joi, 28 mai 2015

Trei sculpturi de Mihai Caranica la Sala C. Brâncuși de la Palatul Parlamentului
Omagiu lui Antoine Poncet






















Scriitorul zilei: Anișoara Odeanun. 28 mai 1912 – d. 3 sept. 1972

Una dintre scriitoarele cu care se poate mândri Banatul (şi sunt semne clare că o face!), fiică a unui profesor de română şi mare animator al vieţii culturale din Logoj, Anişoara Adeanu, pe numele adevărat Doina Stella Graţiana Peteanu, şi-a asumat pseudonimul cu care semnase o primă proză scurtă, în presa locală. De fapt, cu deosebire precoce, se făcuse remarcată ca şcolăriţă, scriind poezii, primul ciclu Lumea copiilor datează de la vârsta de 10 ani. Îşi face şcoala  şi liceul la Lugoj şi Timişoara, va veni la Bucureşti pentru Drept , cu licenţa în 1936, dar urmase şi Literele, fără să finalizeze . Episoade de studii în Franţa şi Elveţia. Se face remarcată încă în 1929 de G. Călinescu şi de Camil Petrescu prin  proza publicată în Adevărul literar şi artistic. Va deveni redactor cu rubrică permanentă la această revistă: Cronica feminină, dar va colabora şi la Revista Fundaţiilor regale, la alte reviste de prestigiu ale vremii.  Se căsătoreşte în 1946 cu un medic şi se va sinucide a doua zi după moartea acestuia, în 1972. Câteva romane i-au apărut în anii imediat următori. Şi publicarea cărţilor A.O. nu a încetat după 1989, semn de bună receptare critică şi de public.
Lirica Anişoarei Odeanu  este în tonul Cîntării cântărilor, imnuri ale iubirii din partea unei preotese care oficiază pe altarul iubirii ideale.
Editorial debutase în 1934 cu un roman din viaţa studenţească: Într-un cămin de domnişoare, cu fine observaţii din mediul respectiv şi cu introspecţii interesante din trăirile eroinei cu care autoarea poate fi identificată. O psihologie dificilă, „artistică”,  cu capricii feminine, atracţii şi respingeri, inconsecvenţe şi reveniri descumpănitoare. Împlinirile din imaginaţie sunt aprig cenzurate în prezenţa iubitului, considerat cu suspiciune cumva morbidă. Roman bine cotat de Pompiliu Constantinescu, acesta reproşându-i excesul de feminism.  Celelalte vreo 3 romane sunt scrise în aceeaşi notă, insistându-se pe fascinaţia iubirii şi pe frigiditatea relaţiei ca atare dintre cei doi actanţi. Împlinirea în iubire rămâne o aspiraţie a eroinei, inconvenientele venind dinspre datele temperamentale ale celor doi dar şi din partea contextului social-familial, dacă nu de-adreptul din accidente ale hazardului. După neîncrederea în împlinirea prin iubire vas fi atacată tema disjuncţiei dintre intenţiile unui autor-artist şi  receptarea în cu totul alt registru din partea publicului cititor.  Un astfel de scriitor de mare talent şi cu succes la public, însă „răstălmăcit iar şi air va sfârşi prin a se spânzura. (Nu e diferit faţă de ceea ce ales autoarea însăşi, în 1972) . În ultimul ei roman, se fac referiri la viaţa dintr-un sat bănăţean al cărui protegonist este un preot şi la momentul de enturiasm naţional la sosirea armatei române eliberatoare.

