25 noiembrie: Grigore Alexandrescu, n. 22 febr. 1810 - d. 25 nov. 1885

      
     

Târgoviştean prin naştere, fiu al unei familii de boiernaţi scăpătaţi, a vădit încă din copilărie însuşiri intelectuale excepţionale, mai întâi o memorie prodigioasă. Aşa că învăţând greaca la dascălul Rafail, împreună cu Vasile Cârlova, reproducea pe dinafară pasaje lungi din Sofocle ori Euripide, iar pe Anacreon îl ştia integral pe de rost. De timpuriu orfan de tată, apoi şi de mamă, în 1817 vine la Bucureşti, la şcoala franceză, unde se împrieteneşte cu Ion Ghica, cu Ion Heliade Rădulescu, cu Ion Câmpineanu. Aceştia vor fi în timp gazdele viitorului poet. Heliade îi tipăreşte în 1832 prima poezie, în Curierul românesc, iar spre sfârşitul aceluiaşi an traducerea din Florian: Eliazar şi Neftali, plus câteva poezii originale. În 1833 se angajează în armată, apoi va fi diriguitorul vamei de la Focşani, dar în 1837 demisionează şi revine în Bucureşti, la Ion Ghica. În 1838 apare volumul Poezii ale d. Grigore Alexandrescul, având inclus şi Anul 1840, care îi va cauza închisoarea. După 3 luni, prin intervenţia lui Ion Ghica, este eliberat. În 1842 face o călătorie pe valea Oltului şi în Nordul Olteniei, din care vor rezulta poeziile Umbra lui Mircea la Cozia, Răsăritul lunii etc şi un Memorial de călătorie. Tot în 1842 apare la Iaşi o ediţie completă din poeziile lui G. A., volum  îngrijit de Al. Donici. Între 1842 şi 1847, sub domnitorul Gheorghe Bibescu va face carieră administrativă. În 1847 apare volumul Suvenire şi impresii, epistole şi fabule. În 1848, în contextul revoluţionar, colaborează la Poporul suveran. Doi ani mai târziu, va fi numit director la Arhivele Statului, iar din 1854 director al Eforiei Spitalelor. Cu Ion Ghica efectuează o călătorie în Siria şi Palestina. În 1859, sub Al. I. Cuza, va fi ministru ad-interim la Cultură şi Culte. În 1860 era membru în Comisia Centrală de la Focşani. Tot atunci şi acolo se căsătoreşte. Dar încep semnele de alienare mintală, care îl vor devasta periodic, până la sfârşitul vieţii. A mai făcut unele treduceri, însă cuvântul poetului fusese deja spus.

Este considerat precursorul direct al lui Eminescu, prin tematică, prin abordarea de tip romantic-lamartinian, dar nu mai puţin  prin reflexivitate, nelinişte, melancolie, prin  general-umanul ce se vădeşte în spatele a ceea ce păruse a fi personal, intim. Prin viziunea marcată de mari avânturi patriotice, izbindu-se de realităţi ce nu admit iluzia, ci iscă amărăciune; de luciditate faţă cu mecanica oarbă a istoriei. Dezavantajat mai cu seamă de stadiul precar al evoluţiei limbii române literare, aşa că inabilităţile de stil ale scrierilor sale sunt date de inexpresivitatea din acea perioadă a limbii noastre.

Fabulele sale, intrate pentru totdeauna în manuale dar şi în conştiinţa naţională, ca puncte de referinţă, sunt de asemenea deschizătoare de drumuri. De la luciditate la ironia superioară, la sarcasm, la satiră vehementă, necruţătoare. Iar faptul în sine că a plătit cu alienarea, chiar survenită destul de târziu, la vârsta de 50 de ani, dincolo de drama personală a celui ce umblă să vrăjească  spiritele, pare a fi tot o atenţionare pentru urmaşii săi direcţi, din stirpea lui Eminescu. Până şi din acest punct de vedere, când vorbim despre actanţii de primă linie ai literelor române, naţiunea pare să nu fi rămas defel datoare Proniei.

Opera literară:   Poezii, în Florian, Eliezer şi Neftali, Bucureşti, 1832; Poezii, Bucureşti, 1838; Poezii, Iaşi, 1842; Suvenire şi impresii, epistole şi fabule, Bucureşti, 1847; ediţie îngrijită de I. Fischer, Bucureşti, 1969; Meditaţii, elegii, epistole, satire şi fabule, Bucureşti, 1863; Scrieri în versuri şi proză, ediţie îngrijită de I. Bianu-Ghica, Bucureşti, 1893; Opere complete, îngrijită şi prefaţă de Em. Gârleanu, Bucureşti, 1907; Scrieri în versuri şi proză, prefaţă de G. Coşbuc, Bucureşti, 1913; Poezii alese, îngrijită şi prefaţă de M. Dragomirescu, Bucureşti, 1921; Poezii. Memorial de călătorie, ediţie îngrijită de Gh. Adamescu, Bucureşti, 1925; Opere complete. Poezii şi proză, ediţie îngrijită de G. Baiculescu, Bucureşti, 1940; Fabule, îngrijită şi prefaţă de I. Pillat, Bucureşti; Opere, ediţie îngrijită de I. Fischer, introducere de Silvian Iosifescu, Bucureşti, 1957; ediţia Opere, I, ediţie îngrijită de I. Fischer, prefaţă de I. Roman, Bucureşti, 1972; Poezii. Proză, ediţie îngrijită de I. Fischer şi Mircea Anghelescu, Bucureşti, 1977; Poezii, ediţie îngrijită de Doina Comloşan, Timişoara, 1987; Elegii. Epistole şi satire. Fabule. Memorial de călătorie, ediţie îngrijită de Constantin Mohanu, Bucureşti, 1995; Fabule. Poezii. Proză, prefaţă de Adrian Ghencea, Bucureşti, 2002. Traduceri: Florian, Eliezer şi Neftali, Bucureşti, 1832; Voltaire, Alzira sau Americanii, Bucureşti, 1835, Meropa, Bucureşti, 1847; Ed. Laboulaye, Poveşti albastre, Bucureşti, 1972; Beranger, Byron, Lamartine, în Scrieri în versuri şi proză, ediţie îngrijită de I. Bianu-Ghica, Bucureşti, 1893.

Citeşte mai mult: http://www.crispedia.ro/Grigore_Alexandrescu

http://ro.wikipedia.org/wiki/Grigore_Alexandrescu                           

Poezia zilei,  Grigore Alexandrescu 

Umbra lui Mircea... la Cozia

Ale turnurilor umbre peste unde stau culcate:
Catre tarmul dimpotriva se întind, se prelungesc, 
S-ale valurilor mîndre generatii spumegate
Zidul vechi al manastirei în cadenta îl izbesc.

Dintr-o pestera, din rîpa, noaptea iese, ma-mpresoara:
De pe muche, de pe stînca, chipuri negre se cobor;
Muschiul zidului se misca… pîntre iarba sa strecoara
O suflare, care trece ca prin vine un fior.

Este ceasul nalucirei; un mormînt se desvaleste, 
O fantoma-ncoronata din el iese… o zaresc…
Iese… vine catre tarmuri… sta… în preajma ei priveste…
Rîul înapoi se trage… muntii vîrful îsi clatesc.

Ascultati!… marea fantoma face semn… da o porunca…
Ostiri, taberi fara numar împrejuru-i înviez…
Glasul ei se-ntinde, creste, repetat din stînca-n stînca, 
Transilvania l-aude, ungurii se înarmez.

Oltule, care-ai fost martur vitejiilor trecute, 
Si puternici legioane p-a ta margine-ai privit, 
Virtuti mari, fapte cumplite îti sînt tie cunoscute, 
Cine oar’ poate sa fie omul care te-a-ngrozit?

Este el, cum îl arata sabia lui si armura, 
Cavaler de ai credintei, sau al Tibrului stapîn, 
Traian, cinste a Romei ce se lupta cu natura, 
Urias e al Daciei, sau e Mircea cel Batrîn?

Mircea! îmi raspunde dealul; Mircea! Oltul repeteaza.
Acest sunet, acest nume valurile-l priimesc, 
Unul altuia îl spune; Dunarea se-nstiinteaza, 
S-ale ei spumate unde catre mare îl pornesc.

Sarutare, umbra veche! priimeste-nchinaciune
De la fiii României care tu o ai cinstit:
Noi venim mirare noastra la mormîntu-ti a depune;
Veacurile ce-nghit neamuri al tau nume l-au hranit.

Rîvna-ti fu neobosita, îndelung-a ta silinta:
Pîna l-adînci batrînete pe români îmbarbatasi;
Însa, vai! n-a iertat soarta sa-ncununi a ta dorinta, 
S-al tau nume mostenire libertatii sa îl lasi.

Dar cu slabele-ti mijloace faptele-ti sînt de mirare:
Pricina, nu rezultatul, laude ti-a cîstigat:
Întreprinderea-ti fu dreapta, a fost nobila si mare, 
De aceea al tau nume va fi scump si nepatat.

În acel locas de piatra, drum ce duce la vecie, 
Unde tu te gîndesti poate la norodul ce-ai iubit, 
Cîta ai simtit placere cînd a lui Mihai sotie
A venit sa-ti povesteasca fapte ce l-a stralucit!

Noi citim luptele voastre, cum privim vechea armura
Ce un urias odata în razboaie a purtat;
Greutatea ei ne-apasa, trece slaba-ne masura, 
Ne-ndoim dac-asa oameni întru adevar au stat.

Au trecut vremile-acelea, vremi de fapte stralucite, 
Însa triste si amare; legi, naravuri se-ndulcesc:
Prin stiinte si prin arte natiile înfratite
În gîndire si în pace drumul slavei îl gasesc.

Caci razboiul e bici groaznec, care moartea îl iubeste, 
Si ai lui sîngerati dafini natiile îi platesc;
E a cerului urgie, este foc care topeste
Crîngurile înflorite, si padurile ce-l hranesc.

Dar a noaptei neagra manta peste dealuri se lateste, 
La apus se adun norii, se întind ca un vesmînt;
Peste unde si-n tarie întunerecul domneste;
Tot e groaza si tacere… umbra intra în mormînt.

Lumea e în asteptare… turnurile cele-nalte
Ca fantome de mari veacuri pe eroii lor jalesc;
Si-ale valurilor mîndre generatii spumegate
Zidul vechi al manastirei în cadenta îl izbesc.

Alţi scriitori:

Panait Cerna,  n. 25 noiembrie 1881 - d. 8 aprilie 1913.

Doina Cetea, n. 1942

Mihail Dragomirescu, n. 22 martie 1868 - d. 25 noiembrie 1942

Ion Lazu - O pagină de jurnal, 2005

 21 mai.  Sf. Constantin şi Elena. Ca de obicei, oamenii care nu au făcut mai nimic durabil în viaţă, cei fără operă, cum îi numea Mircea Ciobanu, te bombardează cu fraze precum că el a fost primul care în România..., cînd ei nu făcuseră decît tapaj, o oarecare vîlvă, fără să înţeleagă că asta nu poate ţine locul unei munci îndîrjite, unei opere construită cărămidă cu cărămidă.

În Sala Oglinzilor, lansarea romanului Ioni, de scriitoarea suedeză Katalin Properson, o doamnă blondă, la 45 de ani, cu ochi albaştri, cea mai tînără şi mai proaspătă membră a Academiei suedeze. Poetă, eseistă, traducătoare, autor dramatic. Tradusă de Gabriela Melinescu, care cu acest prilej îşi lansează Jurnalul suedez, 3 şi Acasă printre străini. Ora 12:00, masa prezidiului plină (iar sala şi ea aproape plină, de sfinţii împăraţi): N. Prelipceanu, G. Dimisianu, Denisa Comănescu, o traducătoare în suedeză, Katalin P., Gabriela Melinescu, Mircea Cărtărescu plus ambasadorul Suediei şi Gabriela Adameşteanu, plus directorul Polirom. Denisa C. face oficiile, vorbeşte Ambasadorul, în engleză,  directorul editurii, despre modelul cultural suedez, N. Prelipceanu, poticnit, după o fiţuică, despre Ioni – reiese că soţii Prelipceanu au fost invitaţi anul trecut în Suedia; apoi Gabriela Melinescu, tot despre Ioni, despre K.P., frumoasă, ascunsă, a tradus-o ca să o înţeleagă. Valoarea virginităţii, totul pleacă de la o singură frază dintr-o baladă medievală, Puiul de Cerb – şi e vorba despre o prostituată tăiată în bucăţi. Apoi, alternativ cu K.P., Melineasca ne citeşte 5-6 poeme sobre. O voce care nu o prea slujeşte, cam aspră, nicidecum emotiv-voalată ca pe vremea cenaclului Labiş. De fapt am văzut-o şi la Filologie, dar şi la Preoteasa, tot prin studenţia ei... O revăd după vreo trei decenii. Părul tot negru, acum vopsit, desigur, şi fără exuberanţa nestăvilită de pe vremuri. Mă gîndeam şi îmi repetam versurile lui Nichita: „Ea-şi întinde părul negru de la uşă pîn-la pat...”.

Partea a doua a întîlnirii, consacrată numai Gabrielei Melinescu. Prima vorbeşte G. Adameşteanu, cam rubicondă, o văd din profil, bea multă apă, expunere foarte adecvată despre cele trei volume de Jurnal care în fapt sunt structurate ca un roamn – de dragoste pentru Rene, soţul acum mort, cu trimiteri repetate spre începuturi – şi ne dă cîteva citate. O carte de înţelepciune, inclusiv scrisori de-ale soţului dus, care se dovedeşte o personalitate creatoare. Apoi Dimisianu, care începe prin a declara că după prestaţia G.A. n-ar mai avea ce să spună, dar apoi, în stilul ştiut, tern, fără aplomb, cu fiţuica în faţă, o lungeşte vreun sfert de oră, fără să spună ceva pregnant, demn a fi reţinut. Apoi Denisa C. îl introduce pe Mircea Cărtărescu, singurul care a apucat să citească Acasă printre străini – nu un roman, ci o carte; spiritul scandinav precumpăneşte în prima parte, cel balcanic în cea de a doua şi peste tot autorul care spune eu, ca o suveică ce încearcă să ţeasă împreună cele două sfere culturale. Vorbire foarte adecvată, legată, la obiect, expresivă şi aproape exhaustivă. Deci Adameşteanu şi Cărtărescu, cei doi prozatori, cînd vorbesc despre roman se situează deasupra oricărui critic literar. Foarte bună impresie, aplaudat ca atare. Pe aceştia doi i-am felicitat după aceea, pe hol, nu şi pe Dimisianu, care era lîngă Adameşteanu. La urmă, stînd la rînd pentru autografe (suedeza nu a dat, probabil nu se vînduseră exemplare.., iar din jurnalul Melinescu vreo 10-15),  i-am luat un interviu-fulger despre Dumitru Alexandru. Surpriză: arătîndu-i cele două romane ale lui D.A., pe loc şi-a amintit de D.A., poet extraordinar, care îşi recita baladele. L-a cunoscut încă elevă fiind, la cenaclul Neculuţă. Se bucură că îl readucem în discuţie. Ştie inclusiv de detenţia lui politică.

Va urma 



Cărți, autografe...