marți, 11 octombrie 2011

ion lazu: Jurnal american, VI; Două zile la Fedeleşoiu-Vâlcea; fotografii, poezii

 ion lazu: Jurnal american, VI

 ...Aseară, la restaurant, am vorbit multe, inclusiv despre comunism. Lidia spunea că imediat după război, tatăl ei a fost de partea lor, dar repede l-au dezamăgit şi s-a retras. Ileana ştie şi acum în Franţa intelectuali care ţin cu dinţii de doctrina marxist-leninistă. Îi spun părerea mea. Brecht tradus pentru tot lagărul socialist, o pleaşcă nesperată, bine plătit dar şi subtil manipulat. Alte cazuri, văzute cu ochii mei în Luxemburg. Apoi exemplele îndeobşte cunoscute, Romain Roland, Henri Barbusse. Şi o aud pe Ileana: Am visat un altfel de comunism. În Mexic a văzut casa în care a trăit şi a fost asasinat Troţki, tablourile amantei lui; dar şi Diego Ribera, Siqueiros şi Orozco, şi încă mulţi alţii, toţi erau comunişti convinşi, visau un alt fel de comunism. Cum un alt fel? Când pe jumătate din suprafaţa pământului, în zeci şi zeci de ţări de pe trei continente comunismul s-a dovedit dezastruos?! Şi cum ar fi de acceptat în cunoştinţă de cauză de către un intelectual de bună credinţă o societate care promovează în prim plan lupta de clasă, nimicirea fizică şi spirituală a duşmanului politic, lagărele de concentrare şi puşcăriile politice?! Ei n-au ştiut că opozanţii din lagărul socialist erau închişi, lichidaţi etc.?
Şi apoi, să ne uităm la cazurile notorii: chiar şi în teorie aceşti intelectuali visează şi militează pentru un comunism al tuturor cetăţenilor egali în drepturi, desigur cu excepţia chiar a lor, care ţin cu dinţii de privilegiile, de favorurile, casele de creaţie, puterea, măririle obţinute, cum s-a văzut. Toţi să aibă drepturi egale, iar ei drepturi excepţionale, nu?. Să-i fi spus Ilenei de Nazim Hicmet, de Ecstrom, de Pablo Neruda, chiar şi de G.G. Marquez, care s-au înfruptat din privilegii grase? Jerry: Era mai bun ţarismul? Eu: Ţarismul a fost o soluţie pentru Rusia, în acel context, în acea parte a lumii înapoiată, asiatică, unde pe la 1400 abia se închegau primele cnezate. Cum să lichidezi în 2-3 sute de ani un handicap de 2 milenii?! Îi dau ca exemplu la noi, diferenţa de civilizaţie dintre nordul şi sudul Bucovinei, cei din nord au stat 150 ani sub austrieci. El: Şi aici mexicanii nu vor să lucreze... Îl contrazic ferm: ba nu, când noi trei am aşteptat-o în campus pe Ileana, imediat lângă noi o echipă de mexicani a montat un cort pentru nu ştiu ce distracţie-manifestaţie. I-am observat cu atenţie: acei oameni lucrau cu ardoare, eficient, competenţi; dacă i-ai expluza pe motiv de viză, acei oameni ar fi nefericiţi pe toată viaţa. Jerry: Prima generaţie lucrează bine, a doua mai domol iar a treia se leneveşte de tot. Eu: Poate există o explicaţie, chiar în mediul înconjurător; şi apoi, nimeni nu lucrează din entuziasm, ci din responsabilitate şi contra cost. Şi nu putem lua în discuţie decât formele de organizare socială care au fost probate în practica istorică: dictaturile, capitalismul democrat şi comunismul. Discutăm despre ce vedem, nu despre societăţi ipotetice. Aici intervine manipularea, măsluirea adevărului...Ce-i drept, nici capitalismul nu mai este ce-a fost. Dar rămâne cea mai bună variantă, fără poliţie politică. O lume a competiţiei deschise, a progresului pe toate palierele. Toţi vor să vină aici, observă Ileana. Critică, dar nu vor să mai plece. Însă tot ea spunea: La Palm Springs, dacă mi-aş lua o casă, tot n-aş putea veni prea des, ci doar de câteva ori pe an, pentru câteva zile, asta pentru că în vacanţe nu merg decât în Europa. Asta de 35 de ani de când este în State. Iubitoare pasionată de Europa.
Revenim spre casă pe o stradă paralelă cu centrul, ni se arată pe dreapta Vista Chino, despre care se spune că este un spital grozav, unde vin mari vedete de pretutindeni, inclusiv Liz Taylor, căci sunt dotaţi la ultimul răcnet. Ne îndreptăm spre cartierul unde vom rămâne peste noapte, vedem în dreapta un aeroport internaţional, dar este pe undeva şi unul regional.

Două cuiburi de rândunici la colţul terasei noastre, ele ciripesc curioase, intrigate de prezenţa noastră, nu vor să cedeze până nu se lămuresc lucrurile: de ce le-am invadat? Cercetez o piscină de buzunar, însă înconjurată cu un gard de sârmă dublat de un gard viu, din arbuşti decorativi, acum înfloriţi, atractivi. Apare un colibri, ţâşneşte printre jerbele de crengi înflorite, apare ici, apare dincolo, ca într-o vrăjitorie: stăruie deasupra unei flori, dând teribil de repede din aripi, parcă la o altă scară a timpului, nu numai la scara minimală a fiinţei lui. Nu-i mai mare decât o libelulă, aproape confundabile, dacă nu eşti prevenit. Ai vrea să-l cercetezi mai de aproape, dar se sperie, e deja în cealaltă parte a grădiniţei. Desigur, proprietate privată şi asta.
Mă uit de pe verandă: e de mirare că şi în California rândunelele beau apă din zbor tangent la faţa lacului? Văd pe planul oraşului: Aqua caliente casino, Eisenhover medical center, Holocaust memorial, Bermuda Dunes airport, JFK memorial hospital, Indian Springs, Lake cahuella, Desert hospital regional, Bob Hope drive, Frank Sinatra Drive – se zice că a fost oraşul lui preferat – Eldorado Dr., dar şi Washington, Jefferson, Monroe; Jackson...
La 12:30 jucătorii de golf părăsesc peluza şi în aceeaşi secundă se declanşează ţâşnitoarele care baleiază toată zona utilă până la lăcuşor.
Pe noptieră, câteva cărţi: Antologia poveştilor umoristice, dar şi Ce-a fost să fie, de George Brătescu, ginerele Anei Pauker, editura Humanitas. Jocuri sudoku şi foarte multe reviste de modă, mobile, case, utilităţi.
La biserica Sf. Mihail şi Gavriil pentru a instala ecranul şi a face probele cu proiectorul. Preoteasa Titiana, la nici 40 de ani, foarte simpatică şi cooperantă. Afară, o căldură trăsnitoare. Va fi slujba de duminică, masa de prânz şi recitalul, ca oamenii să nu fie hămesiţi. Însă Ileana e sub presiune, aflu că încă nu a reuşit să încheie mediile, sau ceva de acest gen. Trecem pe la un magazin ca să facem târguielile pentru aceste două zile la Palm Springs, iar seara la 18:00 vom fi invitaţi la preotul Liviu Popa. Venim acasă, Ileana dă drumul la aerul condiţionat. Ca să nu leşinăm de căldură. Chiar că mi se făcuse puţin rău, poate şi din cauza emoţiilor, căci este primul recital al Lidiei. Lui Jerry i se făcuse rău la biserică. Constat că nu am luat baterii de rezervă pentru aparatul foto. Mistace! Pentru Ileana: Şi Ţuţea, şi Pandrea au fost în tinereţe de stânga, dar s-au dumirit. Înainte mult de a fi fost băgaţi la puşcărie.  Dar şi cazul Panait Istrati, pe care îndată ce a publicat Spovedania unui învins comuniştii francezi l-au sfâşiat. Nu i-au dat nici o şansă.
                   (va urma)

O cafea la Encino, LA















ion lazu, fotografii californiene, 2008

Tenis de câmp la Palm Springs



















Flori şi palmieri la Palm Springs



Peisaj montan spre Palm Springs


Prtintre cactuşi, la Grădina Deşertului, LA



















































Al treisprezecelea sonet

ion lazu: Pieziş (autoîndemn)

Nu sta pieziş. Că viaţa nu se-ncurcă
Prin bălării ce cresc lângă cărare.
Croită-i Dânsa pentru drumul mare,
Nu stă-ntr-un colţ, plouată ca o curcă...

Pe-o cale-n sus, ce fără preget urcă
Se-ndeasă toţi actanţii de-a-ncălare.
În darn vreo mătrăgună cârtitoare
Dospeşte şi-i blesteamă şi îi spurcă...

Se uscă-n colb, o ia ţăranu-n furcă
De-o zvârle-n vâlvătaia jucăuşă
Ce-i soarbe fibra, prefirând cenuşă
Pe-un nou ogor. Că Viaţa nu se-ncurcă!

Şi-i place vieţii sufletul ce râde.
Iar pe ursuz îl dă de ciuf la gâde.

26 august 2011.


ion lazu:  Cântec, II

Nu s-a pierdut nimic, îmi spun
Şi nimeni n-a rămas pe drum
Privesc în laturi şi-napoi –
Plecasem doi, sosirăm doi.

Decât s-anvineţit a moarte
Văzduhul care ne desparte,
Tras de picioare ca un hoit –
Cum încă trecem, cot la cot...

1967, Rm. Sărat
(din volumul Muzeul Poetului, 1981)