sâmbătă, 30 iunie 2012

Scriitorul zilei: Dorin Tudoran; consemnări; poezia zilei; fotografii de autor...

Scriitorul zilei: Dorin Tudoran, n. 30 iunie 1945

   


Timişorean prin naştere, face liceul Mihai Viteazul din Bucureşti, absolvit în 1963, apoi Filologia bucureşteană, cu licenţă în 1968. Redactor la Publicaţii pentru străinătate, apoi la Flacăra (1973-74), de unde se transferă la Luceafărul, unde lucrează până în 1980. Burse de studii în Franţa şi RFG.  Între 1977-1981 face parte din Consiliul de conducere al Uniunii Scriitorilor. În aprilie 1984 face cerere de emigrare împreună cu familia; în august acelaşi an, depune un Memoriu către Ceauşescu, evidenţiind "prăpastia de netrecut" dintre convingerile sale şi realităţile din ţară. În aprilie 1985 intră în greva foamei. Anchetat, împreună cu fiica de 8 ani. Pe data de 24 iulie 1985 părăseşte România, stabilindu-se în Statele Unite. Între 1987 şi 1992 editează revista Agora, pe care o expediază prin poştă unor scriitori din ţară şi din diaspora. După 1990 este reprezentant USA la Bucureşti, apoi la Chişinău. Scriitor disident intens mediatizat după Decembrie 89. Şi-a publicat dosarul de securitate, dând în vileag un număr de informatori şi colaboratori sub acoperire ai Securităţii.
A făcut bună impresie la debutul ca poet, a perseverat cu volume parcimonioase, răsplătite cu premii, dar a scris şi cronică literară de întâmpinare, publicistică, interviuri cu poeţi, inclusiv cu unii uitaţi (Eugeniu Ştefănescu-Est: "Am vrut să fiu poet şi om cumsecade", care se distanţau de "linie", de bună amintire, editînd câteva volume. După revenirea în ţară, şi-a publicat dosarul de securitate, a avut numeroase intervenţii în presă, a susţinut emisiuni la Radio şi TV, a acordat interviuri, în schimb a declarat că şi-a şters din computer ultimul volum de poezii, considerat redundant. Are un incitant blog de scriitor, prob, tăios, fără concesii.
În Dicţionarul său dar şi în Istoria sa Marian Popa îl consideră un om crispat, scrâşnit, însă un poet inteligent, lucrând cu intelectul, scriind în vers alb, desfăşurat; un poet "făcut" şi care, pe motive ideologice, a intrat în conflict direct cu lăudătorii ceauşismului naţionalist.  Lectura textelor îl contrazice, totuşi. Fiind vorba despre nişte cântece cu gura închisă, bine strunite stilistic. Dl Manolescu, care a militat în aceeaşi tabără cu poetul disident şi a menţinut legăturile prieteneşti, când atâtea relaţii s-au pulverizat post-decembrist, îi acordă 2 coloane în istoria sa critică, totuşi reţinut în aprecierile cu privire la opera poetică. (Şi expediindu-l pe romancierul Radu Tudoran la "Autori de dicţionar...")

Opera literară: Mic tratat de glorie, 1973; Cântec de trecut Akheronul, 1975; Martori oculari (publicistică; în colab. cu Eugen Seceleanu), 1976; O zi în natură,1977;Uneori, plutirea,  1977; Respirație artificială,  1978; Pasaj de pietoni, 1978; Biografia debuturilor (interviuri),1978; Semne particulare (antologie), 1979; Nostalgii intacte (interviuri), 1982; Adaptarea la realitate (publicistica), 1982; De bună voie. Autobiografia mea, Ed. Nord, Aarhus, 1986; Optional Future. Poems (trad. în limba engleză de Marcel Corniș-Pop), Europa Media, Inc., Daphne, Alabama, 1988; Frost or Fear? On the Condition of the Romanian Intellectual (trad. în limba eng. de Vladimir Tismăneanu); Europa Media, Inc., Daphne, Alabama, 1988; Ultimul turnir (antologie întocmită de Mircea Mihăieș),  1992; Onoarea de a înțelege. Interviuri, 1998; Kakistocrația,  1998 (eseuri; cu o prefață de Nicolae Manolescu; postfața de Dorin Tudoran); ( titlul volumului s-ar traduce din limba greacă prin Puterea proștilor); Viitorul facultativ. Poezii alese. / Optional Future. Selected Poems (ed. bilingva; traducere în limba engleză de Marcel Corniș-Pop: cu o prefață de Ion Bogdan Lefter), 1999; Tânărul Ulise. Antologie (cu o prefață de Mircea Mihăieș),  2000; Absurdistan: O tragedie cu ieșire la mare, 2006; Eu, fiul lor. Dosar de securitate, 2010; Pisicuț (Somnografii), 2011.

Citeşte mai mult: http://ro.wikipedia.org/wiki/Dorin_Tudoran

Poezia zilei
Dorin Tudoran 

Cântec

Şi tu care dreaptă stai
Împotriva legii din urmă
Ascultă-mă şi ascultă-mă
Cântecul meu se curmă.

Ziua mai pâlpâie doar
Cât un foc sub pietre ascuns
Trezeşte-te şi trezeşte-te
Fiară cu gâtul străpunc.

Trece un cal cu potcoave de frunze
Peste poteca uscată
Ridică-te şi ridică-te
Călăreţ cu inima spartă.

Citeşte cadranul vânăt
Ce ţi se roteşte sub sân
Încalecă şi încalecă
Animalul cu nervii de fân.

Cineva umblă să te atingă
Cu o rază subţire
Îndepărtează-te şi îndepărtează-te
În sfântă nemărginire...


Tâmpla


Ca şi cum tâmpla ţi-ar fi timpan
pe ea tot ce cade sună,
chiar ochiul acesta de pasăre
ceva pare să spună.

Ca şi cum tâmpla ţi-ar fi
ca meningele unui înger, subţire,
de câte ori o sărut
sângele sare din ea în neştire.

Ca şi cum tâmpla ce ţi s-a dat
nu e decât o perdea de apă,
de câte ori m-apropii
ea bate ca o pleoapă.

De parcă tâmpla ta ar fi
o aripă de privighetoare,
de câte ori îţi cânt,
tâmpla te doare.

(Din volumul O zi în natură, ed. Cartea romînească, 1977)


Ion Lazu: Fotografii de autor...
















 

vineri, 29 iunie 2012

Scriitorul zilei: Nicolae Bălcescu; consemnări; poezii, fotografii...

Scriitorul zilei: Nicolae Bălcescu, n. 29 iunie 1819 - d. 29 noiembrie 1852

     

Dintr-o familie de mici boieri din zona vîlceană Topolog, având 2 fraţi şi 2 surori, a adoptat numele mamei Zinca Bălcescu, deoarece tatăl a murit pretimpuriu; a făcut şcoala primară în particular, desigur cu dascăl grec, apoi Liceul Sf. Sava din Bucureşti, unde îi are ca profesori pe Ion Heliade Rădulescu şi pe Aaron Florian; coleg de clasă cu Ion Ghica, de care îl va lega o mare prietenie. Începe o carieră militară, dar fiind implicat în complotul din 1840 al lui D. Filipescu, face doi ani de detanţie la mânăstirea Mărgineni, pînă în 1843,  şubrezindu-şi iremediabil sănătatea. Este, împreună cu Cristian Tell şi Ion Ghica, unul dintre iniţiatorii asociaţiei secrete şi elitiste Frăţia, după model carvonar. În 1844 publică în revista Propăşirea de la Iaşi a lui M. Kogălniceanu şi V. Alecsandri, studiul istoric Puterea armată şi arta militară la români. Călătorii de studii în absolut toate provinciile româneşti, dar şi în Franţa şi Italia. Înfiinţează împreună cu August Treboniu Laurian revista Magazin istoric pentru Dacia, 1845-1848, unde publică Despre starea socială a muncitorului plugar din Principatele române şi un prim volum din cronicari.
Între 1846 şi 1848 se află la Paris, audiind cursurile lui J. Michelet, studiind în biblioteci şi arhive, participând activ la Societatea studenţilor români. Ia parte, în februarie 1848 la Revoluţia din Paris. La întoarcerea în ţară contribuie la redactarea textului Proclamaţiei de la Izlaz. În Guvernul Provizoriu va fi mai întâi ministru de externe, apoi secretar al Guvernului. La căderea revoluţiei, după doar 2-3 zile, este arestat de autorităţie otomane, dar evadează; trece în Transilvania şi încearcă o conciliere cu revoluţionarii maghiari, ajungând la o înţelegere cu Koshutt, care însă a fost încălcată de revoluţionarii maghiari. Sunt abia acum cunoscute dezastrele pe care aceştia le-au provocat în regiune. Extrădat de austrieci, exilat la Paris, se dedică cercetărilor istorice şi redactării capodoperei sale: Românii subt Mihai Voievod Viteazul, începută încă în 1846 - oarecum în tandem cu studiile celuilalt mare istoric al vremii, Mihail Kogălniceanu - text rămas nedefinitivat, publicat în tre 1861-1863 în Revista română, de Al. Odobescu, iar în volum, de acelaşi, în 1877.  La Paris publică studiul Despre împroprietărirea ţăranilor; colaborează la revista lui Adam Mickiewicz, la revista Poporul suveran a lui Dimitrie Bolintineanu, dar şi Mersul revoluţiei în istoria românilor.
Nicolae Bălcescu, personalitate eclatantă, patriot ardent, atras de ideea unităţii naţionale (fapt care l-a îndreptat spre personalitatea lui Mihai Viteazul), cercetător fără egal în epocă, a deschis istoriografiei româneşti căi noi de abordare. Influenţat de metodologia lui J. Michelet şi a italienilir, este un reformator al istoriografiei noastre, mutând definitiv accentul de pe abordarea cronicărească, ce avea atenţia concentrată pe succesiunea domitorilor, către ansamblul fenomenelor istorice, pe cercetarea evoliţiei instituţiilor statale - armata, administraţia etc, pe descrierea stării sociale, de exemplu starea ţăranului român sub Mihai Viteazul, legarea lui de moşie, ceea ce a frânat dezvoltarea istorică. Din prezentarea faptelor trecutului, din examenul critic al stărilor sociale, Bălcescu căuta să deducă ideile ce mişcă istoria, legităţile, deci o abordare la nivel ştiinţific dar şi filosofic.
Bolnav de plămâni, se strămută în zona mediteraneană, la Neapole, apoi în Sicilia, la Palermo, unde va deceda la numai 33 de ani, sărac, înmormântat într-o groapă comună, deci imposibil de identificat - neajutat de nimeni, ţinut până în ultima clipă la distanţă de noul domnitor. În altă variantă, cadavrul a fost preluat de călugării capucini, specialişti în mumificări, şi ar fi de văzut într-o mânăstire de-a lor
Posteritatea lui Nicolae Bălcescu este neegalată în istoria noastră. Numai cea a lui Mihai Eminescu o poate întrece. Formele concrete ale acetei glorii postume sunt la limita cu inimaginabilul: statui, nume de străzi, pieţe, cartiere, stadioane, aeroporturi, centre internaţionale, licee, şcoli, săli de conferinţe, tablouri, stampe, efigii, bancnote, timbre, monede, efigii, premii, filme; însă: mai puţine monografii, câteva reeditări şi mi-e greu să spun dacă se mai află în manuale sau a fost considerat "expirat"... Pe vremuri, nu neapărat atenţi la subtilităţile ştiinţei istorice, ne era lesne să învăţăm pe dinafară: "dincolo de culmea cea mai înaltă a Munţilor carpaţi se întinde mândra şi binecuvântata transilvanie..."
Un nume glorios. Inevitabil, să sperăm, în următorul mileniu.

Poezia zilei

Vasile Alecsandri - Bălcescu Murind

De pe plaiu-nstrăinării,
Unde zac si simt ăa mor
De amarul disperărei
Si de-al ţării mele dor,
Văd o pasare voioasă
Apucând spre răsărit
Si o raăa luminoasă,
Si un nour aurit.

“Pasarică zburătoare
Unde mergi cu dorul meu?”
“Am solie-ncântătoare
De la sfântul Dumnezeu
Să duc glas de armonie
Ţărmurilor românesti
Si să scald în veselie
Inimile ce jălşsti !”

“Raza vie, călătoare,
Unde mergi cu dorul meu?”
“Am solie-nvietoare
De la sfântul Dumnezeu
Să depun o sărutare
Pe al ţării tale sân
Si să duc o alinare
Jalnicului tău suspin.”

“Nouraş pătruns de soare,
Unde mergi cu dorul meu?”
“Am solie roditoare
De la sfântul Dumnezeu
Să mă las în Românie,
Ca să crească mii de flori
Pe frumoasa ei câmpie
Ce o plângi adeseori !”

“Du-te rază stralucită,
Du-te mică păsărea,
Si pe ţara mea iubită
Mângaiaţi-o-n lipsa mea !
Iar tu, nour de rodire,
Fă să crească-n sânul său,
Cu verzi lauri de mărire.
Floarea sufletului meu !”



ion lazu: fotografii...Pe Dig XXII...









joi, 28 iunie 2012

Scriitorul zilei: I. D. Sârbu; poezii, consemnări, fotografii

Scriitorul zilei: I. D. Sârbu, n. 28 iunie 1919 - d.17 septembrie 1989

   
Fiul unui miner din Patrila, urmează Literele şi Filosofia la Universitatea din Cluj, fiind discipolul lui Lucian Blaga, care îi va conduce doctoratul în filosofie. În refugiul universitar de la Sibiu, este unul dintre principalii actanţi ai Cercului Literar, împreună cu Ion Negoiţescu, Radu Stanca, Şt. Aug. Doinaş, Cornel Regman, Ovidiu Cotruş, Eugen Todoran. Participă ca soldat pe frontul antisovietic, este luat prizonier, dar izbuteşte să evadeze şi să revină în clandestinitate, cale de 2000 km, până în ţară.
 La absolvirea Universităţii, acest "atlet al mizeriei" după cum îl numise marele Blaga, devine asistentul lui Liviu Rusu şi în curând cel mai tânăr conferenţiar; este epurat din universitate, probabil refuzând să semneze delaţiuni împotriva lui Blaga. Este pentru o vreme profesor de liceu, apoi lucrează în redacţia revistei Teatru şi ulterior la Revista de pedagogie. În toamna lui 1956, legat de evenimentele din Ungaria, este arestat şi condamnat la un an de detenţie, pentru "omisiune de denunţ", deoarece poetul Doinaş, arestat el însuşi mărturisise că printre cei prezenţi la discuţia "duşmănoasă" despre revoluţia ungară fusese de faţă şi I.D. Sârbu; în preajma eliberării, la ordinul direct al lui Nokolschi, care nu uitase că fostul miner scrisese o comedie Sovrom Cărbune, în care satiriza exploatarea de către sovietici a bogăţiilor subsolului nostru, I.D.Sârbu este rejudecat şi pedeapsa mărită la 7 ani. La ieşirea din închisoare, va lucra o scurtă vreme în mină; va primi Domiciliu obligatoriu la Craiova, unde va locui până la sfârşitul vieţii; a lucrat ca maşinist la teatrul din urbe, reuşind să devină secretar literar la Teatrul Naţional craiovean. Publică diverse cărţi de teatru, povestiri pentru copii, două romane, fără a avea ecoul covenit în presă. Se consideră că romanul Cel mai iubit dintre pământeni ar fi fost inspirat din experienţa carcerală a lui I.D. Sârbu. Legătura este la îndemână: Petrini-Petrila. Alţi comentatori vorbesc de Ion Caraion ca prototip, iar alţii de Traian Chelariu, angajat la ecarisaj, după eliberare. Acest simplu fapt ar trebui să dea de gândit. Trei scriitori mari, inspiratori ai unui personaj devenit celebru. Nu e deajuns? Dar de ce nu mai mulţi, căci au pătimit în închisori peste 300 de scriitori?
I.D.Sârbu reprezintă la noi cazul scriitorul tipic pentru literatura de sertar. Cărţile lui importante au început să apară imediat după 1989: Traversarea cortinei (corespondenţa sa cu Ion Negoiţescu, Virgil Nemoianu şi Mariana Şora); Iarna bolnavă de cancer, 2 volume (corespondenţa cu familiile Petroiu, Maxim şi Cotruş); Adio, Europa, roman; Europa mea; Jurnalul unui jurnalist fără jurnal... Urmate de exegeze, de monografii, precum cele ale lui Nicolae Oprea şi Daniel Cristea Enache... Culegerea Zidul de sticlă, a cercetătoarei Clara Mareş, despre cei 32 de ani de urmărire de către securitate a obiectivului I.D.Sârbu.
O casă memorială în Petrila, un teatru de dramă în Petroşani, purtându-i numele, o placă memorială în Craiova...Opera puternică a unui mare scriitor, disident adevărat, dârz, incoruptibil, cu care am putea să ne mândrim realmente. Securiştilor şi politrucilor nu le venea să creadă că un fost comunist ilegalist refuză cu obstinaţie să devină colaboratorul regimului, fie şi din umbră, un performer al turnătoriilor, un abil profitor, un carierist eclatant...

