miercuri, 30 noiembrie 2011

Consemnări de la Târgul Gaudeamus, IV; Scriitorul zilei: Paul Zarifopol; poezia zilei; fotografii

Din urmă: Târgul Gaudeamus spre final.

...Lansările de care vorbeam s-au terminat pe la orele 15 - dar ce să fac până la ora 18, când era anunţată lansarea unei cărţi Cezar Ivănescu, Erudita pietate? Mai ales că am fost invitat în mod special de Gabriela Creţan, una dintre discipolele lui don Cesare; şi în plus, i-am promis poetului Ion Murgeanu (prieten cu Cezar încă din perioada licelui şi a debuturilor) că voi fi faţă la eveniment.
 Cartea o văzusem, la standul editurii Junimea, al cărui director a fost C.I. până la dispariţie, însă aşezată foarte departe, practic inaccesibilă - deci nu ştiu prectic despre ce e vorba: o antologie, integrala operei poetice, altceva...?
Deocamdată o nouă lansare la Humanitas, deci foc-continuu: difuzoare, reporteri, cameramani şi curioşii (fanii), mai osteniţi ei înşişi, "dar nelăsându-se" (vorba Moşului meu din Rămăşagul), aşezaţi de data asta pe treptele dinspre marele hol, chiar ca în tribuna unui stadion.  Obiectul, cartea lui G.L.: Întâlnire în jurul unei palme Zen. Şi dacă la rampă se află Liiceanu şi Pleşu, asistenţa e asigurată. Deocamdată însă vorbeşte graficianul Răzvan Luscov (cu temenele până la subsol...). Îmi spuneam: iată la modul foarte concret ce anume înseamnă succesul. Mai complicat ar fi să-l defineşti ca atare, grijuliu să nu rămână ceva pe de lături; or, aici se vede succesul net al celor doi. Şi s-ar mai vedea ceva: că a trecut vremea filosofului, de-acum faima se câştigă cu articole prin gazete, cu rubrici permanente, cu interviuri şi apariţii pe sticlă. Dacă sunt susţinute de un directorat, de un minister, de altceva la vârful-vârfului, cu atât mai bine. Dacă nu chiar obligatoriu. Iar când apare şi cartea, nu e om să nu se înghesuie la lansare şi să nu cumpere. Din păcate o bună ocazie pentru snobul ca atare de a-şi satisface insaţiabila poftă de a se freca de cei din vârful trebii. O mătuşă de-a Lidiei, aproape analfabetă, ni se lăuda cu Despre îngeri, o carte extraordinară, ne asigura - pe care ne-a şi împrumutat-o, cu superbie. Şi acum, cu toată umilinţa: nici eu şi nici Lidia nu am prea înaintat în lectura acelui text specios, pentru specialişti, poate nici pentru ei toţi. Iar pe cartea ta, dacă i-ai dat-o, mătuşica îşi aşează ceaşca de cafea, dimineţile...
În spatele nostru, Paul Daian, trompeţeşte şi cu gesturi de prestigitator extrage din urnă numele noii Miss Lectura. Dar dacă părăseşti locul acţiunii, pe aleea de jos dai de H-RP în discuţie cu doi foarte juni domnişori, probabil discipoli. Iată cum se face şcoală, peripatetic... Dau un ocol complet şi ajung la editura unde Lucian Gruia a lansat cine ştie ce carte a vreunui amic... De nu cumva discipol ori protejat. "Ne decantăm", vorba lui Labiş, dar "în mic" structurile sunt similare, indiferent de poziţia pe verticală.
Şi, de data asta, cu o spunere de-a lui Gigi Astaloş, "din vorbă în vorbă" a început festivitatea de premiere Gaudeamus: editurile, în primul rând, aceleaşi: Humanitas, Rao, Nemira; personalităţile, aceleaşi sau cu mici schimbări: Djuvara, dna Antoneta Ralian, multe medalii sclipitoare, multe diplome de excelenţă (primeşte una şi Cercul Amicii lui Cesare Pavese!); şi, supriză! O medalie editurii Vinea şi, în plus, un premiu în bani pentru un proiect de promovare în limbi străine a avangardei noastre. Însă Nicu Tzone nu se prezintă... Paul Daian, ca şi în dreptul altor absenţe, a vociferat: "E la Cârciumă! Fiind criză...". Urc la celălalt nivel, Nicu la stand; îi comunic vestea cea bună - nu ştia nimic, nu bănuia măcar. Tu râzi de mine? Hai la dl Epştain, să te convingi... Şi ne ducem, şi se convinge, află şi suma pusă în joc. Prinde ceva aer sub aripile-i de editor mereu în dificultate. Încă se mai minunează. Îi zic: Poate chiar o meriţi, după străduinţe şi târâş-grăpişul de 20 de ani. De bucurie îmi umple braţul cu cărţi scoase la el. Veneticii, Sălbaticul, ba îmi dă şi antologia Lidiei: Cuvântul care stă să mă nască... Mergem să luăm medalia, îi fac fotografii cu Directorul Vladimir Epstein, apoi şi cu poetul Gh. Iova, toţi bucuroşi, însufleţiţi de speranţe doar în mică parte justificate...
Urc la ultimul nivel, standul editurii Contemporanul-Ideea europeană. Directorul Andrei Potlog îmi dă un vraf de pliante: "În premieră absolută!", se pune la cale o Bibliotecă europeană, unde vei putea citi cărţi şi reviste online. Difuzează ştirea! Tu te întâlneşti cu mulţi scriitori, îmi spune. Şi, bucuros el însuşi, îmi pune în braţe un exemplar din Veneticii, ediţia definitivă. Plec bucuros. La standul lor am mai zărit Scene din viaţă literară, dar şi În voia luminii, penultima carte a Lidiei.
Şi, gândindu-mă că n-am scos ceva nou la târgul ăsta, dar suntem prezenţi cu destule titluri (la Curtea Veche aveau Himera literaturii), cad pe cu totul altă idee: Stai aşa, domnule, că scriitorul a atins, fără măcar să-şi dea seama, apogeul tuturor năzuinţelor sale, mărturisite şi nemărturisite. Îşi doreşte scriitorul să ajungă în Rai? N-aş zice, după pregătirile de aici, de pe pământ... Plictiseală, acolo. Zburătăcind de colo-colo, mereu intonând imnuri... Ci scriitorul îşi închipuie Raiul ca pe o altă lume, unde numele său contează, unde cărţile sale se află la îndemâna oricui vrea să le deschidă.  Asta şi-a dorit el, dintotdeauna şi mereu. Ce poate fi acest rai al scriitorului? Nimic alta decât această înlesnire pe internet, Biblioteca europeană, unde ajungi cu toate titlurile şi de unde nimeni nu te mai poate arunca în uitare...
Cu aceste gânduri ciripindu-mi în creier, dau alte şi alte târcoale prin Târg, urcând şi iar coborând; iau la rând standurile pe care le trecusem cu vederea, sub noua sugestie a edenului virtual totul mi se pare că merită interes. Musai să te iluzionezi, să întrezăreşti Himera... Altfel cum aş fi rezistat teribilului maraton printre cărţi, vreme de 6 ore fără sfârşit, rupt de şale, obosit rău, ca şi şters de pe faţa pământului, nemaisimţind că mi-a trecut os prin os...
Ca să fiu de faţă la lansarea Cezar Ivănescu - din moment ce poetul, vai, nu mai este...
                          (va urma)

Noi suntem stelele... (Poezia zilei)

Ion Lazu:  Ar mai fi




Acum îmi pare că m-am plasat


Într-un loc ales greşit.


În zadar scrutez dar împrejurul –


Lumea nu se-arată explicit.




Am pierdut vara, am pierdut anul


Reaşezându-mă iar şi iar


În cătunul ăsta, pe dealul ăsta


Căutând spre munte, spre câmpie în zadar.




Anul trecut alesesem chiar munţii


Vara care vine voi scormoni câmpia,


Tot fără să înţeleg oamenilor cuvintele


Şi naturii euritmia.




Toate punctele de vedere, cu sârg alese,


Nu m-au ajutat, cu crezământ.


Ar mai fi să privesc din dreptul


Duhului sfânt.


Ar mai fi să privesc printr-o lunetă


De sub pământ.

1981, Alexeşti-Vâlcea
(din volumul Poemul de dimineaţă, 1996)



SCRIITORUL ZILEI: Paul Zarifopol, n.30 noiembrie 1874 - d.1 mai 1934

Decedat pretimpuriu (atac de cord), la numai un an după ce fusese numit director al Revistei Fundaţiilor Regale Carol al II-lea, Paul Zarifopol s-a născut la Iaşi, într-o familie foarte înstărită, a urmat Universitatea ieşeană, apoi a plecat pentru studii de romanistică în Germania, unde a şi rămas mai bine de un deceniu, afirmându-se ca eseist şi filosof, împrietenindu-se cu I.L. Caragiale, a cărui ediţie definitivă o va alcătui cu puţin înainte de moarte. Intelectual cu pregătire temeinică, la curent cu ideile bergsoniene şi freudiene, admirator al lui Marcel Proust, s-a impus ca eseist, critic literar şi istoric al civilizaţiei româneşti. Titlurile cărţilor sale dau seamă despre rafinamentul acestei personalităţi de elită a primei noastre jumătăţi de secol XX: Din registrul ideilor gingaşe,1926; Despre stil, Artişti şi idei literare române,1930; Încercări de precizie literară, 1931; Pentru arta literară, 1935.  Imediat după dispariţia eseistului, Şerban Cioculescu a valorificat inestimabila corespondenţă dintre Zarifopol şi Caragiale.
Se înţelege de la sine că o personalitate de atare rafinament a fost ocultată cu străşnicie în toată perioada noastră comunistă. Şi ce l-ar mai fi trimis pe acest fiu de boier, pe elitistul şi decadentul PZ , "cu mânie proletară", direct la Aiud, unde şi-au găsit sfârşitul atâţia scriitori, intelectuali etc...  Dar cumva, la modul virtual, tot au făcut-o... Cum? Pe Google, găsesc în mai multe locuri specificarea: deţinut politic, decedat în detanţie. Stranie greşeală, nu?...
Când în sfârşit am văzut într-un raft de la librăria Sadoveanu Încercări de precizie literară am avut sentimentul  că la noi s-a intrat în normalitate. Mai mult chiar, am luat-o ca o izbândă personală, deşi nu am vreo contribuţie la aceasta... Dar nu pot să nu mă bucur când reapar cărţi importante precum cele ale cuiva care a putea să gândească astfel: "Frumuseţea e datorie."
Citiţi mai mult:
http://www.biografii-online.net/index.php/biografii-scriitori/scriitori-romani/litera-p/paul-zarifopol

ion lazu: Din Odiseea plăcilor memoriale (în manuscris):

6 mai, Duminică. După amiază îmi dă telefon Victoria D., îmi confirmă adresa lui Paul Zarifopol şi-mi dă telefonul dnei Moisil pentru a afla adresa Alicei Voinescu şi a Lenei Constante. Dna Moisil, confuză, îmi dă în final alte telefoane la care nu răspunde nimeni, al lui Sorin Vieru şi încă unul. V.D. îmi mai dă câteva nume şi adrese şi află altele de la mine.


7 mai 2007 (...) Ce-mi e de pe iIntr. Domneşti până pe Spătarului 28, unde a locuit autorul Încercărilor de precizie literară, Paul Zarifopol, pe la începutul veacului trecut?! Două ferestre la stradă, iar peste gard văd în curtea îngustă că este vorba despre două imobile lipite unul de altul, în stiluri diferite, din epoci diferite, cel dinspre stradă cu două coloane la intrare, faţada revopsită. Apare un tânăr roşcovan, foarte înalt, aflu că e chiriaş, până la sfârşitul anului, Lotzy; să iau legătura cu proprietarul, locuieşte la Piteşti, îmi dă mobilul lui şi fixul piteşteanului, cu care iau legătura pe seară şi îmi dă aprobarea de principiu.

17 0ct. 2007.  Telefon la piteşteanul pensionar Neagoe, pentru Paul Zarifopol, din nou mă amână. Nu e de acord, dar să mai vorbim... Telefon pentru Dragoş Vrânceanu, administratorul spune că a vorbit cu vicele, dar nimeni nu cunoaşte poetul. Să vin la bloc, să discut cu... Azi n-am apucat să merg.

18 iulie 2008.
Şi acum scena de ieri, din Spătarului 28. Ajung, poarta încuiată, printre tablele de fier se văd mobile scoase în curticică. La o fereastră deschisă, o pisică lenevind. Sun, mi se răspunde la interfon: cine sunt? Ce doriţi? Nu e cazul! Vă rog să veniţi să discutăm. Apare o zgâtie de fătucă, întredeschide poarta. Îi spun cine sunt, de la USR, vrem să punem o placă memorială pentru marele critic literar Paul Zarifopol, ginerele lui Ion Gherea. Nu a auzit. Păi, a murit în 1934. Şi de ce să i-o puneţi aici? Pentru că aici a locuit până la moartea sa. Se supără, pleacă trântind poarta de fier. Strig după ea. Şi de data asta apare un bărbat. Îl recunosc după glas pe Loţi, el nu pare să mă recunoască, un tânăr înalt, care ar fi putut să-mi vorbească şi peste poartă; în maieu şi pantaloni scurţi, foarte foarte înalt, blond-roşcat şi foarte gras, parcă dublu faţă de anul trecut. Ce vreau? Cu placa. Nu voi avea acordul proprietarului. Să-mi dea telefonul lui. Şi reiese că e vorba despre acelaşi proprietar, deci mi-au tras o cacialma, toată povestea cu vânzarea printr-o agenţie imobiliară, cu noul proprietar, a cărui adresă ar fi trebuit să o aflu de la notariat sau tribunal. Loţi: De ce nu înţeleg că proprietarul nu este de acord? Ba înţeleg asta, dar nu înţeleg de ce, pentru că am pus o sută de plăci în acest oraş şi toată lumea a fost onorată de iniţiativa USR. El, ofuscat: De data asta chiar că m-aţi deranjat! Păi, zic, e ora 11:30, m-am prezentat la o oră decentă. El dormea, lucrează noaptea. Îmi spune toate astea în timp ce înfulecă lacom o plăcintă cu brânză, din care dăduse deja gata o jumătate. Deci nu pare sculat din somn ci de la masă. De aici furia  prandiană a viitorului obez. Pe cât păruse de finuţ şi de prevenitor data trecută, chiar binevoitor, dându-mi telefonul proprietarului Neagu ot Piteşti, acum mi se prezintă ca un căpcăun, gata să mă facă miş-fărâmiş dacă nu plec urgent de la poarta lui. O să vă dau la ziar, îi strig peste gard, foarte rău impresionat. Şi chiar ar merita, deşi asta nu-i va afecta în niciun fel. ...


ion lazu: Despletirile Toamnei