luni, 31 decembrie 2012

Scriitorul zilei: Ion Creangă; poezia zilei; fotografii de iarnă, la Munte...

Scriitorul zilei: Ion Creangă, n. 1 martie 1837 - d. 31 decembrie 1889

    
Ion Creangă, humuleşteanul genial, unul dintre cei mai mari scriitori de limbă română, a avut o viaţă zbuciumată, sub semnul ghinioanelor de tot felul, dar şi sub semnul unei boli teribile, la început mocnite, ascunse, apoi devastatoare, care l-a adus la moartea din ultima zi a anului 1889 (an nefast literelor române, când i-am pierdut pe Eminescu şi pe Veronica Micle), după chinuri penibile: epilepsia în desfăşurare implacabilă.
Atât din partea mamei, cât şi a tatălui se trăgea din familii ardelene ce trecuseră Carpaţii cu două veacuri înainte. Ambiţionată să-şi vadă copilul favorit preot, Smaranda face eforturi nesfârşite spre a-l ţine în şcoli, la Humuleşti, la Broşteni,  Tg. Neamţ, Fălticeni, în urmă la Seminarul din Socola Iaşilor, 1855 - episod cu care se încheie evocările Amintirilor din Copilărie. O făcea învingând de fiecare dată împotrivirea bărbatului său şi sprijinindu-se pe ajutorul tatălui, David Creangă din Pipirig.  În 1858 Ştefan a Petrii Ciubotariul murind, tânărul de doar 21 de ani, cu studiile neterminate, în imposibilitate de a le continua, musai să se hirotonisească diacon. O face în 1858, îndeplinind şi cealaltă condiţie obligatorie: s-a căsătorit cu Ileana Grigoriu, fiica unui preot, care în curând îl aduce de la Tg. Frumos la biserica 40 de sfinţi din Iaşi. În 1869 se naşte unicul fiu al scriitorului, Constantin, care va ajunge cândva căpitan, va deveni editorul lucrărilor tatălui său şi al altora.
Norocul mereu schimbător îi surâde pe moment lui I.C.: în 1864 termină pe primul loc la Şcoala preparandală din Iaşi, profesorul Titu Maiorescu îl remarcă, îl va sprijini în cariera didactică şi îl va îndemna să întocmească manuale şcolare pentru clasele primare. I.C. va scrie câteva proze pentru a le introduce în manuale. În 1866 este diacon definitiv, la Mrea Golia, tot cu sprijinul lui Maiorescu. În 1868, editează un Abecedar, împreună cu alţi 4 coautori; în 1871 editează un Învăţător al copiilor, în 1879 o Geografie a judeţului Iaşi.  Dar ghinioanele? Se ţin ca scaiul de biet român săracul...În 1872 este exclus din învăţământ dar şi din corpul ecleziastic. Nevoit să se înghesuiască în Bojdeucă; să deschidă un debit de tutun. Se căsătorise a doua oară, cu Tinca Vartic, mai tânără cu peste un deceniu.... Acelaşi Maiorescu îl readuce, în 1874 la Şcoala din Păcuari..În 1875 îl cunoaşte pe Mihai Eminescu, cei doi leagă o frumoasă prietenie, poetul îl va introduce în cercul de la Junimea, unde va citi Soacra cu trei nurori, publicată imediat în Convorbiri literare, unde apar în continuare multe povestiri ale humuleşteanului. Din bine în rău şi în mai rău, nu oricum! În 1877 încep crizele de epilepsie, necesitând concedii medicale tot mai lungi - şi nici o ameliorare... Un târâş-grăpiş agravat prin strămutarea Convorbirilor literare şi a junimiştilor la Bucureşti, în 1885. În 1888, într-un moment de pasageră ameliorare a crizelor, citeşte în Junimea partea a patra din Amintiri.  Trecut la cele veşnice în ultima zi a anului 1889, va fi înmormântat la Eternitatea din Iaşi, de faţă fiind, printre puţinii adunaţi, Nicolae Gane şi Nicolae Iorga.
Postumitatea lui Creangă este cea meritată de cei mai mari scriitori ai unei naţiuni. În anul următor morţii, primele două volume de Scrieri, şi apoi Amintirile, poveştile, povestirile, basmele, toată opera lui Creangă va cunoaşte alte şi alte reeditări. Volume îngrijite de oameni mari ai culturii noastre. Au venit la rând exegezele, monografiile, amintirile despre Ion Creangă. Cu accent pe una sau alta dintre trăsăturile definitorii ale unei opere altfel indestructibile. Nutrit din straturile generoase ale folclorului, I.C. izbuteşte o sinteză încă neegalată în literatura română. Este primul strat, cel cu care intră în contact copiii şi tinerii, dar trebuie spus că în spatele acestor pusee de jovialitate, de optimism tonic, de umor sănătos, popular etc etc se ascund capcanele unei psihologii zbuciumate, cu aspecte de tragism, din care nu lipsesc frica iraţională, dar nici cruzimea, nici uneltirea Necuratului. Aşa încât "copilul universal" scos în prim-plan de Călinescu nu trebuie să deruteze pe lectorul atent. Că faptul nud, cruzimea, nepăsarea faţă de suferinţa aproapelui sunt congenere creaţiei populare, iar nu trebuie să  înşele vigilenţa analistului. Un titlu al exegezei lui Eugen Simion: Cruzimile unui autor jovial ne va pune în gardă, pentru o mai justă interpretare a operei Humuleşteanului.

