ion lazu: Prima Gală a poeziei româneşti contemporane, II; Scriitorul zilei:Constantin Crişan; fotografii, poezii

 ion lazu: Prima Gală a poeziei româneşti contemporane, II

...Şi a urcat pe scena Ateneului "însuşi" Mircea Dinescu. Mai sprinten mult decât cobreslaşii, înalt şi alegru, a avut însă o dificultate ce s-a dovedit insurmontabilă: să-şi încheie nasturele de la sacou. Cu cartea în mână şi cu ochelarii, s-a dovedit neînstare să rezolve această urgenţă, pe care prea bine ar fi putut s-o tranşeze înainte de a se lansa spre scenă... Sau a fost încă unul dintre gesturile ticluite anume ca să atragă atenţia?
De la ingeniosul MD n-ar fi de mirare. "Îl las aşa!!, s-a resemnat poetul. Şi a lecturat "poezii din tinereţe": Cântec de inimă albastră, apoi încă una sau două poeme, cu incontestabil succes de public. Îndelung aplaudat, ca orice vedetă. Mi-am zis: Trebuie să ai practica microfonului, a scenei, a apariţiei în public. Toate astea îi sunt străine poetului / scriitorului român, care pe de o parte şi-ar dori cu dinadins să facă bună impresie, dar pe de altă parte nu vrea să admită că nu a făcut nimic pentru ca să depăşească acest handicap. Bravând, îţi va spune că "nu-l interesează!". Vrând să se înţeleagă că astea sunt fleacuri, el are lucruri mai importante la care să se gândească... Intelectualul român, oricât de valoros, de sclipitor (ceea ce nu se confundă), nu are practica elementară a interviului, a comunicării dezinhibate cu media, cu cititorii, în ultimă instanţă. Or, Dinescu pare să nu fi avut niciodată astfel de inhibiţii. Este un dat al firii sale. Nemaitrebuind să-i ţin pumnii, cum se spune, am avut disponibilitatea să-l ascult în deplină receptivitate. E un poet muzical, inspirat şi de-o impresionantă directeţe, cu ceva din Esenin şi cu altceva din MRP, pe latura cântecului de mahala; dar mai mult de asta, este un om cuplat cu toate antenele la viaţă, la realitate. Vitalitatea sa este nemijlocită, transmisibilă, contagioasă. Un intermezzo al celor patru tinere concertiste.

 A urmat clujanul Adrian Popescu: Cuibul, o frumoasă metaforă despre divinitate, saliva păsării cântătoare, liant al firişoarelor de iarbă cu infinită migală zidite în cuib. Însă, tot aşa, ni s-a părut a fi un poem cam lungit, dincolo de inspiraţia propriu-zisă. Spun încă o dată: poemul se citeşte într-un anumit regim spiritual, singur cu pagina în faţă; iar în recital, dojazul optim cată să fie diferit. La tine acasă eşti liber să rămâi cu emoţia cât pofteşti; în public emoţiile musai să se schimbe în ritm alert. "Săgeată sunt în tolba Ta, stăpâne!" Această modalitate de prezentare a poemului având şi dezavantajul că nu poţi reveni, stărui, sublinia, adnota. Cum ne-am obişnuit de decenii. Traian T. Coşovei, cu versurile sale mitraliate, insolite, bine strunite stilistic. Însă la fel de mari emoţii stârneşte şi persoana poetului, neînstare să-şi găsească liniştea în sală, bântuind la nesfârşit printre rânduri, neacceptând nici invitaţia de a lua loc pe scaunele din fundalul scenei, după lectură. "Eu sunt băiatul cel rău", fusese cândva doar o poză de efect.

Poetul de la Iaşi, Nichita Danilov: poemele Ceaţă şi Suflete la second hand. Titluri ce vorbesc de la sine, dezvoltarea lor nu oferă mari surprize. Robert Şerban, din Timişoara, pentru reprezentativitate, ne-a citit  Gospodina (aţi ghicit cine le face pe toate cu mare dichis? e vorba despre Moarte) şi Acatiste. Vasile Dan, pe care nu-l văzusem până acum, cu lungul text Oglinda fluidă (şi vai, cu deosebire diluată liric); Varujan Vosganian, omul unei game nesfârşite de zâmbete-surîsuri, citind nu neapărat cele mai cunoscute poeme ale sale: Ecleziastul şi Spovedanie într-o dimineaţă de primăvară. O prestaţie sub orice aşteptări, pentru cei ce mai aveau vreun dubiu: Florin Iaru, text ce ar scandaliza pudibonzii, iar nouă ne stârneşte o reacţie dezabuzată: Ei, şi? "Pe două picioare se sprijină două buze..." etc. Unde poate să ducă o asemenea abordare...

Ioan Es Pop: Când eram mic doream să fiu şi mai mic... O poezie pe care o tot bate, de ani buni. Probabil la reacţia entuziastă a lui Alex Stefanescu, care văzuse aici nişte intuiţii geniale. Autorul nu mai are curaj să citească altceva, de teamă să nu coboare sub capodoperă. Care s-ar putea numi aşa dacă te-ar mai interesa şi la a doua lectură. "Nu ştiu ce l-a apucat pe tatăl meu să mă trezească la miezul nopţii ca să mergem la Şomcuta..." ar fi incipitul celei de a doua poezii.  Poanta bine pregătită fiind aceea că băiatul după care plecau era chiar acolo, la Şomcuta...  Pentru cei ce agrează poezia cu poantă, e exact ce le trebuie. De la primul vers au intuit despre ce va fi vorba, nu le mai rămâne decât să jubileze că nu s-au înşelat... Au urmat Aurel Pantea şi Nicolae Prelipceanu, cu al său Ion de la gară, urmat de Adam şi Eva. Din nordul Moldovei, Adrian Alui Gheorghe, cu Poezia este luxul săracilor, Cucuta, Poem şi poem neterminat. Marta Petreu, de la Filiala Cluj, cu Întâlnirea, un text despre "scenariul ce mi-a fost dat"...Şi la finalul listei celor 25, Gabriel Chifu, secretarul USR şi din câte ni s-a spus, cel ce s-a nevoit cu întreaga organizare a acestei prime gale. Ne-a citit: Într-o noapte, poem apocaliptic despre "turma de porci care suntem" şi Oaspetele nemărginit, două poeme mistice.

La final a reapărut Ion Caramitru, recitându-ne din Marin Sorescu.  Eclatant, este cuvântul potrivit cu prestaţia sa din seara respectivă. Şi, ca o ciudăţenie: în vreme ce actorul Ion Caramitru a recitat pe dinafară din Nichita şi din Sorescu, dar ştim bine că îi e la îndemână să recite sute şi sute de poezii din zeci şi zeci de poeţi (e meseria lui!, veţi spune),  niciunul dintre cei 25 de galişti nu a cutezat să-şi spună versurile pe dinafară. Nu cred să fi fost o condiţie: să citeşti!  Tracul cel mare? Sau şi ceva din versul citit de Nora Iuga: "Nu pot fi deşteaptă decât pe hârtie"?... Şi aceeaşi poetesă mărturisea mai zilele trecute, la radio, cum înţelege să scrie poezie (citez din memorie, de aceea nu pun în ghilimele, dar asta e ideea): Când mă aflu la masa de scris, vreau să fiu pe deplin liberă, să nu mă îngrădească ideea că trebuie să scriu o poezie, sau o proză sau un eseu.

În rezumat, un recital reuşit, care putea fi şi mai bun, cu participarea a 25 de poeţi de primă linie ai liricii noastre contemporane, aproape toţi din "Lista lui Moanolescu", fiind prezenţi şi în Istoria sa critică. Printre excepţii, Nora Iuga, care, parcă pentru a sublinia supărarea că a fost expediată la "Scriitori de dicţionar", a folosit stratagema de a merge la LIS pentru a-i pasa poşeta, în loc să dea mâna cu Amfitrionul. Nefiind singura care a escamotat protocolul, a făcut-o mai ingenios. De nu cumva chiar mai ostentativ. La scriitori, la poeţi cu deosebire, puseurile de orgoliu sunt inprevizibile. Mi-am făcut ideea că toţi cei 25 se pot considera nobiliabili, - şi cred că fiecare dintre ei a început să se gândească la această perspectivă, mai ales având în vedere cum merg lucrurile acum la Oslo.
Un recital de clasă, delectabil. Sigur, ca să nu plutesc în continuare în sfere cereşti unde mă transportase Poezia, am semnalat unele probleme ale Galei, care sunt probleme mai degrabă ale scriitorului nostru: lungimea textelor, relaţia inabilă cu microfonul, tonul nefiresc al lecturilor; dar şi problema insurmontabilă a ochelarilor, da!, a ochelarilor: nu a fost actant care să nu întâmpine dificultăţi în a-şi găsi ochelarii, cei de distanţă dar şi cei de citit. Într-o transmisie Radio asta nu contează, în schimb nesfârşitele manevre cu ochelarii şi cu filele căutate prin toate buzunarele nu dau bine într-o transmisie TV. Altfel, toată lumea s-a prezentat  decent, cu o grijă specială pentru vestimantaţie. Cele câteva observaţii de mai sus n-ar vrea să umbrească aprecierile pentru prima gală, o reuşită dincolo de orice dubii, subliniată pe merit de ropotele aplauzelor.
Un inconvenient al acestui tip de spectacol este că, aşteptându-ne la o mare diversitate de stiluri şi teme, căci era vorba de 25 mari poeţi, am fost puşi în situaţia de a asculta aproape la unison poezii pe tema morţii, iar câteva, tot previzibil, pe tema credinţei. În schimb, despre iubire, frumos, despre minunea vieţii, despre bucuria de a trăi, chiar nimic-nimicuţa.Pe această linie, o antologie cu poemele citite de cei 25 poeţi din Lista lui Manolescu, posibilă şi previzibilă, ar pune în evidenţă această inabilitate în a asigura chiar diversitatea temelor.

noi suntem stelele... (poezia zilei)

ion lazu:  Zoom

Câmpia se scrie cu brazde

Cărarea răzbate în felul ei.

Între două discuri

Înaintăm – şi-or să ne taie.

O sută de stâlpi galopează

În apex clopotniţa stăruie.

Mult mai rar vei întâlni

O căruţă de Brăila.

Pulsul se-aude-n urechi

Respiraţia curge pe barbă.

Pe sus vâsleşte

Coada privirii, abstractă.


Mult mai rar sufletul clipeşte.


17 aprilie 1980

(din volumul Poemul de dimineaţă, 1996)


SCRIITORUL ZILEI: Constantin Crişan, n. 21 nov. 1939 - d. 30 oct. 1996

Născut la Tg. Neamţ, din numeroasa familie a inginerului geodez Aurel Crişan, termină liceul Petru Rareş din Piatra Neamţ şi Filologia la Iaşi, 1960. Îşi va lua doctoratul în 1974, exact la vârsta când un cercetător de vocaţie trebuie să se desprindă din masa celor obişnuiţi. Şi, într-adevăr, prin calităţile sale intelectuale şi prin propensiunea spre marile teme, C.C. era un ins ce ieşea din rînd. Profesor, colaborator la Institutul pentru Relaţii Culturale cu Străinătatea, la Radio şi Televiziune, editor, traducător, a debutat cu Literatura română în lume, coautor Victor Crăciun; apoi în 1970, a editat în franceză şi engleză 11 elegii de Nichita Stănescu. În 1972  publică Ieşirea din metaforă, studiu despre mari scriitori romîni: Blaga, Bacovia, Preda, Stancu, dar şi Nichita, Blandiana, Baltag. A tradus poeţi precum Nichita, Dinescu, Anta Raluca Buzinski şi  a publicat în străinătate nenumărate exegeze despre scriitori români. În 1977 şi 1978 scoate două volume de eseuri despre sociologia literaturii; în 1980 Conversaţii de bunăvoinţă. Eseuri despre adevăruri uitate, iar în 1996 Eseu despre moartea viguroasă; în 1999 Eminescu versus Dumnezeu, cu o prefaţă de Zoe Dumitrescu Buşulenga. La aceste ultime două cărţi i-am fost redactor pe când lucram la editura Vinea. Din păcate cea de a doua carte i-a apărut postum. Inima autorului, ca organ anatomic, s-a opus suprasolicitărilor.

Bine informat despre ultimele dezbateri din exegeza europeană, traducător al unora dintre eseiştii de marcă ai contemporaneităţii, specializat în poetică, stilistică, sociologia culturii şi literatură comparată, Constantin Crişan era un  intelectual de nebănuite resurse, om cu minte sclipitoare, genialoidă, ins soficticat, peremptoriu, vehement în opinii. L-am urmărit în divere ieşiri publice, la Sala Dalles, la Muzeul Literaturii, în alte împrejurări. Un ins sclipitor, însă nu lesne de suportat pe termen lung.  Din păcate pentru literatura noastră, cardiac fiind, ne-a părăsit la doar 57 de ani, operaţia pe cord la clinica din Tg. Mureş, în care prietenii îşi puseseră speranţele, nu a reuşit să-l salveze.

A locuit în blocul scriitorilor din str. Apolodor nr.13-15. Când am fixat cele două lungi plăci memoriale la intrările blocului, numele său a apărut pe una dintre ele, împreună cu alţi 11 scriitori. Iar la numărul 9, s-a aflat casa unde a locuit unul dintre scriitorii preferaţi ai lui Constantin Crişan: Urmuz, actualmente loc viran; demersurile mele pentru obţinerea aprobării unei plăci memoriale s-au blocat în sertarele celor de la primărie...

http://www.crispedia.ro/Constantin_Crisan

http://www.studentie.ro/campus/Nichita_Stanescu_in_fragmente___Constantin_Crisan_O_respirare_testam/c-46-a-998

ion lazu: Fotografia zilei