Cred că s-ar potrivi acestor zile de octombrie nişte... "acorduri, arpegii, armonii..." de toamnă bacoviană...
BACOVIA
Pansele negre...:
http://www.youtube.com/vatch?v=-bQEYKn9Cww
Bacovia: CARBONIZATE FLORI, NOIAN DE NEGRU:
http://www.youtube.com/vatch?v=Ri-WUOShcqA
Bacovia: muzica sonoriza orice ecou:
http://www.youtube.com/vatch?v=43vDBXXQC7E
Bacovia: acorduri, arpegii, armonii:
http://youtu.be/poBpN8oapvE
Poezia zilei
BACOVIA
Pansele negre...:
http://www.youtube.com/vatch?v=-bQEYKn9Cww
Bacovia: CARBONIZATE FLORI, NOIAN DE NEGRU:
http://www.youtube.com/vatch?v=Ri-WUOShcqA
Bacovia: muzica sonoriza orice ecou:
http://www.youtube.com/vatch?v=43vDBXXQC7E
Bacovia: acorduri, arpegii, armonii:
http://youtu.be/poBpN8oapvE
ion lazu: Jurnal american, XXII
Lidia Lazu: 22.07.2008
La întoarcere, din această pădure fermecată, ne-am oprit din loc în loc, pentru că eram înconjuraţi de rânduri, parcă nesfârşite, de munţi şi doar de un firicel de apă, aşa că apa aceea tumultuoasă, puţin cam nervoasă, părea să vină direct din cer. Era o mică poiană în dreptul ei şi noi ne-am răsfăţat cu aerul bun şi cu lumina, puţin duşi, de parcă n-ar fi trebuit să mai plecăm de acolo niciodată. Am mâncat puţin, că nici nu luasem multă mâncare la noi, dar ne-am simţit ghiftuiţi, aşa era de plini de încântare de lcurile acelea. Plecând de acolo am trecut pe lângă un râuleţ care semăna cu cele de pe la noi, de la munte, evident. Am oprit să privim asfinţitul, care ne făcea semne discrete de iubire. Era linişte, era un lac uriaş în faţa noastră, parcă nu eram în America (căci noi, cei care vedem filmele americane, nu ne putem imagina America fără zgârie nori, fără mulţi oameni etc., clişee de doi bani).
După ce s-a înnoptat am ajuns pe autostradă şi, până la LA, am vazut o mulţime de trac-uri, care alergau în sus şi-n jos, parcă traşi de sfoară de o forţă nevăzută care se joacă.
Am ajuns acasă, la Encino, după 11 noaptea. Eram mai obosiţi decât Ileana, care condusese practic 11 ore-n şir. Pe la 3 noaptea, când m-am trezit, am văzut că ea încă mai lucra la computer. Pentru mine este de neînţeles de unde are atâta putere de muncă, că eu n-aş putea să fac, într-o zi, decât cel mult jumătate din câte face ea. Când avea şi cursuri la Universitatea Northridge, unde predă design industrial, nu se odihnea decât 3-4 ore pe zi şi nu era obosită ori nervoasă niciodată. Şi a ]mplinit 62 de ani, nu mai este la prima tinereţe!?! Pentru mine este ca un miracol. Mi s-a spus că în America toată lumea are putere de muncă uriaşă. Cred că s-au adunat numai cei rezistenţi. Acum mă gândesc că şi Ionel cu Letiţia dorm puţin şi muncesc foarte mult. De aceea ştiu să preţuiască orice oră liberă.
Ileana a stat până dimineaţa să ne copieze fotografii şi filme făcute de ea, ca să nu plecăm doar cu cele făcute de noi. A copiat şi filmul cu povestea rezervaţiei de sequoia, ca să-l dea şi prietenilor ei etc. Are un suflet mare şi o generozitate firească (adică nu te face să te simţi obligat, atunci când îţi oferă ceva, cum fac atâţia oameni, care calculează mereu cât au dat şi cât au primit şi mereu vor să dea mai mult ca să primească şi mai mult, ei spun că Dumnezeu face asta, nu lăcomia lor cere asta).
I-am scris de ziua ei de naştere că îi doresc să nu se schimbe, să fie la fel de apropiată de oameni şi la fel de calmă, cum am văzut-o că e, în orice împrejurare.
30.07.2008
Coaja de sequoia
Ne-a aşteptat pe noi
Mii de ani
Dintre care câteva sute
Pe jos
Călcată-n picioare
De vizitatori neatenţi
Acum în fiecare dimineaţă
Ne luminează peretele
Din holul apartamentului
Cu frumuseţea ei desăvârşită
Culoarea se schimbă
De mai multe ori
Ca şi cum ne spune
Mereu
Altă poveste
Din pădurea uimitoare
În care pâcla şi fulgerele
Se iau la întrecere
Şi niciodată
Nu ajung din depărtări
La noi
Decât ca o simplă chemare
LIDIA LAZU
Poezia zilei
ion lazu: Aşteptare
Aştept în aerul înnecăcios
De fumul acestor poeme.
Ca dintr-o casă în flăcări le-am scos –
Altcineva în locul meu s-ar teme.
N-ai să vii cu niciun minut mai devreme
Să întrerupi jocul ăsta prea trist.
Altcineva în locul meu s-ar teme.
Eu continui să-aştept. Să rezist!
1969, Pătârlagele, Buzău
(din volumul Muzeul Poetului, 1981)
Am reascultat /rarissimă delectare/ "acorduri, arpegii, armonii"... Mai că îmi vine să cred că vocea actriţei a devenit vioara de care poetul nu se despărţea nici când scria. O avea la îndemână, pentru a-şi verifica metrii, cadenţele...
RăspundețiȘtergereE de neînţeles (deşi-i de bănuit) de ce aşa Actori nu sunt mai des chemaţi în media intitulată "cultural". N-ar avea nimic de pierdut, iar auditoriul mult de câştigat.
Drag Prieten Ion Lazu, nu fi, rogu-te, supărat de/pe literatura mea ficţională, care-i mai mult decât un pamflet. Ca să aibă preţ, acelaşi diamant se oglindeşete-n mai multe feţe. Ştii, la fel de bine ca mine, că regalistul IL Caragiale se-nţelegea bine-mersi şi cu socialistul Gherea, şi cu Eminescu pe drept conservator.
Politichiile nu le-au fanat prieteniile. Doar banii şi...
Un anonim bine ştiut
Prietene NC, dacă atât de tare ţi-a plăcut interpretarea Lidiei, mă bucur nespus şi îţi mulţumesc din inimă. Pune-le şi pe al Dtale blog, să fie... Mulţi au ascultat şi s-au minunat şi au revenit, sunt în Bucureşti oameni care au venit la absolut toate recitalurile Lidiei, din 1993 încoace. Unii au şi scris frumos, cu entuziasm chiar: George Astaloş, Ion Murgeanu, Ion Andreiţă, Mircea Ciobanu, Ioan Barbu, Ileana Costea, Lucian Gruia, Corina Cristea, Lactanţia Iordan, Radu Cârneci.. (Dintr-u astfel de recital s-a iscat invitaţia Lidiei în California - vezi Jurnalul american de pe blogul meu, cu completări de-ale Lidiei, în locurile unde mi-am pierdut eu notiţele. Ba chiar şi poezii a scris Lidia în California, ele au apărut în penultimul ei volum În voia luminii. Le voi face loc pe blog.) Este invitată în mod constant de Ilinca Dumitrescu la emisiunile ei - de altfel aceste filmuleţe sunt decupate dintr-un spectacol la Tinerimea Română, împreună cu pianista Ilinca Dumitrescu.
RăspundețiȘtergereAlţii însă au tăcut, probabil invidioşi. Aşa-i făcută lumea asta...Se poate închipui o lume fără invidioşi? Mă tem că nu, vorba englezului.
Acum, privind textul Dtale pro-contra, apăi multe am citit şi eu foarte contra. Dar eu mă gândesc ce punem în loc. (Pe Ilici, pe Băse?!!!). Iar în astă dimineaţă am văzut pe TV Cultural interviul Eugeniei Vodă cu Regina Ana. Mi-a stârnit o admiraţie totală şi un respect fără limite. Dacă n-aş şti nimic despre Mihai R, inclusiv relele ce le înşiri cu sârg ipotetic,(dar ştiu încă foarte multe, de la marele meu prieten Mircea Ciobanu, care i-a fost Purtător de cuvânt...), aş începe să-l preţuiesc numai pentru faptul că o astfel de Doamnă cum nu ştiu a doua în lume a putut să-l iubească şi să i se devoteze absolut.
Şi cu asta, punct şi de la capăt.
Un gând bun, Lazu
ISPITA
RăspundețiȘtergereDe ce mă las ispitei de ce sufăr
ca un neghiob pe care nu-l cuprinde marea
de ce din briză aleg numai sarea şi din lumina serii înserarea de ce ochii îmi cată strâmb în jos
de ce nu-mi ţin până la capăt drumul şi chemarea
de ce mă bânuie-acest val insidios de ce m-alungă
drumul şi cărarea în spini mă rătăcesc de ce mă plac durerile de ce mă uită sărutarea mamei de ce nu mă mai caută în vis de ce mă vântură nestarornicia lui de ce cine sunt eu de ce atât de des vreau să cunosc răspunsul la această întrebare de ce oare ispita această provocare a insipidului de ce care mi-abate drumul pe cărarea perzaniei de ce mă-nfund până la căpătâiul ei de ce sunt curios de ce mă laudă teroarea şi mirarea de ce număr înfricoşata întrebare când şi de ce
nu mă mai strigă nimeni peste rând
de ce aleg din briza mării numai sarea?
Am ostenit.Vreau să renunţ să nu mă mai
descos de-o sută şi de-un un milion de ori
aceeaşi întrebare satisfăcătoarea lenii amânarea încuietoarea lacătelor pe uşa temniţelor tainei!
Ion MURGEANU
Voi face-o cât mai repede cu putinţă, fiindcă am nevoie şi de... cadru. Poate, când ajung la episodul băcăuan despre Bacovia, moderat de dl Ioan Dănilă..., de unde chiar Asta a lipsit, altele fiind prea multe şi în exces.
RăspundețiȘtergereIubesc neliniştea, frământarea nemulţumită a prietenului d-voastre, cu mult mai temeinic, Ion Murgeanu. I-am intrat în sălaş, dar la d-sa nu se prea primesc commmenturi.