joi, 28 mai 2015

Trei sculpturi de Mihai Caranica la Sala C. Brâncuși de la Palatul Parlamentului
Omagiu lui Antoine Poncet






















Scriitorul zilei: Anișoara Odeanun. 28 mai 1912 – d. 3 sept. 1972

Una dintre scriitoarele cu care se poate mândri Banatul (şi sunt semne clare că o face!), fiică a unui profesor de română şi mare animator al vieţii culturale din Logoj, Anişoara Adeanu, pe numele adevărat Doina Stella Graţiana Peteanu, şi-a asumat pseudonimul cu care semnase o primă proză scurtă, în presa locală. De fapt, cu deosebire precoce, se făcuse remarcată ca şcolăriţă, scriind poezii, primul ciclu Lumea copiilor datează de la vârsta de 10 ani. Îşi face şcoala  şi liceul la Lugoj şi Timişoara, va veni la Bucureşti pentru Drept , cu licenţa în 1936, dar urmase şi Literele, fără să finalizeze . Episoade de studii în Franţa şi Elveţia. Se face remarcată încă în 1929 de G. Călinescu şi de Camil Petrescu prin  proza publicată în Adevărul literar şi artistic. Va deveni redactor cu rubrică permanentă la această revistă: Cronica feminină, dar va colabora şi la Revista Fundaţiilor regale, la alte reviste de prestigiu ale vremii.  Se căsătoreşte în 1946 cu un medic şi se va sinucide a doua zi după moartea acestuia, în 1972. Câteva romane i-au apărut în anii imediat următori. Şi publicarea cărţilor A.O. nu a încetat după 1989, semn de bună receptare critică şi de public.
Lirica Anişoarei Odeanu  este în tonul Cîntării cântărilor, imnuri ale iubirii din partea unei preotese care oficiază pe altarul iubirii ideale.
Editorial debutase în 1934 cu un roman din viaţa studenţească: Într-un cămin de domnişoare, cu fine observaţii din mediul respectiv şi cu introspecţii interesante din trăirile eroinei cu care autoarea poate fi identificată. O psihologie dificilă, „artistică”,  cu capricii feminine, atracţii şi respingeri, inconsecvenţe şi reveniri descumpănitoare. Împlinirile din imaginaţie sunt aprig cenzurate în prezenţa iubitului, considerat cu suspiciune cumva morbidă. Roman bine cotat de Pompiliu Constantinescu, acesta reproşându-i excesul de feminism.  Celelalte vreo 3 romane sunt scrise în aceeaşi notă, insistându-se pe fascinaţia iubirii şi pe frigiditatea relaţiei ca atare dintre cei doi actanţi. Împlinirea în iubire rămâne o aspiraţie a eroinei, inconvenientele venind dinspre datele temperamentale ale celor doi dar şi din partea contextului social-familial, dacă nu de-adreptul din accidente ale hazardului. După neîncrederea în împlinirea prin iubire vas fi atacată tema disjuncţiei dintre intenţiile unui autor-artist şi  receptarea în cu totul alt registru din partea publicului cititor.  Un astfel de scriitor de mare talent şi cu succes la public, însă „răstălmăcit iar şi air va sfârşi prin a se spânzura. (Nu e diferit faţă de ceea ce ales autoarea însăşi, în 1972) . În ultimul ei roman, se fac referiri la viaţa dintr-un sat bănăţean al cărui protegonist este un preot şi la momentul de enturiasm naţional la sosirea armatei române eliberatoare.

Opera: Într-un cămin de domnişoare, Bucureşti, 1934; • Călător din noaptea de Ajun, Bucureşti, 1936; ediţia (Anotimpul pierdut), Bucureşti, 1971; • Fata lui Codru-împărat, Bucureşti, 1939; • Ciudata viaţă a poetului, Bucureşti, 1942; • Moartea în cetate, Bucureşti, 1943; • Noaptea creaţiei, Bucureşti, 1943; • Sub lumina verii, Bucureşti, 1967; • Nedumeririle lui Duduţă, Bucureşti, 1969; • Noaptea creaţiei, ediţie îngrijită şi prefaţă de Ion Oarcăsu, Bucureşti, 1969; • Legile jocului, Bucureşti, 1972; • Acele lucruri mari, Bucureşti, 1973; • Ciudata viaţă a poetului, ediţie îngrijită şi prefaţă de Ion Oarcăsu, Timişoara, 1975; • Într-un cămin de domnişoare. Călător din noaptea de Ajun, ediţie îngrijită şi introducere de Cornel Ungureanu, Timişoara, 1983; • Domnişoara Lou şi trandafirul galben, ediţie îngrijită şi prefaţă de Cornel Ungureanu, Timişoara, 1985.

 Citeşte mai mult: http://www.crispedia.ro/Anisoara_Odeanu

Alţi scriitori:
George Macovescu, n. 1913
Werner Bossert, n. 1918
Ion Agârbiceanu, m. 1963


Poezia zilei: Nicolae Labiș

Miorița


Pe-un picior de plai, pe-o gură de rai,
Zbuciumat se plânge fluierul de fag.
Inima mi-o strânge şi pătrunde-n sânge
Acest cântec dureros şi drag.

Stelele făclii, păsărele mii,
Jalea îşi descântă-n fluierul de os...
Tainic îşi frământă cadenţarea sfântă
Acest cântec trist şi luminos.

Se îngână lin linişti în arin,
Tremură la stână fluierul de soc.
Măicuţă batrână cu brâul de lână,
Ce mai caţi bătutul de noroc?

Brâul tău din copcii s-a desprins - târzii,
Paşii ţi-i înseamnă pe cărări cu lună...
Pentru ce şi astăzi lăcrămezi şi vii
Când la stână fluierele sună?

El, cu ochi ca mura, tras ca prin inel,
El, cu plete negre-n vânturi scuturate,
N-are să mai poată mândrul ciobănel
Înaintea ta să se arate...

Ochilor tăi tulburi pentru vecii li-i dat
Legănat pe triluri, palid, să îl vadă,
Paşilor să-l cate pentru veci li-i dat
În pădurea lungă de baladă...

Osteneşti... O clipă numai să te-opreşti.
Odihneşte-ţi ochii în afund de zare...
Vai, pe zare-s nouri - turmele cereşti -
Şi-auzi glasul tragicei mioare...

De ce fugi pe câmpuri, după ce chemări?
Despletit ţi-i părul - albă vâlvătaie...
Vezi, de vânturi dusă, s-a topit sub zări
Mioriţa laie, bucălaie...

*

Pe-un picior de plai, pe-o gură de rai,
Stau câteodată împietrit şi mut
Să-nţeleg o clipă neînţelesul grai
Plin de jalea unui veac trecut...



Ion Lazu - O pagină de jurnal, 2006

2 sept. Aseară, la Tinerimea, Conferinţele Cuvântul, Posteritatea lui Lovinescu. Autonomia esteticului, sincronismul, mutaţia valorilor etc. Bine vorbeşte NM, probabil citind dintr-un curs, sau capitolul din Istoria pe care o pregăteşte. Lovinescu, cu foarte bune intuiţii, încă din Paşi pe nisip, 1906, ocupîndu-se de cei care debutaseră chiar atunci: Sadoveanu, Goga, etc. Dar un ins care deşi a fost imparţial, toţi l-au invidiat, atacat, trădat. Iar Călinescu i-a făcut o prezentare elogioasă abia la 1 an după moarte. Apoi Simion despre posteritatea propriu-zisă, întreruptă în 46, ideologic, reluată de Simion şi alţii prin 70. Şi adevărata posteritate, ideile care au rămas, cele deja spuse mai sus.
Nu prea multă lume, Martin a încercat să găsească o explicaţie în schimbarea locaţiei, în vacanţă etc. Stînd în spatele lui Buzura, observ că-şi notează unele idei, cu un scris mare. Dar de la un moment la altul văd că începe să se bîţîie necontrolat, din cap, din umeri, din tot corpul. Stă deci foarte rău cu nervii. Chiar pleacă înainte de încheiera discuţiilor, unde şi eu i-am pus două întrebări lui Simion, una referitoare la Agende, unde l-a impresionat teribil consemnarea unei mari iubiri tîrzii – l-am întrebat dacă nu e şi ficţiune în acele notiţe?, alta la fraza din Proust: Lumea merge la expoziţiile domnilor..., iar pictorii se duc la Luvru. La nici una nu a răspuns adecvat, ceea ce i-am şi notificat după aceea. Nu era vorba despre receptare, ci despre ceea ce fac şi ce admiră creatorii. Chiar teza despre care vorbise, ne-modernismul modernilor. Înaintea mea vorbise din sală și Daniel Cristea Enache.
Aceşti oameni au experienţa vorbitului de la catedră, a monologului pe o temă dată. Un avantaj, pînă la un punct. Iar N. Manolescu, la care nu putusem intra la Uniune, îmi spune că pleacă pînă după 20 septembrie.

Revenit acasă, mai buchisesc la articolul Scriitorii şi Secu., îi trimit textul lui Murgeanu, iar azi dimineaţă, după alte retuşuri şi completări, i-l trimit şi Doinei Jela, subliniindu-i că sunt chiar problemele abordate în cartea ce i-am propus. Că Murgeanu a publicat deja Refuzul, etc. Să vedem dacă reacţionează cumva. Azi la TV aflăm despre doi înalţi prelaţi cu angajament la Secu.
Va urma


Fotografii din expoziție,II . Trei sculpturi de Mihai Caranica


Compoziție



























Portretul unui necunoscut


Autorul și lucrările sale

miercuri, 27 mai 2015

Trei lucrări de Mihai Caranica la Sala C. Brâncuși de la Palatul Parlamentului
Adăugaţi o legendă

 


















Scriitorul zilei. Tudor Țopa,  n. 27 mai 1928 - d. 10 august 2008      

    

Bucovinean din Cernăuţi, dintr-o familie de intelectuali: bunicul profesor la Teologie, tatăl profesor de istorie, mama directoarea Liceului de fete, şi-a început liceul în Cernăuţi dar a survenit refugiul şi a continuat studiile la liceul Sf. Sava şi la Dimitrie Cantemir, apoi face Facultatea de Pedagogie din Bucureşti, licenţa în 1957. Profesor, bibliotecar la BCS şi BCU, curator al unor importante expoziţii, apoi cercetător la Institutul de Pedagogie, de unde a şi ieşit la pensie. Scriitor de sertar, cum îl consideră Barbu Cioculescu în evocarea prietenului său, un cărturar inveterat, meloman, om singuratic şi elitist, s-a manifestat ca traducător al unor scriitori ruşi-sovietici, precum Bednâi, Krutilin, Ceakovski sau francezi: H. Taine, Stendhal, H. Focillon, iar ca  romancier a publicat târziu (fapt pentru care este considerat ca făcând parte din Şcoala de la Târgovişte) şi parcimonios, două romane: Încercarea scriitorului, 1975 şi  Punte, 1985, prelucrări ale unor jurnale, impresionând prin stil şi compoziţie ingenioasă, dar nemulţumindu-i pe amicii scriitori care s-au văzut "încondeiaţi".  În fond, este reacţia dintotdeauna a persoanei devenită personaj, chiar cu numele schimbat - iar scriitorul, care mereu îşi clamează libertatea condeiului, cade în păcatul de a nu accepta regula simplă a jocului. Se tot întâmplă...

Citeşte mai mult: http://www.romlit.ro/tudor_opa_scriitor_i_personaj
 http://ro.wikipedia.org/wiki/Tudor_%C8%9Aopa


Poezia zilei,  Lidia Lazu: 

***

Caii aleargă şi ploaia-n şiroaie
Curgându-le-n coame
a-nmiresmat tot satul
şi-a limpezit copacii

pun mâna la ureche
să aud paşii tatei

dar ropotul ploii
dar tropotul cailor
dar clopotul cerului
mă poartă pe sus
ca pe-o răstignită
spre poarta
din neant

8 iulie 1983 



Alţi scriitori:
Corneliu Buzinschi, m. 2001
                                             


Ion Lazu - O pagină de Jurnal, 2006


1 sept., vineri. Nu merg la VR, pentru că nimeni nu mă solicită. Data trecută am stat pe coridor aproape 2 ore şi n-a venit dna Tupan cu cronica. De dimineaţă fusesem la Şarambei, am făcut astfel rost de numărul lui Got, dar şi de cel următor, al lui LIS. Culmea stupizeniei: dacă Got îl scosese pe Andru de la redactori şi numai bine nu e ca o revistă respectabilă să aibă doar doi redactori, în numărul lui LIS nu numai că acesta nu mă repune în drepturi, ci reapare Andru – semn cel puţin al unei neglijenţe lamentabile, dacă nu al unei perfidii – dar cred că LIS n-a ajuns pînă acolo... Îi arăt aceste lucruri lui Şarambei şi se vede – sau se bine-preface că habar nu are. Îi spun că am scris o cronică de 6 pagini la Cîrstea şi i se pare foarte mult. Îmi arată că MMMaftei a scris 2 pagini despre o întreagă trilogie. Îi zic: Dar Bîrna scrie despre Danilov chiar în acest număr 10 pagini. Dar se vede că nu e pe fază, ştie să facă pe şeful, însă nu e ins de profunzime. Îi pare rău că lucrurile s-au terminat aşa, însă de vină e numai Caius, care nu i-a spus nimic, care a doua zi nu trebuia să le dea în mînă demisia scrisă, lucru indubitabil, pentru că lui i s-a trimis originalul. Nu se mai putea face nimic… Oare? Putea să blocheze acea demisie, să n-o înregistreze, etc. În  schimb el îmi acreditează că nu se mai putea face nimic. Și că C. nu prea mai avea timp pentru revistă. Reiese că problema lui LIS nu s-a pus, că Got va mai sta pînă spre vară. Deci iese la pensie după 70 de ani, caz fără precedent!, zic eu. Ca să mă consoleze, spune că nu m-aş fi înţeles cu un om ca Got. Îi spun că aveam de gînd să caut nişte sponsorizări pentru un internet la VR şi zice că e foarte simplu să li-l dea el, dar nu a găsit că este cazul. LIS şi Cîrstea au internet acasă. Am şi eu, zic, dar e vorba de unul la redacţie, să nu mai fie dependentă de alţii. În fine, o discuţie alandala, cam nesinceră. Acest episod, la VR, este, cum îi spusesem lui Caius la Slatina, un episod jenant.
Aseară, la sala Oglinzilor, nu chiar plină, lipsind mulţimea de scriitori pe care i-ar fi interesat direct tema, Manolescu şi Simion pornesc discuţiile pe tema Scriitorii şi Securitatea, Preşedintele arătînd că Uniunea a fost cel mai important punct de rezistenţă împotriva îndoctrinării; se spuneau în Consiliu lucruri care îi îngrozeau pe cei din CC. Alegerile erau secrete şi de la un moment dat nu s-au mai ţinut şedinţele, fiecare dădea vina pe altul şi aşa am rezistat ca uniune de creaţie. Simion nu spune mare lucru, pare indignat că o doamnă intră în intimităţile de familie ale lui Marin Preda. În general, nu se rostesc nume. Din sală, cîţiva, mai tăios Nedelcovici, care pare într-un oarecare conflict cu conducerea.
Mă indispune Stelian Tănase care face valuri, declarase deja la emisiunea lui că el de 15 ani studiază arhivele CNSAS şi că e îngrozit cîţi au turnat dintre scriitori. El nu poate da nume, pînă nu pune CNSAS verdictele, în schimb are în proiect o carte pe acestă temă. Mereu făcînd pe gazetarul care slujeşte adevărul din dosare, mereu căutînd să dea lovitura de presă, să fie spectaculos, să caute faimă. Fără nici o grijă pentru imaginea scriitorilor în ansamblu. Se supără rău Ioana Diaconescu şi protestează, însă Tănase plecase, probabil să facă o nouă emisiune. Nu înainte de a merge la prezidiu, ca să-i şoptească cine ştie ce listă lui Manolescu, care desigur că e interesat să afle cît mai multe.
Va urma



Tablouri dintr-o expoziție, I 

Paula Craioveanu și lucrarea sa



Doru Drăgușin


Notre Damme din Paris


marți, 26 mai 2015

Scriitorul zilei: Ovidiu Papadima, n. 23 iunie 1909 - d. 26 mai 1996 

         

Născut la Sinoe - Mihai Viteazu, în Dobrogea, probabil dintr-o familie de aromâni (tatăl profesor), a făcut şcoala primară în Moldova, pe vremea refugiului din primul război, liceul  (după Unire) la Tg. Mureş, absolvit în 1928, apoi Literele şi Filosofia la Bucureşti, licenţa în 1931, funcţionând ca profesor la Oradea, Câmpulung Muscel şi Olteniţa, iar între 1937 şi 1940, cu o bursă Humboldt a făcut studii doctorale în Germania, devenind lector la Universitatea din Viena, 1940-1941.
Debutase la 23 de ani, la  Gândirea, unde a susţinut rubrica de cronică literară, a fost apoi secretar de redacţie la Revista Fundaţiilor Regale, 1941-1947 şi asistant al lui G. Călinescu, trecând apoi la Institutul de Lingvistică. În 1952 a fost arestat şi a străbătut calvarul închisorilor comuniste, inclusiv Canalul, dar şi Jilava, Gherla etc, eliberat în 1955, epuizat fizic, la doar 44 kg. Fără drapt de semnătură până în 1963, iar reabilitarea vine abia în 1971, când probabil opţiunile sale naţionaliste au devenit productive. S-a remarcat ca istoric literar, ca eseist şi ca folclorist, dând lucrări de referinţă în domeniu. A intuit fondul etnic al operelor literare şi a analizat din punctul de vedere al românismului operele lui Octavian Goga, Mihail Sadoveanu, Cezar Patrescu, Lucian Blaga, Vasile Voiculescu, Ion Pillat şi ale altor scriitori contemporani

Opera: O viziune românească asupra lumii, (1941); Neam, sat, oraş în poezia lui Octavian Goga 1942); Creatorii şi lumea lor (1943); Poezie şi cunoaştere etnică (1944); Cu cît cînt, atîta sînt - Antologie a liricii populare, 1963;  Cezar Bolliac (1966);  Heinrich von Kleist (1967); Literatura populară română. Din istoria şi poetica ei 1968; Scriitorii şi înţelesurile vieţii, 1971; Ion Pillat, 1974; Ipostaze ale iluminismului românesc, 1975; Evocări, 1997

Citeşte mai mult: http://ro.wikipedia.org/wiki/Ovidiu_Papadima
 http://www.autorii.com/scriitori/ovidiu-papadima/
***




Poezia zilei, Cezar Baltag ( m. 26 mai 1997 )

Păsări în amurg

                     Lui Grigore Hagiu, in memoriam

Dezgheaţă-te, lume, dezgheaţă, 
un clopot de clor ne desparte, 
aripile-s tot mai în ceaţă, 
inima e tot mai departe.

Roteşte-te, lume, roteşte
şi tu soare du-mă în vară
orizontul mă părăseşte
prietenii încep să dispară.

Nu zărisem că norii aleargă
şi nu bănuiam că-i furtună, 
eram opt, eram cinci, eram patru
şi parcă zburam împreună.

Parcă ieri mai era dimineaţă, 
soare-n valuri şi-acuma-i doar nor.
Sunt o pasăre singură-n ceaţă
şi abia mai ştiu dacă zbor…


Alţi scriitori:
G. C. Nicolescu, n. 1911
Vintilă Corbul, n. 1916
Mariana Şora, n. 1917
Tiberiu Utan, m. 1994

    

Ion Lazu - O pagină de jurnal, 2006

29 august. Vis cu Agopian. L-am văzut nu departe de mine pe Stefan Agopian, părea să meargă în aceeaşi direcţie cu mine, l-am strigat şi, pentru că a întors capul şi a zîmbit recunoscîndu-mă, m-am apropiat de el, l-am luat pe după umăr cu braţul stîng şi aplecîndu-mă spre faţa lui, i-am vorbit: Vreau să-ţi spun neapărat un mic text, nu mai mare decît un singur paragraf, însă deajuns ca să prinzi un anumit ton care poate face minuni în proză. Ia ascultă: Eram la sfîrşitul unei perioade de vacanţă într-o tabără de vară, aflată într-o zonă deschisă, probabil nu la munte; ar fi urmat să aibă loc o festivitate de încheiere, un ritual de despărţire; eram adunaţi într-un grup mare, la marginea platoului, pe un podium scund, de numai o palmă-două grosime, şi eu, privind în toate părţile, mulţumit şi prins de emoţie, am zărit, în spatele meu, mai spre stînga, trei tinere fete, trei adolescente, poate liceene, nu neapărat foarte frumoase, deşi nu s-ar fi putut spune că nu erau, oricum ele radiau de fericirea de a ne fi în preajmă – atunci m-am răsucit spre dreapta, unde în rînd cu ele se afla Lidia, însă prinsă într-o discuţie cu altă persoană, am atras-o spre mine cu braţul şi i-am spus, cu toată convingerea: - Lidia, acordă-le puţină atenţie acestor trei fete, oare nu vezi cu cîtă admiraţie se uită la tine şi vor să intre în vorbă? Imediat Lidia s-a întors spre cele trei liceene şi le-a zîmbit din toată inima, spre marea lor încîntare. Eu mi-am reluat poziţia pe marginea podiumului, atît de scund că nu trebuia să-i acorzi o atenţie specială. Am închis pentru o clipă ochii şi în acelaşi moment cineva din grup, de dincolo de Lidia, a exclamat: - Plouă! Foarte mirat eu însumi de această neaşteptată întorsătură a lucrurilor, mai ales că deja simţisem izbitura unui prim strop de ploaie, am deschis larg ochii – în jurul meu şi în faţa mea şi pe întregul teren pe care-l puteam cuprinde cu privirea: nimeni! Ţipenie... De parcă în clipa strecurată de cînd am închis ochii şi pînă i-am redeschis, ca să mă încredinţez că într-adevăr plouă, s-ar fi scurs noian de ani şi rînduri de vieţi...

Asta i-am spus lui Agopian, care mă asculta cu mare interes, mirat de o aşa întîmplare ciudată. După care, luîndu-mi braţul de pe umărul lui, l-am asigurat, îndepărtîndu-mă cu paşi mari: Mă duc direct acasă şi îmi notez acest text.
Va urma



Fotografii... floarea de cactus, două ipostaze...



luni, 25 mai 2015

Scriitorul zilei Henriette Yvonne Stahl; Eugen Simion
http://ilazu.blogspot.ro/2014/05/scriitorul-zilei-poezia-zilei-o-pagina_25.html

Poezia zilei, Adrian Popescu, n. 24 mai 1947

Dimineața în Urbe

E înainte de şapte, se simte mirosul de pin al dimineţii, 
veveriţa e sus şi jos printre ramurile cu stropi, 
roua ajunge până la tine, saliva inefabilului, 
om aproape bătrân, printre tinerii guralivi.
Apoi, imediat, cerul e sfâşiat de ţipetele pescăruşilor urbani, 
un pumnal care sfâşie o togă care se umflă de sânge, 
e dureros nu că te prăbuşeşti, ci mai ales că, surprinzătoare, 
lovitura vine din spate.
Sângele atrage muştele verzi şi turiştii
ca întotdeauana, e ceva crud care-i bucură, 
ei vii, alţii morţi…
Pe lângă presupusul loc unde a căzut Cezar înjunghiat
e înghesuiala cea mai mare, 
tu taci şi asculţi apele freatice de sub paviment, 
murmurul vocilor care răzbat de dincolo de tăcere, 
, , Muzica nu e decât extensia tăcerii, 
Muzica fără tăcere-nseamnă vacarm’’.
Rotindu-se deasupra clădirilor albe cu terase, 
semnele zilei care începe se vestesc faste, 
numai maiuscole, fără delicate minuscule, 
caractere latine, obiceiuri latine, locuinţe romane, 
subteranele timpului încă locuibile, 
reţete cu verdeţuri din vremea lui Plinius cel Bătrân.
Ferestre luminate la nivelul coloanelor antice
într-o Piaţă de piatră, 
în penumbra cărora ghiceşti computerul
cu ecranul plin de ştiri.
Cât e încă noapte şi primul tramvai întoarce la Villa Borghese, 
mai poţi să te-ntorci la izvoarele tinereţii ireversibile.
Murmur de litanie numele celor morţi, nume de centurioni romani, 
Marianus, Marcelus, Cornelius, Vergilius, Marius.
Nori şi aripi încărcate de umezeală deasupra Forului, 
Templul lui Romolo cu faţa plină de frigul lunii noiembrie, 
Spate în spate cu Biserica sfinţilor doctori fără arginţi, 
Moartea şi Învierea, lectio divina.
Ceva care apasă de peste tot, ca un spin în carne, 
ca o mustrare, 

Nu tot ce-am fi putut face am şi făcut.  




Ion Lazu - O pagină de jurnal, 2006

27 august 2006: Apoi am afirmat, la jalnica petrecere, că în spitalul militar se dau cele mai mari şpăgi (ei aduseseră chestiunea în discuţie) pentru nici un alt motiv decît că acolo vin pacienţii cu cei mai mulţi bani, din lumea ofiţerilor. La care au luat efectiv foc, toţi trei, dar cel mai mult dulcea soţie a securistului, ea însăşi psiholog social.( ?) Nu cumva unul dintre personajele care au slugărit regimul roşu, au spălat creiere etc? Ca tot ei să spună că 70% din pacienţi nu au nici o legătură cu armata. Dar au legătură cu capacitatea de a plăti şpăgi exorbitante, nu? Şi aflu că, în spitalul militar nu mai sunt medicii mari de altădată, ci au rămas nişte învîrtiţi. Cei mari, de altădată, nici nu prea luau şpagă, uneori. Eu: La medicii faimoşi şi care cer mult nu se duc decît pacienţii cei mai bogaţi, gen Florica, asta în modul cel mai firesc. Idem la  avocat, la arhitect, la dentist, la coafeză. Atunci de ce au luat foc cei trei, răţoindu-se la mine, jignindu-mă direct? Pentru că eu ştiu că ei iau nişte pensii astronomice, pe deplin nemeritate, pentru fapta patriotică de a nu fi mişcat un pai toată viaţa. Însă, ca şi colegul de liceu Niţu, fost ofițer de miliție, aceşti inşi au reacţii viscerale, nu trec la o analiză riguroasă, încep prin a te intimida / insulta. Aşa făcea pe vremuri neuitatul Eugen Barbu. Mă ia tare dna doctor: De ce te prevalezi de faptul că faci parte din intelectualitate, noi nu am adus în discuţie aşa ceva. Iar Viorel ot Făget aduce vorba tam nesam despre eleaţi, la care îi atrag atenţia că l-o fi citit el pe Anton Dimitriu, însă eu chiar l-am cunoscut personal. Tipul tace. Dar înainte de asta, cîte bazaconii spusese...

Dacă aş fi început discuţia prin a afirma că la hear-stilistul cu mari pretenţii şi în vogă de lîngă Ateneu, care practică preţuri astronomice, nu se duc neapărat cele mai frumoase şi cochete doamne din Capitală, ci se duc cele care pot să arunce două milioane pentru un pieptănat – aţi fi avut ceva de obiectat la această observaţie făcută de un scriitor care musai să umble prin lume cu ochii cît cepele? Dacă aş fi spus că la un mare arhitect apelează doar barosanii cu milioane de euro, mi-aţi fi dat sau nu dreptate? Sau că la un avocat celebru precum Anca Diculescu apelează boşimani precum Becali, aţi fi fost cu totul de acord. Cînd însă spun că la Spitalul militar se duc pacienţii cu cei mai mulţi bani, imediat faceţi spume... Simţindu-vă direct vizaţi.
Va urma


Fotografii din Tîrg...

Autografe la Humanitas: Radu Paraschivescu

Andrei Pleșu, după ce și-a golit traista cu glume, vorbește cu Denisa Comănescu


Ion Bogdan Lefter și Călin Vlasie, despre Opere, II, de Mircea Nedelciu


N. Tzone și Petre Răileanu, din nou despre  avangarda cu Alge și Muci...