joi, 31 decembrie 2015

Tuturor vizitatorilor acestui blog, dar și celorlalți prieteni și cunoscuți ai noștri, această urare din inimă:
La mulți ani cu 2016! Sănătate, bucurii, frumoase împliniri și o dulce înseninare a sufletelor, ca să primim darurile vieții, cu înțelepciune, fără încrâncenare...




Scriitorul zilei, 31decembrie: Ion Creangă, n. 1 martie 1837 - d. 31 dec. 1889

        
       
Ion Creangă, humuleşteanul genial, unul dintre cei mai mari scriitori de limbă română, a avut o viaţă zbuciumată, sub semnul ghinioanelor de tot felul, dar şi sub semnul unei boli teribile, la început mocnite, ascunse, apoi devastatoare, care l-a adus la moartea din ultima zi a anului 1889 (an nefast literelor române, când i-am pierdut pe Eminescu şi pe Veronica Micle), după chinuri penibile: epilepsia în desfăşurare implacabilă.
Atât din partea mamei, cât şi a tatălui se trăgea din familii ardelene ce trecuseră Carpaţii cu două veacuri înainte. Ambiţionată să-şi vadă copilul favorit preot, Smaranda face eforturi nesfârşite spre a-l ţine în şcoli, la Humuleşti, la Broşteni,  Tg. Neamţ, Fălticeni, în urmă la Seminarul din Socola Iaşilor, 1855 - episod cu care se încheie evocările Amintirilor din Copilărie. O făcea învingând de fiecare dată împotrivirea bărbatului său şi sprijinindu-se pe ajutorul tatălui, David Creangă din Pipirig.  În 1858 Ştefan a Petrii Ciubotariul murind, tânărul de doar 21 de ani, cu studiile neterminate, în imposibilitate de a le continua, musai să se hirotonisească diacon. O face în 1858, îndeplinind şi cealaltă condiţie obligatorie: s-a căsătorit cu Ileana Grigoriu, fiica unui preot, care în curând îl aduce de la Tg. Frumos la biserica „40 de sfinţi” din Iaşi. În 1869 se naşte unicul fiu al scriitorului, Constantin, care va ajunge cândva căpitan, şi va deveni editorul lucrărilor tatălui său şi al altora.
Norocul mereu schimbător îi surâde pe moment lui I.C.: în 1864 termină pe primul loc la Şcoala preparandală din Iaşi, profesorul Titu Maiorescu îl remarcă, îl va sprijini în cariera didactică şi îl va îndemna să întocmească manuale şcolare pentru clasele primare. I.C. va scrie câteva proze pentru a le introduce în manuale. În 1866 este diacon definitiv, la Mrea Golia, tot cu sprijinul lui Maiorescu. În 1868, editează un Abecedar, împreună cu alţi 4 coautori; în 1871 editează un Învăţător al copiilor, în 1879 o Geografie a judeţului Iaşi.  Dar ghinioanele? Se ţin ca scaiul de biet român săracul...În 1872 este exclus din învăţământ dar şi din corpul ecleziastic. Nevoit să se înghesuiască în Bojdeucă; să deschidă un debit de tutun. Se căsătorise a doua oară, cu Tinca Vartic, mai tânără cu peste un deceniu.... Acelaşi Maiorescu îl readuce, în 1874 la Şcoala din Păcuari.
În 1875 îl cunoaşte pe Mihai Eminescu, cei doi leagă o frumoasă prietenie, poetul îl va introduce în cercul de la Junimea, unde va citi Soacra cu trei nurori, publicată imediat în Convorbiri literare, unde apar în continuare multe povestiri ale humuleşteanului. Din bine în rău şi în mai rău, nu oricum! În 1877 încep crizele de epilepsie, necesitând concedii medicale tot mai lungi - şi nici o ameliorare... Un târâş-grăpiş agravat prin strămutarea Convorbirilor literare şi a junimiştilor la Bucureşti, în 1885. În 1888, într-un moment de pasageră ameliorare a crizelor, citeşte în Junimea partea a patra din Amintiri.  Trecut la cele veşnice în ultima zi a anului 1889, va fi înmormântat la Eternitatea din Iaşi, de faţă fiind, printre puţinii adunaţi, Nicolae Gane şi Nicolae Iorga.
Postumitatea lui Creangă este cea meritată de cei mai mari scriitori ai unei naţiuni. În anul următor morţii, primele două volume de Scrieri, şi apoi Amintirile, poveştile, povestirile, basmele, toată opera lui Creangă va cunoaşte în anii următori alte şi alte reeditări. Volume îngrijite de oameni mari ai culturii noastre. Au venit la rând exegezele, monografiile, amintirile despre Ion Creangă. Cu accent pe una sau alta dintre trăsăturile definitorii ale unei opere altfel indestructibile. Nutrit din straturile generoase ale folclorului, I.C. izbuteşte o sinteză încă neegalată în literatura română. Este primul strat, cel cu care intră în contact copiii şi tinerii, dar trebuie spus că în spatele acestor pusee de jovialitate, de optimism tonic, de umor sănătos, popular etc etc se ascund capcanele unei psihologii zbuciumate, cu aspecte de tragism, din care nu lipsesc frica iraţională, dar nici cruzimea, nici uneltirea Necuratului. Aşa încât "copilul universal" scos în prim-plan de Călinescu nu trebuie să deruteze pe lectorul atent. Că faptul nud, cruzimea, nepăsarea faţă de suferinţa aproapelui sunt congenere creaţiei populare, iar nu trebuie să  înşele vigilenţa analistului. Un titlu al exegezei lui Eugen Simion: Cruzimile unui autor jovial ne va pune în gardă, pentru o mai justă interpretare a operei Humuleşteanului.

