26 aprilie: Liviu Antonesei, n. 25 aprilie 1953
S-a născut într-un sat din apropierea
Iaşului, oraş unde şi-a făcut toate studiile, inclusiv cele universitare, la
secţia psihologie-sociologie. A fost psiholog, cercetător, apoi a început o
carieră universitară în 1990 şi în 2005 a devenit profesor la
universitatea ieşeană. Publicist încă din anii studenţiei, a avut rubrici
permanente, a condus reviste, acum revista Timpul din Iaşi. Mereu în linia
întâi a publicisticii noastre de atitudine, de conştiinţă.
A scris poezie, eseuri culturale şi studii
de specialitate în ştiinţa educaţiei.
Debut în volum în 1988, cu cartea de
eseuri Semnele timpului.
Opera:Pharmakon, poezii, 1989 ; Căutarea căutării,
poezii, 1990; Jurnal din anii
ciumei, 1987-1989; Încercări
de sociologie spontană, eseuri, 1995; 1990; Vremea în schimbare,
interviuri, 1995; O prostie a
lui Platon. Intelectualii şi politica, 1997; Apariţia Eonei şi celelalte
poeme de dragoste culese din Arborele Gnozei, 1999; Despre dragoste. Anatomia
unui sentiment, eseu, 2000.
Poezia zilei,
Liviu Antonesei
Odinioară şi acum. Romance
Unde sînt ochii aurii de-altădată
și pielea lenevoasă unde este ?
S-au petrecut încet spre niciodată
de parcă n-ar fi fost decît poveste.
De parcă n-ar fi fost decît poveste.
Și unde-i rotundul bucilor ei
Și pestera adîncă, fierbinte și clară,
în care lunecam printre scîntei,
atît de des atunci, odinioară ?
Atît de des atunci, odinioară.
N-a fost papirus și nici palimsest.
ci doar începutul cel fără sfîrșit
ți eu mă-ntrebam ubi est, ubi est ?
pînă ce viața ne-a despărțit.
Pînă ce viața ne-a despărțit.
Ceea ce moartea nu putea să facă
am reușit noi, niște nebuni,
și boala aceasta nicicînd n-o să treacă
cum s-au tot dus cohortele de huni.
Cum s-au tot dus cohortele de huni.
Unde sînt ochii aurii de altădată
și peștera adînca, fierbinte și clară ?
S-au strecurat încet spre niciodată
și astăzi nu mai e ce-a fost odinioară.
Și astăzi nu mai e ce-a fost odinioară !
Dispariţia. Cîntec
Frig pe dinafara, pe dinauntru frig -
eu jupuitul dansez
in frigul lumii.
Ma prinzi ca-ntr-o gaoace protectoare -
ciudata simbioza
de spital.
Dar te-ai dus cum pleaca gnomii
pe-nghetatele ogoare.
Flacara nu se mai vede -
vagaunga-ntre picioare.
Si bobocul. Doar bobocul
de cristal, in amurg,
incet, se pierde.
O pogorîre spre Parnas
In camera-mi pustie se instaleaza zorii,
noaptea se sparge in franjuri purpurii -
testoasa doarme in camera vecina,
pe trotuare lucii danseaza trecatorii
si trupul imi ingheata din nu stiu ce
pricina.
E o singuratate cum nu a fost vreodata -
imi tremura in suflet ca un vulcan in
chinuri.
O usa se deschide aiurea dintre ziduri
si-o veche aratare ca-n vis mi se arata,
in timp ce fredoneaza masuri din alte
lieduri.
Si eu nu sint aicea, si ea nu e acolo,
e o intervertire de timpuri si de locuri -
doar palide imagini, zvicniri ametitoare
din basmul Afroditei, din imnul lui
Appolo,
din vremea-n care zeii se-amestecau in
jocuri.
Dar zeii au murit si-s ingropati in munte
-
si trupurile noastre s-au separat pe data.
In asprele sigilii, pe lunecoasa punte,
impachetate-n paturi, acum ni se arata.
Si-n valuri aruncate, nu s-or gasi
vreodata.
Si-n valuri aruncate, nu s-or gasi
vreodata !
Alţi scriitori:
Dumitru Alexandru, n. 3 dec. 1929 - m. 1991
Valentin Deşliu, m. 1993
Ion Lazu - Amintiri din Istanbul
