luni, 15 august 2011

ion lazu: lui LIS, la Mare; La Cazemată.

15 aug. 2011. Către LIS
La Mare de 4-5 zile şi relatând de la "faţa locului", înspumată…, sunt tare mirat, poete LIS că te mişti doar între Amfiteatru şi fosta casă C., în schimb nu sufli un cuvinţel despre Cazemată. Se poate!? Nu ştii ce-i aceea? Au detonat-o? Oricum, a fost pasiunea mea în cele 2 săptămâni la Mare, cu burse extrasezoniere (deci într-un octombrie, o toană de-a Conducerii USR, iute reprimată - era în 2006, văd din scripte...)  Cum să explic? În sus de staţiunea Neptun, către Costineşti, plaja se tot îngustează, faleza râpoasă, cu ceva ostil în ea, se apropie de ţărm, ultimativ - şi chiar acolo, în punctul strategic, s-a înşurubat, pe vremuri care ne temeiniceau istoria, o Cazemată, direct în stâncile ce acolo reapar din substrat - totul se explică, geologic vorbind etc. Cazemata e... o cazemată, din beton armat, cu ziduri groase de vreun metru şi, fireşte, are două ferestruici-ambrazuri spre Mare, pentru supraveghere (dar şi ca să se poată trage cu mitraliera în inamic), acoperind/baleind întreaga ieşire spre Mare.
Iar practic e vorba de un hexagon cu laturi inegale, de  6 şi 3 m, cu înălţimea de cca 4 m. M-a fascinat construcţia, în stil clasic, din alte vremuri, aşezate. Este prevăzută cu o intrare "pe brânci", dispre uscat, acum aproape înfundată…, înăuntru te simţi ca în turela unui tanc... Dar există şi posibilitatea de a te aburca pe constructive, ai sub tălpi  un piedestal, un loc de preumblare/adăstare/veghe… - şi atunci... atunci ai în faţa ochilor, ca-n palmă, minunăţia Mării şi întreg Litoralul până spre Tuzla. Nu cunosc ceva mai frumos la Mare decât un răsărit la cazemată! Valurile se izbesc de baza bunkerului, literalmente.  "Singur, singur, singur!" Dispăream cu orele şi cu jumătăţile de zi, spre nedumerirea celor doi. Pe unul am reuşit să-l “car” până acolo – dar ne-a fost deajuns!
Şi mai este ceva fără egal legat de Cazemată: chiar drumul până acolo, răzleţindu-te pe o plajă unde nu ajunge chiar Nimeni. Am să-ţi trimit cândva Poemul Cazematei, vreo 77 de terţine, cum altfel! Dar spre Cazemată mai sunt încă două drumuri: unul pe buza malului, aventuros, printre mărăcini, doar pentru geologi!, şi un altul, de căruţă-maşină, prin păduricea de foioase, măceşi, boroghinari. Am adunat un rucsak de măceşe, etc. Şi material pentru încă un album cu pietre, precum cel din 84, cu trovanţi. Se minunau alde Istrate şi Murgeanu, companionii mei: de unde le scot? – fiind vorba, în fapt, de pietricelele pe care îndeobşte le punem la colţurile cearşafurilor, să nu le zburătăcească briza… Noi trei singuri în toată vila, în toată staţiunea! ce răsfăţ! Nu mai fusesem niciodată la Vilă, cum nu mai fusei vreodată la vreo casă de odihnă scriitoricească. Obişnuit cu gazdele mele de prin cătune de munte...
Îţi trimit deocamdată, spre amuzament, o selecţie din Gâlceava sonetelor de la Neptun, o bătălie în rime între noi trei: Istrate, Lazu, Murgeanu, - ei doi cu volume sonetiste, eu provocându-I, luând totul în şagă. Totul inedit, totul numai pentru amuzament - asta până pui piciorul La cazemată, unde începe Minunea...  I.Lazu


ION LAZU: La Cazemată

Cazemata – descriere generală.

Că vine vorba despre Cazemată,
Hai să vă spun, în mare, cum arată:
În loc pustiu, pe-un ţărm stîncos plasată,

Iar monolitul din beton armat e -
Cu zid grozav, de-un metru jumătate.
Şi-i cazemata, înţelegi matale?,

Un hexagon cu laturi inegale
De şase sau trei metri fiecare,
Înaltă de vreo patru metri,-mi pare

Şi-nşurubată-n stîncă, lîngă mare,
Că pe furtuni, cu nelumescul zvon,
Bat valurile-n zid ca-ntr-un pilon...

Atunci un plug ea pare, o defensă
Ce spintecă-a furtunilor ofensă,
O frunte de bizon e, care-nfruntă

Talazurile-n revărsare cruntă;
În ziduri, către larg orientate,
Sunt două ambrazuri, cu rost plasate,

Să ţină sub control întreaga zare,
Şi tot ce poate fi ameninţare
Pentru pămîntul patriei cel sfînt

Şi pentru toate cîte-aicea sînt...

Pe ele-am scris: Murgeanu şi Istrate,
Cu-n roşu ciob de amfore sfărmate

Şi-aştept la orizont să se arate
Cei doi poeţi doldora de sonate,
Ca să-i mitraliez într-o clipită

Uitarea meritată să-i înghită...
N-au ce căta la noi poeţii Mării
Care ne-aduc sonetele-ntristării!

Va să stîrpim a barzilor sămînţă,
Căci nu ne-au fost nicicînd de trebuinţă...
                                            
Să piară stirpea ăstor creaturi!
Deci, Lazule, fii treaz! La ambrazuri!

 I.L.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu