sâmbătă, 1 noiembrie 2014

Scriitorul zilei: Nicolae Davidescu, n. 1 nov. 1887 - d. 12 iunie 1954

                 
Al doilea dintre cei patru copii ai unui inginer constructor, schimbându-şi domiciliul în funcţie de lucrările sale, viitorul scriitor şi publicist a făcut o parte din gimnaziu la Tache Protopopescu din Slatina, mutat  din cauza rezultatelor slabe la o altă şcoală din Bucureşti, unde fiind coleg cu Al.T. Stamatiad, este dus la Cenaclul Sburătorul, apoi şi la revista lui Ovid Densusianu. A debutat cu poezii, înainte de bacalaureat, în Viaţa nouă, a făcut  stagiul militar, s-a înscris la Litere în Bucureşti, fără să-şi definitiveze studiile. S-a raliat Grupului nostru, în preajma lui Ion Minulescu. Colaborări intense la reviste, în perioada 1910-1916.
În 1910 i-a apărut primul volum de poezii, La fântâna Castaliei, cu poeme în stil parnasian, impecabil cizelate stilistic. O piesă Iov, 1911, publică traduceri din marii poeţi francezi moderni Mallarme, Baudelaire, din Villier de Lisle-Adam, Theophil Gautier, dar şi din Oscar Wilde, 1916. Tot acum îi apare al doilea volum de poeme, Inscripţii, pe care îl va reedita, cu completări, în 1922. Poeme în ton simbolist, visul şi resemnarea, toamna provincială, punând accente uneori stranii. Va face frontul din primul război, luat prizonier la Turtucaia, a pătimit aproape doi ani de lagăr în Bulgaria, ceea ce ne aminteşte de cazul mai cunoscut al lui G. Topârceanu, cu Stara Planina. Revenind, va fi redactor la Steagul, va colabora la revistele vremii. Îi apar începînd cu 1924 două volume de critică literară, în fapt note critice, comentarii culturale, eseuri: Aspecte şi direcţii literare, de un anumit eclactism, însă cu o prezentare  exactă a literaturii noastre. A scris şi nuvele, schiţe, romane. O monografie Ernest Renan, 1923; editează o antologie Ştefan Petică. Obţine premiul S.S.R., este ales vicepreşedinte al SSR. Polemizeată cu Barbu Fundoianu, apoi cu Eugen Lovinescu şi cu Garabet Ibrăileanu, în legătură cu simbolismul din lirica română.
În 1927 începe publicrea unui întins poem, în 6 cărţi, Cântecul Omului, despre evoluţia umanităţii, oarecum o replică la Legenda Secolelor de Victor Hugo. Combativ, se orientează spre naţionalism, publică un studiu ce naşte vii controverse, despre I. L. Caragiale ca fiind cel din urmă ocupant fanariot.  Apoi despre Arghezi ca poet minor. Urmare, poate, a unei idiosincrazii pentru abordările satirice. Pe aceeaşi linie naţionalistă, scrie despre Primejdia iudaică, 1939. Este Director general al teatrelor, în 1938-1939, concomitent secretar general la ministerul Cultelor. Al Doilea război mondial îl surprinde ca redactor la Acţiunea. A editat o foarte pertinentă Antologie a poeziei române parnasiene, 1943. Imediat după Război, mai apucă să publice două traduceri, în colaborare. Înlăturat din viaţa publică, este arestat în 1948, condamnat la 5 ani detenţie pentru antisemitism. Cu puţin înainte de terminarea pedepsei, moare în 1954 în închisoarea de la Ocnele Mari-Vâlcea.
Abia în 1975 îi sunt republicate Aspecte şi direcţii..., iar în 1977 o culegere de poezii.

