vineri, 28 octombrie 2011

ion lazu: Jurnal american,XXIII finalul; Lidia Lazu: poeme californiene; fotografii, poezii

NOTĂ: Scriam ieri aici: Cred că s-ar potrivi acestui sfârşit  de octombrie  nişte... "acorduri, arpegii, armonii..." de toamnă bacoviană...,: azi adaug:... Amintindu-ne că au trecut 130 de ani de la naştera marelui poet... "minor"
Pentru postarea de ieri a acestor 4 poezii recitate de LIDIA LAZU, am înregistrat DOAR 7 (şapte) vizitatori... Ar fi să ne întristăm, să ne descurajăm... Dar nu! Recidivăm în a-l promova pe Bacovia, cu toate riscurile.

BACOVIA-130
Pansele negre...: http://www.youtube.com/vatch?v=-bQEYKn9Cww

Carbonizate flori, noian de negru...:  http://www.youtube.com/vatch?v=Ri-WUOShcqA

Muzica sonoriza orice ecouhttp://www.youtube.com/vatch?v=43vDBXXQC7E

Acorduri, arpegii, armonii:  http://youtu.be/poBpN8oapvE


  Ion Lazu: Jurnal american, XXIII, finalul

29 mai 08. Plecăm din acelaşi International Airport LA, terminal 4, poarta 41; prea emoţionaţi, trecem cu bine de toate formalităţile, controalele, predarea bagajelor, intrarea în burta aeronavei... Iar la ora 20:30, avionul AA se pune în mişcare, avem până la Londra 8767 km, deci un zbor de 10:20 ore, nu glumă! Iar la Londra schimbarea avionului, în timp de 2 ore – şi zborul european de data asta, spre Bucureşti. Iar acasă ajungem spre seară. Deci o noapte şi o întreagă zi pentru a ne transla de la Los Angeles la Bucureşti-Balta Albă.
 Din păcate, nu suntem plasaţi la fereastră, ci pe rândul din mijloc, a;a c[ nu pot face fotografii. O bătrână de la fereastra jinduită de mine, deja a pus capul pe pernă şi doarme, nesimţita!
Nu-mi iese din minte şi din suflet despărţirea de Ileana, la aeroport. Ne-am îmbrăţişat, i-am mulţumit călduros pentru invitaţie, pentru găzduire, pentru răsfăţul de fiecare zi, pentru excursiile în California şi tot ce ne-a dăruit, din prea-plinul firii ei generoase... Şi m-am retras câţiva paşi, lângă bagaje, lăsându-le pe cele două îmbrăţişate, spunându-şi de toate. Le priveam cu mare emoţie, mi se părea că asta ar fi emblema prieteniei dintre fiinţele umane. Şi, la un moment dat, prinzându-i privirea Ilenei, i-am articulat de la oarecare distanţă, dar ăn aşa fel ca să ajungă la ea cuvintele pe care le repetasem în tot acest timp al despărţirii de ei şi de America şi de o etapă incredibilă din viaţa noastră, nici măcar visată vreodată. I-am spus: Nimeni nu a făcut mai mult pentru mine... În modul cel mai neaşteptat şi poate chiar nemeritat. Şi de ce n-aş fi dat drumul acestor fierbinţi cuvinte, dacă deja lacrimile le-o luaseră înainte?
Survolăm pe la vest marele LA, până spre ocean, este vorba de manevre foarte largi în jurul aeroportului, până nava se plasează pe culoarul prestabilit - deci distanţa la Londa, în loc să descrească, se măreşte, ocolul fiind foarte larg, poate de sute de km. Dar nu vedeam de pe terasa Ilenei licuricii avioanelor mişunând la nesfârşit, seara-noaptea? Pe fereastra din stânga văd pe moment un apus roşu, i-aş spune cosmic, pentru că e prima dată când privesc acest fenomen din cer, nemaiavând pământul sub picioare.
Indicatoarele arată că o să ne direcţionăm pe la sud de Las Vegas şi pe la nord de Fountain Peak. Suntem deja la altitudinea de 9441 m, am atins plafonul de zbor peste continentul american. Ora 9,13, peste Mojave Desert, către Las Vegas şi suntem la peste 10.000 metri. Vom trece pe la N de Las Vegas, peste Springs Montains, lăsând Sierra Nevada în stânga, apoi în zbor peste roşcata Arizona, cu munţi absolut goi, doar uneori petece de pădure, către zona National Park. În stânga, Briyce Canyon. Peste munţii Dutton, către Cedar City, oraşul cedrilor deci. Ora 9,44, San Rafael Desert, şi mai avem 8.48 ore până la Londra.
Doamne! Dă-ne o răbdare mai lungă decât traseul, decât orarul, decât toate oboselile şi servituţile pasagerului înghesuit într-un scaun, în semiobscuritate, în aer condiţionat, într-un frig îndărătnic, fie câte pături ai pune pe genunchi - amintindu-mi apartamentul nostri în serile ceauşismului...
Nu văd decât ecranul monitorului plasat în faţa noastră. Călătoria noastră între cer şi pământ devine o deplasare abstractă, virtuală... Ca şi cum ai pleca în gând de undeva - de la ai tăi spre ai tăi...
Ora 9,47, în stânga Salt Lake City, în dreapta Grand Junction. Şi tot aşa...

                                           SFÂRŞIT



LIDIA LAZU: Poezii californiene

Vântul se joacă
 Cu tot ce-i iese-n cale
Şi cu lumina tremurătoare
Dintre frunzele de magnolie –
Şi totuşi
În clipa asta l-am întrecut
Cu mult pe fratele vânt,
Pentru ca eu nu trebuie nici măcar
Să pornesc încotrova
Ci doar să-mi las gândul slobod
Din pragul zilei...

Valurile albastre verzui

se reped spre nisipul de pe mal
De parcă ar vrea să-l înghită
cu tot ce-i pe el –
dar inghit pentru început
un turn de castel
şi udă până la brâu
copiii şi taţii.


 
Dintre toate formele
extreme am ales
un taifun îndârjit
care să m-arunce
in tării

atât de departe
incât fiecare celulă
a mea
să-nceapă să
populeze cerurile
până la infinit.



Poezia zilei

ion lazu: Izbăvire

Ai crede cerul că-n gând sfârşeşte
De n-ar fi pasărea care-l inventă
Iar decât apa cea lentă
Mai adânc e un peşte.

Mai cu nădejde ca însuşi pământul
Se-arată a fi irepresibila iarbă
Iar decât focul-flămândul
Mai izbăvit e cuvântul.

15 aprilie 1980
(din volumul Muzeul Poetului, 1981)