Opera literară:  Scrierile lui I. Creangă, I-II, prefaţă de A.D. Xenopol, cu o biografie de Grig. I. Alexandrescu, Iaşi, 1890-1892;• Amintiri din copilărie şi Anecdote, Iaşi, 1892;• Opere complecte, I-VI, cu o biografie de Grig. I. Alexandrescu, Bucureşti, 1895; ediţia II, Bucureşti, 1902;• Opere complete, prefaţă de Ilarie Chendi şi St. O. Iosif, Bcureşti, 1902;• Opere complete, îngrijită şi prefaţă de G.T. Kirileanu şi Ilarie Chendi, Bucureşti, 1906;• Opere complete, prefaţă de Tudor Pamfile, Chişinău, 1920;• Opere complete, prefaţă de D. Marmeliuc, Cernăuţi, 1924;• Opere complete, I-III, prefaţă de E. Lovinescu, 1928;• Opere complete, îngrijită şi prefaţă de G.T. Kirileanu, Bucureşti, 1932;• Alte poveşti, snoave, anecdote şi versuri, ediţie îngrijită de Paul Papadopol, Bucureşti, 1933;• Opere complete, ediţie îngrijită de G.T. Kirileanu şi Ilarie Chendi, introducere de Const. Botez, Bucureşti, 1936;• Opere, ediţie îngrijită de G.T. Kirileanu, Bucureşti, 1939;• Poveşti, ediţie îngrijită de Giorge Pascu, 1939;• Poveşti, amintiri. Anecdote şi istorioare, ediţie îngrijită de Ioan Creţu, Bucureşti, 1939;• Opere complete, ediţie îngrijită de Lucian Predescu, Bucureşti, 1940;• Poveşti, ediţie îngrijită de Liviu Rebreanu, Bucureşti, 1940;
Opere complete, ediţie îngrijită de G.T. Kirileanu şi IIarie Chendi, introducere de Const. Botez, Bucureşti, 1942;• Opere, îngrijită şi prefaţă de G. Călinescu, Bucureşti, 1953;• Opere, ediţie îngrijită de G.T. Kirileanu, Bucureşti, 1957;• Pagini alese, ediţie îngrijită de G.T. Kirileanu, prefaţă de Zoe Dumitrescu-Buşulenga, Bucureşti, 1959;• Amintiri, poveşti, povestiri, ediţie îngrijită de G.T. Kirileanu, prefaţă de Al. Piru, Bucureşti, 1960;• Opere-Oeuvres, ediţie bilingvă, îngrijită şi prefaţă de G. Călinescu, Bucureşti, 1963;• Poveşti, amintiri, povestiri, ediţie îngrijită de Iorgu Iordan şi Elisabeta Brâncuş, Bucureşti, 1964;• Opere, I-II, ediţie îngrijită de Iorgu Iordan şi Elisabeta Brâncuş, introducere de Iorgu Iordan, Bucureşti, 1970;• Amintiri din copilărie, postfaţă Mircea Tomuş, Bucureşti, 1971;• Poveşti, postfaţă Adrian Isac, Bucureşti, 1974;• Opere, prefaţă de Mircea Vulcănescu, ediţie îngrijită de Iorgu Iordan şi Elisabeta Brâncuş, Bucureşti, 1993;• Amintiri din copilărie, introducere de I. Dună, Bucureşti, 1996;• Opere, introducere de Eugen Simion, Bucureşti, 2001.
Citeşte mai mult: http://www.crispedia.ro/Ion_Creanga


ion lazu, fotografii de iarnă bogată...pe Valea Cerbului




duminică, 30 decembrie 2012

Scriitorul zilei: Al. Marcu; poezia zilei; fotografii pe Valea Cerbului-Diham...