Opera: Teatru: La o piatră de hotar (1967); Frunze care ard (1968);  Arca bunei speranțe (1970); Întoarcerea tatălui risipitor (1972); Sâmbăta amăgirilor (197; A doua față a medaliei (1973); Teatru (1976). Povestiri: Șoarecele B. și alte povestiri; Povestiri Petrilene;  
Opere publicate postum: Jurnalul unui jurnalist fără jurnal ; Adio, Europa!D e ce plânge mama? (1973);  roman pentru copii Dansul ursului, roman pentru copii și bătrâni; Lupul și catedrala, roman distopic

Citeşte mai mult: http://atelier.liternet.ro/articol.php?art=2212
 http://ro.wikipedia.org/wiki/Ion_Desideriu_S%C3%AErbu
http://grupareaaproape.wordpress.com/2007/01/04/id-sirbu-jurnalist-fara-jurnal-2005/
 http://www.romanialibera.ro/cultura/carte/dosarul-de-urmarire-al-lui-i-d-sirbu-devenit-literatura-252519.html
Casa memorială I.D.Sârbu din Petrila, jud. Hunedoara


POEZIA ZILEI,
LIDIA LAZU

***

Înconjurăm balta
mergând pe creasta betonată
urechea noastră stângă
se umple de cântecele
de dragoste ale păsărilor
broaştelor
ale tuturor
insectelor şi chiar a bărzăunilor
iar urechea cea dreaptă
se chinuie cu zgomotele
maşinilor nerăbdătoare
să ajungă la stop înainte
de culoarea roşu
în general înaintea tuturor

coborâm această pâlnie şi
mulţimea de flori sălbatice
care ni se par aranjate
după cele mai înalte criterii artistice
ne iau în stăpânire cu eleganţă
şi blândeţe
rămânem fascinaţi de
luminile solare care mângâie lacul
mereu în schimbare
pregătind toată suflarea
pentru adevăratul miracol
care se repetă
într-o deplină însingurare
câteva nopţi la rând
ţinându-ne cu sufletul
atât de aproape de stele
încât ne atingem uşor
şi reverberăm
ca şi cum am împrumuta
unii de la alţii ceva
un fel de putere magică
şi nu ne-am mai sătura
19 iunie 2012   

***

Cerul pe care-l vedem
de la nivelul bălţii
este cu mult mai bogat
decât cerul înghesuit
între blocurile străzilor
aşa că
în fiecare seară
facem un pelerinaj
găsim mereu o plantă
o vietate pe care ieri n-am observat-o
o lumină
oglindită-n ochiurile
de apă care-au rămas înşirate
printre atâta stuf şi multe alte 
o mireasmă tare
de boz înflorit
un parfum suav lângă
un câmp de mărăcine
cu flori rotunde acoperite
de un puf
protejat de ţepii grozavi
răspândiţi pe tulpină
cu mare precizie
o adiere de vânt
ne răsfaţă cu fel de fel
de mirosuri venite de oriunde
şi pentru ca totul să ţi se pară
un vis la care poţi să te întorci
când şi cât vrei
păsări şi broaşte şi musculiţe
îşi cântă
de dragoste
la întrecere
formând un cor
pentru care şi îngerii
se bat
23 iunie 2012


