Scriitorul zilei, Ion Codru Drăgușanu n. 9 nov. 1818 - d. 26 oct. 1884

     

Făgărăşean din comuna Drăguş, fiu al unui Codrea, a făcut şcoala primară în satul natal, o şcoală grănicerească la Viştea de Jos, probabil şi gimnaziul la Braşov. Oricum, prin străduinţe de autodidact a reuşit să-şi însuşească nu mai puţin de opt limbi străine: maghiara, latina, neogreaca, germana, franceza, italiana, engleza, rusa. Luat la armată într-un regiment de grăniceri, 1835, dezertează, trece munţii în Ţara românească. Inteligent, arătos, cu carismă, va începe ca ţârcovnic, va continua copist la Târgovişte, preceptor de limbă germană şi, o dată ajuns la Bucureşti, va răzbi în anturajul domnitorului Alexandru D. Ghica; acesta, plănuind o călătorie în Apus, îl va lua pe I.C.D. în suita sa. Viitorul peregrin vede pentru prima oară, în 1836, Viena, Milano, Roma. O a doua călătorie va fi cea din vara lui 1840 pînă în primăvara 1841, cu care ocazie revede Austria, Germania, ajungând la Londra şi la Paris. Prins de pasiunea călătoriilor, va ajunge în septembrie 1842 la Sankt-Petersburg; dându-se drept maghiar poliglot, ceea şi era de fapt, va deveni secretarul particular al unui prinţ rus. Cu acesta face o nouă călătorie în ţările apusene, revăzând Parisul.

Era cea de a cincea călătorie europeană a sa, trecuseră opt ani, îl prinde dorul de ţară şi revine în august 1845 la Bucureşti. O vreme va fi institutor la Ploieşti. Înflăcărat de ideile şcolii ardelene, de August Treboniu Laurian în principal, scrie un studiu pe linie latinistă: Rudimentele gramaticei române, 1948. Este prins în vâltoarea mişcării revoluţionare de la 1848, Nicolae Bălcescu îl trimite ca reprezentant în judeţul Prahova. La sfârşitul episodului revoluţionar, compune un patetic Adio la 1848, după care va trece înapoi în Transilvania. Excepţionala sa pregătire îl aruncă în publicistică, se va ocupa de instrucţia şi educaţia românilor transilvăneni, va ocupa diferite posturi în administraţie, va deveni vicepreşedintele Astrei, va milita pentru dreptul limbii române în administraţie şi în justiţie.

Impresiile sale de călătorie, redactate sub forma unor scrisori ale unui tînăr român peregrin prin ţările europene adresate unui prieten din ţară au fost publicate mai întîi în foileton, în Concordia, între martie 1863 şi ianuarie 1864, iar în volum, la Sibiu, în 1865.  A fost plănuit şi un al doilea volum, din care nu au apărut decât trei capitole, la Pesta, în anul 1869 şi în 1879. În fapt este vorba despre două versiuni ale Peregrinului..., destul de diferite, căci autorul şi-a refăcut textul, augmentându-l.  Trecând fără a face deosebită impresie la momentul primei publicări, textul Peregrinului transilvan este nu doar o încercare meritorie, ci o mare surpriză la lecură, beneficiind de o privire proaspătă, de un spirit de observaţie ieşit din comun, care remarcă cu subtilitate aspectele caracteristice ale locului vizitat, textul fiind îmbogăţit cu descrieri sensibile, cu consideraţii de psihologie şi de morală, cu atenţie specială asupra aspectelor vieţii sociale, cu notaţii din care nu lipseşte un umor sănătos, reconfortant, dezinhibat. În prea-lunga muţenie a călătorului de pe meleaguri carpatine în ţările apusene, notele de călătorie ale lui Ion Codru Drăguşanu  reprezintă excepţia salutară, poate chiar o atenţinare şi un îndemn cu adresă la "ai noştri tineri" spre consemnarea, pentru concetăţeni, a impresiilor de călătorie.

Opera literară:  Rudimentele gramaticii române, Bucureşti, 1848;  Peregrinul transelvan sau Epistole scrise den tiere straine unui amic in patria, de la anul 1835 pana inchisive 1848, I, ediţie îngrijită de S. Filtsch, Sibiu, 1865; ediţia (Călătoriile unui român ardelean în ţară şi în străinătate. 1835-1844. Peregrinul transilvan), ediţie îngrijită de Constantin Onciul, prefaţă de N. Iorga, Vălenii de Munte, 1910; ediţia (Peregrinul transilvan), ediţie îngrijită de Şerban Cioculescu, Bucureşti, 1942; ediţie îngrijită şi prefaţă de Romul Munteanu, Bucureşti, 1956; ediţia (Peregrinul transilvan. 1835-1848), îngrijită şi prefaţă de Corneliu Albu, Bucureşti, 1980.

Citeşte mai mult: http://www.crispedia.ro/Ion_Germaniu_Codru-Dragusanu

Teohar Mihadaş,  n. 9 nov. 1923- 29 nov. 1996

Născut la Turia, în Grecia interbelică, însă din familie de macedoneni, a învăţat din şcoală româneşte. Apoi a venit în România unde şi-a continuat liceul, facultatea. Însă  în 1943 este luat pe front, face războiul spre vest. După război, este cooptat în Comisia pentru naţionalităţi. Dar încep suspiciunile. Se retrage în învăţământ, iar în 1948 este arestat, implicat în acelaşi proces cu Constant Tonegaru. Eliminat din învăţământ, sosit la Bucureşti în căutarea mijloacelor de trai, îl întâlneşte pe Tonegaru care aflându-i situaţia disperată îl conduce la Crucea Roşie, de unde primeşte un pachet. Plecat înapoi la Bistriţa, Mihadaş, milos pe cât de sărac, dă pachetul unuia şi mai sărac, acela se întâmplă să fie şeful unei grupe de rezistenţă din munţi. Este prins. Bătăi, schingiuiri, partizanul face mărturisiri şi cei doi poeţi ajung la închisoare. După eliberare, are slujbe umile, lucrător necalificat, om de serviciu.

Dar deja publicase un volum de poezii în 1943. Îl cunoaşte la Bistriţa pe Blaga, îl văzuse încă din 1942 la o conferinţă la Dalles. Îi devine discipol, confident. În spitalul clujean unde îl adusese stadiul final al bolii, Lucian Blaga primeşte vizita lui Tudor Vianu, venit special de la Bucureşti. A doua zi, îl vizitează discipolul T. M. Poetul, doar oase albe. "Am bâlbâit cuvinte fără sens...", îşi aminteşte Mihadaş. Îi arată fotografia fiicei sale, căreia Poetul dorise să-i fie naş. Un zâmbet larg. La plecare muribundul se crispează de braţele discipolului. "Mai sunt oameni care mă mai iubesc", articulează Poetul. Mihadaş pleacă la Bistriţa. Dar a doua zi primeşte telegrama cu vestea fatală. La 5 dimineaţa este la Morga. Se deschidea la 8. Intră plătind şpagă. Depune un buchet de lăcrămioare în palmele Poetului.

A doua zi, sicriul fiind depus la Casa Universitarilor, ţin discursuri Aurel Rău şi D. D. Roşca, fost coleg de liceu la Andrei Şaguna, în Braşov. (foarte emoţionat, totuşi a citit şi frazele ce-i fuseseră cenzurate.)

Sicriul este urcat într-un camion, pentru drumul spre Lancrăm. Teohar Mihadaş se urcă din mers în camion şi-l însoţeşte pe maestru la Lancrăm. Ajunşi la biserică, T. M. poartă pe umeri sicriul, împreună cu trei feciori din sat, în vreme ce corul de femei îi cântă un prohod ancestral.  "Dacă ar fi să se scrie ceva despre mine în vreun dicţionar, aş dori să se consemneze că am dus pe umeri sicriul lui Lucian Blaga", declara Mihadaş într-un interviu.

I-am citit poeziile cu incantaţii orfice. I-am citit cîteva romane: Steaua Câinelui, 1991, Pe muntele Ebal. L-am trecut pe lista Memorialul scriitorilor încarceraţi sub regimul comunist. Un poet de vocaţie. Şi un om al demnităţii, un caracter indestructibil, neclintit în faţa vitregiilor vieţii. Dintr-un neam de "oameni viforoşi."

