duminică, 31 iulie 2011

Ion Lazu: Noi suntem stelele...


Ion Lazu. Noi suntem stelele...

De undeva se aud cel mai bine
Oamenii lucrând, de pe deal,
Dintr-alt loc pădurea aşteptând,
Iar de aici satul în Ardeal.

Împotriva oricărei înţelegeri de sferă
Pământul desfăşoară numai văi concave
Şi prin focarele străluminate
Inimile noastre se aţin, suave.

Pocola 1968, II

ion lazu: Pocola 1968, II


Toate lucrurile care mi s-au întâmplat în acea primă oră de după descinderea la familia Birta aveau să fie de maximă importanţă pentru campania mea; îmi era foarte clar că tot ce va urma se află sub semnul celor convenite la prima mea întâlnire cu clanul. Mai întâi, nu trebuia să eludez „amănuntul” că eram nevoit să trec prin camera de dormit a familiei tinere. Un anumit lucru foarte special se decisese cu asta. Cu un cuvânt: eram prins într-un sistem. Îi aparţineam.

sâmbătă, 30 iulie 2011

Ion Lazu: Nelinişte (sonet)

ion lazu: Nelinişte

Bătrânii mei au defrişat păduri
La începutul lumii lor punând
Un orizont de arbori la pământ -
Iar lumea se lărgea cu arături.

Se retrăgea mereu învinsa oaste
Din faţa rotitoarelor securi
Până sub munţii depărtaţi şi suri,
Oprindu-se în pâlcuri verzi, pe coaste.

vineri, 29 iulie 2011

Ion Lazu: O ceaţă

ion lazu: O ceaţă...
Zi şi noapte carnea mea fierbinte
Îşi înteţeşte ceaţa – o aureolă
Care să mă facă mai vizibil.

Totdeauna o ceaţă subţire
Se adună-mprejur
Ca o carne de fruct -
Un sâmbure sunt, prin urmare.

Pocola-Beiuş, 1968 - I.

foto I.L., Miorita, din parcul Herastrau
Ion Lazu: Pocola-Beius, 68 - I
(o evocare din anii şaizeci)

Numai bine nu-mi va fi căzut  vestea că în următoarea campanie voi lucra tocmai în judeţul Bihor, mai exact în preajma oraşului Beiuş... Nu putea decât să mă descurajeze ideea de a pleca la o distanţă aşa de mare de Bucureşti, lăsându-i pe ai mei de izbelişte. Şi am să spun în acest caz doar strictul necesar, cât să fac înţeleasă frustrarea mea. Colegul Sandu L., care avea să lucreze într-un perimetru juxtapus alui meu, se va fi sinchisit mai puţin sau deloc, el fiind becher pe-atunci – şi încă destui ani după aceea - iar pe de altă parte, ca om de caracter, neînstare să tragă sfori –

joi, 28 iulie 2011

Ion Lazu: Prea puţin

ion lazu: Prea puţin
Sufletele noastre se depun
Pe spinarea aburită a stelelor –
Cine mai crede în asta? - şi totuşi
Cât e de frumos şi de drept!
Prea plină e ziua şi locul
De emanaţiile firii noastre,
Întindem cleiul drumului
De la un capăt la altul al faptei.
Privirea nu slăbeşte nici o clipă
Ascunzătorile şi ceţurile bolţii.
Or, prea puţin ne rămâne:

marți, 26 iulie 2011

Ion Lazu: Locuri

ion lazu: Locuri

Nu ştiu ţara din mine.
Uneori soarele porneşte din faţa casei,
Alteori din munţii unei planete străine.

Mă simt de o seamă cu voi,
Doar că am ajuns mai devreme
Într-un peisaj tânjitor,
Cu locuri care seara îşi par
Învăluite într-o nouă taină
Unul altuia, din deal în deal...

ion lazu: preambul.


Ion Lazu în 1968.

ion lazu, fotografie din anii şaizeci...


ion lazu in 1968.

luni, 25 iulie 2011

Ion Lazu: Sonet

Ion Lazu: Sonet

Amurgul despre care ţi-am vorbit
Mi-a pus o nouă rană-n partea stângă.
Un aer întristat şi-nvineţit
Mi se revarsă-n suflet şi pe lângă.

Pe jumătate scufundat în Criş
Mi-e teamă soarele să nu se stingă.
Îmi pare mai curând un vas pieziş
Din care mustul o să se prelingă.

duminică, 24 iulie 2011

..."El amigo verdadero / A decer como la sangre / Que accude siempre a la errida/ Sin que ninguno lo llame!".  E vorba de un coplas din Guatemala, izbucnire spontană a unui om singur (cu chitara lui). Iar în traducerea românească a subsemnatului, "strigătura" ar vrea să sune astfel: "Prietenul adevărat / E ca sângele ce vine / Totdeauna către rană / Fără ca să-l cheme nimeni."

Ce se întâmplă?  Se întâmplă acest lucru minunat: că la numai câteva ore de la lansarea la apă a blogului meu nou-nouţ, am şi primit o mulţime de semne de încurajare şi solidarizare spirituală din partea a numeroşi prieteni.

Începutul.

Revin asupra ideii de ansamblu de la care porneşte configurarea/construirea noului meu blog - şi îmi asum din start şi în cunoştinţă de cauză riscul de a-l ademeni pe cititor într-o abordare destul de diferită de ceea ce vizează îndeobşte bloggerul acestui moment..: doresc adică să postez aici mai ales poeziile scrise în perioada 1964-1978 şi să încerc a-mi reaminti împrejurările în care ele au fost scrise, la începutul tinereţii mele care se suprapune peste perioada destul de lungă a uceniciei mele literare. Va fi vorba, de data asta cu mai multe detalii, tot despre "Lungul drum al geologiei spre poezie",  despre care în Himera literaturii (2007) am dat doar câteva sugestii. Pentru celelalte poezii, apărute în cele trei volume publicate, nu mă mai complic cu detalieri - acestea ar putea fi refăcute din contextul în care au fost scrise, pentru etapa de după 1978 existând un jurnal de scriitor,

sâmbătă, 23 iulie 2011

poetului Mircea Ivănescu, in memoriam

Ion Lazu 
Poetului Mircea Ivănescu, in memoriam

Cumnatul gazdei mele, venit în vizită de la Sibiu
unde face şi desface în cultura judeţeană,
îmi spune, printre altele, ştiindu-mă interesat:
îl văd uneori trecînd
prin cartier
pe Mircea Ivănescu, citind în mers.
Are haina roasă în coate –
citeşte pe stradă
şi ca să nu se izbească de ceva,
şterge zidul cu cotul –
zidul, gardul, poarta, stâlpul -

aşa se face că are coatele roase
ferfeniţă. Citind mereu…

Avrig, vara 1984     ION LAZU

(Din volumul inedit “Elegii noi / vechi”)

Zodie

ion lazu: Zodie

Dumineca, hotărâtoarea mână
Învârte cu trei degete tipsia satului.
Lumea adânc se despreună –
În miezul ei ameţitor se strânge
Culoare, sunet, energie, sânge;
Spre margine culorile se şterg,
Împinsă-i crucea, sluta şi urâtul.

neîntreruptul cântec. sânziene

ion lazu: Neîntreruptul cântec.

Cântul continuă. Cine-ar pricepe
De-i pe sfârşite ori abia-ncepe?

Cel ce ascultă nu se uimeşte
Au care-i pasărea ce-l izvodeşte,

Ce-l înfioară şi îl ridică
Când alta zboară sau rece pică.

Codrul e veşnic proaspătă-i zarea
Şi fără istov spune-şi cântarea.

consemnări, poezii şi eseuri

 
Să fie deja vreo lună de când a dispărut în neant dragul meu blog "Insemnări, consemnări şi alte scrieri...", cadorisit mie prin decembrie 08 de prietenul N.I.-C. Asta însemnând nu doar că nu mai am unde să-mi consemnez comentariile şi să-mi desfăşor arta fotografică în expansiune digitală, ci însemnând, vai, pierderea definitivă a unor texte, despre care nu mai pot afla decât titlurile, rămase pe Google... parcă pentru a-mi spori frustrarea. Să urmez pas cu pas instrucţiunile de aici şi culmea ar fi chiar să reuşesc deschiderea unui nou blog. Doamne-ajută!