vineri, 31 mai 2013

Scriitorul zilei: Onisifor Ghibu
http://ilazu.blogspot.ro/2012/05/scriitorul-zilei-onisifor-ghibu-poezii.html

O invitaţie cordială:
Prietenul nostru, scriitorul Bujor Nedelcovici  îşi lansează la Bookfest volumul "Jurnalul unui cântăreţ de jazz". Vor vorbi despre carte, în prezenţa autorului, criticii literari: Alex Ştefănescu şi Mircea Martin.
Evenimentul va avea loc duminică, 2 iunie, orele 12:00, la Standul Editurii All.
Vă aşteptăpm cu drag, Lidia şi Ion Lazu


Poezia zilei: Elisabeta Isanos 
Sărbătoarea

Azi ne-am pus haine de sărbătoare,
ne-am strâns laolaltă când se-nsera,
am adus muzici cu guri să ne cânte,
dar bucuria nu mai venea.

Cămăşile albe au doliu la gulere,
pudra-i cu dâre, venim de la muncă,
lucesc de sudori obrajii la sânge,
vom aţipi, poate vom plânge,
bucuria nu vine nicicând la poruncă.

Am întins pânze albe pe mese,
am băut vinul care se bea,
Doamne, am făcut tot ce se face,
dar bucuria n-a venit să ne joace
deşi era senin şi iarba creştea!

(Din volumul Poemele Dagmarei / Les poemes de Dagmar, Ed. Lucman, 2013) 


Pagini de jurnal, 1992
5 oct. 92. Îl visez pe amicul C., îndepărtîndu-se, cu părul cărunt. Îmi strercoară că nu are timp, dacă vreau să vorbim, atunci să-l urmez. În alt vis, îl interpelez pe Fănuş Neagu, de la distanţă, din celălalt capăt al sălii Oglinzilor: Dle F.N, e adevărat sau nu că pe noi comunismul ne-a adus pe ultimul loc în Europa? Toţi mă auziseră şi aşteptau curioşi răspunsul.  În tăcerea generală s-a auzit: Da, domnule, aşa e!
Cu Marcel K. şi Franz Claude S. vizităm la Slatina M-rea Clocociov, ctitorie a lui Mihai Viteazu şi a lui Matei Basarab. Marcel, foarte afectat de despărţirea impusă de Georgeta.
Şi dacă şi azi încă mai pot scrie poezii e semn că mi-am păstrat sufletul adolescentin; încă mă mai pot iluziona, încă mai pot exagera… În privinţa prozei, lipsa fanteziei de peste zi e suplinită noaptea, de vise. De le-aş putea nota...
 12 oct. Am pierdut alegerile, cu 61 la 43. Un popor oportunist, care se teme de şi-mai-rău, care e îngăduitor cu cei care îl urgisesc. Şi acum? O să trăim mai departe, vorba Unchiului Vanea-Cehov. N-o să fugim toţi din ţară, poate doar disperaţii, unii specialişti, unii artişti. Dar n-o să dispară din România inteligenţa, arta, iubirea de adevăr şi dreptate! Primul care-l felicită pe Iliescu e Snegur…
Eros, fiul lui Poros-bogăţia şi al Peniei-sărăcia. Eros doarme pe lîngă porţi, pe drumuri, sub cerul liber, ne şopteşte Platon. Doamne, ce le mai potriveau grecii din antichitate!
25 oct. 92. Ieri, sîmbătă, pe o zi frumoasă de toamnă, ieşim din casă pe la 18,30, cei doi ca să meargă la plimbare cu Cristiana spre Muzeul Satului, iar eu trec pe la GDS în speranţa de a-l zări pe Mihai Botez, venit în mod misterios la Bucureşti, la invitaţia lui Adrian Năstase, probabil în vedera unor consultări pentru viitorul guvern. Se pare că nu au căzut la pace, sau IIiescu a dat înapoi, văzînd mai bine cu cine are de-a face; şi atunci MB, oarecum ofensat, le dă peste nas în Ev. Z., precum că “ aş fi votat cu candidatul Conv. Dem.”.  În curte la "22" aproape toţi de la Convenţie, se pare că deja avuseseră o întrevedere cu MB. Erau: Ciumara, Diaconescu, St. Tănase, Alecu Paleologu, M. Şora, Gabriela A şi Emil Constantinescu. Dau mîna cu S.T, care tocmai trata cu cineva necesitatea unui răspuns scris la propunerea de pact politic a FDSN-ului. Îi spun lui A.P. că l-am ascultat aseară la liceul Sf. Sava şi că pentru tineret trebuie discursuri foarte scurte, ei nu au răbdare… În rest, cam stingher printre ei, căci Pan I  lipsea, MŞ era în discuţie cu cineva şi nu-l puteam aborda; uşa de la sala de conferinţe închisă. Pătrund cu un alt ins pe o uşă laterală şi îl văd pe MB în conferinţă de presă, asaltat de ziariste mai ales. Are 53 de ani, dar arată ca la 63, probabil şi din cauză că şi-a scos splina. Vorbind, mă zăreşte şi are o uşoară zîmbire. Alde Elena Ştefoi, foarte insistentă cu nişte întrebări la care MB răspunde flegmatic, sibilinic, casandric, sictirist, gen: Întrebaţi-i pe ei! Nu-mi cereţi să-mi dau singur calificative etc. Conferinţa tensionată ia sfîrşit. La plecare Mihai Botez vine spre mine, zîmbind: Iată pe cine văd! Ce faci, domnule? Am venit să te văd. Din păcate eu nu pentru asta am venit, încheie el, cu o propoziţie care poate fi şi o scuză. Pe hol, trecînd pe lîngă Emil C, l-am felicitat pentru consolidarea Opoziţiei. E un om la fel de înalt ca mine sau cu o idee mai înalt şi la fel de slab, dar părînd şi mai slab pentru că are faţa prelungă şi brăzdată. Părea să aştepte pe cineva, eram amîndoi cam stingheri în hol.
Tonio Kroger:
“De multe ori a stat el cu faţa încinsă, în locuri singuratice, unde răzbăteau muzică, parfum de flori şi clinchet de pahare, căutînd să distingă în îndepărtatul zgomot sărbătoresc răsunetul glasului ei, a stat îndurerat din pricina ei şi totuşi fericit… Căci fericirea, îşi spunea, nu este aceea de a fi iubit, fericirea înseamnă să iubeşti şi, poate, să smulgi mici, înşelătoare apropieri de obiectul iubit. Înconjură deci…”(vezi motto-ul din Ruptura)

 
Notă: Puteţi citi online, gratuit, volumul Ion Lazu: Odiseea plăcilor memoriele, apărut la Biblioteca Bucureştiului, 2012:

http://www.bibliotecametropolitana.ro/Uploads//1_2013/140001.pdf


 

REVOLTĂTOR !!!
Primesc de la prietena noastră, scriitoarea Elisabeta Isanos aceste fotografii făcute aseară de soţul Dsale, dl ing. Gabriel Goian. Iată ce ne oferă edilii în piaţa cu cele patru celebre statui, emblema Bucureştiului...

  






ion lazu,  Fotografii... mi-am amintit de San Francisco, II...

 

 



joi, 30 mai 2013

Scriitorul zilei: Marcu Beza
http://ilazu.blogspot.ro/2012/05/scriitorul-zilei-ion-sofia-manolescu.html

Poezia zilei: Elisabeta Isanos 

Nemuritorul II

Eu mă credeam nemuritor de arme,
şi m-am trezit că-s muritor de nimeni,
şi nu mă mai întreb decât atâta: cine-mi
ignoră sufletul ca să mi-l sfarme?

Eu tot ce am pe lume e în sine-mi,
pământ şi cer, şi bucurii, şi larme,
pereţi prin care fulgeră alarme...
De-aceea te mai rog din suflet: ţine-mi

jur-împrejur acest Niciunde blând,
cu fugăriri de umbră şi lumină,
al cărui nume nicăieri nu-i scris,

şi nimeni să nu aibă nici o vină
că sunt de parcă n-aş fi fost nicicând,
că-s mort şi viu, şi liber, şi închis .

(Din Poemele Dagmarei /Les poemes de Dagmar, Ed. Lucman, 2013)


Pagini de jurnal, 1992

4 sept. 92. Vis cu Magda F., care plîngea, furioasă pe Dan, căci o lăsase la coadă la benzină. M-am întors cu faţa spre ea şi îndată s-a oprit din plîns.
Tî ne havka! spunea tata. Să ne ţinem gura.
Gelu îmi dă telefon de la Lux. şi mă anunţă că mi s-ar putea aranja un loc la Comerţ exterior.. Deodată îmi dau seama că nu vreau schimbări, că îmi doresc campaniile mele, poeziile mele, colegii mei, sărăcia şi precaritatea asta în care eu mă simt foarte bine.
Modul imperios şi impresionant în care se desfăşoară destinul ascendent al lui C. ar trebui să-mi sugereze că eu sunt un mormoloc, un inhibat, iar formula modestiei  (de care vorbeam în paragraful precedent) este falimentară, cu ea nu poţi ajunge în vîrf -, cel mult dacă poţi ajunge la tine, cel neînsemnat, cel larvar – însă tot unic, ceea ce e adevărat, în principiu, dar poate fi o mare autoamăgire…
Cazul Năică, pe care iubita din studenţie, nu doar că l-a ignorat complet ca amorez, dar după un timp, profitînd de cumsecădenia lui, i-a venit în apartament cu soţul, chiriaşi pentru cîţiva ani, pînă au strîns bani de casă. Cît va fi suferit amicul îmi e la îndemînă să-mi închipui, dar sper că dintr-asta Nae se va fi vindecat definitiv. Apropierea zilnică, incomodările, spiritul gregar, oportunismul soţilor vor fi sfîrşit prin a-l umple de dispreţ. Poate N. să fi avut această tendinţă de autochinuire – să se ascundă cu durerea lui şi să şi-o zgîndăre, să se revolte în gînd pentru destinul nedrept: să cauţi în gînd o compensaţie pe care nimeni nu este dispus să ţi-o ofere. O situaţie pe care eu n-aş fi acceptat-o. Dispreţul omoară iubirea, mîinile lui reci sunt numai bune pentru sugrumat sentimente gingaşe…
Muică, muică şi iar muică
Făcui un butoi de ţuică
Muică şi dacă-l făcui
M-apucai şi îl băui
Îl băui pînă la fund
De nu mai ştiu unde sunt
Şi-l secai pînă la doască
Dumnezeu să mă ferească
Îl fîrşii şi mă-mbătai
Şi pe brînci mă înturnai
Tot scrîşnind şi fără grai
Şi pe ea tot n-o uitai…

30 sept 92. Aseară m-am întors de la Galaţi, unde am fost la înmormîntarea unchiului Vanea. Avusesem două zile grele, ca observator la alegeri, apoi cu prietenii din Luxemburg. Cu noaptea-n cap la gară, chin şi frig în personalul care mă ocoleşte pe la Ploieşti-Buzău, ajung la 7,20 dimineaţa. Tanti Leta paralizată la pat, unchiul depus la capela din cimitir; vreme frumoasă, un cimitir imens, cu un Memorial al eroilor, de marmoră albă; mulţi greci şi macedoneni pe-aici.. Unchiul avusese mari probleme, operat de prostată, în plus îl chinuiau rău picioarele; s-a luptat cu soţia paralizată; de curând a căzut pe scara blocului, fără balustradă: l-a durut rău fundul şi şalele, a făcut radiografie. De fapt se lovise la cap, îl durea rău, într-o noapte s-a tîrît pînă la uşă şi acolo l-au găsit. Multă lume la cimitir şi acasă, şi nu doar formal, se pare că unchiul Vanea reuşea să se facă agreat şi iubit chiar de străini, vecini, vînzătoare; le-am văzut ochii măriţi, lacrimile, şopteau: A fost bun, avea umor. Şi iată cum mutulică al nostru, astfel considerat de Leta, era un ins foarte popular, stimat, dorit...; iată cum bunătatea şi răbdarea reuşesc să ajungă la suflete, chiar dacă nu ale celor din familie (asta e ceva mai greu, mai rar...), atunci ale celorlalţi, mai receptivi.. Nişte doamne spuneau că de n-ar fi fost unchiul V, ele n-ar fi trecut peste hachiţele Ţucăi şi Letei. Inclusuv Ivanovici s-a pronunţat în acest sens.Unchiul le-a iubit pe cele două şi a trecut peste ofensele lor repetate care n-au reuşit să-l învingă. N-au înţeles atitudinea lui iubitoare-răbdătoare-conciliantă, care trebuie să fi avut în ea şi ceva demonstrativ, nu numai resemnat. Împlinise 80 de ani pe 15 mai. Acum tata plînge prin curte. Măcar s-au văzut acum vreo două luni, cînd tata s-a aventurat, singur, pînă la Galaţi. Cînd, o dată la zece ani, ne vizitau, nu auzeam decît turuiala femeilor. La un moment dat unchiul V. mă lua deoparte şi, punîndu-mi mîna pe umăr, într-un fel de îmbrăţişare fără aplomb, îl auzeam: Şi tu, Ionele, cum o mai duci? Îi răspundeam pe scurt, încercînd să mint cît mai puţin; înţelegeam bine sensul întrebării lui, ştia că am probleme, voia să văd/să simt că îl interesează, că e de partea mea, oricum. Poate voia să afle de la mine că lucrurile nu stau chiar aşa rău cum i se spusese. Deci un om eminamente bun la suflet, precum cei din neamul L., cumsecădenia întruchipată. Nimerit între două scorpii, nevasta şi fiica.  Basarabean de rînd, trăind departe de frate şi soră, toţi refugiaţi, printre străini, care însă nu a trecut neobservat. Iată ce numesc eu valoare umană.


Puteţi citi online, gratuit, volumul Ion Lazu: Odiseea plăcilor memoriele, apărută la Biblioteca Bucureştiului, 2012:

http://www.bibliotecametropolitana.ro/Uploads//1_2013/140001.pdf

Fotografii...mi-am amintit de San Francisco...









miercuri, 29 mai 2013

Scriitorul zilei: Stan Velea
http://ilazu.blogspot.ro/2012/05/scriitorul-zilei-stan-velea-consemnare.html

Poezia zilei: Elisabeta Isanos
Poveşti

Se-ntorc pe dos poveştile din Paradis,
a fi neştiutor e-o mare vină,
a nu cunoaşte este un păcat
de ispăşit prin săbii de lumină.

Dar ape limpezi fără-a fi cernute
ori stele clare fără-a fi iertate
răsar primejdios în aspra eră
a nevinovăţiei vinovate.

Sunt melci pe cer şi pe pământuri stele,
cruţat de arme pieri în zile moi,
pierzându-şi  braţele mereu mai grele
iubirea iese lună dintre ploi,

un cântăreţ este rănit de cântec,
fixat etern în suliţe rapide,
un ceas solar e săgetat de ore,

un clopot tras de sfori se sinucide...

Pe suprafaţa soarelui de noapte
care absoarbe lumile în sine,
o stea se vede limpede cum arde
cu pleoapele plecate de ruşine...

Poate răniţi de lucrurile blânde
vom fi pe moarte ca şi cum ne-am naşte
în vremea împlinirilor flămânde,

ori ne vom naşte parcă am muri
când nu-i păcat păcatul a-l cunoaşte.

(Din Poemele dagmarei /Les Poemes de Dagmar, Ed. Lucman, 2013)


Ion Lazu, Pagini de jurnal, 1992
1 sept. 92. Ieri dimineaţă, drum la Ed. Univers, dna Cismaş a intrat în concediu pre-pensionare, sunt trimis la red. şef  Denisa Comănescu şi aflu că traducerea mea e încadrată la colecţia Globus, dar că va apărea la începutul lui 93. Trec pe la Eminescu şi Nelu Ivan mă calmează, se aşteaptă restructurarea sistemului de edituri, abia apoi… Nelu şi-a făcut la ţară un fel de grădină japoneză, cu lac, deal, denivelări şi sute de pomi. Acum se plînge de secetă, nu are izvoare. Nici el nu poate scrie pe o asemenea caniculă.
Aseară Stolo ne explică de ce măreşte preţurile de la 1 sept. şi că ni se vor compensa, în raport cu leul- dolar.
Vin la rînd pentru prima oară cei şase candidaţi la preşedinţie, prezentaţi de Fl. Bădescu. I.I. citind un fel de raport la al XV-lea congres: s-au făcut paşi însemnaţi, dar mai există rămîneri în urmă. Vine Gh. Funar, citeşte şi el un fel de program legionaro-socialist: să nu se teamă românii şi aromânii din diaspora, nu ne vom găsi liniştea pînă nu ne vom uni cu Basarabia. Caius, costum bleumarin şi cravată în dungi oblice, ochelari rotunzi, cam vetuşti, vorbind fluent, cu multă convingere, despre schimbarea care începuse în decembrie 89 şi a fost stopată, despre teroarea dezinformării, neîncrederii etc. Sobru în ce-l priveşte, vorbind deasupra unui anumit nivel de înţelegere, riscînd să nu fie perceput de masele largi. Reconciliere fără  ură. Rareori se uită peste nişte file de carnet, dîndu-le peste cap.. Totuşi vorbind liber, cam repezit, ca să pară hotărît, tranşant. Pînă la urmă cam arid, lipsit de căldură, căci renunţînd să-şi acroşeze alegătorii prin flaterii.
Vine la rînd Ion Mînzatu, vorbeşte şi el liber, poate cel mai coerent şi convingător, furînd de la Caius ideea cu părăsirea Cotrocenilor etc. Preşedintele să fie credincios, să recunoască cînd greşeşte şi să-şi ceară iertare. Cele mai mari emoţii mi le dă tot  E.C. care se prezintă cu o frizură imposibilă şi începe dezlînat, şcolăreşte. Pare să nu aibă carismă, cum s-a şi zis. Treptat îşi revine, se vede în postura omului obişnuit, care cară apă cu găleţile la etajul 9 la bloc, începe să cîştige prin accentele sincere. Mircea Druc, pe nişte nuclee retorice, precum că e cel mai bogat om din lume pentru că de două luni are o ţară, nu are bani pentru portret în culori, că şi dacă i-ar avea i-ar da răniţilor de la Tighina; poate îl ţinem minte cînd vom fi la urne. Lidia: Toţi au vorbit bine, să se vadă că avem de unde alege.  Dar după cum simt, E.C. nu e chiar o personalitate, iar în spate are o mulţime heteroclită de partide şi asociaţii. Lidia: Ar fi o nebunie să mergem cu cei cărora le-am strigat din rărunchi: Demisia!
Mai ieri, în gara Slatina, urmaşii Codrencei, ţigani burtoşi, cu prestanţă, cărau lingouri de aramă, de aluminiu, poate vreo mie de kg – o liotă care se ducea şi venea şi căra într-o garnitură trasă pe linia moartă -, fără ca nimeni să-i oprească, să-i întrebe: cum şi de unde?
2-3 sept. 92. Bune răspunsurile lui Caius, inclusiv elogiul profesorilor de la Radu Greceanu, însă falsă abordarea problemei monarhiei.
Coposu şi E.C. chemaţi la Bonn.
Jaruzelski şi soţia asasinaţi la Varşovia. Elţîn va merge inclusiv în China.
Tokeş, greva foamei la Timişoara.
Cireaşov, 1945: Uşor puiule, uşor / Ce-mi trimiţi atîta dor / Şi pe tren şi pe vapor / Şi pe omul călător.// Trimite mai puţinel / Şi vino mata cu el  / Că ştii seama la portiţă / Şi dulceaţa la guriţă…
Un nene pe valea Găinii, trecusem de el pe cînd îşi bătea coasa. Apoi mă ajunge din urmă cînd mîncam. Reiese că ne-am mai întîlnit, la Ruseşti, eram cu Andrei. E regalist! Crede în sfîrşitul lumii la anul 2000. Sunt semne. Am citit Biblia? Ce se mai aude la radio? Veşti proaste: secetă, cutremure, inundaţii. Credinţa mea va dura 2000 de ani. Cuvîntul meu e mai puternic decît lumea şi pămîntul, aflu de la acest cosaş. Nu sunt alune anul ăsta. Îmi aruncă în iarbă o nucă, se dovedeşte a fi seacă şi ea. Semnele despre care vorbeam?
Neobrăzarea comunistă: Honeker e destul de sănătos ca să conducă dictatorial RDG-ul, dar peste numai un an  e  prea bolnav ca să răspundă juridic pentru faptele sale. La fel cei din CEPEX, Mănescu, Coman, Postelnicu etc. Au iertat ei vreun “duşman al poporului” pentru că ar fi fost bolnav, bătrîn, neajutorat?! Câţi nu au murit în detenţie, la 75-80 de ani!
Citesc în Rom lit. un interviu cu Gabriela Melinescu, ea zice chiar aşa: Nu mai am de ce reveni în România. Oamenii pe care i-am iubit au murit toţi.

(Din Lamentaţâiile Uitucului)
va urma


Fotografii...mi-am amintit de Getty Center, Los Angeles, mai 2008 

















marți, 28 mai 2013

Scriitorul zilei: Tudor Ţopa
http://ilazu.blogspot.ro/2012/05/scriitorul-zilei-tudor-topa-consemnare.html



Poezia zilei: Elisabeta Isanos
Meseria


Meseria de om îmi soarbe tot timpul,
aş putea să mai renunţ la tabieturi
ori să facem cu schimbul ,
e greu să nu cazi deloc în patru labe,
e greu să vorbeşti cu multe silabe,
n-am liberă nici o secundă,
ar trebui să renunţ trei zile şi trei nopţi
la meserie, să cad pe inelele trupului,
dar nimeni nu vrea umblet târâş,
nu râvneşte nimeni urletul lupului.

Sunt istovită până la Dumnezeu,
prefer să dorm, e mai ieftin dormitul,
dar cu ochii deschişi şi la pândă mereu,
ca pasărea când îşi pune pe streaşină schitul.

N-am timp nici de zarea cu auroră,
n-am timp de mine niciodată,
mai smulg câte-o nenorocită de oră,
o secundă-nlemnită şi alta speriată.

Să te ţii cum se spune pe picioare
nu mai e meserie ci robie curată,
ca ocnaşii la sare.

O vacanţă, fie şi scurtă!
O, fericiţii care se târăsc pe burtă,
o, cer îmbrădat şi apă-ntrestiată!
Vergile umbrei pe tigrul de soare!

