marți, 30 iunie 2015

 

O poveste adevărată: Ana Blandiana, Romulus Rusan și Doina Uricariu, oaspeți ai comunităților românești din California - USA...


Ana Blandiana descinde printre invitații seratei poeticești din Encino - LA

Ileana Costea, în postură de amfitrion, face onorurile casei și ale invitaților săi, scriitorii: Ana Blandiana, Doina Uricariu, Romulus Rusan

Nu mai puțin de 85 invitați, majoritatea români, dar și destui americani (cca 25). Bilingvism de la sine înțeles.
Sunt prezentați pe rând invitații de onoare ai seratei literare. 

Doina Uricariu, poetă, romancieră, directoarea ICR New York: despre turneul în America al scriitorilor Ana Blandiana și Romulus Rusan, cu expoziția itinerantă Memoria ca formă de justiție, prezentată în 3 locații din NY și Washington și în 4 locații din California, ultima fiind la locuința Ilenei Costea, Encino-LA


Ana Blandiana citind poeme din volumul  Patria mea A4. Romulus Rusan cu gândul la America ogarului cenușiu...
Ana Blandiana și Romulus Rusan, faimoși în Europa și în lume  pentru Memorialul victimelor comunismului și al rezistenței, Sighet - Maramureș - primul din serie și încă neegalat.

Despre Poezie, în primul rând, și din toată inima. Despre tinerețea spirituală a creatorului de literatură.

Moment de destindere cu chitarista Natalia Lis
Artistul grafician new-yorkez Jerry W. McDaniel, într-un moment fast, înconjurat de lucrările sale și de admirația invitaților.
O ambianță de mare rafinament artistic, marca înregistrată Ileana Costea&Jerry McDaniel.

Anfitrionii unei seri eclatante: Ileana Costea și Jerry McDaniel - un vis împlinit.
Pe terasa vilei din Encino se discută cu înflăcărare despre minunatul eveniment cultural.

Anfitrioana serii Ileana Costea, înconjurată de prieteni emoționați, pe terasa vilei din Encino-LA
Romulus Rusan: De la ”America ogarului cenușiu” (1977) la... ”Memoria ca formă de justiție”.



Scriitorul zilei: 1 iulie: Basil Munteanu, n. 9 nov. 1897 - d. 1 iulie 1972

Brăilean prin naştere, a făcut liceul Nicolae Bălcescu din urbea natală, o Şcoală de ofiţeri de rezervă la Iaşi, 1916-1917, înrolându-se combatant pe front, după care a urmat studii de Litere şi Filosofie la Universitatea din Bucureşti, 1918-1921, licenţiat Magna cum Laude; va fi bibliotecar la Academie, iar în 1922 merge la Şcoala Română de la Fontenay-aux-Roses de lângă Paris, deodată cu D. P. Perpessicius, C. C. Giurescu, Sanda Stolojan. Nu se va mai întoarce în ţară, începând colaborările la reviste franceze, iar din 1926 fiind secretarul particular al Elenei Văcărescu. (În 1939 va reveni pentru a-şi susţine doctoratul.) Secretar al Revistei de literatură comparată, s-a integrat vieţii literare franceze, sprijinit în permanenţă de Elena Văcărescu. La Paris a publicat, în franceză, în 1938, Panorama literaturii române, fără îndoială cea mai cunoscută şi citată lucrare despre literatura română, tradusă în italiană, germană, engleză, portugheză. Lucrare practic necunoscută intelectualităţii din ţară. Neluată în seamă de G. Călinescu în a sa Istorie, dar nici de trioul Şerban Cioculescu, Vladimir Streinu, Tudor Vianu, în volumul din 1944.
Revine în Bucureşti abia în vremea războiului, la catedra de literatură comparată, şi ca membru corespondent al Academiei, la propunerea lui Lucian Blaga, în locul rămas vacant prin dispariţia lui Ch. Drouchet (1879-1940). În plin război, cu Franţa ocupată de germani şi cu România aliată a hitleriştilor, profesorul Basil Munteanu are curajul să vorbească de la catedră despre "permanenţa valorilor franceze", despre "inutilitatea sterilelor exaltări prometeice", împotriva "fanatismului şi dogmatismului", a "delirului care ne stăpâneşte"... În 1946 studiile sale aplicate vor apărea în volumul Permanenţe franceze. De la Descartes la Giraudoux.
În 1946 este numit în delegaţia română pentru Conferinţa de Pace de la Paris, împreună cu Mihail Ralea şi Al. Rosetti.  Nu se va mai întoarce în ţară, înspăimântat de regimul totalitar pro-sovietic. N-a avut niciodată afinităţi cu stânga ideologică şi politică. Este şi motivul pentru care nici B. Munteanu şi nici exilul românesc în general nu au fost nicicum susţinuţi de Occident, cu atât mai puţin în Franţa, prinsă postbelic în pusee de ataşament prosovietic... Este poate principala cauză care a menţinut pe intelectualii români ai exilului în dezbinare-necomunicare-controverse... Nu ne mai mirăm că în ţară strădaniile lui Basil Munteanu întru promovarea literaturii române au fost cu metodă ocultate.
Debutase cu poezii în Vieaţa Nouă. În Franţa fiind, preocupat de filosofie, redutabil comparatist, istoric şi critic literar, a promovat marile nume ale literaturii noastre: Alecsandri, Eminescu, Xenopol, O. Densusianu, Iorga, Blaga, Brâncuşi şi a prezentat cultura românească drept o sinteză unică de latinitate, cu influenţe slave, pe fondul  autohton tracic, accentuând pe caracterul ei european, nicidecum pe imitaţiile de la începutul secolului XIX; nu pe importanţa şcolii ardelene, ci pe infuzia de valori europene prin intermediul învăţământului în şcolile greceşti.
Nici după 1990 opera lui nu este în totalitate editată, cu atât mai puţin difuzată, cercetată, valorizată, într-o perioadă de neaşezare a valorilor culturale. În  mod surprinzător, nici memorialistica intelectualilor din exil nu îl pomeneşte decât accidental. Virgil Ierunca, Monica Lovinescu sunt mai generoşi în consemnările lor jurnaliere.

Opera  Le Probleme du retour a la nature dans les premiers ouvrages de Senancour, Paris, 1924; Panorama de la litterature roumaine contemporaine, Paris, 1938; De la metodă la cunoaşterea literară, Bucureşti, 1941; Literatura românească în perspectivă europeană, Sibiu, 1942; Un vizionar al latinităţii. Latinitatea, Franţa şi sufletul autohton în concepţia lui Ovid Densusianu, Bucureşti, 1945; Permanenţe franceze. De la Descartes la Giraudoux, Bucureşti, 1946; Constantes dialectiques en litterature et en histoire. Problemes, recherches, perspectives, Paris, 1967; Solitude et contradictions de Jean-Jacques Rousseau, Paris, 1975; Corespondenţe, Paris, 1979; Ante saeclum, versuri, ediţie îngrijită de Eugen Lozovan şi Ruxandra D. Shelden, Cleveland - Copenhaga-Paris, 1993; Permanenţe româneşti. Discursuri şi portrete, ediţie îngrijită de Eugen Lozovan şi Ruxandra D. Shelden, Cleveland, 1994. Corespondenţa Basil Munteanu-Vasile Băncilă.

Citeşte mai mult: http://www.romlit.ro/basil_munteanu
http://ro.wikipedia.org/wiki/Basil_Munteanu
http://www.crispedia.ro/Basil_Munteanu
 http://www.atheneum.ca/suflet-romanesc-selec-ii-de-gheorghe-bogdan/despre-basil-munteanu-virgil-ierunca
                                                                                    

Poezia zilei, Dan Verona, n. 1 iulie 1946, Bacău

 

La mormântul lui Mihai Eminescu


Tatăl nostru carele zaci in pământ
Cu toate că locul tău este in cer
Ocroteşte-i pe toţi poeţii din România
De uniforma unui veac de fier
Pâinea noastră cea de toate zilele
N-o lăsa frământată de cai
Si nu ne lăsa la cheremul neantului
In celula civilizaţiei cobai
Si ne iartă nouă greşelile noastre
Precum si noi iertăm atâtea statui
Si nu ne lăsa vânturaţi de oricine
Să fim bieţi îngeri la cheremul oricui
Si nu ne lăsa să trăim la cheremul
Unui prea orb sau prea dulce destin
Ci dă-ne fericirea de-a arde
In poezie până la capăt.
Amin

[1981]


Alţi scriitori:
Titu Maiorescu, m. 1917
Ion Maxim, n. 1925
Costache Olăreanu, n. 1 iulie 1929 - d. 23 septembrie 2000
Ion Pop, n. 1941



Ion Lazu - O pagină de Jurnal, 2006

10 oct. 2006, continuare: Plimbare în trei, înaintea mesei de prînz, pe faleză, spre sud, apoi revenim pe la Cireşica, ferindu-ne de vînt, cu soarele ce ne încălzeşte spinările. Trandafiri pe mijlocul aleilor, gutui galbene în grădina Cireşica, admirăm cele cîteva perechi de păuni. Cei doi poeţi se împrietenesc spontan cu toţi cîinii de prin staţiune, rămaşi de izbelişte, extrasezon. Fiecare cîine-al nimănui / recunoaşte umbletul meu sprinten, vorba lui Esenin. 
Alde Z.S. în audienţă la NC. Îl aşteaptă 3-4 ore, acela dîndu-se ocupat, plecat, etc, în fine îl primeşte, îl invită pe scaun. ZS rămîne în picioare, apoi nu-i spune decît: Vreau sa vă informez că datorită unui articol de-al meu a căzut un guvern. După care a salutat şi a plecat, tîrîndu-şi piciorul beteag. Darie...
Cţa Buzea a născut la Pelişor. Vorba lui IM: Ea şi Ardian au supt de la Uniune tot ce s-a putut. Pelişorul a fost pierdut de scriitori datorită reclamaţiilor lui Paul Anghel şi Ion Lăncrănjan, care susţineau că acolo zboară scaunele pe deasupra capului, etc. Că Uniunea trebuie desfiinţată şi să se constituie o uniune a scriitorilor comunişti. Culeg de pe alee un trandfir carmin, foarte înmiresmat şi două gutui.
Ieri zicea Gh.I.: Pe ai mei nu-i interesează absolut deloc ce scriu eu, dacă-mi apar cărţile, cronicile. Pentru ei asta nu înseamnă chiar nimic... E drept, soţia i-a desenat cîteva coperte. Atît.
Ceauşescu i se adresa lui Păunescu cu Adriane. Iar el: Tovarăşe preşedinte, avem prea multă libertate. Ne sufocăm de atîta libertate. I. Gh. spune că azi noapte a ieşit să admire luna, în uşoară descreştere, pe un cer absolut senin. Lui IM i se pare că am avut azi parte de o vreme splendidă, binefacere curată! Îi pare rău că nu i-am pus la dispoziţie varianta ultimă, corectată deja. Dar nu am avut-o, cele două exemplare printate sunt date la edituri, nu?
Printre crengile livezii nostre se întrevede plaja, şirul de stabilopozi şi marea pînă la orizont.
Seara la masă, Lidia îmi telefonează că la Tg. Mureş s-a dat pe postul de radio întregul recital al ei de la Blaj: Blaga-Izvor sonor, după care la reporteriţa Margareta Puşcaş au venit nişte inşi impresionaţi care au propus să se editeze un CD care să fie pus în circulaţie. Tot Margareta va merge peste cîteva zile la Sibiu şi le va oferi celor interesaţi acest recital, poate o solicită pe Lidia. Iar mîine seară pe Radio France international va fi retransmis recitalul Lidiei. Deci mare bucurie, pe care o împărtăşesc celor doi amici, plăcut impresionaţi.
IM îi strecoară lui Gh.I, în privinţa atitudinii faţă de personalul vilei: Nu le da nas, ţine-ţi rangul! Deşi dl Vasile se dovedeşte destoinic, pus pe treabă, delicat, gospodar, deschis la nou, om pe fază. Din familie de 10 copii, mama croitoreasă, la 82 de ani încă vede; tatăl bucătar la nunţi, cu veselă proprie, cu 3 petromaxuri. Astă seară ne serveşte cu vişinată de-a lui, a făcut 15 litri şi cu vin de-al lui, din struguri pe care-i cumpără de la un prieten de pe-aici. Iar ţuica îi iese gratis, zice.

După masa de seară, cu IM pe faleză. Cîinele negru zis Ţiganul ne însoţeşte pe alei, cu ciulini în coada-i îmbîrligată; se ceartă cu alţi cîini, ţinîndu-ne partea. Ataşat. Devotat.
Va urma
Scriitorul zilei: Dorin Tudoran, n. 30 iunie 1945 


    

    
  
     
Timişorean prin naştere, face liceul Mihai Viteazul din Bucureşti, absolvit în 1963, apoi Filologia bucureşteană, cu licenţă în 1968. Redactor la Publicaţii pentru străinătate, apoi la Flacăra (1973-74), de unde se transferă la Luceafărul, unde lucrează până în 1980. Burse de studii în Franţa şi RFG.  Între 1977-1981 face parte din Consiliul de conducere al Uniunii Scriitorilor. În aprilie 1984 face cerere de emigrare împreună cu familia; în august acelaşi an, depune un Memoriu către Ceauşescu, evidenţiind "prăpastia de netrecut" dintre convingerile sale şi realităţile din ţară. În aprilie 1985 intră în greva foamei. Anchetat, împreună cu fiica de 8 ani. Pe data de 24 iulie 1985 părăseşte România, stabilindu-se în Statele Unite. Între 1987 şi 1992 editează revista Agora, pe care o expediază prin poştă unor scriitori din ţară şi din diaspora. După 1990 este reprezentant USA la Bucureşti, apoi la Chişinău. Scriitor disident intens mediatizat după Decembrie 89. Şi-a publicat dosarul de securitate, dând în vileag un număr de informatori şi colaboratori sub acoperire ai Securităţii.
A făcut bună impresie la debutul ca poet, a perseverat cu volume parcimonioase, răsplătite cu premii, dar a scris şi cronică literară de întâmpinare, publicistică, interviuri cu poeţi, inclusiv cu unii uitaţi (Eugeniu Ştefănescu-Est: "Am vrut să fiu poet şi om cumsecade"), care se distanţau de "linie", de bună amintire, editînd câteva volume. După revenirea în ţară, a avut numeroase intervenţii în presă, a susţinut emisiuni la Radio şi TV, a acordat interviuri, în schimb a declarat că şi-a şters din computer ultimul volum de poezii, considerat redundant. Are un incitant blog de scriitor, prob, tăios, fără concesii.
În Dicţionarul său dar şi în Istoria sa Marian Popa îl consideră un om crispat, scrâşnit, însă un poet inteligent, lucrând cu intelectul, scriind în vers alb, desfăşurat; un poet "făcut" şi care, pe motive ideologice, a intrat în conflict direct cu lăudătorii ceauşismului naţionalist.  Lectura textelor îl contrazice, totuşi. Fiind vorba despre nişte cântece cu gura închisă, bine strunite stilistic. Dl Manolescu, care a militat în aceeaşi tabără cu poetul disident şi a menţinut legăturile prieteneşti, când atâtea relaţii s-au pulverizat post-decembrist, îi acordă 2 coloane în Istoria sa critică, totuşi reţinut în aprecierile cu privire la opera poetică. (Şi expediindu-l pe romancierul Radu Tudoran la "Autori de dicţionar...")

Opera literară: Mic tratat de glorie, 1973; Cântec de trecut Akheronul, 1975; Martori oculari (publicistică; în colab. cu Eugen Seceleanu), 1976; O zi în natură,1977;Uneori, plutirea,  1977; Respiraţie artificială,  1978; Pasaj de pietoni, 1978; Biografia debuturilor (interviuri), 1978; Semne particulare (antologie), 1979; Nostalgii intacte (interviuri), 1982; Adaptarea la realitate (publicistica), 1982; De bună voie. Autobiografia mea, Ed. Nord, Aarhus, 1986; Optional Future. Poems (trad. în limba engleză de Marcel Corniş-Pop), Europa Media, Inc., Daphne, Alabama, 1988; Frost or Fear? On the Condition of the Romanian Intellectual (trad. în limba eng. de Vladimir Tismăneanu); Europa Media, Inc., Daphne, Alabama, 1988; Ultimul turnir (antologie întocmită de Mircea Mihăieş),  1992; Onoarea de a înţelege. Interviuri, 1998; Kakistocraţia,  1998 (eseuri; cu o prefaţă de Nicolae Manolescu; postfaţa de Dorin Tudoran); ( titlul volumului s-ar traduce din limba greacă prin Puterea proştilor); Viitorul facultativ. Poezii alese. / Optional Future. Selected Poems (ed. bilingva; traducere în limba engleză de Marcel Corniş-Pop: cu o prefaţă de Ion Bogdan Lefter), 1999; Tânărul Ulise. Antologie (cu o prefaţă de Mircea Mihăieş),  2000; Absurdistan: O tragedie cu ieşire la mare, 2006; Eu, fiul lor. Dosar de securitate, 2010; Pisicuţ (Somnografii), 2011.

Citeşte mai mult: http://ro.wikipedia.org/wiki/Dorin_Tudoran 



Alţi scriitori:
B. Iordan, m. 1962


Poezia zilei: Dorin Tudoran 

Cântec

Şi tu care dreaptă stai
Împotriva legii din urmă
Ascultă-mă şi ascultă-mă
Cântecul meu se curmă.

Ziua mai pâlpâie doar
Cât un foc sub pietre ascuns

Trezeşte-te şi trezeşte-te
Fiară cu gâtul străpunc.

Trece un cal cu potcoave de frunze
Peste poteca uscată
Ridică-te şi ridică-te
Călăreţ cu inima spartă.

Citeşte cadranul vânăt
Ce ţi se roteşte sub sân
Încalecă şi încalecă
Animalul cu nervii de fân.

Cineva umblă să te atingă
Cu o rază subţire
Îndepărtează-te şi îndepărtează-te
În sfântă nemărginire...

Tâmpla

Ca şi cum tâmpla ţi-ar fi timpan
pe ea tot ce cade sună,
chiar ochiul acesta de pasăre
ceva pare să spună.

Ca şi cum tâmpla ţi-ar fi
ca meningele unui înger, subţire,
de câte ori o sărut
sângele sare din ea în neştire.

Ca şi cum tâmpla ce ţi s-a dat
nu e decât o perdea de apă,
de câte ori m-apropii
ea bate ca o pleoapă.

De parcă tâmpla ta ar fi
o aripă de privighetoare,
de câte ori îţi cânt,
tâmpla te doare.

(Din volumul O zi în natură, ed. Cartea românească, 1977)




Ion Lazu - O pagină de Jurnal, 2006 
12 oct, ora 5:25. Ieri dimineaţă, drum la farmacie cu IM, el îmi face elogiul femeii, misterul ei, perfecţiunea, fecunditatea. Toate în principiu…
Seara, ne povesteşte Gh.I. secvenţa de la facultatea de medicină, au venit cei doi Ceaușești în control, erau mari reparaţii la Institut, schimbări etc. Doar ei cinci: cei doi, şoferul, rectorul şi Gh.I., rectorul terorizat că nu avea cheia de la noua clădire, acolo nimic terminat, face rost de dublura cheilor, Gh. I. îi studia cu curaj pe cei doi, un ziarist cu plete..., el dolicocefal, ţigan, ea ţoapă, cu pantofi ascuţiţi. Urîtă foc.
Tot el ne povesteşte o gafă monumentală cu Adr. Păunescu: pleacă amîndoi de la cursuri ca să ajungă la cenaclu, dar pe treptele din holul mare, A.P se lungeşte într-o discuţie cu o bătrînă lungă şi lălîie. I. începe să fiarbă, timpul trecea, cei doi nu mai isprăveau. În fine, se despart, AP vine şi I. nu găseşte altceva decît să-i trîntească în faţă: Mă faci să te aştept, stai la taclale cu urîta aia cu nas clămpău... AP înmărmureşte. A înţeles I. că era mama poetului. Iar I. n-a mai avut obraz să vorbească cu AP timp de 7 ani. Îl opreşte odată şi îl cheamă la Flacăra: Niciodată, Adriane! IM se cruceşte de-o aşa gafă. Apoi ne povesteşte cum a primit-o Monciu-Sudinski pe Zoea; cum s-a văzut el cu Nicu C. la Express Lido, l-a tot fixat pînă ce acela l-a întrebat: De ce mă priveşti aşa? Eu le povestesc de bunicul Lazo, apoi de Serghei L., erau al URSS, vezi şi Condiţia umană, unde Malreau îl amintește. IM ne spune că tocmai a văzut un film cu Stalin, l-a oripilat pe veci, ins malefic, avînd ieşirile lui I.I.Lefter. Tot el despre documentarul cu debarcarea lui Ctin Pîrvulescu, arătau grupuri care strigau isteric: Afară! Şi: Ceauşescu-România!
De luat aminte: Diamantele se şlefuiesc cu diamante...
Impresia mea este că inşii care n-au trăit la ţară, să cunoască diversele aspecte concrete ale vieţii rurale, sunt mai sălbatici decît cei care au cunoscut animale, plante, ritualuri etc.
Merg singur în pădurea de dincolo de Olimp, să-i duc mîncare căţelului costeliv de ieri, a cărui soartă ne îngrijorase. Nu-l găsesc, degeaba îl chem şi îl fluier. O iau în cealaltă parte, spre stînga şi găsesc mulţi păducei înţesaţi, la fel măceşi, dar şi peri pădureţi. Trece un ins cu căruţa cu calul şi mă întreabă la ce sunt bune plantele? Pentru inimă, se fac ceaiuri. Mai apoi, dinspre staţiune vin doi inşi tineri, trec pe lîngă mine, le zic: Bună ziua! Ei răspund la salut. Eu: Cam aşa se zice, nu? Ei: De, domnule, prin pădure mai sîntem şi de-ăştia, mai sălbatici...  Eu: Cam aşa... În sinea mea îmi ziceam: Sunt totuşi cumsecade, nu mi-au zis vreo două înjurături. La întoarcere, le povestesc celor doi poeţi scena-dialog şi IM zice: Bine că n-au sărit să te bată, acolo, în pădure... Are această teamă de oameni. Pe cînd eu am bîntuit toate coclaurile, fără teamă de om sau fiară...

