joi, 9 iulie 2015

Scriitorul zilei, 9  iulie: Tatiana Nicolescu, n. 9 iulie 1923
      
            
Dintr-o familie de fugari din faţa sovietizării în Ucraina (tatăl Nicolae Golim), s-a născut la Chişinău, a absolvit liceul "Regina Maria" din Bucureşti, apoi şi-a luat licenţa în Filologie şi în Drept, 1945, iar cea în filologie rusă în 1947. A făcut carieră universitară la catedra de limbi slave. Din 1960 este redactor la Revista Secolul XX. Şi-a luat doctoratul în 1962 cu tema Lev Tolstoi şi literatura română, iar în 1971 a obţinut docenţa. A predat limba română la Universitatea din Moscova. Comparatistă, a pus circulaţia şi influenţa literaturii ruse asupra marilor prozatori români în legătură cu contextul social-cultural şi politic al vremii; a tradus din literatura rusă şi a prefaţat nenumărate alte traduceri din rusă. A tradus în română o istorie a literaturii ruse. Autorii de care i-a studiat în mod special: Puşkin, Gogol, Tolstoi, Ivan Bunin, Vasili Belâi, cărora le-a închinat monografii. A editat antologii de literatură rusă şi sovietică. Coautoare la Dicţinarul Rus-român. L-a tradus pe Turgheniev, Bulgakov, pe Viktor Astafiev, Leonid Andreev, Ilya Ehremburg, V.A.Kaverin, Leonid Leonov, Galina Serebreacova, K.L. Derjavin, L.V. Nikulin, Vl. Piskunov etc.
Memorialistică: Pe scara timpului, 1972.
Soţia profesorului universitar, critic şi istoric literar G. C. Nicolescu. În prezent locuieşte în Italia, la Milano.

Opera literară:   Opera lui Gogol în România,1959; L.N. Tolstoi şi literatura română, 1963; Prozatori sovietici contemporani, Bucureşti, 1968; Ivan Bunin, Bucureşti, 1971; Pe scara timpului..., Bucureşti, 1972; A.S. Puşkin, Bucureşti, 1978; La hotar de veacuri (în colaborare cu Vladimir Piskunov), Cluj Napoca, 1981; Leonid Andreev (în colaborare cu Ana Maria Brezuleanu şi N. Vucolov), Bucureşti, 1983.

Citeşte mai mult: http://ro.wikipedia.org/wiki/Tatiana_Nicolescu
 http://www.crispedia.ro/Tatiana_Nicolescu


Poezia zilei,  Elisabeta Isanos, n. 8 iulie 1941
Imagini pentru elisabeta isanos imagini

Balanţa

Simt tremurarea mãrii de departe,
cu greul ei pe tas mã cântãreşte,
ca sã mã urce-n cer, în zãri descreşte,
scãzând sub mal ca apa Mãrii Moarte.

Uitându-şi urma-n aerul golit,
adânc din înãlţimi se va lãsa,
când eu apãs ca plumbul, urcã ea,
îşi scoalã-n zare muntele lichid.

Ce-am sã mã fac dacã disearã plouã
şi cad pe tasul meu darale mici?
Ne-apucã ameţeala pe-amândouã,
leşinã marea-n zãri, şi eu aici.


Sensuri 

Reintrã lacrimile pe canale,
se-ncuibã viermii în rotund de mere,
sub nave se scufundã marea moale,
pãmântul se taseazã sub tãcere.

Elanul spre adânc începi sã-l simţi
când se sfârşesc poveştile-n poveste,
cum se dãrâmã un fişic de-arginţi,
ai vrea sã vezi ce zace sub ce este.

Dar în oglinzi, adânc şi-nalt se-ncurcã,
atenţi copacii când în lac se vãd,
se bucurã când e de fapt prãpãd,
coroanele-n cãdere parcã urcã.

Pãmântul naşte munţi, şi valuri marea,
din viermi ies fluturi, crinii sar din cepe,
comori renasc... Uitându-şi brusc urmarea,
povestea rãsuflatã-abia începe.


Carcasa

Când scriu fãrã mâini, înnegrindu-mã-n gând,
mai ţterg, mai bifez ori mai schimb câte-o frazã,
şi stau nemişcatã -n adânc alergând,
din gros încleiatã-ntr-o fostã amiazã.

Sã nu mã treziţi, cãci poeme se rup,
sincope au loc şi blocãri de artere,
fluidele calde stau fãrã putere,
şi cheagul de vers nu mai curge prin trup.

Pe dos decât alţii mã faceţi sã mor
când frânele faptei mai frâng câte-un vers:
aceea pe care-o-ndemnaţi uneori
e fixul vehicul al frazei în mers.

De sute de pene-am zãcut pânã-acum,
cândva o sã vinã o ultimã oarã,
silitã voi fi şi împinsã la drum:
carcasã din care poeme coboarã.


Viile arse
În ţara cu viile arse,
toţi umblã cu gurile
negre de struguri.
În ţara cu limbile smulse,
toţi umblã
cu cântec în gât,
cântã de frunzele verzi,
în ţara
fãrã nici o pãdure.
Publicul bate
din palmele dure.
Cerul nu spune nimic,
ninge şi-atât. 



Te culci om liber

Te culci om liberşsi te scoli legat,
Ai adormit într-un minut de pace,
şi-n timpul nopţii, iar rãzboi se face,
şi te trezeşti de osti înconjurat.

Te culci sperând în zorile opace,
şi te trezeşti la ziuã disperat,
Adormi pe-obraz de altul mângâiat,
şi singur eşti când pulsul nopţii tace.

Om tânãr te-ai culcat, te scoli bãtrân,
Te scoli cãrunt, când te-ai culcat valid,
Te culci – gând slobod, te trezeşti în ham...

Eu, din ce-am fost sã fiu, cu ce rãmân?
Ştiu cã mai bine nu mã mai trezeam,
şi totuşi ochii singuri se deschid.


            
Alţi scriitori:
Al. Graur, n. 1900; m. 1988
Damian Stănoiu, n. 3 aprilie 1893 - d. 1956
Călin Gruia, m. 1989




Ion Lazu - O pagină de Jurnal, 2006

16 oct., continuare: Mamele celor doi poeţi, ambele Marii, s-au cunoscut, s-au plăcut. Femei simple, însă inimoase, devotate fiilor cu stea în frunte. IM despre sine: Fără falsă modestie, cum şi precizez, abia cu cele două ediţii de autor de la Vinea am realizat faptul că sunt un poet puternic, pentru că toate cărţile lui precedente au fost neîmplinite, precum o masă fără un picior, de ajunsese Mircea Ciobanu să-i spună: Dle, lasă-mă să-ţi fac eu o carte. (Din care exprimare eu deduc că IM nu are o autoexigenţă sigură, dă la tipar şi lucruri neîmplinite...).
Aseară povesteşte din nou despre marea lui iubire, Carla, pe care nu a mai vrut apoi să o vadă şi să fie văzut. (Probabil descurajat de propria înfăţişare, cu trecerea tinereții.) Se întreabă cu spaimă dacă nu cumva vreuna dintre fetele Clarei o fi a lui? Noi: Şi ce-ar fi rău în asta?!
Totuşi, impresia mea este că în Carla stilul este cam nărăvaş, sictirist, cu o vervă adesea factice, care reduce impactul la lectură.
6:25. Ies pe balcon, plouă. Îi cam venise rîndul. IM se plînge că nu doarme aproape deloc noaptea. Gh. I şi el nu prea doarme. Eu însumi, o noutate, mă trezesc pe la 4:00-4:30 şi nu readorm decît după vreo două ore. Cufundându-mă în somnul cel mare dinspre ziuă. Tot aşa şi în astă dimineaţă.
IM, parcă temător că mi-aş putea face o părere prea bună despre Gh.I., mi-l foarfecă, în aparte-uri: cultivă relaţii, îşi urmăreşte interesele, a tras sfori ca să fie ales în Consiliul Uniunii etc. Că a fost în comitetul de partid al USR şi în cel al Tribunei României, unde purta acele discuţii individuale foarte aspre cu membrii. Mi-l toacă mereu, cum prinde ocazia. Desigur, mă toacă şi pe mine, când sunt doar ei doi, dar nu mă inpacientez, asta-i e firea, nu se poate stăpîni... Nu ştiu dacă el sau celălalt povestise cu haz scena cu G.Călinescu la masă cu încă doi confraţi. Se întinseseră la vorbă și din când în când vreunul dintre convivi se ducea la budă. La un moment dat le spune, cu toată sinceritatea: Eu nu plec, pentru că în lipsa mea voi o să mă bîrfiţi.
Scurtă plimbare cu IM înainte de masa de dimineaţă. După aceea, în trei pe faleză, pînă spre insula lui C. Şi înapoi spre Panoramic, însoţiţi de cîinele Ţiganul. După ploaie, plafon de nori subţiri, un soare ce „se prevede” şi nici un pic de briză pe litoral. Cei doi îl înjură rău pe şeful lor B. şi împreună îl lăudăm pe Grişa Gherghei pentru poezie şi încă mai mult pentru Boemi... Dar vine scena cu poetul gălăţean Valeriu Gorunescu, cu care se afla în rîcă locală şi pe care îl pîndeşte la ieşirea din sală, aruncîndu-i un pahar de vin roşu pe costumul alb de vară. Gest abominabil...
La masa de prînz, discuţie despre felul cum au primit vertea morţii mamelor lui I şi M; în context, le descriu scena cu moartea mamei, ora 8:12 minute... Mama lui M şi-a îndepărtat fiicele. Mamiţica lui I. a sărit din pat, încordată şi a cerut să fie dusă la casa ei.
Imediat după masă, fac un drum la poştă şi iau două ilustrate cu Olimp; scriu terţinele pentru Adriana Stoica ş le citesc celor doi, idem Gh.I.
La masa de seară, pentru că IM se plînge de frig, le povestesc cum mă chinuiam eu pe teren, unde ne obligau să stăm pînă spre 15 noiembrie, culcîndu-mă îmbrăcat şi tremurînd vreo două ore, pînă să mă încălzesc un pic, cu toate preşurile din cameră puse pe mine... Gh.I. îmi dă textul citit, vrea să reintroduc episodul plecării de la Cioburciu şi să scot toată pagina cu lenea oltenilor. Vrea o viziune festivistă asupra românilor?
  
17 oct., ora 3:15
Ca Opera să mi-o edific
Cu-o bursă m-au trimis la Mare.
De-ar fi ştiut cît sunt de... mare,

Mă trimiteau chiar la Pacific!

Va urma



Fotografii de vacanță, iunie, 2015: Siena, Domul...