Consemnări de la Târgul Gaudeamus, III; Scriitorul zilei: N.D.Cocea;poezii; fotografii

ion lazu: Din urmă, despre Târgul Gaudeamus

Pe aceeaşi alee unde asistasem la lansarea de la Brumar, trec pe lângă un spaţiu prevăzut cu multe scaune, unde un număr de 6 domni  (Vartan Arachelian, Florin Rotaru) şi doamne prezintă producţia muzicală a lui Temistocle Popa, compozitorul din tinereţile noastre staliniste, al Lalelelor lui Luigi Ionescu, al cântecelor lui Dan Spătaru: Măicuţă dragă, În rândul patru, banca de la geam, Trecea fanfara militară etc. Şi mă opresc la standul editurii Tracus Arte, pentru că îl zăresc printre actanţii unei lansări pe basarabeanul Iulian Ciocan,

care spusese câteva fraze şi la Brumar, dar retrăgându-se în pripă, împreună cu Felix Nicolau: acum înţeleg de ce - avea el însuşi o carte de lansat. Îl prezintă criticul Ion Bogdan Lefter. Aflăm că acest tânăr (cu aspect ascetic, bărbos, cu priviri vii şi alură dezinhibată) este comentator la secţia din Chişinău a  postului de radio Europa Liberă, că a publicat cărţi de critică literară, de comentarii dar şi proză, unul dintre romane fiindu-i tradus în cehă. Acum îşi lansează romanul Tărâmul lui Saşa Kozak, de fapt Alexandru Cazacu, dar numit astfel de rusofonii de dincolo de Prut.

Ar fi vorba despre un alterego au autorului, un text fantezist şi totodată în registru macabru despre un tânăr care "s-a scârbit de tot şi de toate", călcat de o maşină, iar autorul îi pune în pagină fragmente de jurnal. Cea de a doua lansare este a lui Dumitru Crudu, de data asta tot cu un roman - autorul n-a reuşit să ajungă la Târg... Cele două romane ar reprezenta proza nouă basarabeană de foarte bună calitate, ceea ce se apreciază că va ajuta la deprovincializarea literaturii de dincolo de Prut, pentru o bună racordare la literatura română. La lansare mai participă Felix Nicolau şi Cosmin Perţa, care probabil cuvântaseră până să sosesc eu. În încheiere autorul consideră că în ultimii 10 ani proza basarabeană a renăscut, ea a jucat deci "în preliminarii", dar încă nu s-a calificat în finale. Asta ar urma să se producă în următorii 4-5 ani. Ceea ce dincolo mi se păruse expediat, în graba prezentării la celălalt stand, observ acum că este chiar stilul lui Iulian Ciocan, de a nu lungi vorba, de a tăia din scurt discursul, reducându-l la ideea principală. (Acest stil economicos, pe cât de eficient, alert, bine strunit stilistic, inteligent şi onest totodată, lipsit de fasoane şi timpi morţi, nelâncezind în descrieri şi analize prelungite, l-am regăsit apoi în romanul lui Iulian Ciocan, căci în chiar seara respectivă am început lectura lui - şi sper să-o ţină tot aşa.). 

Obţin un autograf de la Iulian Ciocan pe cartea nou lansată şi tânărul autor, aflând că sunt basarabean de baştină şi că, la editura Vinea unde am lucrat vreun deceniu, am publicat un mare număr de poeţi basarabeni, inclusiv pe Diana Iepure (de la precedenta lansare), dar şi pe Dumitru Crudu, cu vreo trei cărţi de poezie, scoate din taşcă încă o carte de-a sa: Realitatea cu amănuntul - o răsfoiesc, pe doar 135 pagini sunt cca 100 tablete citite la postul Europa Liberă în ultimii doi ani - un bun prilej pentru mine de a plonja în realitatea basarabeană de ultimă oră. Aruncându-mi ochii pe coperta IV, observ că Iulian Ciocan, născut în acelaşi an 1968 ca şi Diana Corcan, a absolvit Filologia de la Universitatea Transilvania-Braşov. Avem deci a face cu scriitori în plină desfăşurare, de la care se poate aştepta o literatură de primă mână, la nivel european.

                                (va urma) 

Noi suntem stelele... (Poezia zilei)

ion lazu: Oraşul Victoria

                              lui Horia Nichiforescu

... păduri peste tot... şi iarna

Nu era noapte să nu vină lupii –

Îmi spune bătrâna gazdă– seara pe la unsprezece

Treceau în jos, la Olt, iar pe la patru

Se întorceau prin pădurea

De pe dâmbul unde faceţi plajă.

Nu era noapte să nu-i auzim

Trecând în jos şi întorcându-se

Pe la patru dimineaţă – se opreau

Pe dâmbul din dreptul casei noastre

Şi urlau. Dincolo de viroaga asta

Tot numai o pădure, de la munte până la Olt,

Şi casa noastră era ultima din sat.

Acum vin haite de nori dinspre combinat,

Mai ales seara, când se lasă răcoarea,

Mai ales dimineaţa, când facem ochi

Şi peste zi mereu – şi noi

Să urlăm ca lupii...

1986
(din volumul Poemul de dimineaţă, 1996)


SCRIITORUL ZILEI: N.D. Cocea, n.29 noiembrie 1880 - d. 1 februarie 1949

Născut la Bârlad, dintr-o veche familie boierească, fiu al generalului Dumitru Cocea, avocat de profesie (tatăl actriţei Tanţy Cocea), s-a orientat încă din tinereţe spre socialism-comunism, fiind unul dintre oamenii bolşevicilor în România. De altfelş în timpul primului Război mondial a trăit cca 2 ani în Rusia, unde l-a cunoscut pe Lenin, descriindu-l apoi cu simpatie. Colaborator şi fondator al unor reviste de stânga, Facla, Era nouă, Facla, Reporter, subvenţionate de PCR sau direct de sovietici. Prieten cu mulţi dintre avangardiştii noştri, ce s-a dovedit mai apoi că erau colaboratoriu ai serviciilor secrete sovietice. Scriitor, jurnalist, a publicat puţine cărţi: Vinul de viaţă lungă, 1931, Fecior de slugă, 1933 şi Pentru un petec de negreaţă, 1935, toate cu conţinut licenţios. Aventurier, vânător de foloase necuvenite, corupător de minore, a făcut chiar închisoare pentru această vină, dar şi pentru acuzaţia de Lese majestate, fiind deţinut un an şi jumătate.  Din 1938 s-a retras la Sighişoara, unde moştenea o vilă. Moare în 1949.

Citiţi mai mult:

http://www.sferapoliticii.ro/sfera/136/art11-arhiva.html

http://absentul.blog.com/2011/11/30/clasicii-nostri-moderni-38/

Pe vremea liceului meu dejist-stalinist, ne era citat N.D.Cocea (sub această formă, abia mai târziu am aflat că se numea Nicolae Dumitru) drept unul dintre vajnicii ziarişti care au militat în ilegalitate pentru drepturile clasei muncitoare. Dar încă de pe atunci am simţit că nu era ce trebuie, ci un aventurier fără scrupule, cinic, mereu interesat, amoral. Mi-am făcut o idee mai exactă citind, pe sub mână romanele sale (în editări oribile, interbelice, deteriorate de atâta târnosit): Fecior de slugă şi apoi Pentru un petec de negreaţă. Colegii mei fremătau în faţa relatărilor truculente, fără perdea. Absolut interzise, până la sfârşit. Ceea ce ar fi părut  greu de explicat, căci ni-l prezentaseră ca om dăruit trup şi suflet celor mai înaintate idealuri. ETC...

Cu mare greutate am identificat casa în cale locuise înainte de retragerea sa la Sighişoara - desigur una dintre foarte multele adrese pe care le schimbase între cele două războaie... Nepotul Dinu Cocea, regizorul de mare succes de pe vremuri, stabilit de mult la paris, dar revenind verile, în perspectiva unor producţii cinematografice care nu s-au mai concretizat, nu-şi amintea decât strada: Frumoasei (nr. 35), unde mergea uneori, copil fiind. Mai tristă a fost convorbirea la telefon cu fiica scriitorului, actriţa Tanţy Cocea, la acea vreme nonagenară, care nu a reuşit să-şi amintească nici pe ce stradă din Bucureşti s-a născut ea însăşi., darmite să-mi indice ultima adresă a tatălui său.

ion lazu: Din Odiseea plăcilor memoriale (în manuscris):

30 mai 2007. Din urmă: Dau telefon lui Dinu Cocea, cu care mă văzusem mai an şi-mi dăduse numărul lui, inclusiv adresa din Paris - mă amână pentru seara. Seara iar mă amână, să caute în agende. Apoi îmi spune că l-a cunoscut pe nenea Nicuşor (N. D. Cocea) pe când era adolescent – îl chema la onomastici, era un om foarte vesel şi îşi aducea toate fostele soţii plus fostele şi actualele amante, pe care le onora ca un nabab. Nonşalant, neconformist. Zice: a fost un luptător politic, i s-ar cuveni o statuie în faţa Parlamentului. Zice: În 1923 a fost la Petrograd, l-a chemat Lenin, i-a dat o maşină oficială să vadă toată Rusia. Apoi l-a invitat la masă. Acolo a început să-i explice cum se va ajunge la victoria mondială a revoluţiei comuniste. Lua o furculiţă: Asta e Franţa, veriga slabă, asta e Germania – şi le tot muta pe tăblia mesei. Krupskaia încerca să repună la loc vesela. N.D.Cocea l-a întrebat, cu tupeu: Dar o mai f--- pe soţie? La care ea a răspuns: Nicagda! Cât o fi adevăr, cât fabulaţii?

Îmi dă adresa dnei Dina Cocea: T. Arghezi 11, interfon 123, etj. 3; dar acum nu mai are telefon. Văd eu cum mă descurc.
1 iunie 2007 (...) Îmi iau inima în dinţi şi sun la Dina Cocea, despre care mi se spusese că nu mai are telefon. Dar ştiind adresa, o obţin: de fapt o cheamă Maria Constantina, aflu cu acest prilej. Dau telefon şi răspunde: nealocat. Sun la 931 şi-mi dă alt telefon. Sun, răspunde un glas de bărbat în vârstă. Spun partitura mea şi-mi zice: Nu vă pot da informaţiile, iar dânsa nu e bine cu sănătatea. Totuşi mi-o dă, spunându-i-se că Uniunea se interesează de N.D.Cocea. Eu: Sunt Ion Lazu de la USR, doresc să aflu adresa... Nu-mi poate spune. Cumva în str. Frumoasă? Nu-şi aminteşte. A trăit mai mult la Sighişoara în ultimii ani – ceea ce e adevărat, şi confirmă spusele lui Dinu Cocea, precum că există acolo o urmaşă Sina-Sica. Dar Dvs pe ce stradă  v-aţi născut? Nu ştiu să vă spun... Bine, vă mulţumesc mult. Sărut mâna etc. Şi renunţ să o mai stresez cu întrebările mele. Câţi ani să aibă actriţa? Peste 90 de ani. Deznădăjduitoare este bătrâneţea...

ion lazu: Despletirile Toamnei, III