(Din Poemele Dagmarei / Les poemes de Dagmar, Ed, Lucman, 2013).


ion lazu, Fotografii: Mi-am amintit de...Palm Spring... 






luni, 27 mai 2013

Scriitorul zilei: Ovidiu Papadima
http://ilazu.blogspot.ro/2012/05/scriitorul-zilei-ovidiu-papadima.html




Poezia zilei: Elisabeta Isanos 

Mică-i lumea...

Se-ntunecă devreme pe pământ,
nici păsările nu mai ştiu ce sânt:
de noapte ori de zi? Şi zboară seara,
ca literele smulse din cuvânt.

E-o vreme blândă pentru cerşetori,
cu soare pentru cei ăncrezători,
dar se răzbună: cin-te-a pus să crezi?
Pe geam îngheaţă suflete de flori.

În lumea asta mică şi nebună,
îmi fulgeră-n călcâi, în cot îmi tună,
un cerşetor întinde mâna-n gol
şi degetele i se frig de lună!

(Din Poemele Dagmarei / Les poemes de Dagmar, Ed. Lucman, 2013) 




Fotografii... mi-am amintit de Pacific...(mai 2008...)




 


Fotografie







Lidia Lazu saluta Oceanul...
http://youtu.be/GKUROlsRI1k

Fotografie

duminică, 26 mai 2013

Scriitorul zilei: Eugen Simion
http://ilazu.blogspot.ro/2012/05/scriitorul-zilei-eugen-simion.html

Pagini de jurnal 1992 
15 august. Sf. Marie mare. Se duce şi vara asta! Numai că e o vară de care am profitat mai din plin, căci deja suntem aici, împreună, de o lună şi jumătate. Nici o singură zi nu am rămas în casă, mereu pe dealuri, noi trei – să ne săturăm de natură, de pădure, de aer, să ne vindecăm de Oraş, să ne îmbibăm de linişte şi tihnă montană...
Canonizarea Brîncovernilor.
Refuzul Guvernului de a-i da viza Regelui spre a veni la Timişoara, catedrala de acolo fiind ctitoria regelui Mihai. Se vede cît colo frica FSN că o nouă vizită a regelui ar înclina definitiv balanţa în favoarea Convenţiei.
Am citit diverse articole despre CTD-candidat şi interviurile date. Pare să fie sigur că va învinge în alegeri şi că, drept urmare, conform constituţiei îl va numi din nou prim-ministru pe Petre R., ca lider al partidului cîştigător. Oare chiar crede că aşa vor sta lucrurile? Ar fi, totuşi, o scuză. Mai urît ar fi dacă ar spune-o doar aşa, ca să arunce praf  în ochi.
În continuare nu-mi plac amatorismul şi diletantismul celor din C.D, - veleitari sau superficiali? De exemplu, au dat pe mîna lui Ştefan Radof prima intervenţie PAC la radio: o catastrofă de stupizenie, ca de brigadă artistică. Revoltător!
Nu mai pot asculta această muzică de disperaţi. O adevărată invazie, terifiantă, de disperaţi la radio, pe scenă, în videoclipuri. Trebuie să fim victimizaţi de această modă?
Andrei şi-a dat drumul la lecturi: Sadoveanu, Caragiale, unele schiţe le-a citit de două ori.
Mi-e dor de ai mei, din Luxemburg, veniţi acum la Slatina şi pe care s-ar putea să nu-i mai prind acolo, la sfîrşitul lunii.
25 aug. Ieri a plecat L., cu jale în suflet că ne părăseşte şi că se rupe din această zonă de care se lipise cu sufletul. Emoţia babei la despărţire, urările ei de sănătate, cerînd ajutor de la Dzeu, lacrimile ei. Eu bucuros să văd încă o dată că Lidia ştie să ajungă la suflete cu francheţea şi marea bunătate a ei.
Îmi vine ideea unui serial la ziar: Scrisori către viitorul preşedinte. Pretext pentru a relata diverse aspecte din realitatea românească.
Pornind de la o poză din ziar, intitulată O după-amiază liniştită la Spitalul 9: un grup de agitaţi în curtea spitalului, lîngă o maşină cu crucea salvării, o femeie ţinînd portretul lui Iliescu şi o mînă ridicată, cu semnul victoriei, iar deasupra, inscripţionată o lozincă gen Piaţa Universităţii: Iliescu nu uita Asta e Salvarea ta! Îmi vine ideea unei proze: Aurica, imediat după Revoluţie, activă în Piaţa Universităţii; obţine viza pentru Italia, însă nu pleacă, ambiţionîndu-se să militeze împotriva securiştilor care o persecutaseră şi chinuiseră mereu. Descurajată, după 2 ani şi jumătate se duce singură şi se internează la nebuni – de fapt tot ca să militeze, însă considerînd că numai aceia o mai pot înţelege. Ideea ei: îi conving de la om la om pe toţi nebunii, ieşim în stradă, acţionăm, nimeni nu ne va deosebi de oamenii normali. O parabolă.
Subiecte pentru Scrisori către Preşedinte: La Baia Popii dau de o casă părăsită şi de alta încă mai prăpădită, ca de ţigani, dar în care constat că mai trăieşte cineva: un fecior de 40 de ani şi maică-sa, slabă ca o sperietoare, cu umerii înalţi şi drepţi, cocoaşă în spate, dar nu între omoplaţi ci la şale. N-au lumină; un porc, 2 găini, 5 vite, iar izvorul este după deal. Acel om isteţ a rămas izolat pe deal pentru mama lui beteagă. Îmi atrag atenţia aceşti oameni nedescurcăreţi, cei care nu ştiu să se lupte pentru drepturile lor. Şi mila, care îi ţintuieşte de bătrâni, ca o ghiulea legată de gleznă.
(Din Lamentaţiile Uitucului)
va urma


Poezia zilei: Elisabeta Isanos 

Golemul

Arată-mi ce ţărână să frământ
şi cum să-ţi suflu viaţă prin cuvânt,
să te mai scot o dată la lumină 
cum trage cerul iarba din pământ.

