miercuri, 24 august 2011

ion lazu: un text pentru Marin Ifrim. Sonetele verii - IV

comentariu pe blogul lui LIS

Rar mi-a fost dată bucuria de a citi un text mai echilibrat şi mai percutant, tăiat din linii fără cusur, precum cel al dlui Marin Ifrim, căruia poate am să-i trimit pe e-mail un text mai rotund. (Căci lăudându-i-l dnei Passionaria, mi-a dat adresa Dumnealui.) Şi atunci, purtându-se discuţia între doi oameni aşezaţi, fără ţâfne (urăsc asta, consumă enormă energie din partea celor din preajmă), să o luăm pe rând:
1. În textul Dvs citim „pietre litice”. Eu am intrat pe „adioletea” şi am găsit chiar în primul paragraf „paste litice”. Din răspunsul de mai sus ar reieşi că dimpotrivă, pietre litice este opţiunea nestrămutată a lui IGh...
2. A dispărut tăbliţa? Când? Şi cât timp va fi stat acolo, cu anii, până s-au scârbit localnicii? Iar ce vreau să fie clar între noi este că tăbliţa a rămas pe blogul IGh., şi nu întâmplător este încă acolo, deci nu pentru că ar fi pus  tăbliţa „la supărare” şi s-a răzgândit, ci de pe gard a scos-o presat de masse. (Afară e spoit gardu...) Iar dincoace, pe blog, o ţine în continuare, deşi era mai lesne de Deletat, nu? Or, din câte ştiu eu despre IGh., ciudăţenia sa e „tare cu-nţeles”.



3.Că „nu a găsit înţelegere nicăieri” Începând, se subînţelege, cu autorităţile locale, apoi cu cele judeţene, cu cele de la Minister, Senat, Preşedinţie ... (Aproposito: credeţi să fi scăpat vreunul dintre succesivii preşedinţi?) Pare logic să faci astfel de întâmpinări, când te ştii posesor al unei colecţii... epocale, nu? Să se fi adresat acestor organisme sub pseudonim? (Dar ar scrie IGh. Sub pseudonim, că aşa nume glorios?)Nu ştiu bine aceste autorităţi cine este IGh., ce valoare are lirica Dsale? Pare exclus, ştiu prea bine cine li se adresează, sau pot afla de la oricine. Întrebarea de bun-simţ: De ce nu au dat curs dorinţei colecţionarului de a-şi vedea comoara trecută la Tezaurul de Stat? Cred că şi răspunsul la întrebare este de bun-simţ.


3.1.În ce mă priveşte, ştiu chiar mai mult de-atâta, despre demersurile lui IGh., prin forţa lucrurilor. Cum adică?  Ce am eu cu... toate astea?  La apariţia Albumului meu cu pietre, deci în 1984, i-am prezentat cartea. A privit cu atenţie imaginile. Mi-a spus, cu neclintirea ideii fixe: „Ale mele sunt altfel!” I-am sugerat: poate doar alte aspecte, în fapt este acelaşi fenomen... Mi-a promis că mă invită la el acasă, să le văd la faţa locului. Nu a făcut-o. De fapt s-a evitat o scenă penibilă, jenantă. Să mă fi dus la IGh. cu 2-3 pietre de-ale mele şi să-l umilesc definitiv?


3.2. Nu e de trecut cu vederea că Albumul meu a stat 10 ani la editură. Că a apărut redus la jumătate. Şi că din eseul despre frumosul din natură mi-a fost scos anume paragraful/pagina, despre cazul IGh., Precum că e bine că totuşi apare..., iar cartea se susţine şi fără aceste accente polemice.  Să mă fi luptat mai departe cu redactorul, buzoian el însuşi?


3.3. Iar după „evenimente”, mă văd cu poetul la intrarea în metrou Victoria, mă trage de-o parte şi mă roagă să-i întocmesc o adeverinţă precum că pietrele sale sunt... naturale. Da, cu mare plăcere! Dar... de ce schimbarea cu 180 grade? Fiindcă vrea să scoată colecţia din ţară, unde nu a găsit înţelegere; este ataşat cultural în China, vrea să ducă acolo colecţia, să o doneze marelui popor frate şi prieten din China. Măi, să fie... Nu m-a mai căutat, să-i dau atestarea. S-a întors din China. Cei de acolo, evident, nu aveau nevoie de..., nici pe degeaba..., la câte au dânşii lucruri tot unui şi unul, o uimire...


3.4. Apoi a reluat demersurile, de data asta vrând să dea o palmă ... istorică nevrednicului popor român (căruia, în paranteză, dar fără pic de glumă) declară mereu că îi dedică toate operele sale, lirice sau deopotrivă, litice...), oferindu-le duşmanului Chinei, duşmanului nostru tradiţional, nu? Ruşilor, adică! Însă, culmea, nici aceia, vedeţi bine, nu le-au vrut nicicum, pietrele. Sigur, câteva roabe cu bolovani, dar trebuie să le expui, să cheltuieşti...(de-a surda... cine permite?)


3.5. Iată-l deci pe  împătimitul colecţionar posesor unic al propriei „comori”, la Sărăţeanca, însă sub tăbliţa Proprietatea statului rus... ( Stai aşa: Nu cumva a fost sesizată Ambasada rusă? Zic şi eu...).
4. „Formele lor dau de gândit”, concedeţi Dvs, dle IM. Şi lui Van Deniken i s-a părut că ar fi ceva, în alte împrejurări, dar în loc să-i întrebe pe cei din meserie, a escrocat lumea cu năzbâtiile sale. Până când... Căci una e să nu ştii explicaţia şi cu totul alta e să ignori ce s-a stabilit şi să te lansezi în ... lung (şi bănos) prilej de vorbe şi de ipoteze...


5. Pietrele au fost găsite nu oriunde, ci „într-o necropolă”, precizaţi Dvs... Ştiam. Răspund: Aşa se adună îndeobşte pietrele, la baza pantei.  Puneţi o grămadă de nisip cu pietriş pe pantă şi aşteptaţi să plouă. Nisipul e antrenat de apă, iar pietrele, în timp, prin pierderea suportului de nisip, se vor aduna în prima denivelare de la baza versantului. Ce mare filosofie, dle I.M.? Eu înţeleg să-i dăm o şansă supranaturalului, dar nici chiar aşa...

5.1. Tocmai faptul că în realitate astfel de pietre litice se găsesc şi sunt descrise ca atare în toată aria Subcarpaţilor, în Ardeal, oriunde altundeva în toată lumea, iar nu „doar la Istriţa”, ar trebui să tranşeze lucrurile, o dată pentru totdeauna. Numai cu IGh. nu se poate.  El neagă omniprezenţa cremenei, cum ar veni...  Cremenea se află numai în amnarul dumisale, cică... Aici e buba!
6. „Lumea tace...” (cu privire la pietrele litice) Dar s-a scris, în epocă, destul. Îmi amintesc meşteşugitul reportaj poetic, cum altfel?, al lui T.G. Maiorescu,. Am citat din el în eseul  din Album. Am publicat eu însumi, după evenimente (căci înainte... să nu te fi atins de...megalitice, de naţional-comunismul nostru neaoşist..) vreo 2-3 articole, unul chiar în Rom. Lit., pentru care m-a felicitat Mircea Ciobanu (Vezi I.L.: Scene din viaţa literară, 2007.) Mai direct spus, lumea s-a resemnat că lui IGh. n-o să-i treacă, fie şi împotriva tuturor evidenţelor.


6.1. „Cunoscut prin excentricităţi”, cum singur şi bine spuneţi.  Apoi, că înşivă bănuiţi a fi, în ce-l priveşte pe IGh. „mai subiectiv decât cred”, nu e de condamnat, în principiu, la un poet ce admiră alt poet. Eu însumi îl admir pe IGh. Cu precizarea: ca poet, dar mi se pare necesar să atenţionez: Adevărul nu are a face cu admiraţia. Altfel unde ajungem?


7.  Dar nici a spune adevărul nu e fără riscuri, se ştie.  Mă vedeam cu poetul IGh. pe străzile dinspre parcul IOR, ne salutam, schimbam o vorbă. Apoi aflu că s-a retras la casa părintească. Mare lucru pentru cel ce are această posibilitate! M-am bucurat. Şi-l zăresc după multă vreme, eu venind dinspre Academie, pe celălalt trotuar. Îl strig, fac semne, trec în mare grabă şi nereglemantar Calea Victoriei : să-l salut, să... Vede că mă grăbesc să-l salut, se propteşte în mijlocul trotuarului şi... rânjind  necruţător, mă înjură de mamă, cu toate cuvintele la vedere.  Ecce homo?!?
Ion Lazu, 24 august 2011               



Ion Lazu: Sonetele verii

Închis!


O, ca să vezi... Se stinse la "Sonete"!...
Oblon trântit... Şi scrie că ÎNCHIS e...
În faţă teancuri zac, de foi nescrise
Şi-alături dorm uneltele discrete

Cu care-ai depănat pe îndelete
Serii întregi "Pro-contra lui Murgeanu",
Pe teme la-ndemână, cu toptanul
Şi mânuind metafore-atlete

Ca să-l ridici în slăvi, cu imnuri nete,
Unde, semeţ, cutează doar hultanul
Sus, în tării, unde se schimbă anul,
Sihastru, printre stânci anahorete.

Ci astăzi, vai!, închis e la "Sonete"...
Ce-amară umilinţă-mi faci, Poete!

23 august 2011, la aniversarea Măreţei zile...




11 comentarii:

  1. Domnule Ion Lazu
    Deoarece si eu ma mandresc cu pritenia unui coleg de-al dumitale, toate postarile ce vi le citesc, recunosc mai mult pe blog la LIS, imi provoaca o adevarata desfatare emotionala !
    va multumesc !

    Nu va scriu mai multe deoarece, din motive pe care doar vag le banuiesc, nu mai pot posta nici pe acel blog si s-ar putea ca si aici sa ma intalnesc cu aceasta misterioasa banare care ma insoteste pe anumite bloguri.
    Cele bune

    RăspundețiȘtergere
  2. Astfel de pietre am vazut şi la Sărăţeanca, în beciul-magazie din spatele casei de la ţară al poetului Ion Gheorghe. Stranii, dar numai privirii nu şi unui eventual comentariu danikeean. am postt aceste ginduri dupa alte trei-patru interventii fara succes (şi atunci am retrimis pe blogul LIS intervenţia). Nu mai înţeleg nimic din ce mi se întâmplă.

    RăspundețiȘtergere
  3. 1. Däniken, despre care amintiţi, mai spunea: „Adam a văzut limpede cum „ieşea fum dintre roţi” când împreună cu Eva priveau înspăimântaţi acel car ce li se arătase pe cerul alcătuit de Dumnezeu. Îşi argumentează spusele, prin faptul că „aşa este înregistrată întâmplarea în Manuscrisele de la Marea Moartă”. Cred, mai curând, în faptul că astfel de însemnări le-a găsit în epopeile unor popoare (care, nota bene!, fabulau frumos) şi furat de măreţia descoperirii, le-a pus pe seama unor vechi înscrisuri (şi aici, va trebui să fim mult mai atenţi!): „Este secolul nostru, cu descoperirile sale, care pătrund atât de adânc şi de tulburător în viitor, într-adevăr aşa de cutremurător?” ... Totul este de domeniul posibilului, atâta timp cât nu poate fi demonstrat. Aşa e d-le Däniken: nu e vina noastră, dacă vechile izvoare scrise, precum şi legendele omenirii, prezintă atâtea fantasmagorii. Datoria noastră (acum) e să le privim cu adâncă seriozitate. Ceea ce şi facem (vedeţi a. m. în Jurnalul LIS).
    2. Ovidiu, în „Metamorfozele”, scria următoarele: „Alţii spun că păstorii lovind piatra de piatră ajuns-au/Până la urmă că-n mâini le scăpărară scântei:/Una-n cădere s-a stins, iar a doua ajunse pe paie;/Iată pricina ce dau flăcării la Palilii”. Ce nu ne-a spus Ovidiu despre cea dintâi, se găsesc poeţii azi să ne spună, dând cu presupusul, ori îndeplinind sfatul zeiţei Tetis: Împlinit e din partea lui Zeus/Tot ce-ai gândit înainte, când braţe-ai înălţat şi fierbinte/tu l-ai rugat”. (Iliada).
    3. Când Andersen, prinţul poveştilor, scria despre faimoasele cariere de piatră de la Carrara, făcea şi următoarea precizare: „Acesta este pentru mine muntele fermecat, unde zeii şi zeiţle antichităţii, ferecaţi în blocurile de piatră aşteaptă un vrăjitor puternic, un Thorvaldsen sau Canova, pentru a-i elibera şi a-i readuce la viaţă”. Ion Gheorghe crede că lui i-a fost hărăzit de zei să trâmbiţeze vestea aceasta. Să-i lăsăm o parte a monezii aruncate de zei, cu care să se bucure, şi, când, mai mult, o şi face magistral în cele versuri ale sale.
    4. Şi luăm aminte: „Mărturisindu-le în viu grai ne dau depresii-profunde, sminteală,/Este mai bine a le consemna în versuri”. (Ion Gheorghe).
    5. „Dar omul nu-i făcut să fie înfrânt (grăia bătrânul lui Hemingway). Un om poate fi nimicit, dar nu
    înfrânt”. Atâta timp cât el nu e singur în lupta lui. Sau, are de partea sa pietrele, ca Ion Gheorghe.
    O noua incercare.

