luni, 31 august 2015


Scriitorul zilei: Mihai Nenoiu; Radu Petrescu
31 augustRadu Petrescu, n. 31 aug. 1927 - d. 1 febr. 1982



  
         
Bucureştean prin naştere, dintr-o familie de funcţionari, începe şcoala primară în Capitală dar o termină la Târgovişte, unde părinţii se mutaseră în 1936. Va urma liceul Ienăchiţă Văcărescu, 1938-1946, după care se va înscrie la Litere în Bucureşti, cu licenţa în 1951. În 1942 rămăsese orfan de tată. În 1944, ca licean, începe să scrie un jurnal; se adună cu alţi adolescenţi într-un cerc literar care mai târziu va fi cunoscut ca Şcoala de la Târgovişte,  cuprinzându-i pe Mircea Horia Simionescu, Tudor Ţopa şi căreia îi este atribuit şi Alexandru George. Din 1951 devine profesor la Petriş-Bistriţa, strămutat în perioada 1953-1954 la Prundul Bârgăului, după care va renunţa la profesorat, revenind în Bucureşti şi angajându-se la Institutul de Statistică 1955-56, de unde trece ca bibliograf la Institutul hortiviticol Băneasa, până în 1967.
Debutând cu poezii ca licean, va renunţa peste 2-3 ani, căci se dedică lucrului la jurnalul său, care îl va face cândva celebru, considerat în final drept unul dintre cei mai mari diarişti dar şi prozatori ai vremii sale. Retras, modest îmbrăcat,  dificil de abordat, dar conştient de înzestrarea sa,  foarte citit, cu acces la literatura franceză şi engleză parcurse în original, la curent cu marile mişcări înnoitoare din literatura vest-europeană, cărţile sale, pe întinse porţiuni cu text inadmisibil pentru cenzură,  nu au apărut nicidecum în ordinea în care au fost scrise. Mai corect ar fi să afirmăm că îşi scria romanele în paralel cu ţinerea asiduă a jurnalului şi că însăşi substanţa diaristică este aglutinată în textura romanescă, în acelaşi timp, scrierea romanelor devenea subiectul atenţiei sale speciale în notaţiile diaristice - o formulă pe care a perfectat-o în deplină cunoştinţă de cauză şi care l-a consacrat.
A făcut o impresie deosebită în momentul apariţiei sale Matei Iliescu, un roman de dragoste, nicidecum anecdotic, ci având în centru descrierea perechii arhetipale, într-o relaţie romantică, consemnând apropierea, plenitudinea, destinderea-oboseala în iubire şi declinul acesteia. Îmbinând în mod singular virtuţile finului analist cu cele ale eseistului, proza lui Radu Petrescu, mare iubitor al artelor plastice - al picturii cu predilecţie (el însuşi practicând arta penelului), cu ceva din maniera admiratului Th. Pallady, ieşită la lumină integral abia la decenii după dispariţia fizică a autorului, a constituit un punct de plecare al tinerilor care intrau în literatură ca „generaţia optzecistă”. De reţinut chiar faptul că ştafeta a putut fi transmisă nemijlocit unor aspiranţi precum Gheorghe Iova, Gheorghe Crăciun şi Mircea Nedelciu, de la care aceştia s-au revendicat mai apoi.
N. Manolescu vede în R.P. un autor cu deosebire interesant, un stilist perfect. "Roman admirabil", Matei Iliescu este "romanul unei iniţieri erotice şi, în acelaşi timp, romanul naşterii şi morţii unei iubiri". Un rafinat analist, "analiza devine palpabilă, ca şi cum sufletul ar fi atins delicat cu vârful degetului...". Se fac trimiteri la Turgheniev, Hamsun şi Ibrăileanu, cu Adela sa. Gesturile şi trăirile celor doi  "au înscrise în ele, ca într-un filigran, un plan mai adânc...". Diaristica autorului este "un jurnal al vieţii interioare", "o foaie de temperatură morală". La finalul prezentării, se întrevede o creştere a receptării operei lui Radu Petrescu, chiar prin comparaţie cu Marin Preda, "dată fiind natura intelectuală şi elitistă a prozei sale".
La pol exact opus, ca în atâtea cazuri, se plasează receptarea lui Marian Popa, care punând în discuţie aceleaşi teme ale autorului discutat, găseşte de fiecare dată aspecte grav imputabile, la sfârşitul articolului despre R. P. rămânem cu imaginea unui scrib care nu s-a ocupat decât de banalităţile vieţii, trăite în regim de  mediocritate, iar romenele sale (Matei Iliescu mai ales) nu ar putea fi considerate reuşite decât ca o glumă, şi aceasta tot mediocră.
În ce mă priveşte,  pe la sfârşitul anilor 70 şi după aceea am căutat mereu prin librării şi biblioteci cărţile lui Radu Petrescu, autor apărut ca din senin. Când le obţineam, consideram asta ca un noroc personal. Practic nu-mi dau seama dacă există un alt scriitor român contemporan pe care să-l fi citit cu asemenea asiduitate şi cu enorm câştig formativ. S-a întâmplat să pierd în autobuz Părul Berenicei şi asta a echivalat cu o mică dramă. Am făcut imposibilul să obţin un alt exemplar, pentru ca lucrurile să reintre în normal. Oricum, a fost scriitorul meu preferat în anii optzeci. Nu sunt curios să aflu ce impresie mi-ar face astăzi reluarea acelor lecturi (cu sublinieri dezlănţuite, vezi-bine), dar ştiu cât de importante au fost pentru mine, care începusem să scriu proză şi în paralel ţineam un jurnal.

Opera literară: Matei Iliescu, roman, (1970);  Proze. Didactica nova. Sinuciderea din Gradina Botanica. Jurnal. In Efes,  1971; O singură vârstă, (1975); Ce se vede, (1979); Ocheanul întors (1977); Părul Berenicei (1982);  Meteorologia lecturii (1982); A treia dimensiune (1984); Catalogul mişcărilor mele zilnice (1999);Ocheanul întors (Caiet jurnal, 1956), (2001); Prizonier al provizoratului (Jurnal 1957-1970), (2002)

Citeşte mai mult:  http://www.revista22.ro/articol.php?id=10706
 http://ro.wikipedia.org/wiki/Radu_Petrescu
http://www.autorii.com/scriitori/radu-petrescu/




Poezia zilei - Ion Lazu
              Lui Mihai Nenoiu

Carrara  

Ay! Coala de hârtie-i mult profană,
Pe dânsa scrii şi ştergi a zecea oară
Cuvinte proslăvind ori de ocară
Cum îți dictează firea cea mundană...

Nu-i un altar şi nu e vreo icoană,
Ci loc de trecere... Şi-o largă scară
Pe care-ntr-una urcă şi coboară
O lume de cuvinte, calpă, vană...

Ay, coala de hârtie nu-i ca rara
Marmoră albă, cu textură fermă,
Unde se scrie gloria eternă,
Cum e faimoasa piatră de Carrara.

Ci când în marmoră-ai săpat cuvântul,
Nu-l mai astupă colbul, Timpul, Vântul...

28 august 2011.



Poezia zilei: Mihai Nenoiu, n. 31 aug.1937 

Imagini pentru mihai miltiade nenoiu imagini 

I
Prea mult adâncă, marea ne cuprinde,
Prea-nalt adâncul cerul ne-nfășoară,
prea mută peste toate se întinde
Privirea înăuntru și-n afară.

Se pierde-n urmă lumea fără nume
Și stelele se rătăcesc în ceruri,
Din gândurile noastre facem turme
Închise-n călimara cu cerneluri

Din care se revarsă mări prelinse
La țărmul fiecăruia din noi,
Cu porturi liniștite și întinse,

În care să plutim cu umeri goi
Spre lumile cu felinare-aprinse
Și oameni numărați doi câte doi
(2 aug. 1997)


Catrene pentru Laura
4.
În faldul nopții-mi învelesc păcatul,
În leagăn blond mă-npodobesc cu tine,
O boare de parfum îmi este patul
Și tremură lumina ce ne ține

În palma desfăcută, încă trează,
Cu cinci inele prefăcute-n rouă
Pe vârful dorului, unde veghează
A lumii taine, două câte două.

Și mă trezesc din vis, a câta oară,
Când cerul cu lumină se împarte,
Când dorul pentru tine vrea să doară
Și iau din viața asta doar o parte.


(din volumul Mihai Nenoiu - Antologie poetică, 2013)


Ion Lazu - O pagină de Jurnal, 2007



1 iunie, continuare: Spre Hristo Botev nr. 8, să iau aprobarea pentru Sântimbreanu şi N. Carandino. Dna S. mă ispiteşte cu o cafea. Nu obişnuiesc, zic. La nr. 22, Dna Ghibu (aceste ”doamne de pe vremuri”) cu o îngheţată, dar sunt în mare grabă. Fotografii, inclusiv una cu placa lui Ivo Andrici, de pe colţul cu Hristo Botev, în două limbi, scritor şi diplomat. Apoi în Batiştei 18, pentru Mircea Ştefănescu. Aici o policlinică particulară. Imobil cu doar două nivele, deci probabil din secolul XIX. Mă opresc la stop şi scriu în carneţel. Apoi la TNB, îi las o listă lui Ionuţ N. Telefon lui Cristi Mircioiu, e de acord cu placa pentru Emil Manu, a stabilit locul unde să o fixăm. Merg în bd. Mărăşti 35 pentru Ion Biberi, fac poze, de vorbit la telefon, deseară. Caut casa Ovidiu Papadima, în Av. Sănătescu 38. Foto.
Urc în 23 care o ia spre Vitan, lumea exasperată că RATB circulă anapoda. Primarii hoţi, bagă mâna în buzunarul contribuabilului. De ce nu s-a însurat până n-a ajuns primar? O întrebare pe care nu o înţeleg. Unul care coboară cu mine, îmi notofică: Ăştia suntem, asta e populaţia României. Eu mă trag dintr-o familie cu 6 copii, am muncit la câmp, pe moşiile altora. Ăştia de acum de ce nu lucrează? Puturoşi! Se plâng de secetă. Au distrus irigaţiile. Eu: Fac printre blocuri, la nesfârșit, borduri, parapete și gărduleţe inutile, bagă în ele banii noştri. Parlamentari cu 6 case. Mătuşa Tamara. El: Ăla e unul. Dar ăştia toţi?
Telefon lui Vladimir Pană; în imobilul unde a stat Ion Frunzetti stă acum pianistul Ştefan Gheorghiu. Pentru diverse adrese mi-l indică pe Barbu Brezianu.
Îl sun pe Mircea Micu, întrebând de Petru Vintilă. I se spunea Milimetru Vintilă, pentru că era scundac. Cella Serghi a locuit la parterul unui bloc din Sf. Constantin. Ben Corlaciu a murit la Paris. Avusese o căsuţă la Poiana Țapului, lângă a lui Corneliu Leu, a făcut parte din aceeaşi grupare cu Geo Dumitrescu și cu D. Stelaru, născut la Liţa; pentru Francisc Munteanu să-l caut pe Florin Piersic: ăsta le ştie pe toate.

5 iunie 07, marţi. Azi nu mai ies din casă, clocind diverse proiecte pentru Uniune. Aduc la zi lista plăcilor memoriale. Corectez textul America.

La ora 13 primesc telefon de la poetul Gh. Istrate, vrea să mă anunţe primul că Lidia a fost validată în USR. Am ridicat amândouă mâinile şi am strigat Bravo!, spune acest om cu deosebire inimos şi delicat. Ne bucurăm din plin, cu Lidia. Tocmai venise cu ideea să-i propună lui Peter Shrager o colaborare la recitalul Schiller-Blaga, apoi şi un recital Bacovia, în cât mai multe oraşe din ţară. Ceea ce cred că îi va surâde. L-am felicitat pe P.S. pentru expoziţia lui Foto de la Palatul Şuţu, însoţită de un CD cu muzică frumoasă şi mixaj iscusit.
Va urma


Fotoreportaj de la vernisajul expoziției Ileana Dana Marinescu, la sala Cuhnia, Palatul Mogoșoaia, 29 august 2015:”Aer, Apă, Pământ (în focul Cuhniei)”. 
Au prezentat, cu mare convingere: Mădălina Mirea, curator, Aurelia Mocanu, critic de artă; le-a mulțumit, emoționată, autoarea; un număr de virtuozitate la percuție - Bogdan Ciobanu, licean de nebănuite resurse, îndelung aplaudat. 
Pe cea mai mare căldură a unui sfârșit de august  asupritor, în spațiul generos al neasemuitului Palat brâncovenesc de la Mogoșoaia, un numeros public, entuziast, receptiv: colegi de la arte plastice, prieteni, admiratori; și niciun scriitor... dar asta-i cam de multișor poveste.




 

 


 




duminică, 30 august 2015


Scriitorul zilei: 30 august: Al. Protopopescu,  n. 30 aug. 1942 - d. 20 oct. 1994

          
Fiu al unui profesor din Fălticeni, termină liceul în 1960, Filologia ieşeană în 1965 şi va fi preparator la Institutul Pedagogic din Constanţa, iar după 2 ani, redactor la nou înfiinţata revistă Tomis, 1967-1974, după care va fi bibliotecar la biblioteca judeţeană Constanţa şi câţiva ani profesor. Eliminarea de la revista Tomis l-a marcat pe fragilul poet, care s-a dedat unei vieţi dezordonate, sfârşind prematur, printre declasaţii boemei bucureştene, 1994. În 1978 îşi luase un doctorat în filologie cu Romanul psihologic românesc, dovedind remarcabile calităţi de interpret al fenomenului literar.
A debutat cu poezii în Iaşul literar, 1960, iar în volum cu Exilul imaginar, 1968, după care s-a desfăşurat mai ales în critică literară şi eseistică. Volumul şi esenţa, 1973, adună mare parte din cronicile literare privind literatura momentului. Serialul de dialog cu Cornel Regman a apărut în Tomis şi a fost reluat de mai vârstnicul critic într-un volum ulterior.
Alex. Ştefănescu  priveşte cu interes, deşi oarecum amuzat prestaţia poetică a lui A. P., găsindu-i „graţie şi bravadă", ceva între Labiş şi Dinescu; cronicile literare i se par compozite, nesigure ca abordare exegetică, impresionat totuşi de secţiunea despre Istoria Ieroglifică a lui Dimitrie Cantemir, vădind neaşteptate resurse  interpretative. Performant i se arată a fi studiul monografic despre romanul psihologic românesc. Marian Popa îl numeşte poet graţios zvăpăiat şi nu ia în serios decât prestaţia din studiul monografic, cu bune analize pentru autori ca Rebreanu, Camil Petrescu, H. P. Bengescu, Gib Mihăescu, Anton Holban, Eliade, M. Bleker, Mihail Sebastiasn, Felix Aderca. În Istoria sa, N. Manolescu îl citează cu temei în privinţa lui M. Bleker, a lui Gib Mihăescu şi a lui Al. Ivasiuc.

Citeşte mai mult: http://www.romlit.ro/alexandru_protopopescu


Poezia zilei, Al. Protopopescu

Întoarcerea

Acum se bat la maşină poeziile mele
Şi toate dactilografele tinere visează,
Eu mă întorc bătrân călcând pe pământ
Umbra unui rotitor băiat în ipostază.

Acum urăsc puţin înfăţişarea pe care-o port,
Desenu-absurd şi vechi de pe sacou
Şi-n somn ating fereastra părintească de susţinere,
Cu chipul iluzoriu de erou...
Mă trage luna-n munţii mei să mă ridic,
Nu mă potrivesc cu oamenii de lângă mare,
Nu mă potrivesc cu viclenia de a prinde peşti
Fiindcă nu mă potrivesc cu nimic.

Ajung acasă singur în crucea dimineţii,
Zărind cum ard pe faţa pământului bostanii,
Dar nu pot adormi, cobor în curte
Şi prind sticleţi cu vălul de mireasă-al mamii...

Adaos

Eu care mişc în toamnă această apă fumurie,
De o voinţă oarbă adus şi-ntunecat
La paznicul de lacuri noaptea sub fereastră,
Visez o flacără la gura puştii de vânat.

