vineri, 31 octombrie 2014

Scriitorul zilei: Duiliu Zamfirescu, n. 31 oct. 1858 - d. 3 iunie 1922

             
            
Dintr-o familie cu ascendenţă bizantină, primul fiu dintre cei opt copii ai  unui arendaş din zona Vrancea, viitorul scriitor, diplomat şi academician s-a născut la Dumbrăveni (înrudit cu intelectuali ai vremii, printre care arhitectul Ion Mincu şi pictorul Ştefan Mincu, cu alţi unchi care i-au asigurat o educaţie aleasă), a făcut şcoala primară şi gimnaziul la Focşani, liceul la Matei Basarab, cu bacalaureatul în 1876 şi Facultatea de Drept la Bucureşti, cu licenţa în 1880, după care va fi magistrat la Hârşova, transferat în 1881 la Târgovişte, de unde renunţă la cariera juridică după câteva luni. Câţiva ani de profesorat la Liceul Sf. Gheorghe şi la pensionul de fete al Elenei Miller-Verghi. Prin concurs intră la Ministerul de Externe în 1885, din 1888 va fi secretar de legaţie la Roma şi va rămâne ca ambasador timp de 18 ani, deci până în 1906, cu două detaşări la Bruxelles şi Haga, 1892-1894. La Roma se căsătoreşte cu fiica unui potentat şi va avea trei copii, dintre care Alexandru va face carieră diplomatică şi scriitoricească. Din 1906 revenit în ţară va fi secretar general al Ministerului de externe, disponobilizat în 1913 de Titu Maiorescu, cu care fusese în foarte bune relaţii şi din prietenia cărora ne-a rămas cea mai importantă corespondenţă între scriitori. Se retrăgea la vila sa din Faraoanele-Odobeşti. A devenit ministru de externe în guvernarea Averescu, 1920.
După un prim eşec la Convorbiri literare, a debutat în 1877 cu poezii în Războiul lui Gr. M. Grandea, a publicat apoi schiţe şi a continuat o colaborare intensă la revistele vremii, titular al rubricii de cronică literară, de teatru şi arte: România liberă, dar şi la Literatorul, Viaţa românească, semnând cu pseudonime dintre cele mai ciudate.  Debutul editorial în 1883 cu Fără titlu, o culegere de versuri, schiţe, portrete literare. A început să frecventeze cenaclul Junimea, împrietenindu-se cu Titu Maiorescu.
În 1884 îi apare în foileton romanul În faţa vieţii. Dar partea substanţială a scrierilor sale literare, inclusiv cele cinci volume ale ciclului Comăneştenilor, cea mai redutabilă scriere  romanescă de acest fel din literatura noastră, se  raporteză perioadei de diplomaţie în Italia, a cărei limbă o cunoştea la perfecţie. A tradus din Leopardi, dar şi din Victor Hugo, fragmente din Hernani. În 1898 devine membru corespondent al Academiei, iar membru titular în 1908. Însă discursul său de recepţie din 1909, despre poporanismul în literatură, a stârnit violente reacţii, căci atacase de-avalma literatura română cu tematică rurală, îl desfiinţase pe Ion Slavici şi făcuse multe alte afirmaţii scandaloase, ce au încheiat relaţia amicală cu Maiorescu. Un alt dicurs, din 1911 amplifică ripostele violente împotriva lui D.Z. A continuat pe aceeaşi poziţie de contestare a poporanismului sub toate aspectele sale,. dar şi să publice la revistele ce-l contestaseră, Convorbiri... Viaţa românească.
În 1916 a fost ales Preşedinte al Socoetăţii Scriitorilor Români; în aceeaşi toamnă este ales vicepreşedinte al Academiei Române. În mod simptomatic, a ajuns în conflict cu cei alături de care mersese ani mulţi. Devenise depresiv, după moartea soţiei sale italience, în 1906, iar moartea fiului său Lascăr, într-un duel, în 1921, a agravat lucrurile. S-a sfârşit din viaţă în timpul unei excursii la Agapia şi a fost înmormântat la Focşani. A lăsat o moştenire literară inestimabilă, mai cu seamă prin ciclul romanesc al Comăneştenilor.
Opera literară:  Fără titlu, Bucureşti, 1883;  În fata vieţii, Bucureşti, 1884;  Prea târziu (în colaborare cu Ştefan Vellescu), Bucureşti, 1884;  Novele, Bucureşti, 1888;  Alte orizonturi, Bucureşti, 1894;  Lume nouă şi lume veche, Bucureşti, 1895;  Novele romane. Frica, Bucureşti, 1895;  Imnuri păgâne, Bucureşti, 1897;  Viaţa la ţară, prefaţa autorului, Bucureşti, 1898;  Poezii nouă, Bucureşti, 1899;  Temps de guerre, traducere de Dem. J. Ghica, Paris, 1900;  În război, prefaţă de autorului, Bucureşti, 1902;  Tănase Scatiu, prefaţă de autorului, Bucureşti, 1907;  Îndreptări, Bucureşti, 1908; Poporanismul în literatură, Bucureşti, 1909; Miriţă, Bucureşti, 1910;  Anna (Ceea ce nu se poate), prefaţa autorului, Bucureşti, 1911;  Furfanţo, Bucureşti, 1911;  Lydda. Scrisori romane, Bucureşti, 1911;  Metafizica cuvintelor şi estetica literară, Bucureşti, 1911;  Câteva cuvinte critice, Bucureşti, 1916;  Pe Marea Neagră, Bucureşti, 1919;  O muză, Bucureşti, 1922;  Poezii alese, prefaţă de Mihail Dragomirescu, Bucureşti, 1922;  Poezii, ediţie îngrijită şi prefaţă de Mariana Rarincescu, Craiova, 1934;  Romanul Comăneştenilor, I-V, ediţie îngrijită şi prefaţă de Mariana Rarincescu, Craiova, 1935-1938;  Duiliu Zamfirescu şi Titu Maiorescu în scrisori (1884-1913), ediţie îngrijită şi prefaţă de Emanoil Bucuţa, Bucureşti, 1937;  Nuvele, ediţie îngrijită de Mariana Rarincescu-Zamfirescu, Craiova, 1939;  Poezii alese, ediţie îngrijită de Ion Pillat, Bucureşti, 1942;  Viaţa la ţară. Tănase Scatiu, ediţie îngrijită şi prefaţă de G. C. Nicolescu, Bucureşti, 1956;  Poezii şi nuvele, ediţie îngrijită şi prefaţă de Al. Săndulescu, Bucureşti, 1961;  Scrieri alese, I-II, prefaţă de Mircea Zaciu, Bucureşti, 1962; Scrisori inedite, ediţie îngrijită şi introducere de Al. Săndulescu, Bucureşti, 1967;  Cele mai frumoase scrisori, ediţie îngrijită şi prefaţă de Al. Săndulescu, Bucureşti, 1974;  Opere, vol. I-IV, ediţie îngrijită şi prefaţă de Mihai Gafiţa, Bucureşti, 1970-1974, vol. V-VI, ediţie îngrijită de Mihai Gafiţa şi Ioan Adam, Bucureşti, 1982-1987, vol. VII-VIII, ediţie îngrijită de Al. Săndulescu, Bucureşti, 1984-1985;  Romanul Comăneştenilor, prefaţă de Aureliu Goci, Bucureşti, 1993.


