Scriitorul zilei: Paul Georgeascu; Valeriu Râpeanu - 80

Simona Grazia Dima - Nicolae Macovei: Păsările din vis

La Rotonda MNLR a avut loc astăzi după amiază vernisajul  expoziţiei Păsările din vis, simbioză a Poeziei (Simona Grazia Dima) cu Digital-Art (Nicolae Macovei), în realitate nu mai mult de 10 poeme în parteneriat cu tot atâtea imagini ale artistului digital NM, care şi-a exprimat bucuria şi gratitudinea faţă de cei ce s-au mobilizat să participe la eveniment. Şi nu erau puţini colegii din ambele bresle,

îi trec aici mai ales pe literaţi, cunoscându-i mai temeinic decât pe plasticieni: Simona Cioculescu, Eugenia Ţarălungă, Liviu Ioan Stoiciu, Aurelian Titu Dumitrescu, Aureliu Goci, Peter Sragher, Viorel Dianu, Lucian Gruia, Ion Cocora, Nicolae Grigore Mărăşanu, Mircea Valeriu Popa. Iar dintre plasticieni, Vasile Anghelache (prezentat mie cândva de LIS, prieten din tinereţe şi unul dintre ilustratorii volumelor sale) şi Răzvan  Mincu, cunoscut mie pentru că am colaborat la un proiect şi pentru că el însuşi publică poezii.

A luat cuvântul poetul C. Abăluţă, comunicându-ne impresiile sale în legătură cu aceste abordări complementare în sondarea cuvântului şi imaginii, a unui fond comun al artelor  învecinate. Semnalează cu această ocazie concizia textelor poetice selectate, iar de cealaltă parte imaginea genuină, nedefinitivată, o sugestie şi o promisiune totodată. Şi legătura lor organică. NM îi ilustrase câteva cărţi de poezie, acolo fiind vorba doar de nişte momente de respiraţie în desfăşurarea poemelor, aici însă e o simbioză a celor două planuri, corespunzând unei nevoi sufleteşti a celor doi autori. Mai la obiect se dovedeşte a fi poetesa SGD, ceea ce nu a surprins pe nimeni, ea remarcându-se ca subtilă eseistă a fenomenului poetic actual şi poetesă de mare rafinament, cu un timbru particular în lirica actuală; ne vorbeşte despre nevoia de a ne sustrage iureşului zilnic, pentru momentul de contemplaţie pură, a eului aplecat spre filosofie, în căutarea a ceva de domeniul indicibilului, de aflat poate în mişcarea ascensională a păsărilor în zbor.

Recitalul actriţei Doina Ghiţescu, extins şi asupra altor poeme de-ale Simonei Grazia Dima ne-a propus un excurs convingător în lumea poetică a autoarei.

La final, "socializând" cu prietenii scriitori, căci am venit printre ultimii - şi nu doar atât, dar în graba cea mare, am luat aparatul fotografic dar am uitat pe birou bateriile pe care avusesem grijă să le încarc toată dimineaţa şi le pusesem de-o parte, să se răcească..., deci printre îmbrăţişări şi schimburi de replici, primesc de la LIS  o carte abia ieşită din tipografie: Tudor Cicu: Liviu Ioan Stoiciu - Poezia şi subteranele ei, editura Aldin, 2011, Buzău. Un eseu de proporţii împresionante, aproape 250 pagini despre poezia lui LIS, adevărat tur de forţă al poetului şi criticului literar, afirmat cu vigoare în ultimii vreo 5-6 ani - cu proze, poezii şi câteva cărţi de cronici literare. De data asta mai tânărul nostru confrate, îşi alege simpatetic tema, se focalizează pe lirica lui Stoiciu, dar şi pe alte texte ce l-ar ajuta în corecta înrămare a subiectului interesului său ( Cartea zădărniciei, memorialistică, interviuri, confesiuni etc) dând la lumină un amplu eseu, poate chiar o monografie. Era cât pe ce să-i strecor poetului LIS, care, jucând, lăsa să se înţeleagă precum că nu-şi asumă nici o răspundere: Ne clasicizăm, ne clasicizăm.  Să fie cu noroc. În rest, le avem pe toate. Nu ne mai rămâne decât să ne concentrăm pe textul Tudor Cicu.

Ilinca Dumitrescu şi invitaţii ei: Valeriu Râpeanu la 80 de ani.

 Duminică dimineaţa, la sala Euterpe a Universităţii Spiru Haret,  în cadrul unei emisiuni cu înregistrare ce se va transmite pe TVRM, a avut loc întâlnirea cu Valeriu Râpeanu, sărbătorit la împlinirea frumoasei vârste de 80 de ani. Pentru a evoca diferite aspecte din actiivitatea prodigiosului om de cultură VR, spirit enciclopedist, renumit critic şi istoric literar, editor, critic de teatru, realizator TV, critic de arte plastice, au fost convocaţi poetul Ion Brad, el însuşi octogenar, cunoscându-l pe sărbătorit încă din anii 50, când s-a reînodat firul Festivalului internaţional George Enescu;  şi mai tânărul scriitor şi om de Radio Costin Tuchilă, unul dintre merituoşii colaboratori, discipoli şi continuatori ai  maestrului.  Care şi-a început mărturisirea prin a sublinia rolul decisiv al şcolii în formarea viitotului intelectual. S-a născut într-o familie de învăţători, practic a făcut primii paşi în şcoală, considerată ca un loc sacru. A avut învăţători şi profesori eminenţi; de exemplu, încă din clasa I-a primară a avut profesor de muzică pe compozitorul şi muzicologul Danielescu. Le-a insuflat şcolarilor dragostea de muzică, socotită a fi una dintre manifestările esenţializate ale spiritului uman.  Exista un cor al şcolii, cu două repetiţii săptămânale şi un altul, al bisericii; şi a fost o dramă pentru colegii care nu aveau voce şi nu puteau participa la aceste forme de instrucţie.  Apoi, la liceul Petru şi Pavel din Ploieşti a avut profesori străluciţi, mari somităţi ale învăţământului şi ştiinţei, un Nicolae Simache, istoric redutabil şi infatigabil animator cultural, cel care a izbutit, în condiţii improprii, ca intelectual format antebelic, mereu obstrucţionat, supravegheat etc,  totuşi a reuşit să înfiinţeze muzee de istorie nu doar în Ploieşti, ci şi în Câmpina, Văleni, Rm. Sărat, Buzău etc.  Trăind el însuşi în condiţii de sărăcie la limită, dăruindu-şi timpul şi energia pentru binele obştei. Suntem, spune prof. Valeriu Râpeanu, generaţia care la începutul războiului aveam 13-15 ani. Generaţia care a dat jos din perete nu mai puţin de 5 şefi de stat, începând cu Carol II, apoi Antonescu, Regele Mihai, Gheorghiu-Dej, Ceauşescu. O experienţă teribilă, iar în fapt ultimele 6 decenii ale secolului XX, corespunzătoare unei istorii zbuciumate, necruţătoare.

                                               (va urma)

Poezia zilei

ion lazu: În zori

                 Lui Edi Hurezeanu

Oameni alergând

Cu ochii în pământ

Să ajungă la ora exactă.

Eu, luminat de-o bucurie

Subită

Întorceam capul, să văd

Soarele incendiind ferestrele,

Norii trandafirii, nelumeşti,

O cioară barând firmamentul

În semn de protest

Şi, încă mai sus,

Porumbei grăbind spre dreapta.

Acolo, sus,

E viaţa mea, cu adevărat,

Dincolo de vârfurile de tuş

Ale plopilor în şir –

În lumină, vâslire de aripi

Şi largă pierdere;

Acolo mi-e sufletul extatic

Fâlfâind pe catargul privirii.

Poţi să te loveşti de ceva,

Îmi şopti un glas,

Poţi să dai şi în gropi.

Privii în preajmă – nimeni.

Oameni pe stradă fugind

Cu ochii în pământ.

Flăcări mari la ferestre.

1980
(din volumul Poemul de dimineaţă, 1996)

SCRIITORUL ZILEI:  Paul Georgescu. n. 7 noiembrie 1923 - m. 1989.

Temutul la propriu critic literar devenit spre final un romancier de succes şi un memorialist referind tocmai despre obsedantul deceniu, când el însuşi funcţionase ca unul dintre siluitorii literaturii în patul procustian al proletcultismului, a lăsat impresii de neuitat asupra celor ce l-au cunoscut. Poetul şi editorul Florin Mugur a scris o carte de convorbiri cu P.G., Vârstele raţiunii. Or, acest om cu minte strălucită, pe cât de alunecoasă îi era firea, avea o bucurie sadică să-i compromită pe tinerii talentaţi pe care tot el îi lansase, obligându-i să semneze texte festiviste, în plină perioadă de relaxare ideologică, ori şi mai rău încă, scriindu-le chiar el dar semnându-i pe aceşti ciraci ai săi, aşa consideraţi chiar de el, cum ar fi Nicolae Velea, mereu nevinovat dar urgisit. Cu înţelesul: N-o să mă mai vorbiţi de rău pentru că şi voi aţi făcut/semnat toate măgăriile...
Dar iată cum ni-l prezintă Florin Mugur chiar pe prima pagină a cărţii: "... aprecierile iuţi şi răutăcioase pe care, într-un limbaj surprinzător de liber şi de simpatic, le-a făcut despre câţiva scriitori cunoscuţi...", "cel atât de sigur de sine...", "omul acesta cu ochii nebuni de-atâta luciditate,... "de o ironie rece, fără iluzii..."", "spunea răutăţi pe seama cuiva, făcea jocuri de cuvinte..."

A fost o adevărată odisee să-i identific imobilul din str. Sf. Constantin nr. 24, pentru bunul/răul motiv că în tabel adresa fusese trecută greşit: 23.  Nu era defel unicul caz, căci ne aflăm printre visători, nu?  Or, nimeni nu-şi amintea de profesorul şi romancierul "trăgând a lui picior". Am bântuit apartamentele de la ditamai imobilul cu nr. 23, parcurgând momente gogoliene. Şi nimic! Am început să întreb din poartă în poartă, doar-doar... În final, am apelat la George B., care mi-a dat o întâlnire la fosta benzinărie de pe Schitu Măgureanu şi împreună am făcut drumul până la locuinţa acest corifeu, pe care şi GB îl cultivase, cândva. Într-o etapă ulterioară am pus o placă memorială, pe cealată parte a intrării, de data asta colectivă: pentru Cella Serghi, Dragoş Morărescu şi Magdalena Rădulescu, pictoriţă de prestigiu, necunoscută mie decât din lucrări, dar de ce să nu-i facem loc pe placa de marmoră, dacă tot se nimerise la aceeaşi adresă?! Îmi amintesc uşoara mirare a lui GB că îi dau girul Cellei S. cu al său roman Pânza de păianjen , cu Cad zidurile etc. I-am răspuns: da, e un scriitor adevărat, chiar dacă nu de primul raft; şi apoi, astfel de romancieri precum CS ne-au adus spre literatură mai mulţi cititori decât alţii, pe care noi îi ţinem foarte sus... Dădeam de înţeles că nu agreez elitismul, în nici un domeniu al culturii. Indiferent de ierarhiile şi canoanele impuse de "agenţii de influenţă" literară, cititorii sunt cei ce decid care le sunt scriitorii români preferaţi. Ca să nu spun că ei se orientează spre ceea ce ne vine din străinătate...

Din Odiseea plăcilor memoriale, în manuscris, p. 72:
Trec vis-a-vis, la nr. 24, sun la interfon vreo 10 minute, iau la rând vreo 20 de apartamente. Până la urmă răspunde cineva, dar nu coboară, continui să încerc la interfon şi răspunde un alt domn, acesta îmi deschide, intru în hol, sun la un apartament, apare un domn ca la 75 de ani, sur, scundac, ochi albaştri spălăciţi, figură de strigoi; îi spun şi lui, nu a auzit de niciun Paul Georgescu, scriitor, prof. univ., critic literar etc. Nu a stat aici, eu locuiesc din 1960; dar toată lumea ştie că a locuit aici, am trimis adresă oficială din partea USR, am fost aici în recunoaştere cu secretarul USR, George B. Avem aprobarea blocului, acum nu ne trebuie decât curent electric pentru 5-10 minute. Nu, el nu ne poate ajuta, a fost plecat în ultimii ani; îmi închide uşa, ursuz; dar coboară domnul cel cooperant, el ştie, înţelege, însă el e la V, nu ne ajunge firul. Încercăm să deschidem panoul electric de pe culoar cu patentul, cheie neavând, trece un alt domn, foarte impozant, înalt, gras, boieros, care îi aruncă din mers celui de la V să se ocupe. Sugerând că el e grăbit, că o astfel de treabă e sub demnitatea sa. E preşedintele blocului, de fapt sunt mai multe corpuri de clădire, sunt scări interioare, imobil plasat la colţ, pe două sau trei străzi. Dl amabil îmi strecoară că preşedintele este inabordabil pe moment, face parastasul mamei sale. Fiind la intrare, îl văd că se salută cu un preot venit cu maşina, de fapt coboară doi preoţi, mai opresc şi alte maşini, acum pe culoar e un du-te-vino de cucoane şi domni cu coşuri de colivă, o doamnă tot de la parter, vecina strigoiului, întorcându-se şi dânsa tot de la biserică, cu coşuri şi pomeni, acceptă să ne dea curent. Domnul de la V ar fi apelat tot la doamna de peste stradă, căci a fost colegă cu soţia lui. Dar, zic, ar fi mare ruşine pentru blocul Dvs. Zice că zilele acestea s-a uitat pe lista locatarilor, în ultima vreme vreo 10 dintre ei şi-au luat zborul spre cealaltă lume... Punem placa lui Paul Georgescu, despre care ştiu şi am aflat atâtea, bune şi rele, decenii la rând i-am citit cronicile, ba i-am citit şi unul dintre romanele din ultima perioadă...

De 7 noiembrie (Măreaţa sărbătoare), cu scârbă...