Afară viscolu-mi smuceşte din pripoane barca,
Păzeşte-o, Doamne, răstignită de pământ,
Să se trezească dimineaţa şi să plece
Copilul roş’ pe care-l port în gând.
Încolo nu mai are importanţă
Deliru-acesta înstelat venind,
Eu voi muri în pata de lumină
Pe care-o lasă luna răsărind.

(Ambele poezii sunt preluate prin de-acum celebra tehnică copy-paste din articolul lui Alex. Ştefănescu din Rom. lit.)

N.B.: Pe scriitorul de astăzi l-am întâlnit în compania lui Cornel Regman, probabil întâlnirea este relatată în Scene din viaţa literară, 2007. Peste ani, am pus o placă memorială pentru câţiva scriitori, toţi dispăruţi prea curând, printre care şi Al. Protopopescu.


Alţi scriitori:
Augustin Z. N. Pop, n. 1910
D. Matală, n. 1936                                                                                  
Gelu Vlaşin, n. 1966



Ion Lazu - O pagină de Jurnal, 2007

O gafă, sau pe-aproape. Sun la Jean Grossu, îmi răspunde soţia şi mi-l dă pe marele traducător. La pat, cu hipertensiune. Aşteaptă să-i iasă la Târg vreo şapte cărţi. Adică nu degeaba s-a străduit, iată rezultatele, e încă în frunte. Îl întreb pe rînd, cu lista în faţă, despre vreo 12 scriitori, toți din generația lui; i-a cunoscut, a lucrat cu ei, aveau soţii frumoase; Cella Serghi se plimba prin Cişmigiu cu tinerei, locuia prin Sf. Constantin, avea soţ un profesor, nu-i ştie numele. Şi aşa despre toţi. Dar dvs câţi ani aveţi?, mă întreabă. Eu nu m-am învârtit printre scriitori, am avut altă profesiune. Mi-am scris cărţile şi asta a fost tot. Aveţi vreo carte la târg? N-am.
Merg să mă dumiresc ce e cu Mihail Dragomirescu, adresa este pe o alee identificată pe planurile vechi, acum probabil Călţuna 17. Din aproape în aproape, ajung la capătul unei străzi înfundate, chiar acolo este nr. 17 . De la poartă mi se dă telefonul proprietăresei, Magda Agopian, care în final refuză aprobarea. Ce-mi spune? Tânăra soţie a lui MD, cu 40 de ani mai tânără decât maestrul, a vândut casa tatălui acestei dne MA, a plecat la Paris şi după un an a murit de ftizie. Lumea e snoabă, nu vrea case vechi. Aici s-a filmat Cu mâinile curate şi majoritatea secvenţelor din Craii de Curtea Veche. Probabil doamna se gândeşte că dacă vom fixa placa, nu vor mai veni alţii să filmeze aici...

2 iunie 07. Aseară I. Cristoiu îi ia un interviu lui Adr. Păunescu despre Flacăra de pe vremuri. I s-a dat voie să o scoată, după vreun an de şomaj, îşi dăduse demisia de la România literară, ca să împace lucrurile. Toţi dăduseră în el, şi încă cum! El n-a dat niciodată în nimeni. I-a fost milă. Spune Dzeu să-l ierte de cel putin 4 ori, când a venit vorba de Geo Dumitrescu, de Niculae Stoian, de alţii. Dacă îl consider basarabean, atunci noi doi suntem cum nu se poate mai diferiţi ca fire, de pus pe două coloane, şi asemănători doar în ce priveşte mila şi neagresivitatea – dacă asaltul lui fără istov nu e tot o formă de agresiune.

Merg în Piaţa Filantropiei, identific blocul lui Emil Manu, în curtea din spate dau de un tânăr, este administrator, va acorda tot sprijinul, îmi dă telefonul mobil.
Va urma




Fotografii estivale... prostii la scară națională...
Globul pământesc de la intrarea parcului IOR...

sâmbătă, 29 august 2015


Scriitorul zilei: George Mărgărit; Dumitru Augustin Doman
29 august: George Mărgărit, n. 27 ian. 1923 - d. 29 aug. 1961

Fiu al unui învăţător din comuna Tomeşti, jud. Iaşi, face Liceul Internat ieşean, apoi Literele, cu licenţa în 1945, după care, pentru scurt timp este asistentul lui G. Călinescu şi colaboratorul său la Jurnalul literar, divinul critic apreciindu-i producţia lirică şi în textele critice "intuiţia fantastică şi expresia amănunţit plastică". A devenit profesor la Liceul Naţional din Iaşi, s-a strămutat la liceul din Botoşani, până în 1950. Din 1953 este redactor şef-adjunct la Iaşul literar şi profesor la Cornul Caprei. A practicat o intensă publicistică, la mai toate revistele literare moldoveneşti ale vremii, dar şi la cele din capitală. Minat de alcoolism, de tare psihiatrice, de TBC, a sfârşit prin a avea cancer la limbă.
La un moment dat a descins în capitală şi s-a amestecat în boema acelor vremi, împreună cu Pâcă, Ahoe, alţi marginalizaţi ai epocii.
O lirică învălmăşită, fantasmatică, mâloasă-neguroasă, atestând o neagră stare spirituală.  Destin zdrobit de firea nestăpânită, stihinică, reuşitele sale lirice s-au redus drastic prin încercarea de a împrumuta din tonul festivist al realismului socialist al anilor 50.
Opera literară. Vulturii amiezii, poeme, 1971
Citeşte mai mult: http://www.crispedia.ro/George_Margarit


Poezia zilei, George Mărgărit: 

Crepuscul


Pescari de larg cu bărci smolite şi sitelci
Se rânduiesc arar şi greu la vâslă,
Aduc nisetri graşi în suc de melci,
În seara asta cu tăceri de pâslă.
 
Le suflă briza bărbile de-aramă,
Pescarii-s osteniţi şi trag tabac,
Iar valurile blânde clipocesc sub ramă
Şi marea toată-i poartă în hamac…
 
Ca să vestească ţărmului ale sale comori,
Comori cu purpură de raci, cu peşte străveziu
Peste bulboane ei au fost păstori
Cu ochiul adumbrit şi ager şi târziu.

         

Natura

Natura e-un perete de sticlă şi cristaluri
Şi cupe cu polen îi sunt coroane şi portaluri,
Cimitir sub oglinzi de unde crinii ies din sere
Roduri ale pământului, mărgele şi coliere.
 
Oceanele clistire ce fierb esenţe şi fiinţe moarte,
Iarbă verde, bumbac presat-n file de carte,
Pădurea templu cu pilaştri şi boltă cerească
Licuricii candelabre aprinse de răşini şi iască.
 
Azur ca mantii-albastre cu bumbii de metal
Deşertul scoicii japoneze, a smalţului astral,
Sufletul zboară prin florile de gheaţă
Ehee! Ehee! Azur sidefat de corali şi ceaţă.
         

Rugăciune

Părinte, sunt marele fiu rătăcit
Care venind la tine boema nu şi-a pocăit,
Părinte, sunt fiul beat de infinit!
Nu mă-ntorc, pasul meu nu calcă drum
Ci scârţâie prin paradisul lui de fum,
Părinte, am o naştere, sunt eu
Rătăcitul, dementul ateu
Ce ia cărbune să se-ncălzească de foc
Eu, tată, am seva măduvii de soc.
Trăiesc apă mută ce nu curge
Din ea nimic nu se scurge;
În urmă păşeşte groaznicul afet:
Se stinse lunatecul poet.
         

Mister

Lângă tine fecioară lume de ceară,
Tăcerea ochi de căprioară
Clipeşte lumină rară 
De brăţară -
Pe fildeşul mâinii de cridă
Ca diamant-n umbre de firidă
Uitat cu scoici japoneze
Şi grăuntele de faleze,
Părul în vânt
N-a sărutat pământ.
                        
Vine amurg pătat de buze
Şi contempli meduze
Cu suavitate de pisică,
Pe sân mugure: mărgică
Se topeşte ciubuc de gheaţă
În primăvară şi dimineaţă.
Nu sunt agavă ori coloare
Să-ţi mângâie fruntea boare
Ireală. Am picioare.
M-am atins de genele de-ametist
Fecioară şi Crist.
         

