1944; Poeme de dincoace, Brăila, 1947;  Decastihuri, Bucureşti, 1968;  Vinovat pentru aceste cuvinte, Bucureşti, 1972;  Argumente împotriva nopţii, Bucureşti, 1976;  Micul meu atlas, Bucureşti, 1976;  Echivalenţe, Bucureşti, 1978;  Imn pentru flacăra fără sfârşit, Bucureşti, 1982;  Gestul împăcării, Bucureşti, 1983; Toată ţara-i şcoala mea, Bucureşti, 1989;  Memorii optimiste. Evocări şi versuri din închisori, Bucureşti, 1992;  Poemele cumplitului canal, Bucureşti, 1992;  Lacrimi pentru Basarabia, Bucureşti, 1995;  Ceasuri fără minutare. Poeme din închisoare, Bucureşti, 1996;  N-aveţi un surâs în plus?, Iaşi, 1996;  Poeme cu umbre de gratii, Bucureşti, 1996;  Versuri pentru Ina, Bucureşti, 1996.

 

Citeşte mai mult: www.crispedia.ro/Andrei_Ciurunga‎

Poezia zilei, Andrei Ciurunga

 

Desprimăvărare

 

Când vom ieşi din beznă şi ruină

şi raze tari în ochi ne vor izbi,

îi vom închide poate — şi vom fi

desfiguraţi de prea multă lumină.

 

Vom trece pragul spre surata viaţă

împovăraţi, necunoscuţi, livizi,

cu amintirea roasă de omizi,

cu bucuria vânătă de ceaţă.

 

Dar cum a lumii dreaptă socoteală

ne vor fi şters-o anii cei păgâni,

ca s-o cunoaştem iar, deşi bătrâni,

vom merge cu plăcuţele la şcoală.

 

Pe drumul fără mame călăuze

ne vom ruga de-un  ghiocel curat

să ne înveţe zâmbetul uitat

şi să ni-l scrie fără greş pe buze.

 

În inimi când s-or sparge trandafirii

vom zăbovi privind la porumbei

şi-i vom  citi acolo, printre ei,

abecedarul proaspăt al iubirii.

 

Din înfrăţirea şoimului cu zarea

vom şti să bem paharul de azur

iar limpezimea cântecului pur

ne-o va turna în glas privighetoarea.

 

 

Aşteptare

 

Iubito, astă seară te aştept

cu stelele pe cer îmbobocite

şi ca să poţi intra pe nesimţite,

deschid fereastra care dă în piept.

 

Să nu te temi că sârma dimprejur

Va sfâşia în ghimpi mătasea rochii.

Tu treci hotarul dincolo de ochii

Înveninaţi ai paznicului sur.

 

Aşa cum ştiu că poţi veni acum

Eşti o lumină numai, o părere,

Întruchipată toată din tăcere

Când pleacă magii somnului la drum.

 

Am văruit pereţii cu argint,

În aer simt aripi de libelulă

Şi-acum presar goaroafe prin celulă

Cu bucuria crudă că te mint.

 

Aşează-te uşor şi nu-ncerca

Să rupi cu şoapta armonia sfântă.

Claviatura sufletului cântă

Când o atingi cu-apropierea ta.

 

Dar zorii bat în gene. Mă deştept,

Acelaşi gol din adâncime suie

Şi ca să pot ascunde tot ce nu e,

Închid fereastra care dă în piept.

 

Din antologia: “Aceşti mari poeţi mici”, alcătuită de Mihai Rădulescu

 

***

"Lângă mine dormea o personalitate emblematică a temniţelor româneşti Robert Eisenbraun, cunoscut ca Robert Cahuleanu sau Andrei Ciurunga. Mic de statură, firav, cu o bucăţică de nas, în schimb cu o pereche de ochelari cu lentile ca fundul a două borcane, avea 22 de dioptrii, de abia i se mai vedeau ochii, care când îşi pierdea ochelarii se comporta ca un nevăzător, această făptură era pe cât de plăpândă, pe atât de generoasă, având un suflet mare de artist.

Purta permanent un cojocel, blana mângâindu-i rănile trupeşti, iar prietenia mea -rănile sufleteşti, cum zicea el. Într-o noapte mă trezeşte şi, culmea, mă roagă să-l scarpin pe spate. Buimac din somn, bag mâna sub cojoc şi când vreau să-l scarpin dau de ceva moale, hidos. Il iau în mână: era un şoricel refugiat la căldură, strivit de zvârcolelile lui, la care-mi spune că nu peste mult timp va creşte şi vipere la pieptul lui.