Cu plasele pline, la întoarcere vin pînă la cotul drumului, în ideea că totuşi căţelul o să apară, îl fluier, degeaba! Traversez păduricea, cobor abruptul pe unde ieri n-am avut curajul să-l iau pe IM, iar pe plajă găsesc un cuţit-iatagan şi alte cîteva piese pentru colanul lui Gh.I. După ce frec cuţitul cu un şomoiog şi cu nisip, îl las la marginea valurilor, să-l limpezească. Mi-l fură Marea în adînc. Credeam că l-am pierdut, mă boscorodeam pentru tîmpenia făcută, cînd totuşi valurile mi-l aruncă din nou pe nisip. Sar într-o clipită să-l recuperez, mă ud pînă mai sus de glezne. Mai găsesc o casetă radio, o telecomandă, un cîntar de mînă şi alte lucruri furgăsite de Mare. Stau un pic la soare, sus pe buza malului, de data asta nu mai bate vântul cel aprig; apoi merg acasă, mă schimb şi pregătesc colanul pentru Gh.I., cuţitul şi 4 scoici, plus o etichetă de vişinată cu sigiliul de ceară roşie. Încropesc o poezea ironică: Colanul ce-ţi redă elanul / cînd pustiit de tot e lanul... Îi place lui Gh.I., care şi el ne făcuse cîte un colan, ieri, al meu cu o piatră găurită şi o pană ascuţită, Dlui Ion Lazu / Ordinul Mihai Viteazu. IM pare şifonat că nu i-am dat şi lui un colan. Dar el ne-a dat nouă? La asta nu s-ar gîndi...
Va urma



Ion Lazu: Fotografii de vacanță - Tușnad, iunie 2015










 

luni, 29 iunie 2015

Scriitorul zilei: Nicolae Bălcescu, n. 29 iunie 1819 - d. 29 nov. 1852

       

Dintr-o familie de mici boieri din zona vîlceană Topolog, având 2 fraţi şi 2 surori, a adoptat numele mamei Zinca Bălcescu, deoarece tatăl a murit pretimpuriu; a făcut şcoala primară în particular, desigur cu dascăl grec, apoi Liceul Sf. Sava din Bucureşti, unde îi are ca profesori pe Ion Heliade Rădulescu şi pe Aaron Florian; coleg de clasă cu Ion Ghica, de care îl va lega o mare prietenie. Începe o carieră militară, dar fiind implicat în complotul din 1840 al lui D. Filipescu, face doi ani de detanţie la mânăstirea Mărgineni, pînă în 1843,  şubrezindu-şi iremediabil sănătatea. Este, împreună cu Cristian Tell şi Ion Ghica, unul dintre iniţiatorii asociaţiei secrete şi elitiste Frăţia, după model carvonar. În 1844 publică în revista Propăşirea de la Iaşi a lui M. Kogălniceanu şi V. Alecsandri, studiul istoric Puterea armată şi arta militară la români. Călătorii de studii în absolut toate provinciile româneşti, dar şi în Franţa şi Italia. Înfiinţează împreună cu August Treboniu Laurian revista Magazin istoric pentru Dacia, 1845-1848, unde publică Despre starea socială a muncitorului plugar din Principatele române şi un prim volum din cronicari.
Între 1846 şi 1848 se află la Paris, audiind cursurile lui J. Michelet, studiind în biblioteci şi arhive, participând activ la Societatea studenţilor români. Ia parte, în februarie 1848 la Revoluţia din Paris. La întoarcerea în ţară contribuie la redactarea textului Proclamaţiei de la Izlaz. În Guvernul Provizoriu va fi mai întâi ministru de externe, apoi secretar al Guvernului. La căderea revoluţiei, după doar 2-3 zile, este arestat de autorităţie otomane, dar evadează; trece în Transilvania şi încearcă o conciliere cu revoluţionarii maghiari, ajungând la o înţelegere cu Koshutt, care însă a fost încălcată de revoluţionarii maghiari. Sunt abia acum cunoscute dezastrele pe care aceştia le-au provocat în regiune bombardarea cu tunurile a sute de biserici ortodoxe etc). Extrădat de austrieci, exilat la Paris, se dedică cercetărilor istorice şi redactării capodoperei sale: Românii subt Mihai Voievod Viteazul, începută încă în 1846 - oarecum în tandem cu studiile celuilalt mare istoric al vremii, Mihail Kogălniceanu - text rămas nedefinitivat, publicat între 1861-1863 în Revista română, de Al. Odobescu, iar în volum, de acelaşi, în 1877.  La Paris publică studiul Despre împroprietărirea ţăranilor; colaborează la revista lui Adam Mickiewicz, la revista Poporul suveran a lui Dimitrie Bolintineanu, dar şi studiul Mersul revoluţiei în istoria românilor.
Nicolae Bălcescu, personalitate eclatantă, patriot ardent, atras de ideea unităţii naţionale (fapt care l-a îndreptat spre personalitatea lui Mihai Viteazul), cercetător fără egal în epocă, a deschis istoriografiei româneşti căi noi de abordare. Influenţat de metodologia lui J. Michelet şi a italienilir, este un reformator al istoriografiei noastre, mutând definitiv accentul de pe abordarea cronicărească, ce avea atenţia concentrată pe succesiunea domitorilor, către ansamblul fenomenelor istorice, pe cercetarea evoliţiei instituţiilor statale - armata, administraţia etc, pe descrierea stării sociale, de exemplu starea ţăranului român sub Mihai Viteazul, legarea lui de moşie, ceea ce a frânat dezvoltarea istorică. Din prezentarea faptelor trecutului, din examenul critic al stărilor sociale, Bălcescu căuta să deducă ideile ce mişcă istoria, legităţile, deci o abordare la nivel ştiinţific dar şi filosofic.
Bolnav de plămâni, se strămută în zona mediteraneană, la Neapole, apoi în Sicilia, la Palermo, unde va deceda la numai 33 de ani, sărac, înmormântat într-o groapă comună, deci imposibil de identificat - neajutat de nimeni, ţinut până în ultima clipă la distanţă de noul domnitor. În altă variantă, cadavrul a fost preluat de călugării capucini, specialişti în mumificări, şi ar fi de văzut într-o mânăstire de-a lor
Posteritatea lui Nicolae Bălcescu este neegalată în istoria noastră. Numai cea a lui Mihai Eminescu o poate întrece. Formele concrete ale acetei glorii postume sunt la limita cu inimaginabilul: statui, nume de străzi, pieţe, cartiere, stadioane, aeroporturi, centre internaţionale, licee, şcoli, săli de conferinţe, tablouri, stampe, efigii, bancnote, timbre, monede, efigii, premii, filme; însă: mai puţine monografii, câteva reeditări şi mi-e greu să spun dacă se mai află în manuale sau a fost considerat "expirat"... Pe vremuri, nu neapărat atenţi la subtilităţile ştiinţei istorice, ne era lesne să învăţăm pe dinafară: "dincolo de culmea cea mai înaltă a Munţilor carpaţi se întinde mândra şi binecuvântata transilvanie..."
Un nume glorios. Inevitabil, să sperăm, în următorul mileniu.



Poezia zilei, Vasile Alecsandri

Bălcescu Murind


De pe plaiu-nstrăinării, 
Unde zac si simt ăa mor
De amarul disperărei
Si de-al ţării mele dor, 
Văd o pasare voioasă
Apucând spre răsărit
Si o raăa luminoasă, 
Si un nour aurit.

“Pasarică zburătoare
Unde mergi cu dorul meu?”
“Am solie-ncântătoare
De la sfântul Dumnezeu
Să duc glas de armonie
Ţărmurilor românesti
Si să scald în veselie
Inimile ce jălşsti !”

“Raza vie, călătoare, 
Unde mergi cu dorul meu?”
“Am solie-nvietoare
De la sfântul Dumnezeu
Să depun o sărutare
Pe al ţării tale sân
Si să duc o alinare
Jalnicului tău suspin.”

“Nouraş pătruns de soare, 
Unde mergi cu dorul meu?”
“Am solie roditoare
De la sfântul Dumnezeu
Să mă las în Românie, 
Ca să crească mii de flori
Pe frumoasa ei câmpie
Ce o plângi adeseori !”

“Du-te rază stralucită, 
Du-te mică păsărea, 
Si pe ţara mea iubită
Mângaiaţi-o-n lipsa mea !
Iar tu, nour de rodire, 
Fă să crească-n sânul său, 
Cu verzi lauri de mărire.
Floarea sufletului meu !”



Poezia zilei, Aurelian Bentoiu: 
Curcubeul

Când am văzut cum mână norii vântul,
Mi-am zis: Va fi o zi întunecată!
Şi bolta fu de fulgere brăzdată
Şi-a curs potop cumplit - ferească sfântul!

Dar ploaia şi-a spus repede cuvîntul.
Cupolă de cristal e bolta toată.
Iar curcubeul toartă-n cer lucrată
Să ţină Dumnezeu de ea Pământul.

Când norii soartei fac perdea pe zare,
Restriştea înecând-o-n nepăsare,
S-alungi din suflet umbrele tristeţii.

Căci soarta cu capricii de femeie
Aduce rând pe rând pe cerul vieţii
Senin şi nori, furtuni şi curcubeie.
1955
(Din volumul Zări şi Zodii. Poezii din închisoare, 2001)

Alţi scriitori:
P. P. Carp, n. 1837
Aurelian Bentoiu, n. 29 iunie 1892 - d. 27 iunie 1962





                                 Ion Lazu * Tudor Cicu *
                           Nicolae Ciobanu-Roman


                                    Prieteni prin cărţi        
                                            (Neuitatul an 2012)
                                           


                                            Editura TipoMoldova




       În loc de prefață.

        După ce vreme de câteva luni bune am buchisit la aceste sute și poate mii de textulețe, adunate din zeci de locuri, am găsit un titlu viitoarei cărți și, ca să mi se pară că am dus lucrurile la capăt, mi-am pus pe copertă numele, oarecum în virtutea inerției. Dar iute mi-am luat seama, zicându-mi: de fapt sunt trei autori: Ion Lazu, Tudor Cicu și Nicolae Ciobanu-Roman, egal îndrepățiți să iasă la rampă, etalați în această ordine sau în oricare altă combinație. Pentru că la scrierea copacului-text, cu nenumăratele-i ramuri și rămurele, cei trei au trudit cot la cot, neprecupețind timp și energie și...
Este până una alta o carte insolită, iubite Cetitoriule, rezultată din punerea cap la cap a comentariilor de pe blogul meu dar și de pe ale celorlalți doi scriitori, pricinuite în primul rând de rubrica mea nou instituită: Scriitorul zilei. Or, fiind vorba, pe parcursul întregului an 2012 de 365 scriitori, dar în fapt de mult mai mulți, căci s-a avut în vedere și rubrica Poezia zilei, adăugată între timp, este de înțeles abundența postărilor, mai ales într-o discuție dezinhibată, unde fiecare actant caută să spună în deplină sinceritate ce crede el despre un clasic, despre un modern ori chiar un scriitor contemporan nouă. (Nota bene: Între timp, fișele propriu-zise ale scriitorilor și ale poezilor despre care am referit, au apărut sub forma unei cărți în 3 volume, format mare - academic, însumând cca 1900 pagini: Calendarul scriitorilor români, ed. TipoMoldova, 2014).
      Când mă refer la comentariile privind cele două rubrici zilnice de pe-al meu blog, desigur simplific la maxim lucrurile, ca să mă fac mai lesne înțeles; căci tot acolo am consemnat participarea mea la multe evenimente literare-culturale din anul 2012, la târguri, lansări de carte, expoziții, conferințe, cluburi de lectură, muzee, sesiuni academice, recitaluri, teatre, cinematografe, săli de concert etc., etc. Apoi, am postat comentariile mele la cărțile citite în acest răstimp, fie că le-am trimis mai înainte către reviste, fie că de cele mai multe ori m-am mulțumit cu cititorii mei de pe blog. Care blog, astfel deschis către felurite subiecte culturale, a stârnit un neașteptat/flatant interes, ajungând repede la 200 de vizitatori pe zi și peste această cifră, ceea ce nu-i de colea. (Mă amuză teribil să văd cum diverși scriitori bloggeri se autopremiază, își dau singuri coronițe pentru ”cel mai bun blog de blog” – o exprimare oribilă, nu-i așa? -  fără să clipească, în orice caz făcându-se a nu fi observant că, de pildă subsemnatul, deschizând acest blog pe 23 iulie 2011, nu am lăsat nici o singură zi fără postarea de rigoare, și nu oricum, ci ”bifând” cel puțin patru rubrici permanente: Scriitorul zilei, Poezia zilei, O pagină de jurnal, Fotografii de autor.  Și e vorba de 4-5 fotografii în fiecare zi, dacă nu de 8-10…. Numărul de postări pe blogul meu? 1356 și un total de 214.343 accesări de pagină, la data de 4 aprilie 2015, când scriu aceste cuvinte lămuritoare. Despre numărul de comentarii nu mai spun nimic. Așa se scrie istoria vajnicilor nostri scriitori-bloggeri.)
      Am postat și comentariile/cronicile literare la cărți de-ale mele, mai noi sau mai vechi, cum se întâmplă, cu menționarea faptului că în 2012 mi-a apărut Odiseea plăcilor memoriale, cu lansare la Tîrgul Gaudeamus și apoi la câteva posturi de televiziune, deci un volum ce a stârnit vii reacții din partea confraților de condei (sub semnătură), dar și… anonimi.
          Așa încât volumul de față, care pe bună dreptate trebuie să poarte trei semnături, este în fapt scris în devălmășie de un număr impresionant de alți actanți ai vieții literare-culturale; ar fi fastidios să produc o listă completă, aici voi menționa doar câteva nume de primă importanță. Mai întâi doamnele, desigur: Magda Ursache, Elisabeta Isanos, Maria Urbanovici, Sânziana Batiște, Lucia Negoiță, Victoria Milescu, Eugenia Țarălungă, Lidia Lazu, Aura Christi, Hanna Bota, Valentina Bărbieru, Andana Călinescu, iar dintre scriitori: Petru Ursache, Ion Murgeanu, Liviu Ion Stoiciu, Florin Costinescu, Mihai Cantuniari, Radu Voinescu, Ștefan Ion Ghilimescu, Lucian Vasiliu, Gh. Glodeanu, Bujor Voinea, Nicolae Grigore Mărășanu, Lucian Gruia, Emil Lungeanu, Petru Solonaru, Felix Sima, Ioan Barbu, Remus Valeriu Giorgioni, Daniel Dragomirescu, Yigru Zeltil. Dar până la urmă şi Ana Blandiana, și Alex. Ștefănescu, impresionați de prezentările ce le-am consacrat la rubrica ”Scriitorul zilei”. Din străinătate au punctat: Ileana Costea, Bujor Nedelcovici, Dan Culcer, Dorin Tudoran, Leo Butnaru, Igor Mocanu, Iulian Ciocan. Şi nu trebuie uitat domnul Anonim, cel omniprezent şi de venin vărsătoriu. Sunt de amintit apoi interviurile ce mi-au fost luate în răstimpul anului 2012: de Marian Drăghici, George Motroc, Valeria Manta Tăicuțu, Victoria Milescu, Mioara Bahna.
           Poate părea greu de imaginat că, prins până peste cap cu bloguirile acestea ultra-cronofage, am mai avut timp pentru notații de jurnal, ca atare. Totuși însemnările jurnaliere din anul în chestiune sunt destule - și le-am inclus aici. Căci de notațiile diaristice, care urmează un tipic gustat încă de antici, n-aș vrea să mă dezbar, pentru tot aurul din lume!
          O foaie de temperatură a anului literar-cultural 2012 -, asta nădăjduim să fie Cartea împrietenirii prin cărți. Susținută de subsemnatul, cu sprijin de nădejde din partea celor mai sus menționați ortaci întru canon scriptural. Și a altora ce sunt de regăsit în textul ce se deschide privirilor Dumneavoastră. În încheiere nu pot să spun decât că pentru mine punerea în ordine cronologică a acestor texte a fost incitantă și în multe locuri surprinzătoare. Ceea ce sper să se întâmple și în cazul celor care vor parcurge cartea de față. N-ar fi puțin lucru, într-o vreme a dezamăgirilor nemaisfârșite, din zori și până în crucea nopții…


             4 aprilie 2015                     I.L.