Dumitru Augustin Doman, n. 29 august 1953

Imagini pentru dumitru augustin doman imagini

Fotografie de Ion Lazu

sâmbătă, 30 august 2014:  Vineri, o zi... (filă de jurnal)

Răcoarea zorilor şi iarba înrourată care plăcut mă înviorează. * Ştiind ea că sunt matinal, mama mă firitiseşte înainte de 7,00. Îmi aminteşte că m-a născut vinerea, ca acum. Se pregătea să plece la nedeie la Izvorul Bârzii, fiind hramul Mănăstirii Topolniţa. * Scriu o cronică despre romanul Damele din pălărie de InimăRea. * Ion Lazu îmi pune poza de om deştept pe blogul său, la născuţii scriitori ai zilei. E un domn. * Mesaje de mulţi ani pe mail de la Fleure de Marroniere, Ioan Viştea, Vasile Spiridon, Lucia Negoiţă şi SMS de la poetul Dan Rotaru şi...ORANGE, care-mi oferă 10 minute de ziua mea. Să fie primite! * Cu Va şi Vi la Călimăneşti, la fosta vilă a USR, acum pensiune a nu ştiu cui. Baie în bazinul de apă cu clor, sulf, iod, magneziu şi alte elemente din Tabelul lui Mendeleev, apă la 39 de grade Celsius. Pe terasa vilei mâncăm mititei eu, sandviş de acasă Va şi cartofi prăjiţi vegetarianul Vi. Şi bem bere. * Poem cam nefiresc pentru Nichita Danilov cel neoexpresionist, cel neoromantic târziu, "crud" adesea, de data asta găsesc în volumul lui pe care-l citesc pe şezlong un poem luminos, Lumină de primăvară: "Frumoasa doamnă educatoare/duce la plimbare/ţinând de mână/o întreagă ceată de copii/ca şi cum ar duce/ţinând de aripi/un întreg stup de albine.//Şi pretutindeni e pace/şi pretutindeni e/o dulce lumină de primăvară". * Mai de dimineaţă, când ieşi din bazinul cu apă la 39 de grade Celsius, cerul este senin-senin între cei doi versanţi de pe Valea Oltului. Apoi, apar pe cer nişte nori alburii, unul mai mare chiar deasupra noastră. Îl provoc pe Vi la un joc gen Hamlet-Polonius: "Uite norul ăsta, e ca o cămilă!" "Hm!" mârîie Vi. Parcă ar fi totuşi o nevăstuică!" "Ce nevăstuică, domnule?!" "Sau pare o balenă" "Fugi de-aci!". Nu-mi merge... * Ne oprim la Mînăstirea Cozia. Lume multă. Ne închinăm, punem lumânări, la morţi, la vii... Mircea cel Bătrân e în mormânt cuminte. "Tu eşti Mircea?" întreb în şoaptă. "Care Mircea? vine un vag răspuns. Eu sunt Umbra lui Mircea. De la Cozia". Ieşim pe malul Oltului murdar, dar liniştit, liştinit...La ieşire, pe o bancă doi ierarhi, unul bătrân cu o barbă albă, ca a lui Dumnezeu, altul tânăr şi fălos, cred că e noul arhiepiscop al Vâlcii.* Reprize de somn de după-amiază cu telefoane de firitisire: Tavi Doclin, Vasile Mandric, Viorel Teodorescu, Elvira St., Marian Popescu, Radu Cange, Gică Petricu, Radu Gârjoabă...* Seara, cu paharul de vin în mână, mereu plin, dar şi mereu gol (au!), văd înfrângerea Simonei Halep la US Open: 6-7, 2-6 la nr. 121 mondial Mirjana Lucic. Mai beau un pahar de vin şi mi se pare că nu e o tragedie. E nevoie din când în când de revenirea cu picioarele pe pământ! meditez eu ca un înţelept. E bine să mă gândesc la asta în timp ce plutesc spre patul conjugal... Nu înainte de a-mi recita acest Autoportret încrustat pe o lacrimă al lui Nichita Danilov: "Orice/lacrimă/e un mormânt/în care zac/Eu/mortul!"
(preluare de pe blogul scriitorului Dumitru Augustin Domaan)

Alţi scriitori:
N. Dunăreanu, n. 1881
Th. Constant, m. 1975



Ion Lazu - O pagină de Jurnal, 2007

29 mai 07, marţi. Dimineaţă lucrez acasă, plec abia spre ora 17 când la Biblioteca Sadoveanu se prezintă Neli Oprea cu invitaţii ei: Floarea Ţuţuianu, Florica Mandrich Marin din Berlin, George Mihalache, Dan Stanca, Rodian Drăgoi şi Mariana Ionescu, iar la prezidiu Radu Voinescu. După spiciul lui RV, Neli citeşte 4-6 poezii bune, poeta din Germania 3 poezii, FŢ un lung discurs despre optzecişti, nouăzecişti, douămiişti, George M. trei poeme lungi, discursive, Rodian trei poezii căci nu-i apăruse cartea la MLR, iar eu spun câteva fraze. Mîine o altă zi grea, căci văd placa memorială de probă, la ora 11, apoi la Uniune, la Romsilva etc.
La Jurnalul american de făcut un final simplu şi semnificativ.
Vorbă de duh: Dan Iordăchescu: inima mea e ca la 27 de ani, mintea ca la 23 de ani şi în final mai am 23 de ani până la 100!
Merg pe bdul Aviatorilor, pentru G. Ivaşcu, pe partea dreaptă, înainte de Pţa De Gaule, o vilă pe sprânceană, nu mi se răspunde la parter, urc la etaj, pe o scară foarte lungă, etajele fiind înalte, deh!, vorbesc cu o dnă Zamfir, care l-a avut ca profesor pe GI, un domn simpatic, o discuţie care merge la obiect, da, ei sunt de acord, însă decisivă este opţiunea senatorului Triţă Făniţă, proprietarul de la parter, ap. 1. Îi las adresa Uniunii, îmi dă telefonul, să vorbim.
Revin pe Emanoil Porumbaru, vis-a-vis de imobilul unde am locuit, la subsol timp de 4 ani, conversez pe trotuar, pe vreme de primăvară, cu o dnă Zaverdeanu, spre 55 de ani, dintr-o familie cu ascendente fanariote-greceşti şi descendenţe în Canada, cum se mai întâmplă; mă conving o dată în plus că nu există nicio legătură între cumsecădenia cuiva, consumatoare de timp şi eficienţa discuţiei cu respectiva persoană. Da, casa lui Gopo a fost adjudecată de Fane Spoitoru, a renovat-o din temelii, așa că a dat jos placa memorială. Soţia lui IPGopo n-a rezistat aici, a vândut, a plecat. Da, zic, în blocul meu, cu fam. de filologi Sădeanu, dna Floranţa fiind fiica dnei Maria Giuglea, fostă directoare de liceu de fete, traducătoarea primei versiuni din Singur pe lume de Hector Malot, şi a prof. univ de la Cluj filologul romanist Grigore Giuglea, a locuit câtăva vreme şi Constantin Noica. Sădenii sunt tot plecaţi prin străinătăţuri, revin 2-3 luni pe an. Da, la nr. 3A a locuit Mihail Drumeş.
Merg în imobilul unde am locuit, cu sentimente împărţite, nostalgie şi consternare, sun de jos în sus la toate soneriile, unele de firme, altele de locatari, nu răspunde nimeni. Doar la ultimul etaj, cineva din spatele uşii, ale uşilor, vorbind ca din peşteră, mă pune pe fugă: Nu a locuit niciun Noica aici, în veci. Sunt chiar foştii mei duşmani, alde Neagu, teroriştii cu butoaiele de varză de la subsolul unde locuiam, pritocite o iarnă întreagă, spre disperarea noastră. După ce revin în stradă şi caut să mă dumiresc în legătură cu Drumeş, îi văd mişcându-se pe la ferestre şi în balcon, precum şobolanii. Nu le vine să creadă că sunt tot eu, prăpăditul de geolog de la subsol, în timp ce el, cadristul, se lăfăia pe un palier întreg, la etaj. Şi cum adică să mă prezint din partea Uniunii scriitorilor?!

 Va urma



Fotografii estivale...