Opera literarăLa Fântâna Castaliei, Bucureşti, 1910;  Iov, Bucureşti, 1911;  Zâna din fundul lacului, Bucureşti, 1912;  Sfinxul, Bucureşti, 1915;  Inscripţii, Bucureşti, 1916; ediţia Bucureşti, 1922; Aspecte şi direcţii literare, I-II, Bucureşti, 1921-1924; ediţie îngrijită şi prefaţă de Margareta Feraru, Bucureşti, 1975;  Ernest Renan, Bucureşti, 1923;  Conservator & C-ia, Bucureşti, 1924; Crima din Strada Nopţii, Bucureşti, 1925;  Cântecul Omului, partea I: Iudeea, Craiova, 1927; Vioara mută, Bucureşti, 1928;  Leagăn de cântece, Bucureşti, 1929;  Fântâna cu chipuri, Bucureşti, 1933;  Helada, Bucureşti, 1935; Roma, Bucureşti, 1936;  Evul Mediu, Bucureşti, 1937;  Naţionalismul în presă, Bucureşti, 1938;  Primejdia iudaică, Bucureşti, 1939;  Apocalips profan, Bucureşti, 1941;  Renaşterea, Bucureşti, 1942; Ţara Românească, Bucureşti, 1944;  Poezii. Teatru. Proză, ediţie îngrijită de Margareta Feraru, prefaţă de Const. Ciopraga, Bucureşti, 1977;  Fântâna cu chipuri, îngrijită şi prefaţă de Cătălin Davidescu, Craiova, 1990. Antologii:  Din poezia noastră parnasiană, Bucureşti, 1943. Traduceri:  Villiers de l'Isle Adam, Nuvele, Bucureşti, 1911, Vestitorul, Bucureşti, 1915; Theophile Gautier, Arria Marcella, Bucureşti, 1911; Oscar Wilde, Parabole, Bucureşti, 1916;  Anatole France, Domnişoara Roxana, Bucureşti, 1925.



Poezia zilei, Nicolae Davidescu

Umbra camerelor

Sunt camere de-acelea ce sunt pline
De noi, şi-n care sufletele noastre
Se-mprăştie tăcute şi senine
Şi se deschid ca florile prin glastre
În mijlocul tăcerii lor depline.

În draperia mobilelor grele
De pulberea nostalgicelor vise,
Şi-n galbenul masivelor perdele
De-a pururea uşor întredeschise,
Ne risipim ca nişte vechi dantele.

De-aici, al nostru suflet, când se-adună
Se furişează pentru-ntâia oară
Prin draperii, discret, şi se-mpreună
În leneşele nopţi de primăvară
Cu strălucirea razelor de lună.

Apoi nimic; puţină poezie,
Închisă-n ritmuri de epitalame,
Se-mprăştie pe-a umbrei trândăvie
Şi caută ca, pe minore game,
Să prăfuiască tot ce-a fost să fie.



Sfârşit de toamnă

Oh, după ce, ieri, vântul acidulat de ger,
Umflându-se-n scheletul copacilor, stătuse,
Din arbori frunze rare se desprindeau stingher
Şi cu intermitenţa acceselor de tuse.

Apoi simţit-am gândul ascuns al toamnei cum
Răsfrânge pretutindeni coloarea-i de sulfină,
Iar cerul se făcuse un larg alcov de fum,
Greoi ca atmosfera murdară de uzină.

Pe uliţă, impresii adânci de doliu-mic
Treceau ca un nostalgic convoi de-nmormântare,
Şi tainic, trecătorii, cu clătinări de dric,
Păreau că duc povara tăcerii în spinare.
Prin cafenele, oameni, visând trecutul mai,

Şedeau şi, sub asaltul de gânduri nenţelese,
Cu ochii duşi în fundul paharului cu ceai,
Doreau tovărăşia vecinilor de mese.
În mintea lor bolnavă şi-n sufletul lor ros
De moartea dureroasă a zilelor în noapte,
Şovăitoare, iarna, intră ca un miros
Subtil de pâine caldă şi de castane coapte.

(Din volumul La fântâna Castaliei)


Alţi scriitori:
Constantin Stare, n. 1865
D. Almaş, n. 1908
Vasile Nicolescu, n. 1929
Mircea Muthu, n. 1944
Eugen Uricaru, n. 1945
Aron Cotruş, m. 1961
Mihai Drăgan, m. 1993


Ion Lazu - O pagină de jurnal 2003
25 iulie. Unii s-or întreba ce să le mai dai celor mai sus citaţi, pentru că deja au luat totul, au ras tot ce se putea! Răspunsul simplu este: Ei vor lua totul şi mult mai mult decît atît, fiind exact oamenii care nu se vor sătura niciodată de bani, putere, faimă, onoruri. Dacă, să zicem, l-ar face pe Adr. P. preşedintele Academiei, i s-ar părea prea mult? Nu, el e pe deplin convins că asta i se cuvine şi încă de multă vreme - şi încă multe altele. Şi aşa mai departe. (Apoi citesc în Observatorul cultural un pamflet al lui Vadim împotriva bardului de Bîrca, acesta inflamat de faptul că Păşunescu a fost sărbătorit la scară naţională-Cotrocenică, pe cînd lui i se dă cu flit. Două fiare, cum ar fi spus Nicolae Ioana…)
Dar să merg înapoi, cu rememorarea lunii ce a trecut și pe care n-am consemnat-o în jurnal: Visi Ghencea din Slatina îmi dă un telefon, încîntat de romanul meu, pe care “îl legumeşte” ca să nu-l termine prea repede. O să i-l dea şi dnei Ionică Maria, interesată de literatură, dnei Romanciuc, etc, eventual o să şi scrie despre Veneticii. Asta mă face să-i citesc unica-i cărțulie, Paşaport pentru olteni, cu unele sclipiri, cu unele scene şi subiecte bine văzute. Problema e stilul, să nu rămînem la nivelul snoavei. 
M-am văzut la el la birou cu ATD, deci la M.I. (acolo unde-i era locul, ca să o citez pe Sexagenara...) , îmi dă vreo cinci cărţi de-ale sale, le citesc, îi dau telefon şi îi spun că m-a impresionat poemul şi, din nou, Antimetafizica. Din păcate nu-şi aminteşte că am fost pe vremuri la el în garsoniera din Slatina şi mi-a dat să citesc primele lui poezii, notate pe nişte caiete şcolare, cu bună impresie. Promite să citească romanul meu în septambrie, în concediu. Mă văd pe stradă şi cu Valentin F. Mihăescu, nu a scris pentru că nu a citit, acum e în mari tensiuni căci Ministerul Informaţiilor s-a desfiinţat. Deci impresia mea despre apartenenţa lui (acoperită) se confirmă. Mai grav e că nu dau nici un semn Grişa Gherghei, Ion Iovan, prietenii mei. Ce să te mai aştepţi la necunoscuţii de la Oradea sau Suceava sau Piteşti…  sau de la dioscurii Manolescu şi Simion! Dacă mă gîndesc bine, mă supără mai mult faptul că, nescriindu-se despre cartea mea, ea nici nu va fi citită de masa largă a cititorilor, cei care se lasă orientaţi de critică. De mirare că prietenii din Calli, în aceste opt luni care au trecut de la revederea noastră nu au dat nici un semn. M-aş fi aşteptat să citească Veneticii-1, eventual să-mi scrie…
Însă e clar că nu acesta e felul potrivit de a ţine jurnalul pe linia de plutire, scriind pe sponci, din rememorări, căci multele idei şi sugestii ale zilei, acele intuiţii care pot fi partea de originalitate a scriitoruluui, toate astea se pierd. E drept, m-am ocupat de recitire şi regîndire pentru emisiunea radio, unele idei sunt notate, dar… Poate ar trebui să le trenscriu aici.

 Va urma



Fotografii... cărțile prietenilor mei: Ștefan Dimitriu, Nicolae Rotaru, Florentin Popescu.







Adăugaţi o legendă


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu