vineri, 17 iulie 2015

Scriitorul zilei: August Treboniu Laurian, 17 iulie: August Treboniu Laurian, n. 17 iulie 1810 - d. 25 februarie 1881
Filolog, istoric, publicist, om politic, unul dintre conducătorii Revoluţiei de la 1848; de fel din satul Fofeldea, comuna Nocrich, jud. Sibiu, fiu al unui preot greco-catolic, Pavel Trifan; a avut un frate mai mare care a devenit preot în comuna natală. În spirit latinist, din Augustin Trifan a devenit August Treboniu Laurian. La Sibiu şi-a făcut studiile secundare-liceale, urmând apoi Filologia la Cluj, 1831-1835. Va merge pentru studii de fizică, matematică şi astronomie la Universitatea din Viena, apoi la Gottingen. Şi-a susţinut doctoratul la Hanovra. Cunoştea patru limbi străine: latina, germana, franceza şi maghiara. A revenit ca profesor de filosofie şi latină la liceul Sf. Sava din Bucureşti 1842-1848, unde l-a cunoscut pe Nicolae Bălcescu. Au editat împreună prima revistă de istorie Magazin istoric pentru Dacia, militând pentru continuitatea şi unitatea românilor din Transilvania, Moldova şi Ţara Românească. Afiliat la societatea secretă Frăţia, din 1843. La îndemnul lui N. Bălcescu s-a întors în Transilvania şi a organizat Revoluţia de la 1848. Arestat de autorităţi, a fost eliberat la presiunea maselor. A mers la Viena într-o delegaţie care să susţină în faţa împăratului Franz Ioseph doleanţele românilor. Chemat în 1852 de principele Grigore Ghika, a organizat învăţământul general în Moldova, a introdus limba latină ca disciplină obligatorie, a editat un manual de istorie a românilor în 3 volume. În 1858 a militat pentru Unirea Principatelor; în 1860 este numit efor al şcoalelor. În 1861 este unul dintre fondatorii societăţii ardelene ASTRA, devenindu-i preşedinte. În 1864 devine primul decan al facultăţii de litere din Bucureşti, menţinându-se în funcţie vreme de 18 ani. A fost unul dintre fondatorii în 1867 ai Societăţii Academice Române, devenită Academia Română, căreia i-a fost de la înfiinţare secretar general, iar între 1870-1876 preşedinte. A editat între 1871-1876 Dicţionarul limbii române, o lucrare de mari proporţii, însă pornită de la ideea greşită că limba română fiind de provenienţă latină, toate cuvintele străine sau de origine îndoielnică trebuiesc eliminate din limbă, păstrându-i-se în acest fel puritatea. A rezultat un lexic artificial, o limbă inutilizabilă în vorbirea obişnuită. În 1876 devine director al Bibliotecii Centrale Universitare. Este înmormântat la Cimitirul Bellu. Un monument în Bucureşti, unul la Sibiu; colegii şi licee care-i poartă numele. Premii cu numele său. Emisiuni de timbre, de monedă comemorativă, la bicentenarul naşterii, din 2010.

Citeşte mai mult: http://ro.wikipedia.org/wiki/August_Treboniu_Laurian
http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/August_Treboniu_Laurian



Poezia zilei: George Almosnino (n. 17 iulie 1936)

Schimb

nopțile mele s-au făcut
scoici obosite de apă

poți sa te închini depărtării
unui zero de cretă
sau unui calapod
pe care se trag
toate sufletele

ştiu un joc liniştit
cu copii adormiți
lânga guri de tun

știu un joc vechi
în care se înlocuiesc doar mâinile

cineva îmi dăruie o piatră
cerând în schimb brațul meu drept
 

(preluare de pe internet)


Alţi scriitori:
Daniel Dimitriu, n. 1945



Ion Lazu - O pagină de Jurnal, 2006
22 oct., continuare: La întoarcere spre vila noastră, ne luăm cu altele, sau nu i se pare interesant să-mi continuie povestea începuturilor lui literare şi de viaţă. Îi spun toate astea lui IM pe plajă, unele aspecte nu le cunoştea, altele da. Zice: Scrie romanul lui Istrate. Eu: Dle, eu n-am timp să le scriu pe-ale mele... Să şi-l scrie singur, dacă i se pare că merită. Despre textul nostru, zice: E cel mai bun text pe care l-am scris pînă acum; dar nu vrea să căşunăm pe Gh.I., care are şi el de lucru, să ni-l ia la purecat. Ce facem acum cu cartea noastră? Azi noapte n-a dormit din cauza ţînţarilor, nu e atent să închidă uşa dinspre coridor, nici geamul. Îmi citeşte cu încîntare două sonete. Se va odihni un pic şi se duce la biserică.
Noi trecem la treabă: eu citesc printarea Jurnalului, iar pe Gh.I. îl aud tuşind, dregîndu-şi glasul de pe balcon, unde a ieşit la lumină. Marea destul de calmă, nu chiar de tot, iar cerul acoperit, n-a dat soarele decît în zori. Chiar de-ar fi să plouă de mîine, tot am avut norocul a două săptămîni de vreme excelentă.
La masă, le spun celor doi, ceea ce lui IM îi mai spusesem: Nici un gram de alcool înainte de ora 12! La care Gh.I. tresare: Douăsprezece noaptea? Ne mărturisise: Dimineaţa, după ce întocmesc lista treburilor din ziua respectivă, mă cuprinde descurajarea, simt nevoia să mă euforizez un pic...
Ca şi mine, I. pare să fi fost un tătic foarte tandru; însă după ce i-au avut pe cei doi copii, soţii nu au mai dormit în acelaşi pat, nici măcar în aceeaşi cameră, el dormind sus. IM spune şi el: A fost o perioadă pînă la 11 ani, cînd Irina, pe care a avut-o la 44 de ani – unii îl descurajau, mai ales vecina lor Geta D., ce-ţi trebuie dumitale copii?!, - însă cel care l-a încurajat foarte mult a fost Mircea S., care de altfel l-a simpatizat fără echivoc, spunîndu-i: La 50 de ani ai să te trezeşti cu o domnişoară alături de dta. Deci, zice IM, la naşterea Irinei a simţit o schimbare esenţială în viaţa sa, dintr-un om egoist a devenit generos şi chiar mămos, a fost o lungă perioadă cînd Irina era foarte ataşată de tatăl ei, aşa încît la grădiniţă, orice o întreba educatoarea, o femeie providenţială, Irina răspundea invariabil: tata mi le-a făcut! De altfel fata îi seamănă foarte mult, toate cunoştinţele subliniau asta, spre ciuda soţiei; şi deodată, a trebuit să fie domnişoară de onoare la o nuntă, la îndemnul cumnatului, IM s-a opus, Irina deja acceptase situaţia, dar a venit acel ins şi a luat-o de lîngă  tatăl ei – este momentul nefericit din care fata şi-a schimbat complet atitudinea, s-a îndepărtat iremediabil de tatăl ei iubitor, ca într-un blestem. Acum trăieşte cu acel braşovean, altfel băiat de treabă şi ambiţios, ambiţionînd-o şi pe ea. Iar fata lui Costache Prut, şi mai rău, traieşte cu un tailandez. La care Gh.I. spune că măcar IM îşi cunoaşte socrii, dar fata lui trăieşte cu un băiat, iar el nici nu-şi cunoaşte cuscrii. Foarte afectaţi, amîndoi aceşti taţi de fete. Măcar al meu e băiat, zic, cu un fel de uşurare, căci le înţeleg prea bine obida.
Le zic: Am ajuns cu recitirea Jurnalului meu la momentul cînd Andrei avea 5 luni şi e de mirare cu ce emoţii retrăiesc acele momente, reacţia mea e surprinzătoare. Gh.I. spune că şi el a ajuns cu recitirea Jurnalului său cam în acelaşi punct.

 Va urma




Fotografii de vacanță - Siena, Toscana, iunie 2015...