duminică, 13 noiembrie 2011

ion lazu: monografia bibliotecii judeţene vâlcea,III; Scriitorul zilei: D. Stăniloae

ion lazu:  Monografia Bibliotecii Judeţene Vâlcea, III

Răsfoim în continuare Monografia, cu sentimentul că sunt la fiece pagină prea multe lucruri interesante, demne de reţinut, asupra cărora am fi bucuroşi să putem reveni, să aprofundăm... O instituţie precum biblioteca judeţeană nu e doar un ghişeu de la care se iau şi se returnează cărţile citite, migălite, ruminate. În fapt o astfel de instituţie este un organism viu – şi cât de complicată e o singură celulă viabilă, care musai să-şi asigure toate relaţiile cu mediul în care palpită, tainic. Iar cartea însăşi „are aripi”, cum mă asigura într-o poezie prietenul poet vâlcean Felix Sima. „Doamne, cum mai zboară cartea...”
Dar numai aripi? Are şi ghiers de pasăre, are şi freamătul frunzarelor, taina hugeacurilor, emoţia luminişurilor – cartea e ca o pădure fermecată, în care o dată intrat, musai să-i înţelegi alcătuirea, să-i urmezi cărările şi chemările: un univers suficient sieşi dar totodată armonios.

Or, directorii succesivi ai Bibliotecii au intuit acest lucru esenţial şi fiecare la rîndu-i s-a ocupat de una sau de câteva laturi ale „lucrului cu cartea”. Maria Tureac s-a preocupat de cele patru filiale orăşeneşti ale Bibliotecii, amplasate în diferite cartiere, ca să fie la îndemâna cititorilor de toate vârstele, unii ocupaţi cu şcoala, alţii cu serviciul zilnic. A perfecţionat secţia muzicală, aflată în seama destoinicilor Tudorel Brucăr şi C. Ţanea.
Marin Creangă, cunoscut mie din perioada vâlceană, după o întrerupere în activitatea de bibliotecar, revine cu forţe sporite, cu idei noi. Înfiinţează Fundaţia Sf. Antim Ivireanu – şi iată primul nume de cărturar pe care îl văd consacrat. Dezvoltă ideea Zilelor Bibliotecii.
Prof. D. Lazăr, confruntat cu insolubile probleme privind spaţiul necesar unei activităţi optime, cu nesfârşite schimbări de sedii ale secţiilor, se pune în fruntea unui grup de iniţiativă pentru construirea unui imobil destinat în exclusivitate Cărţii. Iniţiază proiecte de construcţie şi se dedică aprobării fondurilor, dar infiinţează şi o Fundaţie a Ctitorilor Localului Propriu al Bibliotecii, sub deviza trasă după modelul ridicării Ateneului Român: „Daţi cât inima vă lasă / Ca să facem Cărţii Casă.” Măreşte numărul publicaţiilor de la 19 la 53; iniţiază Centrul Naţional de studii medievale, alte Cercuri, Cenacluri, Societăţi culturale.
Un cuvânt de admiraţie pentru artistul Gh. N. Dican, autorul cupolei Bibliotecii, impresionantă prin vastitate şi rezolvare tehnică, dar nu mai puţin prin bogăţia sugestiilor culturale, în care culorile convorbesc cu  semnele grafice ale primelor scrieri, cu simbolurile astrale şi cu elementele fundamentale: pământul, apa, aerul şi focul – în totul o operă inspirată, funcţională şi care va face epocă, suntem siguri de asta.
Prof univ.Augustina Sanda Constantinescu, care îi urmează din 2006, se dedică unei structuri flexibile a bibliotecii, în corelaţie cu exigenţele de ultimă oră dar şi cu Măria sa cititorul, spre a-i asigura accesul facil la informaţie, cu ajutorul cataloagelor electronice, a site-urilor, prin materiale promoţionale, interviuri, proiecte naţionale şi internaţionale; gale, festivaluri, dotare IT, o sală permanentă pentru expoziţii, târguri anuale de carte pentru copii şi tineret. Festivalul Primăvara poeţilor, la care am fost invitat împreună cu Lidia, Zilele Francofoniei, Ateliere de vacanţă, Preludiu de Crăciun, Întâlnirile Teatrului Naţional Radiofonic. O idee de zile mari, care i-a pus în contact pe vâlceni cu realizări de primă mână ale Redacţiei respective (Puşa Roth, Costin Tuchilă, Doru Moţoc), dar şi cu interpreţi străluciţi: Mircea Albulescu, Dan Puric, Adriana Trandafir etc. Şi nenumărate lansări de carte, amfitrioni fiind domnii Ioan St. Lazăr şi Felix Sima: Paul Everac, Giorgio Villa, Ioan Barbu (cu ocazia primirii premiului Ginestra al Centrului Leopardi din oraşul Ricanati- Italia), Doru Moţoc, Constantin Codrescu, Alex. Ştefănescu, Dinu Săraru; un salon de carte veche;  recitalul pianistei Ilinca Dumitrescu şi al fagotistului Vasile Macovei. Donaţii de carte. Şi ceva la care poate nici n-au visat devotaţii bibliotecari vâlceni: O vizită de studiu la Parlamentul European de la Bruxelles şi o alta la Paris.
O Monografie temeinică nu se/nu ne putea lipsi de datele privind organizarea bibliotecii, de lista lucrărilor apărute sub egida Bibliotecii, 53 la număr; de lista valorile de patrimoniu privind cartea veche românească şi străină, de referinţe privind volumele cu autograf, privind cuvintele de laudă din partea unor oaspeţi de onoare ai acestei „nave-amiral a culturii vâlcene”, cum foarte inspirat a numit poetul şi dramaturgul vâlcean Doru Moţoc această prestigioasă Bibliotecă, fără îndoială un model demn de a fi urmat cât mai repede, de cât mai multe instituţii judeţene din ţară.
Şi ca orice poveste frumoasă, căci biblioteca vâlceană vine de departe, chiar de la mijlocul veacului trecut, deci din vremuri grele, prin care a răzbit cu iscusinţă şi devotament, nerenunţând la luptă,dar nici la onoarea combatantului – ca să ni se prezinte astăzi precum un Făt-Frumos biruitor şi cu inima deschisă spre cei care l-au însoţit cu gândul şi cu nerăbdarea cea răbdătoare a iubitorului de slovă românească, monografia se încheie cu patru pagini patru adunând în mănunchi figurile tuturor bibliotecarilor ce activează în prezent pe Nava Amiral. Nouă ne revine misia plăcută să reproducem o strofă-două din inspirara odă ce i-a înălţat-o chiar unul dintre „calfele şi zidarii” ei, poetul Felix Sima.
De din lacrimi de părinţi,
Din Priceasne pentru Sfinţi
S-a înfăptuit o Casă -
O Clepsidră preafrumoasă,
Temelie nepereche
Cu zapis - cerneală veche…
Curcubeul către Cer
E Cupola în Ether.
Filigranul cel mai fin
Fie-le în Veac! Amin!

Noi suntem stelele (Poezia zilei)

ion lazu: Înălţare

Eu mi-am întins aripile, erau
Coperţile unei cărţi
cu semnul mare
Care în zbor şi-a risipit
Toate filele la întâmplare...

(din volumul Muzeul Poetului, 1981)


SCRIITORUL ZILEI: Dumitru Stăniloae, n. 13 XI. 1903 - d.1993

 Teolog, scriitor, jurnalist, unul dintre cei mai cunoscuţi dogmatici ai ortodoxiei secolului XX. Născut la Vlădeni, judeţul Braşov, îşi desăvârşeşte studiile teologice la Atena, Munchen şi Berlin. Ajunge până la demnitatea de rector al Institutului teologic din Sibiu, după care în 1947 este chemat la Bucureşti. Între anii 1958-1963 face detenţie politică, implicat în grupul Rugul Aprins. Lucrează 45 de ani la traducerea Filocaliei sfintelor nevoinţe ale desăvârşirii. A locuit în str. fostă Cernica, devenită D. Stăniloae, la nr. 6. Pe frontispiciu se află o placă memorială: "În această casă au locuit între anii 1975-1993 Părintele profesor Dr. Dumitru Stăniloae cu soţia sa Maria. S-a pus această placă comemorativă spre cinstirea memoriei marelui teolog şi mentor al spiritualităţii ortodoxe române. Asociaţia de locatari."
Ar fi de glosat chiar pe marginea acestui text. Deci nu Partiarhia cea prea-bogată, nu Institutul de teologie, ci pur şi simplu colocatarii faimosului teolog. Primit cu înalte onoruri în marile oraşe ale Europei: Paris, Londra, Berlin, Atena, Roma..., premiat, medaliat, firitisit, devenit membru de onoare al unor academii.
D. Stăniloae se află pe lista celor 403 scriitori arestaţi de regimul comunist. Proiectul unui monument, iniţiat de mine şi adoptat de USR încă în 2008 a rămas din păcate în stadiul de proiect, nefinalizat din cauza Crizei.  Mi se sugerează că s-a dorit ridicarea monumentului, numai că... am ratat momentul. Da, pentru că în Consiliu nu s-a dus o luptă aprigă, până la anihilarea oricărei opoziţii. Care a existat. Acum, e prea târziu, se consideră. Nu sunt de acord.
L-am citit intens pe Stăniloae, în paralel cu Eminescu, într-un târziu de noiembrie 1996, la Câmpulung Moldovenesc, în aşteptarea de săptămâni a unui camion cu care să transport la Bucureşti blocurile de lidiene din zonă. (Este vorba despre o rocă foarte rară, cea pe care bijutierii şi Băncile o utilizează pentru a stabili caratele aurului. A fost prima acţiune de acest gen la noi. Întreprinderea a vândut pe bani buni plăcuţele negre Băncii Naţionale. Eu m-am ales cu ceea ce nu se cântăreşte în bani: gloria. Puţin lucru e ăsta?).
Gazda mea, văduvă de decenii, cu un fiu autist, (venind şi plecând şi acum venind din nou, căci îl înghesuia Iarna), la cei aproape 80 de ani ai ei, continua să bată străzile urbei la orice oră din zi sau noapte, chemată să facă injecţii cine ştie cărui om la ananghie. Diabetici, canceroşi, cardiaci... Afară, un frig năpraznic. Îmi dăduse camera cea mai călduroasă. Citeam în transă, ca naufragiat în mijlocul Oceanului indiferenţei generale. O surprindeam adesea pe bătrână în genunchi, rugându-se. Într-o smerenie deplină. Am înţeles că se ruga nu pentru ea anume, ci pentru oameni în general, pentru bunul mers al vieţii. Deci şi pentru mine. Bătrâna cu rugăciunile ei smerite, invidiată de un Petre Ţuţea, eu cu Filocaliile. Cu Eminescu.. de vrei s-asculţi un aspru cânt din vechea-mi arfă.... Ceea ce se apropie de rugăciunea ca atare.
Norocul acesta l-am avut de mai multe ori în nesfârşitele mele campanii geologice. La Tazlăul Mare, în chiar prima mea campanie, multe neştiind încă, bătrânul găzdac Ion Ţuţuianu, o prăjină de om, la apusul soarelui se prăbuşea în genunchi, bătea mătănii, îl vedeam cu braţele ciolănoase ridicate spre icoană, a rugă sfâşietoare. Da, în straturile necunoscute ale poporului există astfel de oameni, există pornirea spre credinţa nereţinută în Domnul Dumnezeu. Într-un fel mai greu de explicat, acest simplu fapt mi-a indus încredere în om şi în lume. Mi-a inculcat convingerea că atâta devoţiune nu se poate spulbera în zadar...























Ferestrele zilei:
(fotografii de ion lazu)