luni, 10 noiembrie 2014

Scriitorul zilei: Ovidiu Genaru, n. 10 nov. 1934

              
       

Băcăuan prin naştere, a terminat liceul în urbea natală, a urmat Institutul de Cultură Fizică şi Sport la Bucureşti, 1953-1957, după aceea a revenit în Bacău ca profesor de sport, 1957-1966 şi de aici înainte toată cariera poetului este legată de oraşul natal. Redactor la revista Ateneu, 1966-1974, profesor la Institutul pedagogic din oraşul lui Bacovia, 1974-1980, muzeograf la Casa memorială G. Bacovia, 1980-1998. A fost parlamentar în legislatura 1992-1996.
A debutat ca poet într-o plachetă a casei de cultură din localitate, iar editorial, în colecţia Luceafărul, cu Un şir de zile, 1966. După care a continuat cu volume de poezii, de un intens erotism, în faza imediat consecutivă debutului editorial:  Nuduri, Ţara lui Pi, îndeobşte foarte bine primite de critica literară; din 1979, cu romanul Iluzia cea mare, a trecut la proză, a scris şi proză scurtă, din nou romane, fără a atinge nivelul salutar al poeziei sale, dar şi câteva piese de teatru care nu au văzut lumina rampei.
De mare rafinament stilistic, poezie modernă, dezinhibată, sigură pe mijloacele sale, dând impresia că se desfăşoară fără a privi în stânga şi-n dreapta, la prestaţia confraţilor, în fapt poezia lui O. G. se remarcă prin gestul frust, notat cu aparentă simplitate, în realitate beneficiar al unei temeinice cunoaşteri a tehnicilor postmodernismului. Retras în burgul bacovian, poetul a scris mereu o poezie de incontestabilă valoare, recunoscută puctual, însă numele său, nealiniat vreunei grupări literare, este pe nedrept eludat în listele pe care le etalează ctitica literară  a vremii.

Opera literară:  Un şir de zile,1966;  Nuduri, 1967;  Ţara lui π, 1969;  Week-end în oraş,  1969; Patimile după Bacovia, 1972;  Bucolice, 1973;  Elegii, 1974;  Goana după fericire, 1974;  Fidelitate, 1977;  Madona cu lacrimi, 1977;  Iluzia cea mare, 1979;  Cafeneaua subiectelor, 1980;  Poeme rapide, 1983;  Flori de câmp, 1984;  Am mai vorbit despre asta, Iaşi, 1986;  Sperietoarea, 1992; Diverse cereri în căsătorie,  1994;  Proces-verbal al unei crime, 1998;  Orient, pardon!, 1999. Traduceri:  Vladimir Holan, Noapte cu Hamlet,  1974 (în colaborare cu Dragoş Şesan).


Poezia zilei, Ovidiu Genaru

Adio şi rouă

Viaţă înlocuită cu altceva.
Morminte calde pe cer.
Îngerul meu păzitor
mă pedepseşte cu fier.

O mână întinsă de tine
stârneşte adieri de cantalup.
Dragostea noastră sub cheie
de jder şi de lup.

Nu te plimb în caleaşcă şi nu
te iau în balansoir
lumea nu ne cunoaşte
nu ne spune bonsoir

Căci fiind în pustiu locul acela
e nedefinit în corp
ca şi sufletul.
Oarbă şi orb.

De zile cu femeie la mijloc
nu mă mai satur nu.
Ultimul Ovidiu al fantasmelor
ultima tu.
Seara cade ca ghilotina
taie plângeri şi ziduri în două.
Pe scaunul absenţei tale
Adio şi rouă.


Graffiti idilic

Pe tivul unui gard de trei nuiele cocoşii
transmit telexul:
se botează cuprinderea cu fraged.

Fluturii bat covoarele Raiului. 

Între cerboaică şi cerb feromonii fac punte
ai grijă cum păşeşti pe curcubeu
lumină s-o sapi cu cazmaua.

Memorii scrise pe râuri curgând. 

Tata lucrează la obârşia lucrurilor. 

Pe coline cojocul numără în barbă oile
Mama se uită prin mine
să vadă cum vine ploaia.

Prin grohotiş lunecând izvorul susură triluri
dumnezeieşti
şi pe triluri se depune carnea privighetorilor.

C-un ceai de muşeţel îmi amintesc vara.
Mai ales toamna
hematiile noastre cad din arini fără soţ. 

(preluare de pe blogul lui Dumitru Augustin Doman)



Ion Lazu, Cântec în mine
                     lui Ovidiu Genaru


Vieţuiesc un contur
crescut atât
cât a putut sângele meu
să ţâşnească-mprejur.
Atingerea dintre sânge
şi soare
mă arde.
O dulce vibrare
mă doare
mă-mpinge
mă soarbe...

1968

   

Alţi scriitori:
Al. Odobescu, m. 1895
Şt. Cazimir, n. 1932
Ioana Bantaş, n. 1937
Dan Cristea, n. 1942
George Ţărnea, n. 10 nov. 1945 – d. 2 mai 2003



Ion Lazu - O pagină de jurnal, 2003
19 august, continuare: Călduri prea mari. Aş reîncepe Războiul sfîrşitului lumii, incitat de interviul lui Cantuniari. Mîine s-au anunţat V. Să-mi cumpăr o imprimantă?, să  văd dacă se poate departaja un roman Gherasie, sau să-l las în textura Jurnalului? Aseară la Realitatea TV cei trei înţelepţi: Conu Alecu, năpîrlit-pergamentos ca o ţestoasă, cu globii ochilor deformaţi de prea-groasele lentile, O. Paler, după un accident vascular, vorbind împleticit, cu limba înţepenită, oarecum ca beţivii şi spunînd trăznăi chiar ca un ins senilizat şi C.B.-Stolnici, mai echilibrat, prinşi într-o lălăială dezlînată – unde sunt spiritele lor scăpărătoare? L-aş întreba asta chiar pe Paler, care vede numai putreziciune, derbedei, idioţi-politicieni. Pare foarte afectat că s-a lăsat înşelat de ideile democraţiei. Oare a vrut să mute raiul tocmai în România, ignorând contextul țărilor democratice din west? El chiar nu ştia nimic despre viaţa de zi cu zi a celor din Occident? Sictirit de îndărătnica lui opoziţie la opoziţia pe care o prestase pînă mai ieri, i-aş spune în faţă: Dă-te de-o parte, omule, îţi terfeleşti propria imagine! Dar de unde, nu se lasă, ştie că e marcat de boală dar vrea pe sticlă, vrea chiar dacă e la postul lui Păunescu, unde eu, care nu prea am ce pierde, nu m-aş duce nici legat. Dacă le-aş spune eu acestora doi că pentru mine nu şleahta mafioţilor e o dezamăgire, ci tocmai ei, pe care i-am admirat? Or fi crezut că aici nu sunt decît oameni de calibrul lui Paler? Acum mă bate gîndul că o societate cu Paleri clonaţi ar fi iadul pe pămînt, toţi prea orgolioşi, toţi prezumţioşi, Socrate lîngă Socrate…

Lucruri urîte cu guvernul Blair, au măsluit datele despre pericolul nuclear în Irak, acum consilierul militar s-a sinucis, pe unde au să scoată cămaşa? În Ierusalim mereu atentate, părţile nu cad la pace. În SUA reapare din cînd în cînd lunetistul… Iar tinerii aceştia îşi consumă energia cu jocurile pe calculator. Cînd acestea se vor generaliza, - căci asta e direcţia şi companiile nu fac decît să scoată scîntei acaparînd piaţa, interesul, banii, timpul tinerilor – cînd jocul pe calculator se va globaliza, ce va fi lumea asta? Răspuns: Nu va mai fi lumea asta, va fi o alta, despre care eu, om al secolului XX, nu pot spune nimic bun.
Va urma 


Fotografii...aurul Toamnei