miercuri, 30 septembrie 2015


Poezii din Basarabia: Maria Pilchin


fotografii vechi de familie

ieri am plâns am găsit
printre lucruri vechi
poza tatălui meu la optsprezece ani
în armata sovietică
parcă eram eu în liceu
pe verso scria că e pentru mama
„să îţi aduci aminte de mine
măcar uneori decât niciodată”
aşa scria şi eu mereu am crezut
că ei nu s-au iubit niciodată


cadou pentru prima învăţătoare

eram vreo douăzeci de inşi
şi în clasa întâi venea opt martie
sărbătoare mare în ţara sovietelor
părinţii ne-au dat bani pentru cadouri
fiecare din noi a mers la librărie
să cumpere câte o carte pentru
draga noastră svetlana pavlovna
m-am uitat la cărţi colegii mei
le-au cumpărat pe toate
am alergat la magazinul din colţ
şi am cumpărat cel mai roşu ruj
aşa cum doream să am şi eu unul
am venit ultima şi am întins
cutia cu produsul cosmetic
s-a uitat la mine m-a pupat şi a plâns
pe masa ei avea toate volumele lui lenin
cel mai bun cadou este o carte
noi două credeam altfel
o iubeam pe svetlana pavlovna
m-a învăţat ucraineană


omul de hârtie

nu vreau să fiu
omul de hârtie
celuloza birocratică
mi-a umplut epiderma
îmi stă în gât
mă sufocă
de parcă ard toate
pădurile tăiate
şi netăiate
vreau aer
iarbă cer vreau
oameni vreau
în jur doar soldaţii
lui papier machée


poveste cubaneză

vasile stepanâci
rupe fâşii
de ziar presară tutun
şi trabucul lui e ca din ţara
lui che guevara
foi de ţigară
din moldova suverană


aurul foşnitor

alchimiştii forfoteau să facă aur din nimic
au reuşit căci aveau piatra filozofală
fiecare bancnotă pe care o dau la ghişeu
este arta prefacerii nimicului în aur


passe-partout

răsfoiesc actele mele
de naştere de căsătorie de deces
mă uit la ani ce tânără am fost
ce tânără mai sunt
ce tânără voi fi
femeie cu acte în regulă


promovarea cărţii

doamna ana
vinde seminţe la colţ
rupe câte o pagină
şi oferă produsul
mă uit pe copertă
teze din aprilie
de vladimir ilici lenin



30 septembrie: Scriitorul zilei - Mihail Săulescu, n. 23 feb. 1888 - d. 30 sep. 1916

  

Născut la Bucureşti, a fost custodele bibliotecii Socec. A publicat în 1906 un prim volum de Poezii, pe care imediat l-a repudiat şi s-a străduit să recupereze şi să distrugă întregul tiraj. Abia peste un deceniu şi ceva, în 1914 publică un nou volum, Departe, cu poeme simboliste, melancolice, aspirând spre o evadare în necunoscut. Doi ani mai târziu, în 1916 editează cel de al treilea volum de poezii, Viaţa, cu mai apăsată notă privind realitatea socială a timpului, ce stârneşte revolta autorului. La începutul războiului, deşi bolnav, îşi părăseşte logodnica şi se înrolează ca voluntar într-un regiment de infanterie, spre a se "căsători cu Transilvania", după propria declaraţie; va fi printre primele victime în luptele de la Predeal.
În 1921, la Teatrul Naţional din Bucureşti se pune în scenă drama într-un act Săptămâna luminată, text publicat şi în volum, tot atunci, dramă ce impresionează prin abordarea expresionistă, redusă la esenţial, a unei poveşti de crimă şi de zbucium primar,  protagoniştii fiind prinşi în chingile unor prejudecăţi şi eresuri. Mama unui criminal muribund, îl sugrumă cu perna, înainte de miezul nopţii, în credinţa că în săptămâna luminată sufletul nelegiuitului va ajunge totuşi în rai, cum prezisese şi ghicitoarea în bobi. Iraţionalul, ancestralul, încercarea de a păcăli un destin hidos, cu preţul altei crime - toate acestea scrise cu simţ dramatic şi ştiinţă a dialogului. De altfel, în 1943, pe acest text compozitorul Nicolae Brânzeu crează o operă muzicală, dirijată chiar de el, la Opera română. În 1947, Eugen Jebeleanu îngrijeşte o ediţie de Opere, în colecţia Scriitori români uitaţi.
Cu colaborări în diverse reviste ale vremii, se consideră că prozele scurte ale lui M.S. sunt insignifiante, iar poezile sale, totuşi bine strunite stilistic, sunt demne de atenţie. G. Călinescu îi consacră o jumătate de coloană, aceleaşi susţineri trec şi în Istoria critică a lui N. Manolescu. Dicţionarul Zaciu-Sasu-Papahagi reţine numele poetului. Un bulevard din Predeal şi Liceul din aceeaşi urbe poartă numele poetului Mihail Săulescu. Jertfa pe câmpul de luptă, poate mai mult decât performanţele scriitoriceşti, a forţat mâna istoriei.
La ieşirea din Predeal spre Braşov, chiar acolo unde s-au dat luptele, a fost înălţat un impresionant monument al eroului, de sculptorul Oskar Han, dezvelit la 5 septembrie 1930, cu inscripţionarea: "POETULUI EROU MIHAIL SAULESCU - CAZUT IN LUPTELE DE LA PREDEAL - 1916 - SOCIETATEA SCRIITORILOR ROMANI".

