ion lazu: Despre Monografia Bibliotecii Judeţene Antim Ivireanu Vâlcea

ion lazu: Despre Monografia Bibliotecii Judeţene Antim Ivireanu, Vâlcea

Primesc pe calea e-mail, de la delicatul poet şi bunul prieten de-o viaţă Felix Sima din Rm. Vâlcea un album editat la împlinirea a 60 de ani de la infiinţarea Bibliotecii Judeţene Antim Ivireanu, pe drept considerată „una dintre cele mai reprezentative instituţii culturale din Judeţ”. Se foloseşte un eufemism, pentru a menaja celelalte prestigioase instituţii, dintre care eu aş aminti, pentru că le cunosc activitatea: Teatrul, Filarmonica, însă eu aş pune BJAIV fără ezitare în fruntea tuturor celorlalte. Şi pot fi crezut pe cuvânt, căci am cunoscut îndeaproape această instituţie, graţie prieteniei cu Felix Sima, cu Ioan St. Lazăr, multă vreme directorul Bibliotecii şi un intelectual devotat cărţii, cu numeroase iniţiative benefice.

Cu modestie subintitulată „File de monografie”, ştiindu-se că astfel de lucrări pot lua proporţii impresionante, textele au fost selectate chiar de poetul-bibliotecar Felix Sima din materiale preexistente, la care au trudit doi foşti colegi de la biblioteca judeţeană: Marin Bulugea şi Petre Petria, la sugestia fostului director D. Lazăr, aduse la stadiul final de colegele de la bibliotecă, Floarea Ghiţă, Alina-Mihaela Nicula, în prelucrarea computerizată a Cezarinei Tomulescu. Desigur, la iniţiativa dnei Director Augustina-Sanda Constantinescu şi cu girul Prefectului de Vâlcea.

Fiind o lucrare despre carte şi pentru iubitorii cărţii, ea fost pusă în modul cel mai firesc sub mottoul din Antim Ivireanu:  „Câte cărţi am lăsat în vivliotica noastră, atât greceşti cât şi rumâneşti, după cum scriu în

catastihul besericii, las cu blestem să nu îndrăsnească să ia cineva

vreuna să o înstreineze. Iară de va trebui cuiva să ia vreuna, au să

cetească pre dânsa, au să o scrie, au să caute ceva într-însa, fără răvaş iscălit de la cela ce o cere cu făgăduială cum că o va trimite

înapoi şi cu vreme hotărâtă, să nu să dea. Şi să poarte grijă să o

ceară.”

                          ANTIM IVIREANUL

Simţi că marele cărturar avea o preţuire fără margini pentru obiectul carte, considerat esenţial în viaţa spirituală a unei naţiuni. „Cărţile, cărăuşii civilizaţiei”, avea să spună mai de curând Barbara Tuchman, laureată Pulitzer. Înfiinţată la 1 noiembrie 1950, Biblioteca judeţeană a avut diferite denumiri, diverse locaţii şi desigur directori succesivi, după cum a avut orientări spre unul sau altul dintre aspectele lucrului cu cartea în folosul cititorului, până la formula actuală, adusă la zi din punct de vedere tehnic-computeristic. Ca să nu mai spun că între anii 2000 şi 2004 s-a ridicat un edificiu singular în toată România, de o mare frumuseţe arhitectonică şi cu dotări multifuncţionale, cel de astăzi, ceea ce dă o notă cu totul aparte acestei instituţii vâlcene.

Mai important pentru acestă scurtă relatare este să spun că fondul de carte şi manuscrise al BJV este cu deosebire bogat, poate printre cele mai preţioase din categoria biblioteci judeţene. Pentru bunul motiv că oraşul Rm. Vâlcea a funcţionat încă de demult ca un important centru cultural al ţării, al românismului. Trebuie avută în vedere chiar marea densitate a lăcaşurilor de cultură şi de cult din această parte nordică a Olteniei, lucru nu îndeajuns subliniat, spre beneficiul tuturor celor interesaţi: prezenţa Mânăstirilor Cozia, Hurezi, Bistriţa, Govora, dar şi a Episcopiei, a atâtor altor lăcaşuri de limbă scrisă românească. Pentru a nu mai vorbi despre şcolile de diaci, grămătici şi tipografi, depinzând de centrele monahale-bisericeşti. Au lăsat urme adânci voievozii luminaţi şi luminători ai Ţării Româneşti, un Matei Basarab, un Constantin Brâncoveanu, ctitori de lăcaşuri de cult, dar şi diriguitori ai producţiei de carte rămânească. Dar şi crearea, în context, a unei pături de intelectuali, a unei tradiţii a cărţii bibliofile. Ca simplu cititor, îmi amintesc abundenţa de cărţi preţioase la anticariatul din Rm. Vâlcea, fără egal în peregrinările mele prin toată ţara, înţelegeam că era vorba despre urmaşi ai marilor colecţionari şi bibliofili din urbe şi din împrejurimi, acum ajunşi la mare strâmtoare şi care îşi lichidau în acest fel vechi biblioteci ce trebuie să fi fost de mare preţ. 
 

Or, biblioteca judeţeană, în cuprinderea ei actuală este beneficiara în primul rând a fostelor biblioteci mănăstireşti şi a tiparniţelor din nordul Olteniei, precum şi a schimburilor de carte, care şi pe artunci erau o practică curentă, între diferite biblioteşi şi tiparniţe din restul ţării. A existat, e drept, modelul bibliotecilor monahiceşti benedictine, apoi franciscane şi dominicane din Ardeal, care au funcţionat peste munţi începând cu secolul XI şi până spre cel de al XVI-lea.

Se procedează la trecerea în revistă, cu descrierea succintă, a celor mai preţioase exemplare bibliofile.

    Aici emoţia noastră se ridică la cote maxime. Spus simplu, pe cât de sincer: o carte veche bisericească mi se pare şi astăzi lucrul cel mai de ispravă, de laudă şi de admiraţie din tot ce ne putem aştepta să ne aducă sufleteşte cartea. Câte ore şi ore am stăruit pe astfel de pagini, gândind la osârdia celui/celor ce au trudit cu sfântă râvnă la scrierea de mână a fiecărui rând, ori la culegerea literelor de lemn şi la ritualul trecerii paginilor prin miracolul tiparniţei. Poate e până la urmă şi ideea de durată a cuvântului, a mesajului ce se transmite peste secole, mereu acelaşi, pentru mereu alţi ochi ai sufletului... La început a fost cuvântul.

La Bistriţa, Al. Odobescu descoperă un fond de 150 manuscrise, 80 slavoneşti, 40 româneşti, altele greceşti, printre care: din anul 1346 Evanghelia lui Branco Mladenovici; 7 manuscrise ale lui Macarie, printre care Liturghierul de la 1508, apoi un Octoih din 1526, Mineiul, Triodul, Apostolul; Psaltirea slavo-română a lui Coresi, Braşov, 1559, faimoasa carte Îndreptarea Legii, 1652, Evanghelia românească, Viaţa şi petrecerea sfinţilor a lui Dosoftei, Antologhionul lui Antim Ivireanul, Octoihul din 1712;

De la Mânăstirea dintr-un Lemn, altă preţioasă bibliotecă monahală, despre care nu ştiam mare lucru, provin  multe cărţi vechi, printre ele Biblia de la Bucureşti, Biblia de la Blaj; de la Mânăstirea Govora, unde Matei Basarab înfiinţase o tipografie, provine mult citata Pravila de la Govora, 1640, dar şi  542 documente olografe: hrisoave, zapise, jalbe, ordine domneşti, dintre acestea un număr de 437 fiind în româneşte. Îmi amintesc a fi citit în publicaţii vâlcene ori la Biblioteca Academiei cercetări pe baza acestor hrisoave. Ca să nu spun că subiectul romanului meu Rămăşagul , 1982, porneşte de la un astfel de „hrisov al Obenilor”, descoperit de mine într-o monografie comunală.

O secţiune de mare preţ sunt manuscrisele de la Hurezi, mănăstire ctitorită de Constantin Brâncoveanu, 1693, care hotărâse ca biblioteca „de hrană dorită sufletului” (1708) să fie dotată cu câte un exemplar din fiecare carte tipărită în ţară. Iată o iniţiativă domnească salutară.  Căci avea această bibliotecă monahală colecţii cuprinzătoare nu numai din domeniul teologiei (Origen, Vasile cel Mare), dar şi serii de cărţi de filosofie, istorie, literatură – parţial luate cândva de Nicolae Mavrocordat, în cine ştie ce scopuri – poate ca să doteze alte biblioteci.

Şi cu asta am ajuns la biblioteca Episcopală, impresinantă în sine, cu 1200 exemplare de carte veche, după ce, de înţeles, un număr însemnat au fost donate Academiei Române, altele Muzeului Naţional, Muzeului de Istorie.

Şi cu asta se trece la un alt capitol al Monografiei, cel referitor la bibliotecile publice, apărute în zonă la iniţiativa marelui vâlcean Petrache Poenaru, dimpreună cu înfiinţarea şcolilor haretiste în mediul rural. Şi vin la rând bibliotecile personale, cele din care spuneam că unele exemplare apăreau, ca prin minune, la Anticariatul din faţa statuii lui Brâncoveanu.

Le cercetam cu lăcomie, aş zice, poate ore în şir, dar din păcate nu-mi permiteam să le şi achiziţionez, oricât m-ar fi tentat. Simţeam drama din spatele acestor cărţi preţioase, pe care nu ştiu de ce nu le achiziţiona imediat chiar Biblioteca Judeţeană, pentru a nu li se pierde urma... Urma luminoasă, culturală, vreau să spun.

Prima pe listă, dintre bibliotecile personale, este cea a familiei Lahovari, cele trei generaţii, începând cu George, continuând cu Grigore şi încheind cu Filip, la care se alătură cu cinste numele Cellei Delavrancea. O bibliotecă de mii de tomuri, descrisă empatic de Cella Delavrancea, incluzând exemplare bibliofile de carte europeană, în diferite limbi: latină, franceză, germană, aflată la conacul din Slăviteşti-Băbeni, unde, lucru de înţeles, descindeau personalităţi din ţară dar şi din străinătate ( şi unde se desfăşoară o parte din acţiunea Rămăşagului meu,  plasat în timp la începutul secolului XVI). Cărţi predate în mare parte Bibliotecii Naţionale. Reţin faptul că George Lahovari este şi iniţiatorul Marelui Dicţionar Geografic al României, în 5 volume. Sunt menţionate bibliotecile lui Şt. Pleşoianu, Vintilă I.C. Brătianu, preluate de BJV. Alte biblioteci preţioase, care din păcate nu au avut întotdeauna o soartă pe măsură, căzând pradă ticăloasei ideologii exclusiviste comuniste, care considera cultura anterioară drept decadentă, nocivă pentru popor. Şi ca atare a trecut imediat (1948) şi nediferenţiat la distrugerea/ arderea cărţilor, pe care în paranteză fie spus n-ar fi fost capabili să le înţeleagă. Atunci mai potrivită li s-a părut distrugerea lor fără urmă...

Sunt încă multe aspecte detaliate în atât de consistenta Monografie a BJV şi despre care sper să pot referi aici într-o nouă consemnare.
                        (va urma)

 Poezia zilei

ion lazu: Foarte sus, în tăcere       

                         Lui Felix Sima

În mijlocul grădinii, împrejmuită de pruni

Prin care întrezăresc satul;

De-ar lipsi ulmul, îngălbenit

Înainte de vreme,

Aş vedea pârâul şi vadul;

De-ar lipsi mierla din ulm, cântând

Raiul meu s-ar mărgini cu iadul;

De-ar lipsi liniştea asta-ntr-o doară,

s-ar auzi izvorul stors din pământ

de apăsarea noii case;

de-ar lipsi cuvintele ce mă-mpresoară

s-ar vedea cine sunt

în carne şi oase.

1980,Păuşeşti-Vâlcea

(din volumul Muzeul Poetului, 1981)