Alţi scriitori:
Eugen Lovinescu, n. 31 oct. 1881 – d. 16 iulie 1943.
Mihai Miltiade Nenoiu, n. 1937
Corneliu Antoniu, n. 1940
Ştefan Borbely, n. 1953
Petre Duflu, m. 1953
Onisifor Ghibu, n. 31 mai 1883 - m. 31 oct. 1972.



Poezia zilei: Clelia Ifrim

De dragoste

Nu mai sunt lacrimi.
Pietricelele s-au topit
în măduva spinării.
Uneori, când este lună plină,
număr aceste mărgăritare
și apoi le pun la loc.
Durerea este o perdea de lumină,
ce se revarsă printr-un paravan de mătase,
într-un spital.
Nu ai să înțelegi niciodată această lumină
ce alunecă pe șira spinării,
în fiecare dimineață.
Nici o cămașă nu poate să o acopere.
Nici o mângâiere nu poate să o atingă.

(preluare din revista Argeș, nr. 10/2014)


Ion Lazu - O pagină de jurnal 2003
24 iulie, continuare: Ieri primim o ilustrată de la Georgeta, se află pentru două săptămîni în sudul Italiei, încîntaţi de cultură şi natură şi fericiţi împreună. Nimic de la Gelu, nici de la Carolina, nici de la Ţuca, iar alde Angi-Marcel vor fi fiind plecaţi în vacanţă. Mă văd în Amzei cu Viki Bunescu, îmi spune că pe 14 s-a votat în Parlament legea privind despăgubirile, a citit-o, în decurs de o lună se alcătuiesc comisiile pe prefecturi, în 6 luni discută cu fiecare solicitant şi în doi ani ne dau drepturile, prin bănci sau în natură. Îmi prezintă o doamnă Grigore, din vecini, de fel din Orhei, care poate interveni ca drepturile mele băneşti să sosească în fine. Alde V. se pare că revin pe 1 august, deci n-au putut sta decît patru luni din cele 6 plănuite. Niki Opriţescu nu dă nici un semn, deşi promisese să vină la începutul lui iulie. Nu-mi făcusem reale speranţe. 
Foarte afectat de Tratatul semnat cu Putin pe 4 iulie la Moscova, problema apartenenței la România a Basarabiei şi Bucovinei şi cea a tezaurului au fost scoase din tratat, vor face obiectul unei declaraţii semnată de cei doi miniştri de externe şi nu va avea urmări juridice. Iliescu, slugarnic, a încercat să-l convingă pe Putin că tezaurul e mai mult o chestiune sentimentală, valoarea nu e cine ştie ce mare, noi pierdem anual în schimburile cu Rusia mai mult de 1,2 milioane dolari. Putin se ţinea enigmatic şi tăcut, Iliescu încîntat că poate să-şi povestească amintirile din studenţia roşie şi fericită. Celelalte ţări est-europene au semnat tratate cu Rusia acum zece ani, pe noi ne-au jucat pînă n-am mai avut timp să le respingem condiţiile redactate în ruseşte, încîlcite, troglodite. Este condamnată agresiunea de peste Nistru, nu se suflă un cuvînt privind contribuţia noastră pe frontul de vest. Iliescu spune textual: Am hotărît să lăsăm trecutul în seama istoricilor, politologilor şi sociologilor… să nu aglomerăm prezentul cu asperităţile trecutului… suntem datori să consacrăm graniţele de după Al doilea război. Etc. Adică nu mai revendicăm nimic, renunţăm la tot, numai să reluăm relaţiile economice. Care relaţii nu sunt garantate în nici un fel de guvernul rus, suntem îndreptaţi spre guvernatorii provinciilor, care sunt stat în stat. Nişte mari mafioţi. Nu e deloc sigur că va veni o înviorare sensibilă a schimburilor economice. Totul se va rezuma la vinuri şi la petrol şi gaze. Or, ce-a făcut Putin? A boicotat tratativele Apusului cu Turkmenistanul privind transportul gazelor prin conducte spre Turcia, spre noi, apoi au semnat ei un acord de preluare a gazelor din Turkestan, la un preţ rizibil, de doar 22 dolari mc, ca să-l revîndă Apusului cu preţ dublu, cheş. Devin astfel unicii beneficiari ai tranzacţiei cu gaze asiatice spre Apus. De aia şoricelul de Putin îşi luase un aer de sfinx. Un sfinx cu cuget de borfaş planetar. În loc să beneficiem de avantajele trecerii conductelor pe la noi, ni se flutură nu ştiu ce avantaje prin transferul spre vest. O imensă cacealma, cu menţiunea că şi de data asta am pierdut tot pe mîna noastră. Data trecută pierdeam Basarabia şi Bucovina pentru că Anglo-americanii au confirmat la Teheran, Moscova şi Ialta pretenţiile ruşilor asupra acestor teritorii. Pacea de la Paris doar a legalizat raptul rusesc. Acum nu suflăm o vorbă despre cele două teritorii, renunţăm şi la tezaur, o comisie de istorici va studia cazul şi întregul context al relaţiilor ruso-române – asta şi nimic mai mult. Fără efecte juridice. Lungeşte doamne boala…
Puterea actuală s-a prezentat la Moscova cu oameni de afaceri, dar nici un reprezentant al partidelor guvernamentale nu a făcut parte din delagaţie; de fapt, lucru extrem de grav, motivul invocat de partide e foarte întemeiat: textul tratatului a rămas secret pînă în ultima clipă. Opinia publică şi pătura politică nu au avut acces la text, pur şi simplu. Ne pun în faţa faptului împlinit. Iar după 2-3 zile de la semnarea Tratatului aşa-zis istoric, ziarele vor înceta să comenteze, în Parlament vor fi cîteva discuţii înghesuite şi obstrucţionate, se va spune că sabotează, că se face campanie electorală, însă lucrurile vor rămîne ca atare. O nouă victorie a guvernării PSD! Amice C., ce zici de toate astea? (în Basarabia rusofonii şi comuniştii agită spiritele, în Transnistria sunt mişcări de trupe, semne sigure că ruşii nu vor să renunţe la Basarabia, nici la Transnistria, nu au renunţat şi nu vor renunţa pe termen lung să reocupe aceste teritorii cheie în politica lor contra Europei unite. Iliescu, vînzător al basarabenilor. Mîine poimîine iese din politică, devine Preşedintele Institutului Român de Cultură, un fel de minister al culturii, care însă nu va da socoteală de ce face. Restauraţia comunistă va înflori, va triumfa. O să-i trimitem cărţi cu dedicaţie dlui Ilici, lui Păunescu, lui Dinu Săraru, altora ca dînşii. Să aștepte...
Va urma



Fotografii... cărțile prietenilor mei: Clelia Ifrim, Doru Moțoc, George Theodor Popescu








joi, 30 octombrie 2014


Scriitorul zilei: Barbu Solacolu, n. 5 martie 1897  - d. 30 oct. 1976


         
Bucureştean, fiul unui magistrat, a făcut clasele primare la o şcoală din cartietul Antim, liceul început la Gh. Lazăr şi terminat la Sf. Sava, unde s-a împrietenit cu Al. Protopopescu şi Ion Vinea, iar prin aceştia cu Tudor Vianu şi Ion Barbu; a particiapt la campania din 1917-1918 şi abia după aceea şi-a luat bacalaureatul, înscriindu-se la Drept şi la Litere şi Filosofie. A participat la Cenaclul Viaţa Nouă, împrietenindu-se  cu Ovid Densusianu, de care se va îndepărta ulterior, dintr-o neînţelegere minoră. În 1920 pleacă la perfecţionare în Germania, aprofundând filosofia, economia, geografia; luându-şi doctoratul la Berlin şi revenit în ţară, va ocupa funcţii înalte la Ministerul Finanţelor, la Ministerul de Externe, la Camera de comerţ, fiind prin pregătire unul dintre tehnocraţii vremii.
Începuse cu poezii şi cronici literare încă din liceu, debutând în Flacăra, 1912, cu versuri simboliste-moderniste, care l-au situat în filiaţia Iosif-Pillat; alţi exegeţi l-au apropiat de Bacovia. A continuat să publice inclusiv traduceri din Maeterlinck şi din marea poezie a lumii, a scris un studiu despre Dostoievski, a tradus piese de Shakespeare,  a scris o comedie Coţofana, ce s-a aflat în repertoriul Naţionalului, însă după 1925 s-a concentrat asupra unor scrieri de economie şi finanţe. Abia în 1968 îi apar poeziile, volumul Umbre pe drumuri, iar în 1974 memorialistica: Evocări. Confesiuni. Portrete, cu un cuvânt înainte de Al. Marghiloman şi o postfaţă de Mihai Gafiţa. Nu se putea ca un "fost" să nu suporte interdicţiile regimului comunist. Faptul că a trăit până spre 80 de ani şi a "prins" destinderea ideologică de la începutul ceauşismului l-a ajutat să-şi vadă publicate scrierile din Interbelic.



Poezia zilei, Aurel M. Buricea, n. 30 oct. 1943

Număr impar

Retras în vis ca broasca-n carapace
De lumea plinã de patimi exilat
Am trudit pânã la moarte într-un sat
Ascetul din mine nu-mi mai dã pace

Şi-ar vrea sã colinde peste mãri şi ţãri
În trupul meu sã creascã câmpuri de maci
Sã fiu tras în verbe de cârduri de raci
Sã nu mai cânt în sonet triste-nserãri

Vin zeii sã-mi cearã autografe
Pe-o carte scrisã de-un sihastru bãtrân
Cu pagini prinse cu sacre agrafe

N-a fost sã fiu în lume ce-am vrut sã par
N-am reuşit sã fiu propriul meu stãpân
Şi-am sã mor iarna într-un numãr impar


Exod

Gata sunt de marea cãlãtorie
Lumea de aici vorbeşte douã limbi
Ziua şi noaptea, în zadar vrei s-o schimbi
Visul se desfrunzeşte-n poezie

Patru anotimpuri bat în trupul meu
Zãpezi eterne se-aştern peste sonet
Mi-a fost aceasta viaţã târziu regret
Gândul soarbe lumina din Dumnezeu

O noua naştere cântã luna mai
Natura vede-n mine drum de searã
Respire florile miresme de rai

Umbra toamnei îmi cere sã-i dau vamã
Uimirea din vers a-nceput sã piarã
Se-aud în cuvânt clopote de-aramã


Calea de ulmi

Dupã nimic faptul de-a fi în lume
În piatra magicã a esenţei cat
Semnul ce-a pus taina în gând şi pãcat
Hãrãzit de nu ştiu cine anume

În şiruri de numere pare se pierd
Cu mâna lui Adam rup mãrul din pom
Drumuri nevãzute se-nchid în atom
Copilul ce-am fost îl caut sã-l dezmierd