    RăspundețiȘtergere
  4. Raspuns dlui Tudor Cicu pe blogul LIS:
    24 Aug, Dle Tudor Cicu, intervenţiile Domniei voastre sunt un adevărat prilej de bucurie intelectuală pentru subsemnatul. Vă sunt îndatorat. Şi da, Van Deniken- escrocul! a mirosit bine: acolo, în manuscrisele de pe tăbliţele de lut sunt cele mai importante revelaţii privind natura umană şi mi se pare mai mult decât evident că de acolo porneşte totul în civilizaţia noastră multimilenară. Acolo sunt zeii tuturor religiilor, toate motivele culturale, iubirea, prietenia, trădarea, ura, Răul, Binele, destinul, gloria, trecerea, moartea-nemurirea. Ghilgameş, măreaţa epopee, pe care, oroare!, nu o văd trecută între primele 100 cărţi ce au influenţat mersul omenirii.
    Mai departe, la Ovidiu, care descrie descoperirea focului prin izbirea a două bucăţi de cremene. Revenirăm la ce-i scriam Doamnei Doina, despre preeminenţa silexului (care "a făcut diferenţa").
    Mai departe, până şi I.Gh. are uneori dreptate: gura păcătosului. Reproduc: „Mărturisindu-le în viu grai ne dau depresii-profunde, sminteală..." Fără comentarii.
    Şi acum partea tehnică: nici eu nu sunt vreun iscusit al netului. Sunt atâtea programe, le folosim cu toată încrederea-credulitatea, dar de ex. mie, când scriu un cuvânt de provenienţă franceză, îmi apare de la sine un tt, un e final, un ss etc. Îmi pare atât de rău că nu reuţiţi să postaţi pe blogul meu, al doilea, meşterit artizanal de mine, în disperare de cauză. Şi unde, la Comentarii eu însumi sunt constrâns să apar ca... "Anonim spunea..." Încercaţi, rogu-vă şi Dvs la "Comentaţi ca...", alegeţi Anonim, ultimul din înşiruire, clik pe anonim, şi: scrieţi textul apoi previzualizaţi, apoi copiaţi literele ce vă apar, apoi clik pe Postare. Succes! Voi aştepta rezultatul. Al Dvs, Ion Lazu

    RăspundețiȘtergere
  5. Răspuns doamnei Doina Popa, pe blogul LIS:
    24 aug.011. Doamna Doina, aveţi perfectă dreptate. Când spuneţi pietre, eu îndată mă gândesc la primele pietre pe care am pus ochii, cele din prundul gârlei noastre de la Cireaşov-Slatina. Or, vă daţi seama, acele pietre, dislocate din baza terasei Oltului sunt, cu cele 100-200 gr ale lor, realmente punctele cele mai dure ale uriaşelor mase de roci ce alcătuiesc un munte! Atenţie, un munte., nişte masive muntoase... Restul fiind nisip, argilă, coloizi... În cazul gârlei mele, de lângă Slatina, pietrele respective, reprezentate aproape numai prin cuarţ, toate albe, cu rare excepţii roşii-ruginii, provin din Carpaţi, au fost aduse de râuri, depozitate în marea pliocenă, reluate în sedimentarea pleistocenă-holocenă.. Câtă selecţie, cât material a fost înlăturat, nici acela chiar lipsit de duritate, de nu-l spargi cu barosul...,totuşi selecţia acestor nuclee extradure este o lucrare teribilă, Natura are răbdare...suprafirească, în milioane de ani ne pune sub ochi un elipsoid de cuarţ alb-lăptos-translucid, extradur, rezultat al: alterării, degradării, eroziunii, transportului, rotunjirii, rulării etc. etc. (Numai geolog să nu fii.) Dar să te pomeneşti cu o piatră lunecoasă în mână şi să consuni cu ea, în actual - ce privilegiu fără egal! Visătorie curată, pură.
    Nu contest nimănui accesul direct la aceste răsfăţuri, doar de s-ar îndemna mai mulţi s-o facă... Însă, insist: de aici şi până la a face dintr-o concreţiune grezoasă, oricât de insolită ca formă, ... megalite, statuete de cult.. e...un abuz. Şi Punctum.
    Ca să nu mai spun că pe o vale mai încolo, la Teslui, s-au găsit prelucrări ale silexului, cele mai vechi urme de civilizaţie din România, 200-600 mii ani. E ceva, nu? Silexul, o silice coloidală, singura care se poate prelucra manual şi să rezulte tăişuri ca de oţel... Iar nişte depozite sedimentare de silice coloidală de culoare neagră se numesc Lidiene, le-am cercetat în zona Câmpulung Moldovenesc, le-am prelucrat şi predat Băncii Naţionale, sunt folosite, aici şi oriunde, din vremi trecute, pentru măsurarea caratelor aurului...
    Devotat, Lazu

    RăspundețiȘtergere
  6. Răspuns dnei Adriana Barna, pe blogul LIS:
    Stimată Adriana Barna, mă impresionează tactul Dvs, semn sigur al calităţii umane. Aveţi dreptate, acest pasaj din Eliade este la obiect şi convingător, are cap şi coadă. Nici nu se putea altfel, pentru un atent cercetător al motivelor culturale. Pământul, Mama Gea, mitul lui Anteu, astea sunt marile intuiţii, astea sunt permanenţele culturale ale omenirii. De la huma din care a fost modelat Adam încoace, totul confirmă că din pământ am apărut şi în pământ ne vom întoarce... Apoi forţele telurice, magice, pietrele preţioase, toate astea nu pot fi eludate într-o discuţie corectă, unde nimeni nu vrea să ia faţa celuilalt. Sau, Doamne fereşte, să-i pună pumnul în gură. Respectuos, Ion Lazu

    RăspundețiȘtergere
  7. Stimate RH, vă rog insistent să postaţi păe acest blog tot ce vi se pare potrivit în context, fie că sunteţi de acord, fie că aveţi o altă opinie decât subsemnatul, decât ceilalţi comentatori. Înţeleg să ne exprimăm fără fereli, suspiciuni, intenţii ascunse, nedemne. Altfel e greu de trăit pe pământ, vorba Poetului.
    Un gând bun, Ion Lazu.

    RăspundețiȘtergere
  8. Domnule Radu Humor, vă rog să vă înscrieţi printre persoanele interesate de blogul meu de scriitor. Aceeaşi rugăminte pentru fiecare dintre cei ce vizitează blogul. Ca să mă simt între prieteni. I.Lazu

    RăspundețiȘtergere
  9. Va multumesc mult domnule ion Lazu si va asigur de bunele mele intentii !
    Cu deosebita stima

    RăspundețiȘtergere
  10. Mai ales ca vad ca nu intampin nici un fel de imposibilitate de a posta !
    Din pacate pentru a fi in cunostinta de cauza cu interesantele subiecte pe care le abordati mai trebuie sa parcurg niste etape !
    Gand bun si lumina !

    RăspundețiȘtergere
  11. Ion Murgeanu: RASPUNS „ pe punturi”!

    Cum le datezi matale nene Lazu
    Ca pre ceva de preţ şi le „închizi”
    În lăzi de pietre preţioase cum topazu
    Mă mir că pre lectură nu pretinzi

    Intrare ca la Luvru ori pre la Castele;
    Negustorii cu amănuntul pre metaforă
    Pre ritm şi pre timpane ori lovele
    La câte investeşi pre-această „amforă”

    Care din modestie o numeşti „sonet”
    Perfecţinea lui matale mă inhibă
    Şi mă îndeamnă să o iau încet

    Eu neavând nici pază automată
    Şi nici chilie propriu zis de anahoret
    Scriu de caând scriu să îmi găseşti o hibă.


    (Îmi găseşti?! Şi care?)
    Prea mult plecat al lui Matale,
    „scarbit de toate si de tot” Murgeanu
    Un pic poet candva si matelot/ prin tatal
    cel pamantesc! Ce hiba imi mai nascocesti?!
    IM)

    RăspundețiȘtergere