Opera: Într-un cămin de domnişoare, Bucureşti, 1934; • Călător din noaptea de Ajun, Bucureşti, 1936; ediţia (Anotimpul pierdut), Bucureşti, 1971; • Fata lui Codru-împărat, Bucureşti, 1939; • Ciudata viaţă a poetului, Bucureşti, 1942; • Moartea în cetate, Bucureşti, 1943; • Noaptea creaţiei, Bucureşti, 1943; • Sub lumina verii, Bucureşti, 1967; • Nedumeririle lui Duduţă, Bucureşti, 1969; • Noaptea creaţiei, ediţie îngrijită şi prefaţă de Ion Oarcăsu, Bucureşti, 1969; • Legile jocului, Bucureşti, 1972; • Acele lucruri mari, Bucureşti, 1973; • Ciudata viaţă a poetului, ediţie îngrijită şi prefaţă de Ion Oarcăsu, Timişoara, 1975; • Într-un cămin de domnişoare. Călător din noaptea de Ajun, ediţie îngrijită şi introducere de Cornel Ungureanu, Timişoara, 1983; • Domnişoara Lou şi trandafirul galben, ediţie îngrijită şi prefaţă de Cornel Ungureanu, Timişoara, 1985.

 Citeşte mai mult: http://www.crispedia.ro/Anisoara_Odeanu

Alţi scriitori:
George Macovescu, n. 1913
Werner Bossert, n. 1918
Ion Agârbiceanu, m. 1963


Poezia zilei: Nicolae Labiș

Miorița


Pe-un picior de plai, pe-o gură de rai,
Zbuciumat se plânge fluierul de fag.
Inima mi-o strânge şi pătrunde-n sânge
Acest cântec dureros şi drag.

Stelele făclii, păsărele mii,
Jalea îşi descântă-n fluierul de os...
Tainic îşi frământă cadenţarea sfântă
Acest cântec trist şi luminos.

Se îngână lin linişti în arin,
Tremură la stână fluierul de soc.
Măicuţă batrână cu brâul de lână,
Ce mai caţi bătutul de noroc?

Brâul tău din copcii s-a desprins - târzii,
Paşii ţi-i înseamnă pe cărări cu lună...
Pentru ce şi astăzi lăcrămezi şi vii
Când la stână fluierele sună?

El, cu ochi ca mura, tras ca prin inel,
El, cu plete negre-n vânturi scuturate,
N-are să mai poată mândrul ciobănel
Înaintea ta să se arate...

Ochilor tăi tulburi pentru vecii li-i dat
Legănat pe triluri, palid, să îl vadă,
Paşilor să-l cate pentru veci li-i dat
În pădurea lungă de baladă...

Osteneşti... O clipă numai să te-opreşti.
Odihneşte-ţi ochii în afund de zare...
Vai, pe zare-s nouri - turmele cereşti -
Şi-auzi glasul tragicei mioare...

De ce fugi pe câmpuri, după ce chemări?
Despletit ţi-i părul - albă vâlvătaie...
Vezi, de vânturi dusă, s-a topit sub zări
Mioriţa laie, bucălaie...

*

Pe-un picior de plai, pe-o gură de rai,
Stau câteodată împietrit şi mut
Să-nţeleg o clipă neînţelesul grai
Plin de jalea unui veac trecut...



Ion Lazu - O pagină de jurnal, 2006

2 sept. Aseară, la Tinerimea, Conferinţele Cuvântul, Posteritatea lui Lovinescu. Autonomia esteticului, sincronismul, mutaţia valorilor etc. Bine vorbeşte NM, probabil citind dintr-un curs, sau capitolul din Istoria pe care o pregăteşte. Lovinescu, cu foarte bune intuiţii, încă din Paşi pe nisip, 1906, ocupîndu-se de cei care debutaseră chiar atunci: Sadoveanu, Goga, etc. Dar un ins care deşi a fost imparţial, toţi l-au invidiat, atacat, trădat. Iar Călinescu i-a făcut o prezentare elogioasă abia la 1 an după moarte. Apoi Simion despre posteritatea propriu-zisă, întreruptă în 46, ideologic, reluată de Simion şi alţii prin 70. Şi adevărata posteritate, ideile care au rămas, cele deja spuse mai sus.
Nu prea multă lume, Martin a încercat să găsească o explicaţie în schimbarea locaţiei, în vacanţă etc. Stînd în spatele lui Buzura, observ că-şi notează unele idei, cu un scris mare. Dar de la un moment la altul văd că începe să se bîţîie necontrolat, din cap, din umeri, din tot corpul. Stă deci foarte rău cu nervii. Chiar pleacă înainte de încheiera discuţiilor, unde şi eu i-am pus două întrebări lui Simion, una referitoare la Agende, unde l-a impresionat teribil consemnarea unei mari iubiri tîrzii – l-am întrebat dacă nu e şi ficţiune în acele notiţe?, alta la fraza din Proust: Lumea merge la expoziţiile domnilor..., iar pictorii se duc la Luvru. La nici una nu a răspuns adecvat, ceea ce i-am şi notificat după aceea. Nu era vorba despre receptare, ci despre ceea ce fac şi ce admiră creatorii. Chiar teza despre care vorbise, ne-modernismul modernilor. Înaintea mea vorbise din sală și Daniel Cristea Enache.
Aceşti oameni au experienţa vorbitului de la catedră, a monologului pe o temă dată. Un avantaj, pînă la un punct. Iar N. Manolescu, la care nu putusem intra la Uniune, îmi spune că pleacă pînă după 20 septembrie.

Revenit acasă, mai buchisesc la articolul Scriitorii şi Secu., îi trimit textul lui Murgeanu, iar azi dimineaţă, după alte retuşuri şi completări, i-l trimit şi Doinei Jela, subliniindu-i că sunt chiar problemele abordate în cartea ce i-am propus. Că Murgeanu a publicat deja Refuzul, etc. Să vedem dacă reacţionează cumva. Azi la TV aflăm despre doi înalţi prelaţi cu angajament la Secu.
Va urma


Fotografii din expoziție,II . Trei sculpturi de Mihai Caranica


Compoziție



























Portretul unui necunoscut


Autorul și lucrările sale

miercuri, 27 mai 2015

Trei lucrări de Mihai Caranica la Sala C. Brâncuși de la Palatul Parlamentului
Adăugaţi o legendă

 


















Scriitorul zilei. Tudor Țopa,  n. 27 mai 1928 - d. 10 august 2008      

    

Bucovinean din Cernăuţi, dintr-o familie de intelectuali: bunicul profesor la Teologie, tatăl profesor de istorie, mama directoarea Liceului de fete, şi-a început liceul în Cernăuţi dar a survenit refugiul şi a continuat studiile la liceul Sf. Sava şi la Dimitrie Cantemir, apoi face Facultatea de Pedagogie din Bucureşti, licenţa în 1957. Profesor, bibliotecar la BCS şi BCU, curator al unor importante expoziţii, apoi cercetător la Institutul de Pedagogie, de unde a şi ieşit la pensie. Scriitor de sertar, cum îl consideră Barbu Cioculescu în evocarea prietenului său, un cărturar inveterat, meloman, om singuratic şi elitist, s-a manifestat ca traducător al unor scriitori ruşi-sovietici, precum Bednâi, Krutilin, Ceakovski sau francezi: H. Taine, Stendhal, H. Focillon, iar ca  romancier a publicat târziu (fapt pentru care este considerat ca făcând parte din Şcoala de la Târgovişte) şi parcimonios, două romane: Încercarea scriitorului, 1975 şi  Punte, 1985, prelucrări ale unor jurnale, impresionând prin stil şi compoziţie ingenioasă, dar nemulţumindu-i pe amicii scriitori care s-au văzut "încondeiaţi".  În fond, este reacţia dintotdeauna a persoanei devenită personaj, chiar cu numele schimbat - iar scriitorul, care mereu îşi clamează libertatea condeiului, cade în păcatul de a nu accepta regula simplă a jocului. Se tot întâmplă...

Citeşte mai mult: http://www.romlit.ro/tudor_opa_scriitor_i_personaj
 http://ro.wikipedia.org/wiki/Tudor_%C8%9Aopa


Poezia zilei,  Lidia Lazu: 

***

Caii aleargă şi ploaia-n şiroaie
Curgându-le-n coame
a-nmiresmat tot satul
şi-a limpezit copacii

pun mâna la ureche
să aud paşii tatei

dar ropotul ploii
dar tropotul cailor
dar clopotul cerului
mă poartă pe sus
ca pe-o răstignită
spre poarta
din neant

8 iulie 1983 



Alţi scriitori:
Corneliu Buzinschi, m. 2001
                                             


Ion Lazu - O pagină de Jurnal, 2006


1 sept., vineri. Nu merg la VR, pentru că nimeni nu mă solicită. Data trecută am stat pe coridor aproape 2 ore şi n-a venit dna Tupan cu cronica. De dimineaţă fusesem la Şarambei, am făcut astfel rost de numărul lui Got, dar şi de cel următor, al lui LIS. Culmea stupizeniei: dacă Got îl scosese pe Andru de la redactori şi numai bine nu e ca o revistă respectabilă să aibă doar doi redactori, în numărul lui LIS nu numai că acesta nu mă repune în drepturi, ci reapare Andru – semn cel puţin al unei neglijenţe lamentabile, dacă nu al unei perfidii – dar cred că LIS n-a ajuns pînă acolo... Îi arăt aceste lucruri lui Şarambei şi se vede – sau se bine-preface că habar nu are. Îi spun că am scris o cronică de 6 pagini la Cîrstea şi i se pare foarte mult. Îmi arată că MMMaftei a scris 2 pagini despre o întreagă trilogie. Îi zic: Dar Bîrna scrie despre Danilov chiar în acest număr 10 pagini. Dar se vede că nu e pe fază, ştie să facă pe şeful, însă nu e ins de profunzime. Îi pare rău că lucrurile s-au terminat aşa, însă de vină e numai Caius, care nu i-a spus nimic, care a doua zi nu trebuia să le dea în mînă demisia scrisă, lucru indubitabil, pentru că lui i s-a trimis originalul. Nu se mai putea face nimic… Oare? Putea să blocheze acea demisie, să n-o înregistreze, etc. În  schimb el îmi acreditează că nu se mai putea face nimic. Și că C. nu prea mai avea timp pentru revistă. Reiese că problema lui LIS nu s-a pus, că Got va mai sta pînă spre vară. Deci iese la pensie după 70 de ani, caz fără precedent!, zic eu. Ca să mă consoleze, spune că nu m-aş fi înţeles cu un om ca Got. Îi spun că aveam de gînd să caut nişte sponsorizări pentru un internet la VR şi zice că e foarte simplu să li-l dea el, dar nu a găsit că este cazul. LIS şi Cîrstea au internet acasă. Am şi eu, zic, dar e vorba de unul la redacţie, să nu mai fie dependentă de alţii. În fine, o discuţie alandala, cam nesinceră. Acest episod, la VR, este, cum îi spusesem lui Caius la Slatina, un episod jenant.
Aseară, la sala Oglinzilor, nu chiar plină, lipsind mulţimea de scriitori pe care i-ar fi interesat direct tema, Manolescu şi Simion pornesc discuţiile pe tema Scriitorii şi Securitatea, Preşedintele arătînd că Uniunea a fost cel mai important punct de rezistenţă împotriva îndoctrinării; se spuneau în Consiliu lucruri care îi îngrozeau pe cei din CC. Alegerile erau secrete şi de la un moment dat nu s-au mai ţinut şedinţele, fiecare dădea vina pe altul şi aşa am rezistat ca uniune de creaţie. Simion nu spune mare lucru, pare indignat că o doamnă intră în intimităţile de familie ale lui Marin Preda. În general, nu se rostesc nume. Din sală, cîţiva, mai tăios Nedelcovici, care pare într-un oarecare conflict cu conducerea.
Mă indispune Stelian Tănase care face valuri, declarase deja la emisiunea lui că el de 15 ani studiază arhivele CNSAS şi că e îngrozit cîţi au turnat dintre scriitori. El nu poate da nume, pînă nu pune CNSAS verdictele, în schimb are în proiect o carte pe acestă temă. Mereu făcînd pe gazetarul care slujeşte adevărul din dosare, mereu căutînd să dea lovitura de presă, să fie spectaculos, să caute faimă. Fără nici o grijă pentru imaginea scriitorilor în ansamblu. Se supără rău Ioana Diaconescu şi protestează, însă Tănase plecase, probabil să facă o nouă emisiune. Nu înainte de a merge la prezidiu, ca să-i şoptească cine ştie ce listă lui Manolescu, care desigur că e interesat să afle cît mai multe.
Va urma



Tablouri dintr-o expoziție, I 

Paula Craioveanu și lucrarea sa



Doru Drăgușin


Notre Damme din Paris


luni, 25 mai 2015

Scriitorul zilei Henriette Yvonne Stahl; Eugen Simion
http://ilazu.blogspot.ro/2014/05/scriitorul-zilei-poezia-zilei-o-pagina_25.html

Poezia zilei, Adrian Popescu, n. 24 mai 1947

Dimineața în Urbe

E înainte de şapte, se simte mirosul de pin al dimineţii, 
veveriţa e sus şi jos printre ramurile cu stropi, 
roua ajunge până la tine, saliva inefabilului, 
om aproape bătrân, printre tinerii guralivi.
Apoi, imediat, cerul e sfâşiat de ţipetele pescăruşilor urbani, 
un pumnal care sfâşie o togă care se umflă de sânge, 
e dureros nu că te prăbuşeşti, ci mai ales că, surprinzătoare, 
lovitura vine din spate.
Sângele atrage muştele verzi şi turiştii
ca întotdeauana, e ceva crud care-i bucură, 
ei vii, alţii morţi…
Pe lângă presupusul loc unde a căzut Cezar înjunghiat
e înghesuiala cea mai mare, 
tu taci şi asculţi apele freatice de sub paviment, 
murmurul vocilor care răzbat de dincolo de tăcere, 
, , Muzica nu e decât extensia tăcerii, 
Muzica fără tăcere-nseamnă vacarm’’.
Rotindu-se deasupra clădirilor albe cu terase, 
semnele zilei care începe se vestesc faste, 
numai maiuscole, fără delicate minuscule, 
caractere latine, obiceiuri latine, locuinţe romane, 
subteranele timpului încă locuibile, 
reţete cu verdeţuri din vremea lui Plinius cel Bătrân.
Ferestre luminate la nivelul coloanelor antice
într-o Piaţă de piatră, 
în penumbra cărora ghiceşti computerul
cu ecranul plin de ştiri.
Cât e încă noapte şi primul tramvai întoarce la Villa Borghese, 
mai poţi să te-ntorci la izvoarele tinereţii ireversibile.
Murmur de litanie numele celor morţi, nume de centurioni romani, 
Marianus, Marcelus, Cornelius, Vergilius, Marius.
Nori şi aripi încărcate de umezeală deasupra Forului, 
Templul lui Romolo cu faţa plină de frigul lunii noiembrie, 
Spate în spate cu Biserica sfinţilor doctori fără arginţi, 
Moartea şi Învierea, lectio divina.
Ceva care apasă de peste tot, ca un spin în carne, 
ca o mustrare, 

Nu tot ce-am fi putut face am şi făcut.  




Ion Lazu - O pagină de jurnal, 2006

27 august 2006: Apoi am afirmat, la jalnica petrecere, că în spitalul militar se dau cele mai mari şpăgi (ei aduseseră chestiunea în discuţie) pentru nici un alt motiv decît că acolo vin pacienţii cu cei mai mulţi bani, din lumea ofiţerilor. La care au luat efectiv foc, toţi trei, dar cel mai mult dulcea soţie a securistului, ea însăşi psiholog social.( ?) Nu cumva unul dintre personajele care au slugărit regimul roşu, au spălat creiere etc? Ca tot ei să spună că 70% din pacienţi nu au nici o legătură cu armata. Dar au legătură cu capacitatea de a plăti şpăgi exorbitante, nu? Şi aflu că, în spitalul militar nu mai sunt medicii mari de altădată, ci au rămas nişte învîrtiţi. Cei mari, de altădată, nici nu prea luau şpagă, uneori. Eu: La medicii faimoşi şi care cer mult nu se duc decît pacienţii cei mai bogaţi, gen Florica, asta în modul cel mai firesc. Idem la  avocat, la arhitect, la dentist, la coafeză. Atunci de ce au luat foc cei trei, răţoindu-se la mine, jignindu-mă direct? Pentru că eu ştiu că ei iau nişte pensii astronomice, pe deplin nemeritate, pentru fapta patriotică de a nu fi mişcat un pai toată viaţa. Însă, ca şi colegul de liceu Niţu, fost ofițer de miliție, aceşti inşi au reacţii viscerale, nu trec la o analiză riguroasă, încep prin a te intimida / insulta. Aşa făcea pe vremuri neuitatul Eugen Barbu. Mă ia tare dna doctor: De ce te prevalezi de faptul că faci parte din intelectualitate, noi nu am adus în discuţie aşa ceva. Iar Viorel ot Făget aduce vorba tam nesam despre eleaţi, la care îi atrag atenţia că l-o fi citit el pe Anton Dimitriu, însă eu chiar l-am cunoscut personal. Tipul tace. Dar înainte de asta, cîte bazaconii spusese...

Dacă aş fi început discuţia prin a afirma că la hear-stilistul cu mari pretenţii şi în vogă de lîngă Ateneu, care practică preţuri astronomice, nu se duc neapărat cele mai frumoase şi cochete doamne din Capitală, ci se duc cele care pot să arunce două milioane pentru un pieptănat – aţi fi avut ceva de obiectat la această observaţie făcută de un scriitor care musai să umble prin lume cu ochii cît cepele? Dacă aş fi spus că la un mare arhitect apelează doar barosanii cu milioane de euro, mi-aţi fi dat sau nu dreptate? Sau că la un avocat celebru precum Anca Diculescu apelează boşimani precum Becali, aţi fi fost cu totul de acord. Cînd însă spun că la Spitalul militar se duc pacienţii cu cei mai mulţi bani, imediat faceţi spume... Simţindu-vă direct vizaţi.
Va urma


Fotografii din Tîrg...

Autografe la Humanitas: Radu Paraschivescu

Andrei Pleșu, după ce și-a golit traista cu glume, vorbește cu Denisa Comănescu


Ion Bogdan Lefter și Călin Vlasie, despre Opere, II, de Mircea Nedelciu


N. Tzone și Petre Răileanu, din nou despre  avangarda cu Alge și Muci...




duminică, 24 mai 2015

Scriitorul zilei: Victor Felea,  n. 24 mai 1923 - d. 28 martie 1993         Imagini pentru victor felea imagini  Imagini pentru victor felea imagini
Fiu al unui preot unitarian (greco-catolic) dintr-un sat transilvănean, şi-a făcut studiile universitare la Filologia din Cluj, după care a fost scurt timp secretar literar la Teatrul Naţional Cluj, iar apoi redactor la Almanahul literar, la Steaua 1949-1970 şi în fine redactor şef-adjunct la revista Tribuna, 1970-1985. A debutat editorial cu versuri, continuând să publice volume de poezie, dar în paralel a desfăşurat o susţinută activitate de critic literar, cu rubrică permanentă, scriind totodată eseuri de artă şi făcând câteva traduceri din engleză: Robert Frost şi din franceză Marcel Brion. O prestaţie literară la vârf, s-ar spune. Totuşi, autorul, considerându-se o natură poetică, nu a părut niciodată pe deplin mulţumit de receptarea critică a liricii sale, deşi  scriind el însuşi în mod constant despre poeţii din prim-planul vieţii literare a momentului, s-ar fi putut întreba dacă împarte de fiecare dată pe merit laurii şi reproşurile.
Oricât ar fi de netipic, dar tocmai prin aceasta semnificativ, măsura întreagă a talentului său s-a materializet în Jurnalul unui poet leneş, carte surprinzătoare, apărută la doar un an de la moartea poetului, care în ultima vreme se preocupase de textul său memorialistic. Început încă din primii ani ai deceniului cinci, jurnalul fusese ţinut cu o anumită consecvenţă, semn că poetul şi criticul literar nu se simţea pe de-antregul exprimat ca personalitate creatoare. 
O spun fără ezitare, „Jurnalul unui poet leneş” a reprezentat nu doar o reală surpriză, prin raportare la poezia sa severă, echilibrată, niciodată ieşită din matca sobrietăţii. Este o cronică a vremurilor parcurse de societatea românească pe toată perioada comunistă, sub succesivele ei etichete, şi totodată o cronică a vieţii literare clujene-transilvănene; dar nu numai, căci V. F., cooptat în Consiliul Uniunii, a avut ocazia să ia pulsul mişcărilor de idei dar şi a înfruntărilor dintre grupările literare. Este în acelaşi timp o foarte avizată punere în pagină a mişcărilor literare din Occident, V. F. fiind cunoscător de limbi străine şi deci cu acces mai înlesnit la revistele literare străine. Este şi o cronică de familie, sensibilă, marcată de delicateţe şi solidaritate umană: Şi mai este impresionantă relatarea relaţiilor dintre mai tânărul poet şi o pereche de unguri la care în prima parte a vieţii stătuse în gazdă.  Îi "adoptă" ca pe nişte părinţi şi îi însoţeşte cu grijă şi tandreţe până la mormânt.
Nu cunosc în memorialistica noastră de după război decât două sau trei cărţi care se apropie valoric de acest impresionant Jurnal; mă gândesc desigur la Jurnalul în 4 volume al lui Mircea Zaciu, la Zidul martor al Florenţei Albu - şi n-aş mai putea adăuga decât încă 2-3 titluri la acest nivel. Nu mi-ar fi greu să produc măcar 2-3 citate edificatoare, însă fapt este că această carte trebuie citită pe îndelete, într-un ritm "leneş", propice asimlarii, rememorărilor, meditaţiei cu privire la vremurile ciudate/stresante/constrângătoare pe care le-am parcurs, sub spectrul secerii şi ciocanului - pe care acum le percepem ca un simbol al agresiunii ideologice.

Opera literară: 
Versuri: Soarele şi liniştea (1958); Voci puternice (1962); Revers citadin  (1966); Omul modern  (1967); Ritual solitar (1969); Sentiment de vârstă (1972); Cântecul materiei, versuri alese (1973); Cumpăna bucuriei (1975); Gulliver (1979); Reminiscenţe naive (1979);  Istorie personală (1983); De toamnă (1986); Decorul speranţei (1988); Jucător de rezervă (1990); Ritual solitar, antologie postumă (2001)
Critică literară: Dialoguri despre poezie (1965); Reflexii critice (1968); Poezie şi critică (1971); Secţiuni (1974); Aspecte ale poeziei de azi, vol. I-III (1977-1984); Prezenţa criticii (1982)
Memorialistică:Jurnalul unui poet leneş (2000)


Poezia zilei, Ion Caraion, n. 24 mai 1923:

Epitaf


Din tot ce-am spus, din tot ce vrem, 
ramîne-o lacrimă năucă
pe fundul vreunui vechi poem
care și el o să se ducă

așa cum altele s-au dus
și-n urma noastră, -n urma lui, 
răstoarnă paltini alt apus
prin ochii cine știe cui

ca-ntr-un pahar de apă-n care
fîntîna-ntreagă s-a tîrît
să-și moara ultima răcoare
sau nici atît ... sau nici atît ...


Vladimir Udrescu (n. 8.12. 1940)
ceva

auzi
foşneşte ceva în mestecenii
din iezerele cosmice

ţi-e frică
eşti transparenţa pe lama stiletului

jos pe peluze de litere
trece mesajul ca o fiinţă ireală
în faeton de licurici

teamă ţi-e de funinginea
din incunabule
un scâncet de copil iernatic
pulverizează
roua pe streşini de haos

vei încerca o minune
pe când degetele caută izbăvire
polul de gheaţă se-aprinde cu jerbe
diluviul năvăleşte-n oaze de închinări

ceva tot foşneşte prin stoluri
de frunze în înserare
în stepa de şoapte
te-ai prăvălit din copilărie

cu tine începe o fără de leac
nemărginire
şi-n ieslea de aur
scânceşte văzduhul
moartea îşi vine în fire

(din Îmblânzitorul de lumini, Ed. Tipo Moldova, Colecţia Opera omnia, 2014)


Alţi scriitori:
Antoaneta Ralian. N. 1924
Adrian Popescu, n. 1947
Florin Iaru, n. 1954
Al. Cazaban, m.1966 



Ion Lazu - O pagină de Jurnal, 2006

27 august. Cei trei țărănuși din Bărăgan, mărunţei, negricioşi, imberbi, în vagonul de metrou, privind fascinaţi la un telefon mobil cu ecran – se pozau pe rînd. Fac asta la nesfîrşit. Ce-or fi avînd în cap aceşti troglodiţi? Hipnoza de la TV. Cred că visul cel mai înalt al lor este să apară şi ei pe micul ecran, ca alţii...
Apoi, cu Lidia, în metrou, văd alt puştan care preţ de un sfert de oră a tras cu ochiul la ecranul întredeschis al mobilului, ţinut pe genunchi. Aşteptînd un SMS? Cu mintea nudă...
Viorel ot Făget. Sare în sus cînd fac observaţia că două milioane date pe nişte ghivece de flori nu e cine ştie ce sumă. El: Cum, de unde atîţia bani? Apoi reiese că supărarea lor este pe toţi cei care consideră că ofiţerii şi securiştii au pensii exagerat de mari, de 25-35 de milioane, cam de 5-7 ori mai mari decît ale inginerilor, profesorilor etc. Ai semnat dta un angajament că îți vei sluji patria cu preţul vieţii etc. etc.? Eu: V-a obligat cineva să-l semnaţi? Şi de fapt, acelaşi jurămînt l-am făcut şi eu în timpul convocării militare. În exact aceiaşi termeni. Nu vorbiţi cu un naiv. El: Eraţi obligat să purtaţi stricnină în orice moment? Nu, dar purtam serul antiviperin şi nu fac caz de asta. Ei au lucrat la Transfăgărăşan, la mină, la strîns recolta, etc. Pentru că eraţi nevoiţi să susţineţi un regim politic falimentar. Iar în mină nu v-am văzut.

Şi eu am lucrat 4 ani în Făgăraşi, am locuit chiar la mama colegului dvs Nelu Balu. Nu am auzit să fi fost dvs prin Făgăraş, pe Transfăgărăşan; apoi am lucrat 4 ani în mină, la Ocna de Fier, chiar am scris o carte de 450 pagini despre asta. Iar pe dvs nu vă cred că aţi fi lucrat în mină, în oricare mină din ţara asta. Viorel: Că la vîrsta de 3 ani fetiţa lui i-a scris: Eşti un erou ca Mihai Viteazu, dar vino acasă! Prea adînc pentru o fetiţă de 3 ani, chiar şi pentru o fată de securist! E un adevărat fenomen fata asta, un geniu. V-a scris ea aşa ceva, sau cumva a scris cu mîna soţiei dvs? O corcofeleşte. În fapt, Viorel al nostru, cam fonfăit, probabil nu şi-a pus dinţii la timp, încerca mereu, cu tupeu, să-mi vîndă fantasmagorii securistice de producţie svonistă pe care nu le-ar crede nici retardaţii mintal. Am să-l iau la rost pe cumnatul V.
Va urma



Fotografii cu scriitori, cărți, lansări...