Plânge-un bãtrân singur în calea de ulmi
Rãpus de vise şi rãnit de vreme
Ninsori de-amurg se cern pe albastre culmi

Vine noaptea vine apocalipsa
Litera din vers de moarte se teme
Şi-n acest sonet, mama, iţi simt lipsa

Poezii preluate din Revista Nouă, octombrie, 2008


Alţi scriitori:
Mircea Florian, m. 1960


Ion Lazu - O pagină  de jurnal
 24 iulie 2003, continuare: Ieri la 12:30 pe Radio Cultural, invitat 30 de minute la emisiunea Mediateca. Adevărul unei epoci în interpretare artistică, cu dna Teodora Stanciu, foarte amabilă, încîntată de romanul meu care a făcut-o să spună că este una dintre cele mai importante cărţi din ultimele două decenii. Încîntată şi de prestaţia mea. Eu, oarecum descumpănit, căci mă pregătisem intens pentru o discuţie despre Veneticii, cînd de fapt a fost vorba despre debutul, evoluţia mea ca prozator şi abia în final despre roman, reuşind totuşi să spun cîteva lucruri despre vremuri, frustrări, personaje puternice şi atît de diferite, numai că în vreme ce greutăţile îi apropie pe cei ce se iubesc, ele îi despart pe cei ce nu se iubesc. Foarte presaţi de timp, căci venea Jurnalul de ora 13. După transmisia în direct, îi dau cu autograf Cuvinte… şi îi arăt fotografia mamei, care o impresionează profund. Trec pe la casieria Uniunii, pentru banii de la Ziua literară, mă văd cu  D. C. Enache, zîmbitor, amabil, însă are teancuri de cărţi şi încearcă să le ia în ordine. Dar mă întreabă dacă am apărut la Vinea şi spune că a citit cronica lui ABS, un tînăr în care are mare încredere. Nu promite chiar nimic, totuşi ar fi bine să scrie ceva. Eventual să lase deoparte polemicile cu Mincu, Lefter şi alţi inamici. Mă văzusem cu o zi înainte cu N. Prelipceanu, îmi spune că nu pot scrie ei despre toate cărţile.  Zic: Basarabia…, el: Dar aici nu e vorba de tema politică, ci de un roman. Adevărat, dar dacă ei şi cei de la Rom. lit. nu se înghesuie să scrie, cine s-o facă?!
Ţone a avut pe cap o echipă de la Controlul de stat, pentru corecta utilizare a subvenţiilor, l-au blocat cam două săptămîni. Peste asta a picat şi moartea dnei Bogza. Am apucat să trimit 50 exemplare Veneticii la Craiova şi 5o ex. la Rm. Vîlcea, drept care mă cam consider absolvit de îndatoriri faţă de Vinea. I-am prilejuit Lidiei o frumoasă surpriză dîndu-i să citească cele 70 poezii ale ei, trecute deja pe calculator, s-a mirat şi s-a bucurat şi i se pare că ar fi materie pentru al treilea volum, care să-i faciliteze accesul în Uniune. Tot alaltăieri mă văd la Fizicienilor cu Angela Marinescu, chiar acolo locuieşte; stăm un pic mai mult de vorbă, îmi spune că are 2.000 lei pensie, că a fost nevoită să închirieze două dintre camere. Dar tot ea a reuşit să-i aranjeze fiului o bursă pe trei ani în Franţa şi tocmai revenea de la o întîlnire cu un olandez care vrea să traducă nişte poeţi români, inclusiv ea, desigur.
Despre Basarabia, i se pare că nu e absolut nimic de făcut, depind cu gazele şi electricitatea de ruşi, noi de unde să le dăm? Cei mai buni din Basarabia deja au venit aici: Crudu, Vaculovski, Baştovoi. De Gârneţ nu vrea să audă. Are păreri foarte categorice despre cine e valabil în poezia noastră şi cine nu contează chiar deloc. Zice: Mazilescu e foarte mare şi abia de se mai vorbeşte de el. I-a dus un nou manuscris lui Ţone, asta şi pentru că acela deja i l-a plătit. După ea, Ţone face lucruri f. bune la Vinea, dar le umbreşte cu faptul că se consideră critic literar şi poet. O contrazic. De Ilie C. îmi povesteşte că l-a văzut la Paris şi a trebuit s-o ia la fugă de el.  Dar cel mai grav i se pare că insul nu are talent. Un fel de a zice: i se pare, căci ea este absolut sigură că nu e poet. După ea nici un scriitor important nu a fost în exil, asta fiindcă venise vorba de Marius Robescu. Îi spusesem că n-am vrut să rămîn în Luxemburg. Rău ai făcut, zice.  Nici acolo nu se trăieşte lejer, zic. I.C. s-a întors pentru că are o pensie imensă, s-a recăsătorit etc. Am vorbit de curînd cu dna R., fiul ei Ş. trăieşte în străinătate şi nu e mulţumit. Cum să fie, dacă e schizofren? L-a întîlnit şi ea la Paris, încă de pe atunci dădea semne sigure. E ceva ereditar aici, ştie ea, care a făcut cinci ani de medicină. Paul D. a făcut un copil şi nu e bine. Şi alte cazuri. Noroc că ea a făcut din timp un copil, e adevărat că Matei este un mediocru. Nu e un mediocru, e un poet bun şi un om admirabil, o contrez. Şi s-ar cuveni să nu-l vorbeşti decît de bine, în toate împrejurările. Ai avea numai de cîştigat din asta. Am pus-o pe gînduri. Tace. Schimbă vorba. M-ar invita la ea, dar.. o invit eu pe la noi, îi dau telefonul nostru.

