sâmbătă, 31 mai 2014


Scriitorul zilei: Onisifor Ghibu, n. 31 mai 1883  - m. 31 oct. 1972
                                            

S-a născut la Sălişte, unde şi-a făcut şcoala primară; pentru liceu merge la Sibiu, apoi la Braşov. Va reveni la Sibiu pentru studii teologice, pe care le desăvârşeşte la Bucureşti, Budapesta, Strasbourg şi Jena, unde îşi ia doctoratul în  filosofie şi istoria culturii (1909). Revenit în Transilvania, va fi inspector şcolar între 1910 şi 1914, înfiinţând nu mai puţin de 3.000 şcoli săteşti româneşti; concomitent profesor la Teologia din Sibiu. La izbucnirea Războiului, 1914, se refugiază  în Basarabia şi împreună cu Octavian Goga, Vasile Lucaciu şi câţiva cărturari localnici va milita pentru revenirea Basarabiei la România. Dar şi pentru intrarea României în război de partea Antantei, pentru redobândirea Transilvaniei -, motive pentru care în 1915, la Budapesta, a fost condamnat la moarte în contumacie. Pentru rezolvarea celeilalte mari aspiraţii naţionale, cea basarabeană, va alege calea politică, înfiinţând în 1917 Partidul Naţional Moldovenesc. A fost cel mai activ militant pentru Unirea Basarabiei cu România.  A reuşit să înfiinţeze şcoli săteşti în limba română în toată Basarabia şi să le doteze corespunzător. A stăruit pentru înfiinţarea unui Institut de Agronomie la Chişinău, considerat ca prioritar faţă de un institut teologic. A scos dincolo de Prut prima revistă cu litere latine: Ardealul, din 1918 devenită România Nouă, militând "pentru unirea politică a tuturor românilor". Transportase dincolo de Prut o tipografie cu caractere latine, anume în acest scop. A donat basarabenilor o bogată bibliotecă românească publică. A fost ales în Primul Sfat al Ţării din 1918, senator de Orhei.
Unirea odată înfăptuită, revine în Ardeal, unde preia Universitatea din Cluj, o restructurează pe coordonate româneşti, iar pentru a-i mări prestigiul, îl convinge pe Emil Racoviţă să revină la Cluj, unde îi înfiinţează un Institut de speologie, primul din lume. Alţi câţiva profesori şi savanţi parizieni au fost aduşi la Cluj şi le-a creat avantaje, aşa încât s-au împământenit. Devine profesor universitar la Cluj şi este ales membru corespondent al Academiei Române - unul dintre cei 12 academicieni din Mărginime, despre care vorbeam aici cu câteva zile în urmă. Cu mari iniţiative, inflexibil, dârz, răzbătător, plin de neasemuit curaj, va scrie în 1956 lui Bulganin, lui Hruşciov, cerând revizuirea atitudinii faţă de Basarabia răpită. Oricum, era mult după cele ce pătimise încă din 1945, imediat după instalarea sovieticilor învingători. A fost arestat fără judecată şi ţinut un an în lagărul de la Caracal.  Interdicţie de semnătură timp de 3 decenii, perioadă în care a continuat să scrie miile de pagini de memorialistică. Rearestat în 1956, când deja avea 73 de ani!, probabil în legătură cu scrisorile spre Moscova, a făcut încă doi ani de închisoare, din cei cinci, amnistiat de Petru Groza, comiliton din tinereţe. Abia la centenarul său, inclus pe listele UNESCO, s-a vorbit din nou de marele luptător pentru unitatea naţională a românilor, pentru ridicarea poporului prin învăţătură, prin cultură, prin continuarea tradiţiilor.
I-au apărut, în special după Decembrie 1989, prin marea grijă a fiului său Octavian Ghibu, numeroase cărţi de memorii, dar şi studii de pedagogie, de didactică, de folclor, de  religie, evocări, jurnale de călătorie. Mai cunoscut şi admirat în Basarabia decât la noi, considerat pentru faptele sale istorice drept "apostolul Basarabiei", a fost editat la Chişinău, i s-a ridicat un monument lui şi fiului său Octavian (1998), a apărut pe timbre, în efigii, s-a dat numele său unor licee şi institute de cercetare. Ele nu lipsesc nici din Transilvania ultimelor două decenii, pe bună dreptate.
Prezentat ca mare militant naţionalist în Istoria lui Marian Popa, vol I şi II, nu-l regăsim nici măcar la indice de nume în cea a lui N.M., el însuşi cu ascendenţă sibiană. Între Ghibu şi Ghiu l-a prefreat pe cel cu o literă mai puţin. Economie la sânge.

Citeşte mai mult:  http://ro.wikipedia.org/wiki/Onisifor_Ghibu
 http://www.onisifor-ghibu.ro/DespreOnisiforGhibu.html
 http://www.romanialibera.ro/cultura/aldine/onisifor-ghibu-apostolul-basarabiei-210965.html
***


Ion Lazu: Intruşii. Odiseea plăcilor memoriale

5 aprilie 2007 (...): Ies în Piaţa Decebal, o iau pe Calea Călăraşilor ca să dau în Hristo Botev, dar realizez că numărul 22 nu este spre Piaţa Rosetti, ci înapoi. Acolo, după două restaurante, un imobil cu o singură scară, de 5 etaje, iar în dreapta intrării există o placă memorială dichisită, pentru Onisifor şi Octavian Ghibu. Intru fără probleme, e o casă cu firme? La etaj vorbesc cu dna Ghibu, spre 80 de ani, foarte scundă, slabă rău, faţa prelungă, ochi verzi-albaştri. Nu pare încântată de încă o placă memorială, mă previne că va trebui o aprobare de la comitetul de locatari, de la... Dar pe a lor cum au pus-o?, întreb. Acum 11 ani, fără nici o aprobare. Să-l caut pe administrator, Radu Gheorghe, la parter. Cobor, nu-l găsesc. Dar coboară alt domn în vârstă, tot Radu, însă Octavian, acesta foarte cooperant, l-a cunoscut pe Nicolae Carandino, om fin etc, bine că ne-am gândit, el e de acord, ne sprijină, îmi dă telefonul lui, îl am şi pe al dnei Constanţa Ghibu. La apartamentul 16 stă un Căpuşan, acum nu e acasă. Între timp coboară şi dna Ghibu, îl căuta pe celălalt Radu, probabil tot în chestiunea noastră -  şi după ce dânsa pleacă, domnul cumsecade îmi spune că e o femeie ranchiunoasă, dar că Nicolae Carandino merită, e o onoare pentru bloc. Iată un om simplu dar nu lipsit de bun simţ. Îl pozez la intrarea în imobil, apoi dăm mâna şi plec într-ale mele. Îmi spusese că în ultimii săi ani de viaţă N.C. a fost sechestrat în cameră de o concubină ieşită din minţi...Mă gândesc la vajnicul gazetar interbelic, la felul lui de a fi dârz şi bătăios şi mă întristează acest sfârşit nemeritat.
(...)30 august 2007: Oprim pe Hristo Botev la nr. 22, pentru N. Carandino. Urc şi sun la etajul I, acolo o basarabeancă, vorbind destul de rău româneşte, ajunsă aici ca menajeră; ea nu ştie rosturile... Urc la II, iese dna Ghibu, explic, mă invită înăuntru, stă în două camere, aflând că sunt basarabean şi ştiu de faptele lui Onisifor Ghibu de la Chişinău pe vremea Primului război şi a luptei pentru Unirea cea mare, îmi arată fotografia monumentului ridicat lui O.G. la Chişinău, autor Adoc, foarte frumos; acolo au şi o bibliotecă Ghibu. Pe merit, zic. Îi spun că am cartea de evocări şi memorii, că am urmărit interviurile TV cu Octavian Ghibu. Pe pereţi, icoane pe sticlă, un Băncilă. Câteva fraze cu această doamnă ce se dovedeşte agreabilă; îmi dă un ghem de sfoară, îl las să coboare prin balcon, C.C. leagă firul, bag ştecherul în priză, cobor împreună cu dna Ghibu, să vadă şi dânsa locul unde punem placa. Urc din nou, decuplez firul şi îl lansez pe geam. Ne despărţim cu bune vorbe...

Alţi scriitori:
M. Blecher, m. 1938
Adriana Bittel, n. 1946
Vasile Nicolescu, m. 1990


Ion Lazu - O pagină de Jurnal, 2000
9 iulie. Jurnalul înseamnă mai ales fragmentare şi mai puţin rememorare sau rezumat. Voi fi nevoit să adun din doar cîteva mişcări toate (sau măcar o bună parte din) firele ce au rămas în urmă, deşirate, prin simplul fapt că m-am lăsat furat de-ale vieţii valuri. Tras şi împins în multe părţi, mai cu seamă din noiembrie încoace, de cînd  Lidia şi-a dat demisia de la DTM.
Să nu uit: Pe 5 ian. Lucian P. mi-a adus patru exemplare din Veneticii şi de atunci tot strîng din dinţi: amînări pentru că se speră într-o subvenţie de la Minister. Între timp am dat Ruptura la Albatros şi mi-au pus-o pe lista de subvenţii. Ca abia ieri să aflu că nu s-a obţinut subvenţie nici pentru Veneticii, nici pentru Ruptura, iar Lucian, care m-a dus cu vorba de la o zi la alta, acum dintr-odată îmi dă telefon de la depozitul Editurii Reper, să-mi iau cele 50 de exemplare cuvenite. Ce-ar fi să pun mîna măcar pe 50 de exemplare? Însă persoana de contact îmi spune că la depozit nu se află nici o carte de-a mea. Unde atunci? La Tipografia din Galaţi! Uluială, confuzie totală. Dau telefon directorului David şi, să nu-mi vine a crede urechilor!, îmi spune textual că noi doi nu am vorbit decît la telefon, nu a promis nimic, nu avem contract, el nu mi-a scos nici o carte la Reper şi că de fapt el nu mai are această editură, a renunţat la ea, nu-i aducea profit. Ce să mai înţeleg? M-a mistificat L.P. de la un capăt la altul? Îmi ia ochii cu cîteva exemplare tipărite pe hîrtie de ziar? Ieri, sîmbătă, îi dau telefon lui L.P. şi-mi spune că nu înţelege atitudinea lui David, dar cartea e tipărită în 1000 de exemplare, a avut în mînă chitanţele de la tipografie. N-a ştiut că nu au în depozit cele 50 de exemplare, dar lucrurile se vor aranja, să vorbesc luni cu insa de la depozit. Unde sunt: discheta, cele 10 fotografii de familie folosite la copertă? Crede că sunt la acea doamnă, Dana B. Acestui domn L.P. i-am dat un dosar cu vreo patru alte proiecte, mi le poate returna? Părea să nu-ţi amintească, o să caute etc. De-aş prinde-o mîine pe D.B., de-aş reuşi să o întîlnesc, să pot păşi în fine pe terenul ferm al realităţii, căci acum mă aflu în plină irealitate. Abia atunci voi vedea ce e de făcut şi dacă se poate salva ceva. Căci, din păcate, am şters textul Veneticii de pe calculator, ca de altfel şi Ruptura. Să nu mai risc niciodată!
Doamne, va trebui să o iau de la început cu bătutul pe calculator al Veneticilor?! Cred că nu aş rezista…
Seara, în drum spre Didi, îi spun lui Andrei toată povestea, dar să nu afle şi Lidia, să nu se mai supere şi ea.
Va urma


Fotografii cu scriitori la standul ed. Vinea, Bookfest 2014... 


Poetul Dan Ciupureanu la debut


Florin Dochia şi neoavangarda personală


Vlad Neagoe, tradus în franceză, în engleză, revine printre confraţii dâmboviţeni...

Vlkadimir Udrescu între avangardişti, clasicizanţi şi postmoderni

Radu Aldulescu: Unde ni sunt avangardiştii?

Alex. Ştefănescu navigând printr valuri de cărţi

Venerabilul Ion Dumitru Verlag la lansarea unei debutante: Karla Zercicov 
Mihai Gălăţanu şi hermeneutica Poesiei...

Amintindu-ne de Imnul golanilor, autor Karla Zercicov.




vineri, 30 mai 2014


Scriitorul zilei 30 mai: Marcu Beza, n. 29 iunie 1882 - d. 30 mai 1949

   

Aromân născut în Macedonia, la Vlaho-Clisura, a fost scriitor, diplomat şi academician. Unul dintre cei mai străluciţi aromâni din cultura noastră, care pare a se ridica pe multe nume de provenienţă macedoneană, fie că facem caz de asta sau nu. A făcut facultatea de Litere şi Filosofie de la Bucureşti, student al unor Titu Maiorescu şi Nicolae Iorga care l-au remarcat, probabil l-au şi sprijinit. A debutat în 1903 cu De la noi, în dialectul aromân şi a continuat să publice în reviste literare, în analele Academiei, în revistele de lingvistică, folklor şi istorie. A iniţiat el însuşi revista Graiu bun, 1906-1907 şi 1909. Din acelaşi an devine interpret la legaţia română din Londra, timp în care îşi face studiile lingvistice la Oxford, trecând un doctorat. A fost cel mai important anglist al nostru în Interbelic. A ajutat traducerea romanului Pădurea spânzuraţilor, a făcut cunoscută cultura română în sfera anglistă, a studiat referirile asupra românilor în literatura engleză, a referit despre circulaţia motivelor culturale între cele două ţări, dar şi în domeniul folklorului, o idee foarte preţioasă, nu îndeajuns cercetată.. A ţinut numeroase conferinţe, ale căror texte s-au pierdut, din păcate. 
În perioada Războiului de reîntregire revine în ţară şi pleacă pe front. Din 1920 până în 1933 este din nou consul la Londra, facilitând relaţiile dintre Bernard Shaw şi Teatrul Naţional din Bucureşti; scrie note de călătorie, este tradus în engleză. În 1925 fusese ales membru corespondent al Academiei Române. Tradusese din Carlyle, Ruskin, din Shakespeare, referind despre noile puneri în scenă ale marelui Will la noi şi opinând că opera lui este de stringentă actualitate. După care merge cu aceleaşi însărcinări diplomatice la Ierusalim, prilej pentru asiduie cercetări privind circulaţia influenţelor şi motivelor culturale-religioase între Ierusalim, Balcani şi zona Mării Negre. În vremea celui de al doilea război mondial este din nou consul cultural la Londra. În tot acest timp, în afară de traduceri, de studii ştiinţifice, publică literatură: proze scurte, arhetipale, poezii în dialect aromân şi preţioase florilegii din poezia populară aromână.

Opera:   De la noi,  Bucureşti, 1903; Graiu bun. Calendar aromânesc,  Bucureşti, 1909;• Pe drumuri. Din viaţa aromânilor, Bucureşti, 1914; Romantismul englez, Bucureşti; Papers on the Romanian People and Literature, Londra, 1920; Zidra. Gardana. The Dead Pool, Londra - New York, 1921; • O viaţă, Bucureşti, 1921; ediţia (Doda), Londra, 1925; Ruva. Între două lumi, Bucureşti; Romanul englez contimporan, Bucureşti, 1928; Paganism in Romanian Folklore, Londra, 1928; Shakespeare in Roumania, Londra, 1931; Din alte ţări. Studii şi impresii, Bucureşti, 1933; Biblioteci mănăstireşti la Muntele Athos, Bucureşti, 1934; Lands ofMany Religions. Palestine, Syria, Cyprus and Mount Sinai, Londra, 1934; Urme româneşti în Răsăritul Ortodox, Bucureşti, 1935; Calea destinului, Bucureşti, 1938; Cartea cu amintiri, Bucureşti, 1938; Din Anglia, însemnările unui literat, Iaşi; Vechi legături cu Anglia, Bucureşti, 1938; Necunoscuta, Bucureşti, 1939; Origin of the Roumanians, Worchester-Londra, 1941; The Roumanian Church, London, 1943; Heritage of Byzantium, Londra, 1947; Romantismul: romanul englez, îngrijită şi introducere de Andi Bălu, Bucureşti, 1999; Pe tărâmuri biblice, Bucureşti, 2000.

Poezia zilei, Marcu Beza

Căntic

Da cap luna pisti noapti,
ca  galbinâ curunâ.
Dzânili cu kepturi goali
Pi la shopati si-adunâ.
Sh-tu minuta aistâ dultsi
S-avdu cărvănari pri cali
cum tut urdină sh-ma căntă
lăcrămos cu ahăntâ jeali,
di si antreabâ sh-lailji muntsâ
dishtiptats di-a lor cântari
'' Tsi au, moi, di-shi plăngu ashetsi
cărvănarlji-n calea mari?''


Ion Sofia Manolescu, n. 30 mai 1909

Insomnie

Îmi adun pleoapele pe albia insomniei
să nu le înfăţişez prea aproape de zgomotul ars.
Din ciobul surâsului mi-am aruncat dinţii
care se reflectau în madrigalul oglinzilor.

Numai pe gustul amar dintre ziduri
m-au lăsat ferestrele întredeschis.
M-au lăsat să pot fugi până la focul înalt,
până la capătul unui hohot.

Poate că trebuia să mă întorc singur
cu nici o speranţă legată de caroserie.
Poate că trebuia să rămân lângă nufărul
desfăcut pe luntrea aşteptată-n desfrâu.

Împingându-mi cuvântul până dincolo de cuvânt,
până la marginea nostalgiei din prima ninsoare,
mi-am trecut prin deget inelul mort
şi mi-am aruncat veştmintele strânse de fericire.


Alţi scriitori:
G. Ciprian, n. 1883
O. W. Cizek, m.1966
D. V. Barnovschi, m. 1954



Ion Lazu - O pagină de jurnal, 2000 
10 iunie. Veneticii: Vera nu blestema, nu drăcuia, nu pronunţa numele Răului, poate intuind că el există, ascuns prin apropiere şi nu trebuie stîrnit, zădărît – printre gard, ca pe un cîine. Îmi amintesc oribila impresie pe care mi-a făcut-o la Sărăceşti unul dintre băieţii lui Gagiu, care cu un băţ zădăra printre ulucile gardului pe cîinele nostru. De ce o făcea? Ca să-l scoată din minţi pe bietul animal, ştiindu-se la adăpost, dincolo de gard. Îl fascina să vadă primejdia şi să se ştie la adăpost. Lasă-l acolo, netulburat,  pe michiduţă, treci în vîrful picioarelor, căci nu e nici un gard care să te protejeze de cel Rău. Spui o vorbă la nimereală, din neatenţie şi nu mai scapi de el, se ţine scai după tine…
Multe am făcut şi azi, dar mă întreb: dacă ar fi să fie o zi de două, de trei ori mai lungă decît asta, le-aş dovedi pe toate?
Dacă te aşezi pe scaun, dintr-odată simţi toată oboseala de peste zi.
Ce mă fascinează la tata nu e că m-a procreat, că suntem legaţi prin sînge, temperament, amintiri etc, ci faptul că este atît de viu, plin de bunătate, de teamă şi de slăbiciuni – de dragoste de viaţă.
Să nu ajung cumva acolo, dar să fiu destul de aproape de simplitatea expresivă a Puiului lui I.Al. Brătescu-Voineşti.
Pîlnie – tolcer, citor – sucitor, făcăleţ; tarhat – bagaj, calabalîc.
Timofei nu apucase să-i spună Verei tot ce ar fi fost de spus. Nu avusese timp? De ce veneau abia acum gînduri foarte înţelepte, de care ar fi avut nevoie pe-atunci?
O dungă de dealuri, una de munţi, în fundal, una de flăcări – apusul, una de nori, încă una de nori – aşa se vede apusul la nord de Piteşti; iar în dunga arămie a cerului apar siluete de copaci, de căpiţe, de animale – niciuna verosimilă, însă foarte vii, ca într-un tablou vivant.
Oroarea cu copilul de şase ani de la Măria lui Roşu. Îl agaţă unul. Îi dă 100 lei, îl duce să-şi ia pufuleţi, la pădurea Strehareţ. Îl violează, îl sfîrtecă în bucăţele. E prins, reconstituire.  Ai lui îl dau de bolnav mintal…
Rondel
Plouînd prea mult pentru asfalt
Şi prea puţin pentru ţărînă
O trişerie e-n înalt
O expiere se amînă
Dinspre tărîmul celălalt
Ne dă cu sic o albă mînă
Plouînd prea mult pentru asfalt
Şi prea puţin pentru ţărînă.
8 iulie. Nu scrii jurnal ca să-l reciteşti cîndva, spre edificare; îl scrii, needificat, de la o zi la alta, tocmai încercînd să “reciteşti” seara faptele fără coerenţă, gîndurile, simţirile de peste zi.
 Va urma


Fotografii la Bookfest 2014 


La Curtea Veche, cei mai noi cititori...

La Hasefer, despre Scriitori evrei din România...

Răzvan Voncu despre evrei români din America şi Canada...

Robert Şerban, Iosif Lupescu, Ioan Groşan în buricul... Târgului de carte


Ion Cristescu, privind spre Tracus Arte

Bujor Nedelcovici dând autografe, înainte de lansarea propriu-zisă

Emil Brumaru, semnalat la Târg...
Lansare Bujor Nedelcovici

Bedros Horasangian, I.B. Lefter, Marina Gulea, Bujor Nedelcovici şi Directorul Editurii All
B

Bujor Nedelcovici

Adăugaţi o legendă


Lansare de poezii la Standul Vinea: Diana şi Florin Caragiu, Marius  Mitea, Nicolae Ţzone
Adăugaţi o legendă














joi, 29 mai 2014


Scriitorul zilei: Stan Velea, n. 29 mai 1933 - d. 30 iunie 2007

       

Doljan din comuna Poiana Mare, din părinţi ţărani, a făcut şcoala primară în satul natal, liceul la Calafat, 1945-1952, apoi Facultatea de Filologie din Bucureşti, secţia slavistică, 1952-1957, după care, ca discipol al lui I. C. Chiţimia va funcţiona la Institutul de Teorie literară G. Călinescu, până la pensionare. Deosebit de sobru, modest şi tenace, dedicat muncii sale, nu a pregetat să studieze cu acribie fenomenul literar polonez, din perioada Evului mediu, trecând prin Renaştere, secolul Luminilor, romantism, realism critic, naturalism, mişcarea literară din Interbelic şi până la fenomenul literar polonez din stricta contemporaneitate. Istoric literar, traducător şi comparatist, făcând munca de cercetare a unei întregi secţii, a tradus în româneşte marea literatură poloneză, a publicat, studii, sinteze, monografii, dând o impresionantă Istorie a literaturii poloneze, în trei volume 1986-1995, lucrare unică în peisajul exegetic european, rivalizând cu cele mai avizate lucrări apărute în Polonia, precum şi studii comparatiste privind confluenţele culturale româno-poloneze şi europene. Statul polonez l-a răsplătit cu nenumărate distincţii culturale.
Opera literară:   Reymont, Bucureşti, 1966; Scriitori polonezi, Bucureşti, 1972; Paralelisme şi retrospective literare, Bucureşti, 1974; Ipostaze europene ale romanului contemporan. Romanul polonez, Bucureşti, 1984; Istoria literaturii polone, Bucureşti, I-III, 1986-1995; Interferenţe literare româno-polone, Bucureşti, 1989; Adam Mickiewicz. Vârstele romanticului patriot, Bucureşti, 1995;
 Universalişti şi comparatişti români contemporani, Bucureşti, 1996; Plămada cărţilor, Bucureşti, 1997; Sienkiewicz, Bucureşti, 1998. Literatura polonă în România. Receptarea unei mari literaturi, Bucureşti, 2001.

Citeşte mai mult: http://www.romlit.ro/stan_velea
 http://www.crispedia.ro/Stan_Velea
 http://www.crainou.ro/?module=displaystory&story_id=11188


Poezia zilei,  Lidia Lazu

***

Pe drumul de întoarcere 

Al valurilor   pe nisip

Am găsit o pană de pasăre
Auriu-verzuie
Cenuşiu-albăstruie
Cu vârful tăiat ca de un cuţit

Şi am făcut-o să zboare
suflând asupră-i
aproape la fel de uşor
Ca un copil adormit

9 02 1985


Alţi scriitori:
Mihail Sebastian, m. 1945
Paul Aretzu, n. 1955.


Ion Lazu - O pagină de Jurnal, 2000
26 mai Altă temă pentru Veneticii,2: De ce am încercat eu să mă desprind de părinţi, pe la 15-18 ani, cu toate că şi pe atunci îi vedeam mult deasupra celor din jurul lor; şi totuşi! Viaţa lor îmi apărea fără deschidere, fără orizont larg; îi vedeam concilianţi, maculaţi de viaţa lor de refugiaţi nevoiţi să lupte cu ghearele şi cu dinţii pentru pîinea zilnică. Va fi contribuit şi faptul că nu erau oameni de carte, ci dimpotrivă. Dacă i-aş fi văzut citind, ca pe unchiul Gică…Dacă unchiul Mişu ar fi umblat tot cu cartea în mînă…, dar nici el, fost căpitan de artilerie, chiar mai tîrziu, ajuns la pensie, nu se îndemna la citit…Eu voiam să aflu rosturile lumii şi rostul meu în ea, să disec, să văd de ce şi cum... Răutăciosul adolescent. Instinctiv, învăţam bine, voiam să iau distanţă, să mă desprind, să fiu liber în mişcări şi în opţiuni. Îmi doream altceva. Şi, într-un mod greu de explicat, mă simţeam diferit de cei din jur, diferit şi de părinţi, deşi de-al lor, netăgăduit. De-ar fi trăit Mişulică, poate el ar fi dat un alt ton, la vremea crizei mele adolescentine. Aveam nevoie de emulaţie, de mentori spirituali. Însă, lucru foarte important, cu ajutorul unchiului Gică, deşi ei locuiau la Tr. Severin, apoi la Craiova, în final la Tg. Jiu şi ne vedeam rar, găsisem cărţile, erau autorii care au căpătat pentru mine o autoritate de neegalat. Le-o luaseră deja înainte profesorilor mei, pe care îi admiram. Aveam nevoie de modele spirituale, care să mă ajute nu numai să înţeleg, dar şi să fac ordine, dar şi să exprim ceea ce era punctul meu de vedere. Spiritul meu critic n-a fost niciodată mai ascuţit ca în acei ani ai formării mele.
Cu fraţii mei, legături obişnuite, neconflictuale, însă fără nimic special, intens, obsesional. Ajută-te singur. Mai ales că nu mă urmau pe calea cărţii. Ei nu s-ar fi putut plînge de răceală din parte-mi, dar eu ştiu şi ştiam încă pe atunci că aş fi putut să le dau mai mult. Sigur, s-ar fi putut ca din buchiselile mele de după terminarea facultăţii – căci am început să scriu târziu, cu neîncredere în posibilităţile mele - să nu se aleagă chiar nimic, să nu trec niciodată pragul publicării, cert este că eu alesesem alt fel de a-mi trăi viaţa, doream să fiu lăsat să-mi văd de gîndurile mele, de visătoriile, de melancolia mea.
Va urma


Fotografii...Tablouri dintr-un muzeu...



Adăugaţi o legendă

Adăugaţi o legendă





miercuri, 28 mai 2014

Scriitorul zilei, Anişoara Odeanu , n. 28 mai 1912 – d. 3 sept. 1972

Una dintre scriitoarele cu care se poate mândri Banatul (şi sunt semne clare că o face!), fiică a unui profesor de română şi mare animator al vieţii culturale din Logoj, Anişoara Adeanu, pe numele adevărat Doina Stella Graţiana Peteanu, şi-a asumat pseudonimul cu care semnase o primă proză scurtă, în presa locală. De fapt, cu deosebire precoce, se făcuse remarcată ca şcolăriţă, scriind poezii, primul ciclu Lumea copiilor datează de la vârsta de 10 ani. Îşi face şcoala  şi liceul la Lugoj şi Timişoara, va veni la Bucureşti pentru Drept , cu licenţa în 1936, dar urmase şi Literele, fără să finalizeze . Episoade de studii în Franţa şi Elveţia. Se face remarcată încă în 1929 de G. Călinescu şi de Camil Petrescu prin  proza publicată în Adevărul literar şi artistic. Va deveni redactor cu rubrică permanentă la această revistă: Cronica feminină, dar va colabora şi la Revista Fundaţiilor regale, la alte reviste de prestigiu ale vremii.  Se căsătoreşte în 1946 cu un medic şi se va sinucide a doua zi după moartea acestuia, în 1972. Câteva romane i-au apărut în anii imediat următori. Şi publicarea cărţilor A.O. nu a încetat după 1989, semn de bună receptare critică şi de public.
Lirica Anişoarei Odeanu  este în tonul Cîntării cântărilor, imnuri ale iubirii din partea unei preotese care oficiază pe altarul iubirii ideale.
Editorial debutase în 1934 cu un roman din viaţa studenţească: Într-un cămin de domnişoare, cu fine observaţii din mediul respectiv şi cu introspecţii interesante din trăirile eroinei cu care autoarea poate fi identificată. O psihologie dificilă, „artistică”,  cu capricii feminine, atracţii şi respingeri, inconsecvenţe şi reveniri descumpănitoare. Împlinirile din imaginaţie sunt aprig cenzurate în prezenţa iubitului, considerat cu suspiciune cumva morbidă. Roman bine cotat de Pompiliu Constantinescu, acesta reproşându-i excesul de feminism.  Celelalte vreo 3 romane sunt scrise în aceeaşi notă, insistându-se pe fascinaţia iubirii şi pe frigiditatea relaţiei ca atare dintre cei doi actanţi. Împlinirea în iubire rămâne o aspiraţie a eroinei, inconvenientele venind dinspre datele temperamentale ale celor doi dar şi din partea contextului social-familial, dacă nu de-adreptul din accidente ale hazardului. După neîncrederea în împlinirea prin iubire vas fi atacată tema disjuncţiei dintre intenţiile unui autor-artist şi  receptarea în cu totul alt registru din partea publicului cititor.  Un astfel de scriitor de mare talent şi cu succes la public, însă „răstălmăcit iar şi air va sfârşi prin a se spânzura. (Nu e diferit faţă de ceea ce ales autoarea însăşi, în 1972) . În ultimul ei roman, se fac referiri la viaţa dintr-un sat bănăţean al cărui protegonist este un preot şi la momentul de enturiasm naţional la sosirea armatei române eliberatoare.

Opera: Într-un cămin de domnişoare, Bucureşti, 1934; • Călător din noaptea de Ajun, Bucureşti, 1936; ediţia (Anotimpul pierdut), Bucureşti, 1971; • Fata lui Codru-împărat, Bucureşti, 1939; • Ciudata viaţă a poetului, Bucureşti, 1942; • Moartea în cetate, Bucureşti, 1943; • Noaptea creaţiei, Bucureşti, 1943; • Sub lumina verii, Bucureşti, 1967; • Nedumeririle lui Duduţă, Bucureşti, 1969; • Noaptea creaţiei, ediţie îngrijită şi prefaţă de Ion Oarcăsu, Bucureşti, 1969; • Legile jocului, Bucureşti, 1972; • Acele lucruri mari, Bucureşti, 1973; • Ciudata viaţă a poetului, ediţie îngrijită şi prefaţă de Ion Oarcăsu, Timişoara, 1975; • Într-un cămin de domnişoare. Călător din noaptea de Ajun, ediţie îngrijită şi introducere de Cornel Ungureanu, Timişoara, 1983; • Domnişoara Lou şi trandafirul galben, ediţie îngrijită şi prefaţă de Cornel Ungureanu, Timişoara, 1985.

 Citeşte mai mult: http://www.crispedia.ro/Anisoara_Odeanu

Alţi scriitori:
George Macovescu, n. 1913
Werner Bossert, n. 1918
Ion Agârbiceanu, m. 1963

  
Poezia zilei
Ion Lazu - O pagină de jurnal, 2000
20 mai. Tanti M.: Am intrat de două ori în curte la voi şi n-am putut să stau. Nepoţii nu erau pe-acasă. Nu mai e nimeni la Cireaşov, Marioara, Mitică… Am stat la Florica…
Ruptura pare să fie prima carte pe care am dorit să o scriu, dar nu atunci, pe loc, sub asuprirea eşecului, ci cîndva, peste ani, căci simţeam instinctiv că nu am puteri pentru o astfel de încercare. Am simţit atunci, la despărţire, o durere atît de mare, dezgrădită şi care nu dădea semne că se va diminua în timp, căreia nici nu ştiam cum m-aş opune şi nici nu aveam vreo intenţie să-i opun rezistenţă, să o evit, să mă eschivez… ci o lăsam să mă devasteze în lege, la vedere, aş fi arătat-o tuturor care ar fi dorit să o vadă – dar nimeni nu m/a ]ndemnat s[ vorbesc...! – şi tot nu mi se părea de ajuns – aşa că singurul lucru pe care mi-l doream era să scriu (cîndva!) despre ea…
Chinul transcrierii, supliciul aşteptării şi, dacă s-ar putea întrezări, bucuria lucrului dus la bun sfîrşit, oricît de tîrziu, în această viaţă, totuşi… Perfecţionismul.
În faţa unei noi iubiri, o femeie adevărată îşi regăseşte inima-sensibilitatea şi chiar candoarea de fecioară. Eterna femeie va să fie eterna fecioară.
25 mai. Veneticii: Ideea celui de al doilea volum ar fi cea a datoriei faţă de familie, de clan, de ai tăi, de fiecare dintre ei, bun sau mai puţin bun, dar al tău, solidarizarea cu cei de lîngă tine; însă nu dintr-o inerţie, din prejudecată, nici de ruşinea lumii, nu de teama eşecului etc, – ci din convingerea că dacă ei greşesc şi sunt vinovaţi, o parte din vină îţi revine, ai greşit cîndva asemenea lor, adesea te-ai simţit minat de o slăbiciune similară; ceva din alcătuirea sufletească a părinţilor tăi se va fi transmis şi urmaşilor. Între ai tăi nu eşti nicicum sfînt sau nevinovat – moşteneşti şi transmiţi slăbiciuni care se pot amplifica. Eşti implicat. Poate că formula ta sufletească a fost mai norocoasă. Fără a fi un merit personal.
Dna Teodora Balu, cum a murit soţul ei. După 12 zile de ploaie, merge după ciuperci, ca pensionarii, urcă în pod cu ele, să le taie şi să le pună la uscat, acolo mare zăpuşeală, face infarct. Ea îl aşteaptă, îl strigă, urcă pe scară, îl găseşte mort, îi bagă cămaşa în pantaloni, boaşele calde încă…
Unchiul M. făcea gimnastică dimineaţa, reminiscenţă a obiceiului din şcoala militară - sau din puşcărie?
Expresii care mă uimeau în copilărie: îl înşela pe toate cărările; ţap logodit; un chiot la deal şi unul la vale; se crapă de ziuă.
Carol al doilea: Am înconjurat ţara cu un cordon de fier şi foc! S-a văzut…
Antonescu, “om al ordinii”, dictatură personală.
Împiciorogarea poeziei.
Dacă ar fi să public o antologie din poezia mea, aş intitula-o: Eu scriu la lumina mîinii mele.
În tren, fete urîte citind Drept civil roman.
(din Gândirea înceată, în manuscris)
Va urma



Fotografii: Clubul de Proză, Marţi, 27 mai, ora 17,00, Rotonda MNLR:

Lectură Ştefan Dimitriu din romanul Lasă zilei scârba ei, comentarii: A.M. Baros, Ion Lazu şi N. Nistor; 
Romanul de actualitate, comentariu Radu Voinescu; 
Evocare Mihail Grămescu: Camelia Tudor Pantazi, Emil Lungeanu,  Doina Giţescu, C. Capitza şi Mama scriitorului de curând dispărut.





Adăugaţi o legendă