Opera literară:
   Scrierile lui I. Creangă, I-II, prefaţă de A.D. Xenopol, cu o biografie de Grig. I. Alexandrescu, Iaşi, 1890-1892;• Amintiri din copilărie şi Anecdote, Iaşi, 1892;• Opere complecte, I-VI, cu o biografie de Grig. I. Alexandrescu, Bucureşti, 1895; ediţia II, Bucureşti, 1902;• Opere complete, prefaţă de Ilarie Chendi şi St. O. Iosif, Bcureşti, 1902;• Opere complete, îngrijită şi prefaţă de G.T. Kirileanu şi Ilarie Chendi, Bucureşti, 1906;• Opere complete, prefaţă de Tudor Pamfile, Chişinău, 1920;• Opere complete, prefaţă de D. Marmeliuc, Cernăuţi, 1924;• Opere complete, I-III, prefaţă de E. Lovinescu, 1928;• Opere complete, îngrijită şi prefaţă de G.T. Kirileanu, Bucureşti, 1932;• Alte poveşti, snoave, anecdote şi versuri, ediţie îngrijită de Paul Papadopol, Bucureşti, 1933;• Opere complete, ediţie îngrijită de G.T. Kirileanu şi Ilarie Chendi, introducere de Const. Botez, Bucureşti, 1936;• Opere, ediţie îngrijită de G.T. Kirileanu, Bucureşti, 1939;• Poveşti, ediţie îngrijită de Giorge Pascu, 1939;• Poveşti, amintiri. Anecdote şi istorioare, ediţie îngrijită de Ioan Creţu, Bucureşti, 1939;• Opere complete, ediţie îngrijită de Lucian Predescu, Bucureşti, 1940;• Poveşti, ediţie îngrijită de Liviu Rebreanu, Bucureşti, 1940; • Opere complete, ediţie îngrijită de G.T. Kirileanu şi IIarie Chendi, introducere de Const. Botez, Bucureşti, 1942;• Opere, îngrijită şi prefaţă de G. Călinescu, Bucureşti, 1953;• Opere, ediţie îngrijită de G.T. Kirileanu, Bucureşti, 1957;• Pagini alese, ediţie îngrijită de G.T. Kirileanu, prefaţă de Zoe Dumitrescu-Buşulenga, Bucureşti, 1959;• Amintiri, poveşti, povestiri, ediţie îngrijită de G.T. Kirileanu, prefaţă de Al. Piru, Bucureşti, 1960;• Opere-Oeuvres, ediţie bilingvă, îngrijită şi prefaţă de G. Călinescu, Bucureşti, 1963;• Poveşti, amintiri, povestiri, ediţie îngrijită de Iorgu Iordan şi Elisabeta Brâncuş, Bucureşti, 1964;• Opere, I-II, ediţie îngrijită de Iorgu Iordan şi Elisabeta Brâncuş, introducere de Iorgu Iordan, Bucureşti, 1970;• Amintiri din copilărie, postfaţă Mircea Tomuş, Bucureşti, 1971;• Poveşti, postfaţă Adrian Isac, Bucureşti, 1974;• Opere, prefaţă de Mircea Vulcănescu, ediţie îngrijită de Iorgu Iordan şi Elisabeta Brâncuş, Bucureşti, 1993;• Amintiri din copilărie, introducere de I. Dună, Bucureşti, 1996;• Opere, introducere de Eugen Simion, Bucureşti, 2001.

Citeşte mai mult: http://www.crispedia.ro/Ion_Creanga




Poezia zilei: Iacob Negruzzi, n. 1842

Ultima lacrimă

Într-o fatală, crudă oară
Grozav eu am jurat
Să smulg din peptul meu afară
Amoru-mi înfocat.
L-am smuls!... şi mult în depărtare
Am plâns şi am jălit
Până timpul blând, cu îndurare,
Durerea mi-a gonit.
Şi azi din nou ca mai 'nainte
Simt un suspin amar
Şi văd o lacrimă fierbinte
În ochi lucindu-mi iar...
Ce vrei tu, lacrimă amară
Ce vrei, adânc suspin,
Vrei tu ca să înceapă iară
Amorul ş'al meu chin?
Nu! — grabnic lacrima va trece,
Pe cer cum trece-un nor
Stropind duios mormântul rece
Al stinsului amor. 




Alţi scriitori:
Jean Grosu, n. 1919
Ion Zamfirescu, n. 7 august 1907 - d. 31 dec.2001.



Ion Lazu - O pagină de jurnal american, 2008



23 05 008: Andreiul tatei, vom pleca de aici pe 29 mai, prin Londra și vom ateriza la Otopeni cu American Airlains pe 30 mai la orele 23:20. De altfel Lidia i-a spus clar la telefon Sandei acest lucru. Azi pornim spre S. Francisco, luând la rând tot litoralul de la LA până acolo, o noapte vom dormi la Monterey, alta la S.Fr. și ultimele două la Newhard unde va fi recitalul. Imbrățișări. Nu ne spui nimic despre tine, slujba, școala... Tata și Mama.
Drumul spre San Francisco.
La ora 11 plecăm de acasă. Vreme înnorată, de ploaie. Se va spăla peisajul. Ileana revine la povestea unei cunoştinţe de-a ei, fiica unei românce deportată în Siberia şi care s-a încurcat cu un rus şi a născut-o în închisoare, pe o masă din bucătărie. Ilona. Ileana povesteşte ca un scriitor care îşi încearcă pe ascultători posibilele subiecte ale viitoarelor cărţi. Sau de data asta o face pentru mine, ştiindu-mă preocupat de problemele basarabenilor.
Nu mai plouă. Oxnard, în traducere: Balegă de bou. Oraşul unde trăieşte numita Ilona, subiectul povestirii de mai devreme. Terenuri agricole, flori, mexicani. O vastă luncă tip olandez, foarte joasă. Şi iată la lucru şiruri de negri, căpşunari? Ne lansăm spre Ventura, pe ave 101. Pe pantă, un castel în miniatură. Eucalipţi. Se desprinde drumul spre Santa Barbara, o locaţie de lux, scumpă, au stat acolo M. Johnson, Regan. Spre dreapta, drumul către orăşelul lui Mihai Botez, pe care şi eu l-am cunoscut. Oceanul în stânga noastră. Pe aproape, o mare  bază navală militară a USA. Sunt curse navale spre cinci insule din larg. Pe deasupra, un şir de pelicani. Zărim oceanul în pâclă, insuliţe, o platformă petrolieră, iar şoseaua trece peste viroagele adâncite în versantul abrupt, arid, cu tufişuri. Lake Casitas.