 Va urma



Fotografii... ziua fotografiilor de pe stradă...

























miercuri, 29 octombrie 2014

Scriitorul zilei:  Ştefan Baciu, n. 29 oct. 1918 – d. 7 ian. 1993

Fiul unei familii de profesori de limba germană, a urmat liceul Andrei Şaguna din Braşov, avându-i profesori pe Emil Cioran şi Octav Şuluţiu, după care se înscrie la Drept, cu licenţa în 1941. A fost colaborator asiduu la diverse reviste literare, Gândirea, Universul, Libertatea, după care urmează o carieră diplomatică, ataşat cultural la Berna 1946-1949, după care merge la Rio de Janeiro, la Seatle, ca profesor de hispanică, stabilindu-se în final la Honolulu, Hawaii. A colaborat şi a condus diverse reviste de literatură hispanică, dar s-a remarcat prin revista sa Mele, unind semnăturile unor exilaţi români de pe toate meridianele.
Debutase cu poezii, a debutat editorial la 16 ani cu Poemele poetului tânăr, premiat de Revista Fundațiilor Regale şi de SSR; au urmat Poeme de dragoste, 1936, remarcate de G. Călinescu şi de Pompiliu Constantinescu. Îşi perfecţionează stilul poetic în Drumeţ prin anotimpuri, 1939 apărută în acelaşi an cu Căutătorul de comori.
A fost căsătorit cu scriitoarea Mira Simian, din Rm. Vâlcea; muzeul judeţean vâlcean funcţionează în vila familiei Simian.
După Decembrie 1989 poemele lui Ş.B. au fost intens reeditate, autorul căpătând renumele pe care l-ar fi meritat din interbelic și în jumătatea de secol comunist.
                                                                    


Poezia zilei, Ştefan Baciu

Poemul poetului tânăr

E-atât de bine să stai uşor în zi. Să cânţi încet, să nu auzi
Cum ierburi cresc, să muşti din traiul ca un măr
Să mergi pe drumul neted lângă pomii uzi
Şi să visezi cu palma rătăcită-n basme şi în păr.

Prin lanuri să păşeşti cu munţii – şal pe umeri
La gât, fâşii de zări să-ţi legi cravate,
Germanice balade să scandezi, să numeri
Fântânile de secetă şi sete deşertate.

Prin cucuruzi să-ţi legi deschise răni adânci
Cu frunze ude de scuipatul cald de îngeri
Să treci prin şanţuri mici cu inima pe brânci
Să râzi când sufletul îţi spune: sângeri.

În seară să te-afunzi cu părul netezit
De palma calmă a curentelor de munte
Să dormi cu capul pe nadir, cu tălpile-n zenit
Şi-apoi să-ţi scrii poemele ţâşnind din frunte.

Alţi scriitori:
Radu Cosaşu, n. 1930
Titus Popovici, n. 16 mai 1930 - d. 29 noiembrie 1994.
Constantin Crişan, n. 21 nov. 1939 - d. 30 oct. 1996


Poezia zilei: George Theodor Popescu

Zicere I

! cum treci,
învrăjbind aerul acestei seri
spaima își face cuib în oasele mele,
și-mi adumbrește ochiul,
uit cuvintele,
îmi asum visele,
las- să-mi plângă nenorocul în streșini

! ești viața mea care se amână
și-mi doresc șansa aerului pe care-l respiri
 - o respirația ta
în care totuși atât de blând se moare -

(din volumul La ruina luminii, ed. Victor&Victor, 2000)


Ion Lazu - O pagină de jurnal, 2003 
  27 iunie. Am terminat de trecut pe calculator Jurnal 1 şi sunt la corecturi. Ţone apelează, s-a trezit pe cap cu Corpul de control şi nu are cărţile gata. Trimit Veneticii lui Mircea Ţuglea, mă văd cu ATD şi îi dau un exemplar, iar el mai multe cu autograf. Se încinge polemica dintre grupul Mincu-Tupan etc şi Ianuş-Daniel Cristea Enache. Teodora Stanciu m-a programat pentru 16 iulie, ora 12:30, în direct, timp de-o oră. Mare încredere în mine, sau mare curaj.
Aud că e în ţară Carolina, aud că şi Gelu vine pe 28, dar nici un telefon din partea lor. Lui A. i-au scos copcile, acum se mişcă mai agil, pregăteşte examenele care i-au mai rămas. Lidia afectată. Îmi apare în Contemporanul răspunsul la ancheta despre revistele de cultură. N. Gheran îmi serveşte un citat f. bun despre convieţuirea etniilor în cartierul Obor. N. Vrăşmaş vrea să-şi combine jurnalul din copilărie cu cel al lui Radu Petrescu, poate fi interesant. Încearcă să vîndă un apartament superb de pe Dorobanţi, în imobilul Zodiac, 45.000 dolari, 106 mp la etajul I în blocul ridicat de Prager. Băiatul din Craiova pare să-mi aranjeze preluarea unei părţi din tirajul Veneticii.

24 iulie. Sunt nevoit să fac o privire înapoi: n-am mai scris aici cam de-o lună. Călduri chinuitoare. Dunărea e cu debitul la jumătate, cum n-a mai fost de o sută de ani! Şi totuşi am ieşit în oraş, toţi trei. Şi în schimb, vara asta nu am putut ieşi din oraş… Aseară Lidia sublinia faptul că de 20 de ani nu am mai cumpărat nimic în casă, ne-am mulţumit cu ce aveam. Azi noapte îl visez pe A. ca la 3-4 ani, îl duceam în braţe, adormit, pe un coridor şi am început să urc o scară, ca să-l pun în pat, la un prieten. Adormit, se făcuse mai greu şi atunci eu i-am şoptit, deşi îl ştiam în somn: Ridică-ţi mîna pe umărul meu (cel drept) şi A. a înţeles sugestia mea, a mutat mîna sa pe umăr, era o poziţie convenabilă şi am continuat să urc spre camera de odihnă. Totul cu mare concreteţe, iar apoi, o mare bucurie pentru că am retrăit emoţiile de pe vremea Bocşei. În fapt, zilele astea bat pe calculator Jurnalul 2 şi am ajuns la perioada respectivă, cu surpriza de a retrăi cu pregnanţă scenele consemnate şi alte amănunte din preajmă.
Va urma


Consemnare: O seară eclatantă la Sala Calderon
Sala Casei de Cultură din str. J.L. Calderon nr. 39, s. II, cată să devină, dacă nu este deja, de-o vreme, pentru cei care-i cunosc vadul, cu siguranță locul celor mai incitante manifestări literare-culturale din capitală. Și asta într-un ritm trepidant, săptămânal, zilnic: astă seară va fi ceva cu totul diferit față de lucrurile pe care țin să le relatez despre seara de marți 28 octombrie curent.
Indianistul Gh. Anca, despre indianistică, mereu lucruri noi, de data asta pe tema Mahatma Gandhi și Lucian Blaga. Iar la un moment dat al serii, actorul Vasile Pupeza revenit din USA, a dat citire unui larg grupaj de poezii ale indianistului Gh. Anca. A urmat dna Sorana Georgescu-Gorjan, pledând în problema arzătoare a celebrei lucrări brâncușiene, Cumințenia pământului, achiziționată în 1909 de ing. Gh. Rășcanu, confiscată de puterea populară în 1957, (prin directorul de atunci al Muzeului Național, pictorul avangardist H.H. Maxy) spre a ne reprezenta la o bienală din Italia; readusă în țară, devenită piesa unanim admirată la Muzeul Național, ca după Decembrie lucrurile să se complice, existând pericolul ca lucrarea să părăsească țara, cumpărată la licitație de cine știe cine...
Scriitorul Puși Dinulescu mărturisește în fața auditoriului chinurile prin care a trecut la traducerea în românește a ciclului ”Romanceros gitan” al lui Federico Garcia Lorca. Spune traducătorul, și nu-l vom contrazice: sunt chinuri cu mult mai mari decât când scrii o nouă carte de-a ta, fie și un mare roman. Se referă la traducerile unor antecesori, care din păcate s-au îndepărtat nepermis de original și de sensurile sale estetice, de pildă încercând să facă traduceri rimate, ceea ce nu există niciodată în poemele marelui Lorca! A reținut în cartea tradusă de el doar patru piese care merită atenție, unele de Miron Radu Paraschivescu, excelente. Spre sfârșitul expozeului său, ne citește în mod convingător un număr de 5-6 romanceros, abil desfășurate, captivante.
Și vine la rând lansarea a două cărți ale dlui Ion Barbu, una fiind o culegere de comunicări științifice și exegeze prilejuite de Anul Brâncoveanu, sărbătorit la Bistrița, în luna mai (când rozele-nfloresc!): Martiriul Sfinților Brâncoveni; a doua carte fiind de proze-reportaje din anii tinerești ai șantierelor de pe Lotru: Întoarcerea la izvoare, carte apărută mai an, la editura vâlceană Inspirescu, premiată, aflată la a doua ediție. Au vorbit: autorul, preotul Claudiu Cotan, participant la Simpozion cu un text substanțial, de data asta exprimându-și satisfacția că Biserica Vâlceană a făcut totul (și ceva în plus!) ca sărbătorirea a 3 secole de la sacrificarea Brâncovenilor să aducă în conștiința contemporanilor momentul tragic petrecut pe țărmul Bosforului.
A urmat (poate, căci au fost mulți combatanți și eu îmi uitasem carnetul acasă, ca de altfel și aparatul fotografic...) Ion Andreiță, care vorbind despre polivalentul scriitor și animator cultural fără egal în țară Ioan Barbu, prieten de-o viață, despre gazetar, eseist, reporter, evocator al unor aspecte cutremurătoare din vremea Gulagului românesc, despre cărțile de proză ale conjudețenului din Spineni, mutat cu arme și bagaje la Rm. Vâlcea, spre a-și împlini destinul de excepție, îl numește pe Ioan Barbu o instituție, întrucât omniprezentul IB, cu rara vocație a călătoriilor bine gândite, a luat interviuri unor exilați din toată Europa dar și din USA, Canada etc, și nu doar atât, căci ca director al editurii Antim Ivireanu, multe cărți de-ale confraților a editat, pe mulți i-a debutat, sprijinit, cadorisit cu suplimente de tiraj... Un om care a făcut din prietenie modalitate de viață iar din generozitate fapta sa de fiecare zi.
Emil Lungeanu, scurt și la obiect, relatează despre nesimțirea unei echipe SPP, care nu a dat voie grupului de intelectuali să-și țină simpozionul la Mrea Horezu, actanții fiind nevoiți să se transbordeze la Mrea Bistrița; unde cu adevărat, Simpozionul a dat măsura înaltelor sentimente pe care Martiriul Brâncovenilor le aprind în sufletele noastre, nu numai cu ocazia unor cifre rotunde, ci de fiecare dată când ne gândim la lucruri esențiale ale existenței noastre, precum Patrie, credință, devotament... 
N. D. Fruntelată a ținut să menționeze că întreaga sarcină a Simpozionului, cu invitați numeroși din toată țara dar și de peste hotare, a trecut în seama dlui Ioan Barbu, amfitrion neegalat; iar onor Ministerul Culturii, ca de atâtea ori, nu și-a făcut simțită prezența în niciun fel la această înaltă sărbătorire. Pune un accent special pe faptul că la sacrificarea familiei Brâncoveanu: cei 4 fii și tatăl, au asistat ambasadorii tuturor țărilor creștine europene, reprezentanți ai viitoarelor membre UE, nu-i așa? Însă o tăcere rușinoasă, rușinoasă: Nici un protest, nici o consemnare a faptei abominabile, în vreuna dintre capitalele europene, ci o tăcere mai rușinoasă decât însăși trădarea... În încheiere dă citire unei poezii privind destinul nostru românesc, pe Dunăre-n jos, pe Dunăre-n sus, mereu ”între turc și rus”...
Florentin Popescu și Aureliu Goci, de asemenea participanți la Simpozion și coautori ai cărții despre Martiriul Sfinților Brâncoveni, au adus noi dovezi ale admirației lor pentru personalitatea eclatantă a dlui Ioan Barbu, acest publicist exemplar, care și-a deschis cariera literară la vârsta de 50 de ani și între timp ne-a dat nu mai puțin de 50 de cărți, acoperind domenii diferite ale culturii. Pronia se dovedește ca niciodată binevoitoare față de acest om cu vocație culturală însoțită de o neasemuită generozitate față de confrații de condei, într-o vreme când omul din postmodernitate se întoarce fără regret la reflexele de fiară...
Ion Lazu

Fotografii...