Tot în zadar te caut şi te chem...
Aş frământa ţărână-ntr-un golem,
şi într-o noapte l-aş însufleţi
cu soarele făcut în palmă ghem.

Atâta vreau: în ochi să te privesc,
să te aud vorbind cu glasul tău,
să văd cum râzi, cum ţi se face milă,

a doua oară să te dobândesc
şi să te smulg prin farmece din hău,
o maică dusă, pururea copilă !

(din Poemele Dagmarei / Les poemes de Dagmar, Ed. Lucman, 2013.)



Cărţile prietenilor noştri : Monica Mureşan, 101 poeme, Colecţia Ideal, Ed. Biodova, 2013.



































 ion lazu, Fotografii ateniene...






sâmbătă, 25 mai 2013

Scriitorul zilei: Ştefan Bănulescu
http://ilazu.blogspot.ro/2012/09/scriitorul-zilei-stefan-banulescu.html

Pagini de jurnal 1992
4 august, continuare: Pe valea Arieşului Mic, altă lume, gospodării frumoase, case-vile, de parcă te afli în Elveţia, iar peisajul este mirific. Vizităm Muzeul Avram Iancu, în mare măsură un muzeu etnografic, ai mei au ce vedea şi-i interesează ce le explic. Mergem la vale prin sate şi vedem cascada Vidra, apoi prindem o ocazie şi ajungem la Cîmpeni, de unde abia la 8 seara luăm autobuzul spre Arieşeni. Ne oprim la Gîrda de Sus, găsim unde să dormim la o profesoară care s-a reprofilat pe agroturism. În centru se construieşte o biserică di granda, gust îndoielnic. Însă noi vizităm, a doua zi dimineaţa vechea bisericuţă de lemn, 1792 – două sute de ani încheiaţi! - căci pe cînd ajunsesem în dreptul ei, încep să bată clopotele, e slujbă, stăm de la început, oameni adunaţi de prin sălaşele de munte, preotul ne cădelniţează, credincioşii cîntă textele împreună, în cor. Podele legănătoare, pereţi de lemn, zugrăviţi, lumina venită prin ferestre, glasuri frumoase, genul de melopee, ceva între muzica bisericească şi doinele moţeşti trăgănate. S-a citit din Evanghelii, apoi preotul a ieşit să cădelniţeze şi a trecut prin faţa fiecărui enoriaş, parcă dîndu-i odată cu fumul de tămîie şi puţin har; în faţa mea s-a oprit şi m-a întrebat dacă am găsit loc de găzduire, a trecut în pronaos cu tămîierea şi la întoarcere s-a mai oprit o dată în faţa noastră, cădelniţînd, cu o solemnă înclinare a capului.
Andrei trăgea să plecăm, desigur cu gîndul la gheţar, dar Lidia nu s-ar mai fi desprins din acea atmosferă, cu cîntece-balade, lumină şi fum de tămîie. Am ieşit în fine, aş fi făcut vreo poză cu cimitirul din jurul bisericuţei cu turlă semeaţă, căci erau aspecte nostime: pălării negre puse pe cruci, desagi atîrnaţi de braţele de piatră. Dar L. nu m-a lăsat, i se va fi părut că stric vraja momentului.
Pîrîul Gîrda Seacă ne-a fermecat, apa ca un fel de miere prelingîndu-se pe mari lespezi, de fapt hidroxizii de fier din calcare. Urcăm preţ de cîteva ore, mereu pe drumeaguri cotite, de car şi de picior, printre poieni şi perdele de pădure, intersectîndu-ne cu 2-3 grupuri de tineri care coborau de la gheţar. Pe platou, case aşezate ciudat, pe mari blocuri de piatră; fîntîni cu par şi găleată. Gheţarul e o încîntare: se coboară într-un gol carstic oarecum patratic, pe trepte foarte dese, abrupte, de fier; descinzi direct pe podeaua de gheaţă albă-tulbure. Chiar în această antecameră dai de un prim cort de gheaţă, din care pe vremuri localnicii tăiau cu securea gheaţă pentru a ţine rece apa, aici o mare problemă, fiind vorba de o zonă carstică, aridă; mai departe un canin imens atîrnînd din falca peşterii; pe lîngă el pătrunzi în camera principală, coborînd încă un rînd de scări: stalactite şi stalacmite de gheaţă, înalte de 5-10 m, strălimpezi şi avînd forme umane ori animaliere – o privelişte mirifică, precum în castelele de cleştar din basme. Temperatura +1 grad vara, iarna – 7 grade, cînd formele cresc în dimensiuni, pe cînd vara se reduc cu o treime. Gheaţa de sub noi a fost sondată şi are 25 m grosime. Sunt şi alte încăperi, dar nu se vizitează, cum nici cele cu stalactite şi stalacmite de calcar colorate diferit. Fac vreo două poze pe scară, urcînd. Luasem un calup de gheţă translucidă în punga de plastic cu fructe.
Căutăm o poiană cu izvor, la sugestia ghidului. Acolo am mîncat şi am adăstat cîteva ore bune, L.+ A. au adunat chimen din fîneaţă de mi-au umplut rucsacul. Am ridicat tabăra pe la 6 pm şi am coborît spre Gîrda, pe acelaşi drum. Cînd să ajungem jos, întîlnire cu un nene cam beat, epitrop, ne văzuse la slujbă. Lungă discuţie: religie, naţiune, politică, le lăudăm bisericuţa şi preotul, dar trebuie să-i scot din cap năzbîtiile despre Rege: Nu e deajuns că l-au calomniat bolşevicii 45 de ani, acum noi să repetăm ce au născocit ei? Seara, relaxare acasă, somn bun; a doua zi pe la 9:30 plecăm de tot. Ne abatem pe la Peştera Poarta lui Ionel, ne minunăm de formele carstice date de şuvoaiele de apă, un fel de bazinete din care apa se prelinge, apoi intrăm în peşteră cu doar lanterna mea şi vedem ce s-a putut, deşi ar mai fi fost. Moment grav, cît pe ce să păşesc în golul unui aven fără fund. Frisoane de groază, dar nu le spun nimic. Ne retragem binişor, coborînd pe o scară de lemn cam putredă, cu fuştei lipsă. Masa o luăm în faţa peşterii, la soare, lîngă şuvoaiele şi bazinetele strălimpezi…
(Din Lamentaţiile Uitucului)
va urma 

Poezii de Elisabeta Isanos

Braţe seculare

Se-ntind spre mine braţe seculare,
Ca nişte crengi de carne şi de oase,
Nu sunt cu totul vie ci mă ţine
Pământul unor inimi arboroase.

Eu nu trăiesc de tot, ci numai par,
Cum face orice pasăre când cântă,
Eu vieţuiesc atât cât e nevoie
De mine-n pumnul care mă frământă,

Eu nu de tot m-am tras din primul gând,
Ci doar cât între vorbe o tăcere,
De-aceea veşnic braţul secular
Mă zgâlţâie şi a-nvia îmi cere,

Dar eu las viaţa să se odihnească,
Trăiesc încet de tot, se-ntind zadarnic
Braţe din veac din vis să mă trezească.

(Din Poemele Dagmarei / Les poemes de Dagmar, Ed. Lucman, 2013)


Cărţile prietenilor mei: Florina Ladislau, Culori scrise, Ed. Semne, 2013


  














ion lazu, Fotografii...în Groapa Văcăreşti...




vineri, 24 mai 2013

Scriitorul zilei: Ion Caraion 

          





Ion Caraion, pseudonimul lui Stelian  Diaconescu, născut în com Ruşavăţ / Vipereşti, dintr-o familie de ţărani; a urmat liceul din Buzău, perioadă în care, împreună cu colegul Alexandru Lungu a editat o revistă literară. S-a înscris la Filologia din Bucureşti, a început colaborările la reviste literare, cu poezii şi cronici literare. Face parte împreună cu Geo Dumitrescu, Constant Tonegaru, Ben Corlaciu din generaţia războiului. Redactor la Revista Fundaţiilor Regale l-a ajutat pe Marin Preda să debuteze în volum. Mereu pe baricadele literaturii şi publicisticii, a suferit două detenţii politice pe vremea regimului comunist, cea de a doua sub învinuirea de a fi redactat scrieri duşmănoase,; condamnat la moarte, sentinţa i-a fost comutată în detenţie pe viaţă. În poreajma lui 1964, când se eliberau, la presiunile internaţionale, ultimele loturi de deţinuţi politici, constrâns, Ion Caraion semnează pactul cu diavolul. Eliberat, repus în drepturi de scriitor, profită din plin şi îşi publică în avalanşă mulţimea de scrieri din lunga perioadă de ocultare; colaborând însă intens cu poliţia politică. După moartea lui Marin Preda, marele său susţinător, cere azil politic şi în 1981 se exilează în Elveţia, împreună cu familia.
Bibliografia lui Ion Caraion este copleşitoare: poezii, antologii lirice, în număr de peste 25 volume!!; eseuri, cronici literare, jurnale; traduceri din lirica de limbă franceză şi engleză, din romanele americane.
Află mai mult: http://ro.wikipedia.org/wiki/Ion_Caraion
Află mai mult:  http://reteaualiterara.ning.com/forum/topics/ion-lazu-prietenia
Află mai mult: ion lazu: Odiseea plăcilor memoriale

Poezia zilei
Ion Caraion, 24 mai 1924 - 21 iulie 1986

Gol

Am iubit o femeie care a plecat.
Am avut un prieten care m-a vândut.
Ţară. Drum pierdut.
Oraş fără niciun bărbat.
Eu am ajuns până-n ţinutul de unde
nu se mai crede şi nu se mai speră.

Nacelă

Atâta frunzărie de aur şi meduze
Întârziată-n carnea bacantelor, la hanuri...
Ne-au răguşit beţiile pe buze
şi sângele în căni de porţelanuri.

Îmbrăţişare limpede-n heralde
funingini scuturate şi imbolduri -
nu ne mai ştie vremea, plâng la şolduri
arhipelaguri mimice şi calde.

Deliciul de opium şi de comă
alunecă-n porfir de coapsă brună,
o strălucire reavănă cu-aromă
de piersici pârguite şi de prună.

S-au dezbrăcat aici zăpezile în goluri
fierbinţi, cu jurubiţe moi şi-agreste
Ne bântuie iubirea prin alcooluri
şi viaţă nu-i şi ziuă nu mai este.

(din volumul Cimitirul din stele, ed. Eminescu, 1995)


Pagini de jurnal 1992 
4 aug. Ar fi de notat drumul pînă la Bucureşti, pe o mare căldură. Dincolo de Ploieşti, intru în vorbă cu un profesor de la Brad-Barza, despre frumuseţile Apusenilor. Se bagă şi o doamnă, care pînă atunci citise Conan Doyle şi, deodată foarte însufleţită, spune: Am stat 35 de zile la Vîrfurile şi n-am mai vrut să ştiu de nimic. Eu, bucureşteancă, mă duc de 20 de ani la Vîrfurile şi nu mă mai satur. Dintr-odată foarte ataşată, probabil discuţia noastră despre Natură ne-a făcut simpatici acestei doamne. Pe peron în Gara de Nord familia Albu, ea şi copilul, îi ajut la bagaje. La capătul peronului îi aştepta Mircea, cu flori pentru ea şi bomboane pentru Ionuţ. Ea se grăbeşte să-i explice că am circulat la vagoane diferite. De ce n-am mai dat semne de viaţă? Suntem la Bulzeşti, în zona Brad; promitem să ne revedem la toamnă.

