Scriitorul zilei: Mihai Şora; Ion Brad-82; Poezia zilei

ion lazu:   S.L.D.

                  Lui Cezar Baltag, in memoriam

Vorbiţi în şoaptă

Ceva se petrece

Sub pragul vostru auditiv.

Aşa cum silabele gurii tale

Sunt sorbite de timpanele ei, tot astfel

Acolo, în adânc,

Picură ceva –

Pământului îi scapă lacrimi

Pe care le-nghit rădăcinile,

Acolo, în înalt

Se spulberă ceva –

Văzduhului îi scapă lacrimi

Pe care le-nghit îngerii.

E un plânset fără istov

Fertil –

Doar că se petrece

Sub limita de detecţie.

(din volumul Poemul de dimineaţă, 1996)

SCRIITORUL ZILEI: Mihai Şora, n. 7 nov.1916

Filosoful la 95 de ani.

Iari a fost ziua de naştere a filosofului, cea pe care o am în seamă la rubrica nou înfiinţată pe acest blog: Scriitorul zilei, dar de data aceasta am făcut o abatere, ca să-l sărbătoresc pe Mihai Şora de ziua numelui. Nici o surpriză, unii dintre noi au primit la botez numele celui mai apropiat sfânt din calendar, a fost se pare şi cazul lui Mihail Sadoveanu, născut pe 5 nov.  Or, părinţii au socotit că fiind două zile alăturate, pot fi sărbătorite împreună. (Nostim ar fi în cazul meu doar faptul că timp de 40 de ani mi-am sărbătorit ziua de naştere din 6 ianuarie, prezentându-mă la prima oră cu tot ce se cuvine - şi în mod constant colegii de serviciu au ţinut să-mi atragă atenţia că m-am grăbit: ziua ta e abia mîine!...

Am la îndemână o carte cu autograf de la dl Mihai Şora, am asistat la lansare, împreună cu Lidia, la un târg de carte, ţinut pe-atunci la ultimul etaj al Teatrului Naţional.  Am şi fotografii - dar pe unde-or fi ele?  Da, ne cunoaştem de foarte mult timp, în primul rînd de la Restaurantul Uniunii scriitorilor. Aşa se face că jurnalul meu din perioada 1979-1989 este înţesat cu însemnări despre întâlnirile noastre. Unele fragmente au apărut în Scene din viaţa literară, Ideea europeană, 2007. Îmi e uşor să ilustrez.
Dar mai întâi autograful de pe Firul ierbii, Scrisul românesc, 1998: "Doamnei şi domnului Lidia &Ion Lazu, cu vechi şi minunate amintiri comune şi cu întreaga mea admiraţie pentru amândoi, ca oameni întregi şi ca scriitori. Mihai Şora, 6 iunie 1999".
Cartea are 525 pagini şi este o culegere de articole, conferinţe, interviuri, eseuri, publicate în principal în Secolul 20, în Viaţa românească, în revista 22, începând din 1980 şi până la data editării cărţii. Iată o frază, îmi e uşor să transcriu, pentru că am citit cu creionul în mână şi sunt nenumărate sublinieri:  "De altfel, filosofia nu vehiculează informaţii, ea este o continuă confruntare, mereu luată de la început, a omului cu sine însuşi şi cu lumea, efectuată în interiorul şi cu mijloacele culturii, adică cu tot ce ştii după ce ai uitat ce aflaseşi". (p. 38)

Nu am avut ocazia să cunosc mulţi filosofi în viaţa mea, dar din ce-am citit ar fi vorba despre persoane însingurate, dificile, greu abordabile, mai ales nu lesne de înţeles şi de suportat de omul obişnuit. Ei sunt cei ce ne văd foarte în adânc, se presupune, dar şi foarte de sus, nu? Elitismul pare "natural" la ei. Or, dl Mihai Şora este un mare domn, un om de societate, de o politeţe fabuloasă (pentru că îi este organică!), cu absolut toată lumea. De parcă i-ar da insului comun şansa să se ridice acolo unde poate ar trebui să aspire a fi mereu, nu doar acum, de faţă cu dl. Şora. L-am observat în cele mai diverse situaţii, împrejurări... La masă cu ai săi sau în societate, pe stradă cu prieteni dar şi cu oameni abia cunoscuţi, la prezidiu, conferenţiind, intrând în dialog, aşteptând să i se dea cuvântul. L-am văzut la Învârtita Dorului, serbarea oierilor vâlceni de la Vaideeni, vizitând târgul, amestecându-se în mulţime, privind cu implicare dansatorii şi imitându-le tactul, mişcările. Mi-am amintit că acest domn, pe atunci spre 70 de ani, provenit din Apuseni, are în sânge ereditate moţească, o vână ţărănească.  Şi nu este uimitor? Domnia sa are, la cei 95 de ani pe care ieri i-a împlinit, are tinereţea unei gândiri treze, sănătoase, lucide, pe cât de cuprinzătoare. Un om tânăr precum ziua de astăzi, care este totdeauna nouă, începătoare  - şi musai să le cuprindă pe toate şi să le rezolve... În 1938 pleca la Paris cu o bursă de stat. Războiul l-a prins acolo, Rezistenţa. Dar a revenit în Ţară. A pus umărul la întemeierea Editurii pentru literatură, al cărei director a fost ani în şir. Eu însă l-am cunoscut când revenise printre muritorii de rând şi Mircea Ciobanu îi era redactor de carte. Acum fac legătura: Prietenii ne aduc prieteni. Am fost împreună la Rm. Vâlcea, apoi la Horezu şi Vaideeni. Cu Radu Cârneci, cu Ioana Postelnicu şi Amita Bhose. A venit la lansările mele, la recitalurile Lidiei, din simpatie omenească, din iubire pentru artă, din solidarizare intelectuală.  Ne-am bucurat să fim împreună, de dragul discuţiei sincere, niciodată urmărind să obţinem ceva, să punem ceva la cale. Şi se întâmplă acest lucru pe drept: când în sala unde îţi lansezi o nouă carte se află Mihai Şora, dintr-o dată lucrurile devin importante, ţi se pare că eforturile nu au fost zadarnice, că strădaniile tale se adresează cui trebuie. Lidia cântă şi recită pentru că asta îi este menirea, dar îmi vine să cred că prezenţa în sală a unei personalităţi precum Mihai Şora, adaugă o vibraţie în plus glasului ei. I-a dedicat o poezie, scrisă într-un moment privilegiat, în sătucul moţesc Gârda de Sus, unde ne-am oprit în excursie spre peştera Scărişoara. În împrejurări deosebite, în locuri miraculoase, sufletul se înfiripă, treaz de-a binelea - el vrea să împartă clipa cu cei dragi sufletului: îi cheamă în preajmă pe cei cu care ai împărtaşit înalte emoţii spirituale...

Lidia  Lazu :  XLV (Bisericuţa de lemn...)

                            Filosofului Mihai Şora

Bisericuţa de lemn se vaietă la fiece pas

Dacă nu ştii să-i fereşti încheieturile bătrîne.

Pe pereţi sunt zugrăviţi cîţiva meşteri

Cu priviri curate şi o maică neadormită

Care veghează

Enoriaşii cîntă slujba de-odată cu preotul –

O doină care ţi se prinde de inimă -

Să ai mai mult spor la drum

Şi bucată aleasă pe masă

Fum albăstrui şi lame de soare

Printre brazi

Bisericuţa de lemn este înconjurată de cruci

Ale căror suflete adastă prin preajmă

Şi se bucură de orice pălărie sau traistă

Aninată direct de braţul de piatră

Aşteptînd ca însuţi să mulţumeşti

Fiecărei clipe trecute aici

Fiecărui zbor pe care îl vezi sau îl presimţi

Bisericuţa de lemn ce nu putrezeşte vreodată

Este mai mîndră la mine în gînd

Decît o catedrală bogată.

3 august 1996, Gârda de Sus

(din volumul Continuarea cuvântului, Ed. Vinea, 1999)

SCRIITORUL ZILEI: Ion Brad, n. 8 nov. 1929

Poetul la 82 de ani.

Ne-am cunoscut abia în ultimii ani, la întâlnirile pianistei Ilinca Dumitrescu şi invitaţii ei. Am făcut schimb de cărţi, cu autografele cuvenite, prin intermedierea Domniei sale am fost găzduiţi, eu şi Lidia, în paginile revistei trimestriale Acasă, ce apare la Alba Iulia, cu poezii, proze, pagini memorialistice. Poetul Ion Brad a scris o cronică elogioasă la romanul meu Veneticii, şi mi-a publicat în cartea sa Printre mii de scrisori, o evocare a Blajului în vara anului 1991. Are întotdeauna cuvinte de mare laudă pentru prestaţiile Lidiei în recitalurile ei din Blaga, Bacovia, Eminescu. Dsa scrie: Colegului şi prietenului Ion Lazu, cu dragoste şi bune urări pentru el şi distinsa sa Doamnă, Ion Brad, septembrie, 2008.

ion lazu: fotografii de autor