duminică, 16 noiembrie 2014

16 noiembrie: Miron Cordun, n. 16 nov. 1935 - d. 10 dec. 1997

   
  
Autor de mare discreţie, însă şi de mai mare rafinament, viitorul poet s-a născut la Priseaca-Olt, dintr-o familie de ţărani (numele oficial Gheorghe Cârstea), a făcut liceul Radu Greceanu din Slatina, absolvit în 1954 şi apoi o şcoală de biblioteconomie la Bucureşti. A fost metodist la Casa Regională a Creaţiei populare, 1961-1972, redactor la revista Argeş, 1972-1974, apoi cercetător la Biblioteca judeţeană Argeş, 1974-1997; din 1990 a devenit redactor la revista Calende.
Debutase cu un ciclu de poezii în revista Argeş, în 1870, iar 4 ani mai târziu va debuta editorial cu volumul Curtea Veche, obţinând premiul Uniunii Scriitorilor.  Nu a scris decât poezii, ilustrând cazul poetului ca atare, desprins din contingent, texte adunate în volume puţine, să le numeri pe degetele de la o mână. Neluat în seamă la întocmirea listelor de top liric ale vremii, şi-a continuat parcă în taină drumul de poet solitar, enigmatic, boem, toate cu măsură, izvodindu-şi cânturile de menestrel modern, ascultând vocile din vremuri trecute, pritocind înţelepciunea şi buna cuviinţă a antecesorilor; un liric al esenţelor pure, elegiac, confesiv, ceremonios, în versurile de dragoste, a cântat extazul, plutirea în miraculosul lumii, ardoarea sentimentului.

Opera literară:   Curtea Veche,  Bucureşti, 1974;  Serbări,  Bucureşti, 1975;  Duminica pe drumuri,  Bucureşti, 1977;  Bacovii,  Bucureşti, 1982;  Cartea cu dragoste,  Bucureşti, 1985;  Urmările,  Bucureşti, 1987;  Cronică de memorii,  prefaţă de Nicolae Oprea, Piteşti, 1998.
Citeşte mai mult: http://www.crispedia.ro/Miron_Cordun


Poezia zilei, Miron Cordun

***
Mă voi face pod la un drum
cu pâine arzând ca-n icoane,
poate numele meu
să-l duceţi la rug, să-l huliţi,
dar sufletul meu vi se-nchină surpat
din turla unde sunt clopot.

Numai aşa
caii se rup, caii sunt rai de trup,
ca pe mine numai osul domn
în văzduhuri,
dând ocol unui copac de fum,
ca un miel alb m-a culcat lângă tine,
ca şi cum pe subt pământ,
toate hotarele se rabdă-n blestem.


Laurenţiu Fulga, n. 2 nov. 1911 - d. 16 nov. 1984
  
Născut la Fulga de Jos, se înscrie la Liceul militar din Chişinău, dar simţind că nu se acomodează, intră la facultatea de Litere şi filosofie din Bucureşti, luându-şi licenţa în 1941. Dar începuse războiul, este mobilizat, rănit grav la Odessa, inclusiv cu necrologuri în revisatele literare: Luat prizonier, se înscrie ca voluntar pe frontul de vest şi îl face până la capăt. În urmă rămâne angajat militar, redactor până în 1961, cînd se dedică exclusiv literaturii. Din 1968 este mereu vicepreşedinte al USR.
Debutase în Bilete de papagal, 1937 şi în volum, cu Straniul paradis, în 1942. Alte romane: Eroica, Steaua Bunei Speranţe, Alexandra şi infernul, Fascinaţia, despre personaje ce au trăit drama războiului, proze scrise într-un stil al realismului parabolic şi fantastic.
Nu m-am numărat printre cititorii entuziaşti ai scrierilor sale. Prietenul Mircea Ciobanu, pe care L. F. îl simpatiza la modul vădit, ar fi dorit ca proza vicelui să fi avut un plus de bărbăţie. "Are mînă de femeie", au fost cuvintele sale.
În ce mă priveşte, n-am trecut niciodată de salutul politeţei; nu m-am prezentat niciodată la Dl Fulga cu vreo solicitare, de orice natură, deşi toată scriitorimea era unanimă în a-l considera un Domn, un factor de echilibru şi decenţă.
Nu este decât o chestiune de calendar faptul că îl amintesc aici pe Laurenţiu Fulga după un alt Laurenţiu.  Nici faptul că mai jos voi posta un fragment din Odiseea plăcilor memoriale. Dar mai întâi iată o scenă în care sunt implicaţi ambii Laurenţiu: Fulga şi Ulici:
"24 ianuarie 1980, Unirea. (... ) Intră pe uşa principală o doamnă tînără cu un dosar în mînă, salută spre Jebeleanu, se duce la masa lui Laurenţiu Fulga, care de o bună vreme e-n vorbă cu criticul omonim, L. Ulici. După cîteva minute doamna pleacă şi revine cu Traian Iancu, care salută respectuos spre dreapta (pe Jebeleanu)  şi se duc iar la masa vicepreşedinelui F. În curînd cei doi belferi stau în picioare şi se iscă un fel de ceartă. Nu a greşit dactilografa, greşeala e în text!, punctează Iancu.  F. nu recunoaşte; de ce i s-a luat materialul scris de el? de ce s-au făcut modificări? Reiese că e un text comun, la care a participat şi Hobana. Preopinenţii ridică vocea, dactilografa e roşie, Ulici tace mîlc, în timp ce F. ameninţă că se va duce la Macovescu; Iancu cere ca discuţia să fiecontinuată la el în birou, ieşind cu doamna, urmaţi îndeaproape de F., care-l salută foarte oficial şi sec pe J."
(Scene din viaţă literară, 2007, pag. 38)
*
Am depus îndelungi  străduințe pentru a pune o placă memorială la adresa din Str. Popa savu nr. 50, unde a locuit Laurențiu Fulga până spre sfîrșit, apoi în str. Gh. Brătianu nr. 14, unde a locuit în ultimii doi ani (ambele în zona Statuii Aviatorilor), însă a fost imposibil să obțin aprobarea proprietarilor, a colocatarilor…(detalii în Odiseea plăcilor memoriale, 2012). Imaginea casei în care a trăit autorul se află și în albumul Literaturile Bucureștiului, MNLR, 2009.


Alţi scriitori:
Andrei Mureşanu, n. 1816


Ion Lazu - O pagină de jurnal, 2003
26 august. Marţi, ceva mai înnorat, ceva mai puţin foarte cald… Ieri a apărut interviul din Ziua literară. Merg cu ziarul la Ţone, însă ei sunt prea stresaţi de chestiuni cu copiii, ba, colac peste pupăză, li s-a ars reţeaua de calculatoare, spaima că au pierdut tot ce lucraseră. Le arăt articolul, nu au timp, promit să-l citească. La Muzeul Literaturii mă văd cu C. Mohanu, văzuse articolol o să-l citească acasă; îmi arată articolul despre el, a împlinit de curînd 7o de ani: folclorist, monografist, editor. I-l arăt şi lui Barus, la facultatea de Geologie, de faţă cu Mutihac, acesta incitat de rememorările mele cu Mahmudia-Niculiţel 1959; ne povesteşte revenirea lui în ţară, după mai ‘44, de la Linz-Austria. Ajuns la Iaşi de ziua crucii, 14 septambrie, elev în anul I la şcoala de ofiţeri. Barus spune să mă pregătesc pentru serialul cu Lucia Hossu-Longin; cu asociația ARVIS au mari probleme, sunt daţi afară din sediul actual, caută un nou local. A descoperit nişte hibe în textul legii pentru despăgubirea refugiasţilor basarabeni. Şi alte ponoase.
Apoi, pînă seara, nici un amic nu dă vreun semn că ar fi citit interviul meu. Să le dau eu telefoane? Să-i îndemn să mă citească? Să bat drumul la întreprindere şi la Minister? O săptămînă m-am agitat pentru articolul ăsta ,prea mare pentru rubrica lor, căci mi-am dat drumul... şi nici un semn de receptare. Nici măcar Izverna. Altfel, un ziar de mare circulație, nu? Să fi dat telefoane la Craiova şi Slatina? Lehamite. Şi e vorba despre un text pe mi l-am dorit atît de mult! Cum îmi doresc nişte cronici bune. Dar dacă ar apărea, cu atît de mare întîrziere şi nimeni nu va da vreun semn că le-a citit? Se pare că este adevărul adevărat: literatura nu mai are nici o căutare; spuneau aseară şi actorii care joacă în Război şi pace: copiii lor nu au de gînd să mai citească asemenea cărţi; s-au gândit așa: să le arătăm măcar o piesă de 2 ore pe tema dată.
Va urma


Fotografii de la Sala Calderon, 11 nov. 2014 -Lansarea Ștefan Dimitriu: Pace ție, cititorule!, jurnal, ed. eLiteratura, 2014


Ion Lazu, Aureliu Goci, Ștefan Dimitriu, Vasile Poenaru, N.D. Fruntelată

Ion Lazu vorbind despre Lasă zilei scârba ei, roman și despre Pace ție, cititorule!


Lidia Lazu citind din Evtușenco, în traducerea lui Șt. Dimitriu



Neagu Udroiu, Corneliu Lupeș, participanți și personaje din Jurnal

Vasile Poenaru, editorul Jurnalului

Prezintă: Dan Fruntelată


Șt. Dimitriu. Autorul, mărturisiri la final.