L-am iubit enorm pentru intransigenţa lui, el excludea orice compromis în viaţă, martor fiindu-i conştiinţa. Fusese condamnat pentru creaţiile lui patriotice, la insistenţele mele recitându-mi din „Nu-s vinovat faţă de Ţara mea", poezie în care răbufnea toată ura unui popor sugrumat, care nu era vinovat că iubea o ţară mare, rotundă ca o horă, ca o pâine. Redau doar o strofă: „Nu-s vinovat  c-am îndârjit şacalii, Şi c-am strigat cu sufletul durut, Că nu schimb un Ceahlău pe toţi Uralii, şi că urăsc Hotarul de la Prut".

Era strigătul disperat al unui om smuls de pe meleagurile lui natale, Cahul, obligat să trăiască departe de mormintele lui sfinte. El este şi autorul poeziei despre Canalul Dunăre-Marea Neagră, în care spune că Dunărea se scurge-n mare, pe un nou braţ, prin care curge sânge. Poet de mare sensibilitate, compunea poezii scurte, un nou gen, decastihul, pline de mult duh, de o frumuseţe neîntâlnită, care explodau de un lirism sublim, dar atât de căutat, de natural, încât ne cutremurau mai ales pe noi, care eram înfometaţi de hrană sufletească. El şi-a câştigat un loc veşnic în inima mea. Mi-e dor de tine, Robert."

(Aurelian Gulan - Victime și călăi. Amintiri din gulag, Editura Criterion Publishing, București, 2010, pp. 307 - 310)

 

 

         Andrei Ciurunga: Nu-s vinovat față de țara mea

 

La ora când cobor, legat în fiare,
să-mi ispăşesc osânda cea mai grea,
cu fruntea-n slavă strig din închisoare:
– Nu-s vinovat faţă de ţara mea.

Nu-s vinovat că mai păstrez acasă
pe-un raft, întâiul meu abecedar
şi că mă-nchin când mă aşez la masă,
cuviincios ca preotu-n altar.

Nu-s vinovat că i-am iubit lumina
curată cum în suflet mi-a pătruns,
din via dată-n pârg sau din grădina
în care-atâţia şerpi i s-au ascuns.

Nu-s vinovat că-mi place să se prindă
rotundă ca o ţară hora-n prag,
sau c-am primit colindători în tindă,
cum din bunic în tată ne-a fost drag.

Nu-s vinovat că toamnele mi-s pline
cu tot belşugul, de la vin la grâu,
şi c-am chemat la praznic pe oricine,
cât m-am ştiut cu cheile la brâu.

Dac-am strigat că haitele ne fură
adâncul, codrii, cerul stea cu stea
şi sfânta noastră pâine de la gură –
nu-s vinovat faţă de ţara mea.

Nu-s vinovat c-am îndârjit şacalii
când am răcnit cu sufletul durut
că nu dau un Ceahlău pe toţi Uralii
şi că urăsc hotarul de la Prut.

Pământul meu, cum spune şi-n izvoade,
l-a scris pe harta lumii Dumnezeu,
şi câţi prin veacuri au venit să-l prade
îl simt şi-acum pe piept cât e de greu.

De-aceea când cobor legat în fiare,
împovărat de vina cea mai grea,
cu fruntea-n slavă gem din închisoare:
– Nu-s vinovat faţă de ţara mea.

 

Din antologia “Aceşti mari poeţi mici”,
alcătuită de Mihai Rădulescu

 

Cântă Tudor Gheorghe:

https://ortodoxiatinerilor.ro/citate-icoane-carti-poezii/poetii-inchisorilor/20596-nu-s-vinovat-fata-de-tara-mea-de-andrei-ciurunga

 

 

https://ortodoxiatinerilor.ro/citate-icoane-carti-poezii/poetii-inchisorilor/20596-nu-s-vinovat-fata-de-tara-mea-de-andrei-ciurunga

 

 

Alţi scriitori:

M. N. Rusu, n. 1938

Ion Mărgineanu, n. 1939

Peter Neagoe, m. 1960

Petre Solomon, m. 1991

Mihail Sorbul, n. 1885

 

Ion Lazu - Panoplia Toamnei