Ion Lazu - O pagină de Jurnal, 2006

11 octombrie, după masă. De dimineaţă îmi sună Gh.I., la uşă, precum că azi-noapte a stat mai tîrziu şi nu coboară la masă. Să nu-l așteptăm. Asta o fi?
IM merge cu mine spre cazemată, dar nu şi-a luat o jachetă adecvată, bate vîntul şi sunt nevoit să abordez drumul din pădure. Întîlnim cu căţel costeliv, singuratic, căruia îi dă un sandvici, culegem păducel şi măceşe din mai multe locuri, gustăm pere pădureţe. Ajungem la Cherhana, dar deja IM nu mai are tragere de inimă, cu greu reuşesc să-l trec linia ferată pînă la primul lac cu multe lebede albe, raţe şi lişiţe, dar nu mergem măcar pînă la malul apei. Zice că nu e genul care să cultive exclamaţiile în faţa peisajului, e din specia celor care, precum Sadoveanu, juca şah pe Bistriţa, iar după aceea a dat cea mai splendidă descriere a excursiei. Nu-i place să se lase contemplării, comentariilor. O inadecvare la lume, așa cum e ea. Ce-ar fi făcut, ca geolog, 40 de ani, singur pe dealuri?
La întoarcere ne abatem pe la cazemată, dar nici aici nu stăm, deja i se părea că ne-am depărtat prea mult de vilă, că nu o să revenim la timp pentru masa de prînz... pornim îndată pe malul Mării, e soare, însă vîntul bate insistent, se văd herghelii de coame înspumate venind cu elan reînnoit spre cazemată. Acest vînt care nu s-a ostoit de trei zile. Ca să-l menajez pe ortac, ne îndepărtăm de ţărm, urcăm pe vîrful falezei, el cu dificultăţi, căci e în pantofi de vară, îi intră nisip în încălţări. Mai culegem păducel şi măceşe, vorbim cîte toate, dar dăm de belea cînd o luăm pe poteca sălbatică dintre tufe, chiar pe buza rîpei. Rămîne în urmă, protestează, vrea să se întoarcă, el nu mai poate, are ameţeli; momente mai grele, totuşi ajungem la punctul de coborîre, însă acolo văd că nu face faţă, îi spun să renunţăm, şi să ne întoarcem tot pe drumeagul ocolitor din pădure. Revedem căţelul cel costeliv, care poate aştepta întoarcerea noastră, ajungem la blocurile de 10 etaje: Oltenia, Muntenia, Maramureş etc şi prin faţa Panoramicului, revenim la vila scriitorilor, unde Gh.I. ne întîmpină cu „colanul Litoralului”, o piatră lustruită, găurită, prinsă cu o sfoară – toate adunate de pe plajă, plus peana de scris bine ascuţită, cu alte cîteva pene de rezervă.  Semn de delicatețe din partrea poetului buzoian.
Un pic de coniac Triumf şi jos la masa de prînz, copioasă. Revenit în garsonieră, dau drumul TV şi-l văd pe Celibidache dirijînd. Spectacol sublim! Ascult vreo oră, cînd mai şi picotesc un pic.
Acum e trecut de 16 şi vreau să mă mişc puţin pe faleză. Soare, vînt. Şi încă sînt!
Gh.I. ne-a arătat autograful de la Tudor Arghezi, probabil incitat de partitura lui IM. Care şi el are un astfel de autograf. În fapt, Istrate are un număr f. mare de autografe de la mari personalităţi, plus manuscrise, vrafuri de corespondenţă cu ilustre nume. A donat Bibliotecii din Buzău circa 1000 volume, multe cu autografe, o donaţie ce-i poartă numele; printre altele, deţine manuscrisul Roua plural al Cţei Buzea.
Tipicar cum sunt, mi-am adus tot ce-mi trebuie pentru scris, de data asta chiar m-am întrecut pe mine, n-am uitat nimic. Doar inspiraţia... IM a obţinut apartamentul actual direct de la Elena Ceauşescu: a făcut o cerere, la îndemnul unui vechi activist, care se cunoştea cu ea din ilegalitate. (În paranteză fie spus, consider o inabilitate a partidelor istorice din Interbelic faptul că au băgat PCR în ilegalitate.  Poate că a avut importanță și teama față de revoluția bolșevică din vecinătate…) El locuia într-o mansardă de lîngă atelierul pictorului Paul Miracovici. Zice IM: Nu i-am cerut ei nimic în mod special, am cerut ţării să mi se dea ce mi se cuvenea – o locuinţă. Nu-i este nici acum jenă cu acel text.
Gh.I. se declară şocat de pierderea locuinţei. I-a cerut apartament lui Dinescu, imediat după decembrie şi acela i-a spus: Ceri tu, care locuieşti în ditamai vila? Tot el spune că se chinuia cu lemnele, cu cărbunii, era o adevărată teroare să procure combustibilul. Uneori avea inundaţii în pivniţă, pluteau lemnele, butoaiele, într-o astfel de ocazie a scos sute de căldări cu apă îngheţată, iarna. Etc.


Va urma  




Ion Lazu: Fotografii de vacanță - Tușnad Băi, iunie 2015
(O după-amiază la Piatra Șoimului)