duminică, 31 iulie 2011

Ion Lazu: Noi suntem stelele...


Ion Lazu. Noi suntem stelele...

De undeva se aud cel mai bine
Oamenii lucrând, de pe deal,
Dintr-alt loc pădurea aşteptând,
Iar de aici satul în Ardeal.

Împotriva oricărei înţelegeri de sferă
Pământul desfăşoară numai văi concave
Şi prin focarele străluminate
Inimile noastre se aţin, suave.

Pocola 1968, II

ion lazu: Pocola 1968, II


Toate lucrurile care mi s-au întâmplat în acea primă oră de după descinderea la familia Birta aveau să fie de maximă importanţă pentru campania mea; îmi era foarte clar că tot ce va urma se află sub semnul celor convenite la prima mea întâlnire cu clanul. Mai întâi, nu trebuia să eludez „amănuntul” că eram nevoit să trec prin camera de dormit a familiei tinere. Un anumit lucru foarte special se decisese cu asta. Cu un cuvânt: eram prins într-un sistem. Îi aparţineam.

sâmbătă, 30 iulie 2011

Ion Lazu: Nelinişte (sonet)

ion lazu: Nelinişte

Bătrânii mei au defrişat păduri
La începutul lumii lor punând
Un orizont de arbori la pământ -
Iar lumea se lărgea cu arături.

Se retrăgea mereu învinsa oaste
Din faţa rotitoarelor securi
Până sub munţii depărtaţi şi suri,
Oprindu-se în pâlcuri verzi, pe coaste.

vineri, 29 iulie 2011

Ion Lazu: O ceaţă

ion lazu: O ceaţă...
Zi şi noapte carnea mea fierbinte
Îşi înteţeşte ceaţa – o aureolă
Care să mă facă mai vizibil.

Totdeauna o ceaţă subţire
Se adună-mprejur
Ca o carne de fruct -
Un sâmbure sunt, prin urmare.

Pocola-Beiuş, 1968 - I.

foto I.L., Miorita, din parcul Herastrau
Ion Lazu: Pocola-Beius, 68 - I
(o evocare din anii şaizeci)

Numai bine nu-mi va fi căzut  vestea că în următoarea campanie voi lucra tocmai în judeţul Bihor, mai exact în preajma oraşului Beiuş... Nu putea decât să mă descurajeze ideea de a pleca la o distanţă aşa de mare de Bucureşti, lăsându-i pe ai mei de izbelişte. Şi am să spun în acest caz doar strictul necesar, cât să fac înţeleasă frustrarea mea. Colegul Sandu L., care avea să lucreze într-un perimetru juxtapus alui meu, se va fi sinchisit mai puţin sau deloc, el fiind becher pe-atunci – şi încă destui ani după aceea - iar pe de altă parte, ca om de caracter, neînstare să tragă sfori –

joi, 28 iulie 2011

Ion Lazu: Prea puţin

ion lazu: Prea puţin
Sufletele noastre se depun
Pe spinarea aburită a stelelor –
Cine mai crede în asta? - şi totuşi
Cât e de frumos şi de drept!
Prea plină e ziua şi locul
De emanaţiile firii noastre,
Întindem cleiul drumului
De la un capăt la altul al faptei.
Privirea nu slăbeşte nici o clipă
Ascunzătorile şi ceţurile bolţii.
Or, prea puţin ne rămâne:

marți, 26 iulie 2011

Ion Lazu: Locuri

ion lazu: Locuri

Nu ştiu ţara din mine.
Uneori soarele porneşte din faţa casei,
Alteori din munţii unei planete străine.

Mă simt de o seamă cu voi,
Doar că am ajuns mai devreme
Într-un peisaj tânjitor,
Cu locuri care seara îşi par
Învăluite într-o nouă taină
Unul altuia, din deal în deal...

ion lazu: preambul.


Ion Lazu în 1968.

ion lazu, fotografie din anii şaizeci...


ion lazu in 1968.