Ion Lazu: Despre prigorii
Cel mai înalt lucru din viaţa mea
Este cerul de vară.
De-acolo uneori disloc cuvinte
Şi nimeni nu pare să-mi stea împotrivă.
De data asta prigoriile, draga mea.
Acestă păsări ale verii, se spune
Beau apă numai de pe aripi
Cuibul în râpi nisipoase,
Rece şi gol.
Ouăle nu le-am găsit,
puii nu ştiu cum arată
dar ţipătul lor în amiază
mă mută cu sufletu-n stepe.
Romb patetic, azur tivit
Cu negru auster, ele poate nici nu există
Decât la un moment dat, ca acum
Dislocate pe cerul verii -
Şi după aceea mereu, la nesfârşire
Prigoriile, draga mea.
Pocola, 68
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu