marți, 4 octombrie 2011

ion lazu: Centenar MRP la Vălenii de Munte, III. fotografii, poezii

Centenar MRP, III (finalul)

... Ne îndreptam spre Biblioteca orăşenească. Până să ne regrupăm, cercetez monumentul lui Nicolae Iorga, însă nu pot găsi semnătura sculptorului. Pe frontiscipiul Bibliotecii, o efigie a savantului, exaltat de admiratori, urât de duşmanii săi politici - cu finalul odios despre care acum ştim aproape totul, dar despre care în anii comunismului se vorbea doar pe şoptite... O placă în bronz, comemorativă, la împlinirea unui secol de la naşterea savantului. Dincolo de Bibliotecă, un alt monument, al pictorului N.N. Tonitza, nici acesta semnat. Întrebând pe cine m-aş fi aşteptat să cunoască amănuntele, mi se dă răspunsul sibilinic: necunoscut!  Îmi pare a recunoaşte stilul lui Ion Grigore Popovici, simplă supoziţie. Pictorul a murit în 1940, sculptorul în 1946, în împrejurări tragice, pe cât de gangstereşti: împuşcat de KGB, în zorii zilei, a recăzut pe pat, între soţie şi fiul de lângă care se ridicase. Fiul fiind viitorul mare sculptor Constantin Popovici.

Dincolo de intersecţie, o clădire în stil neoclasic, după ferestrele cu ogive: Casa construită după indicaţiile lui Iorga, cea în care se ţineau faimoasele Cursuri de vară de la Văleni. Acum, nimic altceva decât sediul unei firme de produse alcoolice, dacă am înţeles bine. Dar oricum bine nu este, căci ar putea fi folosită tot în scopuri culturale...
Intrăm în clădirea bibliotecii; pe largile holuri, o expoziţie cu manuscrise şi fotografii MRP. Recunoaştem chipul hirsut, caligrafia briantă, iscălitura MironRP.Şi o expoziţie de carte, inclusiv nou lansata monografie a Anei Dobre, recent apărută la editura MNLR: Miron Radu Paraschivescu, eternul eretic. Ar fi vorba de prima treime din teza de doctorat a criticului literar A.D.
Deschiderea oficială, cu invitaţii la tribună. În marea sală de conferinţe, liceeni, câţiva profesori, literaţi. Dl Lucian Chişu devoalează acţiunile deja epuizate: vizita la cimitir, la casa poetului, dezvelirea plăcii memoriale. Editarea de către MNLR a unei ediţii anastatice după Ultimele, de MRP. Oficial, dl viceprimar anunţă că i s-a acordat lui MRP titlul de Cetăţean de onoare al oraşului Vălenii de Munte, post mortem.  Măcar cu post-mortemul e o socoteală mai laxă, recunoaşterea poate veni oricât de târziu, la buna voinţă a edililor locali. În cazul MRP, cu o întârziere de numai patru decenii patru...
Dl Dionisie Duma dă citire la două poezii ocazionale, dedicate amintirii poetului iubit. Dan Cristea schiţează locul în postumitatea literelor române al poetului. Directoarea bibliotecii anunţă acţiuni culturale, cenacluri, concursuri, colaborări la reviste.
Un mini-recital a trei studente ale maestrului Eusebiu Ştefănescu, pus în scenă împreună cu colega Rodica Mandache, aflată într-un turneu. Tinerele aspirante la actorie interpretează cu aplicaţie, în gen vodevil, poezia Terente şi Didina. În încheiere, Eusebiu Ştefănescu, unul dintre pasionaţii interpreţi ai poeziei româneşti, în toate ocaziile posibile, ne delectează recitând poema de mahala Rică, fante de Obor. Prestaţie pe drept îndelung aplaudată. Între timp, discutasem între noi, ca iubitori ai poeziei lui MRP, eu regretând că la cimitir nu mi-a venit ideea să fi citat celebrele versuri ale Paraschivescului. Da, ce bine ar fi căzut!, este de acord Actorul. Ca abia acasă, mărind fotografiile pe care le făcusem la cimitir, să observ că pe un bloc de piatră plasat la marginea îngrăditurii au fost săpate, desigur la indicaţia poetului, versurile cunoscute, în stil antonpannesc:

Aicea s-au dus cu jale
Şi în tihnă se albesc
Oasele domniei sale
De Miron Paraschivesc
Care-au fost trecut prin lume
Ca să dea la toate nume.
Astăzi una cu ţărâna,
De iubire n-are ştire
Şi un vreasc îi este mâna
Care scrise aste şire.
Când zâmbiţi din întâmplare
Întorcând aceste foi
Domnişori şi domnişoare
Voi zâmbi şi eu cu voi...

Şi, în timp ce în sala festivă se va proiecta filmul lui George Huzum Prietenul meu, poetul, din 1969, interviu luat la doar un an înainte de sfârşitul lui MRP, lucrările Centenaruluivor continua în două secţiuni. Iar mîine vor fi câ transferate la MNLR, cu participare de primă mână. În ce mă priveşte, iau parte la dezbaterea Scriitorul şi puterea, moderat de criticul literar Dan Cristea, care de altfel l-a cunoscut personal pe poet, au bătut în grup străzile Bucureştiului şi localurile de noapte, mereu discutând (ce altceva?)  literatură... A scris despre Jurnalul unui cobai, memorialistica apărută de curând la editura Dacia.  Crede că mai curând este vorba despre experimentul comunist aplicat României, nu unei persoane anume. La drept vorbind, se nimeriseră nişte ani mai înlesniţi şi nici politic prea aspri, aşa că DC sugerează că MRP a sfârşit-o cam la timp, n-a mai avut parte de marile frustrări ale ultimelor două decenii ceauşiste. La rîndul meu, spun că nu l-am cunoscut personal, sau nu bine, ci am fost martor la o perioadă când MRP ocupa un loc în avanscena vieţii literare de la noi, semna pe prima pagină, avea rubrici permanente, cărţile sale, mereu reeditate, cu mici modificări neesenţiale,  erau expuse pe primul stand al librăriilor: Cânticele ţigăneşti, Declaraţia patetică, Versul liber, etc. Lăsând deci deoparte maniera foarte aspră, necruţătoare în care este tratat în Istoria lui Marian Popa, fac să se înţeleagă că a existat o primă etapă în care MRP a scris o poezie strict militantă, dar că destul de repede a venit la sentimente mai bune (artistic vorbind), încurajând poeţii tineri şi poezia onirică de la noi, de fapt refacerea legăturilor peste timp cu avangarda dintre războaie, unde în fapt activase, dimpreună cu Geo Dumitrescu, Ben Corlaciu, Dimitrie Stelaru şi alţii. Am luat parte la seria de şedinţe ale cenaclului pe care MRP îl conducea la Uniunea scriitorilor, după episodul Povestea vorbei, secretar fiind Vintilă Ivănceanu, cu participarea întregului grup oniric. MRP avea aerul unui corifeu, care încurajază şi distribuie coroniţe. Se face observaţia că avusese o opţiune de tinereţe clară pentru mişcarea de stânga. Atunci ţin să sugerez că la noi, după Război, a existat această tentaţie a stângii, destui scriitori s-au lăsat ispitiţi de propaganda egalitaristă, "mai bine pentru cât mai mulţi dintre noi". În fapt, prin poziţia sa lângă colosul rus, mereu ameninţător, la noi a existat o respingere de principiu a bolşevismului. Pe când în alte ţări europene: Grecia, Italia, Ungaria, exista o mişcare pro-comunistă bine articulată. Iar în Spania s-a ajuns la război civil. La noi totată mişcarea de stânga era subterană, deci nu bine cunoscută. Poate că şi MRP s-a lăsat ademenit de frazele falsei generozităţi. Care s-au dovedit mari minciuni. Iar închisorile au fost curând umplute cu adversarii politici, un număr mare de scriitori, de intelectuali au fost încarceraţi...403 la număr, dintre care 62 au decedat în închisoare. În acest timp, cei ce s-au dat cu regimul, au dus-o de minune... Prietenul nostru poetul Aurel M. Buricea, de curând strămutat de pe meleaguri brăilene în proximitatea Vălenilor de Munte, ne relatează un episod când el însuşi a devenit victima securităţii, fiind arestat pentru delict de opinie, reţinut timp de două spătămâni, eliberat prin intervenţia stăruitoare a lui Fănuş Neagu...
Discutăm în acest fel cam vreo oră, dar trebuie să ne luăm seama, există un orar căruia musai să ne racordăm. La masă. Apoi despărţirea de condeierii vălenari; drumul înapoi spre Bucureşti. Gutui încărcaţi de rod auriu. Dalii parcă încă mai luminoase, pe cât celelalte culori se şterg, în penumbră. Soarele printre nori fotogenici. Raze divergente pe sus, snopii celeşti; pe când la nivelul ţărânei, alte şire divergente, acestea deloc facile, ci trudnice, ale miriştilor încă neîntoarse. Secetă mare în toamna asta. Când să dăm roată Pieţei de la Presa Liberă, soarele cădea abrupt printre cele două imobile gen Canion, apărute de curând. Aşa că nu mă pot bucura de impactul Astrului pe cupola Romexpo...


Fotografii de la Contenarul MRP, Vălenii de Munte


Eusebiu Ştefănescu, Dan Cristea, Aurel M. Buricea




















Al cincizecelea sonet

ion lazu: Un „reverence”...

Da, viaţa noastră pare-a fi un dans
Mulţi paşi, schimbări, rotiri, ocoale multe
Ochi iscodind şi-urechi ce vor să-asculte
Când vine clipa unui „reverence”...

Un reverence ce e? Un „non-combat”
Pasu-napoi şi-o plecăciune mică
În faţa celui de care ţi-e frică
Căci să-l ataci nu-i în puterea ta.

Un pas-napoi, dar nu ca să te-avânţi
Cu nou elan şi renăscută forţă –
Să birui sau să arzi precum o torţă...
Un pas-napoi, ca pe ceilalţi să-i minţi.

În timp ce însuţi ştii şi simţi prea bine
Că-n „reverence” muri onoarea-n tine.

6 sept. 2011

 
ion lazu: Cântec la marginea apei
                                       Lidiei

Pe malul apei, scund
Într-o raclă de prund
Să ne iubim – orbi
De lumina din plopi
Şi de frunza ce scapă
Sau licăre-n apă.

Noi, pierduţi, fără chip,
În culcuş de nisip
Astupaţi între maluri
Cu timpanele-n valuri
Încleştaţi să ne doară
Desfăcuţi în afară,

Duşi prin somn mai departe
De-acest râu fără moarte.

1975, Alexandria.
(din volumul Muzeul Poetului, 1981)



Apel pentru Paul Goma, pe blogul poetului LIS

Mă alătur fără ezitare şi fără echivoc dlui LIS care adresează acest Apel către conştiinţele naţiunii. Într-adevăr, marele scriitor Paul Goma trebuie repus fără întârziere în drepturile sale cetăţeneşti, cu onorurile cuvenite, cu scuze explicite şi complete; desigur şi cu recompensarea talentului Dsale, a operei literare de o viaţă - şi nu în ultimul rând, a  dârzeniei fără seamăn cu care a luptat pentru drepturile Omului în România tuturor împilărilor şi, din păcate, a tuturor cedărilor... La noi este o tradiţie să-i recunoşti pe eroii ce şi-au pierdut viaţa pentru Patrie, acesta pare un negoţ cinstit şi la vedere: înmormântarea în cimitirul eroilor...; în schimb la fel de trainică pare a fi, pe cât de lamentabilă, practica de a-l ignora la nivel oficial pe Cel ce iese din rând prin tăria de caracter, prin bravura de luptător total împotriva nemerniciei... Se preferă diversiunile, nu în ultimul rând discreditarea, blamarea, umplerea de zoaie a chipului cel fără pată morală.  La noi Istoria se contraface de la o zi la alta, cu ordin de sus. Regele însuşi, la împlinirea a 90 de ani, este minimalizat, împins în culise, luxat mediatic. Poate nici nu s-ar observa de la distanţă cât de pernicioasă ne este viaţa ca naţiune, dacă ne-ar lipsi mişeleasca atitudine generalizată în faţa celor înalt-meritorii. Devotat, Ion Lazu


Dublă lansare de carte la Galeria Dialog, Primăria sector II

La Galeria Dialog, de-acum faimoasă prin cele nu mai puţin de 300 evenimente culturale girate de primăria II, primar Neculai Onţanu, consiliat eficient de criticul de artă Ruxandra Garofeanu, a avut loc ieri, la orele 15:00, în prezenţa Alteţei sale Prinţul Radu, a Preşedintelui Emil Constantinescu, a Preşedintelui Academiei Române Eugen Simion şi a primarului de sector Neculai Onţanu ca amfitrion, lansarea a două cărţi de memorialistică ale Doinei Uricariu: Maxilarul inferior (2 volume) şi Scara leilor (2 volume), toate apărute la editura Polirom şi a volumului de versuri Ţigara unei ţări de paie, a jurnalistului Marius Ghilezan. Au rostit alucuţiuni: Ruxandra Garofeanu, Eugen Simion, Emil Constantinescu, Prinţul Radu, criticul literar Ovidiu Şimonca, Nicolae Onţanu şi la final, cei doi autori, care au făcut mărturisiri cu privire la mesajul cărţilor pe care le-au lansat. A fost anunţată lansarea de către Banca Naţională a României a unei emisiuni aniversare Regele Mihai.
Pe ecran se derulau aspecte de la cele două vizite ale Regelui şi Reginei la Primăria sectorului II.
În sala devenită neîncăpătoare, am reţinut prezenţa a numeroşi scriitori: doamnele Simona Cioculescu, Ioana Diaconescu, Lucia Negoiţă, Lidia Lazu, Simona Georgescu-Gorjan, dna Gorduz, domnii Doru Braia, Ion Filipoiu, Ion Cocora, Geo Şerban, Gheorghe Iova, jurnalişti, artişti plastici.