Acasă stau cîteva nopţi, nu-mi prea găsesc locul, singur ca niciodată şi stingher în propriul apartament; vizite la cumnaţi şi la tanti M., care îmi serveşte încă una din poveştile ei exaltate, gogonate, însă incontrolabile. Mă uit la Gimnastică femei, văd Memorialul durerii, impresionant, cu o musceleancă Elisabeta Rizea care a rezistat la torturi şi la ani grei de închisoare fără să-şi denunţe soţul şi pe ceilalţi partizani. Nu-i găsesc la telefon pe Popovici, pe Izverna, vorbesc cu Rodica Ciobanu, îmi spune că manevra lui Radu Câmpeanu este o diversiune; apoi chiar îl aud pe Mircea la Tv.
Vineri 31, sosesc cu autobuzul de seară la Bulzeştii de Sus şi, de departe, îi zăresc pe ai mei, L. izbucneşte în strigăte, A. chiuieşte şi zdupăie spre mine pînă în dreptul izvorului de sub drum. Urcăm la cucurigu, încep să desfac bagajele şi să povestesc de pe drum şi de acasă, apoi îi anunţ că mîine plecăm în excursie la Avram Iancu-Vidra-Scărişoara.
A fost o perioadă f. călduroasă, fără ploi şi vrem să profităm de vremea frumoasă, înainte să se strice. Ne pregătim ca de dormit în vreun fînar şi pe la 10 plecăm. Urcăm spre vf. Certez, apoi începem coborîşul spre Vidrişoara. Pe drum L. îmi povesteşte romanul de iubire al vecinei Doina, care a trăit cu feciorul gazdei noastre (în al cărui pat de holtei dormim noi, înghesuiţi ca vai de lume...). Vuia satul, nu-i putea opri nimeni. Iar Sandu a murit la sanatoriu, a doua zi după nunta fiului Doinei. Lumea se temea ca ea să nu se spînzure de durere, chiar atunci cînd a aflat, rudele o pîndeau. Comentariul celui care i-a spus povestea: Aici fiecare femeie are un amant, iar fetele nu mai sunt fete de pe la 14 ani. Se ştie cazul unei babe care a avut doi amanţi deodată şi a dus-o aşa cam pînă la 75 de ani, după care s-a potolit. Nu e prima oară că aud de săteni care se ţin fiecare cu cine poate. Parcă prin zona Olteţ-Alexeşti îmi spunea cineva: numai să-i vezi cum se strecoară spre pădure, cîte doi, cîte doi… Şi o ţin aşa pînă la bătrîneţe. Fiecare cu nevasta altuia, vezi bine. Mă întreb dacă la ţară e un caz aparte, pe Olteţ părea să fie chiar o modă! Are ăla amantă, să-mi găsesc şi eu una; oamenii avînd mai mult timp şi existînd atîtea locuri prielnice pentru întîlniri singuratice. Sau poate că la sat ei simt mai acut singurătatea, pustiul zilei, neîmplinirea afectivă, nevoia de a se agăţa de un sentiment durabil. De acel altceva...dorit, interzis.

va urma

Poezii de Elisabeta Isanos


Veşnicie

Miroase în aprilie a veşnicie
(a veşnicie în fragilitate),
fiind o pâlpâire tot mai vie,
cu-atât mai mult cu cât mai iute arde.

Pământul are numai ochi albaştri,
albine mor, dar sunt pe flori albine,
şi iată omul, mugurii şi iarba
pe drumul altora umblat de mine.

În fiecare clipă e alt soare,
în fiecare seară altă lună,
dar cineva pe cer înseamnă-ntruna
cu unghia ideea de cunună.

E vremea celor care mor de tineri,
etarnă tinereţea s-o-ntreţină,
e vremea existenţei de o oră
în care toată carnea e lumină.

Grădinile de zeci de ori pustii
cu-n singur braţ rănit le bate vântul,
miroase-a îngeri prăbuşiţi pe spate,

tu ziua asta proaspătă colind-o,
când păsări zboară-n cârje lungi de aer,
cu subţiorile iluminate!


Seară de toamnă

E seară, toamnă şi sfârşit de veac,
Mă-ntreabă pescăruşii ce mai fac...
Prea multe lucruri se sfârşesc deodată,
Parcă ne vine cineva de hac.

Scot domnii haine de la naftalină:
Or să mai meargă? N-or să le mai vină?
Îşi trag pe frunte borul larg şi moale
privindu-se-ntr-un luciu de vitrină.

Dar mie-mi place când s-aprind lumini,
Când mergi pe străzi şi-ţi vine să te-nchini
Aşa, degeaba... doar fiindcă-i seară
Şi pentru că ne facem mai puţini.

Pe strada goală lunecă hîrtii...
O umbră mă aşteaptă-n capul străzii...
Cei morţi cu morţii, viii cu cei vii.

(din volumul Poemele Dagmarei / Les poemes de Dagmar, Ed. Lucman, 2013)


Cărţile prietenilor mei: Theodor Răpan, Testament în Alfabetul Tăcerii, ed. TipoMoldova, 2013, pagini 715.




















ion lazu, Fotografii.. din Groapa Văcăreşti...