consemnări, poezii, eseuri: ion lazu: Jurnal american, II, fotografii, poezii

ion lazu: Jurnal american, II

1 mai. La aeroport ne-au aşteptat ai noştri, n-au fost mari probleme cu recuperarea bagajelor. Grav ar fi fost să se rătăcească şi să facem alt drum pentru ele. Nu facem nici jumătate de oră, ajungem într-un cartier suburban, e o casă pe stînga, dincolo de o largă peluză şi de un şir des de brazi viguroşi, la începutul bulevardului, cu parter şi o supraetajare iniţiată de Ionel, care a făcut câteva camere în podul locuinţei. Pe drum îl întrebasem pe cumnat dacă se sărbătoreşte cumva această zi, dat fiind faptul că aici, la 1886, datorită marii demonstraţii de la Chicago pentru acel 8/8/8, lăsată cu mulţi morţi, ziua de 1 mai a devenit sărbătoarea internaţională a muncitorimii. Îmi spune că nu se sărbătoreşte în niciun fel, nimeni nu-şi aminteşte de semnificaţia acestei zile. Noi, în lagărul socialist nu aveam practic altă sărbătoare mai mare!
Intrăm deci prin spate, un coridor şi apoi bucătăria-sufragerie foarte largă, rezultată din unirea a două camere. Fostul proprietar era un fel de pădurar şi casa veche e de pe la începutul secolului,, necesitând importante prefaceri, însă Ionel a apreciat că o va face încăpătoare, pentru clanul lor de 12 persoane.

Lacul Michigan, care este în fapt o întindere de apă mai mare decât multe mări cunoscute ca atare, Marea Neagră, Baltica, etc., are în partea dinspre oraş o plajă lată de 10-20 metri, cu destul de dese pontoane care intră în apă pe 10-30 m lungime. Apa este de culoare verde-albăstruie, ca sineala, şi cumva fosforescentă. Valuri nu prea mari, dar un luciu uleios, special. La mal alge verzi, rare scoici şi peste tot atenţionări să nu te arunci în apă. Pe lac, doar câteva bărci cu motor, rapide, şi două trei nave mari, însă plasate departe de ţărm, la orizont, cu nu se ştie ce rost. Deci pe lacul Michigan, la acea oră a amiezii, slabă mişcarea. Pe faleza joasă, o pistă de asfalt, de cca 5 m lăţime, cu benzi galbene pentru biciclişti, iar pe acea pistă: alergători, biciclişti, două mămici cu cărucioarele. Una cu tensiomatru pe braţ. Altă femeie făcând yoga sau alta executând exerciţii dificile, pe iarbă. Mai ales femeile se preocupă de sănătatea lor.

Mâncăm sandviciuri pe-o bancă şi o banană, fac două trei poze cu panorama Chicago, celebrele blocuri-turn, unul cu două antene foarte înalte, ca două corniţeîn frunte, care scânteiază. Acest bloc turn, despre care aflu că se cheamă Sears, are vreo 90 de etaje, altele din preajmă încearcă să-l ajungă la înălţime, dar există un alt bloc, în celălalt capăt al panoramei, care are peste 100 etaje. Între oraşul ca atare şi lac, deci pe direcţia N-S, există câteva artere f. importante, aglomerate, pe care se circulă în mare viteză; le trecem şi ajungem îndată la Zoo. Acolo, într-o clădire nu prea mare, cu un singur etaj, vedem ciudate broaşte ţestoase, şerpi veninoşi de cele mai diferite feluri, păsări, animale sălbatice împăiate, bizonul e în pregătire; fosile, trilobiţi, Aletopteris, primele forme vegetale şi animale,... ca să nimerim apoi într-o sală-galerie etanş închisă, adecvat încălzită ca la tropice şi unde, printre plante luxuriante zboară sau adastă nenumăraţi fluturi miraculoşi pe care mă apuc să-i pozez. Asta până spre orele 16:00 când negresa cea tânără şi prea-amabilă ne conduce spre ieşire şi închide în urma noastră, căci eram ultimii vizitatori. Plecăm prin Parcul Lincoln mai departe, spre nord; în păduricea respectivă vedem viorele, zambile, lalele, narcise şi meri sălbatici abia înbobociţi, foarte decorativi, dar şi liliac înbobocit, ca de altfel şi alţi arbori şi arbuşti gata să dea în floare. Şi un potop de mierle, însă nu dintre cele cu piept auriu-arămiu, zărite în împrjeurimile lui Ionel, apare un mierloi cu aripile pătate de aur. Cântă în dârdoră, fiind sezonul lor de amor. Iar prin iarbă se zbenguiesc mulţime de veveriţe fumurii, tare îndrăzneţe. Pe lac evoluează o specie de gâşte mari, maronii, albe pe burtă şi cu clape albe la urechi.Ai zice că sunt lebede, însă gâgâie asemenea gâştelor, ceea ce nu e în caracterul lebedei mute. Se adună asemenea gâşte, dar şi destule raţe şi răţoi. Câteva femei plimbându-şi câinii. Persoane civilizate, care îţi zâmbesc, ba te şi salută. La revenire, într-un scuar, pe un dâmb vedem un monument aurit-descojit, în fundal cu Memorialul veteranilor şi invalizilor. În alt scuar, un monument al lui Prometeu cu vulturul, lucrare de mari dimensiuni, bine cizelată, gen Mestrovici; îl pozăm, proiectat pe marile blocuri-turn din spate. Iar mai încolo, un basorelief al lui J.W.Goethe, cu câteva versuri din Faust III, în germană şi engleză, căci Prometeu este dedicat lui Goethe de comunitatea germană, anul 1913. Deci o zonă intens culturală, însă noi suntem singurii vizitatori, la acestă oră a după amiezii.

Ies la o plimbare singuratică prin suburbie. Dacă te uiţi pe hărţi, Chicago este înconjurat de o multitudine de suburbii, a noastră se plasează spre west şi îi mai urmează câteva până ce se iese cu adevărat din zona de gravitare a marelui oraş. Bulevardul cu pricina Bode Rd. este orientat est-vest şi pe lungime de cca 700 m merge absolut rectiliniu, ca tras cu rigla, cu câte două-trei benzi pe fiecare sens şi mărginit de peluze largi, de la rigolă şi până la şirul de imobile, toate aliniate la aceeaşi distanşă de şodea; unele solitare, altele lipite la capăt câte două, însă doar arareori au mai mult de un nivel, nu prea se înalţă pe verticală, aproape toate sunt doar cu parter şi un şir de ferestre spre bulevard, sugerând că interiorul cuprinde un rând de camere spre stradă şi încă unul către spatele casei. Casele sunt cu deosebire joase, nu ridicate pe temelii înalte, solide, temeinice. Uneori un basement şi un hockparter, dar asta pare deja prea mult. Pe frontispiciu, locuri pentru steagul SUA, de regulă deja arborat, dacă nu cumva în faţa casei se află un stativ special pentru arborarea drapelului naţional. La noi această etalare casă de casă a drapelului ar părea mai mult decât stridentă, la ei se vede că este o altă abordare. Alteori încă un stâlp la marginea căii de acces, pe care este fixat coşul de baschet pentru antrenamentele băieţilor din familie, dacă nu deasupra intrării în garaj. De-a lungul trotuarelor se află un şir neîntrerupt de arbori puternici, bătrîni, seculari, cu ramuri ce se întind deasupra şoselei, de cele mai multe ori platani sau alte foioase, dar şi brazi sau pini şi desigur magnolii înflorite, dar şi mesteceni cu mâţişorii atârnând. Aspectul general este al unui sat de vacanţă, cu case nu tocmai temeinice, nici înconjurate de cine ştie câte acareturi, nici foarte populate, oricum pentru familii mici; totul îngrijit, cochet, chiar ca într-o staţiune unde proprietarii vin pe sponci, în scurte sejururi. Şi iată în stânga peluzei un mic lac, cu anunţul restrictiv: Danger deep water, aici adastă trei (din cele patru) lebede, însă de culoare maronie. O proprietate privată şi imediat atenţionarea: Violators will be prosecuted. Pe straturi, narcise şi alte flori primăvăratice, pentru noi întârziate cu aproape o lună de zile. Observ că fiecare arbore de pe trotuar dar şi micii arbuşti decorativi sunt cu râvnă lucraţi la rădăcină, un pătrat amenajat cu lespezi, presărat cu rumeguş. Mă trezesc amirosind muguri şi frunzuliţe. Bag de seamă că la intersecţii nu prea sunt semafoare, însă şoferii opresc, se asigură, abia apoi pornesc şi nu s-a pomenit să nu te aştepte să ajungi pe trotuarul de dincolo. Dar iată albind voios un prim zarzăr înflorit, iar mai încolo chiar un măr. Da, toate locuinţele par de jucărie, fragile, friabile, decorative, înăuntru ghiceşti spaţii mici, în majoritatea cazurilor garajul plasându-se în chiar imobilul cu pricina.

Merg astfel pe Bode Rd drept înainte, se face o cotitură severă la stânga, aici deja apar garduri către stradă; sălciile plângătoare abia dacă au dat mâţişori; pe alee, o limuzină albă şi lungă de vreo 6-8 m, cum n-am văzut decât în reclame. Lalele şi un soi de magnolii pitice, dacă nu le confund cu altceva. Totul ordonat, salubru, bine ţinut sub control. Relief plat, dar cu unele zone depresionare, înierbate, tunse, atent drenate, sau umplute cu apă şi pe care plutesc nestingherite lebede, dacă nu cumva au ieşit pe tăpşan să pască şi uneori să scoată nişte ţipete atipice. Lucrători de la „spaţii verzi”, cu maşini de tuns iarba, în aer miros dulce-înţepător de clorofilă. Pe o alee şi între straturile de flori, un macadam roşu, de efect. Imobilele au uneori faţade de piatră, dar te întrebi dacă sunt autentice sau artificiale, de butaforie. Arborii seculari, cu viguroase crengi ce se caută pe sus fac ca locuinţele să pară şi mai micuţe. Şi recente cu dinadins. Printre pomi, veveriţe sărind de colo colo, atente, chiar nervoase; un pui de iepure roşcat. Nu m-aş mira să apară în libertate şi alte soiuri de sălbăticiuni. Aş fi înclinat să cred că arborii sunt resturi ale unui vechi codru, printre care au fost construite locuinţele; linişte, ciripit intens de păsărele, multe mierle ţopăind prin iarbă, impresia generală fiind de sat de vacanţă, depopulat. Mai trec pe la un lăculeţ cu llebede, stau pe-o bancă, sub coroanele unor arbori acum golaşi, neînfrunziţi; dincolo de părculeţ e o altă şcoală, mereu steaguri arborate peste tot; în fine revin acasă.

Aflu că statul Wisconsin este fruntaş în producţia de lapte, iar Illinois, cu 80% din suprafaţă acoperită de păduri, cu aceste sute de lacuri destul de mari, ca să nu mai vorbim de puzderia celor micuţe, este specializat în producţia de porumb. Despre pacostea ideologiilor în secolul XX, care a făcut dezastrul şi masacrele cu milioane de victime în cele două războaie mondiale. Faţă de care religic, cu inchiziţia ei a fost un foc de paie. Mai grave au fost cruciadele, în fapt exopediţii de jaf şi omor. Despre continuitatea de atitudine dintre noi şi generaţia părinţilor noştri şi despre discontinuitatea cu cei din noua generaţie, care nu mai cultivă valorile, calităţile personale, ci relaţiile, succesul, văzând în insucces singura pacoste.

O nouă plimbare prin împrejurimi, încercând să baleiez străzile la rând. Şi iată ce constat: de ieri şi până astăzi, copacii îmbobociţi au înflorit. Neobosite sunt numeroasele mierle cu burta portocalie, mult dragă mie. Alcohol prohibited in public park – e ceva de neînţeles în acest avertisment? Nu e de neînţeles, ci e al naibii de greu de respectat.

Ajungem destul de repede la locul de muncă al cumnatului, Hotelul Astor, parchează şi apoi plecăm chiar centrul oraşului, pe o vreme cu soare de aur, făcând tot timpul nenumărate fotografii. Ajungem la Chicago River, o luăm pe el în sus, până la confluenţa cu Canal şi pe acesta în sus până la staţia ferovoară centrală.. Vizităm impozantul edificiu, cu imense holuri, supradimensionate, placate cu travertin, cu ferestre mari, înalte, coborâm pe un peron şi îl străbatem până la celălalt capăt, ca să ieşim prin porţile principale. Revenim pe stradă până dincolo de marele turn de 99 etaje. Trecem pe sub un pasaj şi ieşim în parc, exact în dreptul fântânii Buchingham, imensă, cu jeturi spectaculoase, într-un spaţiu larg, pe unde evoluează plimbăreţi ocazionali, pescăruşi insistenţi. Ne retragem pe o bancă, spre lac, sub nişte arbori şi mâncăm, pândiţi de un pescăruş lacom şi autoritar, care îi alungă fără milă pe ceilalţi pretendenţi la firimiturile noastre. Poze cu minunata fântână arteziană, eclatantă în soare, pe fundalul zgârie norilor din Town, apoi printr-un pasaj spre Institutul de Arte Grafice, unde data trecută Lidia a văzut retrospectiva Gauguin; de acolo spre Centrul Milenium, o formă spaţială ultramodernă, cam ca un rinichi, de sticlă sau vreun metal intens reflectorizant, o oglindă convexă-deformantă în care se adună panorama blocurilor turn din vecinătate, într-un spectacol mirific, pe care nimeni nu vrea să-l rateze. Sute de vizitatori, fotografiind, băgându-se sub imensul bulb scăpărător, parcă explodând sub impactul razelor solare; răspândindu-se apoi printre straturile de flori, lâncezind sau visând pe băncile parcului, pe esplanade, prin scuaruri, pe la umbra copacilor din parc. Facem poze spectaculoase, apoi ajungem prin parcuri la malul Lacului Michigan, unde unii mai curajoşi fac plajă pe nisip. Vaporaşe decorative.
(va urma)