ion lazu: Târgul de carte Gaudeamus, I; Scriitorul zilei: Ury Benador; poezii, fotografii

"Repede ochire asupra..." Târgului de carte Gaudeamus 2011

 "Repede ochire asupra..." este primul titlu de cercatare geologică în România. Probabil autorul a calchiat o expresie din cercetarea apuseană; acum ar fi mai bine să se traducă: Scurtă privire asupra... O scurtă privire asupra Târgului ce chiar astăzi s-a deschis..., asta e tot ce pot să fac, nu mai mult.  Căci, luat de-ale vieţii valuri bloggiste, am ajuns la Târg doar cu puţin înainte de orele 18... Cum ar veni, la spartul târgului...
Am coborât  multele trepte spre marele spaţiu central şi, ca să nu spintec în forţă mulţimea vizitatorilor (nu prea era nici o mulţime, ci doar  ici şi colo câte un vizitator sau un grup restrâns -  am cotot-o spre dreapta.

Repede (ochire) am dat peste standul Editurii Prut, o grupare basarabeană, de-a noastră, deşi mutată cu arme şi bagaje (inclusiv cu accentul cel dulce, inconfundabil, care nu mai trece...)  în Bucureşti, sector 3. Privind standurile, luându-le la rând, m-am convins o dată în plus că prietenii basarabeni, neuitând o clipă problemele arzătoare ale românilor de dincolo de Prut: Octavian Ţîcu: Problema Basarabiei şi relaţiile româno sovietice în interbelic; Elena Negru: Politica etnoculturală în RASSMoldovenească între 1924-1940; Ioan Scurtu: Portrete politice; Gh. Negru: Probleme etnolingvistice în RSSMoldovenească, Vladimir Beşleagă: Cruci răsturnate de Regim - Mănăstirea Răciula; Dinu Posterencu: Anexarea Basarabiei la imperiul Rus etc,  s-au orientat cum nu se poate mai corect, adică spre reperele de nădejde ale clasicilor literaturii române: Creangă, Slavici, Agârbiceanu, Sadoveanu, Caragiale, Cezar Petrescu, Teodoreanu, Victor Eftimiu, dar şi spre clasicii literaturii universale: Twain, London, Verne, Malot, Dumas, Rabelais, Collodi, H.C. Andersen, Swift, Scott, - toţi aceştia într-o minunată colecţie Biblioteca pentru toţi copiii.

La standul Italia, ţară invitată specială a actualului Târg Gaudeamus, am adăstat câteva momente la o conferinţă în limba fraţilor noştri întru latinitate. Am trecut razant pe la standul Adevărul, unde am zărit nu mai puţin de 5 (cinci!) titluri de Ion Cristoiu, titluri de genul: Rolul sânilor în presa liberă, Găina fără bilet; Mascarada de la Cotroceni... etc., etc. Mi se pare prea mult că am transcris aceste cuvinte, de răsfoirea cărţilor nici gând!

Mi-am notat titlul câtorva cărţi de la standul Editurii Teşu, unde pe lângă editări de cărţi celebre, ale lui Lyon Feuchtvanger: Evreul Suss; Războiul evreilor, etc, dau peste o surpriză: cartea pe care ne-o treceam pe sub bancă la facultate: Cămaşa lui Christos; câteva volume aparţinând lui Teşu Solomovici: România iudaică, Istoria evreilor din România, România masonică, Marelşalul Ion Antonescu - o biografie, Securitatea şi evreii, Istoria holocaustului din România - un adevărat tur de forţă al autorului în a referi despre spinoasele probleme privind pătimirile evreilor din a doua jumătate a secolului XX în ţara noastră.

Multe edituri străine, cu bogăţie de titluri. Albume de înaltă clasă. Dar şi cărţi în limbi străine la editurile româneşti. Această comunicare-întrepătrundere-interculturalitate, prin care literatura nastră cată să se integreze mişcării literare europene şi nu numai.

La Curtea Veche, două noi traduceri din Vargas-Llosa,  penultimul laureat Nobel: Odiseu şi Penelopa, Kathie şi hipopotamul, dar şi 4 titluri de Adrian Cioroianu. Şi, în fine, intrând  pe aleea principală a sălii de jos, ajung la Humanitas, pe când se anunţă lansarea cărţii Moartea Ceauşeştilor. Mă salut cu dl Vladimir Epştain, Directorul Târgului, care se apropiase  în vederea evenimentului. Dar ori că ora e întârziată, ori că interesul general a scăzut alarmant, ori că vizitatorii primei zile, sosiţi încă de pe la prânz, erau marcaţi de oboseală, atmosfera nu reuşea să fie festivă, animată, frisonantă... Poate şi faptul că n-am ântîlnit mai niciun scriitor să fi contribuit la senzaţia de anemie pernicioasă a manifestării. Parcă pentru a schimba registrul, mă văd cu scriitorul basarabean Mihai Prepeliţă. A avut o lansare, la prânz (şi îmi înmânează: Dosarul Nobel, o broşură de 65 pagini, Biobibliografia...) Cu tot ce a scris, cu tot ce s-a scris despre cărţile şi expoziţiile sale...  Mai ieri notam aici că scriitorul român, ţinut departe de ideea Nobelului pentru România, parcă dintr-odată a luat foc, visează Nobel pe pâine, nu alta. Fiecare îl vrea neapărat, fiecare se consideră cel mai îndreptăţit. Unde vor duce toate astea? Nu m-ar deranja, la drept vorbind, dar în afară de cele trei propuneri ale USR, văd că se ivesc propuneri din cele mai neaşteptate direcţii.

În fine, urc la primul nivel şi ajung la Editura Brumar de la Timişoara, atât de activă în aceste două decenii postdecembriste, adunând pe rafturile sale nume de primă linie ale literaturii actuale din toată ţara. Acum, o serie largă de Şerban Foarţă, dar şi Amintirea... ultimul interviu, de Silvia Kerim, Ioan Barb, Babilon,  Gh. Vidican: Fluturi în tranşee, Ion Barbu: E la nave va, dar şi debuturi în poezie: Florin Hălălău: Asigurări de viaţă şi Diana Corcan: Poemul singur. Cărţi ce vor fi lansate în zilele următoare. Cu ideea acestui sânge proaspăt în arterele scrisului autohton, ies din Clădirea Romexpo, păşind prin tatonare, cu maximă precauţie, căci lipseşte cu totul iluminarea acestui spaţiu, devenit probă de orientare turistică pe vreme de noapte. Dar geologul din mine are reflexe salutare, ridic privirile şi zăresc un bumb de lumină colo, sus-sus de tot, prin marea pâclă a sfârşitului de noiembrie. Concluzionez că nu se poate să fi fost ridicat până acolo cu mijloace tehnice vreun lampadar, ceva electric... musai să fie o stea binevoitoare, în calea drumeţului. La drum de noapte, spre celălalt capăt al marelui oraş...

Noi suntem stelele... (poezia zilei)

ion lazu: Iar

Sufletul meu

Ce atârnase-n livadă

Cum cade-n iarbă

Şi se desface

Şi vin viespi să-l roadă

Să-l sugă vorace...

Prin somnul-coşmar

Îmi fac singur curaj:

Până mâine

Nici coaja goală nu mai rămâne...

Ci mâine noapte începe iar.


1980
(din volumul Poemul de dimineaţă, 1996)


SCRIITORUL ZILEI: Ury Benador, n. 1. V. 1895 - d. 23 XI. 1971

Evreu din părţile Bucovinei, născut la Milişăuţi-Suceava, pe numele său adevărat Simon Schmidt, este prezentat ca autodidact în Dictionarul Marian Popa. Desigur în sensul că nu a urmat studii medii şi superioare, eventual în latura filologică. Se cam uită că orice scriitor autentic este până la urmă un autodidact. Iar în lumea americană se practică de la o vreme cu asiduitate Cursurile de scriere literară. Oricum, inflaţia de maculatură are multe alte cauze. Nu-mi vine în minte nici un nume de mare scriitor care să fi pornit de la cursurile de scriere literară. Iar dacă totuşi se va fi întâmplat, "vina" este mai puţin a dascălului, ea revine tânărului care, simţindu-şi chemarea, s-a îndreptat către respectiva formă de şcolarizare. Până la urmă, la propriu vorbind, a învăţa să scrii/citeşti a fost milenii la rând privilegiul bogaţilor. În ţinerea departe de carte a omului de rând, chiar de nu ne place s-o recunoaştem, un mare rol, negativ, va fi avut însăşi biserica.  Nici Biblia, oricât ar părea de ciudat, nu ajungea pe mâna omului obişnuit până acum  vreo 5 secole... La evrei rânduielile sunt altfel - şi poate aici e de căutat unul dintre ascendentele istorice ale poporului ales: cei de parte bărbătească au fost obligaţi să înveţe carte.

Viitorul scriitor bucovinean, va fi ucenicit pe pagină în dugheana părinţilor săi. Însă aici am povestea uimitoare, auzită chiar din gura venerabilului Pan M. Vizirescu: copil fiind, cu oile pe câmp, a găsit nişte pagini de ziar pe terasamentul căii ferate, probabil scăpate din tren.  Cum-necum, a prins azbuchea...

Ury Benador a debutat în Viaţa literară din Iaşi, în 1924, iar în 1925 s-a prezentat cu o piesă de teatru: 5 acte.  Abia peste vreun deceniu îi apare romanul Apassionata, 1934 şi tot atunci, romanul Ghetto veac XX, despre viaţa comunitară a evreilor bucovineni; ca în următorul an să-i apară Subiect banal, iar în 1940, Final grotesc.

Am citit pe la începutul anilor 60 Subiect banal şi Final grotesc, iar imediat după aceea Gablontz - magazin universal. Impresie deosebit de puternică, abordare foarte personală a psihologiei umane. Plonjări temerare în străfundurile firii umane, scormoniri în bolgiile subconştientului. Nu are nici o relevanţă dacă aceste curajoase sondaje ale psihologiei omului sunt urmarea teoriilor lui Freud şi Joung, importantă este doar autenticitatea observaţiilor psihologice şi construcţia romanescă.  Prea rar mi-a fost dat să mă curemur citind despre ascunzişurile şi  pornirile terifiante ale omului ca atare.  Într-o astfel de întreprindere literară contează în primul rând câştigul în cunoaşterea omului şi adia în subsidiar epica, chiar de-ar fi ea suspectă de gust îndoilnic. Deci nu contează faptul în sine că personajul masculin îşi împinge partenera spre adulter, ca să-şi justifice neîncrederea de principiu în devotamentul femeii, ci infinita subtilitate a analizei relaţiei umane a celor doi.  Un scriitor născut, iar nu făcut, va conchide cititorul. Am fost contrariat să aflu că Ury Benador nu era membru al Unuinii scriitorilor, nu fusese nici înainte de 44, cu cinci redutabile romane la activ, dar nu s-a înregimentat nici mai apoi, cînd, ca să folosesc un eufemism, venise vremea evreilor. a literaţilor de stânga. Dar pe de altă parte, nu am avut nici o ezitare în a-i pune o placă memorială în str. Traian nr. 87.

Din Odiseea plăcilor memoriale, în manuscris, p. 50:

...Îmi dau seama că vor fi mulţi care se vor bucura de plăci, familiile, bietele neveste, dar se vor găsi şi destui care să cârtească: ăla scriitor?! A fost un oportunist! De aceea voi stărui ca USR să-i pună placă memorială şi lui Eugen Barbu, cu care au fost în mare râcă, dar şi unui Ury Benador, scriitor mai mult decât onorabil, dar care nici n-a vrut să fie membru USR. Şi apoi: sunt multe cele 150 de plăci proiectate pentru ditamai capitala cu peste 5000 de străzi? O placă la 33 de străzi...