Ion Lazu: consemnare: Lansarea la Rotonda MNLR a noului volum de poezii Sub Steaua Câinelui, de Victoria Milescu, Ed. Tracus Arte, 2012.
Greu de închipuit, de explicat şi mai anevoie, (dar avem şi producem la moment documente fotografice  incontestabile!), marea înghesuială de la Rotonda MNLR, în preajma orei 13 a acestei zile caniculare... La semifinala de ieri, parcă totuşi mai erau câteva locuri neocupate la peluze, sub faldurile serii ucrainiene. Dar sub steaua câinelui?! ...Au fost sechestrate şi aduse scaune de prin toate birourile Muzeului. Scriitor lângă scriitor - lucru de mare mirare, având în vedere orgoliile y comprys.. S-a lansat ipoteza că ar fi vorba despre o confrerie a brăilenilor, cu rădăcini istorice în perioada fanariotă..., pornindu-se chiar de la faptul că printre actanţi au fost identificaţi: Lucian Chişu, coleg de clasă şi de cenaclu cu autoarea, Gabriel Dimisianu un demi-elin!), Nicolae Grigore Mărăşanu, alţi brăileni răzbătători... şi fapt este că de la Brăila până la Bucureşti, toate localităţile mai răsărite şi-au trimis reprezentanţii, inclusiv dl George Călin de la Urziceni; altă ipoteză fiind cea a cenaclurilor bucureştene şi bărăgănene reunite, sau a redacţiilor revistelor literare la care a colaborat brăileanca; de nu cumva ar fi vorba despre o comasare a editurilor care în timp i-au publicat cărţile; o anumită confuzie a creat vestea că avem trimişi de la Londra, din Georgia fostă sovietică, de nu mai ştiu unde. Ca să fie stabilizate lucrurile, Universitatea l-a delegat pe dl prof. Ştefan Cazimir, chiar şi Asociaţia Bucureşti a USR l-a trimis pe însuşi preşedintele său Horia Gârbea...Pentru rezon de simetrie cu Muzeul literaturii, Biblioteca Metropolitană l-a trimis la înaintare pe dramaturgul Emil Lungeanu Părea improbabil tocmai faptul că pe toţi aceştia i-ar fi adus împreună, la ora cea mai fierbinte a zilei, anume dragostea de Poesie... Şi totuşi!
(Să-i enumăr, chiar şi pesărite, cu explicabile lacune, pe cei aproape o sută de participanţi, în frunte cu octogenarii Radu Cârneci şi Toma George maiorescu mi se pare superfluu - şi ar fi să dublez volumul acestui text - dar aveţi şansa de a le descifra chipurile în fotografiile juxtapuse. 
Au cuvântat: Lucian Chişu, suplinindu-l cumva pe editorul Ion Cristescu, "prins într-o filmare"; Ştefan Cazimir, despre dualul eu-lume, de la care porneşte poezia, citindu-ne cu metodă nu mai puţin de 5 poeme; Horia Gârbea, autor al prefeţei, cu un ingenios excurs în lumea diminutivală a poetei , conducând la încheierea că lumea mare se face din asamblarea meşteşugită şi migăloasă a lucrurilor mărunte; ne-a citit el însuşi câteva poeme, pe cel din urmă mărturisind că ar fi dorit să-l fi scris el; Emil Lungeanu, făcând o seamă de legături spectaculoase, filologice-istorice-culturale: de la canicula care ne oprima chiar în acele momente la căţeluşa latinilor: canicula, de la costelaţia câinelui la steaua Sirius, de la apariţia numitei constelaţii la revărsările Nilului, la începutul de an egiptean... Despre tonul general elegiac, despre stăpânirea mijloacelor, despre eficienţă, despre adecvare. Este posibilă poezia în lipsa adecvării la obiect? Logic, elocvent, convingător. Din sală s-au ridicat voci dornice să elogieze  performanţa autoarei: Poetul Gheorghe Istrate, cu deja cunoscuta-i scuză de timiditate, pentru a ne citi un text de doar jumătate de pagină. "Depinde cât de mare e pagina...", a punctat Horia Gârbea. "Depinde cât de mărunt e scrisul...", am riscat eu...Şi toţi l-am ascultat pe poetul de la Limpeziş- Buzău, elogiind-o pe "Victorina." Scriitorul Ion C. Ştefan a rostit o singură frază, însă iscusit adusă din condei. Au recitat câte două poeme: actriţa Lidia Lazu şi o studentă la teatru.
Flori, felicitări, îmbrăţişări, fotografii de grup, autografe - şi multe vorbe bune între confraţi;  şi o trataţie ca de amiază în regim mediteranean...




















ion lazu: Fotografii, Pe Dig, XXI...





miercuri, 27 iunie 2012

Scriitorul zilei: Emanoil Bucuţa; consemnări, poezii, fotografii...

Scriitorul zilei: Emanoil Bucuţa, n. 27 iunie 1887 - d.7 0ctombrie 1946
Emanoil_Bucuţa    

Născut la Bolintinul din Deal, ca fiu al unui mic funcţionar Ioniţă Popescu, odraslă de preot şi al unei ardelence (numele de familie Bucuţa, adoptat de viitorul scriitor) , a făcul  liceul Sf. Sava şi a luat licenţa în filologie în 1912, după care a mers la Berlin pentru un doctorat pe care nu l-a mai trecut. Etnograf, folclorist, istric literar, poet şi romancier, devenit membru corespondent al Academiei, a deţinut mereu funcţii administrative prin ministere. Nu-mi este clar de ce unii se referă la biolog, la medic... Colaborator la reviste literare, a iniţiat el însuşi câteva, de exemplu Boabe de grâu, 1930-1935.
Maria Popa îl citează de 7 ori în primul volum al Istoriei sale, George Călinescu, foarte atent cu scriitorul, îi acordă un articol de 4 coloane întregi şi îl mai citează de 7 ori; îl consideră "primul poet intimist în înţelesul propriu al cuvântului", punându-şi în pagină "micul sentiment", "universul casnic", oferind "mici vitrine de cristaluri grele". Îl consideră ca exersându-se în tehnica Heredia şi un foarte bun sonetist, citându-i în întregime un sonet erotic. Călinescu citează fără reţineri din Cântece de leagăn, poezii scrise despre primele luni de viaţă ale progeniturii sale. Ca prozator, Bucuţa este descriptiv, în maniera documentaristului sau muzeografului; când acţinuea se petrece la Balcic, avem actanţi dobrogeni, turci, bulgari, fiecare descris în aspectele etnografice - de la costum, la vorbire şi obiceiuri - cumva în maniera costumbrismului spaniol?; idem când acţiunea se desfăşoară în Transilvania, avem scene cu saşi, maghiari, secui etc. În revistele sale şi în studiile etnografice, ex: La Huţuli, între Suceava şi Ceremuş, 1932, pune în valoare fotografia etnografică, devenită de atunci instrument de lucru.
A fost primul editor al corespondenţei de 3 decenii dintre Titu Maiorescu şi Duiliu Zamfirescu, 1937, cu o prefaţă foarte pătrunzătoare în ce-l priveşte mai ales pe Duiliu, prezentat ca om distant, megaloman, jucând rolul unui pontif şi scriind, fără să clipească: "...e uşor să mă consider cel mai mare romancier român, din moment ce sunt singurul"... (îi desconsidera pe Caragiale, Slavici etc).

Opera: Florile inimei: Miniaturi: Oglinzi: Cântece de leagăn, Cartea Românească, Bucureşti, 1920;  Românii dintre Vidin şi Timoc: Cu un adaus de documente, folklor, glosar, fotografii, hărţi, Cartea Românească, Bucureşti, 1923;  Fuga lui Şefki. Roman, Cartea Românească, Bucureşti, 1927;  Maica Domnului dela mare, Colecţia Gândirea, Cartea Românească, Bucureşti, 1930;  Balcic, Ramuri, Craiova, 1931 (republicat în 2003 la editura Cronicar, Bucureşti);  Institutul Social Român, Institutul de Arte Grafice "E. Marvan", Bucureşti, 1931;  Biblioteca satului, Colecţia Cartea satului, Fundaţia Culturală Regală "Principele Carol", Bucureşti, 1936 (Cu o vedere în culori după G. Petraşcu şi cu alte chipuri);  Pietre de vad (3 vol.), Editura Casei Şcoalelor, Bucureşti, 1937 (vol. 1), 1941 (vol. 2), ? (vol. 3);  Legătura roşie, Colecţia Cartea satului, Fundaţia Culturală Regală "Principele Carol", Bucureşti, 1938 (cu desene de J. Giurgea-Negrileşti şi cu o vedere în culori după o pânză de Ştefan Popescu);  Capra neagră. Roman, Casa Şcoalelor, Bucureşti, 1938 (Cu desene de Mac Constantinescu; republicat în 1977 la editura clujeană Dacia, colecţia Restituiri, ediţie îngrijită, prefaţă şi note de Ion Vartic; coperta de Vasile Pop Silaghi);  Scrieri (2 vol.), Editura Minerva, Bucureşti, 1971/1977 (cu un studiu introductiv de acad. Perpessicius; Text stabilit şi note de Lucia Borş-Bucuţa şi Violeta Mihăilă: vol. 1 cuprinde romanele Legătura roşie, Fuga lui Şefki şi Capra neagră;   Mozaic: Memorii, Editura Cronicar, Bucureşti, 2004;  Crescătorul de şoimi, Colecţia Cartea vremii, Fundaţia Culturală Regele Mihai I, Bucureşti;   Românii din Bulgaria, Cartea Românească, Bucureşti; Poveştile crivăţului etc.

Citeşte mai mult: http://ro.wikipedia.org/wiki/Emanoil_Bucu%C8%9Ba
http://agonia.ro/index.php/author/0036522/type/all/Toate

Poezia zilei
Emanoil Bucuţa:  

Psalm

Cînd erai în lumea ta
Nu ştiai ce e cuvîntul,
Ci o harfă doar cînta
Cînd intra prin coarde vîntul.

Un arhanghel potrivea
Glasul orelor, din cuie;
Fiecare cui o stea,
Coarda, foc de sori ce suie.

Psalm pornea prin ceruri plin,
Într-un vînt de aripi albe,
Şi pe urmă-i cristalin,
Şi voi, îngeri, salbe, salbe.


Ion Lazu: consemnări.:Un comentariu pe blogul lui Nicolae Ciobanu-Roman:

Da, prietene Culai, sensibilă această poveste despre Fecioare îndrăgostite de Carte.  Cei din astă zodie pot lesne trage spuza pe-a lor turtă, nu-i bai şi o leacă de neagresivitate nu strică! Dar nu e mai creştineşte să acceptăm că mai orice condeier este un suflet de femeie, hai de fecioară, deşi numai feciorelnic nu-i scriitorul ce se bagă pe sub toate subiectele şi ţine la tăvăleală, nu glumă...
Dar încă mai frumoasă este această poveste a primului raft de bibliotecă... Cât de sugestiv este acest obiect de mobilă... flotantă, făcută  de-un meşter dulgher din vecini, în ideea că de ne-om muta, vom luare şi raftul cu noi...  Ăsta fiind un aspect şi e de primă mână. Iar faptul că ai chitit raftul anume ca să-ţi asigure intimitatea şi să te apere de agresiunile gazdei-maştere e chiar cea mai frumoasă metaforă a Cărţii, a bibliotecii. Care ne apără de răul lumii cotidiene şi ne asigură un contrafort de cetate asediată, în apărare... Dar n-am folosit stratagema asta de când ne ştim, noi, cetitorii de literatură, de ficţionării?!
Iată, printr-o potriveală, cum îşi încheie dna Magda Ursache articolul despre "CAZU LAZU...", paginile 206-211, citând din partitura mea la Himera literaturii:
"Mantia protectoare anti "iepocă" e manuscrisul. Aşa cum cele 6-7 luni de teren, departe de Bucureşti şi de redacţii ori edituri, îi asigură sistemul imunitar. Distanţa e vaccinul la toxinele literare.
Credinţa scriitorului Ion Lazu?
"A te îngropa în manuscrise. Te vor proteja de frigul morţii, aşa cum te-au izolat de viaţă."
Hârtia scrisă poate orice, chiar să învingă timpul."
Devotat, Lazu.





ion lazu: fotografii,Pe dig, XIX...