Pe ţărm, o fâşie lată de doar un km joasă, ca o luncă. Summerland. Montecito. San Isidro rd. Iar în dreapta noastră culmile munţilor Santa Inez. Ni se spune că de-a lungul culmilor ce străjuie litoralul, vechii călugări spanioli au construit mânăstiri la distanţă de un cal/zi. Undeva pe-aici se poate vizita un orăşel care imită burgurile olandeze. Un oraş Goleta, versanţi cu verdeaţă.  Ceaţă. Fuioare de negură pe versanţi. Iarba înaltă de pe marginea drumului e uscată, galbenă ca secara. Constat că versanţii sunt predominaţi de trei culori: galben, beige şi verzui. Şi dintrodată peisajul are râpi negricioase, precum cele de la Mehadia, liasice ca vârstă. Mereu cu oceanul în stânga noastră, pândit pe după maşinile care circulă în sens opus, pe după copaci, sclipind, răsfirându-şi valurile. Soarele şi vânticelul. Dar de la oraşul Goleta nu mai mergem numai pe ţărm, ci o cotim brusc la dreapta, spre nord, urcând pantele abrupte ale munţilor Santa Inez, până în culme, apoi coborâm  în valea îngustă a râului cu acelaşi nume de sfântă iar la Buellton, alimentăm cu benzină. Mission St. Inez. Iar de-acum văd numai dealuri semisferice, cam ca în centrul Ardealului, cu rari stejari negri risipiţi pe pantele cu iarbă înaltă, galbenă, zonă fără pic de case. Trecem de Los Olivos, apoi de Los Alamos, ce nume frumoase, sonore, și ce oraşe fără personalitate, văzute din fuga maşinii. Poate dacă le-ai lua la bani mărunţi, dacă ai fi într-o excursie de recunoaştere, de documentare, ai găsi ceva de văzut. Dar noi vrem să ne lansăm la San Francisco, neapărat! Suntem deja spre Santa Maria, spre vărsarea în ocean a unui mare râu, acum în parte secat. Înseninare în aer.
S-a făcut ora 14 şi mai sunt 260 mile până la St. Francisco. Deocamdată parcurgem o zonă mai plană, cu întinse vii, este celabra regiune Letitia,  furnizoarea unui vin bun, confirmă Ileana. După vii, din nou terenuri în pantă, cu capre tărcate, internaţionaliste. Şi acum în dreapta noastră versanţi cu calcare care ascund numeroase zone dizolvate, scorburoase. Deci de fiecare dată geologia şi tipurile de roci îşi fac vădită preeminenţa pentru ochiul exersat.
Însorire. Coborâm spre Arroyo Grande, aceste nume spanioleşti. Adăstăm la Maddona Inn, adică la un han în semipustietate. Intrăm, ne edificăm asupra kitchului atoatestăpânitor, facem câteva poze însă numai cu împrejurimile, cu o herghelie de cai, cu...insuliţă neagră, nu departe de ţărm. Morro Bay. Coborâre printre păduri şi apoi livezi de avocado, cu frunze lucioase, gălbui-verzi. Citesc: Monterey, 160 mile, deci cam 250 km de-ai noştri.
Va urma





Ion Lazu - Drumul spre nordul Californiei, spre Monterey...









 








 



 







miercuri, 30 decembrie 2015



Lidia Lazu, Recital Blaga la Rotary Club, III:

https://youtu.be/Vk9J5m0CBZc

Scriitorul zilei: Al. Marcu, n. 30 dec. 1894 - d. 27 febr. 1955

  
Viitorul mare italienist, traducător şi politician s-a născut la Burdujeni - jud. Botoşani, în familia unui feroviar;  a urmat cursurile primare în comuna natală, Colegiul Carol I din Craiova, cu bacalaureat  în 1914, apoi Literele şi Filosofia la Universitatea din Bucureşti, cu o licenţă din Dante, în 1919. După care devine bursier al Şcolii Române din Roma, 1923-1924, cu un doctorat la Universitatea din Florenţa. Revenit în ţară, va fi conferenţiar, apoi titular de italiană la catedra de la Litere din Bucureşti, înlocuindu-l pe fostul său mentor, Ramiro Ortiz -  şi totodată profesor universitar la Academia de Înalte Studii Comerciale. Înscris în PND al lui N. Iorga, a fost deputat de Soroca, în 1931, apoi îndeplineşte diferite funcţii de răspundere în Ministerul Educaţiei Naşionale, va fi ministru secretar de stat la Ministerul Propagandei, 1942-1944. Arestat în 1946, condamnat la 12 ani temniţă grea, a murit în spitalul închisorii Văcăreşti, la doar 60 de ani, spre marea pagubă a culturii noastre. Spre veşnica ruşine şi neiertare a Regimului care a distrus vechea intelectualitate din Interbelic.
A debutat în Viaţa Nouă, 1919 şi în timp a colaborat la cele mai importante reviste de literatură şi de lingvistică din ţară şi din străinătate, unde a publicat studii remarcabile, deschizând noi drumuri de cercetare comparatistă. Specializat în literatura şi cultura italiană, a făcut numeroase traduceri, inclusiv Divina comedie a lui Dante, dar şi Decameronul, dar şi din Machiavelli, din Goldoni; s-a concentrat asupra diferitelor aspecte privind epoca Renaşterii, publicând 5 volume pe această temă; a editat o Istorie a literaturii italiene, în 4 volume, din care nu a apărut decât primul, în 1944; a editat o antologie din poezia italiană contemporană, a scris un studiu despre critica italiană; a colaborat la nenumărate reviste de specialitate din ţară, din Italia, din Franţa, a iniţiat revista Studii italiene, care a fiinţat între anii 1934-1944; a iniţiat studierea literaturii italiene începând de la Dante şi Petrarca şi până la marii scriitori din stricta contemporaneitate: Pirandello, D Annunzio, Papini, Bontempelli, Croce, a studiat influenţele, interferenţele, paralelismele dintre literatura noastră şi cea italiană. 
De-abia în 1984 sunt reeditate unele dintre lucrările sale.
Opera:   Dante şi spiritul latin, 1919;• Un pittore romeno all'Academia di S. Luca. Giorgio Tattarescu, Roma, 1923;• Romanticii italieni şi românii,  1924;• Solitudine romena,  1924;• V. Alecsandri şi Italia, 1927; • L'Italia in cerca della latinita dei Romeni,1927;• Un prieten uitat: G.V. Ruscalla, 1927;• V. Alecsandri e l'Italia, Roma, 1929;• Un student român la Pisa şi Paris către 1820: Simion Marcovici,  1929;• Romantismul italian, 1929;• Athenes ou Rome? A propos de l'influence italienne en Roumanie vers 1820, Paris, 1930;• Cavour şi Unirea Principatelor,  1930;• Conspiratori şi conspiraţii în epoca renaşterii politice a România (1848-1877),  1930;• Date ce ne privesc, în autobiografia contelui I. Morsigli,  1931; • Tattarescu, 1931;• Mentorul studenţilor moldoveni de la Torino (1860-1861), 1934;• Simion Bărnuţiu, Al. Papiu-Ilarian şi Iosif Hodoş la studii în Italia. Cu documente inedite, 1935;• Curs despre Dante şi Petrarca,  1935-1936;• O legiune italiană în Transilvania. 1849,  1935;• Statele Unite ale Europei în programul lui Carlo Cattaneo (1801-1869), 1936;• De la Torquato Tasso la Eminescu, Bucureşti, 1937;• Itinerar adriatic,  1937;• Un pedagog din Renaştere: Vittorino da Peltre, Bucureşti, 1937;• Torquato Tasso în romantica românească, I, 1937;• Dante în „Ţiganiada" lui Budai-Deleanu,  1938;• Epica Renaşterii, 1938;• Cuvinte despre Italia, 1939;• Figuri feminine din Renaştere, 1939;• În Dalmaţia, Craiova, 1939;• Ugo Foscolo, 1939;• Il Rinascimento romeno e l'Italia in cerca della latinita dei Romeni,  1940;• Arqua -Petrarca,  1940;• Realitate şi artă în Renaştere,  1941;• Aspecte italiene, 1942;• Valoarea artei în Renaştere,1942; ediţie îngrijită şi introducere de Al. Balaci, prefaţă de Manole Neagoe,  1984;• Letture scelte dalie origini ai giorni noştri,  1943;• Momente de artă şi cultură în România, 1943;• Istoria literaturii italiene, I,  1944.
Citeşte mai mult: http://www.crispedia.ro/Alexandru_Marcu
http://www.orizonturiculturale.ro/ro_studii_Veronica-Turcus-despre-Alexandru-Marcu.html




Poezia zilei: Ion Bănuţă, n. 7 nov. 1914 - d. 30 dec. 1986

Mi-e dor de ea

Mi-e dor de ea ca nimanui
Ca unui vechi nomad de drumul lui
Port rani adânci în ochi si-n trup,
Vesmintele de-argint le rup.

Astept trecutele iubiri,
Conturul bratelor subtiri
Si parul amintind de ploi,
Si vechea urma din noroi.

Dar urma ei s-a sters demult
De cine azi sa prea-ascult?
De vântul ce-mi închide usi
De greieri sau de carabusi?

Mi-e dor de ea ca nimanui
Ca unui vechi nomad de drumul lui
Port rani adânci în ochi si-n trup,
Vesmintele de-argint le rup.

(din Olimpul diavolului, 1968)
 *

Născut la Siliştea-Argeş, dintr-o familie de ţărani, devine muncitor la Atelierele Griviţa, apropiindu-se de mişcarea comunistă. După 23 August, parvine la posturi din sistemul activist, redactor la Lupta CFR, la alte publicaţii ale partidului, între timp urmând cursurile facultăţii de filosofie. Devine Directorul nou înfiinţatei ESPLA, pe atunci una dintre puţinele în ţară, strict controlată de culturnici şi de cenzură. Din 1969 este transferat la ziarul Albina, iar ESPLA se desparte în 4-5 edituri divers profilate.
Temperament echilibrat, deschis, pliat pe lumea subţire în care dorea să fie luat în seamă ca poet, se făcea simpatizat; participa cu bună mină la manifestări literare, lansări, comemorări. Debutase încă în 1946 cu Cetatea tăcerii, revenind în 1956 cu Izvoare, iar din 1960, cu La hotarul dintre lumi îşi găseşte ritmul, publicând la 2-3 ani noi volume de poezii: Am rechemat iubirea, 1962, Scrisoare către anul 2000, cu o onorabilă primire din partea criticii literare, Lacrima diavolului, 1965, volum ce deschide o succesiune de "Panorame", şase la număr, apărute până în 1975. Un vers ce-mi vine în minte, din Ion Bănuţă.Olimpul diavolului: "Ce frumoşi sunt hoţii când îi fură caii!"
I-am pus o placă memorială pe faţada imobilului din Şipotul Fântânilor,nr. 1, la intrarea în Cişmigiu. În blocul vecin, locuia Radu Tudoran, beneficiar şi el al unei placi de marmură; iar vis-a-vis, neştiut de nimeni, filosoful Petre Ţuţea. Mai târziu, când i-am depistat adresa, deja se tăiaseră fondurile pentru această acţiune.


Alţi scriitori:
G. Magheru, n. 17 decembrie 1892 - d. 17 august 1952.
Ion Păun, m. 1894


Ion Lazu - O pagină de Jurnal american, 2008
 
Revenim prin Northridge, mai facem un ocol ca să vedem o zonă de mare frumuseţe  din vestul LA (care este un agregat de multe-multe orașe, toate prinse într-o rețea de autostrăzi care justifică denumirea globală LA), cu vile ascunse pe versanţi abrupţi, împăduriţi, unele imobile se sprijină doar cu o muchie pe versant, iar tot corpul clădirii ființează pe piloni  viguroși, ce se pierd în hăul prăpastiei de dedesubt. Vivere pericolosamente!); apoi căutăm un anume Hotel Bel-air, unde ne plimbăm prin săli de restaurant sofisticate, pe alei, pe sub cupole de arbori înfloriţi, prin faţa unor mici cascade etc., facem poze. Şi eu notez aici fără exagerare: încă o zi ca leii!
Iar acasă, pe când stateam la masă, deja începuse din nou să plouă, aici este un climat foarte schimbător, cerul se garnisise între timp cu nori fotogenici, ceea ce prevestea o schimare a vremii. De la masă la somn, apoi când ies afară constat că s-a răcorit bine: munții sunt la 10 kilometri…. Citesc un frumos articol de Petra Vlah, care va apărea în Meridianul românesc. Şi o văd pe Lidia scriind la Jurnalul ei. Semn bun. Eu aş trece pozele pe calculator, ca să-mi eliberez aparatul pentru ceea ce urmează.
Nik, soţul Ilenei, a avut cancer la rinichi; i s-a depistat în ultima fază, când se localizase la plămâni şi creier. Apoi şi la oase, cel mai dureros. Morfină. 
Va urma



Ion Lazu - Revenirea spre Encino, după recitalul de la Rotary Club.








