sâmbătă, 11 iulie 2015

Scriitorul zilei, Radu Enescu, , n. 11 iulie 1925. - d. 22 iulie 1994
    
   
  
      
S-a născut la Satu Mare dar şi-a petrecut copilăria şi adolescenţa la Braşov, urmând şcoala primară, în limba germană, apoi liceau Andrei Şaguna, unde se pare că l-a avut profesor pe Emil Cioran. Se înscrie la Litere şi filosofie în Cluj şi face primul an la Sibiu, 1941, devenind cel mai tânăr membru al Cercului literar, din păcate scos din scena culturală imediat după instaurarea pro-bolşevicilor. La terminarea facultăţii, 1949, unde i-a avut profesori pe D.D. Roşca, Liviu Rusu şi Lucian Blaga, devine asistentul la catedra de filosofie al lui D.D.Roşca, acesta considerându-l cel mai bun student din întreaga sa carieră. Din motive de dosar "nesănătos" (nepot de protopop memorandist), este îndepărtat din cariera universitară, ceea ce l-a marcat pentru totdeauna, devenind un ins fricos, suspicios, imprevizibil. Totuşi, după nişte ani de profesorat la licee clujene, este adus redactor la Tribuna, 1957, apoi la Steaua, iar din 1965 chemat de Al. Andriţoiu  la nou înfiinţata revistă orădeană Familia (la 100 de ani de la apariţia ei sub direcţia lui Iosif Vulcan.) 
Persoană cu deosebire dificilă, cu salturi neaşteptate de la depresie la pusee alegre, de scăpărătoare ironie şi autoironie, R.E., împotriva tuturor previziunilor, a rămas redactor şef-adjunct la revista orădeană nu mai puţin de 20 de ani, practic până la pensionare. I-au fost de sprijin colegii de redacţie Ovidiu Cotruş şi Nicolae Balotă, din vechea formulă a Cercului literar. Familia şi-a asigurat astfel colaborarea redutabilă a unor Cornel Regman, I.D. Sârbu, Şt. Aug. Doinaş, Ioanichie Olteanu.
Cu numeroase şi penibile cedări în faţa presiunilor culturnicilor, a cenzurii inflexibile, "filosoful devine publicist cultural" (cu o formulare a orădeanului Ion Simuţ); a scris în presă fraze ditirambice în ocazii oficiale, imposibil de reprodus. Mai mult de-atât, şi-a mutilat propriile studii şi eseuri, la presiunile cenzurii, de exemplu ca să-i apară monografia despre Kafka, asta chiar în siajul terifiantelor teze din iunie 1971. Înarmat cu foarte temeinică cultură filosofică de sorginte germană, idealistă etc, a făcut mari gesturi de oportunitate, în alternanţă cu acte temerare de a-i publica pe scriitorii ocultaţi de regim. A luat premii ale Uniunii, a fost răsplătit cu o participare la sărbătorirea Kafka la Praga şi cu o bursă a americanilor; din care voiaj a rezultat volumul Intre două oceane, 1986. Impresii de călătorie, iar în fapt nişte eseuri pe teme culturale. 
Spre finalul lui 1989, a surprins pe toată lumea trimiţând la Uniunea scriitorilor dar şi la Europa liberă o scrisoare de protest, prompt difuzată la postul străin de radio.
După 1989 s-a desfăşurat în publicistică, la Gazeta de Vest, la Noua gazetă de Vest. Spre mirarea lui Ion Simuţ, eseistul nu s-a mai concentrat să-şi corijeze vechile volume mutilate, nici măcar monografia Franz Kafka. Publicistul Marin Chelu a iniţiat editarea operei acestui autor de înalt calibru, trăind oprimat, sub protivnice vremi...

Opera literară: Franz Kafka, monografie, 1968; Critică şi valoare, eseuri, 1973; Ab urbe condita, eseuri, 1985; Între două oceane, 1986;Despre arhitectură, 2003; Orizonturi speculative, 2004; Orizonturi literare, vol.I, 2005.
Citeşte mai mult:http://ro.wikipedia.org/wiki/Radu_Enescu
 http://alexandruseres.com/revista-familia/radu-enescu-1925-1994
Ion Simuţ: Eseul corupt, în România literară, nr. 44/2004, rubrica Istorie literară 
Loredana Ionaş: Radu Enescu, 15 ani de eternitate, în ziarul Crişana, ediţia din 24 iulie 2009 
Ziarul Bihoreanul, ediţia din 23 iulie 2009: Comemorare Radu Enescu  


Alţi scriitori:
Ienăchiţă Văcărescu, m. 1797
Al. Ivasiuc, n. 1933
Radu F. Alexandru, n. 1943



Poezia zilei
Ion Lazu - O pagină de Jurnal, 2006

17 oct., continuare: Încă o dată îmi dau seama că fiecare om este tentat să-şi construiască în faţa semenilor o imagine favorabilă, dar nu oricum, ci stilizând-o în felul propriu, ca pe o altă operă de ficţiune. Ciudat, nu? Gh.I. acreditează ideea că respecta cu stricteţe programul la revistă; apoi vine IM la revista respectivă, consideră că el a fost conştiincios, ce-i drept nu scria la birou ci acasă, dar era totdeauna prezent, pe cînd amicul Gh.I. imediat pleca, lăsînd vorbă că s-a dus la bibliotecă.
La prînz le ofer şi le citesc sonetele cu dedicaţie: La Cazemată lui IM şi Stainless Steel lui Gh.I.. Nu par entuziasmaţi, ci poate puţin invidioşi. Sus, IM reciteşte de mai multe ori sonetul dedicat lui, și, ce nu mă surprinde e faptul că intonează în stilul emfatic al lui Călinescu.
Gh.I. promite să-l pună printre manuscrisele cu autograf. De dimineaţă, amintindu-mi plăcerea și convingerea cu care cântă cei doi convivi, îi propusesem în glumă lui Gh.I. să facem un cor pe trei voci şi să devenim celebri.
Le spuneam: Dlor, Cezar Baltag, un mare poet, dar a avut el notorietate? Numai Păunescu. Un monstru, o fiară, inepuizabil ca gesticulaţie şi cu un apetit colosal pentru exhibare. Cu efecte mult mai mici, alt cenaclist, Lucian Avramescu, nu era rău poet, dar aşa stau lucrurile la noi, mai multă glorie nu puteai obţine pe-atunci, vorba lui Aurel Dragoș Munteanu: dacă unul dintre noi își adjudecă o parte mai mare de notorietate, nouă ne rămâne de împărțit restul care a mai rămas. Iar acum, zic, nici nu se mai pune problema gloriei. Toate astea cu adresă directă lui IM.
La 22:00 vedem meciul cu Real, un jenant 1:4, semn că nu putem mai mult, e un prag greu de trecut, patriotismul nu ţine loc de tehnică în fotbal. Portarul Carlos, un dezastru.

18 oct., ora 7:30. Foarte frig, nori fotogenici spre Răsărit. Va fi o nouă zi senină.
Lecţia Mării. Marea, iscusită sită.
Înaintea de masa de seară, o oră pe faleză şi printre vile cu IM. Vorbeşte absolut tot timpul, reluînd la nesfîrşit aceleaşi teme: că nu bea ca alţii din plăcare ci din blestem, că nu simte nici un rău fizic, greaţă, vomă, dureri stomacale, ci un mare rău psihic. (Mă gândeam la ghinionul lui: cum să devii bețiv dacă ți se face rău după două pahare de băutură, ca mie?) Că politica şi fotbalul de azi îl îmbolnăvesc; că Băsescu nu trebuia să-şi distrugă dosarul, ci să se prezinte în faţa alegătorilor şi să spună: Ăsta sunt, dacă mă vreţi, votaţi-mă! Că nu trebuie să se mai ia după Gh.I., care îl trage la băutură. Că azi i-a fost din nou foarte rău, cînd au mers cu maşina lui Vasile la Mangalia, dar nu i-a mai spus lui Gh.I.; că el poate să scrie Marş din poezie, iar eu dacă mă supăr înseamnă că nu am umor.
 Va urma



Fotografii de vacanță, Toscana, iunie 2015






Adăugaţi o legendă



Adăugaţi o legendă