Scriitorul zilei: Al. Marcu, n.30 decembrie 1894 - d. 27 februarie 1955

    
Viitorul mare italienist, traducător şi politician s-a născut la Burdujeni - jud. Botoşani, în familia unui feroviar;  a urmat cursurile primare în comuna natală, Colegiul Carol I din Craiova, cu bacalaureat  în 1914, apoi Literele şi Filosofia la Universitatea din Bucureşti, cu o licenţă din Dante, în 1919. După care devine bursier al Şcolii Române din Roma, 1923-1924, cu un doctorat la Universitatea din Florenţa. Revenit în ţară, va fi conferenţiat, apoi titular de italiană la catedra de la Litere din Bucureşti, înlocuindu-l pe fostul său mentor, Ramiro Ortiz -  şi totodată profesor universitar la Academia de Înalte Studii Comerciale. Înscris în PND al lui N. Iorga, a fost deputat de Soroca, în 1931, apoi îndeplineşte diferite funcţii de răspundere în Ministerul Educaţiei Naşionale, va fi ministru secretar de stat la Ministerul Propagandei, 1942-1944. Arestat în 1946, condamnat la 12 ani temniţă grea, a murit în spitalul închisorii Văcăreşti, la doar 60 de ani, spre marea pagubă a culturii noastre. Spre veşnica ruşine şi neiertare a Regimului care a distrus vechea intelectualitate din Interbelic.
A debutat în Viaţa Nouă, 1919 şi în timp a colaborat la cele mai importante reviste de literatură şi de lingvistică din ţară şi din străinătate, unde a publicat studii remarcabile, deschizând noi drumuri de cercetare comparatistă. Specializat în literatura şi cultura italiană, a făcut numeroase traduceri, incluviv Divina comedie a lui Dante, dar şi Decameronul, dar şi din Machiavelli, din Goldoni; s-a concentrat asupra diferitelor aspecte privind epoca Renaşterii, publicând 5 volume pe această temă; a editat o Istorie a literaturii italiene, în 4 volume, din care nu a apărut decât primul, în 1944; a editat o antologie din poezia italiană contemporană, a scris un studiu despre critica italiană; a colaborat la nenumărate reviste de specialitate din ţară, din Italia, din Franţa, a iniţiat revista Studii italiene, care a fiinţat între anii 1934-1944; a iniţiat studierea literaturii italiene începând de la Dante şi Petrarca şi până la marii scriitori din stricta contemporaneitate: Pirandello, D Annunzio, Papini, Bontempelli, Croce, a studiat influenţele, interferenţele, paralelismele dintre literatura noastră şi cea italiană.  De-abia în 1984 sunt reeditate unele dintre lucrările sale.
Opera:  Dante şi spiritul latin, 1919;• Un pittore romeno all'Academia di S. Luca. Giorgio Tattarescu, Roma, 1923;• Romanticii italieni şi românii,  1924;• Solitudine romena,  1924;• V. Alecsandri şi Italia, 1927;• L'Italia in cerca della latinita dei Romeni,1927;• Un prieten uitat: G.V. Ruscalla, 1927;• V. Alecsandri e l'Italia, Roma, 1929;• Un student român la Pisa şi Paris către 1820: Simion Marcovici,  1929;• Romantismul italian, 1929;• Athenes ou Rome? A propos de l'influence italienne en Roumanie vers 1820, Paris, 1930;• Cavour şi Unirea Principatelor,  1930;• Conspiratori şi conspiraţii în epoca renaşterii politice a România (1848-1877),  1930;• Date ce ne privesc, în autobiografia contelui I. Morsigli,  1931;• Tattarescu, 1931;• Mentorul studenţilor moldoveni de la Torino (1860-1861), 1934;• Simion Bărnuţiu, Al. Papiu-Ilarian şi Iosif Hodoş la studii în Italia. Cu documente inedite, 1935;• Curs despre Dante şi Petrarca,  1935-1936;• O legiune italiană în Transilvania. 1849,  1935;• Statele Unite ale Europei în programul lui Carlo Cattaneo (1801-1869), 1936;• De la Torquato Tasso la Eminescu, Bucureşti, 1937;• Itinerar adriatic,  1937;• Un pedagog din Renaştere: Vittorino da Peltre, Bucureşti, 1937;• Torquato Tasso în romantica românească, I, 1937;• Dante în „Ţiganiada" lui Budai-Deleanu,  1938;• Epica Renaşterii, 1938;• Cuvinte despre Italia, 1939;• Figuri feminine din Renaştere, 1939;• În Dalmaţia, Craiova, 1939;• Ugo Foscolo, 1939;• Il Rinascimento romeno e l'Italia in cerca della latinita dei Romeni,  1940;• Arqua - Petrarca,  1940;• Realitate şi artă în Renaştere,  1941;• Aspecte italiene, 1942;• Valoarea artei în Renaştere,1942; ediţie îngrijită şi introducere de Al. Balaci, prefaţă de Manole Neagoe,  1984;• Letture scelte dalie origini ai giorni noştri,  1943;• Momente de artă şi cultură în România, 1943;• Istoria literaturii italiene, I,  1944.
Citeşte mai mult: http://www.crispedia.ro/Alexandru_Marcu
http://www.orizonturiculturale.ro/ro_studii_Veronica-Turcus-despre-Alexandru-Marcu.html


ion lazu: Excursie de-o zi la Buşteni-Valea Cerbului-Gura Diham...










sâmbătă, 29 decembrie 2012

Scriitorul zilei: Radu Popescu; poezia zilei; fotografii de iarnă...

Scriitorul zilei: Radu Popescu, n. cca 1655 - d. 29 decembrie 1729

   
Pentru că există în literatura noastră doi autori cu numele Radu Popescu, ce-i drept la distanţă de aproape 4 secole! - nu mi-a fost prea greu să-l aleg pentru eboşa mea de la această rubrică pe cronicarul muntean, cestălalt R.P., afirmat după al doilea război,  fiind un critic de teatru fără un relief aparte, care nu a edificat o operă durabilă. Dicţionarele nu-l răsfaţă şi teamă mi-e că peste ani numele său va mai fi menţionat doar în ipostaza de tată al prozatorului şi scenaristului Petru Popescu, aflat "pe val" la începutul perioadei ceauşiste, apoi strămutat, cu tot cu gloriolă,  în Statele Unite.
Cronicarul muntean Radu Popescu este în schimb o personalitate care merită cu prisosinţă atenţia noastră. Fiu al unui grec provenind din Ianina şi al unei boieroaice din familia Băleanu, om deschis la minte şi cu mare mobilitate socială, nelipsit de însuşiri intelectuale dar şi de aptitudini politice, ştia câteva limbi foarte necesare pe-atunci: latina, greaca, turca şi desigur româna. Graţie valenţelor sale, accede foarte devreme la funcţii precum logofăt, ispravnic şi lucrurile se prezentau foarte favorabile unei ascensiuni la vârf, însă în 1680 tatăl său, aflat în înalt rang la curtea domnească, uneltind împotriva lui Vodă, este ucis din porunca lui Şerban Cantacuzino. Tânărul logofăt porneşte în exil, cu familia, trecând astfel aproape un deceniu. Se face dorit la curte, este din nou promovat, însă meteahna urzelii de comploturi, nu neapărat moştenită de la tătâne-su, cât inhalată din spiritul vremii, îl aduce între complotiştii împotriva lui Constantin Brâncoveanu, pricină pentru ceva temniţă. După care Brâncoveanu îl recheamă, însă nu în imediata apropiere, ci numindu-l ispravnic la Vâlcea, la Ocnele mari, la Târgovişte.Abia cu venirea la Bucureşti a lui Nicolae Mavrocordat, în 1716, adus de turci de pe scaunul Moldovei, în perspectiva unor războaie cu Împeriul German, R.P. este promovat la vârf, ca mare vornic. , mare ban, din nou mare vornic. Şi cum "năravul din fire n-are lecuire, va fi prins cu uneltiri şi împotriva lui N. Mavrocordat, spre a.l aduce la domnie pe un Canzacuzino. Probabil că nu mai era cale de întoarcere, însă ambiţiosul curtean îşidovedeşte o dată în plus iscusinţa, cerând Domnitorului voie să îmbrace rasa monahală. Ne aflăm în anul 1724. Va lua numele Rafail şi va rămâne călugăr la Radu Vodă din Bucureşti vreme de  5 ani, până la moarte. Însă recunoştinţa lui faţă de Domnitorul care nu-l scurtase de cap merge mai departe: Începe să scrie o cronică encomiastică a domniei lui N.M, perioada 1688-1728. Prilej pentru a-şi pune în valoare neobişnuitele disponibilităţi de a întoarce negrul în alb şi ocara în laudă, nu doar în ce-l priveşte strict pe Domnitor, dar şi în privinţa familiilor boiereşti care deveniseră aliatele Domnitorului. . Fiind în cauză o perioadă de timp cunoscută îndeaproape autorului, avem o abundenţă barocă de fapte, date, descrieri amănunţite etc.  În fapt, acest text, singurul atribuit fără echivoc lui R.P. de toţi cercetătorii este prezentat în continuarea unor texte cronicăreşti care vin tocmai din vremea descălecatului, relatate şi acestea ca din punctul de vedere al unui martor ocular.  Alt aspect curios este un text de un autor anonim, relatînd aceeaşi perioadă a domniei lui C. Brâncoveanu, în paralel cu cronica lui R.P., dar şi cu cea a lui Radu Greceanu. Despre textul lui Greceanu nu se pot spune multe cuvinte de apreciere a calităţilor sale stilistice, fiind o relatare seacă, ternă; în schimb textul Anonimului  are izbânzi stilistice invidiabile. O variantă care îmi vine în minte ar putea fi ca în spatele Anonimului să se ascundă tot R.P., de data asta cu un text mai sobru, fără laude ditirqambice pentruNicolae Mavrocordat.
 Este incitant la culme modul cum N. Manolescu îl prezintă pe R.P. în Istoria sa critică, menţionându-l mai întâi în 4-5 ocazii onorante pentru RP ca scriitor de talent, apoi acordându-i câteva pagini speciale, extrem de vii, subtile, pline de miez. Un text din păcate citit de mine pe fugă, şi asupra căruia va trebui să revin, spre aprofundarea problematicii acestor cronicari munteni, pe care îi crezusem lipsiţi de strălucire, prin comparaţie cu marii moldoveni.
Interesant este chiar faptul că textele lui R.P. sau atribuite acestuia au început a fi scoase la lumină de N. Bălcescu, , apoi de N.Iorga - după care, la încă o jumătate de veac, au făcut obiectul unor asidui cercetări.

Opera:  Istoriile domnilor Ţării Rumâneşti scrise de Constantin Căpitanul (publicat de N. Bălcescu), „Magazin istoric pentru Dacia", 1845-1846;• Cronica Ţării Rumăneşti, „Magazin istoric pentru Dacia", 1847;• Istoria Moldo-României, vol. II: Istoria Ţărei Româneşti, Bucureşti, 1859;• Istoriile domnilor Ţării Româneşti, cuprinzând istoria munteană de la început până la 1688, ediţie îngrijită şi prefaţă de N. Iorga, Bucureşti, 1902;• Istoriile domnilor Ţărâi Rumâneşti, în Cronicari munteni, I, ediţie îngrijită de Mihail Gregorian, prefaţă de Eugen Stănescu, Bucureşti, 1961;• Istoriile domnilor Ţărâi Rumâneşti, ediţie îngrijită de Constant Grecescu, introducere de Constant Grecescu şi Eugen Stănescu, Bucureşti, 1963;
Istoriile domnilor Ţărâi Rumâneşti, în Cronici brâncoveneşti, ediţie îngrijită şi postfaţă de Dan Horia Mazilu, Bucureşti, 1988.
Citeşte mai mult: http://www.crispedia.ro/Radu_Popescu



ion lazu: fotografii de iarnă, Pe Dig, III 




vineri, 28 decembrie 2012

Scriitorul zilei: Theodor Damian; poezia zilei; Fotografii de iarnă...

Scriitorul zilei: Theodor Damian, n. 28 decembrie 1951

           
Botoşănean dintr-o familie de români pravoslavnici, simte vocaţia religioasă, face Seminarul teologic de la Mânăstirea Neamţ, apoi Teologia la Bucureşti, absolvită în 1975. Va fi preot la Ibăneşti şi Hăneşti, iar din 1973 paroh la catedrala din Botoşani. În paralel se pregăteşte pentru un doctorat. În 1980 merge în Elveţia pentru continuarea studiilor; la Lausanne edifică o biserică ortodoxă, Sf. Trei Ierarhi şi înfiinţează un cenaclu literar Mihai Eminescu precum şi revista Adusu-mi-am aminte. În 1983 revine la Sibiu, ca secretar la revista Telegraful român şi la Mitropolia Ardealului. Din 1988 îl găsim la New York, pentru continuarea studiilor, pentru un al doilea doctorat. Din 1992 va fi profesor asociat la Colegiul metropolitan N.Y, iar din 1993 va fi titularul catedrei. În tot acest răstimp, a colaborat la importante reviste din ţară dar şi la cele mai renumite reviste româneşti ale diasporei americane
A scris poezie cu substrat religios, de mărturisire a credinţei  umil-râvnitoare, a editat şi a comentat hermeneutic scriitori români precum Mircea Eliade, Dumitru Stăniloae, Mihai Crama, a publicat dialoguri cu literaţi români de pretutindeni.

Opera literarăThe Liturgy of the Word - Liturghia Cuvântului, ediţie bilingvă, prefaţă de Leonard Cain, Oregon (Statele Unite), 1989;• The Icons. Theological and Spiritual Dimensions According to St. Theodore of Studion, Michigan (Statele Unite), 1993; ediţia New York, 2002;• Lumina Cuvântului, prefaţă de Virginia Carianopol, Bucureşti, 1995;• Roua cărţilor. O hermeneutică teologică în context literar, Bucureşti, 1998;• Dimineaţa învierii, Botoşani, 1999;• Rugăciuni în infern, prefaţă de Nicolae Manolescu, Botoşani, 2000;• Calea împărăţiei - The Door to the Kingdom, ediţie bilingvă, Iaşi, 2000;• Ispita rănii, Cluj Napoca, 2001;• Pasiunea textului, Bucureşti; 2003; Filosofie şi Literatură; Lăuntrul şi departele. Ediţii:  • Mihai Eminescu, Mai am un singur dor, New York, 1995;• Eminescu 2000. Aniversări newyorkeze, Botoşani, 2000.
Citeşte mai mult: http://www.crispedia.ro/Theodor_Damian
http://www.gandaculdecolorado.com/arhiva/3145-poetul-theodor-damian-la-cea-de-a-60-aniversare


Poezia zilei 
Theodor Damian

Aşa gândeam şi visam


Să te duci o dată pe
săptămână la râu şi să-ţi
spui acolo păcatele
cu voce tare
să plece de la tine
mânate de vânt şi de valul mărunt
du-te
ţi-am spus judecând
şi visând la ideea c-aş putea
deveni râu eu însumi
şi tu ai veni la mine
să-ţi strigi în gura mare cântecul înlăcrimat
eu să-ţi primesc spălarea mâinilor
şi să rămân totuşi curat
aşa gândeam şi visam
la ideea că aş putea
ca eu râul să te locuiesc
să-mi fac sălaş în adâncurile tale
cu munţi mari şi mici
şi tu nici să nu te mai deplasezi
la râu
ci să te cobori în tine în mine
la râul lacrimilor mele să strigi
păcatele cu lacrimi
până ce nu te mai întorci pe tărâmul cel vechi
nu tu în pustie
ci pustia în sufletul tău
spre izbăvirea noastră de cel rău.

Ca apele Menecaduzei


Iarăşi mă uit la planeta rotundă
mereu bătătorită de călători
şi mereu proaspătă
ca apele Menecaduzei
ce curge şi stă
şi se agită-n fiori
Planeta rotundă
ispită uriaşă
cresc cu faţa spre ea
în propria mea libertate predestinat
mereu chemat de moarte
şi mereu înviat.

Ca o vrajă a vieţii cerul


Existenţa este o vânătoare de cercuri
cercul este marea metaforă
din cercuri venim
din marile sfere
şi big-bang-ul este un cerc
este cercul redus la esenţa ultimă
Eram mic şi nu ştiam ce fac
când mânam cercul pe stradă
cu o sârmă meşteşugit adaptată
sau cu un băţ
credem că mă joc
ca o vrajă a vieţii cercul
de fapt cercul mă juca pe mine
eu preot păgân
curat la suflet şi la strămoşi
un ritual pe atunci fără sens
nu aveam voie să înţeleg
acum văd dar nu tot
prins la mijloc în labirintul întretăierilor lor
fericit pentru că la mijloc
toate geometriile sfârşesc în cerc
aşa cum ochiul geme rotund
chemat de abis
când cercul trupu-mi frământă
n-ai să crezi
până n-ai să citeşti la vreme de seară
singur
dezmierdarea din lacrima frântă.
Ajunge gândeşti
prea multă lacrimă într-un cerc
ar trebui să nu mai fii unde eşti
dar cercul e infinit
nu se ştie câtă lacrimă-n râs
sau cât râs
în lacrimă-i răsucit.
Priveşte gura mare, frumoasă, flămândă
a cercului
aruncă sclipiri astrale spre sângele tău
ca privit de şarpe aşa stai
statuie de marmoră, de sare,
de lut, de abur mocnit
o, dulce dintele morţii
când te-a pătruns dar n-ai murit
Din când în când o zvâcnire
prelungă, tristă şi grea
mi-e aripa cu care mă apăr de moarte
şi pana cu care arunc după ea.