marți, 29 decembrie 2015


Lidia Lazu în recital Blaga, la Rotary Club WestLake, 2:

https://youtu.be/VyT9VTftKgc



Scriitorul zilei: Radu Popescu, n. cca 1655 - d. 29 dec. 1729

 
Pentru că există în literatura noastră doi autori cu numele Radu Popescu -, ce-i drept la distanţă de aproape 4 secole! - nu mi-a fost prea greu să-l aleg pentru eboşa mea de la această rubrică pe cronicarul muntean, cestălalt R.P., afirmat după al doilea război,  fiind un critic de teatru fără un relief aparte, care nu a edificat o operă durabilă. (Dicţionarele nu-l răsfaţă şi teamă mi-e că peste ani numele său va mai fi menţionat doar în ipostaza de tată al prozatorului şi scenaristului Petru Popescu, aflat "pe val" la începutul perioadei ceauşiste, apoi strămutat, cu tot cu gloriolă,  în Statele Unite.)
Cronicarul muntean Radu Popescu este în schimb o personalitate care merită cu prisosinţă atenţia noastră. Fiu al unui grec provenind din Ianina şi al unei boieroaice din familia Băleanu, om deschis la minte şi cu mare mobilitate socială, nelipsit de însuşiri intelectuale dar şi de aptitudini politice, ştia câteva limbi foarte necesare pe-atunci: latina, greaca, turca şi desigur româna. Graţie valenţelor sale, accede foarte devreme la funcţii precum logofăt, ispravnic şi lucrurile se prezentau foarte favorabile unei ascensiuni la vârf, însă în 1680 tatăl său, aflat în înalt rang la curtea domnească, uneltind împotriva lui Vodă, este ucis din porunca lui Şerban Cantacuzino. Tânărul logofăt porneşte în exil, cu familia, trecând astfel aproape un deceniu. Se face dorit la curte, este din nou promovat, însă meteahna urzelii de comploturi, nu neapărat moştenită de la tătâne-su, cât inhalată din spiritul vremii, îl aduce între complotiştii împotriva lui Constantin Brâncoveanu, pricină pentru ceva temniţă. După care Brâncoveanu îl recheamă, însă nu în imediata apropiere, ci numindu-l ispravnic la Vâlcea, la Ocnele Mari, la Târgovişte. Abia cu venirea la Bucureşti a lui Nicolae Mavrocordat, în 1716, adus de turci de pe scaunul Moldovei, în perspectiva unor războaie cu Împeriul German, R.P. este promovat la vârf, ca mare vornic, mare ban, din nou mare vornic. Şi cum "năravul din fire n-are lecuire”, va fi prins cu uneltiri şi împotriva lui N. Mavrocordat, spre a-l aduce la domnie pe un Canzacuzino. Probabil că nu mai era cale de întoarcere, însă ambiţiosul curtean îşi dovedeşte o dată în plus iscusinţa, cerând Domnitorului voie să îmbrace rasa monahală.
Ne aflăm în anul 1724. Va lua numele Rafail şi va rămâne călugăr la Radu Vodă din Bucureşti vreme de  5 ani, până la moarte. Însă recunoştinţa lui faţă de Domnitorul care nu-l scurtase de cap merge mai departe: Începe să scrie o cronică encomiastică a domniei lui N. Mavrocordat, perioada 1688-1728. Prilej pentru a-şi pune în valoare neobişnuitele disponibilităţi de a întoarce negrul în alb şi ocara în laudă, nu doar în ce-l priveşte strict pe Domnitor, dar şi în privinţa familiilor boiereşti care deveniseră aliatele Domnitorului. .
Fiind în cauză o perioadă de timp cunoscută îndeaproape autorului, avem o abundenţă barocă de fapte, date, descrieri amănunţite etc.  În fapt, acest text, singurul atribuit fără echivoc lui R.P. de toţi cercetătorii, este prezentat în continuarea unor texte cronicăreşti care vin tocmai din vremea descălecatului, relatate şi acestea ca din punctul de vedere al unui martor ocular.  Alt aspect curios este un text de un autor anonim, relatînd aceeaşi perioadă a domniei lui C. Brâncoveanu, în paralel cu cronica lui R.P., dar şi cu cea a lui Radu Greceanu. Despre textul lui Greceanu nu se pot spune multe cuvinte de apreciere a calităţilor sale stilistice, fiind o relatare seacă, ternă; în schimb textul Anonimului  are izbânzi stilistice invidiabile. O variantă care îmi vine în minte ar putea fi ca în spatele Anonimului să se ascundă tot R.P., de data asta cu un text mai sobru, fără laude ditirambice pentru Nicolae Mavrocordat.
 Este incitant la culme modul cum N. Manolescu îl prezintă pe R.P. în Istoria sa critică, menţionându-l mai întâi în 4-5 ocazii onorante pentru R.P. ca scriitor de talent, apoi acordându-i câteva pagini speciale, extrem de vii, subtile, pline de miez. Un text din păcate citit de mine pe fugă, şi asupra căruia va trebui să revin, spre aprofundarea problematicii acestor cronicari munteni, pe care îi crezusem lipsiţi de strălucire, prin comparaţie cu marii moldoveni.
Interesant este chiar faptul că textele lui R.P. sau atribuite acestuia au început a fi scoase la lumină de N. Bălcescu,, apoi de N. Iorga - după care, la încă o jumătate de veac, au făcut obiectul unor asidui cercetări.

Opera:   Istoriile domnilor Ţării Rumâneşti scrise de Constantin Căpitanul (publicat de N. Bălcescu), „Magazin istoric pentru Dacia", 1845-1846;• Cronica Ţării Rumăneşti, „Magazin istoric pentru Dacia", 1847;• Istoria Moldo-României, vol. II: Istoria Ţărei Româneşti, Bucureşti, 1859;• Istoriile domnilor Ţării Româneşti, cuprinzând istoria munteană de la început până la 1688, ediţie îngrijită şi prefaţă de N. Iorga, Bucureşti, 1902;• Istoriile domnilor Ţărâi Rumâneşti, în Cronicari munteni, I, ediţie îngrijită de Mihail Gregorian, prefaţă de Eugen Stănescu, Bucureşti, 1961;• Istoriile domnilor Ţărâi Rumâneşti, ediţie îngrijită de Constant Grecescu, introducere de Constant Grecescu şi Eugen Stănescu, Bucureşti, 1963; • Istoriile domnilor Ţărâi Rumâneşti, în Cronici brâncoveneşti, ediţie îngrijită şi postfaţă de Dan Horia Mazilu, Bucureşti, 1988.
Citeşte mai mult: http://www.crispedia.ro/Radu_Popescu


Alţi scriitori:
Franyo Zoltan, m. 1978



Ion Lazu - O pagină de jurnal american, 2008

După recital și autografe și fotografii la locul faptei,  dintr-dtă relaxați, o simțim pe Ileana mulțumită de inițiativa ei temerară, în care Lidia nu a dezamăgit-o nicicum, ci s-a comportat la cel mai înalt nivel,  poate chiar neașteptat de bine. Avem o întreagă zi în față, pentru că Ileana a hotăt să nu plecăm de aici direct spre Frisco, ci să amânăm acțiunea pentru zorii zilei de mâine. Ea știe mai bine ce și cum.  Ea conduce totul. Și în primul rând ea conduce mașina pe cei vreo 700 km nă la destinația celui de al patrulea recital Balga.
Acum încărcăm totul în mașină și mergem în staţiunea Westlake din proximitate, cu lac şi ambarcaţiuni, iar pe lac cu raţe, cu gâşte suedeze, lebede, iar pe peluze: iepuri domesticiţi, veveriţe îndrăzneţe. 
Peşti liniştiţi în apa translucidă. Vile cochete, restaurante, terase; în jur, peisaj ca de Italia, cu pante domoale şi vile pe creasta vreunei coline. În fapt se simte oaza în mijlocul unei zone aride. Poze şi la întoracere, nişte vii terasate; facem un ocol spre a vedea nişte înălțimi cu gresii şi forme interesante de eroziune spectaculoase, ca-n filmele western. Acum îmi e foarte clar unde se fac faimoasele filmări. Iar în fapt, nu e decât la suburbia Los Angeles. 
Fac poze pe geam, apoi şi cobor la marginea şoselei. O zonă unde s-ar putea scoate un album de artă foto, îmi spun. Jerry mă sfătuieşte să revin pe Gresarea şi să fac poze color. Eu avusesem altă abordare, mizând pe lumina naturală și pe impactul ei cu piatra...
Va urma




Ion Lazu - Poze cu echipa la WestLake