Scriitorul zilei: August Treboniu Laurian, 17 iulie: August Treboniu Laurian, n. 17 iulie 1810 - d. 25 februarie 1881
Poezia zilei: George Almosnino (n. 17 iulie 1936)
Schimb
nopțile mele s-au făcut
scoici obosite de apă
poți sa te închini depărtării
unui zero de cretă
sau unui calapod
pe care se trag
toate sufletele
ştiu un joc liniştit
cu copii adormiți
lânga guri de tun
știu un joc vechi
în care se înlocuiesc doar mâinile
cineva îmi dăruie o piatră
cerând în schimb brațul meu drept
(preluare de pe internet)
Fotografii de vacanță - Siena, Toscana, iunie 2015...
Filolog, istoric, publicist, om politic,
unul dintre conducătorii Revoluţiei de la 1848; de fel din satul Fofeldea,
comuna Nocrich, jud. Sibiu, fiu al unui preot greco-catolic, Pavel Trifan; a
avut un frate mai mare care a devenit preot în comuna natală. În spirit latinist,
din Augustin Trifan a devenit August Treboniu Laurian. La Sibiu şi-a făcut
studiile secundare-liceale, urmând apoi Filologia la Cluj, 1831-1835. Va merge
pentru studii de fizică, matematică şi astronomie la Universitatea din Viena,
apoi la Gottingen. Şi-a susţinut doctoratul la Hanovra. Cunoştea patru limbi
străine: latina, germana, franceza şi maghiara. A revenit ca profesor de
filosofie şi latină la liceul Sf. Sava din Bucureşti 1842-1848, unde l-a
cunoscut pe Nicolae Bălcescu. Au editat împreună prima revistă de istorie Magazin istoric pentru Dacia, militând
pentru continuitatea şi unitatea românilor din Transilvania, Moldova şi Ţara
Românească. Afiliat la societatea secretă Frăţia, din 1843. La îndemnul lui N.
Bălcescu s-a întors în Transilvania şi a organizat Revoluţia de la 1848.
Arestat de autorităţi, a fost eliberat la presiunea maselor. A mers la Viena
într-o delegaţie care să susţină în faţa împăratului Franz Ioseph doleanţele
românilor. Chemat în 1852 de principele Grigore Ghika, a organizat învăţământul
general în Moldova, a introdus limba latină ca disciplină obligatorie, a editat
un manual de istorie a românilor în 3 volume. În 1858 a militat pentru Unirea
Principatelor; în 1860 este numit efor al şcoalelor. În 1861 este unul dintre
fondatorii societăţii ardelene ASTRA, devenindu-i preşedinte. În 1864 devine
primul decan al facultăţii de litere din Bucureşti, menţinându-se în funcţie
vreme de 18 ani. A fost unul dintre fondatorii în 1867 ai Societăţii Academice
Române, devenită Academia Română, căreia i-a fost de la înfiinţare secretar
general, iar între 1870-1876 preşedinte. A editat între 1871-1876 Dicţionarul limbii române, o
lucrare de mari proporţii, însă pornită de la ideea greşită că limba română
fiind de provenienţă latină, toate cuvintele străine sau de origine îndoielnică
trebuiesc eliminate din limbă, păstrându-i-se în acest fel puritatea. A
rezultat un lexic artificial, o limbă inutilizabilă în vorbirea obişnuită. În
1876 devine director al Bibliotecii Centrale Universitare. Este înmormântat la
Cimitirul Bellu. Un monument în Bucureşti, unul la Sibiu; colegii şi licee
care-i poartă numele. Premii cu numele său. Emisiuni de timbre, de monedă
comemorativă, la bicentenarul naşterii, din 2010.
Citeşte mai mult: http://ro.wikipedia.org/wiki/August_Treboniu_Laurian
http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/August_Treboniu_Laurian
Schimb
nopțile mele s-au făcut
scoici obosite de apă
poți sa te închini depărtării
unui zero de cretă
sau unui calapod
pe care se trag
toate sufletele
ştiu un joc liniştit
cu copii adormiți
lânga guri de tun
știu un joc vechi
în care se înlocuiesc doar mâinile
cineva îmi dăruie o piatră
cerând în schimb brațul meu drept
(preluare de pe internet)
Alţi scriitori:
Daniel Dimitriu, n. 1945
Ion Lazu - O pagină de Jurnal, 2006
22 oct., continuare: La întoarcere spre vila noastră, ne luăm cu altele,
sau nu i se pare interesant să-mi continuie povestea începuturilor lui literare
şi de viaţă. Îi spun toate astea lui IM pe plajă, unele aspecte nu le cunoştea,
altele da. Zice: Scrie romanul lui Istrate. Eu: Dle, eu n-am timp să le scriu
pe-ale mele... Să şi-l scrie singur, dacă i se pare că merită. Despre textul
nostru, zice: E cel mai bun text pe care l-am scris pînă acum; dar nu vrea să
căşunăm pe Gh.I., care are şi el de lucru, să ni-l ia la purecat. Ce facem acum
cu cartea noastră? Azi noapte n-a dormit din cauza ţînţarilor, nu e atent să
închidă uşa dinspre coridor, nici geamul. Îmi citeşte cu încîntare două sonete.
Se va odihni un pic şi se duce la biserică.
Noi trecem la treabă: eu citesc printarea Jurnalului,
iar pe Gh.I. îl aud tuşind, dregîndu-şi glasul de pe balcon, unde a ieşit la
lumină. Marea destul de calmă, nu chiar de tot, iar cerul acoperit, n-a dat
soarele decît în zori. Chiar de-ar fi să plouă de mîine, tot am avut norocul a
două săptămîni de vreme excelentă.
La masă, le spun celor doi, ceea ce lui IM îi mai
spusesem: Nici un gram de alcool înainte de ora 12! La care Gh.I. tresare:
Douăsprezece noaptea? Ne mărturisise: Dimineaţa, după ce întocmesc lista treburilor
din ziua respectivă, mă cuprinde descurajarea, simt nevoia să mă euforizez un
pic...
Ca şi mine, I. pare să fi fost un tătic foarte tandru;
însă după ce i-au avut pe cei doi copii, soţii nu au mai dormit în acelaşi pat,
nici măcar în aceeaşi cameră, el dormind sus. IM spune şi el: A fost o perioadă
pînă la 11 ani, cînd Irina, pe care a avut-o la 44 de ani – unii îl descurajau,
mai ales vecina lor Geta D., ce-ţi trebuie dumitale copii?!, - însă cel care
l-a încurajat foarte mult a fost Mircea S., care de altfel l-a simpatizat fără
echivoc, spunîndu-i: La 50 de ani ai să te trezeşti cu o domnişoară alături de
dta. Deci, zice IM, la naşterea Irinei a simţit o schimbare esenţială în viaţa
sa, dintr-un om egoist a devenit generos şi chiar mămos, a fost o lungă
perioadă cînd Irina era foarte ataşată de tatăl ei, aşa încît la grădiniţă,
orice o întreba educatoarea, o femeie providenţială, Irina răspundea
invariabil: tata mi le-a făcut! De altfel fata îi seamănă foarte mult, toate
cunoştinţele subliniau asta, spre ciuda soţiei; şi deodată, a trebuit să fie
domnişoară de onoare la o nuntă, la îndemnul cumnatului, IM s-a opus, Irina
deja acceptase situaţia, dar a venit acel ins şi a luat-o de lîngă tatăl ei – este momentul nefericit din care
fata şi-a schimbat complet atitudinea, s-a îndepărtat iremediabil de tatăl ei
iubitor, ca într-un blestem. Acum trăieşte cu acel braşovean, altfel băiat de
treabă şi ambiţios, ambiţionînd-o şi pe ea. Iar fata lui Costache Prut, şi mai
rău, traieşte cu un tailandez. La care Gh.I. spune că măcar IM îşi cunoaşte
socrii, dar fata lui trăieşte cu un băiat, iar el nici nu-şi cunoaşte cuscrii.
Foarte afectaţi, amîndoi aceşti taţi de fete. Măcar al meu e băiat, zic, cu un
fel de uşurare, căci le înţeleg prea bine obida.
Le zic: Am ajuns cu recitirea Jurnalului meu la
momentul cînd Andrei avea 5 luni şi e de mirare cu ce emoţii retrăiesc acele
momente, reacţia mea e surprinzătoare. Gh.I. spune că şi el a ajuns cu
recitirea Jurnalului său cam în acelaşi punct.
Va urma
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu