vineri, 28 octombrie 2011

ion lazu: Jurnal american,XXIII finalul; Lidia Lazu: poeme californiene; fotografii, poezii

NOTĂ: Scriam ieri aici: Cred că s-ar potrivi acestui sfârşit  de octombrie  nişte... "acorduri, arpegii, armonii..." de toamnă bacoviană...,: azi adaug:... Amintindu-ne că au trecut 130 de ani de la naştera marelui poet... "minor"
Pentru postarea de ieri a acestor 4 poezii recitate de LIDIA LAZU, am înregistrat DOAR 7 (şapte) vizitatori... Ar fi să ne întristăm, să ne descurajăm... Dar nu! Recidivăm în a-l promova pe Bacovia, cu toate riscurile.

BACOVIA-130
Pansele negre...: http://www.youtube.com/vatch?v=-bQEYKn9Cww

Carbonizate flori, noian de negru...:  http://www.youtube.com/vatch?v=Ri-WUOShcqA

Muzica sonoriza orice ecouhttp://www.youtube.com/vatch?v=43vDBXXQC7E

Acorduri, arpegii, armonii:  http://youtu.be/poBpN8oapvE


  Ion Lazu: Jurnal american, XXIII, finalul

29 mai 08. Plecăm din acelaşi International Airport LA, terminal 4, poarta 41; prea emoţionaţi, trecem cu bine de toate formalităţile, controalele, predarea bagajelor, intrarea în burta aeronavei... Iar la ora 20:30, avionul AA se pune în mişcare, avem până la Londra 8767 km, deci un zbor de 10:20 ore, nu glumă! Iar la Londra schimbarea avionului, în timp de 2 ore – şi zborul european de data asta, spre Bucureşti. Iar acasă ajungem spre seară. Deci o noapte şi o întreagă zi pentru a ne transla de la Los Angeles la Bucureşti-Balta Albă.
 Din păcate, nu suntem plasaţi la fereastră, ci pe rândul din mijloc, a;a c[ nu pot face fotografii. O bătrână de la fereastra jinduită de mine, deja a pus capul pe pernă şi doarme, nesimţita!
Nu-mi iese din minte şi din suflet despărţirea de Ileana, la aeroport. Ne-am îmbrăţişat, i-am mulţumit călduros pentru invitaţie, pentru găzduire, pentru răsfăţul de fiecare zi, pentru excursiile în California şi tot ce ne-a dăruit, din prea-plinul firii ei generoase... Şi m-am retras câţiva paşi, lângă bagaje, lăsându-le pe cele două îmbrăţişate, spunându-şi de toate. Le priveam cu mare emoţie, mi se părea că asta ar fi emblema prieteniei dintre fiinţele umane. Şi, la un moment dat, prinzându-i privirea Ilenei, i-am articulat de la oarecare distanţă, dar ăn aşa fel ca să ajungă la ea cuvintele pe care le repetasem în tot acest timp al despărţirii de ei şi de America şi de o etapă incredibilă din viaţa noastră, nici măcar visată vreodată. I-am spus: Nimeni nu a făcut mai mult pentru mine... În modul cel mai neaşteptat şi poate chiar nemeritat. Şi de ce n-aş fi dat drumul acestor fierbinţi cuvinte, dacă deja lacrimile le-o luaseră înainte?
Survolăm pe la vest marele LA, până spre ocean, este vorba de manevre foarte largi în jurul aeroportului, până nava se plasează pe culoarul prestabilit - deci distanţa la Londa, în loc să descrească, se măreşte, ocolul fiind foarte larg, poate de sute de km. Dar nu vedeam de pe terasa Ilenei licuricii avioanelor mişunând la nesfârşit, seara-noaptea? Pe fereastra din stânga văd pe moment un apus roşu, i-aş spune cosmic, pentru că e prima dată când privesc acest fenomen din cer, nemaiavând pământul sub picioare.
Indicatoarele arată că o să ne direcţionăm pe la sud de Las Vegas şi pe la nord de Fountain Peak. Suntem deja la altitudinea de 9441 m, am atins plafonul de zbor peste continentul american. Ora 9,13, peste Mojave Desert, către Las Vegas şi suntem la peste 10.000 metri. Vom trece pe la N de Las Vegas, peste Springs Montains, lăsând Sierra Nevada în stânga, apoi în zbor peste roşcata Arizona, cu munţi absolut goi, doar uneori petece de pădure, către zona National Park. În stânga, Briyce Canyon. Peste munţii Dutton, către Cedar City, oraşul cedrilor deci. Ora 9,44, San Rafael Desert, şi mai avem 8.48 ore până la Londra.
Doamne! Dă-ne o răbdare mai lungă decât traseul, decât orarul, decât toate oboselile şi servituţile pasagerului înghesuit într-un scaun, în semiobscuritate, în aer condiţionat, într-un frig îndărătnic, fie câte pături ai pune pe genunchi - amintindu-mi apartamentul nostri în serile ceauşismului...
Nu văd decât ecranul monitorului plasat în faţa noastră. Călătoria noastră între cer şi pământ devine o deplasare abstractă, virtuală... Ca şi cum ai pleca în gând de undeva - de la ai tăi spre ai tăi...
Ora 9,47, în stânga Salt Lake City, în dreapta Grand Junction. Şi tot aşa...

                                           SFÂRŞIT



LIDIA LAZU: Poezii californiene

Vântul se joacă
 Cu tot ce-i iese-n cale
Şi cu lumina tremurătoare
Dintre frunzele de magnolie –
Şi totuşi
În clipa asta l-am întrecut
Cu mult pe fratele vânt,
Pentru ca eu nu trebuie nici măcar
Să pornesc încotrova
Ci doar să-mi las gândul slobod
Din pragul zilei...

Valurile albastre verzui

se reped spre nisipul de pe mal
De parcă ar vrea să-l înghită
cu tot ce-i pe el –
dar inghit pentru început
un turn de castel
şi udă până la brâu
copiii şi taţii.


 
Dintre toate formele
extreme am ales
un taifun îndârjit
care să m-arunce
in tării

atât de departe
incât fiecare celulă
a mea
să-nceapă să
populeze cerurile
până la infinit.



Poezia zilei

ion lazu: Izbăvire

Ai crede cerul că-n gând sfârşeşte
De n-ar fi pasărea care-l inventă
Iar decât apa cea lentă
Mai adânc e un peşte.

Mai cu nădejde ca însuşi pământul
Se-arată a fi irepresibila iarbă
Iar decât focul-flămândul
Mai izbăvit e cuvântul.

15 aprilie 1980
(din volumul Muzeul Poetului, 1981)

9 comentarii:

  1. Frate Lazu!
    ...pardon;Bacovia nu a fost niciodata un poet "minor";dupa G.C. doar ca putin (maai mult inca) actor! stiind prea bine pe ce scena "joaca";nu te supara pe mine:sunt si eu un "bacovian convins"! fiti fericiti! Bacovia v-a ales! IM

    RăspundețiȘtergere
  2. PS. am uitat sa-ti spun ca pe absentul.blog.com /cu-o ultima sfortare am scris si postat azi "cugetarile sarmanului monarhist";un text de tot hazul sdi necazul! dar care ma frigea pe degete totusi sa-l scriu...voi fi reusit sa transmit in edl ce am dorit?! voi sunteti judecatorii! Cu drag si prietenie, IM of Zorleni

    RăspundețiȘtergere
  3. ion.lazu spunea...
    Prietene I.M. ot Zorleni, noi doi, cu Lidia trei (şi desigur mulţi alţii...) suntem bacovieni convinşi, cum şi scrii, - ne-am şi apropiat unul de altul chiar cu ocazia unei comemorări Bacovia, la Muzeul ce-i poartă numele... Nu asta e problema noastră. Ci problema, a lor, e că îl discută în continuare pe Bacovia ca poet minor, nuanţa ar fi dacă e doar atât sau de nu cumva merită să i se conceadă eticheta de "mare poet minor"... Înţelegi matale? Stau şi mă crucesc. Da, nu te mira, căci chiar asta a fost tema colocviului Bacovia-130 de la Bacău, 17 septembrie. Nu ştiusem, nu am avut nici un semn, cum nici dta... Totuşi, în Cafeneaua lit. ce-am primit aseară se face o dare de aseamă şi asta era discuţia, pornind de la G.C., care l-a considerat minor (iar alde Lovinescu şi mai rău...). Am mers la textul din Istoria GC, citind integral articolul de la cap. Simbolişti; mi-am dat seama că G.C., acordându-i spaţiu mult mai larg decât celorlalţi: Farago, Săvescu, etc., într-adevăr îl trage rău în jos pe Bacovia al nostru, cu fiecare nouă frază. Cu un fel de invidie, detectabilă. Şi ce-am mai constatat, cu stupoare? Că articolul este adus la zi, deci elaborarea a fost reluată, ne dă şi data morţii lui Bacovia. Deci eu nu ştiu cum îl tratase în ediţia din 41, dar presupun că în cea ieşită din mâna lui Piru desigur i-a augmentat imaginea minorului, conform faimei pe care începea să o capete la sfârşitul anilor 50 încă. Dar, cum zic, trăgându-l mereu în jos... Atât le-a trebuit celor ce nu suportă excelenţa în literatură, în nimic...generaţioniştii, mizerabiliştii etc.
    Aşa că, punând între ghilimele "minor", cred că de fapt am vrut să mă delimitez de Dan Cristea et co., dar mai ales de optzecişti, care, altfel, şi-l revendică/ se revendică de la el...
    Un gând bun, Lazu

    RăspundețiȘtergere
  4. Ce să zic, poete IM=Holomeia, la lectura pamfletului Dtale de pe Absentul? Decât că m-am cam săturat de pamflete, de orice culoare politică, asta e... M-am săturat până peste cap! Cât despre schimbarea sentimentală şi ideologico-politică, de la monarhistul luat de val(ul mulţimii) în ziua de Paşte, urmată de înfierbântarea/refularea erotică cu gândul la Margareta (din Faust, mai degrabă...), ca apoi să recazi în anti-monarhismul zorleştenilor călcaţi pe bătătură, eu nu mă mai mir. (Avem prin constituţie draptul la opinie). Cunoaştem dansurile acestea naţionale. Eu doar că nu mai am nici o încredere în astfel de opţiuni, de nici un semn. Care, vorba lui Ţuţea, musai să se schimbe odată cu vârsta. Ai fost tânăr, ai fost de stânga (inter-naţionalistă), te-ai copt la minte, devenişi de dreapta, naţionalistă de-acum, de nu chiar neaoşistă.
    Textul Dtale e bun ca literatură, şi noi numai de asta trebuie să vorbim, iar umorile nu mai contează la de-alde noi, expiraţii, zic aşa, când nimeni nu ne întreabă pe ce parte o mai purtăm...
    Sigur, unui om public, precum Regele Mihai, şi în timp de 90 de ani, i s-au putut scoate la lumină toate cutele caracterului, toate faptele vor fi fost întoarse pe dos şi iar pe faţa cea nouă-veche... Dar e şi el om şi deci plin de defactele speciei. Aş fi fost eu mai bun, în locul lui? mă întreb în fiecare situaţie de acest fel. Dar eu nici măcar nu ieşisem din anonimatul cel deplin. Pe el soarta l-a pus în faţa unor situaţii peste puterile unui om.
    Mă simt de aceea solidar cu el ca om, cu atâtea belele pe cap, aici şi dincolo, în familia din care vine şi în societatea occidentală unde a ajuns. Îl fericesc însă fără ezitare pentru a fi fost iubit fără rest, în felul cum i s-a devotat regina Ana. Şi în tot, nu mă aştept de la un rege să se intereseze de soarta slujitorilor, când ei au ieşit din simbrie. Nu rimează cu rolul majestăţii. Sau răsucim lucrurile iar spre literatură?
    Şi, sigur, dulcea beţie, care nici nu costă, a românului e să dea cu noroi pe unde a iubit sau nu i s-a dat voie să aceadă. Pe când Mihai niciodată, măcar atâta lucru ştim: nu i-a vorbit de rău pe români. Mai cunosc un singur, neegalat, exemplu: Eminescu. El niciodată nu şi-a denigrat naţia şi limba. Noi însă, azi îi iubim ucigaş pe basarabeni, iar mâine în zori le dăm cu ceva în cap, ticăloşi ce sunt!
    Un gând bun, Lazu

    RăspundețiȘtergere
  5. -In regula.Si eu apreciez poezia de acest gen,fiind mai 'apropiat' ca gust de Eminescu.Problema este ca eu,dta.noi,pe blogg ar trebui sa punem ceva pesonal.Adica recitarea unei poezii recitata de noi,inregistrata si adusa aici.Ar fi aceasta contributia noastra si nu ar trebui cineva sa treaca musai pe la 'blogul meu',un necunoscut ca sa vada pe cineva/altcineva care este deja consacrat.
    -Cu copy/paste,daca ne pierdem vremea,poate ca chiar o pierdem,timpul trecand -si- altfel,dar noi ramanand doar niste 'copisti'...Cu respect,nartip

    RăspundețiȘtergere
  6. Dle Nartip, bine aţi venit pe blogul meu de scriitor! Mai poftiţi! Am manufacturast eu însumi acest blog şi de vreo 3 luni mă străduiesc să-lpăstrez la un anumit nivel. Nu s-a pomenit să folosesc sistemul Copy-Paste, ci am postat de fiecare dată numai texte de-ale mele sau referindu-se la romanele mele, ceea ce e corect, fiind un blog de scriitor. De asemenea, am postat zilnic pe puţin 2 poezii de-ale mele, dacă nu mai multe. Asta înseamnă peste 150 de poeme, ar face cam 2 volume de poezii. Am postat de seamenea zilnic câte 5-10 sau şi mai multe fotografii, toate făcute numai de subsemnatul. Este deci un blog 90% numai cu postări originale. Cât priveşte recitările de poezie, aici recunosc, nu am îndrăznit, eu sunt un rău cititor de poezie. Ca de altfel majoritatea poeţilor. Însă nu e deloc prudent să le-o spui, toţi se consideră cititori/recitatori formidabili. Nu sunt. E o altă artă. O spun după ce am ascultat, în timp, pe puţin 500 de poeţi în acţiune. Mi s-a spus că unii nu fac decât să-şi înregistreze poeziile proprii, cu asta se ocupă. Îi priveşte...
    Nici pentru actori nu e lucru uşor să recite. Lesne te poţi compromite, chiar fără să o ştii. Tot aşa, nu e bine să le-o spui, se foarte supără... Recita extraordinar actorul Ludovic Antal, pe care l-am admirat fără rezerve. Era foarte invidiat de colegi. Dintre poeţi, citea excelent Mircea Ciobanu.
    Iar Lidia Lazu, este cazul special de poetesă şi actriţă care recită din Eminescu, Bacovia, Blaga, Iulia Hasdeu, din poezia proprie, din alţi poeţi români dar şi străini, în româneşte, franceză, engleză. A susţinut numeroase recitaluri în ţară şi în USA, în 2008, cu Blaga. S-a scris în presă: Lidia Lazu, un fenomen. Etc. Este de ajuns să vizionaţi linkurile postate de mine pe blogul acesta, pentru a vă face singur o părere; sau să mergeţi pe Youtube.com, Lidia Lazu.
    Un gând bun, I.L.

    RăspundețiȘtergere
  7. alaturarea EMINESCU-regele MIHAI nu se sustine;in rest se poate comenta si incvlusiv contesta orice;in legatura cu Bacovia nu stiu daca iti este cunoscuta reactia lui Mirce Eliade la interviul cu AP cand i-a spus acelasi lucru:Generatia lor l-a considerat pe Bacovia un poet "minor";el a fost re/descoperirea generatiei saizeciste ca Mare Poet; "care este"...de-ar fi sa ne conversam in jargonul politicii de la buric mai jos;restul bine spui chiar alde Matale e pura sau mai putin pura sau chiar epura de literatura...sa auzim de bine! IM

    totusi GC este primul critic care i-a obsevat mastile/teatralitatea din spatele disperarii si golului istoric ce se intinde in poezia bacoviana;la asta ma refeream;voi reciti si eu in Magna historia articolul dedicat lui Bacovia! din pacate nu-mi amintesc cum l-a cetit urmasul lui GC in a sa Istorie critica,obiectul lipsindu-mi... m.

    RăspundețiȘtergere
  8. Da, maestre, ai dreptate, eu însumi am citat foarte de curând probabil, tot aici, despre mirarea lui Eliade, a exilului, privind noua percepţie privindu-l pe Bacovia al vremii noastre, pe care ei, în contextul interbelic, îl tratau ca minor. Repet, nici la redactarea pentru ediţia Piru, marele GC nu-i dă tot ce merită lui Bacovia...
    Despre abordarea lui NM, aş spune doar că îi concede statutul de mare poet în primul volum, singurul impecabil poeticeşte, celelalte 4 sunt"cu câteva excepţii, slabe" zice NM; însă "cultul lui GB pare definitiv stabilit", după ce "recuperat energic de critică, a fost situat în toate câmpurile poetice ale secolului: simbolist şi antisimbolist, postromanitc şi avangardist, modernist şi postmodernist... pastişor... poet pur,... nebun şi simulant, genial şi idiot. Nu lipseşte nicio etichetă" etc. Dar îi acordă doar 3,5 pagini, pe când lui Arghezi chiar 19,5 pagini. Trebuie să-şi aduc cărămida. căci nu am răbdare acum să analizez la fix articolul despre Bacovia, cu atât mai pouţin cărţoiul. Se va întâmpla şi asta.
    Al Matale, Lazu

    RăspundețiȘtergere
  9. NM a spus asta (despre Bacovia) încă din prefaţa la antologia BPT, generic dată de Plumb, din 1965. Unde, şi aşa s-a ocupat mai mult de simbolism şi decadentism (crezându-se la o oră de curs de profil), decât de poet şi (restul) operei.
    Opinia mea este că NM nu a fost, nu e, nu va fi un critic de poezie. Precum Mircea Scarlat, ori Caraion, ori inegalatul GC...
    Dar, oare este NM un critic, un istoric literar; ori e ceva între struţocămilă şi Nicolae Iorga...

    RăspundețiȘtergere