Cândva voi trece hotarul acestei munci


Apa se prelinge dezmeticită
din scorburi în dezgheţ
Lăcustele au dat iama-n răsărită
vacile Domnului cu aripile roşii
învaţă să zboare
au oare
unde mă voi afla eu atunci
voi visa iar cele două lumi
rotunde şi negre
istorie a celui mai dulce pelerinaj
mâncat ca pâinea cea de toate zilele
dulceaţa aceasta mă va munci
o voi ascunde în scorburile protejate
de soare,
ziua
împotriva tâlharilor nopţii
sub aripile frumos colorate ale
vacilor Domnului
noaptea
contra furilor zilei
cândva voi trece hotarul acestei munci
au oare
unde voi fi eu atunci?

Căutătorii de lut ne vor invada templele


De aici de la mine
se vede cerul
asta pentru că mai am de spus
ceva
până acum am umblat
prin multe ceruri
cărând pământul în urma mea
se mai nasc deci la Sarmisegetusa
statui cu cap de aur
trup de argint
şi picioare de lut
în noua Indie
se mai plânge pe Menecadusa
s-a descoperit că lutul
e la fel de preţios ca aurul
căutătorii de lut ne vor invada
templele
în partea dinspre mine a pământului
pulsul bate de la răsărit
spre apus
pentru că de aici se mai vede cerul
de aceea mai am ceva de spus. 
(poezii preluate din România literară, 2002, nr. 35.) 



ion lazu: fotografii de iarnă... Pe Dig,II 







 

joi, 27 decembrie 2012

Scriitorii zilei: Lazăr Iliescu şi Ion Schinteie; poezia zilei: Nicolae Dabija; fotografii de pe Dig...

Scriitorii zilei: Lazăr Iliescu şi Ion Schinteie 
Lazăr Iliescu , n. 27 dec. 1887 - d. 13 iunie 1977

Bucureştean de sorginte, fiul nelegitim al unei tinere care s-a scăpat de povara greşelii sale, lăsându-şi progenitura în grija unchiului său Ioseph Iliescu, tâmplar. Liceul în Bucureşti, iar facultatea de Ştiinţe economice se pare a o fi făcut în Germania, unde în 1912 îşi lua un doctorat în ştiinţe economice. Debutase la doar 18 ani, cu traduceri din franceză; a continuat să trimită din Germania articole, poezii, traduceri. După război se reîntoarce în ţară şi va face carieră de economist. Abia în anii 1936-1940 revine la poezii, în stil clasic, chiar sonete şi se face remarcat prin traducerea de referinţă din Baudelaire: Florile răului. În 1946 candidează pentru parlament din partea PNŢ, criticând regimul nou instalat. Poate fi motivul pentru care nu mai apare în presă timp de un deceniu. Reîncepe colaborarea la Viaţa Românească şi Ramuri, editând nu mai puţin de 20 volume de traduceri, în poezie, dar şi în proză, în principal din autori francezi şi germani. Lenau, Musset, Becher, Heine, Rimbaud, Elena Văcărescu, Ana de Noailles, Th. Mann, Hermann Hesse, Racine, mulţi alţii... Însă traduceri la cel mai înalt nivel, din care s-a nutrit generaţia de intelectuali de după război.

Citeşte mai mult: http://www.crispedia.ro/Lazar_Iliescu


Ion Schinteie, n. 27 dec. 1911 - d. 19 august 1985 



Am considerat oportun să prezint la rubrica Scriitorul zilei şi pe Ion Schinteie, pentru că este posibil să nu se mai ivească ocazia să aleg între cei doi literaţi: primul nonagenar, al doilea dispărând la 74 de ani, însă ambii porniţi dezavantajaţi de soartă, primul ca fiu nelegitim, preluat de un unchi, iar Ion Schinteie, de felul său din comuna Peştişani-Gorj, care a fost şi locul de unde a pornit în lume C. Brâncuşi. I.Schinteie, rămas orfan la 6 ani, creşte în orfelinatele de la Tg. Jiu şi Craiova, face o parte din liceu la Tg. Jiu, continuă la Craiova, iar apoi, cu o bursă oferită de primăria din Craiova merge la Litere şi Filosofie dar şi la Drept, în Bucureşti.  Îşi ia licenţa în 1937, iar doctoratul doi ani mai târziu, 1939. Va fi profesor de franceză şi italiană la Craiova, apoi se transferă la catedra de la Institutul Pedagogic craiopvean, nou înfiinţat. Debutase publicistic în 1931, iar editorial în 1938 cu Leopardi şi operele morale. Publică articole şi cronici literare şi dramatice la reviste din Craiova şi Bucureşti. Două volume de poezii, Ibis, 1942 şi Ion ăl Mare, 1946, primul în manieră clasicistă, al doilea dorind să fie pe linia noului regim, nu edifică o operă lirică. S-a remarcat ca traducător, (din Ugo Foscolo, din Giono) şi ca autor de dicţionare.

 Citeşte mai mult: http://www.crispedia.ro/Ion_Schintee 

 
Poezia zilei 
Nicolae Dabija

Inscripţie


În timp ce scriu de Dumnezeu -
Pătrund barbsrii în cetate:
răstoarnă totu-n jurul meu, 
eu tac şi copii mai departre.

Stând aplecat pe file, scriu
privindu-i fără de cuvânt -
învăţ ce-aş fi putut să fiu
de n-aş fi fost ceea ce sunt.

Cu tot cu hronic mă aşează
pe rug apoi, să ard de viu;
şi-n timp ce flacăra dansează
eu Doamne, tot de Tine scriu...

Tot cu cuvintele-mi sărace
mai scriu de Tine, Doamne, până
braţul cenuşă mi se face,
şi ei îmi smulg cartea din mână...  



Dumnezeu


Ades, pe bunul Dumnezeu
Îl simt murind în locul meu...

Când gata sunt să cad în drum
pornit spre-un iluzoriu ţel,
simt de pe umeri crucea cum
mi-o ia, să o mai ducă el.

Şi parcă îl aud, din greu
oftând, din cerul lui enorm:
Ce greu e să fii Dumnezeu,
dar şi mai greu e să fii om.

Când pentr-un pom ce moare sufăr,
sau pentru roiul de albine,
sau pentru floarea cea de nufăr -
şi Domnul suferă cu mine.

Şi, de-un ţăruş legat, când zbor,
ori sunt rănit de-un brebenel...
Cu fiecare muritor
eu simt cum sângeră şi El...

Ades pe bunul Dumnezeu
îl simt murind în locul meu. 
 



 ion lazu: fotografii pe Dig, iarna...





miercuri, 26 decembrie 2012

Scriitorul zilei: Neagu Rădulescu; poezia zilei; fotografii de iarnă...

 Sărbători fericite!!! La Mulţi Ani!!!

Şi colinda nu-i mai multă -
Să trăia' cine ascultă!
Şi colinda glăsuieşte:
Să trăia' cine citeşte !

Cu drag, Lidia şi Ion Lazu

Scriitorul zilei: Neagu Rădulescu, n. 1912 - d. 1972

     
Bucureştean prin naştere şi dâmboviţean prin spirit, fiu al unei balerine, a făcut şcoala primară la Sf. Iosif, gimnaziul la Sf. Sava, apoi Literele şi Filosofia, cu licenţa în 1936. Însă un temperament  clocotitor, activ, care s-a manifestat încă pe vremea liceului, editând o revistă a tinerei generaţii, 1931, unde publicau Eugen Ionescu, Emil Botta, Octav Şuluţiu: Între 1933 şi 1934 scoate altă revistă tinerească: XY.Literatură şi artă, cu colaborările lui N. Crevedia, Ilarie Voronca, Andrei Tudor, Mircea Streinul, Vasile Voiculescu, Anton Holban, T.T. Branişte, cu eseuri de C. Noica şi V. Bârna, cu cronici literare de Oct. Şuluţiu. Între 1931-1932 frecventează Cenaclul Sburătorul, citeşte proze, prezintă caricaturile tuturor participanţilor, remarcat de Eugen Lovinescu în Istoria sa, 1937, pentru fantezie, umor şi pitoresc. În 1941, G. Călinescu  îl plasează pe urmele lui Anton Bacalbaşa pentru umorul lui cazon şi în siajul lui G.M. Zamfirescu pentru descrierea mahalalei. Debutase editorial în 1934, cu Dragostea noastră cea de toate zilele, răsplătită cu Premiul SSR. Scriitorul s-a individualizat printr-o abordare dezinhibată a lumii pe care o privea ca la spectacol, cu înţelegere, îngăduinţă, umor, dar şi cu autoironie, în fond un sentimental şi un fantezist benefic. S-a remarcat şi prin faptul că şi-a însoţit scrierile prozastice cu numeroase caricaturi, inconfundabile stilistic, caracterizări succinte, dintr-o singură tuşă, prin care ironistul şi moralistul exprimă o atitudine. Lumea mahalalei, dar şi lumea cazonă 8despre care a dat un serial de 4-5 cărţi, făcând din soldatul Neaţă un personaj gen Svejk, simpatic şi nătăfleţ), a şcolii cu rpblemele ei de emancipare a adolescenţilor (Fetele au crescut), a sportului, în special hipodromul şi stadionul de fotbal, dar şi lumea scenei (Teatru în beţe), a vieţii literare (Turnul Babel) au avut în Neagu Rădulescu un cronicar mereu prezent, coparticipativ, necesar. Nu i-au lipsit acestui scriitor ce lăsa impresia că pluteşte la suprafaţa lucrurilor, văzând doar aspectele de spectacol, umoristice, plebee, nici spiritul fin de observator şi analist psiholog, nici subtilităţile de intelectual bine informat cu privire la mersul literaturii europene. A dispărut pretimpuriu, la doar 60 de ani, în plină activitate, când avea rubrici de caricaturi la mai multe publicaţii simultan, la reviste literare, la Informaţia Bucureştiului, la ziarele sportive. A apucat să-şi  reediteze unele romane din Interbelic, citite cu delicii de noua generaţie de intelectuali.

Opera literară:Dragostea noastră cea de toate zilele,  1934;• Nimic despre Japonia, 1935;• Sunt soldat şi călăreţ,  1937;• Neagu, 1937;• Turnul Babei,  1940;1999;• 4 pe trimestrul 2,  1941;• Fetele au crescut, 1943;• Soldatul Neaţă în război,  1943;• Păţaniile soldatului Neaţă, 1943;• Teatru în beţe, prefaţă de Pamfil Şeicaru, 1943;• Neaţă în concediu,  1944;• Viaţa în patru labe,  1944;• Goe fotbalist,  1945;• Neagu Beagu Cotoiagu,1945;• Luluţa Pămpărluţa, 1947;• Marinică Mănâncătot, 1947;• Napoleon fugea repede, 1947;• Paiaţe,1947;• Un balon râdea în poartă,1968;• Un creion pe stadioane,  1968;• Din fotoliul 13, prefaţă de Aurel Baranga, 1969;• Un catâr binecrescut, prefaţă de Aurel Martin,1970;• Fotbal cu pâine, 1971.Traduceri:• Marcelle Tinayre, Madame de Pompadour, 1945.
Citeşte mai mult: http://www.crispedia.ro/Neagu_Radulescu


ion lazu / ion murgeanu: Himera literaturii, ed. Curtea Veche, 2007, p.138
(...)

Dar cîte nu mi-a spus (actorul Ludovic Antal), acest cicerone al vieţii literare trăite, suplinind inabilitatea mea de a penetra în intimitatea ei?! Ca satelit al său, în trecerea printre constelaţiile ilustre sau mai puţin frecventate, pe mulţi i-am cunoscut, cu destui am schimbat o strîngere de mînă, o frază două. Cu convingerea intimă că mi se face o favoare, că nu ei trebuie să fie atenţi la numele şi prestaţia mea improvizată, ci eu trebuia să fiu concentrat asupra momentului de graţie: ochi şi urechi. I-am intersectat pe Al. Philippide, pe Nichifor Crainic, pe Petre Pandrea, dar şi pe Nicolae Tăutu, colonelul Dvs din perioada cazonă, care mi-a lăsat impresia că-şi împărţea viaţa între recitaluri şi restaurant, mereu cu haz, mereu bonom, după ce mai întîi se convinsese că patentul funcţionează; dar şi pe Al. Andriţoiu, cu a sa “Toamnă mai galbenă ca Palia de la Orăştie”, un vers care el singur te poate salva de la anonimat; dar şi pe I. Peltz, conferenţiar la ARLUS; pe Neagu Rădulescu, pe Virgil Carianopol, pe Geo Dumitrescu şi pe Ben Corlaciu. (Cîndva, trecînd pe trotuarul de la Leonida, deodată aud: “Să trăiască poetul Ion Lazu!” Am tresărit, plăcut surprins.  Mă uit, nedumerit: era caricaturistul şi scriitorul Neagu Rădulescu. Abia dacă ne cunoşteam. Şi mi-am zis: Ce generaţie!, ce domni!, ce oameni generoşi, aceşti scriitori mai vîrstnici! În timp ce colegii de generaţie…) Pe cîţiva dintre aceşti scriitori din generaţia anterioară i-am avut oaspeţi la întreprinderea unde lucram: Neagu Rădulescu a prezentat amintiri din viaţa literară; Ben Corlaciu, care tocmai scosese Baritina, un roman despre geologul Bazaca (prototipul fiind Bacalu, care descoperise zăcămîntul de baritină de la Somova), a venit să-şi prezinte cartea, să converseze cu prospectorii, să dea autografe. Însă eu îl preţuiam mai ales pentru versurile sale şi nu în ultimul rînd pentru acea bijuterie, micul roman Moartea lîngă cer, proză fulgurantă, care stă bine lîngă Trîntorul lui Emil Botta şi lîngă Cele patru anotimpuri ale Anei Blandiana. Ca să se confirme aserţiunea mea că atunci cînd poeţii au curajul să scrie proză, te poţi aştepta la mari surprize, la adevărate performanţe. Cu Ben Corlaciu, un alt domn al literelor, am rămas în bune relaţii, l-am vizitat la spitalul Tunari cînd a avut probleme de sănătate, chiar înainte să părăsească ţara. A devenit, vrînd-nevrînd unul dintre personajele romanului meu Curtea interioară, unde apar şi alţi scriitori, despre unii va veni vorba în curînd. Unul dintre personajele principale fiind chiar actorul-prieten Ludovic Antal, în carte actorul Banta.


Poezia zilei, Leonida Lari

Rugă de taină


E-o oboseală-n toţi de vorbe goale
Doamne, tu mă priveşti de undeva -
Ţine-mă tare în lumina ta, 
Lumină-a vieţii noastre, lină, moale...

Pentru-a încape bucurii şi jale,
Tu, Doamne, mă înveţi foc a mânca -
Ţine-mă blândă în lumina ta,
Lumină-a vieţii noastre, blândă, moale...

Ştiu, unde sufletul doar are cale
Zbura-voi, Doamne, spre matricea mea, 
Dar voi să las şi pe pământ ceva

Din măreţia veşniciei tale -
Ţine-mă clară în lumina ta,
Lumină-a vieţii noastre, lină, moale..


ion lazu: fotografii de iarnă...