Scriitorul zilei: Ion Trivale, n. 13 mai 1889 - d. 11 nov. 1916
Ion Lazu - O pagină de Jurnal, 2003
Fotografii de sezon...
Piteştean prin naştere, dintr-o familie de
evrei (mama verişoară cu lingvistul Lazăr Şăineanu), tatăl comerciant şi mare
iubitor de literatură, a făcut şcoala primară şi liceul la Piteşti, s-a înscris
la Litere în Bucureşti, secţia germană, cu o specializare la Jena, licenţiat în
1912. A obţinut cetăţenia română în 1913. A fost mobilizat pe front şi a murit
în 1916, în linia întâi. Destin tragic, această moarte la doar 27 de ani, mai
ales în cazul unui evreu care studiase germana, se specializase la nemţi şi a
fost să lupte împotriva lor, din convingere, căzând la datorie.
A debutat în 1910 cu o cronică la Apus de soare de B. Şt. Delavrancea, în Convorbiri critice, a publicat
alte studii critice, discipol al profesorului Mihail Dragomirescu. A apucat
să-şi strângă primele cronici în volum, Cronici
literare, 1914, o altă carte fiind traducerea din Mark Twain: Schiţe umoristice, 1916.
Opera literară: Cronici literare, Bucureşti,
1914; Vina războiului de azi. Dialog între Teutofilus şi Gallomanus,
Bucureşti, 1915; Cronici literare, ediţie îngrijită şi prefaţă de
Margareta Feraru, Bucureşti, 1971. Traduceri: Mark Twain, Schiţe umoristice,
Bucureşti, 1916.
Cornelia Ştefănescu, n. 11 nov. 1928 - m. 28. iulie 2010
Am avut o ezitare dacă să o aleg pe C. S.
sau să recurg tot la Alexandru Odobescu. Am unele simpatii speciale pentru
autorul Pseudokinegetikos-ului, pentru cel ce a descris Tezaurul de la
Pietroasa. Dar mi-am
zis că despre Odobescu ştie toată lumea,
din manuale.
Cu Cornelia Ştefănescu lucrurile stau mai
altfel. În lumea scriitoricească se vorbeşte rar despre Domnia sa. Deşi a fost
membră a USR, din anii 70. Însă cercetătoare la Institutul G. Călinescu,
indiferent cum se va fi numit acesta în timp, chiar una dintre colaboratoarele
apropiate ale divinului critic, conducătoarea uneia dintre secţii. În afară de
munca ce se cere unui cercetător al istoriei literare, C.S. a dat literaturii
noastre cel puţin patru cărţi esenţiale: Mihail Sebastian, 1968, Momente ale
romanului (european, cu referire specială la Zola şi naturalism, la Proust),
2001, Dosarul Scrinul Negru, lucrare fabuloasă, "de la documentaţia
materială la personajele imaginare" şi Destinul unei întâlniri )despre
relaţiile apropiate dintre Proust şi fraţii Anton şi Emanuel Bibescu, dar şi cu
ceilalţi români de la Paris: Anna de Noailles, Martha Bibescu – C.S. s-a
întâlnit cu aceasta, în 1970, la Paris... Poate părea chiar curios, dar aceste
prietenii cu românii de la Paris nu doar că l-au plasat pe marele scriitor
Proust pe o anumită direcţie în creaţia sa, dar au făcut ca el să fie mai
cunoscut în perioada interbelică în România decât în Franţa.
Iată ce spune Dan C. Mihăilescu despre
respectiva carte a Corneliei Ştefănescu în emisiunea sa Tv Omul care aduce
cartea:
Am cunoscut-o pe C. Ş. atunci când s-a pus
problema unei prefeţe la antologia pe care o alcătuisem din poezia postumă a
lui Valeriu Ciobanu, fiul profesorului şi academicianului Ştefan Ciobanu,
(cândva ministru al Culturii şi Cultelor) şi văr de-al doilea cu Mama mea.
Redactorul de carte Dl C. Mohanu mi-a recomandat-o în modul cel mai firesc pe
dna C.Ş., critic şi istoric literar redutabil, ca fostă colegă de Institut cu
Valeriu. Ne-am întâlnit apoi şi în familia lui Valeriu Ciobanu, cu care păstra
relaţii prieteneşti, în amintirea colegului d-sale de Institut, încă de la
înfiinţarea acestuia de Călinescu. Divinul critic îl ţinea la mare preţ pe
Valeriu, tenace cercetător, însă om închis în sine, dispărut la nici 49 de ani
de cancer: "ca-n-cer...", cum cu amară ironie spunea el însuşi, pe
patul de spital.
Am pregătit o amplă antologie din lirica
acestui poet teribil, pe cât de necunoscut chiar colegilor săi cei mai
apropiaţi, inclusiv dnei C. Ş., vă daţi seama? nevoită să-şi revizuiască din
temelii imaginea privindu-l pe colegul D-sale. La ani după dispariţia sa, Dinu
Pillat, alt coleg de Institut, reuşise să scoată o carte din lirica de
taină a lui V. C., Fiul lunii, ce
a trecut neobservată. Mirarea mea a fost că nici antologia editată de mine, la
prestigioasa editură Minerva nu a avut nici o cronică. Cum să înţelegi această
ignorare a unui poet de certă originalitate, chiar şi după ce persoana fizică a
dispărut de două decenii?! Antologia pe care am realizat-o ar fi trebuit să
însemne cca 8 coli editoriale, peste 250 pagini. În ultima clipă mi s-a spus că
nu ni s-au acordat decât 2,5 coli editoriale... Cartea a ieşit, noi ne-am făcut
datoria, am trăit bucuria şi amărăciunea în tăcere, dar lucrurile s-au oprit
aici. Cu Cornelia Ştefănescu m-am mai revăzut la înmormântarea cumnatului lui
Valeriu. Să mai spun că pe poet nu l-am văzut niciodată la chip? Sora
supravieţuitoate a poetului mi-a spus apoi că mergea uneori la mormântul lui
Valeriu şi îi citea din cartea de poezii Haina
de brumă, Minerva, 1984. "Mi-a pus Poezia pe umeri / O haină de
brumă..."
Iar cu dna Cornelia Ştefănescu, ale cărei
cărţi le citeam, nu m-am mai întâlnit, deşi îi purtam recunoştinţă pentru
textul prefeţei D-sale, în care înbina în mod strălucit analiza pe text cu
evocarea persoanei colegului D-sale. Apoi, de la Ciobani, am aflat de
accidentul cerebral al Dnei C.Ş. şi, în trecerile mele prin zona
Cişmigiu-Schitu Măgureanu mă gândeam că aş putea să o vizitez în strada
Pompiliu Eliade. Nu am făcut-o, din jenă pentru distinsa doamnă, din acel ceva
care ne opreşte să fim ceea ce trebuie, omeneşte. Dar gândul cel bun a
căutat-o, cu recunoştinţă şi admiraţie. Cu regretul adăugat şi nestins că nu-l
căutasem, în studenţia mea, pe acest domn aristocrat, Valeriu Ciobanu, ruda mea
mai îndepărtată. Sfiala, de...
Alţi scriitori:
V. Rebreanu, n. 1934
Mircea Dinescu, n. 1950
Ion Lazu - O pagină de Jurnal, 2003
21 august.
De dimineaţă îi povestesc Lidiei un lung vis cu ai mei. Ne aflam într-o
încăpare mare, cu un pat foarte larg în care erau lungiţi cîţiva nepoţi de-ai
mei, însă mici, de 3-5 ani: Gelucu, Veronica, poate încă altcineva şi despre
ei, Tata a spus, lungit el însuşi în dreapta, la marginea patului: Au venit (de
la bloc) pentru că vor să stea cu mine. Dar tata şi-a vădit prezenţa abia spre
sfîrşitul acestui vis lung, mai întîi am vorbit pe săturate cu Mama, în vîrstă,
aflată în picioare lîngă mine, iar apoi a intrat în vorbă şi Anişoara, pe care
o vedeam mai puţin, stătea şi ea la cealaltă margine a patului şi era în bună
dispoziţie, vorbăreaţă. Ştiam că şi mama şi sora sunt moarte, dar nu mă feream
de ele; mai mirat eram de prezenţa cîtorva vecine-consătence, care se pare că
veniseră ca să vorbească cu cele două, iar pe jos, lîngă intrare, se aflau
cîteva panere pline ochi cu fructe, mai ales struguri mari, străvezii; foarte
preocupat de ai mei, mai ales de mama, nu le dădeam atenţie vizitatoarelor, ele
erau acolo, dar eu nu le aruncasem nici o privire şi n-aş şti să spun cine
erau. Mama, bătrînă, uscăţivă, îmbrăcată modest, cu broboadă pe cap, cu ceva
demn şi dîrz pe chip, venindu-mi în preajmă pe cînd mă mişcam prin cameră, eu
însumi vizitator, a început să-mi vorbească discret, în ruseşte, sugerîndu-mi
să le mulţumesc personal acelor vecine care avuseseră amabilitatea să vină şi
să le aducă acele cadouri, spre care mi-a făcut un semn, să le văd: panerele de
lîngă intrare. Nu prea înţelegeam fiecare cuvînt în parte, dar sensul celor
spuse îmi era foarte clar: femeile ar fi fost impresionate dacă le-aş fi
mulţumit chiar eu. Ai mei, vii şi morţi, într-un topos necunoscut mie, dar
întinşi pe pat, gata să adoarmă, vorbind fiecare din culcuşul lui, cu excepţia
mamei, cu care mă plimbam prin încăpere…
Va urma
Consemnare: Lansarea volumului Pace ție, cititorule! Jurnal, de Ștefan Dimitriu, la sala Calderon
ÎN LUCRU
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu