La Târgul Gaudeamus, I, scriitorul zilei N. Iorga

ion lazu: Relatare de la faţa... Târgului Gaudeamus, I.

În zi de duminică, să fii la ora 13 la Romexpo, ultimul nivel, ultimul stand pe dreapta, nu e lucru chiar la îndemână... Dar prietenia nu cunoaşte oprelişti, ea găseşte  întotdeauna calea de acces. Suntem la faţa locului: standul Editurii Brumar, gata să declanşăm aparatul fotografic şi să consemnăm. 

Primul chemat de amfitrionul timişorean Robert Şerban să-şi lanseze volumul de poezii Asigurări de viaţă, prietenul Florin Hălălău, va fi prezentat de Felix Nicolau şi de Nora Iuga.

Apucasem să-l îmbrăţişez pe protagonist, să vorbesc cu Diana Iepure, poetesa basarabeancă pe care am publicat-o cu ceva vreme în urmă la Vinea; să-i spun Norei că am scris pe blogul meu despre prestaţia ei pe scena Ateneului. Îi spun: Ce-ţi mai trebuie, dacă te-ai lansat pe scena Ateneului Român?! 

 Ne mărturiseşte Nora Iuga: acest volum de poezii l-am citit de 6-7 ori, ca să intru în substanţa poeziei sale reflexive, care se acumulează în straturi succesive. Cobor trepte în adâncul poeziei şi a celui ce a scris-o. Şi-a pus întrebarea: care este actorul cel mai mare: cel care rămâne el însuşi în multele roluri pe care le joacă sau cel care reuşeşte să se ascundă în spatele lor? I se pare că F.H. este dintre cei ce încearcă foarte multe teme, ipostaze ale vieţii. El este un excepţional observator. Îşi construieşte poemul prin acumularea unor secvenţe de viaţă, creând situaţii, personaje, stări, o lume exterioară, dublată de alta interioară, în care se pătrunde prin reflexie. Nu pare să scrie la prima mână, ci îşi lucrează poemul, căutând efecte, înţelesuri, simboluri. Alege să ne citească o poezie despre absenţă. "În locul ei a venit absenţa..."

Felix Nicolau: se declară norocos de a fi citit poemele lui F.H. Declară că literatura scrisă de filologi îi face greaţă. O poezie frigider, totul la rece şi de neatins. Pe când de data asta, avem a face cu un autor venind dinspre inginerie, dinspre profesiile pozitive; poezia sa are mâner, sunt texte pe care ai de unde să le apuci, iar autorul le manevrează cu eleganţă, lucid, dar şi cu eficienţă . Îl felicită pe autor. Aplauze.

Fericitul autore, sobru, spune că dedică acest volum de poezii memoriei tatălui său, care l-a îndrumat spre literatură şi care, dacă ar fi trăit, şi-ar fi sărbătorit chiar azi ziua de naştere. Delicată coincidenţă.

Lume multă, animaţie simpatetică. Felicitări, autografe. Poze, filmări.

Însă Robert Şerban are o misiune de dus la capăt, în această ultimă zi de târg, la ultima lansare a editurii Brumar, care de data asta s-a întrecut pre sine. Este rîndul cărţii Dianei Corcan, cu al său Poemul singur. Lui Robert Şerban, care ne spune că aceasta este a trei carte a autoarei, toate apărute la Brumar, i-a atras atenţia acest univers particular, singular. Poeta ştie să scrie despre această fantasmă interioară; o poezie adevărată, bine structurată, în care fiecare secvenţă conlucrează la conturarea unui univers ostil, rece, pluvios - ne simţim ca într-un acvariu cu peşti, în care poetul însuşi este un peşte sechestrat în acvariul cu apă stătută. O poezie cerebrală, bine conduse, cu luciditate.

O va prezenta Liviu Ioan Stoiciu.  A cunoscut-o pe autoare prin poezia sa: primea la redacţie suplimentul literar al unei publicaţii brăilene. A întâlnit-o apoi undeva în ţară, poate la Suceava... Ţine să sublinieze faptul că Editurii Brumar, lui Robest Şerban în speţă, literatura noastră îi datorează foarte mult, căci a rămas printre ultimele edituri care promovează cu consecvenţă producţia poetică românească. Ce-i drept, poezia nu se prea citeşte, nu se vinde, o cumpără tot poeţii şi o dau prietenilor, mai rar criticilor, care se simt ofensaţi...

Pe poet îl macină singurătatea. Or, mai iari, Vasile Andru, care şi-a lansat două cărţi, preocupat în anii aceştia de literatura sapienţială, spunea: Să-i mulţumim lui Dumnezeu că ne-a dat singurătatea. Cartea Dianei Corcan se constituie dintr-un singur poem-fluviu, despărţit în secvenţe. Este o poetă adevărată, ar mai trebui să înveţe mecanismele de ieşire în faţă Se pare că trebuie să şochezi. Oricum, poeta are drumul său bine precizat. (Eu, din public: Mai important este să fii poet, decât să ajungi în faţă!)

LIS, care a înţeles unde bate vorba mea: Sunt în aceste poeme nişte holograme, alegorii, onirism, înscenări, halucinaţii, totul vătuit, epic, dintr-un film vechi, mut... (LIS dă citire textului din Caietul program. Încheiat cu fraza: Surprinzător pentru un tînăr poet să-şi încheie volumul de versuri cu "mă întreb ce să fac cu mine acum"... Susţinând că scrierea poeziei îl eliberează pe autor.)  În ce mă priveşte, cred că Diana Corcan a avut o bună intuiţie. Ajuns cu scrierea unei cărţi la punctul final, vei simţi bucuria lucrului dus la capăt, dar şi derută: De-acum înainte ce voi face?  Într-atâta de important este pentru scriitor munca sa, încât orice altceva i se pare insignifiant şi fără rost...Oricum, nu e bine să laşi impresia că abia aştepţi să scrii ceva şi mai grozav. În acest caz, ce ne-ar face să citim cartea cu pricina, dacă am fi siguri că îi va urma alta mai grozavă!?

                       (va urma)

noi suntem stelele... (Poezia zilei)

ion lazu:  Pe deal, II

                    lui Jean Andreiţă


Viaţa se trage în scocul văii

Care se umple cu seară.

Eu stărui pe deal. Dulăii

Îşi încearcă glasul prin uluci.

Cerul a îmbătrânind ca o oglindă

Dintr-un conac părăsit. Nu ştiu ce aştept

Cu spinarea rezemată de prun

Cu genunchii în piept.

O femeie pândindu-mă pe după tufe

Rupe din livada veche crengi uscate

Şi, când pleacă, legătura ei

Pierde o mătreaţă ca de noapte.



Atunci prin bezna ce-n salcâmi se lasă

Moşul îşi aduce caprele acasă.

Eu stărui încă şi încă

Rezemat de prunul cel cu creastă şuie.

Şi târziu, punând palmele alături

Sting a coalei căţuie.

În cer şi pe pământ se lasă

Noaptea cea mai adâncă.

1981, Alexeşti-Vâlcea
(din volumul Poemul de dimineaţă, 1996)
 
 

SCRIITORUL ZILEI: Nicolae Iorga, n. 6 iunie 1871- d. 27 noiembrie 1940

Născut la Botoşani dint-o familie de aromâni, junele Nicolae Iorga, de o inteligenţă excepţonală şi dotat cu o memorie fabuloasă, a făcut gimnezyiul la Botoşani, liceul la Iaşi, absolvit în 1888. I-a fost deajuns un singur an ca să absolve Universitatea din Iaşi, nu oricum, ci cu Magna cum laude. Îşi face specializarea la Paris, Berlin şi Leipzig, luându-şi doctoratul la 23 de asni, când devine membru cosespondent al Academiei. La 24 ani, prin concurs, devine profesor la Universitatea din Bucureşti. Istoric, literat, politician, prim ministru, a fost asasint de legionari în 27 noiembrie 1940, ca răzbunare pentru a-l fi dat în judecată pe Zelea-Codreanu, care apoi a fost lichidat în închisoare de oamenii lui Carol II.

A publicat peste 1200 de volume, cca 25000 de articole, a fondat reviste precum Neamul românesc, Revista istorică, Floarea darurilor, a înfiinţat Universitatea de vară de la Văleni de Munte, Scoala românească de lângă Paris (Fontenay-aux-Roses), a condus mişcarea semănătoristă, a scris poezie, teatru, memorialistică: Oameni cari au fost; O viaţă de om, aşa cum a fost.

Comuniştii l-au ocultat preţ de două decenii. Pe vremea liceului meu, se vorbea în taina despre marele Iorga. Profesorul nostru, student eminent al lui Iorga şi discipol de-al său, nevoit să păstreze absolută tăcere cu privire la mentorul său, vă daţi seama... Spre sfârşitul comunismului naţional, Valeriu Râpeanu a reuşit să-i reediteze cărţile de memorialistică, ajunse acum la ediţii definitive, necroşetate, ceea ce pe atunci fusese imposibil... I-au apăprut şi poezii, unele memorabile. Învăţasem pe dinafară versurile: Au fost ucis un brad bătrân / Fiindcă făcea prea multă umbră. / Şi-atuncea în tăcerea sumbră / S-a auzit un glas spunând...

O personalitate copleşitoare, cum şi trebuie să apară în fiecare naţiune, la un secol, la două secole - ca să constituie repere, modele, ţinte de urmat, îndemnul spre perfecţiune: Iată ce poate face un om!  Ca să ştim că se poate, chiar dacă noi ne străduim cu rezultate prea de tot modeste. E ceva să afli că Iorga a învăţat limba spaniolă în trenul spre Madrid. Asta mai zic şi eu! Pentru tineret, scrierile lui Iorga ar fi şi un izvor de înţelepciune. Se găsesc maxime, cugetări de mare pregnanţă, demne a fi memorate.

Azi, la Târg, văd pe standul editurii Vremea un titlu insolit de N. Iorga: Scrisori de femei. Ce cuprinde cartea? Transcrierea unor scrisori ale unor soţii de domnitori de-ai noştri dar şi de boieri sau dregători. Iată: Doamna Voica a lui Mihnea cel Rău, Doamna Despina a lui Neagoe Basarab, Ecaterina, Teofana, mama lui Mihai Viteazul, Doamna Safta a lui Gheorghe Ştefan, Doamna Ecaterina a lui Dabija, Rada Filipescu, Ileana Cantacuzino, Maria Roset, Bălaşa Vladimirescu, Elena Cuza, Regina Elisabeta, Dora d' Istria, Catinca Kogălniceanu etc.

Geolog în localităţile de la poalele transilvane ale munţilor Făgăraşi, mi-l închipuiam pe Iorga bătând o vară întreagă Ardealul, cu trăsura, cu căruţa, din biserică în biserică, pentru a transcrie pisaniile, pentru a copia documente, zapise... Ca să nu se piardă urmele românismului, sub dominaţia austro-ungară...

Am o veneraţie fără limite pentru aceşti mari bărbaţi ai naţiunii noastre, oricât de puţini vor fi fost aceştia Titanii, uriaşii care ne salvează în faţa Istoriei...