Scriitorul zilei: Constantin Țoiu, n. 19 iulie 1923 - d. 10 aug. 2012

               

        

Om al câmpiei dunărene, născut la Urziceni (tatăl comerciant, mama de origine aromână, sau poate ambii părinţi, cum ar sugera-o numele de familie), a urmat şcoala primară în urbea natală, a făcut liceul la Braşov, după care a urmat o şcoală de aviaţie la Buzău, dar nu a apucat să meargă pe front; din 1942 a început studiile filologice la Universitatea din Bucureşti (unde i-a avut profesori pe Vianu, Ralea, Dimitrie Gusti, Mircea Florian), cu licenţă în 1946. A fost redactor la ESPLA, la Secolul XX, Luceafărul, Gazeta literară - România literară şi la Radioteleviziunea română.

Romancier, eseist, memorialist, prezenţă constantă în publicistica literară, cu rubrici săptămânale, vreme de decenii.  Şi-a făcut mâna la început stilizând traduceri din literatura străină; a debutat cu o proză scurtă în 1958, după care a publicat două romane, din fericire neluate în seamă de critica literară, căci erau scrieri nu numai foarte anoste, dar "pe linie" în modul cel mai neplăcut. Ca prin minune, după apariţia romanului Galeria de viţă sălbatică, scris la 53 de ani, deci la maturitate artistică, a devenit unul dintre cei mai bine cotaţi prozatori români ai momentului, prezent neîncetat în Consiliul de conducere al Uniunii scritorilor, înainte de Evenimente, cât şi după aceea.

În Istoria sa, Alex Ştefănescu se află în admiraţia autorului ca neîntrecut stilist, foarte bun povestitor, cu o "plăcere aproape vicioasă de a povesti", cu o superbă "boierie" în abordarea scripturală, cu "ceremonial", cu "protocol savant", plasat deci în urma "umaniştilor de şcoală veche". Mai circumspect, Nicolae Manolescu, vorbind şi el de Negruzzi, de Ion Ghica, de Odobescu şi Mateiu Caragiale, cunoscător al întregului demers scriitoricesc al lui C.Ţ., aminteşte în treacăt că primul roman este pe linia partinică a lui Petru Dumitriu, despre lupta împotriva partizanilor din munţi. Abia Galeria de viţă sălbatică este performantă. Tema este a obsedantului deceniu, în fapt o temă oferită scriitorilor chiar de venirea lui Ceauşescu, care s-a dezis de dejism (după ce îl slujise cu mare râvnă... Dar ce era până la urmă chiar această desolidarizare a actualilor de antecesorii lor dejişti? Nimic mai mult decât o diversiune, care să explice grava rămânere în urmă pe drumul spre societatea comunistă multilateral dezvoltată şi totodată acreditarea ideii că greşelile nu vor fi repetate, că deci există bune temeiuri pentru speranţele de redresare...). Apărută abia în 1976, după ce aproape toţi scriitorii atenţi la comanda socială îşi scriseseră romanele (inclusiv unii poeţi care abia cu acest prilej au abordat proza!), scrisă deci pe îndelete şi cu talent, cu mare grijă pentru prezentarea mediată a atacurilor antidejismului, romanul a făcut excelentă impresie la critică, în primul rând datorită stilului impecabil, amintind de realismul magic sud-american. Un roman care lui Alex. Şt. i se pare în creştere de cotă la relectură, îi stârneşte lui N.M. destule obiecţii. De altfel, comentându-i şi următoarele romane: Însoţitorul (îl găseşte "lăbărţat”), Obligado, apăsând pe mediul şi chiar pe stilul matein, evocator al vechiului Bucureşti, în discuţii deambulatorii prin zona vechiului burg, Căderea în lume, şi el focalizat pe o perioadă revolută, de data asta  vremea legionarilor, frecventată şi de Marin Preda, până la Barbarius, în care avem procesul de conştiinţă al unui vechi procuror de tip stalinist, N.Manolescu comentând maniera în care ultimele scrieri ale lui Ţoiu reiau teme, situaţii şi medii din romane mai vechi, diluându-le, asamblându-le cu episoade strict memorialistice;  criticul „de canon”. conchide că romanul cel mai bun, pentru că mai strict controlat stilistic, este Căderea în lume, 1987. Criticul consideră că memorialistica lui Ţoiu, altfel delectabilă la lectură, accentuând pe stilul incisiv, "muşcător", ce nu fusese decât protocolar în romane, mai scoate la iveală şi faptul că Galeria, dar şi Însoţitorul şi Obligado deconspiră personaje ce putuseră să pară inventate dar care acum se dovedesc trase după persoane reale; ca de altfel şi unele situaţii cu miză dramatică, luate în fapt din situaţii reale, însă ocultate de regim. Fapt este că numai un critic din proximitatea autorului (colegi de redacţie decenii la rând, ar fi putut produce astfel de  precizări. Putem înţelege că i se recunosc însuşiri scriitoriceşti la cel mai înalt nivel, dar şi o pierdere de viteză în relatări de sine stătătoare, în fapt  irelevante, parazitare epicii romaneşti. Scena finală din Galeria (care şi nouă ne-a părut făcută, ca să dea bine la cenzură), cu ploaia mult-aşteptată care spală oraşul, împrospătându-l, pregătindu-l pentru un nou început (cel ceauşist) îl arată pe scriitor supus pentru a doua oară comenzii sociale a vremii.

Opera literară: Proză -  Moartea în pădure (roman), 1965; Duminica muţilor (nuvele), 1967; Galeria cu viţă sălbatică (roman), 1976, reeditări în 1979, 1984, 1999, 2011; în franceză, L’exclu, publicat de Editura Nagel; în maghiară, Vadszölölugas, Editura Europa Könyvkiado, Budapesta, 1980; romanul a mai fost tradus în limbile engleză, germană şi polonă); Însoţitorul (roman), 1981; reditări în 1989, 2004); Obligado (roman), 1984 (reeditare în 1997);  Căderea în lume (roman), 1987 (reeditare în 1994); Barbarius (roman),1999; Istorisirile Signorei Sisi (roman), 2006;

Eseuri, publicisatică, memorialistică: Destinul cuvintelor (publicistică), 1971;  Pretexte (eseuri), 1973;  Alte pretexte (eseuri), 1977; Caftane şi cafteli. Prepeleac doi, trei, 1994; Morbus diaboli, 1998; Răvaşe din Kamceatka. Prepeleac cinci, 2000; Memorii din când în când, vol. I-II, 2003-2006; Trompete după-amiaza, 2004;  Memorii întârziate, 2009; Memorii vol. V: Vederi din Prepeleac, 2010.

Citeşte mai mult: http://ro.wikipedia.org/wiki/Constantin_%C8%9Aoiu

 http://revistaramuri.ro/index.php?id=420&editie=22&autor=de%20Nicolae%20Manolescu

 http://www.romlit.ro/constantin_oiu

 http://www.jurnalul.ro/calendar/astazi-e-ziua-ta-constantin-toiu-585096.htm

Poezia zilei, Lidia Lazu:

***

         scriitorului Constantin Ţoiu

Miros de ierburi amare

Uitate sub coli în sertare 

Lumină prelinsă

Printr-o perdea  răscoaptă

Desprinsă pe ici pe colo

Cât să dea încăperii

Un iz vrăjitoresc -

Dansez în jurul meu

până mi se pare

Că nu mai sunt   –

Că m-am prefăcut într-o pată

De pe covor

(1998), din volumul Balansoarul umbrei, ed. Vinea, 2004

Alţi scriitori:

Tita Chiper, n. 1934

Norman Manea, n. 1936

Maria Luiza Cristescu, n. 1943

Ion Lazu - O pagină de Jurnal, 2006

La masă le atrag atenţia celor doi extabursieri: Pe platou a învins net Carol I, însă în concursul propriu-zis a învins Ştefan cel Mare, deci susţinerile pledanților din platou nu au fost hotărîtoare. Şi mi s-a părut frivol modul în care cei de pe platou vorbeau despre români; s-a rîs copios cînd a venit vorba despre curajul pe care l-a avut Carol I de a-şi pune încrederea într-un popor ca acesta. Asta o spun după ce IM afirmase că regele nu şi-a iubit poporul, că i-a dispreţuit pe români – vezi fraza cu care l-a amendat pe viitorul Carol al II-lea, care minţea şi nu se ţinea de cuvînt, deci era român sadea! Ba i-a iubit pe români mai mult decît îi iubesc cei de pe platou, zic. Până la urmă nici nu contează Şi continui: Lui Gh. I., aici de faţă, propriii consăteni i-au făcut cu dinadins un rău imens – dar asta nu înseamnă că prietenul nostru nu-şi iubeşte neamul, aşa cum este el. Şi eu la fel.

Înainte de masa de seară, apare Gh.I. şi, fără un cuvînt, îl îmbrăţişează emoţionat pe IM, ca după aceea să reiasă că era f. impresionat de textul Spovedaniei... Cum am scris Iisus. Iar după masă promite să mă ia la citit pe mine.

Făcusem numai cu IM o plimbare pe plajă şi, după zile mai amestecate, avem o discuţie mai relaxată, omenească-prietenească, aşa că multe asperităţi dispar. Îmi arată locul unde pe plajă a vorbit pentru ultima dată cu Gabriela Negreanu. Reiese că avea nemulţumiri în familie, inclusiv din cauza lui Brăduţ. De altfel Mircea S. îl prevenise că GN are probleme cu nervii.

La masă, le spun ce-a afirmat A.B. la lansarea Veneticilor. Şi subliniez că la lansarea Sălbaticului a fost prezent şi Gh.I., îl am pe CD; a vorbit şi Vasile Andru – un copil minunat, cum zice Gh.I.

IM nu se fereşte să-mi dea ghinţi: Te autocitezi, te lauzi, nu ai umor. Dar el? Or, eu am spus deja: Mă impresionează la alţii însuşirile pe care nu le am eu însumi. Însă nicidecum n-am să le reproşez celorlalţi însuşirile pe care nu le am nici eu. Aici ar fi diferenţa faţă de IM.

Seara vorbesc cu Lidia, promit să revin acasă sîmbătă ori duminecă, înaintea Recitalului.

Luni, 23 oct., ora 5:59. Se fac azi două săptămîni de cînd fiinţăm la Neptun, în trei.

Mă uit pe geam afară, noapte compactă, fără pic de detalii, fără măcar siluetele prunilor din livadă. Fără pic de lumină de sus. Un calm fals. Marea cea viclenă pare să-şi fi scos sonorul din priză. Moment de teamă: oare ce pune la cale, din hruba ei, această fiară la pîndă?

Îmi repetă IM: Nu se poate concentra pe un text decît la calculator. De fapt, de foarte tînăr, la Zorleni încă, şi-a achiziţionat o maşină de scris. La care le scria sătenilor diverse cereri. Aşa că îşi va desăvîrşi sonetele abia după ce le vede pe calculator.

Cel mai mult m-a întristat să aflu de la IM că fiul lui Gh.I. îi face mari probleme, nu termină ce începe, ba a avut şi nişte tentative... Ăsta da, necaz! Bietul om... iar soţia lui e în luptă cu teribila boală. Tot aseară, IM îmi spunea: Popii ăştia, cu trufia lor, cu păcatele lor. Ar vrea ca la moartea lui cineva să citească Tatăl nostru şi Rugăciunea unui dac. Tot atunci mi-a povestit naşterea Irinei. A simţit că devine alt om, desprins definitiv de cel ce fusese mai nainte. Uşor ca un fulg, a luat-o pe jos de la Spitalul Cantacuzino spre casă, zburînd parcă, hotărît să i se dedice fetiţei. În poarta bisericii Silvestru, părintele Galeriu: Ce faci? S-a născut fetiţa mea! L-a strîns la piept. L-a întrebat cum o s-o cheme. Irina! Irina, pace, a zis Galeriu, încîntat. Şi i-a dat binecuvîntarea. Irina e născută în ’84, deci cu un an mai mică decît Andrei.

Va urma    

Fotografii de vacanță - Monterrigioni, Toscana, iunie 2015