marți, 21 iulie 2015


O nouă carte de Ileana Costea – “Exerciţii de neuitare”

de (19-7-2015)


Corespondenta revistei noastre, Ileana Costea, a publicat recent o carte, “Exerciţii de neuitare”, Reflection Publising/Editura Reflecţii, California, iunie 2015.

ExercitiiDeNeutare

Cartea poate fi găsită pe Amazon – aici.

Autoarea a plecat din România comunistă imediat după terminarea facultăţii, în 1972, într-o excursie de 7 zile pe Valea Loarei, Franţa, care s-au prelungit până în prezent. Ileana are un master în Arhitectură (Institutul “Ion Mincu”, Bucureşti), altul în Design Industrial, (Unversity of California at Los Angeles – UCLA) şi un doctorat (PhD) în “Teoria Deciziilor” (UCLA). Din 1973 locuieşte la Los Angeles, unde este profesor la California State University, Northridge (CSUN) unde predă de 33 ani CAD/CAM (design şi fabricaţie asistate de computer) şi inteligenţă artificială. Pasiunea autoarei este arta şi cultura.
Cartea este în limba română. Are un „Cuvânt înainte”, scris de autoare, şi un o „În loc de Prefaţă” de cunoscutul scriitor român Ion Lazu. Acesta este volumul I din articolele publicate de Ileana Costea între 1998-2015 în ziare şi reviste din ţară şi diaspora. Tema care o preocupă cel mai mult pe autoare este acea a misiunii ei auto-impuse: a face cunoscute descoperi despre prezenţe româneşti-surpriză în străinătate. Românii şi realizările lor nu sunt bine cunoscute în lume. Cu toate acestea, există peste tot pe glob “secrete bine ţinute”: o mână iscusită, un creier nemaipomenit, o idee creativă, toate româneşti. Cartea dezvăluie câteva dintre aceste secrete.
Ne sunt prezentaţi actanţi români ai vieţii culturale din diferite părţi ale lumii, fie că este vorba despre exilaţi români care s-au împământenit în alte ţări, fie că e vorba despre mesageri culturali veniţi din patrie. Ileana Costea îi detectează peste tot pe lume: Los Angeles, Palm Springs, New York, Paris, Veneţia, Düsseldorf, dar şi la Bran şi-n magicul Maramureş. Scrie şi despre personaje ce nu sunt originare din România, dar care sunt atrase sau se inspiră din cultura română.
“Ileana nu este numai extrem de bine informată, ci are o modalitate ”tomografică” de a răzbate prin coaja lucrurilor, pătrunzând în miezul acestora şi prezentându-le în formulări de mare expresivitate, pregnante, memorabile.” (Ion Lazu, „În loc de Prefaţă” la carte)
Editorii ACUM
18 iulie 2015


Scriitorul zilei:  Mircea Cojocaru, n. 21 iulie 1938 - d. 31 mai 1995 (SUA)

    Imagini pentru mircea cojocaru imagini
Mircea Cojocaru și Mircea Ciobanu

Bucovinean din Cernăuţi, al şaselea copil din şapte ai unui pastor protestant, în timpul războiului familia s-a refugiat la Bucureşti. Face liceul Dimitrie Cantemir, absolvit 1959 şi va fi mecanic auto, apoi fotograf, cu un minuscul atelier pe str. Brezoianu, nu departe de locuinţa sa. La mijlocul anilor 80 s-a exilat la Detroit-Canada, unde nu s-a adaptat nicicum, dar nici nu a avut curajul să revină în ţară. A murit pretimpuriu, neiubit.
A debutat cu proză în revista Cronica, 1967 şi a scris 4 romane în doar 10 ani, ceea ce nu pare puţin. După romanul Minciuna, a dat o nuvelă mai amplă, Ramayana, după care, în următoarele două romane reia tema şi materia primului său roman, recombinând, rescriind, în căutarea unei structuri adecvate pentru scriitura sa de tip oniric: minciuna ca autoizolare de lumea agresivă, dar refugiul în imaginaţie se dovedeşte el însuşi o rea soluţie, cu tentaţii de cruzime şi diabolism, cu obstinaţia descrierii sordidului, a urâtului, într-o atmosferă de anxietate, echivoc, de sorginte kafkiană. 
Prozele lui Mircea Cojocaru au fost bine primite de critica momentului, au scris M. Iorgulescu, G. Dimisianu, N. Manolescu, care consideră Minciuna  "un roman interesant dar fără urmări, autorul dispărând literalmente...". În Istoria sa, Marian Popa vorbeşte de "complexe patologice psihanalizate", Despre "defulări onirice", amintindu-ne literatura interbelică.
Prieten din copilărie şi coleg de şcoală cu scriitorul Mircea Ciobanu, pe cei doi viitori scriitori se poate să-i fi apropiat nu doar firea meditativă, atracţia spre literatură, ci şi opţiunile religioase. M. Ciobanu îl va fi încurajat în scrierea / şi îl va fi sprijinit în apariţia romanelor sale. Am asistat la lansarea romanului  Risipa, la librăria Eminescu, prezentat de Mircea Ciobanu. Cu care ocazie redactorul a amintit că romanul era cât pe ce să primească premiul Uniunii scriitorilor. Pe internet, foarte puţine date despre scriitor, rubrica fiind acaparată de un pictor omonim, de un antrenor de fotbal... În mod ironic, cu privire la Mircea Cojocaru, fotograf profesionist, există doar 3 imagini, cele pe care eu însumi, împrumutându-le de la familia Ciobanu, le-am postat pe blog.


Opera literară: Minciuna (1968); Ramayana, Roman zadarnic (1970); Înapoi la Savina (1976);  Risipa (1979; 1984)

Citeşte mai mult:  http://ro.wikipedia.org/wiki/Mircea_Cojocaru
http://www.crispedia.ro/Mircea_Cojocaru


Poezia zilei: Mircea Ivănescu, n, 26 martie 1931 - d. 21 iulie 2011
 
E cu ochii plecați

E cu ochii plecați însă vorbește
Cu o participare pe care chiar nu i-o știu,
Căci de obicei își așează vorbele grijuliu
În grupuri încetinite, ca în jocul în care vrăjitorește

Își mișcă tăcerile pe o tablă înțelepțește,
Îmi cobor și eu privirile spre mâna ei – am să fiu
Atent acum la jocul degetelor ei – mai târziu
Să reconstitui linia melodică pe care, firește,

O au închipuit pe fața de masă, îmi spun și surâd,
Fără să vreau, lumina de amiază se strânge urât
În pietrele inelelor ei, și degetele ei stau nemișcate,

Alungite subțiri, e ca în sculptura reprezentând
O catedrală – două mâini înălțate, ținând
Între ele aerul – însă acum aici răsturnate.
(Aceleași versuri, Dacia, 2002)



Poezia zilei: Ion Caraion, 24 mai 1924 - 21 iulie 1986 
 Logos

Ajung cei ce nu se grăbesc.
Biruie cine știe s-aștepte.
Mereu e altfel. Cunoașterea e suferință.
Viața își urmează cursul ca o apa curgătoare.
Ai adormit pe flori sălbatice,
Sângele vântului picură prin copaci.
Plecăm din nou din lucruri, din cețuri și din șoapte,
Am văzut răsărituri și apusuri de soare, răsărituri si apusuri de lună.
Totul e unic. Mereu e altfel.
Cunosc paloarea și nebunia,
așa cum imi cunosc brațele acestea obosite de aduceri aminte.
Viața si-a urmat ei insăși ca o apă curgătoare...
Osemintele lunii intreabă de noi prin văzduh.
O gură s-a aplecat să bea apă din noapte..
Si din clipa aceea ai așteptat sfârsitul ca pe-o ademenire...și
Ti-au fost dragi păsările, apele si arborii,
Dar n-ai avut nici păsări, nici arbori, nici ape...



Alţi scriitori:
Ion Biberi, n. 1904
Traian Chelariu, n. 21 iulie 1906 - d. 4 noiembrie 1966.
Violeta Zamfirescu, n. 1921
Corneliu Leu, n. 1932
Valentin Hossu Longin, n. 1939
Ioana Diaconescu, n. 1947






Ion Lazu - O pagină de Jurnal, 2006
Bună impresie la lectura Jurnalului 90-91; substanţă, subtilitate.
Baconski, la Întîlnirea scriitorilor cu Ceauşescu: Dle Preşedinte al României, Dvs sunteţi cenzura. Iar după şedinţă, trepăduşii îl ispiteau pe Bac: Ce-aţi vrut să spuneţi? Am spus ce-am spus!
Lumină bună toată după-amiaza, dar cei doi dorm sau oricum nu ies la poze, cum stabilisem. Abia la 17 apare IM şi mergem la stabilopozi şi spre Panoramic, el povestindu-mi că ar fi vrut şi un băiat; că soţia a avut-o pe Irina la vîrsta de 40 de ani, ultima strigare, iar după ce a rămas însărcinată, la analize i s-a pus diagnosticul de cancer – catastrofă! Lucrurile au rămas aşa cam două luni – şi totuşi, Elena s-a sumeţit să aibă copilul, chiar dacă ar fi urmat să moară după aceea. Declarînd că a fost fericită şi, dacă aşa a vrut Dzeu, ea totuşi va aduce copilul pe lume. Vine o rudă de-a ei, cam trăsnită, se uită în analize şi constată că se făcuse o încurcătură, rezultatul funest era al altei paciente... Şi a născut-o pe Irina prin cezariană. Atunci îi spun şi eu că Lidia a pierdut două sarcini în luna a cincea şi că printr-un noroc am dat de o doctoriţă care i-a pus diagnosticul corect, i-a făcut cerclaj şi, stînd numai la pat timp de 5-6 luni, l-am avut pe Andrei. Care, desigur, şi-ar fi dorit o surioară. Dar cum?
Apare şi Gh.I. şi ne mai plimbăm pe alei pînă la 18:30. IM. a citit şi capitolul „Cum am scris Veneticii” şi impresia e bună.
La malul mării, IM spune că această vacanţă este o binecuvîntare. Eu: N-am mai fost cu ai mei la Mare din ’91; el tot cam de-atunci. Dar îşi propune să revină la vară cu familia. Dacă Gh.I. nu ne face pozele, au să vină ai lui cu aparatul digital şi o să ne facă fotografia trebuitoare. Fata are carnet de conducere. Are o bursă pentru masterat, ambiţionată de partenerul ei, care şi el are carnet, bursă de masterat etc.
Aflăm de la Gh. I. despre Pavel Perfil, la spital, cu metastază. IM îl laudă pentru prestaţia gazetărească de după ’89.
25 oct., miercuri. Mă trezesc la 5:30 şi corectez printarea. Pe la 7:30 ies pe faleză, să văd răsăritul, era şi IM; plimbare pînă înainte de masa de dimineaţă. Acolo le citesc Sonetul extrasezonier. Apoi plec spre nord, de data asta mai atent la stative de lemn pentru pietrele mării. Scriu şi Sonetul strepezit.
Cînd revin, IM, în chiloţi, pe plajă, cu căţeluşa Lady; îmi strigă că Gh.I. vrea să facă poze pietrelor. Le facem două poze în cameră şi două afară. Coborîm pe plajă şi facem cîteva poze. Ne citim unii altora ultimele poezele.

După amiază, somn bun, fiind cam obosit-înfrigurat. Cei doi susţin că şi Zaciu a fost cu oblonita instituţie; iar de B. nu mai încape vorbă...
Va urma  




Fotografii de vacanță: din Toscana, acasă!