ion lazu: Despre Monografia Bibliotecii Judeţene Vâlcea, II

ion lazu: Despre Monografia Bibliotecii Judeţene Vâlcea, II

Este pilduitoare în sine Istoria creării şi dezvoltării până la stadiul actual a Bibliotecii judeţene Antim Ivireanu, aşa cum ne este prezentată în Monografie, descifrată din mulţimea documentelor. S-a început de la 4 camere (depozit, sală de împrumut, de lectură  şi de la o dotare precară: 10 scaune, 11 rafturi etc) într-un local neadecvat , împreună cu alte două trei instituţii de cultură...
 Dar era după război, după foametea indusă de fratele mai mare din răsărit, care se răzbuna, scoţând zece piei de pe biet-românul „fascist,invadator”, nu? – practic un deceniu al întunericului, care ne-a tras înapoi cu un întreg secol! Iar acum se dorea ca tot ce mişcă în domeniul culturii, ştiinţei, cercetării, tot ce însemna spiritualitate să se afle sub controlul strict şi exclusiv al statului democrat, de fapt al Partidului unic. Şi minunea stă tocmai în faptul că drastica centralizare şi acerbul control ideologic în domeniul culturii şi artei, care cată să fie izbânda individualităţii, a spiritului creator..., nu a izbutit totuşi să obtureze şi să pervertească decât în parte conştiinţele. Şi am avut în timp: o literatură, un teatru românesc, o producţie de filme, expoziţii şi concerte – am avut scriitori talentaţi, actori, artişti plastici, compozitori, interpreţi de talie europeană. Şi le-am avut toate acestea la timpul potrivit, astfel că s-a putut constitui o pătură de intelectuali dezinhibată, competitivă. După numai 4 ani de la infiinţare, fondul de carte s-a mărit de peste 5 ori. Se intra, pas cu pas, într-un fel de normalitate. Dar să nu uităm cărţile epurate, ţinute la secret, nemaicitate pe undeva. Fără măcar Istoria literaturii a lui G. Călinescu, reeditată după mai bine de 4 decenii. Pare de necrezut... Mulţi actanţi au ieşit din competiţie; cultura însă a supravieţuit.

Ni se prezintă file din cronica zidirii noului sediu. Iniţierea proiectului, aprobarea fondurilor, schimbarea repetată a amplasamentului, refacerea, procese cu proprietarii terenurilor, apoi cu negustorii ce-şi trăseseră chioşcurile pe terenul cu pricina. Câte alte lupte cu fel de fel de obstrucţii, venite din toate părţile. S-au schimbat trei preşedinţi ai Consiliului Judeţean, dar gândul cel de întemeiere nu s-a pierdut pe drum.  A trebuit să se constituie o Fundaţie Ctitorii localului propriu al BJV, au fost nevoie de un grup de fondatori care au contribuit băneşte la ridicarea edificiului. În sine, ar fi subiectul unui roman palpitant, cu suspans; din fericire, cu finalul mult dorit. Acum apreciat de toată lumea ... Pe una dintre plăcile fixate pe faţada Bibliotecii, printre fondatori m-am bucurat să găsesc, în afară de IPS Gherasim Cristea, a prefecţilor, numele unor scriitori şi intelectuali vâlceni, cunoscuţi mie: D. Lazăr, Gh. Deaconu, Costea Marinoiu, I. St. Lazăr, George Achim, Mihai Sporiş, M. Bulugea, Petre Petria, Mihai Creangă, şi desigur Augustina Sanda Constantinescu, actuala directoare. Şi avem (din 6 02.2006) o casă a Bibliotecii judeţene unică în ţară, cu o minunată cupolă de Gheorghe Dican. Am văzut cândva, într-o catedrală din Nanci - Franţa, nişte vitralii de Marc Chagall. M-am convins că sticla poate fi suportul unor opere de artă remarcabile. Vitraliile devin o podoabă pentru sufletul privitorului.

Sunt menţionaţi cronologic toţi directorii aşezământului de cultură, aşa cum se cuvine, fiecare cu perioada în care a condus instituţia, fiecare cu iniţiativele, cu înfăptuirile, cu luptele şi izbânzile sale cu cartea, cu diversificarea activităţilor, cu profesionalizarea bibliotecarilor. Îmi este mai cunoscută perioada de directorat a lui Ioan St. Lazăr, căci se suprapune deceniului meu de cercetare geologică în judeţul Vâlcea. Poate ar fi cazul să recurg la însemnările din jurnalul meu de scriitor, aflat încă în manuscris – acolo am menţionat măcar o parte din acţiunile la care am luat parte: lansări de carte, întâlniri cu scriitori invitaţi din toată ţara  - îmi sunt vii în amintire întâlnirile la care însumi am luat parte: cu Dan Zamfirescu, George Ţărnea, Doru Moţoc, Ilie Purcaru, Cornel Regman, Paul Anghel, Grete Tartler, Amita Bhose, George Anca, Ion Iuga, Mihail Şora, Ioana Postelnicu şi câţi alţii...);  îmi vin în minte excursii de studiu, tabere de creaţie, colocvii, lecturi publice sau de cenaclu, şezători literare, deplasări la diverse case memoriale – aş menţiona doar Casa Anton Pann, dar şi Casa de sub Pădure, amintindu-l pe poetul Dragoş Vrânceanu; ieşirile la Cocoşul de Horezu, la Bălceşti, la Cozia, la Muzeul satului din Bujoreni, la festivalurile folclorice Fiii Oltului, sau cam aşa ceva. Îmi amintesc vernisaje, expoziţii, cicluri de autografe (300 dintre acestea pe cărţi provenind de la Dragoş Vrânceanu); concursuri, descinderi la liceele vâlcene, editări de reviste, de cărţi, de documente.

(De unde voi fi fost stabilit pentru campania geologică: de la Obeni-Ioneşti, de la Români-Băbeni, Păuşeşti-Măglaşi, Horezu, Alexeşti- Târgu Slăviteşti, iar de la Goranu în fiecare zi, de câte ori ajungeam la oraş, primul lucru era să trec pe la Biblioteca judeţeană, să-mi revăd prietenii, să mă racordez la viaţa literară-culturală. A fost obiceiul meu – şi refugiul, la o adică. Oriunde am ajuns, într-o lacalitate, de la autogară n-am ştiut decât drumul la librărie, la bibliotecă – au fost mereu refugiile mele. Locurile securizante. Ca să nu mă pierd. Ca să  nu mă copleşească zbuciumul neiertător al străzii...).

Să mai spun că eu însumi îmi făcusem un obicei din a-mi lansa la Rm. Vâlcea, anume la Biblioteca judeţeană, cărţile apărute în acei ani: Blana de viezure, Rămăşagul, Muzeul Poetului, Curtea interioară, dar şi albumul de artă fotografică Natura sculptează, cu un subiect vâlcean şi el: trovanţii de pe valea Gresarea-Oteşani şi de la Costeşti; dar şi câteva expoziţii personale de artă fotografică. Şi se face că acele momente nu s-au stins în amintire, ele continuă să-mi inducă o stare de bine, de confort spiritual. Şi le sunt mereu îndatorat prietenilor mei scriitori din Rm Vâlcea – i-am numit mai sus, îl adaug pe Felix Sima, pe Ioan Barbu, pe graficianul Cristi Sima, pe pictoriţa Tina Popa, pe actriţa Ana Gârţoman, pe Gheorghiţa Măleanu. Şi atâţi alţii.

Biblioteca judeţeană vâlcea se poate mândri a-i fi trecut pragul personalităţi de primă mână ale vieţii noastre culturale: Grigore Vieru, Doina şi Ion Aldea Teodorovici, Ioan Alexandru, Dinu Săraru, Răzvan Theodorescu, Valeriu Anania; Monografia mai menţionează alte nume de marcă:  Gheorghe Neamu – primul român care a ajuns în Antarctica, Dumitru Berciu, Nicolae Stoicescu,  – istorici; scriitorii: Dragoş Vrânceanu, Al. Oprea, Zoe Dumitrescu-Buşulenga, Virgil Carianopol, Al. Cerna-Rădulescu, Valeriu Râpeanu,  Nicolae Manolescu, Ovidiu Papadima, Laurenţiu Ulici,  Fănuş Băileşteanu, Valeriu Sârbu, Constantin Mateescu, Ada Orleanu,  Ana Blandiana, Romulus Rusan, Gheorghe Bulgăr, Cornel Moraru,  Constantin Zărnescu, Gheorghe Zarafu etc.;

dar şi politicieni de primă mână. Preşedinţi, prim-miniştri. Nu le dau numele aici, îi aflaţi din Monografie.


Poezia zilei

ion lazu: Pedeapsa

          Preotului Doru Mihăilescu din Rugetu-Vâlcea

Bulboana lucioasă a unui pietroi

Scăpă deasupra o cruntă făptură.

Decât să arunci cu-acest demon în noi,

Izbeşte-mă, Doamne, cu piatra în gură!

Am să-mi scuip dinţii şi am să înjur,

Dar nu voi întrece măsura.

Ci pentru cât noaptea mă face să-ndur,

Un an aş tot spune –

Ci mută mi-e gura.

1981, Alexeşti

Scriitorul zilei: Alexandru Ecovoiu (n. 3 noiembrie 1943)

(pentru detalii privind biografia, opera, receptarea critică, premii, traduceri, vezi Google , vezi Wikipedia)

În rubrica pe care o deschid azi, consemnez excelenţa scrierilor, nu multe dar impecabile stilistic ale lui Alexandru Ecovoiu, scriitor mai tânăr (decât subsemnatul!) unanim considerat unul dintre scriitorii reprezentativi ai literaturii româneşti actuale. I-am citit cărţile, l-am admirat, l-am invitat să vorbească la lansarea, în 2002, a romanului meu Veneticii, unde şi-a început spiciul cu fraza: "Totul este dramatic în acest roman, iar adeseori chiar tragic!".

Pe cel de al patrulea roman al său mi-a dat acest autograf: Dlui Ion Lazu, condeier sensibil, profund, preţuirea mea. 12 09.2002. Al. Ecovoiu.

La mulţi ani, Al. Ecovoiu!