vineri, 28 februarie 2014



Scriitorul zilei: Ştefan Ciobanu,  n. 11 noiembrie 1883 - d. 28 februarie 1950

 
 Dintr-o familie de ţărani din Talmaz, comună de pe malul Nistrului, a făcut şcoala primară în satul natal, şcoala normală de la Bairamcea, apoi la Chişinău, în paralel cu liceul pe care l-a urmat în particular, din lipsă de mijloace materiale. Doi ani ca suplinitor la liceul din Chişinău, adunând bani pentru a-şi continua studiile. A urmat Universitatea din Kiev, 1907/1911 şi apoi doi ani de studii academice în pedagogie. Între 1912-1914 a fost profesor de liceu la Jitomir-Ucraina, căsătorindu-se cu fiica unor nemţi, fam. Schmidt. Doi copii: Alla şi Valeriu, viitorul poet şi istoric literar. Revoluţia bolşevică îl prinde profesor la Bolgrad. Implicat în mişcarea de promovare a intereselor naţionale ale rom\nilor din Basarabia ocupată de ţarism, ca iniţiator al societăţii culturale Deşteptarea şi prieten cu Alexei Mateevici, contribuie activ la proclamarea Republicii Democrate Moldovenească, 15 decembrie 1917 şi la Unirea cu România, în 27 martie 1918, fiind ales în Sfatul Ţării, primul parlament democratic al Basarabiei, Ş.C. devenind membru al Comitetului Director al Sfatului Ţării şi Şeful resortului învăţământ..
Director general al învăţământului între 1918 şi 1921. Din 1918 devine Directorul Liceului Alecu Russo din Chişinău, se ocupă personal de manualele şcolare şi alcătuieşte un prim Abecedar în Basarabia. Între 1926 şi 1938 este profesor la Facultatea de teologie din Chişinău, iar din 1938, mutat la Bucureşti este profesor la catedra de istoria literaturii române vechi, până în 1949, când se pensionează din motive de sănătate. Academician încă din 1918, la recomandarea lui Ion Bianu, care îl încurajase să cerceteze documentele din arhive ruseşti, ucrainiene şi poloneze privind literatura şi cultura românească din teritoriul basarabean-bucovinean. Toate lucrările lui Ştefan Ciobanu sunt în acest domeniu.
A fost între 1944 şi 1948 vicepreşedintele Academiei Române. Ca membru al guvernului Tătărescu, ministru al Cultelor şi Artelor, a participat la cele două şedinţe din Consiliul Coroanei, care au dezbătut Ultimatumul URSS din 26 iunie 1940. Dintre cei 26 de membri ai Consiliului Coroanei, toţi făcând mare caz de patriotism, numai şase au votat împotriva Cedării Basarabiei şi Bucovinei. Regele Carol al II-lea, obosit, descurajat dar şi scârbit, notează în jurnalul său, referindu-se la cei şase: "Numele lor merită să fie scrise cu litere de aur în cartea demnităţii româneşti.". Nicolae Iorga, Victor Iamandi, Silviu Dragomir, Traian Pop, Ştefan Ciobanu, Ernest Urdăreanu.
Câteva titluri: La continuite roumaine dans La Bessarabie, annexee en 1812 par la Russie, 1920; Cultura românească în Basarabia sub stăpânirea rusă, 1923; Biserici vechi din Basarabia. Din bibliotecile rusești.  1924; Chișinăul (monografie), 1925; Dimitrie Cantemir în Rusia,  1925; Basarabia. Monografie sub îngrijirea lui Ștefan Ciobanu, 1926; Cetatea Tighina, 1928; Unirea Basarabiei. Studiu și documente cu privire la mișcarea națională din Basarabia la anii 1917-1918, 1929; Din istoria mișcării naționale în Basarabia, 1933; Istoria Literaturii Române Vechi, 1947; ed. II 1989

Citeşte mai mult:   http://ro.wikipedia.org/wiki/%C8%98tefan_Ciobanu

***
Am fixat o placă memorială la locuinţa din cartierul Tei, unde au locuit Ştefan Ciobanu şi fiul său poetul Valeriu Ciobanu. Am mai spus: Bunicul meu dinspre mamă, Timotei Sp. Ciobanu, din comuna Cioburciu, pe malul Nistrului, era văr cu Ştefan Ciobanu, căsătorit în satul vecin, la 6 km în amonte. Prin anii 70, dna Alla Mancaş, fiica lui Ştefan Ciobanu m-a rugat să mă ocup de editarea unei antologii din lirica fratelui mai mic, Valeriu Ciobanu (n. 1917), pe care nu l-am cunoscut. În schimb Mihail Ciobanu, fratele mai mic al mamei, fusese coleg de liceu cu Valeriu, la Alecu Russo, din Chişinău, unde strălucitul său tată era director.. Un prim volum din poezia lui Valeriu Ciobanu scosese, tot postum, fostul său coleg de Institut, Dinu Pillat: Fiul Lunii. Antologia editată de mine se numeşte:Haina de brumă, Ed. Minerva, 1984. (Vezi şi postarea Valeriu Ciobanu, de la această rubrică.)

***

Alţi scriitori:
Gh. Şincai, n. 175
A.T. Laurian, m. 1881

***

 ion lazu: poezia zilei

Cu patria la tîmplă
Pot să nici nu ascult şoapta rîului
Cîntecul luncii
Pot să ignor mireasma sălcioarei
Risipită pe coastă
Pot să nici nu mă uit pe geamul compartimentului
Cu tîmpla sprijinită de canat.
Cu patria la tîmplă pot să uit că e zi sau
s-a făcut deja seară
cu patria la tîmplă pot citi mai departe
pot visa, pot amîna oricît -
cu patria la tîmplă
poate sunt mort demult.
                 1986


Lidia Lazu în recital
muzica sonoriza orice ecou:


Ion Lazu - O pagină de jurnal, 1997
13 iulie 97. Pe 9 iulie ne-au amînat la intrarea în NATO, pe 11 a venit Clinton la Bucureşti, l-am întîmpinat în Piaţa Universităţii cu cîntecele ştiute şi cu entuziasm debordant, ca să vadă că nu suntem resentimentari. Lîngă mine un ins ştiut, cu ochi verzi şi neras, a stat mut cinci ore, nu a reuşit să strecoare decît: Ăsta ar trebui primit cu un marş funebru! La care cei din jur i-au aruncat priviri nimicitoare, doar atît. Nu a schiţat nici un gest de a aplauda, în schimb eu i-am spart timpanele, dinadins! La vreo doi metri în spatele meu, tipul bărbos, cîrn ochelarist pe care-l remarcasem la colocviul 13-15 iunie la Casa scriitorilor. La plecare îl abordez şi neagă vehement că el ar fi insul ţinut luni de zile la beci. Frica? Neîncrederea? Am eu o figură dubioasă? Crezusem că dimpotrivă…
În aceeaşi seară, veste excelentă de la Maria Urbanovici: emisiunea ei cu Diotima a fost selectată să reprezinte Radio România la un concurs internaţional al emisiunilor culturale la Berlin, apoi şi la Lisabona. Lidia exultă de bucurie, eu nu mai puţin.
Andrei a plecat la Avrig, probabil pînă pe 20 iulie. Aş vrea să-l iau cu mine la Câmpulung Moldovenesc, măcar pentru zece zile, ca să o mai degrevez pe Lidia. A răcit cînd ne-a prins grindina pe stradă şi mîine trebuie să înregistreze la radio. Am scris un articol cu Liiceanu şi medicii, Lidiei i s-a părut lung, acum ştiu ce ar trebui spus, dar nu am răbdare să-l reiau.
Azi noapte visez că mergeam pe trotuarul bulevardului Bălcescu şi prin dreptul Sabenei în stînga mea văd o pereche: Petre Lungu şi o tînără. El în costumul gri cu cravată, galben-ceară la chip şi cu privirile în jos, nemişcate, de parcă ar fi fost surprins într-o companie dubioasă şi voia să treacă neobservat, să nu-i reproşăm ceva. În dreapta mea, unul dintre colegii care mă însoţeau a obiectat, cu indignare: Ce îndrăzneală! Dată fiind situaţia dubioasă (LP mort sau doar prefăcîndu-se, ceea ce în visul meu nu părea diferit) n-am ştiut ce să-i răspund companionului, dar cînd m-am uitat spre el, surprins, căci îi recunoscusem glasul, am constatat că era tot PL, plasat de data asta în dreapta mea. Secondat de alt coleg de la Hidro pe care nu-l puteam vedea bine pentru că păşea în rînd cu LP. În mod confuz ştiam că LP de lîngă vitrină, cel cu tînăra de ceară era un dus dintre vii, în acelaşi timp mă mira să-l văd mergînd în dreapta mea, dar cel mai mult mă intriga perechea rămasă în spatele nostru – aş fi tras cu ochiul într-acolo, totuşi mergeam mai departe pe trotuar, spre Dalles, cu cei doi companioni. Pînă cînd m-am uitat înapoi şi am constatat că PL şi fata de ceară, ca două stafii, se luaseră după noi. Am ţîşnit la fugă, speriat, ca de altfel şi cei doi colegi, care m-au întrecut la viteză. Ca apoi, pe rînd, de frică prea mare, să se facă nevăzuţi, ca în filmările suprapuse: imaginea lor a devenit întîi albă-inconsistentă şi apoi a dispărut din cadru, înălţîndu-se de la sol. Iar eu, înfricoşat în continuare, mi-am accelerat fuga, intenţionînd să dau colţul şi să ajung în staţie, salvarea mea părînd să fie autobuzul.
E a nu ştiu cîta oară că îl visez pe PL mort şi vorbindu-mi, însă abia de data asta mi-a fost frică, dar nu de el propriu-zis, care mergea în rând cu mine, ci de dedublarea-stafia lui, din spatele nostru.
Iluzia celebrităţii, azi. Mulţi inşi care cred că au ajuns la celebritate, n-au ajuns decît la despersonalizare, la o cacofonie în care sunt luaţi drept altul, drept ceea ce nu sunt. N-au fost şi n-or să fie.
 (din Lamentaţiile Uitucului, jurnal 1990-1997, în manuscris)
Va urma



***
Fotografii cu scriitori... la MNLR, iunie 2012