Scriitorul zilei, Mihail Celarianu 30  iulie: n. 30 iulie 1893 - d. 5 decembrie 1985

               

Al treilea dintre cei 8 copii ai unui colonel care a murit pretimpuriu (1905), mama fiind nevoită să-i crească din pensia de urmaş,  viitorul poet s-a născut la Bucureşti, a urmat liceul la Brăila şi Bucureşti, înscriindu-se apoi la Conservator, discipol al unor Gh. Cucu şi D. G. Kiriac. În 1913 merge la Paris dar ratează postul de bariton la biserica românească. Îşi va completa lecturile în Oraşul Lumină, dar la începerea Războiului revine în ţară şi merge ca voluntar pe front, urmând o şcoală de aviaţie; tifosul îl împiedică să combată pe front. 

Debutase în 1906 şi va intra în atenţia lui Macedonski, căruia îi va îngriji o ediţie de Poezii alese, 1920. Se va căsători cu fiica lui Macedonski. Timid din fire, va fi totuşi atras de boema literară, la Terasa Oteteleşanu îi va cunoaşte pe Arghezi, Vianu, Sorbul, N. Davidescu, Mircea Demetriade. Frecventând cenaclul Sburătorul, este remarcat de Eugen Lovinescu (figurează pe lista autorilor consacraţi de Sburătorul, întocmită de E. L.).. Publică volume de poezii şi de proză, scrie trei romane, dintre care Femeia sângelui meu (recuperând contextul comunităţii de români din Parisul antebelic, cunoscut nemijlocit de autor) se bucură de aprecieri meritate, pentru abordarea polifonică a problemei femeii şi a iubirii: femeia angelică, sora acesteia femeia vicioasă, iar mama acestora o femeie adulterină. Cu fine observaţii psihologice, rămase valabile. Un alt roman, Diamant verde, pierde din acuitatea problematicii, rămânând valabile observaţiile psihologice şi de viaţă. O anume aristocraţie parnasiană caracterizează scrisul lui M. C.; carnalul, inefabilul şi simbolicul, seraficul, lunarul, misterul sunt  coordonate ale scrisului său, deopotrivă în poezie şi proză. G. Călinescu în Istoria sa (p. 960-961) îl prezintă ca poet delicat-ceremonios, în linia Al. Macedonski - D. Anghel, iar ca romancier,  nu are decât cuvinte de apreciere pentru Femeia sângelui meu, scriere performantă în toate compartimentele, cu descrieri exacte şi cu interesante intuiţii psihologice privind cadrul erotic. (Marian Popa îl citează printre scriitorii recuperaţi, după schimbările din 1964-65. N. Manolescu  îl consideră "un poet al ritualurilor erotice cu flori", Istoria critică..., p. 1003).  A obţinut premii literare şi alte recunoaşteri oficiale. Scrie şi 2 volume de poezii pentru copii, un volum de proză umoristică molcomă; un alt roman a ars, iar scrierile memorialistice nu au fost încă publicate. Din 1923 a fost funcţionar la Ministerul Culturii şi Cultelor, iar din 1929 până în 1944 bibliotecar la ministerul Muncii, Sănătăţii şi prevederilor sociale. După venirea comuniştilor, face numeroase traduceri, în principal din scriitori francezi, dar şi din câţiva ruşi şi sovietici, acestea în colaborare. În 1966 reuşeşte să-şi reunească într-un volum producţia lirică, dar şi prozele, Inima omenească, ediţie îngrijită de Perpessicius. Un supravieţuitor prin veac, a trăit peste 92 de ani.

Opera literară: Poeme şi proză, 1913; Drumul,  1928; Polca pe furate, 1934; ediţie îngrijită şi prefaţă de Octavian Lohon,  1983; Femeia sângelui meu, 1936; ediţie îngrijită şi prefaţă de Octavian Lohon, 1991; Zâna izvorului sănătăţii (în colaborare cu Jean Bart şi Dr. Ygrec),1936; Flori fără pace, 1938; Isprăvile lui Stan cel cuminte,  1939; Diamant verde,  1940; ediţie îngrijită şi prefaţă de V. Fanache, Bucureşti, 1973; Noaptea de fericire, 1944; Inima omenească, prefaţă de Perpessicius, 1966.

Traduceri:  Edmond Romazieres,  H. de Balzac, ; Boris Polevoi, (în colaborare cu Izabella Dumbravă); Anatole France, Jose-Maria de Heredia, Victor Hugo, Francis Jammes, Stephane Mallarme, Eugene Manuel, Anna de Noailles, Louisa Paulin, H. de Regnier, J. Richepin, G. Rodenbach, Albert Samain, Elena Văcărescu.

Citeşte mai mult: http://www.crispedia.ro/Mihail_Celarianu

Poezia zilei, Mihail Celarianu: 

 Floare galbenă

Şi-am adus o floare galbenă şi grea,
Care-ntoarce ochii către ea,
Galbenă şi-avară, fără de splendori.
Rece pentru ochii-ntrebători.

Când la tine-n casă se va-ntuneca,
Ochiul să se lase peste ea,
Să rămână-n noaptea dusului tău gând
Singură şi-amarnic luminând.

S-o aşezi ţinând-o-arzând, cu mâna ta,
Şi s-adormi cu faţa către ea.
Răscolită-n visuri liber să-i zâmbeşti,
Trupu-ncetinel să-ţi dezveleşti.

Astfel, toată noaptea sta-veţi amândouă,
Trupul tău sub tainica ei rouă,
Dimineaţa însă voi veni-n foc mare:
Să-mi dai floarea, galbena mea floare! 

Flori profane

Tot trupul flori trufaşe-ţi poleiesc,
Arzând în piept şi-n păr culori şi stele,
Flori leneşe de lux dumnezeiesc,
Profană floare-a patimilor mele.

Cu-o mare ură-aş vrea să ţi le rup,
Mătăsurile-n flori şi floarea-n sânge,
S-aud din fundul sângelui cum plânge
Orgoliu-ţi ca un câine-nchis în trup.

Sărac şi biciuit de-a ta mândrie,
Nu te-am oprit în viaţă niciodat'
Măcar ca să-ţi arunc halucinat
Din flăcări floarea mea de pustnicie.

Tu nu ştii cum dogoare-n flori de foc
Răsufletele-amarnice-ale gliei;
Tu n-ai sorbit din prispa sărăciei
Otrava-ncărunţită-n busuioc.

Garoafele

Garoafe negre care sună când le-apuci
Ca nişte aur ferecat şi nevăzut,
De descântat, de otrăvit şi de vândut.
Ca nişte bani, ca nişte foc, ca nişte cruci.

Să-ţi cumpăr trupul cel vrăjmaş c-un pumn de foc,
Cu foc scăzut, cu foc aprins, cu foc spuzit,
Pân' la sfârşit, dintru-nceput, făr' de-asfinţit.
Pentru-un vârtej cu vreju-ntors în mare joc.

Din coama neagră-ai să-l auzi c-un sunet stins,
Şi-ai să porneşti satanic joc sub cântul lui;
Se va-ntocmi cu aurul călcâiului,
Şuierător, pustiitor, de necuprins.

Pân-ai să cazi rotită-n brânci din jocul rupt,
Garoafe moarte-n gura neagră-a ţâţelor,
Sub vijelia nentreruptelor culori,
În joc mai surd, în joc profund, pe dedesubt.

Ion Lazu - O pagină de Jurnal, 2006

19 noiembrie. Ar fi fost ziua de naştere a Tatei. 97 de ani... Îl visez pe Liviu Scarlat care ţinea pe genunchi şi drăgălea o jună lilială. Îmi ziceam că va fi fiind  vorba despre o relaţie mai veche, care desigur i-a adus supărări Nanei. Ştiam că Liviu a murit, dar această relaţie nu mă mira. În visul ăsta nu e curios decît faptul că niciodată nu-mi atrăsese atenţia că în toate visele cu morţi, absolut în toate, ştii că e vorba despre cineva dus – în vis acest lucru îţi este foarte clar. Poţi să te sperii sau nu, să fii cooperant sau prevenitor-fricos-retractil, însă de fiecare dată subconştientul te-a atenţinat că este vorba despre un mort. Deci moartea e prezentă mai tranșant în vise decât în gândirea diurnă.

Aseară am terminat de corectat printarea Jurnalului ’79-’87 şi am făcut tehnoredactarea, rezultînd 389 pagini.

Va urma    

Fotografii... Chipuri împietrite la malul Mării, oct.  2006

Adăugaţi o legendă

 

Adăugaţi o legendă