Alţi scriitori:

Liviu Rusu, n. 1901

Aurel Rău, n. 1930

Poezia zilei: Gheorghe Azap, (n. 26 iulie 1939, Ticvaniul Mic, Caraș-Severin - d. 8 nov. 2014)


Viaţa asta...

Viaţa asta, mai ales deşartă,
în care unii se consumă-n artă,
Uitându-şi, zilnic, rânza la aman,
în timp ce alţii, iuţi ca hidrargirul,
Cu marafeţi îşi ghiftuie chimirul:
Să-i toace-n vreun sejur de pandişpan.

Viaţa asta-ntreagă: netto, brutto,
Cu tot tacâmul, Doamne, n-am umplut-o;
De fapt, am pus într-însa mai nimic:
Vreo poezică, niscai sticle goale,
Pesmeţi, trăscău, iluzii, angarale,
Tranchilizante, ceapă, tiriplic...

Viaţa asta,-n dor de şugubine,
M-a scărmănat în chip şi fel pre mine,
Buşindu-mă adesea-n vreun podmol,
Însă am fost, la rândul meu, în stare
Să-mi readun tendoanele-n picioare
Şi, oţărât, din smârcuri să mă scol.

Viaţa asta, dreasă-n elegie,
Ursită fost-a silnică şi mie,
Chit că să-i fac hatâruri m-am zbătut.
Ci, tam-nisam, oricât mi-ar da de furcă,
Dacă ar fi posibil pot să jur că
M-aş strofoca s-o iau de la-nceput.

 (preluare de pe Rețeaua literară, postare Adriana Wiemer)

Ion Lazu - O pagină de jurnal, 2003

 (...) Azi aveam de gînd să le scriu columbienilor, se pare că nu a sosit timpul acestei scrisori. Ieri, poezia: Începe să mă doară iubirea de tine.

Aseară citisem Ion Mircea, alt poet care nu pune pe hîrtie decît lucruri de la foarte ciudat în sus. Cînd prinzi o legătură cît de fragilă, ţi se pare că l-ai apucat de picior pe Dumnezeu. Excelentă ideea copertei la Şocul oxigenului.

11 aug. Luni, şi se cam schimbă vremea. În Ziua Literară, Matei Călinescu, despre falsele noastre temeri: să plece intelectualii-creierele şi au să revină, că în Occident sunt tot atît de puţini cititori de literatură bună. De curînd i-a murit fiul autist, a scris o carte, să-i considerăm pe anormali tot oameni ca noi şi să-i ajutăm pe cît se poate. Ascult înregistrarea interviului cu Maria U. despre ediţiile bibliofile scoase la editura Vinea.

19 august. Ieri a doua ilustrată de la Georgeta, sunt în Franţa, Loire, Bretagne, temperaturi de 43 grade. Azi depun cererea la Prefectură, trimit scrisoare lui Gh. Cotea din Braşov, născut la Orhei, mama din Străşeni, refugiat din ‘40, ciracul lui Cornelie Georgescu, încîntat de Veneticii: mă consideră un Creangă al Basarabiei, etc. Şi plicul lui Aurel Sasu. Apoi predau la Ziua interviul cu Marian Drăghici despre Veneticii, un text care i-a plăcut mult Lidiei. Am dat 3 variante, mare, medie, scurtă, sper că nu va trebui să mai tai din cea scurtă. La Casa de pensii, multe drumuri pe scări, reiese că funcţionara e în concediu, revine peste vreo săptămînă. Ieri, cerere pentru instalare Internet, se deschid perspective de a coresponda în străinătate, chiar cu Alvaro, de pildă, cu Oana, cu Georgeta; deja Andrei şi Ivan au făcut o reţea funcţională… Nici un semn de la dna Teodora Stanciu. Mă văd la Ziua cu V. Tărîţanu, îmi promite să scrie despre romanul meu în revista lui de la Cernăuţi.

Va urma

Fotografii montane...