Scriitorul zilei: Nicolae Davidescu, n. 1 nov. 1887 - d. 12 iunie 1954
Ion Lazu - O pagină de jurnal 2003
Fotografii... cărțile prietenilor mei: Ștefan Dimitriu, Nicolae Rotaru, Florentin Popescu.
Al doilea dintre cei patru copii ai unui
inginer constructor, schimbându-şi domiciliul în funcţie de lucrările sale,
viitorul scriitor şi publicist a făcut o parte din gimnaziu la Tache
Protopopescu din Slatina, mutat din cauza rezultatelor slabe la o altă
şcoală din Bucureşti, unde fiind coleg cu Al.T. Stamatiad, este dus la Cenaclul
Sburătorul, apoi şi la revista lui
Ovid Densusianu. A debutat cu poezii, înainte de bacalaureat, în Viaţa nouă, a făcut stagiul
militar, s-a înscris la Litere în Bucureşti, fără să-şi definitiveze studiile.
S-a raliat Grupului nostru, în preajma lui Ion Minulescu. Colaborări intense la
reviste, în perioada 1910-1916.
În 1910 i-a apărut primul volum de poezii,
La fântâna Castaliei, cu poeme în
stil parnasian, impecabil cizelate stilistic. O piesă Iov, 1911, publică traduceri din marii poeţi francezi moderni
Mallarme, Baudelaire, din Villier de Lisle-Adam, Theophil Gautier, dar şi din
Oscar Wilde, 1916. Tot acum îi apare al doilea volum de poeme, Inscripţii, pe care îl va reedita, cu
completări, în 1922. Poeme în ton simbolist, visul şi resemnarea, toamna
provincială, punând accente uneori stranii. Va face frontul din primul război,
luat prizonier la Turtucaia, a pătimit aproape doi ani de lagăr în Bulgaria,
ceea ce ne aminteşte de cazul mai cunoscut al lui G. Topârceanu, cu Stara
Planina. Revenind, va fi redactor la Steagul,
va colabora la revistele vremii. Îi apar începînd cu 1924 două volume de
critică literară, în fapt note critice, comentarii culturale, eseuri: Aspecte şi direcţii literare, de un
anumit eclactism, însă cu o prezentare exactă a literaturii noastre. A
scris şi nuvele, schiţe, romane. O monografie Ernest Renan, 1923; editează o
antologie Ştefan Petică. Obţine premiul S.S.R., este ales vicepreşedinte al
SSR. Polemizeată cu Barbu Fundoianu, apoi cu Eugen Lovinescu şi cu Garabet
Ibrăileanu, în legătură cu simbolismul din lirica română.
În 1927 începe publicrea unui întins poem,
în 6 cărţi, Cântecul Omului, despre
evoluţia umanităţii, oarecum o replică la Legenda
Secolelor de Victor Hugo. Combativ, se orientează spre naţionalism, publică
un studiu ce naşte vii controverse, despre I. L. Caragiale ca fiind cel din
urmă ocupant fanariot. Apoi despre Arghezi ca poet minor. Urmare,
poate, a unei idiosincrazii pentru abordările satirice. Pe aceeaşi linie
naţionalistă, scrie despre Primejdia iudaică, 1939. Este Director general al
teatrelor, în 1938-1939, concomitent secretar general la ministerul Cultelor.
Al Doilea război mondial îl surprinde ca redactor la Acţiunea. A editat o foarte pertinentă Antologie a poeziei române parnasiene, 1943. Imediat după Război,
mai apucă să publice două traduceri, în colaborare. Înlăturat din viaţa
publică, este arestat în 1948, condamnat la 5 ani detenţie pentru antisemitism.
Cu puţin înainte de terminarea pedepsei, moare în 1954 în închisoarea de la
Ocnele Mari-Vâlcea.
Abia în 1975 îi sunt republicate Aspecte şi direcţii..., iar în 1977 o
culegere de poezii.
Opera literară: La Fântâna Castaliei, Bucureşti, 1910; Iov, Bucureşti, 1911; Zâna
din fundul lacului, Bucureşti, 1912; Sfinxul, Bucureşti, 1915; Inscripţii, Bucureşti, 1916; ediţia Bucureşti, 1922; Aspecte şi direcţii literare, I-II, Bucureşti, 1921-1924; ediţie îngrijită şi prefaţă
de Margareta Feraru, Bucureşti, 1975; Ernest Renan, Bucureşti,
1923; Conservator & C-ia,
Bucureşti, 1924; Crima din Strada
Nopţii, Bucureşti, 1925; Cântecul
Omului, partea I: Iudeea, Craiova, 1927; Vioara mută, Bucureşti, 1928; Leagăn de cântece, Bucureşti, 1929; Fântâna cu chipuri, Bucureşti, 1933; Helada, Bucureşti, 1935; Roma,
Bucureşti, 1936; Evul Mediu,
Bucureşti, 1937; Naţionalismul în
presă, Bucureşti, 1938; Primejdia
iudaică, Bucureşti, 1939; Apocalips profan, Bucureşti, 1941; Renaşterea, Bucureşti, 1942; Ţara Românească, Bucureşti, 1944; Poezii. Teatru. Proză, ediţie îngrijită
de Margareta Feraru, prefaţă de Const. Ciopraga, Bucureşti, 1977; Fântâna cu chipuri, îngrijită şi prefaţă
de Cătălin Davidescu, Craiova, 1990. Antologii: Din poezia noastră parnasiană, Bucureşti, 1943. Traduceri:
Villiers de l'Isle Adam, Nuvele, Bucureşti, 1911, Vestitorul, Bucureşti,
1915; Theophile Gautier, Arria Marcella, Bucureşti, 1911; Oscar
Wilde, Parabole, Bucureşti, 1916; Anatole France, Domnişoara Roxana,
Bucureşti, 1925.
Poezia zilei, Nicolae Davidescu
Umbra camerelor
Sunt camere de-acelea ce sunt pline
De noi, şi-n care sufletele noastre
Se-mprăştie tăcute şi senine
Şi se deschid ca florile prin glastre
În mijlocul tăcerii lor depline.
În draperia mobilelor grele
De pulberea nostalgicelor vise,
Şi-n galbenul masivelor perdele
De-a pururea uşor întredeschise,
Ne risipim ca nişte vechi dantele.
De-aici, al nostru suflet, când se-adună
Se furişează pentru-ntâia oară
Prin draperii, discret, şi se-mpreună
În leneşele nopţi de primăvară
Cu strălucirea razelor de lună.
Apoi nimic; puţină poezie,
Închisă-n ritmuri de epitalame,
Se-mprăştie pe-a umbrei trândăvie
Şi caută ca, pe minore game,
Să prăfuiască tot ce-a fost să fie.
Sfârşit de toamnă
Oh, după ce, ieri, vântul acidulat de ger,
Umflându-se-n scheletul copacilor,
stătuse,
Din arbori frunze rare se desprindeau
stingher
Şi cu intermitenţa acceselor de tuse.
Apoi simţit-am gândul ascuns al toamnei
cum
Răsfrânge pretutindeni coloarea-i de
sulfină,
Iar cerul se făcuse un larg alcov de fum,
Greoi ca atmosfera murdară de uzină.
Pe uliţă, impresii adânci de doliu-mic
Treceau ca un nostalgic convoi
de-nmormântare,
Şi tainic, trecătorii, cu clătinări de
dric,
Păreau că duc povara tăcerii în spinare.
Prin cafenele, oameni, visând trecutul
mai,
Şedeau şi, sub asaltul de gânduri
nenţelese,
Cu ochii duşi în fundul paharului cu ceai,
Doreau tovărăşia vecinilor de mese.
În mintea lor bolnavă şi-n sufletul lor
ros
De moartea dureroasă a zilelor în noapte,
Şovăitoare, iarna, intră ca un miros
Subtil de pâine caldă şi de castane
coapte.
(Din volumul La fântâna Castaliei)
Alţi scriitori:
Constantin Stare, n. 1865
D. Almaş, n. 1908
Vasile Nicolescu, n. 1929
Mircea Muthu, n. 1944
Eugen Uricaru, n. 1945
Aron Cotruş, m. 1961
Mihai Drăgan, m. 1993
25 iulie.
Unii s-or întreba ce să le mai dai celor mai sus citaţi, pentru că deja au luat
totul, au ras tot ce se putea! Răspunsul simplu este: Ei vor lua totul şi mult
mai mult decît atît, fiind exact oamenii care nu se vor sătura niciodată de
bani, putere, faimă, onoruri. Dacă, să zicem, l-ar face pe Adr. P. preşedintele Academiei,
i s-ar părea prea mult? Nu, el e pe deplin convins că asta i se cuvine şi încă
de multă vreme - şi încă multe altele. Şi aşa mai departe. (Apoi citesc în Observatorul cultural un pamflet al lui
Vadim împotriva bardului de Bîrca, acesta inflamat de faptul că Păşunescu a
fost sărbătorit la scară naţională-Cotrocenică, pe cînd lui i se dă cu flit.
Două fiare, cum ar fi spus Nicolae Ioana…)
Dar să merg înapoi, cu rememorarea lunii ce a trecut și pe care n-am
consemnat-o în jurnal: Visi Ghencea din Slatina îmi dă un telefon, încîntat de
romanul meu, pe care “îl legumeşte” ca să nu-l termine prea repede. O să i-l
dea şi dnei Ionică Maria, interesată de literatură, dnei Romanciuc, etc,
eventual o să şi scrie despre Veneticii.
Asta mă face să-i citesc unica-i cărțulie, Paşaport pentru
olteni, cu unele sclipiri, cu unele scene şi subiecte bine văzute. Problema
e stilul, să nu rămînem la nivelul snoavei.
M-am văzut la el la birou cu ATD, deci la M.I. (acolo unde-i era locul, ca să o citez pe Sexagenara...) , îmi dă vreo cinci
cărţi de-ale sale, le citesc, îi dau telefon şi îi spun că m-a impresionat
poemul şi, din nou, Antimetafizica.
Din păcate nu-şi aminteşte că am fost pe vremuri la el în garsoniera din
Slatina şi mi-a dat să citesc primele lui poezii, notate pe nişte caiete
şcolare, cu bună impresie. Promite să citească romanul meu în septambrie, în
concediu. Mă văd pe stradă şi cu Valentin F. Mihăescu, nu a scris pentru că nu
a citit, acum e în mari tensiuni căci Ministerul Informaţiilor s-a desfiinţat.
Deci impresia mea despre apartenenţa lui (acoperită) se confirmă. Mai grav e că nu dau nici
un semn Grişa Gherghei, Ion Iovan, prietenii mei. Ce să te mai aştepţi la
necunoscuţii de la Oradea sau Suceava sau Piteşti… sau de la dioscurii Manolescu şi Simion! Dacă
mă gîndesc bine, mă supără mai mult faptul că, nescriindu-se despre cartea mea,
ea nici nu va fi citită de masa largă a cititorilor, cei care se lasă orientaţi
de critică. De mirare că prietenii din Calli, în aceste opt luni care au trecut
de la revederea noastră nu au dat nici un semn. M-aş fi aşteptat să citească Veneticii-1, eventual să-mi scrie…
Însă e clar că nu acesta e felul potrivit de a ţine
jurnalul pe linia de plutire, scriind pe sponci, din rememorări, căci multele idei şi sugestii ale zilei, acele
intuiţii care pot fi partea de originalitate a scriitoruluui, toate astea se
pierd. E drept, m-am ocupat de recitire şi regîndire pentru emisiunea radio,
unele idei sunt notate, dar… Poate ar trebui să le trenscriu aici.
Va urma
 |
| Adăugaţi o legendă |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu