ion lazu: consemnari, poezii, fotografii

Centenar Miron Radu Paraschivescu.

Nerăbdător să plec din nou la drum, de data asta spre Vălenii de Munte, pentru Centenarul Miron Radu Paraschivescu, ajung prea devreme în Piaţa Roană. În loc să o iau direct spre MNLR, ocolesc pe la ASE. Şi ce-mi văd ochii? Pe gărduleţul dinspre Piaţă al ASE-ului, observ o suită de postere cu biserici din nordul Olteniei, mă uit bine, sunt vreo 15 planşe, toate color, toate cu detalii de pictură din respectivele biserici, inclusiv explicaţii sumare: din ce sat/cătun este biserica, de cine a fost ctitorită, în ce an, când a fost pictată, de cine anume. Autoarea acestor cercetări, persoana care a avut ideea strălucită de a-şi expune unele rezultate ale strădaniilor sale este doctoranda Graţiela Grigoriu. Remarcabil, toate aceste biserici sunt ctitorite de boieri ai locului, toate începând cam de pe la 1735 şi până spre sfârşitul secolului aceluia. Care să fie explicaţia acestei înfloriri extraordinare, în doar 2-3 decenii?  Îmi tresaltă inima de emoţie...

Este doar ora 7:30 dimineaţa, şi duminică fiind, lumea nu s-a pus încă în mişcare. În schimb lumina este destul de bună ca să nu fie necesar bliţul, care dă destule probleme: reflexele etc. Or, aceste bisecicuţe din nordul Olteniei sunt una dintre pasiunile nestinse ale mele. Am lucrat vreo 10 ani, cu deosebire în nordul judeţului Vâlcea, văd schiţa zonei, sunt semnalate locurile de unde provin imaginile. Îmi dau seama că nu este vreuna pe care să nu o fi văzut, cât de cât. Pentru că ajuns în preajma vreuneia dintre aceste adevărate bijuterii arhitectonice şi picturale, nu te mai saturi privind, nu ştii ce să admiri mai mult. Îmi amintesc frustrarea mea de pe atunci, căci nu existau filme color pe piaţă, nici pentru diapozitive, apelam la cunoştinţe de prin diverse oraşe de provincie să pândească apariţia filmelor color la magazinele specializate.... Visul meu delirant era să pot face nişte filme color nesfârşit de lungi, cu detalii, cu prim-planuri, pe săturate. În entuziasmul meu, intercalasem o astfel de scenă în filmul pe care voiam să-l fac, e vorba de Rămăşagul, aflat vreun deceniu în planurile celor de la Buftea, rămas nefăcut şi până astăzi...  În cazul filmului visat de mine, era vorba despre filmări în Biserica Trăsnită. Am să povestesc aici despre respectiva biserică, de pe raza comunei Mateeşti.

                            (va urma)

ion lazu: Drujbe

Plopi nalţi, de nu poţi să-i cuprinzi în cadru,

Spre cer urcând, în inversă cascadă,

S-au decuplat. Din ei au prins să cadă

Pe noi mici inimi galbene, ca-n teatru...

În jur se-agită lucrători cu drujbe

Şi taie crengi, le stivuiesc grămadă,

Privind mereu în preajmă, ca să vadă

Ce tufe să mai prăduiască, puşi pe

Mari fapte, deci pe gălăgie mare...

Noi ne plimbăm pe-alei şi nu ne pasă,

Cu cărucioare, cu copii, cu-o plasă...

Pentru poeţi am o încurajare:

Pe bănci citesc de zor bătrânii, junii...

„Scrieţi, băieţi!”... Nu-i chiar sfârşitul lumii...

1 septembrie 2011.

ion lazu: Basm

El era frumos şi-nalt

Şi-o iubea cu-un fel de milă,

Dar zăluda de copilă

Gându-şi trimitea spre alt

Ins, ce strâmb era din fire.

Şi aşa trăiră ei

Doi în fapt, şi totuşi trei

Ani în şir acea iubire.

Chinuindu-se ei foarte

Cu plâns cald şi-amare glume

Nimeni n-a fugit în lume,

Nimeni n-a plonjat în moarte.

De prea multa nedreptate

Şi-au ieşit cumva din minţi.

Ci, răbdând ca nişte sfinţi,

Mai trăiesc şi astăzi, poate.

1967, Rm. Sărat

(din volumul Muzeul Poetului, 1981)