Opera literară: Versuri, 1906; Departe, 1914; Viaţa, 1916; Săptămâna luminată, 1921; Opere, 1947.

Citeşte mai mult: http://ro.wikipedia.org/wiki/Mihail_S%C4%83ulescu
http://www.cerculpoetilor.net/Mihail-Saulescu.html
 http://ro.tititudorancea.org/z/mihail_saulescu.htm
http://agonia.ro/index.php/author/0035343/index.html


Poezia zilei, Mihail Săulescu

Celei aşteptate


Tu ce mă faci să cânt şi să visez acuma,
Eu văd că eşti departe, şi poate n'ai să vii...
Şi cine eşti, eu nu ştiu, cum cine sunt, nu ştii;
Dar simt că eşti frumoasă, că ochi albaştri ai,
Că porţi ceva în tine din rozele de Mai,
Tu, care eşti departe — şi poate n'ai să vii...
            
... Şi cine ştie? Poate e visul meu de vină, 
Căci el îţi dete viaţă, şi doar în el trăeşti,
Tu, care azi nu eşti — 
Şi poate nici odată aevea n'ai să fii...
 
Dar eu visez — şi visul aripile-şi întinde,
Dar eu visez — şi visul din nou mai mult s'aprinde,
— Chiar dacă vei rămâne un dor neîmplinit,
Tu, care nu eşti astăzi, şi poate n'ai să fii
Ori eşti, — dar prea departe, şi pururi n'ai să vii.
 
Din volumul „Departe”
      

Et nunc et semper

Şi cei ce plâng ca şi acei ce râd 
O luptă duc amară,
- Năuntrul lor e-aceeaş tragedie,
Aceeaş iarnă tristă şi pustie, 
Aceeaş primăvară.
 
Pe orice faţă-o lacrimă de pică,
Un zâmbet de răsare,
În pieptu-oricui, furtuna dacă bate,
Ori raza bucuriei de străbate
E 'n toţi ceva ce ochilor n'apare.
 
- Porniţi pribegi, călătorim, purtând,
Ca să le pierdem toate,
Comori de visuri, de speranţe sfinte; 
Şi 'ndeplinirea veşnic e 'nainte 
Şi veşnic nu se poate!...
 
... Pe-acei ce plâng ca şi pe-acei ce râd,
Pe drumuri lungi ce-i mână?
Ce stea pe cer în veci luminătoare,
Ce rază pribegită dela soare
E cruda lor stăpână?...
 
Pe toţi îi cheamă 'n depărtare dorul 
De ce e nou, de ce-i necunoscut; 
Pe cel ce vine să pornească mâne, 
Pe cel ce 'n urma rândului rămâne, 
Pe cel ce s'a pierdut...
 
Din volumul „Departe”

Cei singuri

              Poetului D. Nanu
 
Cei singuri cu adevărat
Nu sunt acei ce plâng câte-au pierdut;
Dar cei pe care-un gând îndepărtat
Îi poartă prin necunoscut,
Spre toţi acei ce plâng câte-au pierdut...
 
Cei singuri cu adevărat
Sunt toţi acei ce se pricep să tacă —
Sunt cei ce merg şi nu se mai opresc,
Sunt cei ce duc sub haina lor săracă,
Sub lutul omenesc,
Secrete bogăţii necunoscute —
În alte lumi setoşi să le strămute...
 
Cei singuri cu adevărat
Sunt cei ce văd, sunt cei ce plâng ades,
Nu pentru ei — dar pentru ce-au aflat,
Nu pentru gândul lor neînţeles —
Dar pentru ce, mergând o viaţă 'ntreagă,
Ei totuş n'au putut să înţeleagă...
 
Nu te gândi la scunda lor chilie!
Chilia lor e sufletul lor mare!
— Îi vezi trecând, şi îi aştepţi să vie;
Îi vezi pierzându-se în depărtare:
În orice parte sânt,
Şi 'nuntrul lor, duc un întreg pământ!...
 
În mijlocul oraşelor trăiesc! 
Şi-oraşele, cât sunt de frământate. 
Ei trec ca nişte răzleţiţi prin ele, 
- Fantastice corăbii ne 'nfrânate, 
Ne 'nvinse de talazurile grele...
 
Ei trec,
Pe străzile ce furnică de lume,
Pe uliţe cu fabrici zgomotoase,
Prin pieţele mizeriei din lume...
Ei trec —
Nu ştie nimeni, unde anume!
Ei trec, ei trec — sunt acul grav ce coase
Bucată cu bucată risipirea
De petice din sufletul cel mare,
Ne 'nchipuit, neaşteptat, pe care
Doar îl visează numai omenirea...
 
Din volumul „Viaţa” 
         
Texte culese din Mihail Săulescu, „Opere”, 
Fundaţia Regală pentru Literatură şi Artă, 
Bucureşti, 1947
 
 
Alţi scriitori:
Ovidia Babu, n. 1932
Dan Stanca, n. 1955
Suto Andraş, m. 2006 


Ion Lazu - O pagină de Jurnal, 2007
 
26 nov. 07, luni. După Târg. Şi a plouat în a doua parte a zilei. De dimineaţă mă cam reped la pietrarul Ionescu şi la Cătălin (viclean copil de casă), promite că vine mâine la 9,00. Azi duce cele trei plăci la scris. Merg la Curtea Veche să duc contractul semnat şi îi povestesc pe scurt dnei Chiriac succesul de la lansarea Scenelor...  Apoi ajung la Romană, trec pe la Ideea Europeană, acolo numai Andrei, e de acord să lipim peste T. Damian numele real: Geo Vasile. Îi dau telefon lui IM şi urc la ei. Tocmai mi-a scris. Îi arăt ştraifurile, sunt dispus să lipesc pe toate cărţile, să remediem greşala care nu depinde de noi, ci de machetator; îmi arată că şi el a lipit, însă negru pe alb, e mai bine cum m-am gândit eu. În continuare nemulţumit de carte, mai ales de titlul schimbat de editură; declară că am închis discuţia dar văd că nu o închide. Plec cam supărat, mă cheamă înapoi, iar ne hârâim şi iar ne reconciliem şi tot aşa. Nemulţumit de el, de toţi ceilalţi, de carte. Pare impresionat de lansarea mea, am prieteni. Da, am, eu mi-am dorit să iubesc oameni, dta ai aspirat să-l iubeşti pe Dumnezeu. Nu-i place că sunt încântat de participarea lui Breban, a Blandianei, ce mari scriitori sunt aceştia?! De, vulpea şi strugurii, mă gândeam... La el dacă nu se înghesuie nimeni, crede că trebuie să-i desconsidere pe prietenii mei... Spre sfârşitul acestei discuţii tare neplăcute, false, în care el îmi repeta că am venit cu o mască de fier, supărat, când de fapt eu am venit să-l anunţ că am găsit o rezolvare chiar ingenioasă, stabilim că vom face lansarea Himerei la sala Oglinzilor. Aduce şi o damigeană de vin, ca să se simtă lumea bine. Boierul de Moldova, zic. Iar basarabenii să stea acolo unde sunt, zice. Ce om sucit!. Îl propun din parte-mi pe Radu Voinescu, pe Gh. Istrate, poate şi pe Pan Izverna şi e de acord. Şi să aranjez eu cu cei de la Uniune. El vrea să-i dea cartea lui Manolescu. Dar NM nu e în ţară.

Să nu uit întâlnirea cu Sidonia, la Piaţa Filantropiei, sub placa memorială a lui Emil Manu. A văzut cartea mea care are pe copertă o poză cu cerul albastru – desigur e vorba de Sălbaticul, poza făcută la mare de fratele meu Gelu - la Erika sau la Pupa, luată de la Scarlat, dar nu a citit-o. Leafă prea mică, zice. Dar e de două ori mai mare decât pensia mea, zic.
(Din Câștigul și pierderea, în manuscris)
Va urma



Ion Lazu - Fotografii basarabene, IV: Orheiul 

Vechi... la Feredău, la apa Răutului...























marți, 29 septembrie 2015


Poezii din Basarabia: 
Dumitru Crudu - La revedere, Tată


***
M-am așezat în genunchi lângă tine
și m-am pus pe ascultat.
chiar dacă nu te mai mișcai din pat.
stăteam în genunchi și așteptam să reînvie
trecutul mut,
marea ta slăbiciune.
o poveste izbucnind din tăciuni
sub ochii mei.
o lumânare care să se aprindă singură.
sub ochii mei.
un pahar
să se bea singur.
m-am pus pe așteptat.
acum-acum se va întâmpla ceva.

***
tatăl meu uneori dormea
în cimitir
culcat lângă mormântul
mamei
ziua în amiaza mare,
vara,
pe covorul de iarbă verde
și soră-mea îmi spunea
lasă-l
nu-i tulbura somnul,
lasă să-și împlinească somnul,
o să se trezească
atrunci când o să-și refacă puterile
și noi discutam
despre una, despre alta
în timp ce tata dormea între noi,
încolăcit sub vișinul
înflorit,
deasupra mormântului mamei
ca un prunc în burtă,
nu sforăia,
nu vorbea în somn,
pur și simplu dormea
și se trezea înainte
să plecăm
și mergeam acasă
să ne apucăm de făcut
una sau alta, dormea,
pe locul unde
acum
zace sub pământ.






Scriitorul zilei: Ernest Verzea, n. 5 oct. 1917 -  d. 29 sept. 2003

       Imagini pentru ernest verzea imagini
Fiu al unui subdirector de minister, s-a născut la Bucureşti, a început liceul în Capitală, l-a continuat la Călăraşi, întrerupându-se pentru a deveni ucenic la Griviţa, apoi mic funcţionar tot acolo. Urmează studii de arte plastice, în atelierul lui Jean Al. Steriadi. Va deveni redactor la revista Vieaţa a lui Liviu Rebreanu, 1941-1944. Frecventează cenaclul Sburătorul, dar şi cursurile de perfecţionare în franceză de la Institutul Francez. La recrutare, a fost selectat pentru a lucra la editarea unui studiu coordonat de N. Iorga.  În 1944, publicând un poem defetist, prezentat ca traducere din Li-Tai-Pe, a fost trimis în lagărul de la Tg. Jiu. Între 1945-1948 este şef de cabinet la Ministerul Educaţiei şi Învăţământului, apoi şef de cabinet al lui Ştefan Voitec. Concomitent, urmează Literele şi Filosofia, absolvite în 1948, iar în 1950 devine licenţiat şi în Drept. În 1950, este exclus din PMR, pentru cu alţi 15 scriitori, învinuiţi de a nu fi lăudat corespunzător realizările noului regim. Vizitat de un unchi fost deputat PNŢ, este arestat împreună cu soţia, deţinut între 1950 şi 1955. (Nu excludem ipoteza că în acest mod josnic, Şt. Voitec s-a debarasat de un colaborator inflexibil.). Eliberat, va lucra vreme de 12 ani ca paznic în parcul Herăstrău. Oricum, revine în lumea publicisticii abia în 1968. Între timp îşi desăvârşise cunoştinţele de pictură murală medievală la Patriarhia Română. Din 1968 până la pensionarea în 1977 a fost redactor la revista Forum.
A debutat încă în anii de dinainte de război, publicând cronici literare, teatrale, cinematografice şi de artă plastică, reportaje, interviuri, anchete. Cele trei plachete de versuri apărute înainte de război, în tiraje confidenţiale, n-au stârnit ecoul meritat. Ca de altfel şi cărţile editate după cele două decenii de interdicţie. A scris totuşi o poezie  elevată, de talent, intimistă, clară, sobră, calmă, neostentativă în vreun fel, "pură, palidă, în vârful picioarelor", după verdictul lui Geo Dumitrescu (care ştia el ce ştia...). 
S-a întâmplat să-i fiu lector la volumul Itinerarii oxidate, editat la Vinea în 1999, cu o prefaţă de Emil Manu, un portret de N. Hilohi şi un desen de Vasile Dobrian.  Am moderat lansarea volumului, în prezenţa autorului octogenar şi a câtorva supravieţuitori ai ceauşismului, la Rotonda Muzeului Literaturii Române, în pragul anului 2000. Un om de o modestie, urbanitate, delicateţe şi cumsecădenie prea rar întâlnite la actanţii vieţii noastre literare. Însă precizez imediat: o delicateţe a demnităţii, a unei înalte păreri despre menirea Artei şi despre rostul artistului în societate, cu respingerea oricăror compromisuri şi malversaţii. S-ar explica astfel de ce nu s-a străduit să-şi facă un loc în faţă, în lumea literară şi artistică a vremii (precum colegul de generaţie Geo Dumitrescu, , comentat iezi la Scriitorul zilei...), dar şi de ce a făcut lagărul de la Tg. Jiu şi apoi 5 ani de puşcărie atroce, dejisto-stalinistă.Incompatibilitatea cu structurile dictatoriale.

Opera literară: Îngeri de lut,  1933; Fugarnice, 1935; Uzina umbrelor tangente. Cântece mecanice, 1937; Alter ego!, 1942; Grădina cu portocali din norul 43, cu un portret de Eugen Drăguţescu, 1943; Portative pe sol, în văzduh şi pe ape, cu un portret de Silvan, 1944; Experienţe, 1949; Sub suliţele stelelor,  1950; Litoral sintetic, cu cromaje, coperta şi 14 grafointuitive ale autorului, 1968; Pasărea inimii, cu ilustraţii de Vasile Dobrian,  1979; 10 poeme,  1979; Combustii, cu un portret şi desene de Alexandru Ţipoia, 1980; Crepuscularia, prefaţă de Gh. Bulgăr, cu un portret de George Tomaziu, 1992; Itinerarii oxidate, prefaţă de Emil Manu,  1999; Îmblânzitorul muşcătoarelor nelinişti, prefaţă de Valeriu Râpeanu, postfaţă de George Anca, cu un portret de Dragoş Morărescu,2002. Antologii: Creaţia în artă văzută de Tudor Arghezi, E. Lovinescu, Lucian Blaga...,  1994.

Citeşte mai mult: http://www.crispedia.ro/Ernest_Verzea
 http://agonia.ro/index.php/author/0035677/index.html


Poezia zilei, Ernest Verzea

Mirajul sfertului de pâine

Ce-o fi cu sfertul meu de pâine azi?
Împrăştie o boare delicată:
o trag în piept, şi parcă mă îmbată
ca freamătul pădurilor de brazi…
Mă uit atent şi nu-mi vine să cred
cât e de mic! Dar ce nu-mi aminteşte!
piftii, sarmale, saramuri de peşte,
şi mă calific: un vulgar biped.
Pe dinafară, coaja ruginie
mă ispiteşte s-o ciupesc neîntrerupt…
ori, să-l înghit având, dedesubt,
pufos şi proaspăt miezul mă îmbie.
Ce praznice o să trântesc cu el!
şi aprioric jubilez în gând
că mă vor delecta, în fine, rând pe rând:
cârnaţi, salate, sau costiţe de purcel!
Acum, mă simt aproape fericit -
şi cum îi sorb aroma încă-odată,
îmi pare că miroase… a ciocolată!
deci, voi avea şi-un “dulce” la sfârşit.
Dar, într-o clipă, insolitul vis gingaş
s-a risipit: vii, aburii de pe culoar
vestesc hârdăul care ne aduce iar,
aceeaşi porţie de… H2O cu arpacaş!


Copacii din văzduh

Pe orizontul noptatic jefuit,
Copacii de cristal, aerieni,
Neîncetat agită, pianizate frământări:
În paradisul oscilant al ramurilor
Vibrează lung super-melancolii autumnale…
Sub stele însă,
Mai departe de marile uzine siderale,
Sticlesc înfiorate linişti, elegii.
Atunci,
Întruchipare rece,
Ochiul mi-l desfac din lut
Şi vibratil îl urc pe cer, în grădina lui cu portocali
Din norul 43
În vreme ce ascult
Cum şuieră adânc Necunoscutul, în glasuri tremurânde!


Interior

Vreau un cântec înalt
Şi subţire ca un delir de fum rătăcitor…
Să se ridice sus,
Din drum…
Peste moarte, peste văi, să sboare lin,
Peste frunzişul anilor tăi,
Şi ca o pasăre bolnavă
Să se stingă’n pelin…
Pe bărăganul gândurile noastre de venin,
E frig… Nici o lumină
Şi noaptea asta adâncă-i atât de străină.
…………………
Da, striveşte-mi sufletul în mână: e bine…
Şi soarbe însetată din el ca dintr’un ciorchine
Licoarea tuturor tăcerilor de seară înturnată
În mătasea anilor tăi de-arătare ciudată.
Luminat de melodia înaltă a unui cuvânt
Să cresc zâmbet de zăpezi târzii
La rădăcina unui gând, prin livezi,
Vezi,
E atât adânc sub fiece întindere de pleoapă
De par’că ar prăvăli
Torent de urlete ‘nfundate,
O mână uriaşă, poate-o groapă!…


Mal du siècle

Dantelată îți prelingi făptura,
Cercuri, văluri și priviri adiacente,
Ritm spumos între jupoane indecente,
Frânge pieptul, rotujindu-ți gura.
Sub balcoane vechi rugina șterge anii,
Mor atâtea primăveri pe sânii tăi,
Sau în ierni topite, lunecând pe sănii zurgălăi,
Suni cadențe moarte peste flăcări stranii!
Luna-ți pune diadema rece-n păr,
Un pian împrăștie dureri mărunte
Mâinile aleargă albe – și se aștern brumate -
Peste clape, peste frunte,
Cine plânge acum, Chopin sau Weber?…
Te-ai întors din drum când l-ai văzut aseară,
Luneci iar din vis în ireal…
Peste orele-ți bolnave, sufletul se scurge gol, banal
Lâncezind dureri adânci în ochii mari de domnișoară.
Frigul toamnei mătură alei pustii,
Parcul solitar începe încet să moară,
Vântul suflă’n lumânări de ceară
Peste goana frunzelor, uscate melodii…
Rece poleind cu-argint copacii; noaptea,
Te răsfrânge clar în unda apei grea,
Boala verde a apelor inundă sufletu-ți de catifea,
Și te-adoarme încet, în umed paradis, albastru, moartea…

(din Itinerarii oxidate, ed. Vinea, 1999)


Alţi scriitori:
Iorgu Iordan, n. 11 octombrie1888 -d. 20 septembrie 1986
Virgil Ierunca, n. 16 august 1920 - d. 28 septembrie 2006.


Ion Lazu - O pagină de Jurnal, 2007 
  

19 nov. 07. Celelalte exemplare din Himera n-au sosit la Tîrg, dna Cristina Chiriac promite că mă va anunţa imediat ce apar la stand. Aura Christi l-a programat pe IM la un interviu TV Cultural duminică la 12-12:30; ar fi grozav, numai să fie IM în formă, ceea ce nu prea cred; căci, dându-i amicului un al doilea telefon, fiindcă la primul mi-a răspuns cu Dvs. şi că lucrează, nu poate conversa..., de data asta îmi spune că n-a văzut cartea şi nu ştie dacă va apărea la târg. Dar că cu Himera am scos un rahat de carte. Iată omul, cu litere mici de tot. Mai exact neomul. Boală psihică fiind, curată patologie să nu te poţi bucura, cu cartea în mână, nici de momentul fugar al apariţiei sale, nici de copertă măcar. Doar a exclamat: Şi cu câtă fervoare am scris la ea! Iar acum, blocaj afectiv total.

Însă care să fi fost pretextul supărării sale, nu motivul propriu-zis? Oare faptul că soția i-ar fi spus că partea mea e mai interesantă şi mai măiestru scrisă? Nu-l duce mintea că o soție se simte incomodată de câte ori bărbatul ei face incursiuni în tinerețea sa?
(din Cîștigul și pierderea, în manuscris)
Va urma


Ion Lazu - Fotografii basarabene, III: Voevozii...




Locul acțiunii. Crama domnească










 












luni, 28 septembrie 2015



Scriitorul zilei: Valeriu Râpeanu la 80 de ani, n. 28 sept. 1931

Consemnare:  Duminică dimineaţa, la sala Euterpe a Universităţii Spiru Haret,  în cadrul unei emisiuni cu înregistrare ce se va transmite pe TVRM, a avut loc întâlnirea cu Valeriu Râpeanu, sărbătorit la împlinirea frumoasei vârste de 80 de ani. Pentru a evoca diferite aspecte din actiivitatea prodigiosului om de cultură VR, spirit enciclopedist, renumit critic şi istoric literar, editor, critic de teatru, realizator TV, critic de arte plastice, au fost convocaţi poetul Ion Brad, el însuşi octogenar, cunoscându-l pe sărbătorit încă din anii 50, când s-a reînodat firul Festivalului internaţional George Enescu;  şi mai tânărul scriitor şi om de Radio Costin Tuchilă, unul dintre merituoşii colaboratori, discipoli şi continuatori ai  maestrului.  Care şi-a început mărturisirea prin a sublinia rolul decisiv al şcolii în formarea viitotului intelectual. S-a născut într-o familie de învăţători, practic a făcut primii paşi în şcoală, considerată ca un loc sacru. A avut învăţători şi profesori eminenţi; de exemplu, încă din clasa I-a primară a avut profesor de muzică pe compozitorul şi muzicologul Danielescu. Le-a insuflat şcolarilor dragostea de muzică, socotită a fi una dintre manifestările esenţializate ale spiritului uman.  Exista un cor al şcolii, cu două repetiţii săptămânale şi un altul, al bisericii; şi a fost o dramă pentru colegii care nu aveau voce şi nu puteau participa la aceste forme de instrucţie.  Apoi, la liceul Petru şi Pavel din Ploieşti a avut profesori străluciţi, mari somităţi ale învăţământului şi ştiinţei, un Nicolae Simache, istoric redutabil şi infatigabil animator cultural, cel care a izbutit, în condiţii improprii, ca intelectual format antebelic, mereu obstrucţionat, supravegheat etc,  totuşi a reuşit să înfiinţeze muzee de istorie nu doar în Ploieşti, ci şi în Câmpina, Văleni, Rm. Sărat, Buzău etc.  Trăind el însuşi în condiţii de sărăcie la limită, dăruindu-şi timpul şi energia pentru binele obştei. Suntem, spune prof. Valeriu Râpeanu, generaţia care la începutul războiului aveam 13-15 ani. Generaţia care a dat jos din perete nu mai puţin de 5 şefi de stat, începând cu Carol II, apoi Antonescu, Regele Mihai, Gheorghiu-Dej, Ceauşescu. O experienţă teribilă, iar în fapt ultimele 6 decenii ale secolului XX, corespunzătoare unei istorii zbuciumate, necruţătoare.
Lucrări de referinţă:  
 George Mihail Zamfirescu, 1958; • Noi şi cei dinaintea noastră, 1966; • Vlahuţă şi epoca sa, 1966; • Călător pe două continente, 1970; • Interferenţe spirituale, 1970; • Pe drumurile tradiţiei, 1973; • Interpretări şi înţelesuri, 1975; • Cultură şi istorie, 1979; • Cultură şi istorie, vol. II - Nicolae Iorga - Gheorghe I. Brătianu, 1981; vol. III - Nicolae Iorga - I.G. Duca, 1989; • Ţărmul unde nu ajungi niciodată, 1983; • Memoria şi feţele timpului, 1983;• Scriitori dintre cele două războaie, 1986; • Nicolae Iorga. La vie de l’histoire et l’histoire d’une vie, 1989; • Nicolae Iorga - Mircea Eliade - Nae Ionescu, 1993; • Nicolae Iorga, 1994; ediţia revăzută şi adăugită, 1999); • Enescu Contribuţii documentare, Reconstituiri, Interpretări, 1998; • Orientări în cultura română modernă, 2001;• Nicolae Iorga - 1940-1947, vol. I, 2001.

Ediţii critice, studii introductive, note, comentarii...


Citeşte mai mult: www.crispedia.ro/Valeriu_Rapeanu

Alţi scriitori:
Vasile Pârvan, n. 1882
Chiril Tricolici, n. 1924



Poezia zilei
Ion Lazu - O pagină de Jurnal 2007
 12 nov. 07. Aseară, telefon lui Iane. Cuc şi altă pasăre. Ca şi Didi, care făcea pe zmeul şi durul – dar e vorba de slăbiciune, de laşitate, de un suflet de muiere, fără vână, prea milos de sine însuşi. Martiriul de a trăi lângă un asemenea om.
Îmi telefonează pietrarul Ionescu, precum că CC e de negăsit; nu-i răspunde nici lui Tamaş, vărul lui. Ce om! zice. Şi a luat banii. În rest, a fost prea frig în atelier, plăcile vor fi gata în 2-3 zile.
Dă telefon Aura Christi şi aranjăm lansările de la Târg, o pune şi pe Lidia să recite din Bacovia, iar lansarea mea şi a lui Murgeanu va fi sâmbătă la orele 13. O pun printre vorbitori şi pe Mara Magda Maftei, ASE-ul o presează să-şi dea teza. Neîmpliniri în viaţa personală.
Ilinca D. vrea să vorbim despre placa memorială pentru părinţii ei – şi despre altele. Mâine să duc la printat interviul tv cu Marian Drăghici. Rezolv cu fragmentele din recitalul Lidiei, trimit câtorva amici prietenilor, inclusiv lui Alvaro Giraldo din Columbia şi imediat răspunde M. Lăzărescu de la Sibiu, cu frumoase cuvinte. Ceea ce mă încurajază să trimit alte fragmente, altor amici.

15 nov. 07, joi. Mare succes al Lidiei la Galaţi, în faţa unei săli de peste 80 spectatori, așa că înainte de începere s-au mai adus două rânduri de scaune. O sală foarte receptivă, care apoi a aplaudat în picioare. Lidia în mare formă, recitalul ei durând aproape o oră, în cele trei limbi. S-a filmat tot şi s-au făcut numeroase fotografii pe care le aşteptăm la Târg. Tare inimoşi oameni la Casa Corpului Didactic, o secretară ucrainiancă, părinţii deportaţi, insistă să-i dau o carte cu autograf. Un critic şi poet Viorel Ştefănescu, cu care discutăm în acest timp, se dovedeşte în miezul vieţii literare. Directorul Nazarie a reuşit o mobilizare de zile mari, iar receptivitatea sălii i-a dat aripi Lidiei, spre admiraţia verişoarei mele. 
Va urma



Ion Lazu - Fotografii de la sărbătoarea poeticească din Basarabia, I : Drumul; prima zi...








Întîlnirea cu cititorii de la Universitatea Ion Creangă:

Citește Mircea Bârsilă

Daniel Corbu

Ion Lazu

Maria Pilchin


Teo Chiriac

Nicolae Spătaru

Monumentul scriitorilor încarcerați, deportați, uciși...